InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Timisoara

Infractiunea de tentativa de omor si infractiunea de loviri sau alte violente. Delimitarea continutului constitutiv al celor doua infractiuni. Schimbarea incadrarii juridice in raport de criteriile care caracterizeaza, potrivit probelor administrate, c

(Decizie nr. 391/A din data de 05.05.2014 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)

Domeniu Infractiuni; Loviri si alte vatamari; Omor; Tentative | Dosare Curtea de Apel Timisoara | Jurisprudenta Curtea de Apel Timisoara

Infractiunea de tentativa de omor si infractiunea de loviri sau alte violente. Delimitarea continutului constitutiv al celor doua infractiuni. Schimbarea incadrarii juridice in raport de criteriile care caracterizeaza, potrivit probelor administrate, continutul constitutiv concret al infractiunii savarsite. Infractiune de port, fara drept, a unui cutit in locuri publice. Aplicarea globala a legii penale mai favorabile.

?Cod penal (1969): art. 20, art. 180, art. 174, art. 175, art. 5
?Codul penal )2009): art. 372
?Legea nr. 61/1991: art. 2 alin. (1) pct. 1
?Codul de procedura penala (1969): art. 334

Pentru a putea caracteriza activitatea infractionala a unei persoane ca fiind tentativa de omor este necesara intrunirea mai multor conditii, si anume: folosirea unui obiect vulnerant, apt sa produca moartea, vizarea unei zone vitale, si intensitatea loviturii. Sub aspectul laturii subiective in cazul infractiunii de loviri sau alte violente, inculpatul actioneaza cu intentia generala de vatamare, in timp ce in cazul tentativei la infractiunea de omor acesta actioneaza cu intentia de a ucide, expresia "uciderea unei persoane" cuprinzand implicit ideea orientarii actiunii spre un rezultat specific constand in moartea victimei.
In acest sens, instanta trebuie sa analizeze aceste aspecte pentru a putea stabili daca inculpatul la momentul comiterii faptei a avut intentia de a suprima viata partii vatamate si daca a actionat in acest sens prin folosirea respectivului obiect aflat asupra sa (lama de cutit, briceag, obiectul ascutit ce se afla atasat in mod obisnuit unei unghiere).
Sub aspectul laturii subiective se poate observa ca inculpatul nu a actionat cu intentia directa sau indirecta de a ucide pe partea vatamata, acesta actionand in mod clar cu intentia de a vatama partea vatamata si de a scapa de grupul acesteia.
Referitor la obiectul folosit, la zona in care a fost lovita partea vatamata precum si la intensitatea loviturii instanta retine ca inculpatul in activitatea sa infractionala a folosit un obiect taietor-intepator cu care a aplicat o singura lovitura partii vatamate cauzandu-i o plaga cervicala anterioara, superficiala de mici dimensiuni (5-6 mm.) ce a necesitat pentru vindecare un numar de 7 zile de ingrijiri medicale.
Aceste aspecte urmeaza a fi analizate impreuna cu timpul, locul si cadrul in care a avut loc evenimentul, pentru ca daca ar fi analizate separat ar putea duce la concluzia ca, intr-adevar, chiar si cu un obiect de dimensiuni mici ce este folosit la aplicarea unei singure lovituri se poate produce decesul victimei.
Cu toate acestea, instanta analizand obiectul folosit in conditiile specifice cauzei apreciaza faptul ca inculpatul nu a avut nici un moment intentia de a produce decesul victimei si astfel cum s-a retinut si in raportul de expertiza medico-legala leziunea de violenta nu a pus in primejdie viata victimei, atat datorita singurei lovituri aplicate, cat mai ales a intensitatii si chiar a obiectului de mici dimensiuni folosit de catre inculpat.
Date fiind cele mai sus retinute, instanta apreciaza ca in speta se impune schimbarea incadrarii juridice data faptei din infractiunea de tentativa de omor calificat prevazuta de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. in infractiunea de loviri sau alte violente prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
Referitor la infractiunea prevazuta de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, instanta constata faptul ca textul acestei dispozitii a suferit modificari in urma intrarii in vigoare a codului penal si de procedura penala (data de 01.02.2014), insa nu se poate vorbi despre o dezincriminare a acesteia prin dispozitiile art. 39 din legea nr. 87/2012.
Se poate observa faptul ca ambele texte incrimineaza fapta de a purta fara drept si de a folosi fara drept in locuri de distractie ori agrement obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, intepare sau lovire, iar pedepsele prevazute de lege in ambele situatii sunt inchisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda, instanta trebuind numai sa aleaga intre vechea sau noua reglementare in functie de care una sau alta ii este mai favorabila inculpatului.
In acest sens se poate observa ca, atat sub aspectul redactarii si al limitelor de pedeapsa, cat mai ales asupra intinderii efectelor, textele normative ce incrimineaza fapta comisa de catre inculpat sunt identice, astfel ca instanta va prefera aplicabilitatea vechii reglementari, avand in vedere dispozitiile Curtii Constitutionale referitoare la aplicarea globala a codului penal si nu pe institutii.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
Decizia penala nr. 391/A din 5 mai 2014, dr. M.B.

