Limitele in care instanta poate recunoaste unei persoane calitatea de persecutat din motive etnice

Limitele in care instanta poate recunoaste unei persoane calitatea de persecutat din motive etnice
      La stabilirea sferei beneficiarilor masurilor reparatorii, instituite prin Legea nr.189/2000, legiuitorul nu a avut in vedere toate masurile si situatiile cu caracter discriminatoriu sau vexator, indreptate impotriva populatiei de etnie evreiasca, in perioada 6 septembrie 1940 - 23 august 1944, iar dovezile in sustinerea cererii formulate (marturii indirecte) nu au fost de natura a dovedi ca reclamanta s-ar fi aflat in vreuna din situatiile enumerate in mod limitativ la art.1 din Legea nr.189/2000.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 155/C.A. din 14 iunie 2010
      Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr.175/45 din 11 martie 2010, reclamanta a solicitat, in contradictor cu parata Casa Judeteana de Pensii Iasi anularea hotararii nr. 3406/R din 29 ianuarie 2010, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calitatii de beneficiara a Legii nr.189/2000, considerand ca au fost ignorate persecutiile etnice si discriminarile rasiale pe care le-a suferit in perioada septembrie 1940 - martie 1945, alaturi de ceilalti membrii ai familiei sale.
      Parata a solicitat respingerea actiunii, pe motiv ca nu s-a dovedit ca reclamanta a fost victima persecutiei etnice.
      Curtea de apel a retinut ca reclamanta s-a nascut la data de 7 iulie 1938, in Iasi, ca fiica lui R.B. si R.H.-H., din cartea de membru, eliberata de Societatea "Supravietuitorii Trenurilor Fatale" Iasi, eliberata in anul 1947, sub nr. 436, rezultand ca R.B. domicilia in Iasi, str. Juratorilor nr. 7, si ca in perioada 29 iunie 1941 - 6 septembrie 1941, el a fost internat in lagarul din orasul Calarasi.
      Din adeverinta nr. 285, eliberata de Centrala Evreilor din Romania, semnata de R.B. in calitate de parinte, la data de 29 mai 1942, in Iasi, in baza Decretului-Lege nr. 3416, publicat in Monitorul Oficial nr. 299/1941, privind recensamantul pentru locuitorii avand sange evreesc, rezulta ca declaranta R.B., domicilia la acea data in Iasi, str. Juratori, nr. 7, actul respectiv fiind confirmat de delegatul politiei locale si de delegatul Centralei Evreilor din Romania.
      La data de 6 august 2009, prin cererea inregistrata la Casa de Pensii Iasi, sub nr. 56694, reclamanta S.B. (nascuta R.) a solicitat sa i se stabileasca drepturile cuvenite in baza Legii nr. 189/2000, in sustinerea acestei cereri anexand adeverinta eliberata de Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania, sub nr. A 174 din 23.07.2009, precum si declaratiile martorilor S.A. si W.J.
      Din continutul adeverintei eliberate de Centrul pentru Studiul Evreilor din Romania a rezultat ca "...in perioada 6 septembrie 1940 - aprilie 1945, S.B., nascuta R.(R.), a indurat, impreuna cu familia, toate restrictiile si persecutiile impuse evreilor la Iasi, a purtat steaua galbena conform Ordonantei nr.3, emisa de Comandamentul IV Teritorial, in baza Decretului-Lege 1780/21.06.1941", ca, "in luna septembrie 1940 a fost evacuata fortat, impreuna cu familia, sub escorta jandarmilor, din locuinta proprietatea acestora, situata in Iasi, str. Juratori nr.7, fiind obligati sa locuiasca cu chirie la familia S.D. din Iasi, pana in aprilie 1945, cand li s-a permis intoarcerea in vechea locuinta" si ca "toata familia a fost lipsita de libertate, avand regim de domiciliu obligatoriu, pana la 23 august 1944", "restrictii de circulatie si aprovizionare", "cartele de alimente tip E, speciale pentru evrei", precizandu-se ca perioada de persecutie a fost intre 6 septembrie 1940 - aprilie 1945", iar perioada de evacuare fortata a fost intre septembrie 1940 - aprilie 1945, cu precizarea ca datele mai sus aratate au fost extrase din declaratiile petentei si declaratiile martorilor, astfel precum se arata in finalul adeverintei mentionate.
