Anulare act. Vanzarea de catre stat a bunului altuia catre terti, chiar daca acestia sunt de buna credinta si chiar atunci cand este anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, constituie o privare de bun

Anulare act. Vanzarea de catre stat a bunului altuia catre terti, chiar daca acestia sunt de buna credinta si chiar atunci cand este anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, constituie o privare de bun", fiind astfel incalcat art.1 din Protocolul nr. 1 Aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale

 - Legea nr. 10/2001
 - Legea nr.112/1995

Faptul ca Decretul nr.92/1950 era mentionat in Legea nr.112/1995 ca un act normativ ce asigura preluarea cu titlu valabil, nu este suficient a aprecia daca, raportat la conditiile concrete in care s-a realizat preluarea, nationalizarea a fost legala (chiar in raport  cu normele in vigoare la acea data) si astfel sa poata fi apreciata o "preluare cu titlu". In conditiile in care Decretul nr.92/1950 nu a fost respectat, preluarea a fost abuziva.
Ocupatia de avocat avea semnificatia apartenentei acestuia la categoria socio-profesionala a intelectualilor profesionisti deci se gasea, cu privire la cota sa de proprietate din imobil, exceptat de la masura nationalizata.
Vanzarea de catre stat a bunului altuia catre terti, chiar daca acestia sunt de buna credinta si chiar atunci cand este anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, constituie o privare de bun", fiind astfel incalcat art.1 din Protocolul nr. 1 Aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Prin Sentinta civila nr. 4793/28.10.2003 pronuntata in dosarul nr.8806/55/2002, Judecatoria Arad a respins actiunea  civila precizata, formulata de reclamantii B.M.E. si R.I. in contradictoriu cu paratii SC R. SA Arad, Primarul municipiului Arad, SC C. SRL, D.A.L., D.G., G.V., G.B., M.M., O.D.C. si C.R., pentru constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare, a promisiunilor de vanzare-cumparare si cererea de interventie in nume propriu formulata de intervenienta M.R. pentru constatare nulitate a contractelor de vanzare-cumparare. Nu s-au acordat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca reclamantii si intervenienta sunt succesorii legali ai defunctilor B.A., B.AN., B.L.I., fiecare in cote de 1/3 parte, defuncti care au fost proprietari tabulari  asupra imobilului situat in Arad, str.Closca, inscris in CF 6746 Arad,  imobil care ulterior a fost preluat de catre Statul Roman in baza Decretului nr.92/1950. In anul 1998 in baza Dispozitiei Primarului municipiului Arad, imobilul s-a transformat in proprietate individuala pe apartamente, fiind inscris in CF colectiva nr.56338 si individuale la nr.56339-56346, vechea cota (nr.6746) fiind sistata. Dupa apartamentarea imobilului, spatiile formate au fost instrainate prin contracte de vanzare-cumparare iar asupra suprafetei de 265 mp aflata la parterul imobilului in baza sentintei civile nr.1206/2000 a Tribunalului Arad, s-a intabulat dreptul de proprietate  cu titlu de cumparare in favoarea paratei SC C. SRL.
Judecatoria a mai constata ca in baza contractelor de vanzare-cumparare s-a intabulat dreptul de proprietate al paratei M.M. asupra apartamentului nr.1 din imobil, asupra apartamentului nr.4 a fost  intabulat dreptul de proprietate al paratilor D., iar asupra apartamentului nr.5 s-au intabulat in calitate de proprietari paratii G.. De asemenea, s-a mai retinut ca ulterior, paratii D. si G. au incheiat asupra apartamentelor proprietatea lor (nr.4 si nr.5), promisiuni de vanzare-cumparare in favoarea paratului C.R. iar in foaia de sarcini a apartamentului nr.5 a fost inscris  dreptul de uzufruct viager asupra imobilului in favoarea paratului C.R. In ce priveste apartamentele 2 si 3 constand in garaje  inscrise in CF 56342 si respectiv 56343 Arad, acestea au fost dobandite in baza contractelor de vanzare-cumparare incheiate in temeiul Legii nr.61/1990 de catre paratii D. (ap.2) si defunctii A.S. si L. Instanta de fond a mai stabilit ca, actualmente, asupra apartamentului nr.3 figureaza proprietar parata O.D.C. in calitate de mostenitoare a defunctilor A.
Cu referire la criticile aduse de reclamanti asupra  validitatii contractelor de vanzare-cumparare incheiate in baza Legii nr.112/1995, prima instanta a constatat ca prin adeverinta din 16.06.1997, emisa de Comisia Judeteana pentru aplicarea Legii nr.112/1995, parata SC R. SA Arad  a fost incunostintata ca la data de 03.06.1997 a fost solutionata cererea numitului R.I. prin acordarea de despagubiri pentru imobilul situat in Arad str.Closca, evidentiat in CF 6746 Arad. Astfel, in urma acestei adrese si in lipsa notarii in cartea funciara a vreunei cereri de restituire  a imobilului, SC R. SA Srad a procedat la vanzare catre chiriasi a apartamentelor din litigiu. Totodata, din interogatoriile luate paratilor, judecatoria a retinut ca la data incheierii  contractelor de vanzare-cumparare nu aveau cunostinta ca imobilul era revendicat de catre fostii proprietari, nefacand niciun demers  pentru a-i instiinta.
Fata de aceste imprejurari, retinand ca, cumparatorii au actionat de buna-credinta, necunoscand ca imobilul este revendicat, instanta a apreciat ca aceste contracte de vanzare-cumparare incheiate de SC R. SA cu paratii D., G. si M.M., sunt valabile si legale, si pe cale de consecinta, si promisiunile de vanzare-cumparare incheiate cu paratul C.R., precum si constituirea in favoarea acestuia a dreptului de uzufruct viager  asupra apartamentului nr.4.
In ceea ce priveste constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat de SC C. SA, instanta a retinut ca acesta a fost incheiat in baza sentintei civile nr.1645/08.03.2000 a Judecatoriei Arad, ramasa irevocabila, operand dispozitiile HG nr.389/1996, modificata si HG nr.906/1996 si nu prevederile Legii nr.112/1995 care se refereau la restituirea imobilelor  cu destinatie de locuinte.