Prin sentinta penala nr. 473/18.12.2013 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 7778/30/2011*,
In baza art. 334 C. pr. pen. s-a respins cererea formulata de inculpatul P.G.P., prin aparatorul ales, privind schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina sa din infractiunile prevazuta de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. si infractiunea prevazuta de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 in infractiunea prevazuta de art. 180 alin. (2) C. pen .
In baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art.175 alin. (1) lit. i) C. pen. si cu aplicarea art. 21 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. b), alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul P.G.P. la o pedeapsa de:
? 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor calificat.
In baza art. 65 alin. (1) si (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute la art. 64 lit. a) teza a-II-a si lit. b) C. pen. pe o perioada de 1 an dupa executarea pedepsei principale.
In temeiul art. 2 alin (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b), alin. (2) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe acelasi inculpat la:
-  2 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de port fara drept a unui cutit ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, impungere sau lovire,in locuri publice.
In temeiul art. 33 lit. a) si art. 34 lit. b) Cod penal a contopit pedepsele aplicate in pedeapsa cea mai grea de 3 ani  inchisoare, urmand ca inculpatul  sa execute  pedeapsa rezultanta de  3 ani inchisoare cu aplicarea art. 57 C. pen.
In baza art. 35  alin. (1) Cod penal a aplicat inculpatului alaturi de pedeapsa rezultanta pedeapsa complementara a interzicerii  exercitarii  drepturilor prevazute la art. 64 lit. a) teza II si lit. b) C. pen. pe o perioada de 1 an dupa executarea pedepsei principale.
In  temeiul art. 71  Cod penal a interzis inculpatului  exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a) teza 2 , lit. b)  Cod penal  pe durata executarii pedepsei principale.
In baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.G.P. in vederea stabilirii profilului genetic si a stocari in S.N.D.G.J. a profilului genetic.
In baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat ca probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obtinerea si stocarea in S.N.D.G.J. a profilului genetic.
In baza art. 14 si 346 alin. (1) Cod procedura penala, raportat la art. 998, 999 Cod civil (1864), a admis actiunea civila formulata de partea civila D.I.A. si a obligat inculpatul la plata catre partea civila a sumei de 300 euro cu titlu de daune materiale.
Pentru a pronunta aceasta sentinta penala, tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis din data de 03.11.2011 inregistrat pe rolul Tribunalului la data de 10.11.2011 sub numar unic de dosar 7778/30/2011 a fost trimis in judecata inculpatul P.G.P., trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul a retinut urmatoarea situatie de fapt:
In data de 24.12.2010, partea vatamata impreuna cu alti prieteni au organizat o petrecere in sala de sport a localitatii, unde s-au adunat la acea data pentru a petrece seara de Craciun. Dupa miezul noptii, in jurul orelor 0200, inculpatul P.G.P. a sosit si el la petrecere impreuna cu numitul G.M.I., zis "R.".
Dupa orele 0200, inculpatul si partea vatamata au intrat intr-un conflict in fata salii de sport, motivat de faptul ca partea vatamata i-a cerut sa plece, intrucat nu a fost invitat si nu a platit bauturile alcoolice. La conflict au asistat martorii L.M.A., J.F.I., A.D.R., L.D.V., M.S.F., R.C.I., K.M.G., L.V.C., C.A.G.C., P.A. si altii.
Inculpatul a inceput sa se certe si sa se imbranceasca cu partea vatamata, care a chemat mai multe persoane, printre care pe L.V.C., context in care inculpatul, care avea o sticla in mana, l-a lovit pe  martorul L.V.C. cu sticla respectiva la nivelul capului. Apoi inculpatul a lovit partea vatamata, care se indrepta spre  acesta, cu un briceag in zona gatului, cauzandu-i, conform certificatului medico-legal nr. 2014/27.12.2010, o plaga injunghiata (intepata) cervicala anterioara, deasupra manubriului sternal, care poate data din 24.12.2010, poate fi rezultatul lovirii cu sau de un corp taietor intepator si necesita 7 zile de ingrijiri medicale.
Dupa acest incident, inculpatul a parasit locul faptei, iar partea vatamata s-a deplasat la un bar din apropiere, unde se afla mama sa L.M.A., careia i-a relatat despre cele intamplate, spunandu-i ca P. "l-a taiat la gat". Partea vatamata impreuna cu mama sa s-au deplasat apoi la Spitalul Judetean Timisoara.
Aceasta situatie de fapt reiese din declaratiile partii vatamate, care se coroboreaza cu concluziile certificatului medico-legal nr. 2014/27.12.2010, precum si cu declaratiile martorilor L.M.A., L.C.V.,  J.F., A.D., M.S., K.M.G. si R.C.I.
