Decretul - Lege nr. 118/1990 , republicat, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri

Decretul-Lege nr. 118/1990 se inscrie in pachetul legislativ post decembrist ce isi propunea o interventie in forta a legislativului pentru o restitutio in integrum prin inlaturarea si corijarea nedreptatilor comise de regimul comunist. Desigur, pentru o persoana care a simtit pe propria-i piele efectele abuzurilor si a ignorantei vechii puteri suplimentarea unei pensii modeste  este o palida compensatie pentru vicisitudinile indurate in conditiile in care isi incropise o gospodarie si, intempestiv, a fost fortata sa se mute intr-o alta localitate (de regula, in zone ale tarii defavorizate din punct de vedere economic).
Asa fiind, alegatia cu privire la absorbirea situatiei domiciliului obligatoriu de cea a stramutarii prin folosirea modelului infractiunii complexe este rezultatul unei interpretari fortate.
Stramutarea presupune o deplasare a carei durata nu se cunoaste, o rupere de radacini, de agoniseala de o viata, de mediul socio-cultural in care persoana in cauza a realizat, fara doar si poate, o integrare.
Stabilirea fortata a domiciliului sugereaza fixarea in spatiu  a unei persoane, impunerea unei locatii cu limitarea libertatii de miscare a acesteia, similara cu masura penala actuala  a interdictiei de a parasi localitatea.

                            Decizia civila nr. 339 din 19.01.2012 a Curtii de Apel Galati Prin cererea inregistrata la Tribunalul Braila sub nr. 488/113/2011, reclamantul P.T. a chemat in judecata pe parata A.J.P.S. Braila pentru a fi obligata la emiterea unei decizii prin care sa i se recunoasca  drepturile ce decurg din aplicarea dispozitiilor art.1 alin.1 lit.d raportat la art.4 alin.2 din Decretul - Lege nr. 118/1990 modificat si completat.
In motivarea actiunii s-a precizat ca prin Hotararea nr. 325/1991 a Comisiei Judetene Braila pentru aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990 i s-a stabilit calitatea de persoana cu domiciliu obligatoriu in localitatea Z. din Judetul B. pentru perioada 18.06.1951-20.12.1959.
A aratat reclamantul ca in perioada 18.06.1951 - 27.07.1959 a locuit cu domiciliul obligatoriu in localitatea Z., fiind dislocat din localitatea B., judetul T. cu precizarea ca prin prezenta actiune nu contesta modul de executare a Hotararii nr. 325/1991, prin care i s-au recunoscut anumite drepturi izvorate din Decretul - Lege nr. 118/1990, la momentul adoptarii hotararii, ci solicita sa i se recunoasca drepturile stabilite de lege, rezultand din statutul sau de persoana cu domiciliu obligatoriu.
In fapt a sustinut ca prin hotararea mentionata i s-au acordat indemnizatia pentru calitatea de persoana cu domiciliu obligatoriu, conform Decretului - Lege nr. 118/1990, care la acel moment prevedea o singura indemnizatie pentru toate situatiile in care s-au aflat cei indreptatiti, potrivit art.1 alin.1.
Ulterior, prin modificarile survenite la Decretul - Lege nr. 118/1990 s-au stabilit indemnizatii diferite pentru situatiile de "persoana stramutata" si cea de "persoana cu domiciliu obligatoriu".
Asa fiind, dansul este indreptatit sa i se emita o noua decizie din care sa rezulte calitatea sa de persoana cu domiciliu obligatoriu.
Au fost depuse inscrisuri in sustinerea actiunii: Hotararea nr.325/1991, adrese emise de M.I. si M.J. si dovada efectuarii plangerii prealabile.
Prin intampinarea formulata in cauza parata A.J.P.S. B.  a solicitat respingerea ca nefondata a actiunii, aratandu-se ca "domiciliul obligatoriu" si "stramutarea" sunt situatii distincte prevazute de Decretul - Lege nr. 118/1990, pentru care conform art. 4 se acorda  o indemnizatie in cuantum diferit, de 200 lei pentru fiecare an de stramutare, respectiv de 100 lei pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu.
In forma initiala a Decretului-Lege nr. 118/1990 cuantumul indemnizatiei era identic pentru toate situatiile prevazute la art.1 iar prin Hotararea nr. 318/14.01.1991 reclamantul a fost incadrat la "domiciliu obligatoriu, in perioada 18.06.1951 - 07.07.1955, conform art.1 alin.1 lit.d, in baza adresei MAI nr. 76828/10.04.1991.
