Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Continut. Sanctiunea necuprinderii elementelor obligatorii in decizia de concediere

Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Continut. Sanctiunea necuprinderii elementelor obligatorii in decizia de concediere

Codul muncii: art. 65, art. 76 lit. a)

In absenta din cuprinsul deciziei de concediere a motivelor de fapt ale concedierii, angajatul concediat si instanta de judecata nu pot aprecia legalitatea masurii luate de catre angajator, respectiv sa verifice existenta cauzei reale si serioase, precum si a caracterului obiectiv al masurii dispuse.
Nerespectarea cerintelor impuse de prevederile art. 76 lit. a) din Codul muncii, sanctionata cu nulitatea absoluta a deciziei de concediere, face de prisos analizarea motivelor de netemeinicie a acesteia.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
decizia civila nr. 273 din 2 aprilie 2014, dr. C.P.

Prin sentinta civila nr. 3022/07.11.2013, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 6856/108/2013, a fost respinsa actiunea formulata de catre reclamantul T.G. in contradictoriu cu paratele Regia Autonoma a Padurilor Bucuresti si Directia Silvica Arad, ca neintemeiata, fara a se acorda cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut, in esenta, ca reclamantul  a fost angajat al paratei, pe postul de revizor contabil.
Prin decizia de concediere nr. 75/08.07.2013, reclamantului i s-a desfacut contractul individual de munca, in baza art. 65 alin.1 din Codul muncii, ca urmare a reducerii postului de revizor contabil, deoarece controlul financiar de gestiune s-a reorganizat, iar unele posturi de revizor contabil s-au desfiintat, asa cum rezulta din adresa nr. 20664/AC/07.02.2013 si din nota pentru organizarea controlului financiar de gestiune nr. 1057/30.01.2013.
Instanta de fond a constatat ca desfacerea contractului de munca al reclamantului, prin decizia nr. 75/08.07.2013, ca urmare a reducerii postului de revizor contabil, este legala, intrucat parata are aceasta posibilitate, respectiv sa se reorganizeze si sa reduca numarul de salariati prin concediere.
Desfiintarea postului ocupat de reclamant este efectiva, deoarece acesta nu s-a mai infiintat ulterior, potrivit organigramelor societatii, adresei nr. 20664/AC/07.02.2013 si notei pentru organizarea controlului financiar de gestiune nr. 1057/30.01.2013.
Cauza care a dus la desfiintarea postului a fost reala, impusa de organizarea controlului financiar de gestiune, fapt ce rezulta din nota pentru organizarea controlului financiar de gestiune nr. 1057/30.01.2013.
Reducerea activitatii sau reorganizarea unei societati este la latitudinea conducerii acesteia, dat fiind ca oportunitatea reducerii unor posturi de la o anumita directie sau sucursala apartine conducerii societatii, iar instanta nu poate impune infiintarea sau desfiintarea unor posturi din cadrul societatii parate, deoarece organizarea activitatii economice si de personal ramane atributul exclusiv al angajatorului.
Totodata, cauza este serioasa, intrucat desfiintarea postului s-a impus din necesitati evidente privind imbunatatirea activitatii angajatorului si nu a disimulat realitatea.
Parata i-a pus la dispozitie reclamantului lista locurilor de munca vacante din cadrul societatii, conform adresei nr. 1762/19.02.2013.
Din organigrama societatii parate rezulta ca parata are un numar de 606 angajati, iar din nota pentru organizarea controlului financiar de gestiune nr. 1057/30.01.2013 rezulta ca doar 3 posturi au fost reduse, si anume: 2 posturi de revizor contabil, unul de la Directia Silvica Arad si unul de la Directia Silvica Arges, si 1 post de auditor de la Directia Silvica Galati, astfel incat nu a avut loc o concediere colectiva, ci una individuala, nefiind indeplinite criteriile prevazute de art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
 Prin urmare, prima instanta a constatat ca nu exista nici un motiv de nulitate absoluta sau relativa a deciziei nr. 75/08.07.2013 de concediere a reclamantului si nici de netemeinicie, aceasta fiind emisa in conformitate cu prevederile art. 65 din Codul muncii.
Impotriva sentintei civile nr. 3022/07.11.2013, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 6856/108/2013, in termenul legal, a formulat apel reclamantul-apelant T.G., solicitand admiterea apelului si modificarea in tot a sentintei atacate, in sensul admiterii actiunii astfel cum a fost formulata.
