InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Galati

Exercitarea abuziva a drepturilor civile subiective impiedica pe titularii lor sa obtina despagubiri din partea cocontractantului.

(Decizie nr. 265 din data de 04.05.2009 pronuntata de Curtea de Apel Galati)

Domeniu Despagubiri, penalitati | Dosare Curtea de Apel Galati | Jurisprudenta Curtea de Apel Galati

Potrivit clauzelor contractului de asociere in participatiune, paratii s-au obligat sa puna la dispozitie spatiul comercial proprietatea lor, situat in Galati, str. M. I. nr. 44, in suprafata de 44 mp.
 Cum contractul de asociere in participatie incheiat  intre partile litigante pe o perioada de 5 ani  a incetat din vina paratilor prin instrainarea spatiului comercial, este evident ca din culpa acestora nu s-a mai derulat activitatea comerciala.
                                       Decizia  nr.  265/ 4 mai 2009 a Curtii Apel Galati

Prin actiunea inregistrata sub nr. 110/2006 la Curtea de Arbitraj a CCIA Galati, reclamanta SC "R." SRL Galati a solicitat obligarea in solidar a paratilor H. C. si H. G. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune, rezultate din neindeplinirea obligatiilor contractuale asumate prin contractul de asociere in participatiune.
La data de 20.07.2005 a incheiat cu cei doi parati un contract de asociere in participatiune prin care au convenit ca acestia sa puna la dispozitie un spatiu situat in municipiul Galati,  ce consta in acel moment intr-o baraca proprietatea celor doi parati, in timp ce reclamanta urma sa amenajeze, sa imbunatateasca spatiul respectiv contribuind cu materiale si manopera pentru ca acesta sa poata fi folosit pentru o activitate de alimentatie publica. Spatiul respectiv a fost amenajat corespunzator, iar partile urmau sa beneficieze de profit conform prevederilor contractuale.
Reclamanta a mai aratat ca, ulterior, in ceea ce o priveste, din anumite considerente, a inteles sa subinchirieze spatiul catre SC "A. C." SRL Galati - aceasta din urma subrogandu-se in toate drepturile si obligatiile sale, ce rezultau din contractul de asociere in participatiune. La scurt timp, pe parcursul solutionarii de catre Judecatoria Galati a cererii de evacuare pe cale de ordonanta presedintiala a SC "A. C." SRL Galati din imobilul respectiv - paratii au instrainat spatiul respectiv catre SC "A. C." SRL Galati prin act de vanzare cumparare, spatiul fiind instrainat cu imbunatatirile aduse de reclamanta, imbunatatirile avand o valoare de 10.000 lei.
In drept, si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 969 din Codul civil si art. 250 si urm. din Codul comercial.
La termenul din 22.02.2007,  paratii au depus intampinare si  cerere reconventionala cu nerespectarea dispozitiilor 37-39 din Regulamentul privind organizarea si functionarea Curtii de Arbitraj cu precizarea ca aceasta sa fie considerata nota de sustineri si intampinare.
Prin cererea reconventionala paratii au solicitat anularea contractului in participatiune, incheiat la data de 20.07.2005.
 In motivarea cererii reconventionale, paratii au aratat ca, desi reclamanta incheiase cu ei un contract de asociere in participatiune, fara consimtamantul lor, la data de 23.01.2006, a inchiriat spatiul respectiv unei alte societati comerciale, ceea ce facea imposibila desfasurarea activitatii, respectiv derularea contractului de asociere in participatiune.
In subsidiar, in motivarea intampinarii prin care au solicitat respingerea actiunii au aratat ca reclamanta nu avea dreptul sa subinchirieze spatiul respectiv. De asemenea, paratii au mai aratat ca au fost nevoiti sa instraineze spatiul deoarece locatarii din vecinatatea spatiului au formulat plangeri la organele in  drept.
S-a sustinut, de asemenea, ca reclamanta este culpabila de incalcarea contractului de asociere in participatiune, astfel incat nu datoreaza acesteia daune.
In cauza s-a efectuat o expertiza judiciara cu obiective formulate de  ambele parti litigante.
Prin Hotararea nr. 110/2006, Curtea de Arbitraj a admis in parte actiunea reclamantei si a obligat paratii la plata sumei de 9917,09 lei cu titlu de daune si cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare Curtea de Arbitraj a retinut ca paratii si-au incalcat obligatia privind asocierea in participatiune pe termen de 5 ani cat si faptul ca spatiul in discutie a fost vandut cu imbunatatirile aduse de reclamanta, ceea ce i-a sporit valoarea.
