Spor de confidentialitate de 15% pentru conducatorii de C.F

Spor de confidentialitate de 15% pentru conducatorii de C.F

Prin sentinta civila nr. 917/28 mai 2008, Tribunalul Harghita a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de Ministerul Economiei si Finantelor, prin Directia Generala a Finantelor Publice Mures, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata din oficiu de catre instanta, pentru perioada iulie 2004 - noiembrie 2004, a admis in parte actiunea civila formulata de catre reclamantii G. M., T. L. A., B. A. F., G. D., N.R.I., P. M., P. C. M., R. A., T.F., B. M., R. S., B.M., B.P., A.S., M. L., in contradictoriu cu paratii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Targu Mures, Tribunalul Mures, Ministerul Economiei si Finantelor, cu citarea obligatorie a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii si, drept consecinta:
- a obligat paratii sa plateasca pe seama reclamantilor sumele reprezentand sporul de confidentialitate in procent de 15%, calculate incepand cu luna decembrie 2004, si pana la data ramanerii definitive a hotararii, precum si in continuare;
- a obligat paratii sa plateasca aceste sume actualizate cu indicele de inflatie, calculate pana la data platii efective;
- a obligat paratul Tribunalul Mures sa efectueze mentiunile cuvenite in carnetele de munca al reclamantilor;
- a obligat paratul Ministerul Economiei si Finantelor sa aloce fondurile necesare achitarii sumelor mai sus mentionate;
- a respins cererea reclamantilor in ceea ce priveste obligarea paratilor la plata sporului de confidentialitate pentru perioada iulie 2004 - noiembrie 2004, ca fiind prescrisa.
In adoptarea acestei solutii, prima instanta a retinut, cu referire la exceptiile invocate in cauza, urmatoarele argumente:
Potrivit dispozitiilor Legii nr. 500/2002, ale H.G. nr. 208/2005 si ale H.G. nr. 386/2007, rolul Ministerului Economiei si Finantelor este de a raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum si elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
In lipsa aprobarii rectificarii bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justitiei, in calitate de ordonator principal de credite, se afla in imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata drepturilor solicitate. Plata drepturilor solicitate de reclamanti se poate realiza numai dupa deschiderea de credite si dupa alimentarea cu fonduri a conturilor Ministerului Justitiei de catre Ministerul Economiei si Finantelor.
De asemenea, calitatea procesuala a Ministerului Economiei si Finantelor se justifica si prin dispozitiile art.1 din O.G nr. 22/2002, aprobata prin Legea nr. 288/2002, potrivit carora executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizeaza din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respectiva.
Cu referire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, tribunalul a apreciat-o ca intemeiata, retinand ca, potrivit art. 16 - 20 din O.G. nr. 137/2000, acesta este institutia abilitata si investita prin lege sa aplice dispozitiile legislatiei in materie de nediscriminare pe teritoriul Romaniei, sa constate si sa sanctioneze contraventiile prevazute de O.G. nr. 137/2000 privind  prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, avand competenta de a se pronunta cu privire la savarsirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metoda si in orice domeniu de activitate.
Fata de exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada iulie 2004 - noiembrie 2004, ridicata din oficiu la data de 28 mai 2008, s-a retinut ca, potrivit dispozitiilor cuprinse in art. 1 alin.1, coroborate cu dispozitiile art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 si implicit ale art. 283 alin.1 lit. c) din Codul muncii, dreptul la actiune avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege, respectiv in termen de 3 ani.
Cu referire la fondul cauzei, tribunalul a relevat, in esenta, urmatoarele considerente:
Reclamantii fac parte din categoria personalului unitatilor din justitie, unitati bugetare care sunt finantate de la bugetul de stat, iar prin legislatia specifica raporturilor de munca ( art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 si art. 9 din Codul deontologic ) le-a fost impusa o obligatie profesionala imperativa de confidentialitate, care se indeplineste in cadrul raporturilor de munca.
In unitatile bugetare, faptului indeplinirii obligatiei de confidentialitate li-a fost recunoscut si dreptul corelativ salarial, in acest sens dispunand prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din O.G nr. 137/2000, art. 3 din O.G nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 123/2003, art. 3 din O.G nr. 19/2006, art. 15 alin.1 din O.G. nr. 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din O.G. nr. 64/2006, art. 13 din O.G. nr. 10/2007.