      Martora S.A., prin declaratia autentificata prin incheierea nr. 3455 din 6.07.2009, a aratat ca stia de la sotul ei, S.M., intamplarile traite de S.B. si de familia acesteia, deoarece sotul ei a locuit intr-o casa invecinata cu a familiei S., perete in perete, in timp ce martora W.J., prin declaratia autentificata prin incheierea nr. 2203 din 03.07.2009, a afirmat ca tatal reclamantei, impreuna cu tatal declarantei, au fost deportati in perioada iunie 1941 si pana in septembrie 1941" si ca dupa plecarea tatilor, aceasta a fost evacuata impreuna cu mama si bunica sa din casa familiei sale si au fost nevoite sa locuiasca la o familie de romani, in zona Targu Cucu, anume la familia S., pentru o perioada indelungata, pana au putut sa revina la propria locuinta, pentru a o amenaja ca sa fie din nou locuibila, o declaratie cu un continut asemanator dand si C.A., care, prin declaratia autentificata prin incheierea nr. 1092 din 13 aprilie 2010, sustinea ca familia R. a fost nevoita sa stea cu chirie pana in anul 1945, cand i-a fost retrocedata locuinta, proprietatea familiei.
      Prin hotararea nr.3406/R din 29 ianuarie 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 a respins cererea formulata de reclamanta, pe motiv ca nu indeplinea conditiile prevazute de lege pentru a i se stabili drepturile de persecutat din motive etnice.
      Urmare contestatiei formulate de reclamanta, prin adresa nr.25138 din 23.02.2010, Casa de Pensii Iasi i-a facut cunoscut petitionarei ca impotriva hotararii nr.3406/R din 29.01.2010 se putea indrepta cu o cerere la Curtea de Apel Iasi.
      Considerand ca solutia ce s-a dat cererii sale era nejustificata, reclamanta a promovat o actiune in procedura prevazuta de Legea nr.189/2000, solicitand recunoasterea persecutiilor etnice la care fusese supusa si acordarea drepturilor ce i se cuveneau.
      Curtea a constatat ca fiind dovedit faptul ca reclamanta este cetatean roman, de nationalitate evreiasca si ca s-a aflat in Iasi, impreuna cu familia, in perioada anilor 1940 - 1945, ca astfel cum a atestat si Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania, a indurat toate restrictiile si persecutiile impuse evreilor la Iasi, a purtat steaua galbena, nu i s-a permis sa paraseasca orasul, a avut restrictii de circulatie si aprovizionare, a avut cartele de alimente tip E, speciale pentru evrei, precum si faptul ca tatal acesteia (R.B.) a fost internat in lagar, in perioada iunie - septembrie 1941.
      Fara a pune nici o clipa sub semnul indoielii realitatea politicii rasiale promovata in Romania, dupa data de 6 septembrie 1940, precum si urmarile nefaste ale acesteia, in cea ce priveste populatia de etnie evreiasca, curtea de apel a fost obligata insa, asemeni paratei din cauza, sa faca distinctie, atunci cand se cere aplicarea prevederilor Legii nr.189/2000, intre regimul discriminatoriu si vexator la care a fost supusa populatia evreiasca si situatiile limitativ stabilite de legiuitor, in raport de care comisia prevazuta la art.7 din citatul act normativ era obligata sa stabileasca calitatea de persoana persecutata din motive etnice.
      Mai mult decat atat, in cercetarea cererii ce i-a fost adresata, curtea de apel a constatat ca revenea Comisiei obligatia de a se pronunta doar in cea ce priveste situatia personala a petentei, care a formulat cererea in nume propriu, si nu in calitate de sotie a unei persoane asasinate sau executate din motive etnice, legea nepermitand a se invoca, in sustinerea cererii de recunoastere a calitatii de beneficiar al Legii nr.189/2000, situatii straine persoanei petentei, chiar daca acestea se refereau la rude apropiate (bunici, parinti etc.), din moment ce la art.1 din actul normativ citat se precizeaza in mod explicit ca "beneficiaza de prevederile prezentei ordonante cetatenii romani care au avut de suferit persecutii din motive etnice", terminologia utilizata de legiuitor excluzand astfel posibilitatea evocarii unor situatii referitoare la terte persoane.