Coroborand mijloacele de proba administrate in cursul cercetarii judecatoresti, respectiv declaratiile partii vatamate, ale martorilor  L.M.A., L.C.V.,  J.F., A.D., M.S., K.M.G. si R.C.I., concluziile certificatului medico-legal nr. 2014/27.12.2010, si ale Raportului de prima expertiza medico/legala pe baza actelor medicale, rezulta cu certitudine ca inculpatul a avut un briceag asupra lui, cu care a lovit partea vatamata in zona gatului, cauzandu-i o plaga taiata in regiunea cervicala anterioara, superficiala, de mici dimensiuni (5/6 mm), care poate fi rezultatul lovirii directe cu un corp taietor-intepator, respectiv putea fi produsa de varful unui corp taietor intepator, leziune ce a fost rezultatul unei loviri directe, unice, a necesitat 7 zile de ingrijiri medicale de la data producerii leziunii, in absenta complicatilor si nu a pus in primejdie viata victimei.
Fata de cele de mai sus, instanta a inlaturat apararile inculpatului si sustinerile martorilor potrivit carora inculpatul nu avea un briceag in mana sau avea o sticla (acest aspect nefiind relevant in conditiile in care inculpatul nici nu a sustinut ca a lovit partea vatamata cu o sticla) ori ca a lovit accidental victima cu o unghiera atasata legaturii de chei pe care o tinea in mana.
Totodata, din probele administrate rezulta cu certitudine ca, anterior lovirii partii vatamate de catre inculpat, acesta l-a lovit pe martorul L.C. cu o sticla la nivelul capului.
Sub aceste aspect, instanta a constatat ca nu se poate retine legitima aparare in favoarea inculpatului. In primul rand, pentru a stabili daca inculpatul s-a aflat ori nu in stare de legitima aparare, urmand a verifica in acest scop daca sunt indeplinite conditiile privind atacul, respectiv existenta atac material, direct, imediat si injust, care a pus in pericol grav persoana inculpatului.
In aceasta privinta, s-a constatat ca nu se paste retine un atac material, direct, imediat fata de persoana inculpatului, in conditiile in care inclusiv din declaratiile inculpatului si ale martorilor apararii reiese doar faptul ca inculpatul ar fi fost doar inconjurat de mai multe persoane, s-ar fi imbrancit cu  partea vatamata sau ca partea vatamata ar fi plecat dupa acesta, nerezultand ca partea vatamata l-ar fi lovit sau ar fi rezultat in vreun fel intentia clara a partii vatamate de a-l lovi.
Totodata, nu se poate retine nici un exces justificat de aparare, adica daca se poate considera ca a reactionat la atacul din partea victimelor in conditiile depasirii starii de legitima aparare din cauza unei stari de temere sau tulburare. Sub acest aspect, trebuie precizat ca pentru a se putea retine excesul justificat de aparare, atacul trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii ca in ipoteza unei legitima aparari, doar ca apararea nu mai este proportionala cu gravitatea atacului din cauza tulburarii. Intrucat, din cele expuse anterior a rezultat ca  nu a existat un atac material, direct, imediat, injust indreptat impotriva inculpatului, nu se pune problema unui exces justificat de aparare si ca atare nici nu se impune analiza celeilalte conditii. Oricum, sub nicio forma nu s-ar putea retine ca inculpatul a reactionat fiind tulburat ori fiindu-i teama de partea vatamata, in conditiile in care, anterior, a intervenit in cearta dintre fratele sau P.N.I. si martorul L.C. si l-a lovit pe acesta din urma cu o sticla sau cu pumnul  in zona capului.
Totodata, nu s-ar putea retine nici circumstanta atenuanta legala a provocarii, deoarece un act poate fi socotit provocator numai daca nu se datoreaza propriei conduite a celui ce se pretinde provocat. Asadar, in conditiile in care un anumit act ilicit poate fi considerat provocator numai daca nu este dependent intr-un fel sau altul de conduita autorului infractiunii, rezulta ca daca acel act constituie o urmare a propriei sale conduite, infractorul nu poate beneficia de circumstanta legala a provocarii. In speta, inculpatul l-a lovit anterior pe martorul L.C., motiv pentru care,  o eventuala incercuire a inculpatului sau faptul ca partea vatamata ar fi fugit dupa el, nu poate constitui un act provocator si nu pot conduce la concluzia ca inculpatul se afla sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii, atata vreme cat, asa cum s-a retinut, inculpatul a participat la conflict si a avut asupra sa un briceag.
Avand in vedere cele expuse anterior, s-a constatat ca in cauza exista suficiente probe care conduc la concluzia ca inculpatul a savarsit faptele retinute in sarcina sa. 
In drept, fapta inculpatului P.G.P. care, in noaptea de 24/25.12.2010, in jurul orei 0200, in timp ce se afla pe  in fata salii de sport din localitatea Urseni i-a aplicat partii vatamate D.A. o lovitura cu un briceag pe care-l purta fara drept asupra sa, cauzandu-i o plaga taiata - intepata in regiunea cervicala anterioara, de mici dimensiuni (5/6 mm), ce a necesitat 7 zile de ingrijiri medicale si nu a pus in primejdie viata victimei., intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de tentativa la omor calificat si de port fara drept a cutitului in locuri si imprejurari in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor, in concurs real, prevazute de art. 20 alin. (1) raportat la art.174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. si art. 2 alin. (1) pct.1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.