S-a precizat ca Decretul-Lege nr. 118/1990 nu contine prevederi referitoare la cumulul celor doua situatii, avand in vedere ca prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat acordarea indemnizatiei si pentru situatia de "stramutare".
         A invederat parata ca notiunile de "stramutare" si "domiciliu obligatoriu" sunt complementare, rezultatul persecutiei fiind unic in conditiile in care domiciliul obligatoriu a fost consecinta stramutarii. Totodata, la data stabilirii domiciliului obligatoriu reclamantul era minor, nefiind prejudiciat in drepturile sale.
Prin sentinta nr. 2131/2011 pronuntata in cauza de Tribunalul Braila  a fost admisa actiunea reclamantului, fiind obligata parata sa emita o noua decizie prin care sa i se stabileasca si drepturile prevazute de art. 1 lit. d raportat la art. 4 alin. 2 din Decretul - Lege nr. 118/1990.
Pentru a hotari astfel, judecatorul fondului a retinut in esenta ca :
Chiar daca perioadele de stramutare ale reclamantului s-au suprapus cu perioada de domiciliu obligatoriu, reclamantul nu este indreptatit la o indemnizatie unica asa cum a aratat parata si aceasta cu atat mai mult cu cat legiuitorul nu interzice cumulul indemnizatiilor in cazul in care cel interesat s-a regasit in mai multe ipoteze stabilite de art. 1 din Decretul-Lege nr. 118/1990, iar acordare indemnizatiei este justificata de necesitatea repararii prejudiciului suferit ca urmare a masurilor luate impotriva sa.
Impotriva susmentionatei hotarari, in termen legal, a declarat recurs parata, criticand-o pe motive de nelegalitate si netemeinice, in esenta, sub aspectul interpretarii si aplicarii gresite a legii aplicabile in cauza, functie de situatia sa personala relevata de materialul probator administrat in cauza.
Curtea de Apel Galati a apreciat ca nefondat recursul, in raport de urmatoarele considerente:
Decretul-Lege nr. 118/1990 se inscrie in pachetul legislativ post decembrist ce isi propunea o interventie in forta a legislativului pentru o restitutio in integrum prin inlaturarea si corijarea nedreptatilor comise de regimul comunist. Desigur, pentru o persoana care a simtit pe propria-i piele efectele abuzurilor si a ignorantei vechii puteri suplimentarea unei pensii modeste cu suma de 100 lei/an pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu (in speta 500 lei/an corespunzator celor 5 ani de domiciliu obligatoriu) este o palida compensatie pentru vicisitudinile indurate de o persoana care isi incropise o gospodarie si care, intempestiv, a fost fortata sa se mute intr-o alta localitate (de regula, in zone ale tarii defavorizate din punct de vedere economic). Prin urmare, alegatia paratei cu privire la absorbirea situatiei domiciliului obligatoriu de cea a stramutarii prin folosirea modelului infractiunii complexe este rezultatul unei interpretari fortate.
Stramutarea presupune o deplasare a carei durata nu se cunoaste, o rupere de radacini, de agoniseala de o viata, de mediul socio-cultural in care persoana in cauza a realizat, fara doar si poate, o integrare.
Stabilirea fortata a domiciliului sugereaza fixarea in spatiu  a unei persoane, impunerea unei locatii cu limitarea libertatii de miscare a acesteia, similara cu masura penala actuala  a interdictiei de a parasi localitatea.
Daca domiciliul fortat a fost stabilit pentru 8 ani, e putin probabil ca ridicarea acestei masuri mai poate conduce la reabilitarea  psiho-socio-economica a celui astfel tratat, asa incat masurile reparatorii modice gandite de legiuitor dupa caderea regimului comunist nu pot fi interpretate restrictiv, adica in defavoarea celor afectati direct. O interpretare extensiva este in masura sa compenseze in mica masura efectele opresiunii resimtite de cel stramutat, dezradacinat si, astfel, umilit, redandu-i astfel demnitatea de cetatean european aflat in centrul atentiei initiatorilor demersurilor de proteguire a drepturilor fundamentale. In acest sens este si tendinta exprimata in jurisprudenta dezvoltata de instanta de contencios european al drepturilor omului, judecata in echitate castigand teren in defavoarea interpretarii stricte a textului de lege, motivul cheie fiind acela al protejarii si apararii unor drepturi concrete si efective, iar nu teoretice si iluzorii. 
Fata de cele aratate mai sus, curtea a concluzionat in sensul celor retinute de judecatorul fondului, si anume  ca reclamantul este indreptatit si la indemnizatia pentru persoana cu domiciliu obligatoriu, mentinand sentinta recurata, dand astfel eficienta disp. art. 312 alin. 1 C.proc.civ.