Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei. Pedeapsa accesorie

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei. Pedeapsa accesorie
Constitutia Romaniei, art. 20 alin. (2)
C.pen., art. 45, art. 64 lit. a), b), art. 72, art. 71 alin. (3)
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Primul Protocol, art. 3
Decizia LXXIV/2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti - Sectiile Unite
Jurisprudenta C.E.D.O.: cauza Hirst versus Marea Britanie
      
      Starea de necesitate, pentru a duce la inlaturarea caracterului penal al faptei comise in aceasta stare, impune comiterea faptei pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obstesc.
      Fata de definitia data de art. 45 C.pen., instanta de recurs retine ca pentru a duce la inlaturarea caracterului penal al faptei trebuie ca pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi inlaturat in alt mod decat prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala. Aprecierea caracterului inevitabil al pericolului se face in concret, prin luarea in considerare a tuturor imprejurarilor in care persoana a fost nevoita sa actioneze sub amenintarea pericolului.
      Prin urmare, nu se poate sustine, cu temei, de catre inculpat ca a savarsit infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, avand suspendat permisul de conducere, in contextul starii de necesitate determinata de cerinta imperioasa a transportarii mamei sale bolnave la spital, fapta inculpatului nefiind unica modalitate de salvare a vietii mamei acestuia.
      Referitor la pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 lit. a) si b) C.pen., Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca interzicerea generala si nediferentiata a dreptului de vot al detinutilor, aplicabila prin automatismul legii tuturor persoanelor condamnate, indiferent de durata pedepsei principale si independent de natura si gravitatea infractiunii pe care au comis-o, precum si de situatia lor personala este incompatibila cu art. 3 din Primul Protocol la Conventie. Obligativitatea aplicarii Conventiei si deciziilor C.E.D.O. rezulta din dispozitiile art. 20 alin. (2) din Constitutia Romaniei, Legii nr. 30/1994 de ratificare a Conventiei, precum si din dispozitivul deciziei pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru aplicarea unitara a dispozitiilor privind individualizarea judiciara a pedepsei accesorii, conform prevederilor art. 72 si 71 alin. (3) C.pen.
      
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
      Decizia penala  nr. 570/R  din 28 mai 2009
      
      Prin sentinta penala nr. 415 din 03 decembrie 2008, pronuntata in dosar nr. 1808/208/2008, Judecatoria Caransebes prin schimbarea incadrarii juridice din infractiunea prevazuta de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, in infractiunea prevazuta de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 74, 76 C.pen., a condamnat pe inculpatul V.C.G.C. la pedeapsa de  4 (patru) luni inchisoare.
      In temeiul dispozitiilor art. 83 C.pen., s-a dispus  revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1082 din 10 aprilie 2006 dosar nr. 553/2006 a Judecatoriei Timisoara, care s-a adaugat  la pedeapsa de 4 luni inchisoare aplicata prin prezenta sentinta, inculpatul V.C.G.C. urmand sa  execute pedeapsa de 3 (trei) ani si 4 (patru) luni inchisoare.
      In baza dispozitiilor art. 86/1  C.pen. s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe o perioada de 5 ani si 4 luni, conform dispozitiilor art. 862 C.pen..
      S-a atras  atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 864 C.pen. cu privire la revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.
       Pe durata termenului de incercare condamnatul a fost obligat sa respecte dispozitiilor art. 863 lit. a) si b) C.pen., respectiv sa se prezinte la inceputul fiecarui trimestru din an la Serviciul de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor de pe langa Tribunalul Caras-Severin si sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea.
      In temeiul dispozitiilor art. 191 C.proc.pen., a obligat  inculpatul sa plateasca statului 400 lei cheltuieli judiciare.
      Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut in fapt urmatoarele motive:
      Prin Rechizitoriul de pe langa Judecatoria Caransebes din 2 iulie 2008, inregistrat la Judecatoria Caransebes  sub  nr. 1808/208 din 08.07.2008, a  fost trimis in judecata, in stare de libertate, inculpatul V.C.G.C., pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu are dreptul de a conduce autovehicule in Romania, prevazuta de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, retinandu-se ca la data de 25 mai 2008, pe raza localitatii B., inculpatul a condus autoturismul marca Opel, fara a poseda permis de conducere.
      La data de 25 mai 2008, in jurul orei 14,07 lucratorii de politie au oprit pentru control, pe raza comunei B., autoturismul marca Opel, condus de catre inculpat, care nu a putut prezenta permisul de conducere. Din verificarile efectuate s-a stabilit ca acesta poseda permis de conducere din anul 2004, insa la data de 21 decembrie 2007 a fost autorul unui accident de circulatie si i s-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de parasire a locului accidentului, permisul fiindu-i retinut si eliberandu-i-se dovada fara drept de circulatie.
      Fiind audiat, inculpatul a recunoscut  ca, in momentul opririi in trafic, cunostea faptul ca nu avea dreptul de a conduce din data de 21 decembrie 2007.
      Instanta de fond a  apreciat, ca fapta inculpatului intruneste elementele constitutive ale infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu are dreptul de a conduce autovehicule in Romania, prevazuta de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata.
       Din fisa de cazier judiciar a rezultat  ca,  inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei prin  sentinta penala nr. 1082 din 10 aprilie 2006 dosar nr. 553/2006 a Judecatoriei Timisoara, iar fapta din prezentul dosar a fost comisa de inculpat inlauntrul termenului de incercare, fiind in stare de recidiva postcondamnatorie prevazuta de art. 37 lit. a) C.pen.; s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa sus mentionata.
      Impotriva acestei hotarari a formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe langa Judecatoria Caransebes criticand-o pentru nelegalitate, in sensul ca nu au fost respectate prevederile art. 861 alin. (1) C.proc.pen. si art. 863 C.pen. atunci cand s-a dispus, de catre instanta de fond suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicata inculpatului.
      Prin decizia penala nr. 23 din 18 martie 2009, pronuntata de Tribunalul Caras-Severin in dosarul nr. 1808/208/2008, in baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe langa Judecatoria Caransebes impotriva sentintei penale nr. 415 din 3 decembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Caransebes in dosar nr. 1808/208/2008 care a fost desfiintata partial in sensul ca au fost inlaturate dispozitiile privind suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere aplicata inculpatului.
      S-a dispus executarea pedepsei de 3 (trei) ani si 4 (patru) luni inchisoare in regim de detentie; au fost interzise inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a), b) C.pen. in conditiile prevazute de art. 71 C.pen.
      Au fost mentinute restul dispozitiilor sentintei aplicate .
      Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul Caras-Severin, analizand hotararea atacata, in raport de motivele invocate, de actele si probele de la dosar, cat si din oficiu conform art. 371 alin. 2 C.proc.pen. a constatat ca apelul formulat este fondat pentru urmatoarele motive:
      S-a retinut ca prin sentinta penala nr. 415 din 03 decembrie 2008 s-a dispus de catre Judecatoria Caransebes ca pedeapsa cumulata aplicata inculpatului V.C.G.C. aceea de 3 (trei) ani si 4 (patru) luni inchisoare sa se suspende sub supraveghere pe o perioada de 5 ani si 4 luni sub sanctiunea lui 864 C.pen..
      S-a apreciat ca in cauza nu au fost respectate prevederile art. 861 alin. (1) C.pen.
       In conformitate cu prevederile art. 861 alin. (1) C.pen., s-a retinut ca instanta poate dispune suspendarea executarii pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere daca sunt intrunite urmatoarele conditii: pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 4 ani;  infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de un an, afara de cazurile cand condamnarea intra in vreunul dintre cazurile prevazute de art.38 si se apreciaza, tinand seama de persoana condamnatului , de comportamentul sau dupa comiterea faptei, ca pronuntarea condamnarii constituie un avertisment pentru acesta si, chiar fara executarea pedepsei, condamnatul nu va mai savarsi alte  infractiuni.