Latura obiectiva si subiectiva a infractiunii de tentativa la omor calificat.
Elementul material a constat in aplicarea de catre inculpat o lovitura cu un briceag pe care-l purta fara drept asupra sa, cauzandu-i o plaga taiata-intepata in regiunea cervicala anterioara, deasupra manubriului sternal de dimensiunea de 5-6 mm.
 Urmarea imediata a constat intr-o stare de pericol pentru viata partii vatamate, care absoarbe vatamarile corporale suferite de acestea, anterior descrise. Raportul de cauzalitate intre actul de executare si urmarea imediata se prezuma, starea de pericol fiind inerenta actiunii. 
De remarcat faptul ca, relevante pentru caracterizarea juridica a unei fapte ca tentativa de omor sau ca lovire si alte violente sunt imprejurarile in care aceasta a fost comisa, natura instrumentului cu care a fost lovita victima, intensitatea loviturii, regiunea corpului in care a fost aplicata sau care a fost vizata de lovitura si consecintele cauzate. Durata ingrijirilor medicale sau imprejurarea ca, prin caracterul lor, leziunile au pus sau nu in primejdie viata victimei sunt mai putin semnificative, aceste aspecte fiind caracteristice infractiunilor de vatamare corporala si nu exprima dinamismul interior al actului infractional.
Din perspectiva laturii subiective, inculpatul a savarsit infractiunea de tentativa de omor calificat cu intentie indirecta, intrucat acesta a avut reprezentarea faptului ca pune in pericol viata victimelor, rezultat pe care nu l-a urmarit insa a admis posibilitatea producerii lui date fiind conditiile in care a actionat, respectiv natura obiectului vulnerant folosit de inculpat(un briceag cu lungimea lamei de 3-5 cm), zona corpului ce a fost vizata ori atinsa de lovitura (regiunea cervicala anterioara, deasupra manubriului sternal care  este o zona vitala a corpului uman si care, datorita specificului acestei zone, extrem de vulnerante, face ca  intensitatea loviturii sa nu fie determinata pentru calificare faptei, fiind irelevant ca  leziunea nu a pus in primejdie viata victimei si a fost de mici dimensiuni).
Prin urmare, inculpatul a actionat in mod evident cu intentie indirecta, neputandu-se  retine faptul ca o persoana inarmata cu un briceag, care intra in conflict cu o persoana careia ii aplica o lovitura intr-o zona vitala ale corpului - zona gatului, a urmarit doar sa loveasca ori sa vatame corporal persoanele in cauza.
Intrucat tentativa de omor a fost comisa in public, fapta se incadreaza si in circumstanta agravanta prevazuta de art.175 lit.i din C.pen si devine astfel tentativa si la omor calificat.
Latura obiectiva si subiectiva a infractiunii prevazute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991:
Elementul material a constat in inarmarea inculpatului cu briceagul si apoi in purtarea acestuia intr-un local in care s-a organizat o petrecere fara nici un drept. Urmarea imediata consta in starea de pericol asupra integritatii corporale a persoanelor si intr-un sentiment de insecuritate a ordinei si linistii publice. Aceasta infractiune este una de pericol si se considera a fi comisa in momentul in care inculpatul a purtat asupra sa cutitul in public, deci se realizeaza indiferent daca cel care il are asupra sa il utilizeaza sau nu.
Pozitia subiectiva a inculpatului fata de aceasta infractiune a fost cea a intentiei directe, intrucat, cu buna stiinta s-a inarmat cu un briceag  pe care l-a purtat la respectiva petrecere, prevazand in acest mod ca ar putea pune in primejdie viata sau integritatea corporala a persoanelor si ca portul unui asemenea obiect tulbura ordinea si linistea publica prin sentimentul de insecuritate care-l creeaza o persoana cu un briceag asupra sa, iar in speta cu atat mai mult cu cat inculpatul a si folosit briceagul.
Cele doua infractiuni au fost savarsite de inculpat inainte de a interveni o condamnare definitiva pentru vreuna dintre ele, asadar in conditiile concursu-lui real prevazut de art. 33 lit. a) din C. pen.
Fata de cele de mai sus, in baza art. 334 C. pr. pen. instanta a respins cererea formulata de inculpatul P.G.P., prin aparatorul ales, privind schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina sa din infractiunile prevazute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. si infractiunea prevazuta de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 in infractiunea prevazuta de art. 180 alin. (2) C. pen.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat apel inculpatul P.G.P., aratand in motivare faptul ca instanta in mod gresit a considerat ca fapta comisa de catre el constituie infractiunea de tentativa de omor.
