Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei. Solutii

In cazul in care se constata, dupa admiterea cererii inculpatului de aplicare a dispozitiilor art. 3201 C. pr. pen ca faptei ii lipseste una din trasaturile esentiale ale infractiunii, nu exista nici un impediment ca instanta sa pronunte achitarea in baza art. 10 lit. b1 C. pr. pen, chiar in cadrul procedurii abreviate .

C. pr. pen., art. 320 ind.1, art. 11 pct. 2 lit. b, art. 10 lit. b ind.1
C. pen., art. 18 ind.1
Prin sentinta penala nr. 162/20.02.2012 pronuntata de Judecatoria Targu-Mures s-au hotarat urmatoarele:
In temeiul art. 345 alin. 3 Cod procedura penala, raportat la art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala,  raportat la art. 10 alin.1 lit. b1 Cod procedura penala, raportat la art. 181 alin. 3 Cod penal:
-l-a achitat pe inculpatul C. I. de sub acuza savarsirii infractiunii de retinere si nevarsare cu intentie, in termenul legal, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa prevazuta si pedepsita de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
-i-a aplicat inculpatului C. I. sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii in cuantum de 1000 lei, prevazuta de art. 91 lit. c Cod penal.
In temeiul art. 346 alin.1 Cod de procedura penala, a respins ca ramasa fara obiect actiunea civila formulata de partea civila Statul Roman, reprezentat prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala si prin Directia Generala a Finantelor Publice Mures in contradictoriu cu inculpatul C. I.
 In temeiul art.192 alin. 1 lit. c Cod de procedura penala, l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
In fapt, din punct de vedere al laturii obiective a continutului constitutiv al infractiunii sub aspectul careia a fost sesizata, in perioada ianuarie 2010 - aprilie 2011 in calitate de administrator al SC B. P. SRL, inculpatului C. I. in mod repetat si in baza aceleiasi rezolutii infractionale a retinut si nu a virat cu intentie pe destinatiile legale suma totala de 7074 lei, reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa.
Din punct de vedere al laturii subiective, avand in vedere circumstantele reale ale savarsirii faptei, din care rezulta ca in perioada vizata a dispus efectuarea de plati catre furnizori si declaratiile inculpatului care a recunoscut ca neplata s-a datorat dificultatilor economice, instanta a dedus ca aceasta a fost savarsita de inculpata cu intentie directa, in conditiile art. 19 alin. 1 lit. a Cod penal si in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale
Pentru a retine aceasta situatie de fapt instanta s-a intemeiat pe toate probele administrate in cauza si nu a inlaturat nicio proba.
In drept, in ce priveste calitatea de subiect pasiv al raspunderii penale, intrucat aceasta este personala, instanta a apreciat ca apartine persoanei care, fiind competenta sa o faca (in caz contrar s-ar putea pune problema comiterii unor alte infractiuni), a dispus in mod efectiv retinerea impozitelor sau contributiilor cu regim de retinere la sursa (respectiv impozite pe veniturile salariale sau dividende si contributii individuale ale salariatiilor la asigurarile sociale de stat, la asigurarile sociale de sanatate si la asigurarile pentru somaj), iar ulterior nu a dispus cu intentie virarea acestora la bugetul consolidat al statului.
In acest context, persoana competenta este administratorul societatii, care in calitate de organ al acesteia, executa obligatiile fiscale ale societatii administrate, retinand ca aceasta din urma si  nu inculpatul, este obligata in calitate de platitor-contribuabil  sa declare organelor fiscale, sa calculeze, sa evidentieze in contabilitate si in evidentele fiscale, precum si sa plateasca obligatiile fiscale care ii incumba,  in speta taxe si impozite cu regim de de retinere la sursa, in conformitate cu art. 22 din OG nr. 92/2003 republicata,
In concluzie, s-a retinut ca temeiul juridic al raspunderii penale a administratorului persoanei juridice in cazul stopajului la sursa il reprezinta art. 35 alin.1, 4 din Decretul nr. 31/1954 (cf tempus regit actum) deoarece potrivit legii societatilor comerciale administratorul/consiliul de administratie este organul executiv al acestora.