Referitor la apartamentele nr.2 si nr.3 din imobil,  constand in doua garaje, acestea au fost instrainate in baza unor contracte de vanzare-cumparare incheiate in baza Decretului-lege nr.61/1990 si a Legii nr.85/1992, asupra acestora neoperand interdictia de instrainare, astfel ca aflandu-se in circuitul civil puteau fi instrainate si neinvocandu-se niciun motiv pentru care s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a acestor contracte de vanzare-cumparare, instanta a retinut ca ele au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare, cu buna-credinta si le-a apreciat ca fiind valabile si legale si drept urmare si actul subsecvent incheiat asupra apartamentului nr.2-garaj, de catre paratii D. cu paratul C.R.
Avand in vedere aceste considerente, concluzionand ca toate contractele a caror nulitate se solicita a fi constatata, au fost incheiate cu respectarea dispozitiilor legale si cu buna credinta  de catre cumparatori, judecatoria a respins actiunea civila formulata  cat si cererea de interventie in interes propriu.
Impotriva acestei sentinte au declarat in termen legal si motivat apel, reclamantele B.M.E. si R.I., precum si intervenienta M.R., solicitand admiterea apelului, schimbarea  sentintei apelate si pe fond, admiterea actiunii.
Prin decizia civila nr.184/09.05.2006 Tribunalul Arad a respins apelurile formulate impotriva sentintei civile nr.4793/28.10.2003.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta B.M.E. si intervenienta M.R..
Prin decizia civila nr.1114/25.10.2007, Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de reclamanta B.M.E. si intervenienta M.R., impotriva deciziei civile nr.184/09.05.2006 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr.6828/A/2005, a casat decizia civila atacata si a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Arad pentru rejudecarea apelurilor.
Prin decizia civila nr.244/30.08.2010 Tribunalul Arad a respins ca nefondat apelul declarat de apelantii Bodea Marioara, M.R. si R.I. in contradictoriu cu intimatii  Consiliul local al municipiului Arad, Primarul municipiului Arad, SC R. SA, Primaria Municipiului Arad, SC C.  SRL, D.A.L.,  V.B.B., C.M.A., G.V., G.B., N.C., C.R., O.D.C., impotriva sentintei civile nr.4793/28 octombrie 2003, pronuntata de Judecatoria Arad in dosarul nr.8806/2002, avand ca obiect anulare contracte de vanzare-cumparare, fara cheltuieli de judecata in apel.
Pentru a pronunta aceasta decizie  Tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:
Imobilul in litigiu a fost preluat  de la antecesorii reclamantilor - sotii B.A. si B.AN., in temeiul Decretului nr.92/1950 considerat, in raport de valorile de atunci  ale Statului Roman, de drepturile fundamentale ale omului si de principiile generale ale statului de drept, un act normativ abuziv. Cu toate acestea, din perspectiva unei analize juridice raportata la realitatile anilor 1950, nationalizarea a fost considerata de instanta a fi realizata cu titlu valabil.
S-a mai aratat ca nu poate fi retinuta reaua-credinta a intimatilor parati SC R. SA si  Comisia Judeteana Arad de aplicare a Legii nr.112/1995, simpla depunere a unei cereri in temeiul Legii nr.112/1995 nefiind o conditie suficienta pentru a o genera.
Cat priveste sustinerea privind eliberarea unui inscris cu continutul fals - adresa nr.3951/16.06.1997 a Comisiei Judetene Arad de aplicare a Legii nr.112/1995 este irelevanta sub aspectul constatarii relei credinte a subdobanditorilor cu titlu oneros, adica a fostilor chiriasi, deoarece pozitia subiectiva a acestora este importanta in cauza, iar nu a autoritatilor statului care au actionat in calitate de mandatari ai vanzatorului.
In ceea ce priveste problematica valabilitatii contractelor de inchiriere ale paratilor-fosti chiriasi datorita faptului ca acestea aveau termenul de inchiriere expirat, instanta de apel a retinut incidenta art.1437 Cod civil si astfel valabilitatea acestor contracte, efect al tacitei relocatiuni. Apartamentele  se gaseau in detentia chiriasilor la momentul incheierii contractelor de vanzare-cumparare, avand destinatia  de locuinte si pana la acel moment chiriasii nu fusesera tulburati de catre proprietarul locator cu vreo actiune care sa puna in discutie  valabilitatea contractelor de inchiriere.
In ceea ce priveste criticile privind contractul de vanzare-cumparare a spatiului comercial situat la parterul imobilului tribunalul a constatat ca acesta a fost incheiat in temeiul unei hotarari judecatoresti irevocabile - sentinta civila nr.1645/2000 a Judecatoriei Arad. Astfel, realitatea juridica consacrata de aceasta hotarare  judecatoreasca nu poate fi nici ignorata, nici inlaturata la cererea unui tert.
Cat priveste sustinerile apelantilor cu privire la nulitatea contractelor de vanzare-cumparare a spatiilor cu destinatia de garaje, instanta de apel a retinut ca acestea au fost incheiate avand ca obiect garajele in suprafata de 31,20 mp si respectiv 33,36 mp situate in incinta imobilului.  Din procesul verbal de preluare incheiat la 20.04.1950 rezulta ca antecesorii reclamantilor detineau un singur garaj. Pe de alta parte aceste garaje au fost instrainate in temeiul Legii nr.61/1990 si a Legii nr.85/1992, acte  normative  asupra carora nu opereaza vreo interdictie de instrainare, contractele de vanzare-cumparare fiind valide din punct de vedere juridic.
In ceea ce priveste aprecierile  privind nulitatea promisiunilor de vanzare-cumparare, analiza valabilitatii acestor contracte a fost privita de instanta de apel ca lipsita de interes legitim in conditiile in care a concluzionat valabilitatea  contractelor de vanzare-cumparare incheiate de fostii chiriasi in  temeiul Legii nr.112/1995.
Referitor la pretinsa rea-credinta a paratilor prin specularea acestor spatii cu destinatie de locuinta, aceasta nu poate fi retinuta cata vreme ea se raporteaza la partea subiectiva a persoanei  inainte de incheierea actului juridic. Nu exista nicio proba din care sa rezulte ca schimbarea destinatiei spatiului era deja prevazuta si anticipata de paratii chiriasi la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare astfel ca,  incheierea acestor promisiuni de vanzare-cumparare, dupa 2 ani de la data cumpararii apartamentelor  nu poate constitui o imprejurare de natura a sublinia si a dovedi prin ea insasi reaua-credinta  a cumparatorilor la momentul anterior al dobandirii  apartamentelor in temeiul Legii nr.112/1995.