Solicita a se face aplicarea legii penale mai favorabile si a se constata faptul ca infractiunea prevazuta de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 a fost dezincriminata motiv pentru care solicita achitarea inculpatului si de asemenea solicita schimbarea incadrarii juridice data faptei din infractiunea de tentativa de omor in infractiunea de loviri si alte violente, la care instanta urmeaza a face aplicarea dispozitiilor art. 74-76 C. pen. referitoare la circumstantele atenuante.
Analizand apelul formulat prin prisma motivelor de apel precum si din oficiu, instanta retine urmatoarele:
In data de 24.12.2010 partea vatamata impreuna cu late persoane au organizat o petrecere in sala de sport din localitatea Urseni unde in jurul orelor 2.00 a venit si inculpatul impreuna cu numitul G.M.I.
La un moment dat intre prietenul inculpatului si alte persoane ce au organizat si participau la petrecere a izbucnit un conflict legat de faptul ca inculpatul si prietenul acestuia nu au participat cu sume de bani la organizarea petrecerii si cu toate acestea au consumat din bauturile alcoolice ce erau servite cu acea ocazie.
Deoarece prietenul sau nu cunostea persoanele din localitate inculpatul a intervenit in conflictul dintre acesta si celelalte persoane, astfel ca inculpatul a fost angrenat si el in conflict, partile purtand nu doar discutii contradictorii ci au trecut si la imbranceli.
In acest context inculpatul a fost imbrancit de mai multe persoane si a imbrancit si el la randul sau pe mai multe persoane iar in momentul in care partea vatamata a intervenit si a chemat in ajutorul sau pe alte persoane, inculpatul pentru a se elibera a lovit pe partea vatamata cu mana in timp ce avea in mana un obiect ascutit, obiect cu care a provocat partii vatamate, astfel cum rezulta din raportul de expertiza medico-legala aflat la fila 213 dosar prima instanta, o "plaga cervicala anterioara (deasupra manubriului sternal) superficiala de mici dimensiuni (5-6 mm), ce poate fi rezultatul lovirii directe cu un corp taietor-intepator, respectiv putea fi produsa de varful unui corp taietor-intepator.
In acelasi raport de expertiza se arata ca leziunea de violenta poate fi rezultatul lovirii directe, unice cu un corp taietor-intepator pentru care au fost necesare un numar de 7 zile de ingrijiri medicale, iar leziunea de violenta nu a pus in primejdie viata victimei.
In cadrul motivelor de apel inculpatul a aratat faptul ca instanta de judecata a retinut in mod gresit incadrarea juridica ca fiind aceea de tentativa de omor atata timp cat el nu a avut nici un moment intentia de a ucide ci doar de a se elibera din altercatia in care a fost implicat, iar corpul taietor-intepator la care face referire raportul de expertiza medico-legala il reprezenta o unghiera pe care o avea asupra lui si care era atasata la cheile casei si ale masinii pe care le purta permanent asupra sa.
In analizarea probelor administrate de catre instanta de fond aceasta a retinut faptul ca in speta nu se poate retine legitima aparare in favoarea inculpatului avand in vedere faptul ca din probatoriul administrat reiese doar faptul ca inculpatul ar fi fost inconjurat de mai multe persoane, s-ar fi imbrancit cu partea vatamata sau ca partea vatamata ar fi plecat dupa acesta, nerezultand ca partea vatamata l-ar fi lovit sau ar fi rezultat in vreun fel intentia clara a partii vatamate de a-l lovi.
De asemenea, instanta a inlaturat si sustinerile inculpatului potrivit carora acesta nu avea un briceag in mana sau avea o sticla ori ca a lovit accidental victima cu o unghiera atasata legaturii de chei pe care o tinea in mana.
Cu toate acestea, Curtea a retinut faptul ca declaratiile martorilor audiati i cauza sunt contradictorii referitor la obiectul pe care inculpatul l-ar fi avut in mana in momentul in care acesta a lovit pe partea vatamata.
In acest sens Curtea a retinut faptul ca martorul P.A. a aratat in declaratia data in cursul urmaririi penale ca inculpatul avusese doar o sticla de bere in mana, si ca l-a auzit pe D. (partea vatamata) cand a afirmat ca a fost taiat.
De asemenea, K.M.G. a relatat faptul ca inculpatul a impins pe partea vatamata si a lovit-o pe aceasta cu o lama de cutit sau briceag de aprox. 3-5 cm in zona gatului, iar in urma loviturii partea vatamata a prezentat o taietura de aprox. 2-3 mm.
Martorii R.C. si J.F. au declarat ca inculpatul a lovit pe partea vatamata cu un briceag in zona gatului, fara insa a vedea momentul lovirii despre care au aflat de la alte persoane.
In declaratia data in fata instantei martorul M.S: a relatat ca a observat cand inculpatul si partea vatamata s-au impins iar inculpatul avea o lama de cutit de aprox. 5 cm fara insa a surprinde exact momentul in care partea vatamata a fost lovita de catre inculpat.
