InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Iasi

Conditiile cumulative cerute pentru aplicarea dispozitiilor Legii nr. 189/2000

(Decizie nr. 163/C.A. din data de 21.06.2010 pronuntata de Curtea de Apel Iasi)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice; Despagubiri; penalitati | Dosare Curtea de Apel Iasi | Jurisprudenta Curtea de Apel Iasi

Conditiile cumulative cerute pentru aplicarea dispozitiilor Legii nr. 189/2000
      Pentru a putea beneficia de drepturile prevazute de Legea nr.189/2000, solicitantul trebuie sa faca atat dovada ca masura evacuarii din localitatea de domiciliu a fost un act de persecutie, cat si dovada ca ea a avut o motivatie eminamente etnica, avand in vedere ca din chiar titlul actului normativ mentionat rezulta ca acesta se refera exclusiv la cetatenii romani care, in perioada regimurilor instaurate cu incepere de la 6 septembrie 1940, pana la 6 martie 1945, au avut de suferit persecutii din motive etnice, nu si la persoanele ce au avut de suferit de pe urma razboiului.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 163/C.A. din 21 iunie 2010
      Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. 334/45 din 18 mai 2010, reclamantul a solicitat in contradictor cu parata Casa Judeteana de Pensii Iasi, anularea hotararii nr. 3754/R din 31 martie 2010, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calitatii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, apreciind ca a facut dovada ca toti locuitorii Parohiei Soci au fost evacuati in anul 1944, in localitatea Balanesti, judetul Neamt, deoarece satul Soci se afla la mai putin de 1 km de linia frontului, pe axa Boureni - Soci - Bratesti - Stolniceni si considerand aceasta masura ca fiind un act de persecutie.
      Parata a solicitat respingerea actiunii, pe motiv ca reclamantul nu a dovedit cu documente valabile persecutia etnica si ca nici dovada cu martori nu s-a facut legal.
      Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, curtea de apel a retinut ca reclamantul s-a nascut la data de 28 august 1933, in comuna Miroslovesti, judetul Iasi, ca fiu al lui Gh. si R., ca in cursul anului 1944 el urma cursurile scolii primare, ca in luna martie 1944 trupele sovietice au patruns in partea de nord-est a actualului teritoriu al Romaniei, linia frontului stabilindu-se pe aliniamentul Baia - Boroaia - Targu Neamt - Targu Frumos - Podul Iloaie - Iasi - Ungheni si ca in Monografia Comunei Miroslavesti, aparuta la Editura EMIA, in anul 2009, se mentioneaza ca: "Sursele noastre, copii si adolescenti pe atunci, ar fi trebuit sa se afle in refugiu in acea perioada, dar parintii lor, nici macar sub amenintarea mortii, nu s-au putut desprinde de obcinile stramosesti. Asa ca multi dintre localnici nu au executat ordinul de evacuare, sau fiind evacuati in zone apropriate (Verseni, Birgaoani, Razboieni), reveneau acasa temporar, ca sa se ingrijeasca de gospodarii si de ogoarele insamantate".
      La data de 10 martie 2010, reclamantul a depus, la Casa de Pensii Iasi, o cerere, ce a fost inregistrata sub nr. 33394, prin care a solicitat sa i se stabileasca drepturile pretins cuvenite in baza Legii nr.189/2000, in sustinerea acesteia anexand declaratia autentificata prin incheierea nr.1010 din 5 martie 2010, prin care numitii S.P. si G.D. aratau ca "din cauza frontului, numitul F.V. a fost stramutat - evacuat, impreuna cu parintii si fratii sai, din satul Soci, comuna Miroslovesti, judetul Baia (in prezent judetul Iasi), in localitatea Balanesti, judetul Neamt, de la inceputul lunii martie 1944 si au revenit in sat la inceputul lunii decembrie 1944, ... calatorind in acelasi convoi de carute".
      Petentul a mai depus adresa nr. 2641/17.12.2009 a Serviciului Judetean Neamt al Arhivelor Nationale si adresa nr. 1276 din 08.03.2010 a Primariei comunei Miroslovesti, in cuprinsul carora se mentiona ca nu se detin date referitoare la situatia persoanelor evacuate in anul 1944, precum si adresa nr. 24 din 11.03.2010 a Protopopiatului Pascani, in cuprinsul careia se mentiona ca "... in cartea Molitfelnic, unde este randuiala de inmormantare pentru decedati, gasim o Insemnare, in care se precizeaza de catre Pr. S.N., de la parohia Miroslovesti, ca toti locuitorii Parohiei Soci au fost evacuati, in anul 1944, in comuna Balanesti, judetul Neamt, deoarece satul Soci se afla la mai putin de 1 km de linia frontului, pe axa Boureni - Soci - Bratesti - Stoliceni.