Paratii au formulat actiune in anulare impotriva Hotararii nr.110/2006, actiune ce a fost inregistrata pe rolul tribunalului sub nr. 5400/121/2007.
Prin sentinta comerciala nr. 2106/28.09.2008, Tribunalul Galati a admis actiunea si a anulat Hotararea arbitrala nr. 110/2006, retinand ca aceasta a fost atacata dupa expirarea termenului prevazut de art. 3533 din Codul de procedura civila respectiv 5 luni de la constituirea arbitrajului. A mai retinut ca instanta de arbitraj nu s-a pronuntat asupra cererii reconventionale  privind anularea contractului de asociere in participatiune.
Impotriva sentintei comerciale nr. 2106/2007 a declarat recurs reclamanta criticand-o ca fiind nelegala.
Curtea de Apel Galati, prin decizia comerciala nr. 110/18.06.2008 a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Curtea a retinut ca dispozitiile art. 3533 din Codul de procedura civila nu poate fi interpretat decat prin raportare la dispozitiile aliniatului final al aceluiasi articol, in sensul ca trecerea timpului nu poate constitui un motiv de caducitate a arbitrajului, afara de cazul in care una din parti a notificat celelalte parti si tribunalul arbitral, pana la primul termen de infatisare, ca intelege sa invoce caducitatea.
 In ceea ce priveste celalalt motiv de anulare intemeiat pe dispozitiile art. 364 lit. f din Codul de procedura civila, instanta a retinut ca  acesta subzista, fiind corect analizat, actiunea in anulare fiind legala sub acest aspect, dar eliptica din perspectiva dispozitiilor art. 366 alin. 1 din Codul de procedura civila( Tribunalul a admis actiunea in anulare a hotararii arbitrale, fara a se pronunta si asupra fondului, in limitele conventiei arbitrale - n.s.).
In rejudecare actiunea in anulare a fost inregistrata sub nr. 4978/121/2008.
Prin sentinta civila nr. 2745/8.10.2008 pronuntata in cauza de Tribunalul Galati s-a admis actiunea in anulare si s-a dispus, pe cale de consecinta, anularea hotararii arbitrale nr. 110/2006 pronuntata de Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert, Industrie si Agricultura Galati.
Astfel, a fost admisa in parte actiunea reclamantei.
Paratii au fost obligati la plata catre reclamanta a  sumei de 9917,09 lei cu titlu de daune si a sumei de 5117 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
A fost admisa in parte si cererea reconventionala, fiind obligata reclamanta sa plateasca paratilor suma de 192,28 lei reprezentand participare la beneficiu.
Totodata, s-a respins capatul de cerere din cererea reconventionala privind constatarea nulitatii contractului de asociere in participatiune, ca nefondata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
Potrivit clauzelor contractului de asociere in participatiune, paratii s-au obligat sa puna la dispozitie spatiul comercial proprietatea lor, situat in Galati, str. M. I. nr. 44, in suprafata de 44 mp.
Reclamanta potrivit contractului s-a obligat sa execute lucrari de igienizare, sa aduca fondul de marfa, sa asigure desfasurarea activitatii de alimentatie publica, precum si sa doteze spatiul cu aparatura necesara desfasurarii activitatii si sa suporte  cheltuielile generate de utilitati in vederea desfasurarii unei activitati cu specific de alimentatie publica.
In temeiul art. 4 din contract, reclamanta a efectuat cheltuieli in amenajarea spatiului respectiv. Asa cum s-a retinut in raportul de expertiza, reclamanta a evidentiat in  contabilitate cheltuielile cu materiale si lucrari efectuate pentru intretinerea, repararea si modernizarea spatiului.
Cum reclamanta nu a facut dovada ca s-a inteles cu paratii sa procedeze la amenajarea spatiului anterior incheierii contractului, se poate lua in calcul doar  valoarea lucrarilor efectuate  dupa data incheierii lui, respectiv suma de 9917,09 lei.
Potrivit punctului de vedere al expertului, in evidenta contabila tinuta de reclamanta nu s-au inregistrat decat operatiuni care privesc asocierea paratilor in sensul ca, prin vanzarea facuta de parati, nu rezulta o alta configurare a spatiului ca urmare a imbunatatirilor realizate de reclamanta.
Cum contractul de asociere in participatie incheiat la data de 20.07.2005 intre partile litigante pe o perioada de 5 ani  a incetat din vina paratilor prin instrainarea spatiului comercial, este evident ca din culpa acestora nu s-a mai derulat activitatea comerciala.
Cum reclamanta a subinchiriat in 23.01.2006 spatiul catre SC "A. C." SRL Galati, careia i-a fost vandut spatiul chiar de catre parati, nu se  poate retine ca din vina sa nu s-a putut derula activitatea de participatie, neexistand clauza care sa interzica subinchirierea.