Prin urmare, debitorii obligatiei de confidentialitate au fost recunoscuti, in mod firesc, ca si creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidentialitate, unitatile bugetare fiind debitori ai obligatiei sinalagmatice de plata a acestui spor salarial.
Desi reclamantii isi executa obligatia de confidentialitate, fiind debitori ai acesteia in mod similar cu restul personalului din unitatile bugetare, totusi, pentru indeplinirea acestei obligatii speciale si specifice, nu li s-a recunoscut sporul salarial de confidentialitate, asa cum este recunoscut in cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul si acelasi element constand in obligatia de confidentialitate, produce efecte juridice diferentiate in sistemul de salarizare a personalului, in functie de apartenenta la o anumita categorie socio - profesionala. Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de doua principii fundamentale: cel al egalitatii de tratament (art. 154 din Codul muncii) si cel al diferentierii salariilor numai in raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea si cantitatea muncii, respectiv conditiile de munca.
Ca atare, principiul egalitatii de tratament in salarizare implica recunoasterea acelorasi obiective si elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate intr-o situatie comparabila. Deci, toate persoanele care se afla in aceeasi situatie a depunerii unei activitati in munca cu efectul juridic al executarii obligatiei de confidentialitate, trebuie sa li se recunoasca, pentru unul si acelasi element faptic generator de drept salarial, acelasi element salarial: sporul de confidentialitate. Din moment ce reclamantii sunt intr-o situatie identica (nu doar comparabila) cu restul personalului din unitatile bugetare sub aspectul prestarii unei munci in mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executarii in mod egal si nediferentiat al aceleiasi obligatii de confidentialitate la fel ca si restul personalului, rezulta ca reclamantii nu pot fi tratati diferit, in mod discriminatoriu fata de restul personalului, prin refuzul acordarii sporului de confidentialitate.
Prin urmare, s-a constatat ca reclamantii sunt discriminati in sensul art. 2 alin. 1 - 3, art. 6 din O.G. nr. 137/2000, intrucat le-a fost refuzat sporul de confidentialitate nu datorita faptului ca nu ar indeplini conditia normativa de acordare a acestui spor (conditia indeplinirii obligatiei legale de confidentialitate), ci sub pretextul ca apartin la o anumita categorie socio-profesionala, criteriu declarat in mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000).
In ceea ce priveste stabilirea cuantumului despagubirilor cuvenite reclamantilor, prima instanta a aplicat, prin analogie, procentul sporului de confidentialitate prevazut de art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 123/2003, intrucat numai astfel se poate realiza principiul unei juste si integrale despagubiri, iar pe de alta parte, art. 3 din Codul civil opreste instanta sa invoce lacuna legislativa.
Avand in vedere considerentele relevate, cererea reclamantilor a fost admisa, iar paratii au fost obligati in solidar la plata drepturilor pretinse, sub acest aspect retinandu-se prevederile art. 295 din Codul muncii, raportat la art. 1039 din Codul civil, precum si dispozitiile art. 44, 35 si 36 din Legea nr. 304/2004, raportat la cele ale O.U.G. nr. 177/2002 si 27/2006.
De asemenea, tinandu-se cont de prevederile art. 1082 din Codul civil si ale art. 161 alin. 4 din Codul muncii, s-a dispus actualizarea prejudiciului conform indicelui de inflatie, iar in temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1976, paratul Tribunalul Mures a fost obligat sa efectueze mentiunile corespunzatoare in carnetele de munca ale reclamantilor.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs paratii Ministerul Economiei si Finantelor, prin Directia Generala a Finantelor Publice Mures si Ministerul Justitiei, solicitandu-se modificarea ei integrala, cu consecinta respingerii actiunii reclamantilor.
Paratul Ministerul Justitiei a invocat motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 4 si 9 Cod procedura civila, respectiv depasirea de catre prima instanta a atributiilor puterii judecatoresti si aplicarea gresita a legii.
In cuprinsul memoriului de recurs s-a sustinut, in esenta, ca actiunea reclamantilor vizeaza acordarea unor drepturi care nu sunt prevazute prin niciun act normativ in vigoare, deoarece personalul auxiliar de specialitate reprezinta o categorie aparte de salariati ai sistemului bugetar, cu un statut specific, reglementat de Legea nr. 567/2004, cu drepturi si indatoriri specifice si cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv O.G. nr. 8/2007, aprobata cu modificari prin Legea nr. 247/2007.