Impotriva acestei decizii au declarat, in termen legal, recurs reclamantii.
S-a aratat ca decizia atacata a fost data cu incalcarea formelor de procedura sub sanctiunea nulitatii prevazuta de art.105 alin.2 Cod procedura civila, fiind in acelasi timp incidente motivele de recurs prevazute de art.304 pct.5 si 9 Cod procedura civila.
Astfel,  s-a aratat in esenta, ca decizia a fost pronuntata cu toate ca era lipsa de procedura cu intimata parata V.B.B., inclusiv la termenul de judecata din 18.08.2010 cand s-a judecat apelul. Desi a fost invocat acest aspect, presedintele completului a apreciat ca procedura de citare a fost indeplinita prin citarea paratei la usa instantei din Romania, apreciere  care contravine dispozitiilor exprese prevazute de art.1141 alin.4 Cod procedura civila.
S-a mai aratat ca decizia atacata a fost data cu incalcarea prevederilor exprese ale Legii nr.112/1995 si ale Normelor metodologice pricind aplicarea acestei legi.
Astfel, nu s-a tinut seama de faptul ca imobilul in cauza era exceptat de la nationalizare dat fiind ca antecesorii reclamantilor erau exceptati de la nationalizate, B.A. fiind intelectual profesionist - avocat in Baroul Arad, iar sotia acestuia fiind pensionara.
Imobilul a fost trecut fara titlu valabil in posesia Satului in 1950 dat fiind ca a fost  preluat cu nerespectarea prevederilor art.II din Decretul nr.92/1950. In aceste conditii, imobilul nu intra sub incidenta Legii nr.112/1995 si deci, nu putea fi instrainat in temeiul acestei legi. In consecinta,  contractele de vanzare-cumparare incheiate cu paratii sunt lovite de nulitate absoluta.
S-a aratat ca decizia atacata a fost data cu incalcarea prevederilor art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001 dat fiind ca nu a tinut seama ca din probatoriul administrat rezulta reaua-credinta atat a vanzatorului - parata SC R. SA Arad, cat si a cumparatorilor - paratii G., D. si M.M. in incheierea contractelor de vanzare-cumparare a spatiilor pe care le detineau   fara contracte de inchiriere valabile.
Reaua credinta se intemeiaza  pe existenta cererii scrise formulate de defunctul reclamant R.I. inca din 30.04.1996 si inregistrata la Primaria Arad sub nr.218/03.05.1996 prin care se face cunoscuta revendicarea imobilului.
Reaua-credinta a Comisiei Judetene de aplicare a Legii nr.112/1995 si a paratei  SC R. SA Arad rezulta din faptul ca acestea nu au aratat oficial ca imobilul fusese trecut in proprietatea Statului fara titlu valabil. Comisia era obligata,  in temeiul art.13 alin.1 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 sa verifice daca imobilul era sau nu preluat cu titlu valabil de catre Stat, obligatie pe care nu si-a indeplinit-o astfel dand dovada de rea-credinta.
Un rol esential in generarea si sustinerea relei-credinte din partea vanzatorului, arata recurentii, l-a avut si adresa cu continut fals nr.3951/16.06.1997 a Comisiei Judetene Arad prin care aceasta a dat  "unda verde" la instrainarea prin vanzare-cumparare a imobilului in conditiile in care imobilul era exceptat de la vanzare potrivit Legii nr.112/1995 si cererea lui R.I. nu fusese solutionata.
Reaua-credinta a paratei SC R. SA rezulta  din aceea ca avea cunostinta de situatia juridica a imobilului si de faptul ca pretinsii chiriasi cumparatori  nu aveau contracte de inchiriere valabile.
Astfel, in cauza nu s-a dovedit existenta unor contracte de inchiriere valabile la data cumpararii locuintelor si nici dovada platii chiriei la zi. In prezent la dosar exista 4 seturi de inscrisuri denumite contracte de inchiriere, diferite unul de celalalt, niciunul neavand original care sa le sustina.
In ceea ce priveste paratii, sotii D., G. si M.M., acestia cu un minim de diligenta ar fi putut  afla ca imobilul in litigiu era revendicat inca din 30.04.1996. De asemenea, reaua - credinta s-a manifestat si imediat dupa incheierea contractelor de vanzare-cumparare cand acestia au si vandut spatiile cumparate  paratului  C.R. sub marca promisiunilor de vanzare-cumparare.
Din probatoriul administrat atat in fata primei instante  cat si a instantei de apel rezulta ca la data cumpararii apartamentelor, contractele de inchiriere nu erau valabile fiind expirate din perioada 1986-1988. Din originalele contractelor aflate la dosar rezulta ca acestea si-au incetat valabilitatea. In timpul cercetarilor judecatoresti facute in instanta de apel, intimata parata SC  R. SA a depus mai multe seturi de inscrisuri completate manual pe formulare tipizate de contracte de inchiriere, care insa nu purtau semnaturile partilor contractante. Cu toate ca s-a solicitat in mod repetat sa fie depuse originalele parata a pus la dispozitia instantei copii ale copiilor contractelor de inchiriere facand precizarea ca "incredintarea originalelor_a fost facuta avocatului M.R. de catre directorul general D.A.". Fata de aceste aspecte recurenta a solicitat ca in conformitate cu prevederile art.139 alin.1 Cod procedura civila si art.1188 alin.2 Cod civil, instanta sa  nu tina seama de aceste inscrisuri.
Referitor la nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr.24264/25.01.2001 pentru spatiul cu alta destinatie decat aceea de locuinta - spatiu comercial situat la parterul imobilului din Arad, str.Closca, in mod eronat instanta de apel a retinut ca acest contract ar fi fost intocmit in baza sentintei nr.1645/08.03.2000 desi in cuprinsul contractului nu se face nicio referire  la sentinta invocata.
