Raspunderea patrimoniala a salariatului

Raspunderea patrimoniala a salariatului
Diminuarea valorii de piata a autoturismului, aflat in folosinta si posesia angajatorului, in baza unui contract de leasing in derulare, nu poate fi imputata salariatului caruia i-a fost incredintat pentru executarea sarcinilor de serviciu. Aceasta deoarece, scaderea valorii bunului ca urmare a folosirii sale putea crea un eventual prejudiciu in patrimoniul proprietarului, societatea de leasing si nicidecum a utilizatorului, care putea invoca reducerea patrimoniului numai in cazul efectuarii efective a reparatiilor.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr.. 365 din 30 Aprilie 2010
Prin cererea inregistrata la Tribunalul Iasi, reclamantul U.C. a formulat contestatie impotriva deciziei nr. 504 din 27.05.2009 emisa de S.C. "C.Q." S.R.L., solicitand anularea deciziei, emiterea unei noi decizii privind incetarea contractului individual de munca, eliberarea carnetului de munca, a fisei de lichidare, a deciziei de incetare a raporturilor de munca, intocmita conform legii, obligarea angajatorului la plata despagubirilor egale cu recalcularea salariilor restante reprezentand diferenta de drepturi salariale pentru perioada lucrata, compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat, aferent perioadei lucrate in 2009 si plata orelor lucrate in calitate de conducator auto transport salariati de la si la locul de munca.
Prin sentinta civila nr. 2073 din 11.12.2009, Tribunalul Iasi a respins exceptia inadmisibilitatii invocata de reclamantul-parat, a admis in parte actiunea formulata de reclamantul-parat U.C. in contradictoriu cu parata-reclamanta S.C. "C.Q." S.R.L. Iasi, obligand parata sa ii elibereze carnetul de munca, fisa de lichidare si decizia de incetare a contractului de munca in temeiul art.7 din Codul muncii. De asemenea, a fost obligata parata sa emita o decizie privind incetarea contractului de munca in temeiul dispozitiilor art. 79 din Codul muncii si sa ii plateasca reclamantului-parat drepturile salariale restante pentru lunile aprilie si mai 2009. A fost compensat in bani concediul de odihna cuvenit si neefectuat aferent perioadei lucrate si a fost obligata parata sa ii plateasca reclamantului-parat indemnizatia pentru acest concediu. A fost respins capatul de cerere privind plata orelor lucrate in calitate de conducator auto transport salariatii. A fost respinsa cererea reconventionala formulata de parata-reclamanta S.C. "C.Q." S.R.L. Iasi in contradictoriu cu reclamantul-parat U.C.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Conform contractului individual de munca inregistrat la I.T.M. sub nr. 368335/18.03.2008, reclamantul-parat U.C. a fost angajat la S.C. "C.Q." S.R.L., in functia de tehnician constructor incepand cu data de 3.03.2008. In acest contract se prevedea in mod expres ca perioada de preaviz in cazul demisiei era de 15 zile calendaristice. In speta, nu s-a facut dovada ca, in ceea ce priveste durata preavizului, contractul individual de munca ar fi suferit modificari.
La data de 22.04.2009, salariatul a depus o cerere de demisie, in care arata ca solicita incetarea contractului individual de munca incepand cu data de 27.04.2009. Cu privire la data incetarii contractului, angajatorul nu a facut precizari pe cererea salariatului, desi, potrivit dispozitiilor art. 79(7) din Codul Muncii avea posibilitatea sa renunte total sau partial la termenul de preaviz sau sa dispuna incetarea contractului la data expirarii termenului de preaviz.
Sustinerile unitatii potrivit carora termenul de preaviz in cazul reclamantului era de 30 de zile sunt neintemeiate. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 79(4) din Codul Muncii, termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de munca, iar in contractul semnat de reclamant si parata se prevede un termen de 15 zile calendaristice.
Prin decizia nr. 504/27.05.2009, S.C. "C.Q." S.R.L. a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al reclamantului U.C., in baza prevederilor art. 61 lit. a si 264 alin. 1 lit. f, incepand cu data de 27.05.2009.