       Tribunalul a apreciat ca instanta de fond nu putea sa dispuna suspendarea conditionata a executarii pedepsei sub supraveghere, deoarece in speta  nu a fost indeplinita cea de-a doua conditie mentionata in art. 861 alin. (1) C.pen., respectiv infractorul sa nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, retinand ca prin sentinta penala 1082/10.04.2006 pronuntata in dosarul nr. 553/P/2006 al Judecatoriei Timisoara inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani cu suspendare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.                   
      Intrucat dispozitiile art. 861 alin. (1) C.pen. sunt de stricta interpretare, s-a apreciat ca in prezenta cauza instanta de fond a incalcat aceste dispozitii legale, facand o gresita aplicare a legii.
      Impotriva deciziei penale nr. 23 din 18.03.2009 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin a declarat recurs inculpatul, recurs inregistrat la Curtea de Apel Timisoara la data de 15.04.2009.
      In motivarea recursului se solicita admiterea acestuia, casarea deciziei penale recurate si urmare a rejudecarii restituirea cauzei la parchet sau achitarea sa in temeiul art. 181 C.pen., fiind incident cazul de casare prevazut de art. 3859 alin. (1) pct. 2 C.proc.pen deoarece hotararile celor doua instante au fost pronuntate fara ca instantele sa verifice legalitatea si temeinicia actului de sesizare al instantei in conditiile in care aceasta activitate se concretizeaza sub forma unei mentiuni exprese pe acesta, in acest sens fiind si recursul in interesul legii pronuntat de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Se mai arata ca lipsind aceasta mentiune, instanta nu a fost sesizata in mod legal si, fata de stadiul procesual in care se afla cauza singura solutie este restituirea cauzei la organul care a intocmit actul de sesizare in vederea indeplinirii obligatiei legale de a fi verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei. Se mai arata in motivare ca fapta nu prezinta gradul de pericol social a unei infractiuni fata de circumstantele care au precedat si determinat savarsirea faptei, ca a condus autoturismul desi permisul de conducere era suspendat dat fiind starea de necesitate in care se afla,  fiind necesara transportarea mamei sale la spital pentru a-i fi acordate ingrijiri medicale, deplasarea cu masina fiind varianta cea mai buna raportat la starea de sanatate precara a mamei, ca circulatia pe drumurile publice nu a fost pusa in pericol prin savarsirea faptei, fiind oprit de catre organele de politie pentru ca nu avea in functiune luminile de intalnire la ora 14 astfel incat capacitatea sa de a conduce autoturisme nu a fost afectata.
      Analizand legalitatea si temeinicia hotararilor penale pronuntate din prisma motivelor de recurs precum si din oficiu conform art. 3856 C.proc.pen., instanta de recurs apreciaza ca hotararea atacata este legala si temeinica in deplina concordanta cu ansamblul probator administrat in privinta  pedepsei aplicata de instanta de fond si mentinuta de instanta de apel, aceasta fiind corect individualizata raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate de art. 72 C.pen, in schimb hotararile fiind netemeinice in privinta modalitatii de aplicare a pedepsei accesorii.
      In mod judicios prima instanta a analizat si interpretat probele administrate atat in cursul urmaririi penale cat si in faza de judecata, probe in temeiul carora a procedat la aplicarea pedepsei de patru luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fara a poseda permis de conducere, cuantumul pedepsei fiind bine dozat si adaptat gravitatii infractiunii comise si antecedenta penala a inculpatului ce a dus la aplicarea pedepsei rezultante de 3 ani si 4 luni inchisoare.
      In privinta primului motiv de recurs al inculpatului instanta de recurs retine ca adresa de inaintare, care reprezinta mijlocul obisnuit de corespondenta intre autoritati contine mentiunea verificarii rechizitoriului sub aspectul legalitatii  si temeiniciei acestuia si referirea la art. 264 C.proc.pen astfel incat instanta de recurs apreciaza ca aceasta contine suficiente elemente care sa duca la concluzia exercitarii controlului de legalitate.