De asemenea, in mod gresit se retine ca  hotararea mai sus mentionata se bucura de autoritate de lucru judecat intrucat aceasta nu este opozabila recurentelor, nefiind intrunite cerintele prevazute de art.1201 Cod civil. De altfel, instanta de apel, in rejudecare, nu s-a pronuntat daca admiterea exceptiei puterii de lucru judecat de catre prima instanta este sau nu legala si temeinica.
In acelasi timp, s-a omis sa se cerceteze imprejurarea ca incheierea contractului s-a facut prin incalcarea dispozitiilor legale, respectiv H.G. nr.906/1996 care nu mai era in vigoare. Actul normativ in vigoare era H.G. nr.505/1998 dar care nu era aplicabila spetei intrucat imobilul proprietatea autorilor recurentilor fusese trecut in proprietatea statului prin nationalizare.
La incheierea contractului nu a fost indeplinita nici cerinta prevazuta de art.948 Cod civil respectiv,  nu a existat consimtamantul valabil al Consiliului local al Municipiului Arad.
Cu privire la nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr.95/1993 incheiat la data de 12.03.1993 intre RALL Arad si A.S. avand ca obiect  garajul in suprafata de 31,20 mp si a contractului de vanzare-cumparare nr.303/1993 incheiat la data de 27.05.1993 intre RALL Arad  si D.G. avand ca obiect garajul in suprafata de 33,36 mp situat in curtea imobilului din Arad str.Closca nr.1, acestea sunt lovite de nulitate absoluta fiind incalcate dispozitiile Decretului-lege nr.61/1990 si ale Legii nr.85/1992, dat fiind ca acestea nu au fost construite din fondurile statului.
Cu privire la promisiunile sinalagmatice de vanzare-cumparare acestea sunt, de asemenea, lovite de nulitate absoluta fiind in fapt reala contracte de vanzare-cumparare.
Prin intampinarea inregistrata la dosarul cauzei la data de 16.03.2011 paratii Consiliul local al Municipiului Arad si Primarul Municipiului Arad au solicitat respingerea recursului aratand in esenta ca, criticile formulate sunt nefondate in raport de considerentele  pronuntate de instanta de apel.
Au formulat intampinare si paratii SC C. Arad SRL si  C.R., aratand:
Recurentii nu au calitatea de a invoca neregularitatea procedurii de citare, fiind lipsiti de interes.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea  reclamantilor privind  nepronuntarea pe fond a primi instante cu privire la nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr.24864 pe exceptia autoritatii de lucru judecat deoarece instanta de apel s-a referit la  prezumtia de lucru judecat, la efectul acesteia, ceea ce presupune intarirea anumitor aspecte din cuprinsul hotararii anterioare.
S-a aratat ca in speta  nu  sunt incidente nici prevederile art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Astfel, in cauza este vorba despre o preluare abuziva, la momentul respectiv trecerea la stat a unui imobil in baza Decretului nr.92/1950 fiind considerata o trecere cu titlu valabil. In chiar Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 se prevede acest lucru.
Incheierea contractelor de vanzare-cumparare s-a realizat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, apartamentele gasindu-se in detentia chiriasilor la momentul incheierii contractelor, avand destinatia de locuinte iar contractele de inchiriere  fiind in curs de executare. Pana la acel moment chiriasii n-au fost tulburati de catre proprietarul locator printr-o notificare in care sa se puna in discutie  valabilitatea titlului locatarilor. Contractele de inchiriere erau valabile ca efect al tacitei relocatiuni, chiria s-a achitat integral astfel ca puteau fi instrainate in temeiul Legii nr.112/1995.
Sustinerea recurentilor in sensul ca antecesorii  lor erau persoane exceptate  de la aplicarea Decretului nr.92 din 1950, instrainarea facandu-se astfel de un neproprietar, ar putea duce doar la nulitatea relativa a acestui contract. Recurentii, terti fata de aceste contracte nu au calitatea sa formuleze  o astfel de cerere.
In ceea ce priveste invocarea relei-credinte  a partilor contractante, un astfel de motiv nu se circumscrie prevederilor art.305 pct.9 Cod procedura civila, instanta putand  cerceta in calea de atac a recursului doar legalitatea  hotararii nu si temeinicia acesteia. Problema interpretarii probelor care au condus la concluzia bunei-credinte a partilor semnatare, tine de temeinicia unei hotarari, nu de legalitatea ei.
Partile semnatare au fost de buna-credinta neexistand niciun indiciu ca vanzarea s-a facut de un neproprietar. Din contra, Decretul nr.92/1950 era mentionat expres ca un act normativ ce asigura preluarea tu titlu valabil a unui imobil. Partile contractante s-au conformat dispozitiilor art.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995.
Simpla depunere a unei cereri de restituire in natura in temeiul acestei legi, - 112/1995, nu este de natura a antrena reaua-credinta a institutiilor implicate, atata timp cat la momentul respectiv apartamentele erau legal ocupate de chiriasi.
Mai mult, prin adresa nr.3951/16.06.1997 a Comisiei locale  se atesta propunerea de acordare de despagubiri, adresa confirmata prin Hotararea nr.18/1999 a Comisiei speciale, despagubirile fiind ridicate de numitul R..
Art.46 din Legea nr.10/2001, arata recurentii,  nu este incident in cauza dat fiind ca  este vorba de acte de instrainare incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001 iar legea nu poate retroactiva.
Chiar daca actele de instrainare s-ar fi incheiat fara respectarea prevederilor legale in vigoare la momentul respectiv, ele au fost incheiate cu buna-credinta astfel ca nu se poate pune in discutie nulitatea.
De asemenea, daca aceste contracte ar fi anulate s-ar incalca stabilitatea raporturilor juridice si principiul securitatii circuitului civil, al evitarii impreviziunii.
S-a mai aratat ca si contractele de vanzare-cumparare avand ca obiect garajele in suprafata de 31,20 mp respectiv 33,36 mp, s-au incheiat cu respectarea legii - Legea nr.61/1990 si Legea nr.85/1992.