      Prin hotararea nr. 3754/R din 31 martie 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a respins cererea formulata de F.V., pe motiv ca acesta nu indeplinea conditiile prevazute de lege pentru a i se stabili drepturile de persecutat din motive etnice, act administrativ impotriva caruia a introdus contestatie, in procedura prevazuta de Legea nr.554/2004.
      In raport de situatia de fapt, curtea de apel a constatat ca reclamantul nu a prezentat probe concludente in sustinerea afirmatiei ca autoritatile romane au dispus evacuarea intregii populatii a localitatii Soci, comuna Miroslovesti, si ca familia reclamantului s-a conformat acestei dispozitii, in conditiile in care in cuprinsul Monografiei comunei Miroslovesti se arata in mod explicit ca "multi dintre localnici nu au executat ordinul de evacuare sau, fiind evacuati in zona apropriate, veneau acasa temporar, ca sa se ingrijeasca de gospodarii si de ogoarele insamantate".
      Chiar si in cazul in care masura evacuarii familiei F. ar fi fost reala, fiind luata de autoritatile romane prin acte de comandament cu caracter militar, dictate de evolutia evenimentelor pe teatrul de razboi, in primavara anului 1944, in zona de nord-est a Romaniei, aceasta masura nu poate fi incadrata sub nici un motiv in categoria actelor de persecutie, la care face referire art.1 din Legea nr.189/2000, ea fiind, prin natura si finalitatea urmarita, o masura de protectie a populatiei civile de consecintele conflagratiei militare aflate in derulare, ce opunea la acea vreme Romania Puterilor Aliate.
      Mai mult decat atat, pentru a putea beneficia de drepturile prevazute de Legea nr.189/2000, reclamantul era obligat sa faca atat dovada ca masura evacuarii din localitatea de domiciliu a fost un act de persecutie, cat si dovada ca ea a avut o motivatie eminamente etnica, avand in vedere ca din chiar titlul actului normativ mentionat rezulta ca acesta se refera exclusiv la cetatenii romani care, in perioada regimurilor instaurate cu incepere de la 6 septembrie 1940, pana la 6 martie 1945, au avut de suferit persecutii din motive etnice, nu si la persoanele ce au avut de suferit de pe urma razboiului.
      Cum este necontestat faptul ca reclamantul si familia sa erau cetateni romani, de nationalitate romana si de credinta ortodoxa, nimic nu poate conduce la concluzia ca el a facut obiectul unor acte de persecutie, initiate de autoritatile romane, si ca acestea au avut o motivatie etnica, astfel cum s-a intamplat in cazul populatiei de etnie roma sau evreiasca.
      Curtea de apel nu contesta suferintele pe care populatia civila le-a avut de suportat ca urmare a patrunderii trupelor sovietice pe teritoriul Romaniei si a stabilirii liniei frontului pe axa Pascani - Iasi - Ungheni, dar acest fapt nu justifica cererea de recunoastere a calitatii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, intrucat, astfel cum a statuat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr.1109 din 21 februarie 2007, schimbarea domiciliului s-a facut dintr-o localitate aflata sub autoritatea statului roman intr-un teritoriu aflat de asemenea sub autoritatea statului roman, in conditiile in care statul roman nu si-a persecutat cetatenii de nationalitate romana si de credinta ortodoxa, mutarea din motive personale, sau din motive de razboi, neincadrandu-se in prevederile Legii nr.189/2000, masura fiind in realitate una de protejare a populatiei civile de pericolele existente in zona de conflict armat.
      Ca atare, avand in vedere ca legiuitorul, prin Ordonanta Guvernului nr.105/1999, aprobata prin Legea nr.189/2000, nu a urmarit sa acorde drepturi compensatorii si altor categorii de persoane decat celor care au fost persecutate din motive etnice, si ca reclamantul nu se incadra in nici una din situatiile prevazute in mod limitativ de art.1 din actul normativ citat, curtea de apel, in temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, a respins ca nefondata actiunea reclamantului.