In motivarea apelului se arata, in esenta, ca nelegalitatea deciziei de concediere rezulta din nemotivarea concedierii. Dispozitiile art. 76 lit. a din Codul muncii au caracter imperativ, iar nemotivarea in fapt a deciziei de concediere atrage nulitatea acesteia.
Parata a inregistrat profit pe anul 2012, astfel incat nu s-a aflat in dificultati economice, fiind obligatorie, totodata, existenta unui departament de control financiar de gestiune, ce poate avea atributiile prevazute de art. 2 din Hotararea Guvernului nr. 1151/2012.
In ipoteza concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, motivele de fapt se circumscriu, in general, dificultatilor economice pe care le intampina angajatorul, reorganizarii activitatii acestuia ori transformarilor tehnologice.
Mentionarea in decizia de concediere a desfiintarii postului ca fiind motivul de fapt al concedierii conduce la situatia in care decizia de concediere trebuie completata cu alte inscrisuri din care sa reiasa care au fost, in fapt, motivele concedierii. Practica judecatoreasca a statuat, in repetate randuri, ca motivele care determina concedierea trebuie aratate expres in cuprinsul deciziei de concediere, nefiind posibila completarea acesteia cu acte exterioare. Astfel, in decizia de concediere trebuie sa fie mentionate expres atat desfiintarea postului, cat si motivele care au determinat, in fapt, suprimarea acestuia si care nu au legatura cu persoana salariatului.
Potrivit art. 65 din Codul muncii, desfiintarea locului de munca este efectiva atunci cand acesta este suprimat din structura functional-organizatorica a angajatorului, evidentiata in statul de functii si in organigrama si implica, cu necesitate, caracterul definitiv al suprimarii, are o cauza reala daca are un caracter obiectiv si este serioasa cand are la baza studii temeinice vizand imbunatatirea activitatii, fara a disimula realitatea.
Desfiintarea efectiva se verifica prin consultarea statului de functii sau a organigramei unitatii. Ea nu este efectiva daca se schimba denumirea postului. Pentru ca o cauza sa fie reala si serioasa este necesar sa fie intrunite urmatoarele conditii: sa aiba caracter obiectiv, adica sa fie impusa de unul sau mai multe motive care nu au legatura cu persoana salariatului; sa fie precisa, respectiv sa nu disimuleze un alt temei si sa fie serioasa, adica motivele sa nu fie in legatura cu persoana salariatului si sa aiba o anumita gravitate care sa impuna reducerea locurilor de munca.
Hotararea Guvernului nr. 1151/2012 stabileste, cu caracter imperativ, ca, la nivelului fiecarei structuri a RNP, este obligatorie organizarea compartimentului de control financiar de gestiune, unde activitatea se desfasoara de catre revizorii contabili si nu de auditori, care sunt persoane externe structurii, astfel incat concedierea disimuleaza un alt temei, dovedit de depunerea adresei de la Inspectoratul Teritorial de Munca Arad, conform careia reclamantul figureaza cu contract individual de munca la Asociatia L.H. Paulis Arad, care este o asociatie de vanatoare non-profit, infiintata in baza Ordonantei Guvernului nr. 26/2000, iar nu o societate comerciala.
Astfel, decizia interna nr. 1057/2013 a RNP, prin care se indica modul in care controlul financiar de gestiune se va organiza nu intruneste dispozitiile art. 65 alin. (2) din Codul muncii.
Instanta nu are competenta de a analiza oportunitatea deciziei sau politica de personal a angajatorului, dar va putea verifica daca angajatorul a actionat in mod rezonabil, respectiv daca reducerea numarului de posturi este singura solutie. Curtea Constitutionala a apreciat ca textul de lege nu permite incetarea contractului individual de munca din vointa unilaterala a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau in mod abuziv, astfel incat, prin asemenea masuri, sa poata fi ingradit exercitiul dreptului la munca.
In cazul in care nu se reduc toate posturile de un anumit tip, ci este necesara o anumita selectie a salariatilor, aceasta se va putea realiza prin utilizarea unor criterii profesionale. Desi Codul muncii prevede, in art. 69 alin. (3), posibilitatea evaluarii obiectivelor de performanta in cazul concedierii colective, pentru identitate de ratiune criteriile profesionale vor putea fi folosite si in cazul concedierii individuale.
Problema de drept, in cauza, este aceea de a stabili daca obligatia oferirii unui loc de munca vacant corespunzator, prevazuta de art. 64 din Codul muncii este aplicabila atat in cazul concedierilor colective, cat si in cazul concedierii individuale.