In plus, actele normative la care se refera reclamantii in cererea de chemare in judecata reglementeaza salarizarea altor categorii de personal din sectorul bugetar ( functionari publici, militari, etc.), astfel ca nu exista discriminare in raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000, nefiind vorba de persoane aflate in situatii comparabile.
De asemenea, recurentul a invocat, in sustinerea caii de atac promovate, deciziile nr. 818, 819 si 820 din 3 iulie 2008 ale Curtii Constitutionale, prin care s-a constatat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea s-ar desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
La randul sau, paratul Ministerul Economiei si Finantelor, prin Directia Generala a Finantelor Publice Mures a invocat, de asemenea, motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, sustinand ca in materia litigiilor de munca este inadmisibila chemarea in judecata a celor doua institutii, deoarece intre partile aflate in litigiu, pe de o parte, si Ministerul Economiei si Finantelor, pe de alta parte, nu exista raporturi juridice de munca.
Prin urmare, s-a apreciat ca Ministerul Economiei si Finantelor nu are calitate procesuala pasiva in cauza, iar obligarea sa la plata, alaturi de ceilalti parati este nelegala, deoarece atributia gestionarii bugetelor instantelor judecatoresti revine Ministerului Justitiei.
In subsidiar, s-a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, sustinandu-se ca actele normative care prevad acordarea sporului de confidentialitate nu vizeaza personalul autoritatii judecatoresti, astfel ca dreptul pretins de reclamanti nu este unul recunoscut de lege.
Examinand recursurile deduse judecatii, prin raportare la motivele invocate, precum si din oficiu, in limitele prevazute de art. 3041 si 306 alin.2 Cod procedura civila, Curtea a retinut urmatoarele:
Prin demersul juridic initiat, reclamantii au solicitat obligarea paratilor la plata unei despagubiri echivalente diferentelor de drepturi salariale reprezentand sporul de confidentialitate in cuantum de 15 % din indemnizatia de incadrare bruta lunara.
In sustinerea actiunii, au invocat apartenenta la categoria profesionala a personalului din unitatile de justitie si situatia de discriminare salariala in care se afla fata de angajatii altor institutii bugetare, carora dreptul la sporul de confidentialitate le-a fost recunoscut prin diverse acte normative.
Prin dispozitiile art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 si ale art. 9 din Codul deontologic, reclamantilor le-a fost impusa o obligatie profesionala imperativa, speciala si specifica - de confidentialitate, astfel ca acestia se afla intr-o situatie identica, iar nu doar comparabila, cu personalul din celelalte unitati bugetare, care beneficiaza de adaosul salarial mentionat.
Or, fiind debitori ai obligatiei de confidentialitate, este firesc sa li se recunoasca reclamantilor si calitatea de creditor al dreptului corelativ la sporul de confidentialitate, astfel cum s-a instituit prin art. 13 din O.U.G. nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000, art. 3 din O.G. nr. 38/2003, art. 13 alin.1 din O.U.G. nr. 123/2003, art. 3 din O.G. nr. 19/2006, art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din O.G. nr. 64/2006, art. 13 din O.G. nr. 10/2007.
Prin urmare, Curtea a observat ca in mod corect s-a retinut de catre prima instanta existenta unei fapte de discriminare, in sensul prevederilor art. 2 alin.1 - 3 si ale art. 6 din O.G. nr. 137/2000, deoarece dreptul la sporul de confidentialitate le-a fost refuzat reclamantilor nu datorita neindeplinirii conditiei normative pentru acordarea acestuia (constand in indeplinirea obligatiei de confidentialitate), ci sub pretextul ca apartin unei anumite categorii socio-profesionale. Cum insa, acest criteriu este definit ca discriminatoriu de chiar prevederile art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, existenta starii de discriminare in care se afla reclamantii nu poate fi contestata.
Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor art. 16 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei, cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor, fara privilegii si discriminari, iar in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru munca egala este obligatorie o remuneratie egala, aceste principii fiind incalcate in situatia de fapt dedusa judecatii.
In plus, abordarea juridica a fondului cauzei de catre prima instanta raspunde si exigentelor legislative in materie, din dreptul international, consacrate de art.7 si 23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului - care garanteaza dreptul tuturor persoanelor la protectie legala impotriva oricarei discriminari si dreptul la o remuneratie echitabila si satisfacatoare, art. 14 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la aceasta conventie - care interzic discriminarile si art. 7 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale - care garanteaza egalitatea de tratament in salarizare, fara nicio distinctie.