In privinta cererii reconventionale sunt intemeiate pretentiile paratilor privind acordarea cotei de 1% din profit, dar nu poate fi primita solicitarea de constatare a nulitatii contractului.
Eroarea nu poate produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand considerarea persoanei in cauza este motivul determinant al incheierii conventiei.
 De asemenea, eroarea nu poarta asupra identitatii cocontractantului,  ci asupra calitatii de reprezentant legal a persoanei care a angajat paratii in raporturi juridice.
Or, persoanele care se angajeaza in relatii comerciale trebuie sa dea dovada de diligente sporite, paratii fiind in culpa in sensul ca se puteau interesa la ORC despre firma respectiva, avand posibilitatea sa afle ca numitul V. M. nu era administrator al SC "R." SRL  la data de 20.07.2005.
Impotriva susmentionatei sentinte, in termen legal, s-a declarat apel de catre paratii-reclamanti, care au criticat-o pe motive de nelegalitate si netemeinicie, sub urmatoarele aspecte:
Desi, prin cererea de arbitrare, reclamanta a solicitat obligarea in solidar a paratilor la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune, rezultate din neindeplinirea obligatiilor contractuale, Tribunalul Galati a obligat paratii la suma de 9917,09 lei cu titlu de daune, reprezentand cheltuielile cu materiale si lucrari efectuate pentru intretinerea, repararea si modernizarea spatiului comercial.
Spatiul in litigiu a fost instrainat in aceeasi configuratie, asa cum  l-au stapanit paratii si cum de altfel l-au cumparat, fiind in suprafata de 36,74 mp. construit din zidarie, acoperit cu placa din  beton si format dintr-o sala propriu-zisa si un grup sanitar.
Culpa in nerespectarea dispozitiilor contractului nu apartine paratilor care au instrainat imobilul determinati fiind de conduita reclamantei.
La momentul vanzarii imobilul nu mai era demult in folosinta reclamantei. Aceasta a subinchiriat imobilul fara acordul scris al paratilor proprietari, iar motivarea instantei ca nu exista clauza contractuala in acest sens, contravine dispozitiilor legale in materia exercitarii dreptului de proprietate si anume ca dreptul de dispozitie este exercitat doar de proprietar si nu de alte persoane.
Cererea reconventionala a paratilor trebuia admisa deoarece angajarea societatii comerciale in contractul de asociere in participatiune a fost facuta printr-o persoana care nu era abilitata sa semneze in numele societatii, fiind incalcate dispozitiile art. 948 Cod civil privind capacitatea de a contracta.
Pentru motivele expuse mai sus, paratii au solicitat admiterea recursului, modificarea hotararii primei instante in sensul respingerii actiunii ca nefondata si a admiterii cererii reconventionale,  cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Recursul de fata este nefondat, pentru cele ce se vor arata in continuare:
Examinand hotararea recurata prin prisma motivelor invocate de reclamanta dar si din oficiu, conform art. 3041 C. proc.civ., Curtea, o apreciaza ca fiind una legala si temeinica , a carei mentinere se impune cu prisosinta, criticile recurentei neconfirmandu-se.
Astfel, desi  recurenta-reclamanta sustine ca instanta de fond ar fi dat altceva decat s-a cerut de catre reclamanta, se constata ca instanta de fond a confirmat, practic, sub aspectul cuantumului pretentiilor, solutia instantei arbitrale,  solutie ce nu a fost criticata sub acest aspect prin actiunea in anulare.
In cererea de arbitrare, reclamanta a solicitat acordarea daunelor "rezultate din neindeplinirea obligatiilor contractuale asumate prin contractul de asociere in participatiune" dar cand expliciteaza, sub forma motivelor de fapt, aceasta cerere, specifica faptul ca : " .. in virtutea acestei conventii, subscrisa a efectuat o serie de investitii care au transformat baraca existenta pe terenul Primariei intr-o cladire apta de a gazdui o activitate economica  _.", pentru a conchide in sensul ca : "consideram ca partea contractului de asociere in participatiune trebuie sa despagubeasca atat pentru lucrarile executate, cat si pentru cheltuielile ocazionate cu promovarea prezentei".
Astfel,  nu se regaseste in cererea de arbitrare vreo alta referire la despagubiri de alta natura si, prin urmare, nu se poate vorbi de vreo ipoteza de nelegalitate a solutiei instantei de fond, ipoteza care sa poata fi subsumata temeiului de reformare prevazut de art. 304 pct. 6  C. proc.civ. ("instanta a acordat mai mult decat s-a cerut,  sau ceea ce nu s-a cerut").