      Din compararea actelor discriminatorii si a persecutiilor pe motive etnice enumerate in adeverinta eliberata de Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania, si prevederile art.1 din Legea nr.189/2000, curtea de apel a constatat ca purtarea stelei galbene, bataile, umilintele, interdictia de a parasi orasul de domiciliu, restrictiile de circulatie si aprovizionare, cartelele de alimente speciale si chiar recensamantul fortat al locuitorilor avand "sange evreesc", desi se constituie in acte clare de discriminare si persecutie etnica, intrucat instituiau un regim umilitor pentru o parte a populatiei Romaniei, nu o plaseaza pe reclamanta de drept, in conditia de "persoana care a avut de suferit persecutii din motive etnice" in sensul art.1 din Legea nr.189/2000, intrucat legiuitorul a recunoscut acest statut doar celor care: "au fost deportati in ghetouri si lagare de concentrare din strainatate, au fost privati de libertate in locuri de detentie sau in lagare de concentrare, au fost stramutate, refugiate sau expulzate in alta localitate decat cea de domiciliu, au facut parte din detasamente de munca fortata, au fost supravietuitoare ale trenului mortii, sunt sotul sau sotia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, sau au fost evacuate din locuinta pe care o detineau".
      Din enumerarea situatiilor prevazute in mod limitativ de art.1 din Legea nr.189/2000, la care instanta nu poate adauga, fara a depasi limitele atributiilor sale constitutionale, curtea de apel a retinut ca, desi reclamanta nu a indicat cu claritate in care dintre aceste cazuri considera ca s-a aflat, singura situatie ce s-a conturat a fi temeiul real de drept al actiunii este cea prevazuta de art.1, lit.g) din Legea nr.189/2000 care include in categoria persoanelor persecutate din motive etnice, ce pot reclama beneficiul acestui act normativ, pe cei care "au fost evacuati din locuinta pe care o detineau", instanta dar si comisia, fiind obligate sa faca abstractie de toate celelalte situatii ce nu si-au gasit consacrarea prin lege, chiar daca ele ar putea fi incluse in categoria mai larga a actelor de discriminare si umilire a populatiei de etnie evreiasca, la care aceasta a fost supusa in perioada anilor 1940-1944.
      Ca atare, cercetand temeinicia demersului judiciar al reclamantei prin prisma situatiei prevazute de art.1, lit.g) din Legea nr.189/2000, curtea de apel a constatat ca pentru corecta solutionare a actiunii trebuie sa aleaga intre probele directe, prezentate chiar de reclamanta si probele indirecte, respectiv declaratia martorilor si actul emis de Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania, pe baza "datelor extrase din declaratia petentei", astfel cum s-a mentionat in finalul adeverintei nr. A 174/23.07.2009, din compararea celor doua categorii de probe, curtea a retinut ca aveau o forta probanta superioara inscrisurilor datand din perioada incriminata, emanand de la autoritatile romane si confirmate de Centrala Evreilor din Romania.
      Ori, atata timp cat din adeverinta nr. 285, eliberata de Centrala Evreilor din Romania, semnata si de delegatul politiei locale, a rezultat ca la data de 29 mai 1942, R.B. domiciliata in Iasi, str. Juratori, nr.7, act ce se corobora cu datele din cartea de membru al Societatii "Supravietuitorii Trenurilor Fatale", eliberata pe numele tatalui reclamantei R.B., curtea de apel nu a putut da eficienta declaratiilor martorilor audiati in instanta, avand in vedere varsta pe care acestia o aveau in anul 1940, distanta in timp de la acele evenimente precum si capacitatea lor trecuta de a percepe si interpreta in mod corect evenimentele la care au fost martori, in conditiile in care martora S.A. declara ca a luat cunostinta de soarta familiei reclamantei de la sotul ei, cu care s-a casatorit dupa anul 1945, iar martora W.J. declara ca a cunoscut-o pe reclamanta pe timpul cat urmau cursul primar, deci tot dupa 1945, cand R.B. a implinit varsta de 7 ani si putea merge la scoala.