Examinand decizia atacata in raport de motivele de recurs invocate, Curtea de Apel retine urmatoarele:
Avand in vedere calitatea de parte semnatara a contractelor de vanzare-cumparare atacate - vanzator - Curtea de Apel urmeaza a respinge exceptia calitatii procesuale pasive a  paratei SC  R. SA. Este irelevant ca ulterior incheierii acestor contracte, prin HCLM Arad nr.302/2005 s-a reziliat contractul de administrare al paratei SC R. SA, atata timp cat aceasta persoana juridica a semnat contractele contestate. Calitatea procesuala a acestei parate rezulta din aceea ca se  pretinde ca aceasta a incalcat obligatiile stabilite pentru incheierea valabila  a contractelor de vanzare-cumparare ce fac obiectul acestei cauze.
In ceea ce priveste invocarea motivului de recurs prevazut de art.304 pct.5 Cod procedura civila, cu referire la nelegala citare a paratei intimate V.B.B. in rejudecarea apelului, in primul rand trebuie aratat ca citarea cu nerespectarea formelor legale este sanctionata cu nulitatea relativa. Nefiind o nulitate de ordine publica, se poate declara numai la cererea partii care are interes sa o invoce, respectiv partea care nu a fost citata conform dispozitiilor legale.
In consecinta, reclamantii carora li s-a respins apelul nu sunt indreptatiti sa invoce, in favoarea lor, nulitatea relativa de care se poate prevala doar parata V.B.B. Este evident ca, atata timp cat nerespectarea dispozitiilor de procedura fata de parata, nu au produs direct reclamantilor o vatamare, acestea nu vor putea sa invoce aceasta incalcare a prevederilor legale.
In al doilea rand, nu lipsit de importanta este si faptul ca, in cauza, in mod corect instanta de apel a considerat indeplinita procedura de citare cu parata V.B.B..
Astfel, citarea partilor are ca finalitate incunostintarea lor despre existenta procesului. Tocmai de aceea, sub sanctiunea nulitatii, citatia trebuie sa cuprinda domiciliul celui citat.
Parata V.B.B. a fost introdusa in cauza, in calitate de mostenitoare a paratului D.G., de catre instanta de apel, la termenul de judecata din data de 14.10.2009. Conform certificatului de mostenitor nr.11/15.06.2009 eliberat de Biroul Notarului Public B.R., domiciliul lui V.B.B. este in SUA 2918 Dunbar Dr Phoenix. Acest domiciliu a fost indicat chiar de parata prin imputernicirea data mamei sale D.A. prin mandatul dat in fata notarului din statul Arizona.
In aceste conditii, in mod corect atat instanta de apel, cat si ulterior instanta de recurs, au facut aplicarea art.1141 (4) Cod procedura civila dispunand citarea paratei la domiciliul indicat de aceasta, prin scrisoarea recomandata.
Mai mult, instanta de apel,  tocmai avand in vedere mandatul semnat de parata in favoarea mamei sale, a dispus citarea si la domiciliul mandatarei.
Ca instantele au facut toate demersurile in vederea incunostintarii acestei parate este si faptul ca atata timp cat exista dovada incunostintarii paratei D.A. despre existenta procesului, a fazei procesuale in care acesta a ajuns si parata mandanta avea cunostinta, fiind citata inclusiv la adresa mandatarei.
Tocmai pentru a se asigura ca s-au facut toate demersurile in vederea incunostintarii paratei de existenta procesului si a fazei procesuale, instanta de recurs a dispus si citarea prin afisare la usa instantei.
In consecinta, cum in mod corect s-a apreciat si de catre intimatii parati SC C. Arad SRL si C.R., procedura de citare cu V.B.B. a fost indeplinita atat pe parcursul judecarii cauzei in apel cat si ulterior in recurs.
Asadar, acest motiv de recurs invocat, apare ca nefondat.
In ceea ce priveste motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, Curtea a retinut:
Imobilul in cauza, situat in Arad str.Closca, inscris in CF 6746 Arad, a constituit proprietatea defunctilor B.A., B.AN. si B.L.I., ai caror mostenitori legali sunt reclamantii.
In temeiul Decretului nr.92/1950 imobilul a fost preluat de Stat.
Contrar celor retinute de instanta de apel, este important a analiza in cauza legalitatea preluarii imobilului pentru ca numai in acest mod se poate determina daca imobilul in cauza poate fi considerat a fi preluat cu sau fara titlu.
Astfel, trebuie avute in vedere prevederile art.II din Decretul nr.92/1950 care stabileau ca "nu intra in prevederile decretului de fata si nu se nationalizeaza imobilele proprietatea muncitorilor, functionarilor, micilor meseriasi, intelectualilor profesionisti".
In speta a fost dovedit  faptul, de altfel necontestat de  parati, ca antecesorii reclamantilor se incadrau in categoria acestor persoane exceptate. Doar faptul ca Decretul nr.92 era mentionat in Legea nr.112/1995 ca un act normativ ce asigura preluarea cu titlu valabil, nu este suficient a aprecia daca, raportat la conditiile concrete in care s-a realizat preluarea, nationalizarea a fost legala (chiar in raport  cu normele in vigoare la acea data) si astfel sa poata fi apreciata  o "preluare cu titlu". In conditiile in care Decretul nr.92/1950 nu a fost respectat, preluarea a fost abuziva.
Astfel, proprietarul tabular B.A. a fost avocat iar in perioada 1932-1933 a ocupat functia de Primar a municipiului Arad in vreme ce sotia sa B.AN., proprietara tabulara, nascuta R., a fost casnica.  Fiul acestora B.L. era schizofrenic locuind cu mama sa.
Astfel fiind, ocupatia de avocat avea semnificatia apartenentei acestuia la categoria socio-profesionala a intelectualilor profesionisti deci se gasea, cu privire la cota sa de proprietate din imobil, exceptat de la masura nationalizata.
Cu privire la categoria persoanelor casnice, desi acestea nu erau expres mentionate, s-a dovedit prin declaratia autentificata a lui P.S. ca B.AN. era in intretinerea lui B.A. deci nu avea nicidecum calitatea de exploatator de locuinte. Nu s-a dovedit nici ca aceasta, si cu atat mai mult fiul B.L., bolnav, ar fi facut parte din categoria industriasilor, mosierilor, bancherilor ori altor  categorii apartinand marii burghezii. Tot astfel nu s-a dovedit nici ca imobilul in litigiu ar fi fost hotel ori alt imobil cladit in scop de exploatare.