      Instanta nu poate retine ca inculpatul, in momentul savarsirii faptei s-a aflat in stare de necesitate ca si cauza care inlatura caracterul penal al faptei raportat la starea de fapt descrisa. Nu se poate sustine ca inculpatul, care a condus pe drumurile publice autoturismul cu intentia de a-si transporta mama bolnava la spital, desi permisul de conducere ii era suspendat nu a cunoscut existenta acestei stari de care depinde caracterul penal al faptei. Mai mult starea de necesitate, pentru a duce la inlaturarea caracterului penal al faptei comise in aceasta stare impune comiterea faptei pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obstesc. Fata de definitia data de art. 45 C.pen., instanta de recurs retine ca pentru a duce la inlaturarea caracterului penal al faptei trebuie ca pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi inlaturat in alt mod decat prin savarsirea faptei prevazute de legea penala, aprecierea caracterului inevitabil al pericolului urmand a se face in concret prin luarea in considerare a tuturor imprejurarilor in care persoana a fost nevoita sa actioneze sub amenintarea pericolului. Instanta de recurs, fata de consideratiile prezentate apreciaza ca inculpatul avea la indemana si alte posibilitati pentru a-si transporta mama la spital, conducerea autoturismului in conditiile in care avea permisul de conducere suspendat nefiind unica modalitate de salvare a vietii mamei sale.  Nu se poate retine ca fapta comisa nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni deoarece prin conducerea de catre inculpat a autoturismului pe drumurile publice in conditiile in care avea permisul de conducere suspendat s-a creat o stare de pericol, afectand siguranta participarii la trafic a celorlalti conducatori auto, din moment ce inculpatul nu avea baza legala necesara pentru a putea rula cu autoturismul pe drumurile publice. Inculpatul avea cunostinta despre interdictia de a conduce autoturismul pe drumurile publice deoarece anterior a fost implicat intr-un accident care a avut ca urmare aplicarea acestei sanctiuni dar, ignorand aceasta masura aplicata si in conditiile in care circumstantele concrete ale cauzei nu impunea, s-a urcat la volanul autoturismului sau.
       Analizand dispozitiile instantei de apel in ce priveste pedeapsa accesorie, se constata ca inculpatului i-a fost interzisa exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a) si b) C.pen. pe durata executarii pedepsei principale. In ce priveste pedeapsa accesorie aplicata inculpatului, instanta constata ca prin hotararea pronuntata in cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca interzicerea generala si nediferentiata a dreptului de vot al detinutilor, daca este aplicabila de drept tuturor detinutilor condamnati ce se afla in executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale si independent de natura sau gravitatea infractiunii pe care au comis-o si de situatia lor personala, este incompatibila cu articolul 3 din Protocolul 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. 
      Obligativitatea aplicarii cauzei mentionate de catre autoritatea judecatoreasca romana rezida din aceea ca prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificata Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si, in plus, prin art. 20 alin. (2) din Constitutie se prevede ca daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
      In acelasi sens, se retin si dispozitiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, care a statuat ca dispozitiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpreteaza in sensul ca, interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a) teza I - c) C.pen. nu se va face in mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instantei, in functie de criteriile  stabilite in art. 71 alin. (3) C.pen. Prin urmare, instanta de recurs apreciaza ca in raport cu infractiunea retinuta in sarcina inculpatului, natura acesteia si ceea ce denota ea despre personalitatea inculpatului, se impune a se interzice numai exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a - de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si lit. b) C.pen. ca pedepse accesorii.
      Astfel, in temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. a admis recursul declarat de inculpatul V.C.G.C. impotriva deciziei penale nr. 23 din 18.03.2009 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin.
      A casat decizia penala recurata si sentinta penala nr. 415/3.12.2008 pronuntata de Judecatoria Caransebes si rejudecand a inlaturat interdictia exercitarii dreptului de a alege prevazuta de art. 64 lit. c) C.pen.