Din analiza declaratiilor acestor martori precum si din analiza declaratiilor inculpatului precum si a raportului de expertiza intocmit in cauza rezulta cu certitudine ca inculpatul a lovit pe partea vatamata cu un obiect de dimensiuni mici de aprox. 5-6 cm, fara a se putea spune cu exactitate daca respectivul obiect ce avea varful unui corp taietor-intepator a reprezentat o lama de cutit, un briceag sau posibil obiectul taietor-intepator ce se afla atasat unei unghiere, si pe care inculpatul l-a folosit pentru a lovi pe partea vatamata.
Pentru a putea caracteriza activitatea infractionala a unei persoane ca fiind tentativa de omor este necesara intrunirea mai multor conditii, si anume: folosirea unui obiect vulnerant, apt sa produca moartea, vizarea unei zone vitale, si intensitatea loviturii. Sub aspectul laturii subiective in cazul infractiunii de loviri sau alte violente, inculpatul actioneaza cu intentia generala de vatamare, in timp ce in cazul tentativei la infractiunea de omor acesta actioneaza cu intentia de a ucide, expresia "uciderea unei persoane" cuprinzand implicit ideea orientarii actiunii spre un rezultat specific constand in moartea victimei.
In acest sens instanta trebuie a analiza aceste aspecte pentru a putea stabili daca inculpatul la momentul comiterii faptei a avut intentia de a suprima viata partii vatamate si daca a actionat in acest sens prin folosirea respectivului obiect aflat asupra sa (lama de cutit, briceag, obiectul ascutit ce se afla atasat in mod obisnuit unei unghiere).
Din probatoriul administrat rezulta faptul ca incidentul s-a produs in urma unui conflict ivit intre grupul din care facea parte partea vatamata, si care a organizat petrecerea din seara respectiva si inculpat si persoanele ce l-au insotit in acea seara, pe de alta parte, si care desi nu fusesera initial invitati la petrecere, au fost totusi acceptati, insa nu li s-a permis sa consume din bauturile alcoolice pe care le achizitionasera organizatorii.
In urma ivirii discutiilor contradictorii legate de consumul bauturilor alcoolice, si pe fondul consumului de alcool intre grupul partii vatamate si persoanele apropiate inculpatului a avut loc un conflict ce a degenerat, combatantii ajungand sa se loveasca si sa se imbranceasca. Mai mult decat atat chiar inculpatul care in mod curent se intelegea bine cu partea vatamata, fapt rezultat nu doar din declaratiile inculpatului ci si din declaratiile partii vatamate, au ajuns sa poarte discutii contradictorii si chiar sa se impinga, inculpatul ajungand in momentul in care a fost inconjurat de mai multe persoane si simtindu-se amenintat de acestea, pentru a scapa, sa-i aplice o lovitura cu mana partii vatamate in timp ce avea in mana un obiect taietor-intepator (lama de cutit, briceag, obiectul ascutit ce se afla atasat in mod obisnuit unei unghiere).
Sub aspectul laturii subiective se poate observa ca inculpatul nu a actionat cu intentia (directa si nici indirecta) de a ucide pe partea vatamata, acesta actionand in mod clar cu intentia generala de a vatama pe partea vatamata si de a scapa de grupul acestuia.
In acest sens instanta a retinut faptul ca martorii audiati in cauza, si care au relatat ceea ce au vazut, au afirmat ca inculpatul a aplicat o singura lovitura partii vatamate dupa care a fugit din acel loc, fapt ceea ce duce la concluzia ca intre-adevar inculpatul in dorinta de a scapa din incercuirea creata de catre grupul partii vatamate a lovit pe acesta din urma dupa care a fugit, pentru a evita escaladarea conflictului.
Referitor la obiectul folosit, la zona in care a fost lovita partea vatamata precum si la intensitatea loviturii instanta retine urmatoarele:
Din declaratiile martorilor astfel cum mai sus s-a aratat precum si din cuprinsul raportului de expertiza rezulta faptul ca inculpatul in activitatea sa infractionala a folosit un obiect taietor-intepator cu care a aplicat o singura lovitura partii vatamate cauzandu-i o plaga cervicala anterioara, superficiala de mici dimensiuni (5-6 mm) ce a necesitat pentru vindecare un numar de 7 zile de ingrijiri medicale.
Aceste aspecte urmeaza a fi analizate impreuna cu timpul, locul si cadrul in care a avut loc evenimentul, pentru ca daca ar fi analizate separat ar putea duce la concluzia ca intr-adevar chiar si cu un obiect de dimensiuni mici ce este folosit la aplicarea unei singure lovituri se poate produce decesul victimei.
Cu toate acestea, instanta analizand obiectul folosit in conditiile specifice cauzei apreciaza faptul ca inculpatul nu a avut nici un moment intentia de a produce decesul victimei si astfel cum s-a retinut si in raportul de expertiza medico-legala leziunea de violenta nu a pus in primejdie viata victimei, atat datorita singurei lovituri aplicate, cat mai ales a intensitatii si chiar a obiectului de mici dimensiuni folosit de catre inculpat.