Se precizeaza ca temeiul juridic nu este reprezentat de art. 10 din Legea nr. 82/1991, care reglementeaza raspunderea contraventionala sau penala a administratorului pentru nerespectarea regulilor stabilite de lege pentru organizarea si conducerea contabilitatii, la art. 41, 42 si 43 din lege - singura incriminare fiind cea de fals intelectual si nici de dispozitiile Legii nr. 31/1990 republicata, care stabilesc la art. 72 si 73 raspunderea patrimoniala a administratorului catre societate in cazul incalcarii obligatiilor ce ii revin, precum si incriminari specifice in materie strict de drept societar, la art. 2703 - 2821 din lege.
De asemenea, s-a retinut ca temeiul juridic al raspunderii penale a administratorului nu este reprezentat nici de dispozitiile OG nr. 92/2003, care stabilesc incriminari specifice in materie de inregistrare fiscala si circulatie a produselor accizabile si care, la art. 219 alin.1 lit p din OG nr. 92/2003, reglementeaza ca si contraventie fapta de stopaj la sursa a platitorului, societatea comerciala, si nu a administratorului acesteia - cu trimitere la dispoziile legale care o incrimineaza ca si infractiune, fara mentiuni exprese cu privire la calitatea de administratoradministrator.
In aceste conditii, dat fiind temeiul juridic al raspunderii penale care a fost retinut, a rezultat ca pentru a fi stabilita raspunderea persoanei acuzate trebuie cercetate urmatoarele aspecte: daca aceasta avea calitatea de administrator, daca a dispus efectiv retinerea respectivelor sume cu plata in regim de retinere la sursa, asadar si daca a platit efectiv salarii sau dividende (pentru a se putea pune problema retinerii contributiilor sau impozitelor din acestea, care trebuie sa fie reala si nu fictiva) si in continuare daca in mod intentionat nu a dispus virarea acestora catre bugetul consolidat ulterior retinerii.
Altfel spus, este o distinctie intre declaratiile fiscale facute in numele societatii de administrator, care in cazul care sunt necorespunzatoare pot atrage raspunderea penala a acestuia in conditiile art. 43 din  Legea nr. 82/1991 pentru comiterea infractiunii de fals intelectual si posibilitatea de a deduce exclusiv din aceasta realitatea celor declarate si comiterea infractiunii de stopaj de catre administrator, deoarece acesta "raspunde" la modul generic, in temeiul dispoziilor din LSC, legea contabilitatii sau Codul de procedura fiscala.
Intrucat in perioada vizata inculpatul a avut calitatea de administrator al SC B. P. SRL, deoarece a administrat-o in mod efectiv singur si a platit furnizorii in loc sa vireze din acestea impozitele si contributiile cu regim de retinere la sursa a facut alte plati, instanta a apreciat ca fapta inculpatului constand in aceea ca in perioada ianuarie 2010 - aprilie 2011 in calitate de administrator al SC B. P. SRL, in mod repetat si in baza aceleiasi rezolutii infractionale cu intentie a retinut si nu a virat pe destinatiile legale suma totala de 7074 lei, intruneste atat pe latura obiectiva cat si pe latura subiectiva elementele constitutive ale infractiunii de retinere si nevarsare a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa prevazuta si pedepsita de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal.
Prin cererea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Tg-Mures la data de 20.06.2012 sub nr. 12954/320/2011 PARCHETUL DE PE LANGA JUDECATORIA TARGU-MURES si partea civila ANAF prin DGFP MURES au declarat recurs impotriva sentintei penale nr. 162/20.02.2012 pronuntata de Judecatoria Targu-Mures.
In motivarea recursului, procurorul invoca nelegalitatea si netemeinicia sentintei atacate, pe considerentul ca, pe de o parte, in cadrul procedurii simplificate instituite de disp. art. 3201 C. pr. pen se poate pronunta doar o solutie de condamnare si nu una de achitare, cum gresit a apreciat prima instanta, iar pe de alta parte, raportat la modalitatea concreta in care a fost savarsita fapta, aceasta prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
In motivarea recursului, partea civila solicita obligarea inculpatului la repararea integrala a pagubei materiale cauzate bugetului general consolidat al statului, prin admiterea in intregime a pretentiilor formulate. A anexat in copie inscrisuri.

Examinand recursurile promovate, din prisma dispozitiilor art. 3858, art. 3856 alin. 3, art. 3859 rap. la art. 52 si art. 62-68  C. pr. pen, instanta de control judiciar le gaseste nefondate, pentru urmatoarele considerente.