Avand in vedere ca la data de 27.05.2009, contractul individual de munca era desfacut ca urmare a demisiei si expirarii termenului de preaviz, instanta a anulat decizia de sanctionare emisa de parata.
Desi avea sarcina probei conform dispozitiilor art. 287 Codul Muncii, unitatea parata nu a facut dovada ca a eliberat salariatului carnetul de munca, fisa de lichidare, decizia de incetare a contractului de munca ca urmare a demisiei.
Pentru aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art. 40(2) lit. h) Codul Muncii, instanta a obligat parata sa emita o decizie privind incetarea contractului de munca in temeiul dispozitiilor art. 79 Codul Muncii si sa ii elibereze salariatului carnetul de munca, fisa de lichidare si noua decizie de concediere.
Potrivit dispozitiilor art.154 alin.1 Codul Muncii, salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, iar potrivit art.156 Codul Muncii, salariile se platesc inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorilor. De asemenea, potrivit dispozitiilor art.163 Codul Muncii, plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit. Or, in speta, tribunalul a retinut ca parata nu a depus statele de plata semnate de reclamant cu drepturile salariale ce i se cuveneau pentru lunile aprilie si mai 2009.
Articolul 141 din Codul Muncii prevede ca angajatorul este obligat sa acorde concediu de odihna pana la sfarsitul anului urmator, tuturor salariatilor care, intr-un an calendaristic, nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul, iar compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.
Unitatea nu a facut dovezi din care sa rezulte ca reclamantul a efectuat concediul de odihna aferent intregii perioade lucrate sau ca a compensat in bani acest concediu de odihna.
Pentru considerentele aratate, tribunalul a admis cererile privind obligarea paratei la plata drepturilor restante pentru lunile aprilie si mai 2009 si compensarea in bani a concediului de odihna aferent perioadei lucrate.
Din inscrisurile dosarului nu a rezultat ca reclamantul, la solicitarea angajatorului, ar fi lucrat in calitate de conducator auto transport salariati, motiv pentru care a fost respinsa cererea acestuia privind plata orelor lucrate in aceasta calitate.
Avand in vedere dispozitiile art.21 din Constitutie, privind accesul liber la justitie si art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii invocata de reclamantul-parat.
Potrivit dispozitiilor art.270 Codul Muncii, salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor. Astfel, pentru a exista raspundere patrimoniala, este necesar sa fie intrunite cumulativ urmatoarele conditii: calitatea de salariat a celui care a produs paguba; fapta ilicita si personala a salariatului, savarsita in legatura cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; vinovatia (culpa) salariatului. Numai intrunirea cumulativa a acestor conditii poate atrage raspunderea patrimoniala, lipsa uneia dintre conditiile enumerate inlaturand raspunderea.
Unitatea a dispus intocmirea unui raport de expertiza tehnica extrajudiciara pentru a stabili care era starea tehnica si estetica a autoturismului, expertul concluzionand ca din punct de vedere strict tehnic, mijlocul de transport nu prezenta deficiente la grupul motopropulsor si trenul de rulare, dar ca trebuia intervenit asupra unor repere pentru buna functionare a acestuia. Cu privire la suma necesara pentru repararea autovehiculului, S.C. "A.P." S.R.L. Iasi a intocmit un deviz estimativ la data de 11.05.2009, stabilind o valoare de 3.493 lei. Angajatorul nu a dovedit ca a efectuat reparatii la autovehicul si ca a achitat pentru acestea suma de 3.493 lei, creandu-se astfel in patrimoniul sau un prejudiciu.
