curatela persoana lipsita de discernamant
(Decizie nr. 406R din data de 15.05.2012 pronuntata de Tribunalul Botosani)Dosar nr. XXXXX/193/2011 curatela
R O M A N I A
TRIBUNALUL BOTOSANI - SECTIA I CIVILA
Decizia civila nr. 406R
Sedinta publica din 15 mai 2012
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenta - reclamanta D. M., in contradictoriu cu intimatul - parat G. P. si partea in proces Parchetul de pe langa Tribunalul Botosani, impotriva incheierii din 30 ianuarie 2012 pronuntata in dosarul nr. XXXXX/193/2011 al Judecatoriei Botosani, avand ca obiect curatela.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta D. M. si intimatul - parat G. P., precum si reprezentantul Ministerului Public.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care evidentiaza partile si obiectul pricinii, aratand ca procedura de citare este legal indeplinita si ca s-a solicitat din partea recurentului judecarea cauzei in lipsa.
Vazand ca nu mai sunt cereri de formulat si exceptii de invocat, instanta paseste la solutionarea recursului, acordandu-se partilor prezente cuvantul.
Recurenta - reclamanta D. M. solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat.
Intimatul - parat G. P. solicita respingerea recursului.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a recursului, intrucat nu sunt intrunite conditiile legale privitoare la instituirea curatelei cu privire la numitul G. P..
Dupa deliberari,
TRIBUNALUL
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Botosani cu nr. XXXXX/193/2011, reclamanta D. M. a solicitat in contradictoriu cu G. P. instituirea curatelei pentru acesta din urma, in vederea dezbaterii succesiunii dupa mama lor, intrucat paratul este nestiutor de carte.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: certificat de nastere (fila 6), certificat de incadrare intr-o categorie de persoane handicapate ( fila 14), certificat de mostenitor ( fila 23), sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale ( fila 24), certificat de deces ( fila 25), adeverinta ( fila 30).
La termenul de judecata din data de 04.01.2012, paratul a aratat ca este de acord ca reclamanta sa fie numita curator pentru el.
Din oficiu, instanta a dispus efectuarea de anchete sociale de catre Primaria com. Todireni ( filele 18-19), precum si de catre Primaria mun. Botosani ( filele 28-29).
Judecatoria Botosani prin incheierea de sedinta din 30 ianuarie 2012 a respins cererea, retinand in motivele solutiei sale ca in cauza nu au fost dovedite motivele temeinice pentru care paratul nu isi putea numi un reprezentant sau administrator de vreme ce, prezent in instanta, a aratat ca este de acord cu numirea surorii sale in calitate de curator si ca, in plus, intre reclamanta si parat exista si un conflict de interese in conditiile in care reclamanta ar participa la dezbaterea succesiunii atat in nume propriu, cat si in numele paratului, ambii avand calitatea de mostenitor.
Impotriva incheierii, reclamanta a declarat recurs, in termen legal, criticand solutia instantei de fond pentru ca nu a dat relevanta acordului paratului pentru numirea unui curator in persoana recurentei si nu a tinut cont de faptul ca acesta nu are posibilitati financiare de a se deplasa la instanta de judecata si nici nu se poate apara singur, suferind de oligofrenie gradul i conform actelor medicale depuse la dosar.
Recursul declarat este nefondat pentru cele ce urmeaza.
Potrivit art. 180 cod civil, care reglementeaza materia curatelei, dispozitiile art. 114-120 se aplica corespunzator, iar potrivit art. 116 Cod civil, care reglementeaza prin similitudine institutia tutelei "cel chemat sa fie curator poate fi inlaturat de catre instanta, daca se afla in vreunul dintre cazurile prevazute la art. 113, acest articol excluzand de la beneficiul curatelei persoana care are interese potrivnice cu cele ale persoanei pentru care urmeaza sa indeplineasca aceasta sarcina.
In speta, interesul promovarii acestei cereri pentru reclamanta este acela de a dezbate o succesiune a unui autor comun cu cel al paratului (mama) ori in asemenea situatie pozitia procesuala a partilor nu este una convergenta, ci una proprie, litigioasa in care fiecare este interesat sa obtina partea care i se cuvine din succesiune, incat in mod corect a retinut instanta de fond ca in cauza este incidenta prevederea art. 113 Cod civil.
Mai mult, nici nu s-a dovedit cu inscrisurile administrate ca paratul nu si-ar putea numi un administrator sau reprezentant in conditiile in care si-a dat acordul in cunostinta de cauza si in mod liber cu privire la numirea surorii sale in calitate de curator.
Asa fiind fata de cele evocate in precedent, Tribunalul Botosani retinand critica recurentei nefondata, in temeiul art. 312 Cod procedura civila, va respinge recursul si va pastra solutia atacata ca fiind legala si temeinica.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamanta D. M., cu domiciliul in mun. Botosani, Al. X, nr. Y, bl. Z, sc. T, ap. U, judetul Botosani in contradictoriu cu intimatul - parat G. P., cu domiciliul in com. Todireni, sat Todireni, judetul Botosani, impotriva incheierii din data de 30.01.2012 a Judecatoriei Botosani, pe care o mentine.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din 15 mai 2012.
Presedinte, Judecator, Judecator, Grefier,
3
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Iresponsabilitatea
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013plangere impotriva solutiei procurorului - Sentinta penala nr. 260 din data de 13.05.2009
Antecontractul de vanzare-cumparare a unui imobil, cumparat in temeiul Legii nr.112/1995. Neindeplinirea obligatiei de catre promitenti-vanzatori. Oferta reala urmata de consemnatiune realizata de catre promitenti-cumparatori. Anularea antecontractul... - Decizie nr. 427 din data de 10.03.2009
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Iresponsabilitatea - Rezolutie nr. 4/I din data de 09.04.2013
Punere sub interdictie. Paratul sufera de o boala care poate fi asimilata cu notiunea juridica de alienatie mintala cronica, fara discernamant, in privinta sa fiind instituita curatela. - Sentinta civila nr. 1824 din data de 23.09.2008
plangere impotriva solutiei procurorului - Sentinta penala nr. 260 din data de 13.05.2009
IRESPONSABILITATEA - Sentinta penala nr. 164 din data de 16.08.2011
Interdictie - Sentinta civila nr. 19791 din data de 21.11.2011
Punere sub interdictie.Actiune in evacuare - Sentinta civila nr. 11684 din data de 22.10.2008