Sub aspectul starii de fapt, care a fost corect retinuta - pornind de la continutul materialului probator administrat pe parcursul desfasurarii procesului penal  - hotararea instantei de fond nu comporta nici un fel de critica, fiind justa solutia la care s-a oprit prima instanta, respectiv la achitarea inculpatului si la aplicarea unei amenzi administrative.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanta de control judiciar, considera ca din continutul materialului probator administrat, rezulta fara putinta de tagada faptul ca inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale, in modalitatea descrisa, insa aceasta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Pe fondul cauzei, Curtea apreciaza ca in mod corect a retinut prima instanta faptul ca suma datorata de inculpat nu este deosebit de insemnata, ca inculpatul a achitat debitul principal integral pe parcursul procesului penal, ca acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Desi incadrarea juridica este data cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 C. pen privind forma continuata a infractiunii, fata de circumstantele reale si personale aratate mai sus, Curtea constata ca fapta inculpatului a adus o atingere minima valorii protejate prin norma de incriminare, este vadit lipsita de importanta, astfel incat nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni si pe cale de consecinta nu atrage raspunderea penala a inculpatului.
Analizand motivul de nelegalitate a hotararii atacate, invocat prin motivele de recurs ale parchetului, Curtea constata ca si acest motiv este unul neintemeiat.
Judecatorul fondului a analizat detaliat posibilitatea si a apreciat ca sunt indeplinite conditiile procedurale prevazute de art. 3201 alin. 1,2,3 Cod de procedura penala, pentru ca inculpatul a declarat formal ca recunoaste acuzatiile aduse, ca solicita judecarea in baza probelor administrate in faza de urmarire penala si ca isi insuseste respectivele probe.
Din perspectiva temeiniciei cererii de aplicare de procedurii simplificate de judecata, instanta a apreciat ca sunt indeplinite cerintele prevazute in mod cumulativ de art. 3201 alin. 4,8 Cod de procedura penala.
Astfel, atunci cand a fost audiat, inculpatul a recunoscut pe fondul cauzei comiterea faptei imputate prin Rechizitoriu, mentinandu-si declaratiile in acest sens din faza de urmarire penala, nerezultand niciun dubiu asupra sensului vointei exprimate de acesta de a tranzactiona cu statul si, pe cale de consecinta, a respectarii dreptului sau la aparare prin aplicarea procedurii simplificate.
De asemenea, instanta a apreciat ca toate actele si masurile dispuse de organele judiciare in faza de urmarire penala au fost indeplinite cu respectarea conditiilor prevazute de lege pentru efectuarea valabila a acestora, inclusiv probatoriile, care au fost administrate legal si cu respectarea drepturilor legale ale inculpatilor, aceste aspecte nefiind contestate nici de inculpat.
In conditiile in care instanta a retinut ca fapta penala asupra careia inculpatul a tranzactionat (atat in privinta raspunderii atrase de comiterea ei, renuntand la a o contesta formal si prin administrarea de probe, cat si asupra limitelor de sanctiune) nu reprezinta infractiune, lipsindu-i in concret trasatura esentiala a pericolului specific unei infractiuni, a cercetat care sunt solutiile permise procedural de procedura simplificata de judecata.
Daca se admite ca art. 3201 alin. 4 si 8 Cod de procedura penala epuizeaza toate solutiile care se pot pronunta in procedura simplificata de judecata, respectiv solutionare in sensul admiterii, cu trimitere la art. 3201 alin. 7 Cod de procedura penala si respingere, atunci se ajunge la o concluzie absurda; respectiv ca nu exista un cadru procedural asigurat de procedura simplificata pentru rezolvarea situatiei in care starea de fapt a fost stabilita in baza unui probatoriu suficient, partile raportului juridic penal de conflict au tranzactionat legal, cu respectarea conditiilor formale avute in vedere de art. 3201 alin. 1,2,3 Cod de procedura penala, insa nu este posibila o solutie de condamnare.