Al doilea motiv de recurs, privitor la nedovedirea imbunatatirilor pretins efectuate de catre parati, este, de asemenea, nefondat, deoarece s-a probat efectuarea de imbunatatiri la spatiul in litigiu; imbunatatirile avute in vedere de catre instanta fiind doar cele ulterioare datei perfectarii contractului de asociere in participatiune.
De altfel, chiar paratul H. C. a confirmat prin raspunsurile la interogatoriul propus de reclamanta ca "imobilul era amenajat; in baza contractului reclamanta a realizat imbunatatiri" - fapt ce corespunde clauzelor contractuale privitoare la aportul reclamantei, art. 7 impunandu-i acesteia efectuarea  "cheltuielilor ocazionate de igienizare,  organizarea fluxului tehnologic a cosmetizarii spatiului".
Asemenea imbunatatiri s-au regasit, cu siguranta in pretul de vanzare al spatiului, profitandu-le paratilor  care nu puteau fi, insa, exonerati de obligatia de dezdaunare a reclamantei, cu atat mai mult cu cat suma acordata de instanta a fost cea calculata de expertiza instrumentata la instanta de arbitraj (fila 91 dosar arbitraj).
Conform contractului de asociere in participatiune, reclamanta a dobandit posesia si folosinta spatiului in litigiu cu obligatia de a efectua toate cheltuielile aferente,  inclusiv procurarea fondului de marfa si de a imparti profitul cu reclamanta, paratii asumandu-si drept unica obligatie " aducerea in folosinta a spatiului comercial".
In conditiile in care, prin contractul de asociere  nu i s-a interzis reclamantei "subinchirierea spatiului" un atare act nu este lovit de nulitate,  mai ales ca nu poate fi considerat act de dispozitie ( astfel cum  gresit a sustinut recurenta).
Buna-credinta a reclamantei rezulta si din aceea ca nu s-a erijat nici un moment in proprietarul spatiului, in contractul de subinchiriere specificandu-se faptul ca H.C. era proprietar al spatiului (art. 9.5 contract).
Desi contractul de asociere in participatiune nu incetase, paratii au procedat la randul lor, la scoaterea spatiului comercial din ecuatia afacerii demarate cu reclamanta, procedandu-se de aceasta data chiar la efectuarea unui act de dispozitie (instrainarea) incheiat cu aceeasi persoana juridica careia reclamanta ii subinchiriase spatiul.
In consecinta, nu poate fi primita nici critica recurentei referitoare la nerespectarea dispozitiilor contractuale de catre paratii-reclamanti prin "instrainarea imobilului care nu le apartinea".
Nici pozitia recurentei privitoare la nulitatea contractului de asociere in participatiune ( prin confirmarea pozitiei paratilor-reclamanti), din perspectiva nesocotirii dispozitiilor art. 948 lit. a Cod civil nu poate fi primita.
In virtutea respectivei dispozitii legale, este imperios necesar ca subiectele implicate in raporturi juridice civile sa aiba si capacitatea de a contracta, adica abilitatea de a incheia acte juridice.
In aceasta materie, regula este a capacitatii, incapacitatea fiind exceptionata, dispozitiile legale ce instituie astfel de exceptii fiind de stricta interpretare.
Exceptiile se refera,  desigur, la persoanele fizice care pot fi minore, puse sub interdictie ori se afla in vreuna din situatiile calificate expres de legiuitor "incapacitati speciale".
Persoana juridica (constituita intotdeauna de catre persoane fizice avand capacitate de exercitiu) este prezumata a avea capacitate de a contracta pe toata durata fiintarii sale.
Ceea ce sustine recurenta tine de specificul capacitatii de exercitiu a persoanei juridice, acela ca vointa subiectului colectiv de drept civil este,  in fapt, vointa uneia sau a unor persoane din colectivul persoanei juridice, ceea ce in drept este cunoscut ca fiind institutia reprezentarii legale a persoanei juridice de catre organele sale de conducere.
Problema erorii asupra reprezentantului legal al reclamantei a fost corect transata de instanta de fond, neputand fi calificata drept o "error in personam" propriu-zisa  de natura a atrage nulitatea relativa a actului.
Faptul ca adevaratul reprezentant legal al reclamantei a confirmat tacit actul la a carui incheiere nu a participat este in masura a inlatura anulabilitatea actului.
Avand in vedere ca nici o critica a recurentei (intemeiata in drept sau nu) nu este confirmata de verificarea operata de instanta de recurs,  urmeaza a face aplicarea, in speta, dispozitiilor art. 312 alin.1 C.  proc.civ. referitoare la respingerea recursului.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Despagubiri, penalitati

DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011
Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014