Cauze de neimputabilitate. Eroarea de fapt. Conditii de existenta

Potrivit art. 30 cod penal, "nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana care, in momentul comiterii acesteia, nu cunostea existenta unei stari, situatii ori imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei".
Eroarea de fapt este definita, in general, ca fiind ca reprezentarea gre?ita de catre cel ce savar?e?te o fapta prevazuta de legea penala a realita?ii din momentul savar?irii faptei, reprezentare determinata de necunoa?terea sau cunoa?terea gre?ita a unor date ale realita?ii.
Pentru a fi in prezenta unei erori, s-a conchis, in doctrina, ca sunt necesare 3 elemente si anume:
 1. savar?irea unei fapte penale;
 2. faptuitorul, in momentul savar?irii faptei penale, sa nu fi cunoscut anumite stari, situa?ii sau imprejurari, pe tot parcursul desfa?urarii ac?iunii;
 3. starile, situa?iile si imprejurarile care nu au fost cunoscute sa aiba legatura cu caracterul penal al faptei.
Legat de primul aspect, este evident ca trebuie sa se savar?easca o fapta prevazuta de legea penala, deoarece eroarea este o cauza exoneratoare de raspundere (alaturi de legitima aparare, starea de necesitatea, constrangerea fizica, be?ia, minoritatea etc.).
Nici in noile dispozitii penale legiuitorul nu a definit termenii atribui?i erorii, astfel ca se mentine valabila definirea data de doctrina termenilor de stare, situa?ie sau imprejurare.
Astfel, prin stare se in?elege felul sau modul in care se prezinta o persoana sau un bun; prin situa?ie se desemneaza pozi?ia bunului sau persoanei in cadrul rela?iilor sociale - trasatura esen?iala pentru existenta infrac?iunii.
Iar prin imprejurare se in?elege o realitate externa care daca este pusa in corela?ie cu fapta savar?ita, o particularizeaza. In sfar?it, cel de-al treilea aspect vizeaza condi?ionarea aspectului penal de starea, situa?ia sau imprejurarea necunoscuta sau cunoscuta gre?it. Pe scurt, este necesar ca starea, situa?ia sau imprejurarea sa fie un element constitutiv al infrac?iunii respective, neputand fi conceputa existenta acesteia fara elementul respectiv. In speta de fata, faptuitorul sa nu cunoasca aspectul ca bunul pe care il transporta are o  provenienta ilicita sau este supus unui regim vamal si savarseste astfel infrac?iunea de contrabanda.
Inculpatii au invocat ca si conditie de existenta a erorii de fapt imprejurarea ca nu cuno?teau continutul coletelor pe care le transportau.
In motivele de apel, inculpatii au aratat ca din analiza probelor administrate in faza de urmarire penala si in timpul cercetarii judecatoresti nu rezulta cu certitudine faptul ca aveau cunostinta despre continutul coletelor gasite in cele doua autoturisme cu ocazia prinderii in flagrant a acestora la data de 28 august 2013, situatie in care opereaza principiul in dubio pro reo.
A nu cunoa?te ceva inseamna a nu ?ti, adica a ignora ceva; a cunoa?te ceva in mod gre?it inseamna a fi in eroare, deci prin urmare eroare nu este decat o ignoranta par?iala iar ignoranta apare a fi sursa primordiala a erorii.
Situatia invocata de catre inculpati constand in aceea ca nu au cunoscut continutul coletelor pe care le transportau in cele doua autovehicule, si care nu este altceva decat o eroare determinata exclusiv de conduita faptuitorului, nu poate fi considerata ca reprezentand eroare de fapt., intrucat aceasta este exclusa in caz de indoiala, de cunoastere nesigura, deoarece in acest caz faptuitorul accepta posibilitatea producerii rezultatul faptei si, deci, fapta este savarsita cu intentie indirecta. Cel care actioneaza cu constiinta cunoasterii nesigure a realitatii accepta riscul urmarii prejudiciabile a faptei sale, atitudine caracteristica intentiei indirecte. Tot astfel nu poate fi considerata eroare incapacitatea sau neglijenta profesionala.
Este unanim acceptat ca nu exista eroare in caz de "indoiala", deoarece cel ce se afla in indoiala  nu are o reprezentare gresita a realitatii, ci isi da seama ca nu este inca in masura a cunoaste exact realitatea si ezita sa savarseasca fapt.
In acest sens s-a pronuntat si instanta suprema (I.C.C.J., sec?ia penala, decizia nr. 3033 din 11 mai 2006). In speta, instan?a a respins cererea inculpa?ilor de a se aplica prevederile erorii de fapt, cu motivarea ca "pentru a fi incidenta aceasta cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei, trebuie sa existe eroare, si nu indoiala, adica o cunoa?tere nesigura a rezultatului faptei, pe care il concepe ca posibil sau probabil".
O atare concluzie rezulta nu numai din modul concret in care s-au desfasurat faptele ( intr-un loc izolat, pe timp de noapte, deci in conditii de clandestinitate), ci si din declaratiile celor doi inculpati cu privire la modul in care s-au desfasurat evenimentele ( respectiv ca s-au inteles cu persoane pe care nu le cunosteau sa efectueze transportul unor marfuri necunoscute, in lipsa oricaror documente de provenienta, in urma intelegerii telefonice intervenite chiar in noaptea respectiva), imprejurari de natura sa trezeasca cel putin suspiciuni inculpatilor - in calitatea acestora de soferi profesionisti - care aveau obligatia de a verifica con?inutul marfurilor al caror transport il efectueaza, sau, in lipsa efectuarii unui astfel de control, sa solicite documentele de provenien?a, etc.