Astfel, imposibilitatea pronuntarii solutiei de condamnare poate rezulta daca se constata cu ocazia deliberarii ca a intervenit prescriptia, amnistia raspunderii penale, decesul inculpatului, sau ca dupa solicitarea aplicarii procedurii a fost retrasa plangerea prealabila sau a intervenit impacarea (de exemplu cauza a suferit amanare in conditiile art. 334 Cod de procedura penala) sau ca exista autoritate de lucru judecat, prevazute la lit. a, b, c, d, e, i1 ale art. 10 alin.1 Cod de procedura penala, ca reprezentand cauze de impiedicare a exercitarii actiunii penale. De asemenea, instanta poate aprecia cu ocazia deliberarii ca fapta nu prezinta pericolul unei infractiuni, sau ca in concret se impune inlocuirea raspunderii penale cu raspunderea ce atrage o sanctiune administrativa
In concluzie, constatarea intervenirii unei cauze generale de inlaturare a raspunderii penale sau aprecierea magistratului, facuta in limita marjei de apreciere permisa de lege prin criteriile prevazute la art. 181 si art.  90 Cod penal, in sensul ca,  desi fapta exista, este prevazuta de legea penala si a fost comisa de inculpat cu vinovatia ceruta de norma de incriminare, totusi nu va atrage raspunderea penala a acestuia, ar impiedica judecatorul sa admita  cererea formulata de inculpat, care a solicitat sa fie condamnat si sa  ii fie aplicata o pedeapsa redusa.
Pe de alta parte, nici solutia de respingere a cererii inculpatului nu este legala, deoarece s-ar incalca prevederile exprese ale art. 3201 alin. 8 Cod de procedura penala, care conditioneaza solutia de respingere de insuficienta probelor administrate in cauza, ceea ce indiscutabil nu este posibil.
S-a retinut ca singura solutie o reprezinta inlaturarea ipotezei care a condus la consecinte absurde si interpretarea legii, acolo unde este posibil.
In concret, s-a propus interpretarea extensiva a alin 4. al art. 3201 Cod de procedura penala, in sensul ca sintagma "constituie infractiune" exclude numai solutii de achitare pe fondul cauzei si totodata in sensul ca permite solutii de achitare intemeiate pe lit.  b1, f, g, h, i ale art. 10 alin.1 Cod de procedura penala, care ofera o solutie procedurala de admitere a cererii de aplicare a procedurii simplificate in situatia in care, desi sunt indeplinite toate conditiile procedurale de aplicare a acesteia, totusi nu este posibila o solutie de condamnare.
 O astfel de solutie este atat preferabila cat si posibila, deoarece nu  presupune modificarea prin hotarare a obiectului tranzactiei facute de parti in conditiile art. 3201 alin. 1,2,3 Cod de procedura penala, nu este incompatibila de plano cu solutia de condamnare avuta in vedere de legiuitor si nici art. 3201 alin. 7 Cod de procedura penala, care mentioneaza expres solutia de condamnare in cazul procedurii simplificate, nu trimite decat implicit la prevederile art. 345 Cod de procedura penala.
In acelasi sens si din punct de vedere teleologic, judecatorul care a respins cu ocazia deliberarii cererea de aplicare a procedurii simplificate pentru motivele ca fapta nu prezinta pericolul unei infractiuni, ca a intervenit prescriptia, amnistia raspunderii penale, decesul inculpatului, impacarea partilor, sau daca se constata lipsa unei conditii pentru punerea in miscare a actiunii penale, sau pentru existenta autoritatii de lucru judecat, va deveni incompatibil pe fondul cauzei si nu aceasta a fost intentia legiuitorului atunci cand a reglementat procedura simplificata de judecata, ci reducerea timpului necesar unei condamnari pe fond daca inculpatul raspunde penal in conformitate cu acuzatia si nu se opune.
Cu alte cuvinte, procedura simplificata de judecata, reglementata de legiuitor pentru pronuntarea unor hotarari de condamnare daca inculpatul nu se opune tragerii sale la raspundere penala, nu exclude solutii de achitare determinate de cauze  exterioare  si ulterioare atat izvorului raspunderii penale cat si tranzactiei partilor asupra stingerii acesteia: marja de apreciere a instantei permisa de lege lit.  b1 si i , si respectiv intervenirea unor cauze legale de inlaturare a raspunderii penale a inculpatului: lit.  f, g, h, ale art. 10 alin.1 Cod de procedura penala.
In concluzie, intrucat sunt indeplinite in mod cumulativ toate conditiile legale procedurale si de fond, instanta a considerat judecarea cauzei pe calea procedurii simplificate de judecata solicitata de inculpat, ca admisibila si intemeiata.
Procurorul sustine prin motivele de recurs ca prin aplicarea disp. art. 3201 C. pr. pen, nu se poate ajunge decat la o solutie de condamnare si nu la o solutie de achitare pe baza disp. art. 10 lit. b1 C. pr. pen rap. la art. 181 C. pen, deoarece art. 3201 alin. 1, 4 C. pr. pen prevede ca instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci cand din probele administrate in cursul urmaririi penale rezulta ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat, iar instanta respinge cererea, potrivit disp. art. 3201 alin. 8 C. pr. pen, atunci cand constata ca probele administrate in cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat.