Date fiind cele mai sus retinute, instanta apreciaza ca in speta se impune schimbarea incadrarii juridice data faptei din infractiunea de tentativa de omor calificat prevazuta de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. in infractiunea de loviri sau alte violente prevazuta de art. 180 alin. (2) C. pen.
Mai mult decat atat, instanta la individualizarea pedepsei a avut in vedere si prevederile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. referitoare la staruinta depusa de catre inculpat pentru a inlatura rezultatul infractiunii si a repara paguba produsa, astfel cum rezulta din chitanta depusa la fila 23 dosar al Curtii de Apel Timisoara, de unde reiese faptul ca victimei i-au fost achitate despagubirile ce s-au stabilit prin sentinta penala nr. 473/18.12.2013 a Tribunalului Timis.
In urma retinerii acestor circumstante atenuante, instanta urmeaza ca la individualizarea pedepsei sa aiba in vedere pe langa pericolul social concret al faptei comise si urmarile faptei precum si gravitatea vatamarilor si tinand cont de faptul ca inculpatul desi nu a recunoscut in mod direct comiterea faptei, prin declaratiile date in fata instantei a recunoscut-o in mod indirect, astfel ca facand aplicarea dispozitiilor art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. va aplica inculpatului in urma schimbarii incadrarii juridice mai sus aratate pedeapsa de doua luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de loviri sau alte violente.
Referitor la infractiunea prevazuta de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, instanta constata faptul ca textul acestei dispozitii a suferit modificari in urma intrarii in vigoare a codului penal si de procedura penala (data de 01.02.2014), insa nu se poate vorbi despre o dezincriminare a acesteia prin dispozitiile art. 39 din Legea nr. 87/2012.
Potrivit art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 in vigoare la momentul comiterii faptei "Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava, urmatoarele fapte: portul, fara drept, in locurile si imprejurarile in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica, a cutitului, pumnalului, sisului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, impungere sau lovire, precum si folosirea in asemenea locuri sau imprejurari a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confectionate pe baza de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru socuri electrice".
Urmare a modificarilor intervenite prin intrarea in vigoare a noului cod penal parte din textul mai sus aratat a fost preluat de dispozitiile art. 372 alin. (1) si (2) din actualul cod penal care prevede "Fapta de a purta fara drept, la adunari publice, manifestari cultural-sportive, in locuri special amenajate si autorizate pentru distractie ori agrement sau in mijloace de transport in comun:
a) cutitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, intepare sau lovire;
b) arme neletale care nu sunt supuse autorizarii ori dispozitive pentru socuri electrice;
c) substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
Folosirea, fara drept, la adunari publice, manifestari cultural-sportive, in locuri de distractie ori agrement sau in mijloace de transport in comun a obiectelor sau substantelor prevazute in alin. (1) se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda."
Se poate observa faptul ca ambele texte incrimineaza fapta de a purta fara drept si de a folosi fara drept in locuri de distractie ori agrement obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, intepare sau lovire, iar pedepsele prevazute de lege in ambele situatii sunt inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau amenda, instanta trebuind numai sa aleaga intre vechea sau noua reglementare in functie de care una sau alta ii este mai favorabila inculpatului.
In acest sens se poate observa ca atat sub aspectul redactarii si al limitelor de pedeapsa cat mai ales asupra intinderii efectelor textele normative ce incrimineaza fapta comisa de catre inculpat sunt identice, astfel ca instanta va prefera aplicabilitatea vechii reglementari, avand in vedere dispozitiile Curtii Constitutionale referitoare la aplicarea globala a codului penal si nu pe institutii.
Ca urmare a acestui fapt, instanta va proceda la individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului pentru savarsirea infractiunii de port fara drept a unui cutit, ori alte asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, impungere, sau lovire, in locuri publice si tinand cont de dispozitiile art. 72 C. pen., de efectul circumstantelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b), alin. (2) C. pen. urmeaza ca la individualizarea pedepsei sa aiba in vedere pe langa pericolul social concret al faptei comise si urmarile faptei precum si gravitatea vatamarilor si tinand cont de faptul ca inculpatul desi nu a recunoscut in mod direct comiterea faptei, prin declaratiile date in fata instantei a recunoscut-o in mod indirect, astfel ca facand aplicarea dispozitiilor art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa de doua luni inchisoare.
Cum cele doua fapte comise de catre inculpat se afla in concurs real de infractiuni, instanta va face aplicarea prev. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. si va contopi pedepsele mai sus aplicate in pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 luni inchisoare.
Apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea efectiva a acesteia si vazand ca in speta sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 81 C. pen. instanta va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, urmand ca in baza art. 82 C. pen. sa stabileasca in sarcina inculpatului un termen de incercare de 2 ani si 2 luni calculat de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.
Se va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendarii conditionate.