In concluzie, preluarea de catre Statul Roman a imobilului s-a facut fara respectarea dispozitiilor legale in vigoare si care, declarativ au fost avute in vedere ca temei al preluarii, deci fara titlu valabil.
Potrivit art.1 din Legea nr.112/1995 fostii proprietari ai imobilelor cu destinatie de locuinte trecute ca atare in proprietatea statului sau a altor persoane juridice cu titlu, beneficiaza de masuri reparatorii  prevazute de aceasta lege.
Dispozitiile art.1 alin.4 din HG nr.11/1997 (in vigoare la data incheierii contractelor de vanzare-cumparare contestate in cauza), prevad ca  "locuintele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale in vigoare la data respectiva sau care au intrat in posesia acestuia in conditiile inexistentei unei reglementari legale care sa reprezinte temei juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului, sunt considerate ca fiind trecute fara titlu, in posesia acestuia si nu intra sub incidenta  Legii nr.112/1995 iar alin.5 prevede ca imobilele  care nu intra sub incidenta Legii nr.112/1995 si pentru care nu exista titlu valabil constituit in favoarea statului pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare de despagubiri.
Prin art.1 alin.3 din HG nr.11/1997 se prevede ca prin imobil trecut in proprietatea statului potrivit Decretului nr.92/1950 se intelege imobilul nationalizat cu respectarea prevederilor art.1 pct.1-5 si art.II din Decret.
Art.9 din Legea nr.112/1995 permitea instrainarea imobilelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor  acestora, dupa expirarea termenului in care aceste imobile puteau fi revendicate.
In cauza dedusa judecatii, reclamantul R.I. a formulat, la 03.05.1996, cerere prin care a solicitat sa i se recunoasca  calitatea de mostenitor al unuia dintre proprietarii imobilului preluat in baza Decretului nr.92/1950.
De mentionat ca nicaieri in cuprinsul  acestei cereri nu se face vreo referire la faptul ca s-ar solicita despagubiri pentru acest imobil. Faptul ca ulterior,  Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a calificat aceasta cerere ca fiind pentru despagubiri, nu conduce decat la ideea  unei  gresit voite aprecieri din partea acestei institutii. Aceasta cu atat mai mult cu cat, cererea lui R.I. nu a fost discutata de Comisie anterior incheierii contractelor de vanzare-cumparare, desi aceasta entitate avea  obligatia sa o solutioneze si sa aprecieze daca imobilul intra sau nu sub incidenta acestei legi, care prin art.1 prevede ca este aplicabila numai imobilelor preluate de stat cu titlu valabil.
In consecinta, atata timp cat exista o cerere in care erau invocate prevederile  Legii nr.112/1995, Comisia era obligata sa se pronunte, numai ulterior acestei examinari, concretizate printr-o hotarare putandu-se pune problema incheierii unor contracte de vanzare-cumparare cu chiriasii detinatori.
De mentionat ca s-au incheiat contractele de vanzare-cumparare contestate ulterior intrarii in vigoare a HG nr.11/1997 respectiv, datei de  04.02.1997.
Asadar, desi nu era solutionata cererea lui  R.I., incalcand dispozitiile legale anterior mentionate, parata SC R. SA a procedat la vanzarea apartamentelor  din imobilul in litigiu.
Atat art. 9 din Legea nr.112/1995 cat si prevederile Normelor  metodologice de aplicare ale acestei legi, in vigoare la momentul incheierii contractelor de vanzare-cumparare, conditionau expres vanzarea apartamentelor catre chiriasi, de nerestituirea lor in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor  acestora ceea ce inseamna ca rezolvarea cererilor formulate de persoanele indreptatite la restituirea  de catre organele abilitate era neindoielnic  prioritara oricarei vanzare pe seama chiriasilor - in acest sens exprimandu-se si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in  cauza Paduraru c. Romaniei.
Cu alte cuvinte, vanzarea apartamentelor in favoarea chiriasilor titulari ai contractelor de inchiriere, era afectata de  conditia suspensiva a nerestituirii apartamentelor respective fostilor  proprietari sau mostenitorilor, conditie indeplinita numai prin finalizarea si epuizarea efectiva a tuturor procedurilor conferite de legiuitor fostilor proprietari.
Or, in cauza la momentul vanzarii, cererea mostenitorului fostilor proprietari tabulari nu era solutionata de organul administrativ abilitat ceea ce inseamna ca actele de instrainare au fost perfectate inainte de nasterea legala a insusi dreptului  la cumparare, afectat de conditia suspensiva amintita.
Adresa nr.3951/16.06.1997 a  Consiliului Judetean catre SC R. SA nu face dovada in privinta indeplinirii conditiei suspensive mai sus aratate, rezolvarea efectiva a cererii formulate de R.I. facandu-se prin Hotararea nr.18/02.02.1999 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.112/997 in conditiile in care contractele de  vanzare erau incheiate din 1997.
Potrivit art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001 "actele juridice de instrainare avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, afara de  cazul in care au fost incheiate  cu buna credinta". Contrar sustinerilor intimatilor, fiind vorba de un imobil preluat fara titlu, art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001 devine pe deplin aplicabil.
In cauza retinem ca s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractelor incheiate de  parata  SC R. SA Arad in  calitate de vanzatoare si paratul G. pentru apartamentul nr.5, sub nr.1947/16.07.1997, paratii D.  pentru apartamentul nr.4 contract avand nr.2596/15.10.1997 si parata M.M. pentru apartamentul nr.1 contract avand nr.1911/1997.
La data perfectarii acestor contracte, incheiate in baza Legii nr.112/1995, era formulata cererea reclamantului R., astfel cum deja s-a retinut.
Buna-credinta reprezinta obligatia generala de conduita ce revine partilor la incheierea sau executarea unei conventii.
Reaua-credinta  a vanzatorului si a cumparatorului in intelesul art.46 din Legea nr.10/2001 desemneaza  cunoasterea de catre acestia, ori posibilitatea de a cunoaste, cu o diligenta medie, fie a imprejurarii ca imobilul, a carui cumparare se doreste, a fost preluat fara titlu valabil, fie doar a faptului ca in cadrul unei proceduri instituite de lege se solicita redobandirea imobilului.
In ceea ce priveste vanzatorul reaua lui credinta este pe deplin dovedita in cauza.