Aceasta obligatie, ce incumba angajatorului, a fost indeplinita strict formal, in sensul ca, la pct. 2 lit. c), s-a iinserat lista locurilor de munca disponibile in unitate la data preavizului. Data preavizului este de 18.02.2013, iar lista locurilor disponibile poarta data de 19.02.2013. Lista cu posturile disponibile a fost comunicata reclamantului la data inmanarii deciziei de concediere, fiind atasata acesteia.
In drept, se invoca dispozitiile art. 466, art. 476 si art. 480 din Codul de procedura civila.
Examinand apelul prin prisma motivelor invocate si a probelor administrate in cauza, Curtea a constatat ca este neintemeiat pentru considerentele ce vor fi redate in continuare.
In cazul in care incetarea contractului individual de munca are loc in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu, potrivit art. 76 din Codul muncii, urmatoarele elemente: "a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64".
La art. 2 lit. a din Decizia nr. 75/2013, emisa de catre Regia Nationala a Padurilor Bucuresti - Directia Silvica Arad, se arata ca: "motivul concedierii: concedierea are ca motiv desfiintarea locului de munca. Desfiintarea locului de munca este reala si serioasa".
Prin urmare, decizia de concediere contestata de catre reclamant nu cuprinde motivele de fapt care au determinat concedierea sa.
Conform art. 65 din Codul muncii, concedierea individuala pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi dispusa numai ca urmare a desfiintarii locului de munca ocupat de catre salariat, determinata de unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, aceasta desfiintare trebuind sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Reducerea de personal trebuie sa fie efectiva si sa corespunda unei nevoi reale a unitatii angajatoare, astfel incat desfiintarea postului sa nu constituie un pretext pentru indepartarea salariatului.
In absenta, din cuprinsul deciziei de concediere, a motivelor de fapt ale concedierii reclamantului, acesta si instanta de judecata nu pot aprecia legalitatea masurii luate de catre angajator, respectiv sa verifice existenta cauzei reale si serioase, precum si a caracterului obiectiv al masurii dispuse, astfel incat nerespectarea de catre angajator a dispozitiilor art. 76 lit. a) din Codul muncii, la momentul emiterii deciziei de concediere nr. 75/2013, atrage nulitatea acesteia, conform art. 78 din Codul muncii.
Din cele expuse anterior rezulta ca instanta de fond a retinut gresit, in considerentele hotararii atacate, ca nu exista niciun motiv de nulitate absoluta sau de nulitate relativa a deciziei de concediere a reclamantului, desi nu a analizat sustinerile acestuia din cererea de chemare in judecata referitoare la nelegalitatea deciziei nr. 75/2013, emisa de catre Regia Nationala a Padurilor Bucuresti - Directia Silvica Arad, pentru nemotivarea in fapt a concedierii sale.
Nerespectarea cerintelor impuse de prevederile art. 76 din Codul muncii, sanctionata cu nulitatea absoluta a deciziei de concediere, face de prisos analizarea motivelor de netemeinicie a acesteia sustinute de catre reclamant si combatute de catre parata, prin apararile formulate in cauza.
Petitul avand ca obiect obligarea paratelor la plata contributiei de asigurari sociale si a contributiei de asigurari sociale de sanatate corespunzatoare despagubirii egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii si pana la reincadrarea efectiva pe postul detinut anterior concedierii este prematur, in conditiile in care obligatia angajatorului de plata a contributiei de asigurari sociale si a contribu?iei de asigurari sociale de sanatate corespunzatoare despagubirii stabilita prin hotararea pendinte se naste la momentul platii efective a acesteia, astfel incat doar la acest moment se poate constata un eventual refuz al angajatorului de executare a obligatiei de plata a contributiei de asigurari sociale si a contribu?iei de asigurari sociale de sanatate corespunzatoare despagubirii egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii si pana la reincadrarea efectiva pe postul detinut anterior concedierii.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse anterior, in temeiul art. 480 alin. (1) din Codul de procedura civila coroborat cu art. 78 - art. 80 din Codul muncii, Curtea a admis apelul reclamantului ca intemeiat si a schimbat in parte hotararea apelata, in sensul ca a admis in parte actiunea civila formulata de catre reclamantul T.G. impotriva paratelor Regia Nationala a Padurilor Bucuresti si Directia Silvica Arad, a anulat decizia de concediere nr. 75/2013, emisa de catre Regia Nationala a Padurilor Bucuresti - Directia Silvica Arad, a dispus reincadrarea reclamantului pe postul de revizor contabil la Directia Silvica Arad si a obligat paratele la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii si pana la reincadrarea efectiva pe postul detinut anterior concedierii, mentinand in rest dispozitiile hotararii apelate.