      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice; Despagubiri; penalitati

Gresita solutionare a laturii civile a cauzei prin obligarea la repararea pagubei a unei societati comerciale radiate - Decizie nr. 574 din data de 13.10.2014
Impacarea partilor. Cerinta existentei unui acord de vointa - Decizie nr. 778 din data de 08.12.2014
Comiterea infractiunii de furt de catre cel care este gazduit de persoana vatamata - Decizie nr. 740 din data de 24.11.2014
Infractiunea de furt calificat. Furtul savirsit prin efractie si de o persoana mascata, deghizata sau travestita - Decizie nr. 545 din data de 29.09.2014
Infractiunea de coruptie sexuala prevazuta de art. 202 alin.1 cod penal din 1969. Infractiunea de corupere sexuala a minorilor prevazuta de art. 221 alin. 4 cod penal - Decizie nr. 687 din data de 10.11.2014
Judecata in prima instanta. Procedura simplificata a judecarii in cazul recunoasterii vinovatiei. Caracterul revocabil - Decizie nr. 527 din data de 22.09.2014
Proceduri speciale. Acordul de recunoastere a vinovatiei. Neindeplinirea conditiilor prevazute de art.480-482 cod procedura penala - Decizie nr. 513 din data de 16.09.2014
Sustragerea de componente ale sistemelor de irigatii. Incadrare juridica - Decizie nr. 503 din data de 10.09.2014
Infractiunea de omor. Incidenta art. 199 Cod penal. Fapta savirsita asupra unui membru de familie - Decizie nr. 542 din data de 29.09.2014
Apel. Trimitere spre rejudecare aceleiasi instante. Dreptul la un proces echitabil - Decizie nr. 488 din data de 03.09.2014
Cauze de neimputabilitate. Eroarea de fapt. Conditii de existenta - Decizie nr. 448 din data de 17.06.2014
Gresita solutionare a actiunii civile. Incalcarea dispozitiilor art.19 si 23 Cod procedura penala. Achiesarea inculpatului la pretentiile partii civile - Decizie nr. 446 din data de 17.07.2014
Cerere de deschidere a procedurii insolven?ei. Fila CEC refuzata la plata din lipsa de disponibil. Caracterul acesteia de titlu executoriu. Certitudinea crean?ei analizata din perspectiva art. 662 din Noul Cod de procedura civila. Caracterul de procedura - Decizie nr. 178 din data de 14.07.2014
Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 4 cod penal privind dezincriminarea. Infractiunea de inselaciune prevazuta de art. 215 alin.4 Cod penal din 1969 - Decizie nr. 429 din data de 30.06.2014
Aplicarea legii penale mai favorabile. Neagravarea situatiei inculpatului in propria cale de atac - Decizie nr. 348 din data de 12.06.2014
Proceduri prevazute in legi speciale. Recunoasterea si executarea hotararii penale de condamnare si transferare a persoanelor condamnate in vederea continuarii executarii pedepselor. Lipsa certificatului DTN - Anexa 5 la Legea nr. 302/2004 - Sentinta penala nr. 7 din data de 18.04.2014
Daune morale solicitate in temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Inciden?a deciziei nr. 1358/21.10.2010 a Cur?ii Constitu?ionale. Despagubiri materiale fundamentate pe dispozi?iile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Sfera - Decizie nr. 488 din data de 04.06.2014
Interpretarea gre?ita a actului juridic dedus judeca?ii, inciden?a motivului de modificare prevazut de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila de la 1865. Interpretarea voin?ei par?ilor conform clauzelor contractului. No?iunea de "arvuna". Deosebirea acestei - Decizie nr. 507 din data de 11.06.2014
Cerere de deschidere a procedurii insolven?ei formulata de debitoare sub imperiul Legii nr. 85/2006. Inciden?a dispozi?iilor art. 348 din OUG nr. 91/2013, la momentul pronun?arii incheierii de judecatorul sindic. Efectele Deciziei Cur?ii Constitu?ionale - Decizie nr. 76 din data de 07.04.2014
Cerere de antrenare a raspunderii patrimoniale. Condi?ii pentru incidenta cazurilor prevazute de art.138 lit. a ?i c din Legea nr.85/2006. Stocuri nevandabile. Lipsa interesului personal al administratorului statutar in continuarea activita?ii societa?ii - Decizie nr. 565 din data de 23.06.2014