Avand in vedere modalitatea de solutionare a laturii penale mai sus aratate, precum si faptul ca in timpul judecarii apelului inculpatul a facut dovada achitarii sumei de 300 euro solicitata de catre partea vatamata in fata primei instante, urmeaza a inlatura dispozitiile privind obligarea inculpatului la plata despagubirilor civile catre partea civila D.I.A. precum si dispozitiile referitoare la prelevarea de probe biologice de la inculpat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni; Loviri si alte vatamari; Omor; Tentative

Schimbarea calificarii legale a infractiunii, potrivit noului Cod penal. Impacarea partilor. Consecinte: incetarea procesului penal - Decizie nr. 404/A din data de 07.05.2014
Infractiunea de tentativa de omor si infractiunea de loviri sau alte violente. Delimitarea continutului constitutiv al celor doua infractiuni. Schimbarea incadrarii juridice in raport de criteriile care caracterizeaza, potrivit probelor administrate, c - Decizie nr. 391/A din data de 05.05.2014
Individualizarea judiciara a regimului sanctionatoriu penal. Aplicarea noului Cod penal. Renuntarea la aplicarea pedepsei. Conditii - Decizie nr. 393/A din data de 05.05.2014
Fapta penala prevazuta de Codul penal anterior, dezincriminata de noul Cod penal. Aplicarea legii penale mai favorabile - Decizie nr. 420/A din data de 12.05.2014
Citarea inculpatului in procesul penal. Schimbarea locului de citare. Neinformarea organului judiciar de catre inculpat asupra locului in care urmeaza a fi citat. Solutionarea cauzei penale cu citarea inculpatului la domiciliul cunoscut si prin afisare - Decizie nr. 340/A din data de 14.04.2014
Revizuire intemeiata pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Cerere nefondata - Decizie nr. 4802 din data de 27.05.2014
Recurs nul. Imputernicire avocatiala emisa fara contract de asistenta juridica - Decizie nr. 3932 din data de 06.05.2014
Cheltuieli medicale efectuate in Germania. Cuantumul sumei de restituit - Decizie nr. 4241 din data de 13.05.2014
Revizuire drepturi de pensie. Emiterea deciziei de revizuire a pensiei - Decizie nr. 552 din data de 04.06.2014
Recalculare pensie. Imposibilitatea valorificarii unor venituri pentru care s-a emis, anterior, o decizie de respingere, ce nu a fost contestata - Decizie nr. 551 din data de 04.06.2014
Demisie fara preaviz. Consecinta neindeplinirii cerintelor legale privitoare la demisia fara preaviz. Momentul pana la care se poate emite o decizie de concediere disciplinara a salariatului care a formulat o cerere de demisie - Decizie nr. 457 din data de 14.05.2014
Decizie de imputare. Nulitatea absoluta a deciziei de imputare - Decizie nr. 536 din data de 04.06.2014
Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Continut. Sanctiunea necuprinderii elementelor obligatorii in decizia de concediere - Decizie nr. 273 din data de 02.04.2014
Societate cu raspundere limitata. Cererea asociatului indreptatit, potrivit legii, de convocare a adunarii generale a asociatilor, de catre administratorul societatii. Refuzul convocarii. Remediul legal - autorizarea convocarii adunarii generale de cat - Decizie nr. 515 din data de 03.07.2014
Societate cu raspundere limitata. Actiune in anulare a hotararii adunarii generale a asociatilor. Convocarea asociatului reclamant la adresa cunoscuta de organul de administratie al societatii. Schimbarea adresei asociatului reclamant. Obligatia asocia - Decizie nr. 299/R din data de 08.05.2014
Procedura insolventei. Renuntarea practicianului in insolventa de a exercita, in continuare, mandatul de administrator judiciar, in consortiu cu un alt practician in insolventa. Regim juridic aplicabil. Dreptul practicianului in insolventa renuntator - Decizie nr. 213 din data de 02.04.2014
5. Procedura insolventei. Contestatie impotriva hotararii adunarii creditorilor, cu referire la nelegala constituire a comitetului creditorilor. Natura juridica a conflictului de interese pentru exercitiul dreptului de vot in cadrul adunarii creditorilor - Decizie nr. 296/R din data de 08.05.2014
Contract de asigurare "CASCO". Producerea evenimentului asigurat. Regimul juridic al efectelor contractului asupra obligatiei de despagubire, intinderii daunei si exonerarii asiguratorului de plata despagubirii. Lipsa dovezii privind intentia asiguratu - Decizie nr. 232 din data de 09.04.2014
Conflict material de competenta negativ. Caracterul special si unitar al reglementarii cererilor institutiei debitoare potrivit O.G. nr. 22/2002. Instanta competenta material sa solutioneze cererile formulate sub acest regim juridic-instanta de executare - Decizie nr. 12 din data de 03.07.2014
Bilet la ordin "in alb". Opozitie la executare. Cercetarea cerintelor de valabilitate in raport cu specia biletului la ordin, normele BNR si Legea nr. 58/1934. Conditia semnarii biletului la ordin de catre emitent. Dreptul beneficiarului si posesorilor - Decizie nr. 211 din data de 31.03.2014