Astfel, la data vanzarii cererea lui  R.I. nu era solutionata. Nu are nicio relevanta adresa primita de vanzatoare de la Consiliul local prin care i se aducea la cunostinta ca pentru imobilul in cauza  fusesera acordate despagubiri.
Cu minime diligente vanzatoarea putea sa verifice daca acest fapt era sau nu real. Nimeni nu poate invoca necunoasterea legii or, atata timp cat in cuprinsul  adresei mentionate nu se indica actul prin care au fost acordate aceste despagubiri, este evident ca buna credinta nu poate fi retinuta.
Atat vanzatorul cat si cumparatorii erau obligati sa verifice indeplinirea conditiilor prevazute de Legea nr.112/1995 anterior incheierii contractelor de vanzare-cumparare.
Or, normele legale impuneau solutionarea irevocabila a cererilor fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, inainte de perfectarea contractelor de vanzare-cumparare cu chiriasii.
Cu minime diligente partile din aceste contracte trebuiau si puteau sa verifice daca cererea reclamantului R. a fost solutionata  conform legii solicitand in acest sens Comisiei de aplicare a  Legii nr.112/1995 sa comunice numarul hotararii, in conditiile in care cunosteau ca o cerere a mostenitorului fostilor proprietari  a fost formulata.
Astfel cum Legea nr.112/1995 dadea dreptul la cumparare, acelasi act normativ instituia si obligatia implicita ca partile sa faca demersurile necesare pentru a se asigura ca imobilul pe care doreau sa-l cumpere se incadra intre cele al caror regim juridic era reglementat de legea mentionata. De asemenea,  aveau obligatia de a se asigura ca sunt indeplinite toate conditiile pentru incheierea vanzarii. Or, in cauza paratii cumparatori nu au facut  dovada ca au intreprins  demersuri pentru a se asigura ca statul avea titlul asupra imobilului.
In conditiile in care s-a adus la cunostinta partilor  semnatare a contractelor ca s-au acordat despagubiri in cauza, fara  a se indica actul administrativ si mai ales daca acesta este definitiv, lipsa demersurilor in aflarea acestor chestiuni nu poate fi apreciata  decat rea-credinta.
In ce priveste atitudinea subiectiva a cumparatorilor la momentul incheierii contractelor de vanzare-cumparare, pe langa aspectele prezentate anterior, reaua-credinta rezulta si din faptul  ca acestia stiau ab initio ca locuiesc intr-un imobil preluat de Statul Roman   prin nationalizare. Apoi, cu diligente minime, mai ales ca se comunicase de comisie ca s-au acordat despagubiri, puteau solicita acestui organ administrativ numarul hotararii  prin care acestea au fost acordate.
Nu in ultimul rand retinem ca aceste contracte de vanzare-cumparare, la data perfectarii lor, nu aveau un obiect determinat.
Cand afirmam acest aspect ne referim la faptul ca nu exista o apartamentare a imobilului in cauza. Aceasta s-a realizat ulterior incheierii contractelor de vanzare-cumparare,la 05.05.1998 prin Dispozitia nr.286.
Aceasta graba in incheierea contractelor de vanzare, in conditiile in care apartamentele nu erau evidentiate, coroborata cu lipsa oricaror diligente in determinarea modului concret in care a fost solutionata cererea mostenitorului proprietarilor tabulari si cu faptul ca de asemenea lipsesc orice diligente in determinarea modului preluarii imobilului, conduc la reaua-credinta a partilor semnatare ale acestor contracte.
In cauza cumparatorii nu au facut niciun fel de demersuri in vederea aflarii situatiei imobilului bazandu-se exclusiv pe afirmatia vanzatoarei ca s-ar fi acordat despagubiri pentru acest imobil, afirmatie care, asa cum s-a aratat, s-a dovedit a fi nereala. In aceste conditii nu poate fi retinuta decat reaua-credinta, contrar celor afirmate de paratii-intimati si retinute de instantele de fond si apel.
Buna-credinta ceruta in astfel de situatii trebuie sa fie absoluta, lipsita de orice culpa sau indoiala. Or, in cauza adresa nr.3951/16.06.1997, in absenta existentei unei decizii administrative reprezinta doar o informatie ce este obligatoriu a fi verificata. Cat timp nu s-a dovedit ca in cauza autoritatea administrativa a verificat efectiv daca imobilul in cauza face obiectul Legii nr.112/1995 si astfel el putea fi vandut si respectiv a faptului ca s-au acordat despagubiri persoanelor indreptatite, credinta paratilor ca aceste lucruri s-au produs efectiv, reprezinta o simpla convingere subiectiva, care nu poate fundamenta buna credinta ceruta pentru aplicarea principiului "error communis facit jus".
In consecinta, Curtea de Apel retine incidenta in cauza a motivului de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila urmand a dispune, in temeiul art.312 alin.3 Cod procedura civila, modificarea in tot a deciziei atacate in sensul admiterii apelului declarat de reclamanti si intervenienta si constatarii nulitatii absolute  a contractului de vanzare-cumparare r.1947/16.07.1997 incheiat intre SC R. SA Arad si paratii G., nr.2596/15.10.1997 incheiat intre SC R. SA Arad si paratii D.G. si D.A.L.,  si nr.1911/1997 incheiat intre SC R. SA si parata M.M..
Contrar sustinerilor intimatilor, in cauza, asa cum s-a aratat, este incident motivul de recurs prevazut de  art.304 pct.9 Cod procedura civila, nefiind vorba de o "reinterpretare" a probelor administrate in cauza ci de aplicarea corecta a textului de lege corespunzator situatiei de fapt.
Totodata invocarea principiilor securitatii raporturilor juridice, al circuitului civil si al evitarii impreviziunii, nu poate acoperii nulitatea absoluta ce afecteaza  contractele mentionate pentru nerespectarea conditiilor de valabilitate prevazute pentru incheierea lor.