Curtea constata ca o astfel de interpretare nu reflecta intentia legiuitorului.
In procedura instituita de disp. art. 3201 C. pr. pen, se cere ca inculpatul sa recunoasca savarsirea "faptelor" retinute in sarcina sa (alin. 1), ca "fapta" exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat (alin. 4) iar cererea va fi respinsa atunci cand se constata ca probele administrate in cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat (alin. 8).
In prezenta cauza nu se contesta ca inculpatul a recunoscut fapta retinuta in sarcina sa prin actul de sesizare, ca el este autorul acesteia. Procurorul contesta doar ca in cadrul procedurii simplificate, nu se putea pronunta o solutie de achitare.
Potrivit alineatului 8 al art. 3201 C. pr. pen, se impune respingerea cererii, atunci cand probele administrate in cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a se stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat.
Conditia respingerii cererii inculpatului este reprezentata de insuficienta datelor ce rezulta din probele de la urmarirea penala. In acest caz este logic ca instanta sa inceapa cercetarea judecatoreasca si, in virtutea rolului activ, sa administreze probele gasite de cuviinta, deoarece in caz contrar, dubiul profita inculpatului si se poate pronunta o solutie de achitare intemeiata pe disp. art. 10 lit. a C. pr. pen (fapta nu exista), art. 10 lit. c C. pr. pen (fapta nu a fost savarsita de inculpat) sau art. 10 lit. d C. pr. pen (faptei ii lipseste unul din elementele constitutive).
Ori, in prezenta cauza, este de necontestat existenta faptei si savarsirea acesteia de catre inculpat, precum si intrunirea elementelor constitutive ale infractiunii. Ce-i lipseste faptei inculpatului nu este unul din elementele constitutive (situatie in care, desigur, s-ar impune judecarea cauzei dupa procedura obisnuita), ci una din cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii, respectiv pericolul social al faptei.
A proceda conform motivelor de recurs, respectiv a respinge cererea inculpatului de aplicare a disp. art. 3201 C. pr. pen pentru considerentul ca faptei ii lipseste pericolul social, inseamna ca judecatorul sa aiba o idee preconceputa cu privire la solutia ce urmeaza a fi data in cauza. De asemenea, teza finala a art. 3201 alin. 2 C. pr. pen permite administrarea probei cu inscrisuri in circumstantiere. Asadar, exista ipoteza in care sa-i fie admisa cererea inculpatului de a fi judecat dupa procedura simplificata (din probele de la urmarire penala rezultand existenta faptei, savarsirea acesteia de catre inculpat si aceasta sa constituie infractiune), insa prin inscrisurile in circumstantiere depuse in fata instantei, pericolul social concret al faptei sa fie redus in asa masura, incat aceasta sa nu mai constituie infractiune. Ori, conform criticilor procurorului, ar insemna ca si in aceasta situatie, judecatorul sa revina asupra admiterii cererii inculpatului, lucru care insa nu este permis, asa ca solutia care se impune a fi data este cea de achitare in baza art. 10 lit. b1 C. pr. pen, chiar in cadrul procedurii simplificate.
Asadar, sintagma ca fapta "constituie infractiune", reglementata in alin. 4 si alin. 8 ale art. 3201 C. pr. pen, se refera la intrunirea elementelor constitutive ale infractiunii (pentru constatarea carora, desigur ca se impune judecata pe baza procedurii comune, in cazul in care probele de la urmarire penala nu sunt suficiente). Ori, in cazul in care se constata, dupa admiterea cererii inculpatului de aplicare a disp. art. 3201 C. pr. pen ca faptei ii lipseste una din trasaturile esentiale ale infractiunii, instanta poate pronunta achitarea in baza art. 10 lit. b1 C. pr. pen, chiar in cadrul acestei proceduri.
Asupra recursului partii civile, constatam ca aceasta a solicitat obligarea inculpatului la plata diferentei ramase neachitate din debitul cauzat prin savarsirea faptei, respectiv suma de 2.498 lei, asa cum rezulta si din inscrisurile anexate motivelor de recurs, iar inculpatul a depus la ultimul termen de judecata chitanta seria TS9 nr. 0989816/19.11.2012 eliberata chiar de partea civila, prin care face dovada ca a achitat aceeasi suma, reprezentand diferenta de debit pretinsa de recurenta, astfel incat recursul acesteia ramane fara obiect.
Asadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LANGA JUDECATORIA TARGU-MURES si partea civila ANAF prin DGFP MURES impotriva sentintei penale nr. 162/20.02.2012 pronuntata de Judecatoria Targu-Mures sunt nefondate, motiv pentru care, in baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen, urmeaza a fi respinse.

Nota (judecator Mihaela Vasiescu): In practica nu exista un punct de vedere unitar asupra chestiunii vizand posibilitatea achitarii inculpatului, in temeiul art. 10 lit. b1 C. pr. pen., cu toate ca acesta a fost judecat dupa procedura simplificata, prevazuta de art. 3201 C. pr. pen.
Astfel, intr-o opinie, se sustine ca aplicarea procedurii simplificate a judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei, reglementata in art. 3201 C. proc. pen., exclude pronuntarea unei solutii de achitare, independent de temeiul pe care se sprijina aceasta, intrucat, conform art. 3201 alin. 4 C. proc. pen., instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci cand din probele administrate in cursul urmaririi penale rezulta ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat. Totodata, potrivit art. 3201 alin. 7 C. pr. pen., singura solutie care poate fi adusa pricinii judecate dupa procedura simplificata este aceea de condamnare, iar in baza art. 3201 alin. 8 C. pr. pen., instanta respinge cererea atunci cand constata ca probele administrate in cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat, in acest caz instanta continuand judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. In acest fel s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala prin decizia nr. 3116/3 octombrie 2012 intr-o cauza in care s-a pus, insa, in discutie achitarea pe temeiul prevazut de art. 10 lit. d C. pr. Pen.
Intr-o alta opinie, pe care o impartasesc, se considera ca procedura prevazuta de art. 3201 C. pr. pen. nu exclude ideea examinarii sub toate aspectele a cauzei deduse judecatii, inclusiv din perspectiva gradului de pericol social al faptei pretins comise. In caz contrar, ar insemna ca, in situatia in care inculpatul recunoaste comiterea infractiunii si solicita judecarea cauzei doar in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, instanta sa nu poata sa dispuna o alta solutie decat condamnarea inculpatului, fara sa faca o apreciere concreta asupra gradului de pericol social al faptei retinute in sarcina sa, ceea ce nu a fost in intentia legiuitorului.
In aceiasi ordine de idei, notiunea de condamnare, la care se refera art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. trebuie interpretata in sens larg, intelegand nu numai aplicarea unei pedepse, ci si a unei sanctiuni administrative. Apoi, chiar alin. 1 al art. 3201 C. pr. pen pretinde ca inculpatul sa recunoasca "faptele", nu "infractiunile" retinute in actul de sesizare a instantei. Inculpatul nu contesta fapta, nici vinovatia sa, iar judecatorul, daca pronunta achitarea bazata pe art. 10 lit. b1 C. pr. pen., constata ca fapta exista, ca a fost comisa de inculpat si intruneste elementele constitutive ale infractiunii, dar nu indeplineste o trasatura esentiala a acesteia, si anume pericolul social concret.
Mai mult, in raport cu inculpatul care nu recunoaste fapta si doreste ca judecata sa se desfasoare in procedura comuna, este dezavantajat cel care a solicitat initial ca judecata sa aiba loc in procedura simplificata, cererea lui fiind respinsa intrucat judecatorul a intrezarit o posibila solutie de achitare intemeiata pe art. 10 lit. b1 C. pr. pen., insa, cu toate acestea, in urma cercetarii judecatoresti, s-a ajuns totusi la o solutie de condamnare.
In sfarsit, art. 3201 C. pr. pen. nu exclude pronuntarea si a unei alte solutii procesuale decat condamnarea. Sunt avute in vedere situatiile in care judecata a avut loc in procedura simplificata, insa, pana la pronuntarea hotararii, intervine un caz care lipseste de obiect actiunea penala: depunerea unui inscris autentic prin care partea vatamata isi retrage plangerea prealabila ori partile s-au impacat, cand retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor produce efecte juridice; decesul inculpatului; interventia prescriptiei speciale; aparitia unei cauze de impunitate, cum este, de exemplu, retragerea marturiei mincinoase, potrivit art. 260 alin. 2 C. pen.