      Ca atare, neexistand nici o proba concludenta care sa ateste, in contra actelor eliberate de autoritatile vremii, confirmate de tatal reclamantei, de Centrala Evreilor din Romania, si de delegatul politiei locale, ca cea in cauza a locuit o perioada neprecizata de timp, la o alta adresa decat cea la care isi avea domiciliul, respectiv la adresa din Iasi str. Juratori, nr.7, ori ca a fost evacuata fortat "sub escorta jandarmilor", din aceasta locuinta, fiind obligata sa locuiasca cu chirie la familia S.D. din Iasi str. Targu Cucului, pana in aprilie 1945, cand i s-a permis intoarcerea in vechea locuinta, curtea a apreciat ca in mod corect a retinut Comisia pentru aplicare Legii nr. 189/2000 faptul ca petenta nu indeplinea conditia prevazuta in citatul act normativ pentru a i se stabili drepturile de persecutat din motive etnice.
      Mai mult decat atat, curtea a constatat ca toate referirile facute la perioada de pretinsa persecutie si respectiv la perioada de pretinsa evacuare fortata dupa luna august 1944, sunt contrare realitatii istorice, daca se are in vedere ca prin Proclamatia M.S. Regele Mihai I , din 23 august 1944, Romania a abolit regimul rasial instaurat dupa data de 6 septembrie 1940 si ca ulterior, prin Conventia de Armistitiu semnata la Moscova la data de 12 septembrie 1944, Regatul Romaniei s-a obligat in mod formal sa abroge legile rasiale si sa inceteze orice acte de persecutie impotriva etnicilor evrei, angajamente pe care Romania si le-a respectat intocmai in partea de teritoriu ce se afla sub administratia sa.
      Ca atare, constatand ca nu toate masurile si situatiile cu caracter discriminatoriu sau vexator, indreptate impotriva populatiei de etnie evreiasca, in perioada 6 septembrie 1940 - 23 august 1944 au fost avute in vedere de legiuitor, atunci cand acesta a stabilit sfera beneficiarilor masurilor reparatorii, instituite prin Legea nr.189/2000, ca instanta nu poate largi aceasta sfera fara a-si depasi limitele atributiilor sale constitutionale, si ca dovezile aduse de reclamanta in sustinerea cererii formulate (marturii indirecte) nu au fost de natura a infirma continutul si semnificatia inscrisurilor emanand de la Centrala Evreilor din Romania, confirmate de delegatul acesteia, de delegatul politiei locale si de chiar tatal reclamantei, curtea de apel a apreciat ca in mod justificat Comisia a retinut ca reclamanta nu s-a aflat in nici una din situatiile enumerate in mod limitativ la art.1 din Legea nr.189/2000.
      Neregasindu-se in nici una din situatiile prevazute de art.1 din Legea nr.189/2000, reclamanta nu putea pretinde a i se stabili calitatea de beneficiara a masurilor reparatorii enumerate in acest act normativ, chiar daca in perioada 1940 - 1944 ea a fost victima inocenta a regimului discriminatoriu impus de autoritatile romane populatiei de etnie evreiasca, avand in vedere ca masurile reparatorii solicitate se acorda doar celor care fac dovada ca, in mod personal, au fost victime directe ale persecutiei pe motive etnice, fara a se lua in considerare situatia celorlalti membrii ai familiei sau a rudelor lor, cu exceptia situatiilor reglementate de art.1, lit.f), din actul normativ citat.
      Drept urmare, constatand ca in raport de dovezile prezentate in sustinerea cererii formulate, hotararea Comisiei pentru aplicarea Legii nr.189/2000 s-a vadit a fi temeinica si legala, dat fiind faptul ca masurile reparatorii se acorda doar in functie de gradul direct de persecutie etnica si nu in functie de nationalitatea persoanei care a trait acele evenimente, curtea de apel, in temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, a respins ca nefondata actiunea reclamantei.