Nu lipsit de semnificatie este chiar jurisprudenta CEDO care, chiar in cauze privind parti romane (cauza Penescu), care arata ca "vanzarea de catre stat a bunului altuia catre  terti, chiar daca acestia sunt de buna credinta si chiar atunci cand este anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, constituie o privare de bun", fiind astfel incalcat art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
In ceea ce priveste contractele de vanzare-cumpatare  nr.303/27.05.1993 si nr.95/12.03.1993 incheiate de SC R. SA cu D.A.L. si D.G. si respectiv intre SC R. SA cu A.S. si A. Lucia retine, de asemenea,  ca este incident motivul prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Astfel, aceste contracte au avut ca obiect garajele in suprafata de 31,20 mp si 33,36 mp, temeiul vanzarii fiind prevederile Legii nr.61/1990 si ale Legii nr.85/1992. Fara a avea o pozitie clar exprimata, (sustinandu-se ba ca ar fi constructii noi ba ca legile amintite nu interziceau instrainarea de catre Statul Roman a unor constructii ce au intrat in patrimoniul sau in alt mod decat prin construire din fonduri proprii), atat instanta de apel cat si intimatii apreciaza ca aceste contracte sunt valabile.
Retinem ca din materialul probator administrat in cauza, referitor la aceste garaje rezulta: la data preluarii imobilului, din acesta facea parte si un garaj, in procesul-verbal de preluare nefiindu-i  indicate dimensiunile. Din raspunsul la interogatoriu al paratei M.M. coroborat cu lipsa  oricarei autorizatii de demolare, respectiv construire, rezulta ca garajul preluat a fost impartit si vandut apoi, facand obiectul celor doua contracte  de vanzare-cumparare mai sus aratate.
Prin raspunsul la interogatoriu, SC R. SA sustine ca este vorba de garaje noi, construite din fondurile statului insa la dosarul cauzei nu se face dovada acestor sustineri astfel cum s-a aratat. Parata M.M. a aratat ca garajul existent la data nationalizarii exista si azi si alte garaje nu au mai fost construite. Decretul-lege nr.61/1990 reglementa vanzarea locuintelor construite din fondurile statului iar Legea nr.85/1992 se refera la aceleasi spatii construite din fondurile statului.
In aceste conditii, a apreciat ca vanzarea garajului (impartit apoi in doua unitati distincte) preluat de stat prin nationalizare se poate realiza in baza unor acte normative ce reglementeaza expres vanzarea spatiilor construite din fondurile statului, motivat ca "legea nu interzice" reprezinta o interpretare gresita a legii.
Interdictia prevazuta de lege consta tocmai in faptul ca nu puteau face obiectul instrainarilor decat locuintele sau alte spatii construite din fondurile statului.
Vorbind astfel de o cauza ilicita, contractele de vanzare-cumparare sunt lovite de nulitate  absoluta conform art.966 Cod civil.
In consecinta, si sub acest aspect  hotararea atacata urmeaza a fi modificata in conformitate cu prevederile art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 Cod procedura civila, in sensul constatarii nulitatii absolute a contractelor mentionate.
Conform principiului resolute jure dantis rezolvitur jus accipientis, constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare mai sus aratate urmeaza sa duca la anularea actelor juridice subsecvente. Astfel fiind, Curtea de Apel urmeaza a constata nulitatea absoluta a promisiunilor de vanzare-cumparare autentificate sub nr.1566/1999 si nr.437/2000 de BNP Arad, a contractelor de vanzare-cumparare autentificate sub nr.1368/27.09.2002 si nr.445/05.07.2001 precum si actului de constatare de uzufruct viager autentificat sub nr.404/2001.
In ceea ce priveste insa petitul privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.2426/25.01.2001 incheiat intre Consiliul local Arad si SC C. SRL, instantele de fond si de apel au considerat in mod intemeiat ca acesta este nefondat.
Criticile formulate de recurenti, sub acest aspect, urmeaza a fi inlaturate pentru urmatoarele considerente:
Prin sentinta civila nr.1645/08.03.2000 pronuntata de Judecatoria Arad, ramasa definitiva si irevocabila prin decizia civila nr.1206/11.07.2000 pronuntata de Tribunalul Arad, s-a dispus obligarea paratilor  Consiliul local Arad si SC R. SA Arad sa incheie  cu SC C. SRL Arad contractul de vanzare-cumparare privind imobilul din Arad, str. Closca, judetul Arad, in suprafata de 265 mp inscris in CF nr.56340 Arad. Dat fiind aceasta obligatie instituita prin  hotarare judecatoreasca irevocabila, s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr.2426/25.01.2001. Fata de efectele hotararii judecatoresti irevocabile nici nu era necesar a se trece in contractul de vanzare-cumparare vreo referire la aceasta hotarare.
Recurentii fac confuzie intre exceptia autoritatii lucrului  judecat si principiul puterii lucrului judecat.
In timp ce prima se refera la faptul ca o actiune nu poate fi judecata decat o singura data impunandu-se existenta triplei identitati prevazute de art.1201 Cod civil, principiul enuntat se refera la efectul hotararii judecatoresti irevocabile. Acest principiu se traduce prin aceea ca drepturile recunoscute printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila nu pot fi contrazise printr-o hotarare ulterioara, data intr-un alt proces.  Din momentul in care hotararea nu mai poate fi supusa unor cai de atac, ea trebuie considerata ca reflectand adevarul.
Astfel fiind, atata timp cat instanta de judecata a dispus incheierea contractului de vanzare-cumparare nr.2426/25.01.2001, rezulta ca a fost analizat inclusiv  daca, din punct de vedere legal, acest  contract poate fi perfectat. A dispune anularea sau a se constata nulitatea absoluta a acestui contract nu inseamna decat a face aprecieri asupra hotararii judecatoresti mentionate, a-i anula efectele. Or, acest lucru este inadmisibil tocmai avand in vedere principiul enuntat. A pune in discutie daca s-au respectat prevederile HG nr.906/1996 sau nr.505/1998, inseamna a incalca principiul enuntat: atata timp cat partile au fost obligate prin hotarare judecatoreasca irevocabila sa incheie contractul de vanzare-cumparare, este irelevant care din actele normative mai sus aratate trebuiau sa fie avute in vedere la momentul incheierii  actului.
Fata de cele mai sus aratate, in temeiul prevederilor art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 Cod procedura civila, Curtea de Apel a admis recursul si a dispus in sensul anterior aratat.
Vazand prevederile art.274 Cod procedura civila, Curtea a obligat paratii la plata catre reclamanti a sumei de 18.320 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.