De asemenea, instanta de recurs a apreciat ca actiunea reclamantilor este admisibila si prin prisma deciziilor Curtii Constitutionale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 si nr. 821/2008, deoarece prin aceasta s-a solicitat acordarea unor despagubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci, nu s-a solicitat instantei sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege si nici sa le inlocuiasca cu alte norme. Prin actiune s-au solicitat despagubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2  si art. 1 din Codul muncii ), conform  art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constitutie. Deci, dreptul reclamantilor la actiunea in despagubiri nu poate fi ingradit. In ceea ce priveste aspectul secundar, al stabilirii cuantumului despagubirilor cuvenite, instanta a apreciat ca, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul de 15% din indemnizatia lunara recunoscut altor persoane aflate in situatie comparabila cu reclamantii (dar refuzata in mod discriminatoriu acestora), intrucat numai astfel se poate realiza principiul unei juste si integrale despagubiri, in conditiile in care art. 3 din Codul civil opreste instanta sa invoce lacuna legislativa.
Pe de alta parte, dreptul pretins de reclamanti a fost recunoscut si de Inalta Curte de Casatie si Justitie, care, prin Decizia nr. 46/15 decembrie 2008, a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si a constatat ca - in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistratilor si a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, modificata si completata, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora - judecatorii, procurorii, magistratii asistenti precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidentialitate de 15%, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar.
In ceea ce priveste calitatea procesuala a paratului Ministerul Economiei si Finantelor, Curtea constata ca si acest aspect a fost in mod corect solutionat de catre prima instanta, deoarece in virtutea prevederilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, aprobata prin Legea nr. 288/2002, ministerul raspunde de executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respectiva. Acest minister a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamanti nu in considerarea unui raport de munca, ci in baza atributiilor ce-i revin, decurgand din legea sa de organizare si functionare. Or, una dintre aceste atributii este aceea de a asigura institutiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este si Ministerul Justitiei, sursele financiare necesare pentru desfasurarea corespunzatoare a activitatii, surse prevazute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificarile bugetare.
De asemenea, trebuie avute in vedere si prevederile art. 6 alin. 1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care consacra dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune si punerea in executare a hotararilor judecatoresti intr-un termen rezonabil. Or, chemarea in judecata a Ministerului Economiei si Finantelor are tocmai menirea de a facilita executarea in cel mai scurt timp a obligatiilor de plata stabilite in sarcina ordonatorilor de credite.
Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat ca abordarea juridica a cauzei de catre prima instanta este corecta, in sensul ca, pentru perioada in care reclamantii si-au desfasurat activitatea in cadrul Biroului de carte funciara de pe langa Judecatoria Targu Mures - apartinand deci, categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti, sunt indreptatiti a beneficia de sporul de confidentialitate in cuantumul stabilit prin hotararea atacata si cu respectarea termenului de prescriptie prin raportare la data promovarii actiunii.
Se observa, insa, ca prima instanta a stabilit aceste drepturi incepand cu luna decembrie 2004 si in continuare, fara a verifica daca reclamantii mai fac parte din categoria personalului unitatilor din justitie.
Aceasta omisiune a fost complinita pe parcursul judecatii recursului, solicitandu-se relatii sub aspectul mentionat de la Departamentul economic al Tribunalului Mures care, prin adresa nr. 890/15.06.2009, a comunicat faptul ca reclamantul G. M. si-a incetat activitatea la Biroul C.F. la data de 13 iunie 2004, reclamanta T. A.- la data de 6 octombrie 2004, iar reclamanta G.D. a avut suspendat contractul de munca in perioada 1 iulie 2004 - 1 ianuarie 2005. ( fila 147 dosar recurs).
Din cuprinsul aceluiasi inscris, rezulta ca ceilalti reclamanti si-au desfasurat activitatea in cadrul  Biroului C.F. pana la data de 1 ianuarie 2005.
Prin urmare, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1, raportat la art.  304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea a admis recursurile deduse judecatii si a modificat in parte hotararea primei instante, in sensul respingerii integrale a actiunii formulate de reclamantii G. M., T.A. si G. D., iar pentru ceilalti reclamanti sporul de confidentialitate va fi acordat doar pentru luna decembrie 2004, nu si in continuare.