S-a mai retinut ca nu s-a facut dovada vinovatiei reclamantului-parat in ceea ce priveste deteriorarea autovehiculului. Faptul ca prin cererea de chemare in judecata salariatul a recunoscut ca a folosit autoturismul, nu presupunea neaparat existenta unei legaturi de cauzalitate intre actiunea acestuia si uzura masinii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs de S.C. "C.Q." S.R.L., considerand-o nelegala si netemeinica si motivand ca intimatul, avand meseria de tehnician constructor, a ocupat postul de sef punct de lucru, aspect recunoscut de acesta prin cererile semnate, adresate conducerii societatii, precum si prin sustinerile acestuia in sensul ca, pe parcursul derularii raporturilor de munca, a cumulat mai multe sarcini decat cele ce ii reveneau unui salariat cu functie de executie. Aceasta functie de conducere o avea intimatul si la momentul incetarii contractului individual de munca din vointa sa. Prin urmare, acesta era obligat sa respecte termenul de preaviz de 30 de zile calendaristice, asa cum prevede art.79 alin. 4 din Codul muncii. Nu a fost necesara o modificare prin acord de vointa a duratei de preaviz, atat timp cat salariatul s-a recunoscut a fi sef de punct de lucru pe perioada derularii contractului.
Recurenta-reclamanta a solicitat sa se constate in rejudecare, ca decizia de concediere nr. 504/27.05.2009, emisa de directorul S.C. "C.Q." S.R.L. este legala si temeinica.
A mai motivat recurenta ca in mod gresit a fost obligata la plata drepturilor salariale restante pentru lunile aprilie si mai. Aceste drepturi, precum si indemnizatia de concediul de odihna neefectuat, i-au fost achitate salariatului, dovada fiind ordinul de plata vizat de banca, in acord cu art.163 din Codul muncii.
De asemenea, recurenta-reclamanta a mai sustinut ca in mod gresit i-a fost respinsa cererea reconventionala. Intimatul U.C. a avariat autoturismul proprietatea angajatorului, pe care il avea in gestiune si pe care il utiliza atat pe perioada orelor de program, cat si in scopuri personale. Aceasta conduita a fost tacit acceptata de angajator, pana la momentul in care s-a observat faptul ca autoturismul a suferit o serie de avarii, fara legatura cu activitatea curenta in care acest autoturism ar trebui sa fie implicat. Pentru a cuantifica aceasta paguba, societatea angajatoare a solicitat unui expert autorizat efectuarea unei expertize tehnice extrajudiciare a autoturismului, care sa puna in evidenta reparatiile necesare pentru a putea utiliza in continuare acest autoturism. Aceasta expertiza a confirmat devizul estimativ intocmit de reprezentantii S.C. "A.P." S.R.L., reprezentantul teritorial al producatorului autovehiculului, dauna fiind stabilita la suma de 3.493 lei. De altfel, si din fotografiile anexate la dosar se observa ca nu putea fi vorba despre o uzura inerenta folosintei, ci era o avariere serioasa a autoturismului, pe care angajatorul era indreptatit sa o remedieze pe cheltuiala celui care a avut masina in gestiune.
In mod eronat a retinut instanta de fond ca nu exista prejudiciu, atat timp cat nu a fost achitata valoarea reparatiilor. Prejudiciul exista din momentul in care patrimoniul angajatorului a inregistrat un minus, or acest minus provenea din valoarea actuala a autoturismului, fata de valoarea lui inainte de avariere. A mai aratat recurenta ca vinovatia salariatului era data de calitatea de gestionar, raportul de cauzalitate fiind, de asemenea, dovedit.
Intimatul-reclamant a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand ca in perioada 3 martie 2008 - 11 mai 2009 a fost angajat in functia de tehnician constructor, conform contractului individual de munca inregistrat la I.T.M. Iasi, contract care preciza acordarea unui salariu lunar de 2.548 lei, iar la punctul L lit. c) perioada de preaviz in cazul demisiei era 15 zile calendaristice conform Codului Muncii.
Intrucat in toata perioada cat a fost angajat, a fost unul din oamenii de baza care a lucrat in diverse puncte de lucru din tara, ca sef de punct lucru, desi in contractul de munca nu a figurat cu aceasta functie, participand alaturi de ceilalti salariati la realizarea multor lucrari de anvergura si de calitate, participand la realizarea profitului acestei unitati, din motive de presiune exercitata de noua conducere, si-a prezentat demisia in data de 22 aprilie 2009, prin cererea inregistrata sub nr. 430/22.04.2009 solicitand incetarea contractului cu data de 27 martie 2009, in cazul in care angajatorul era de acord. Intimatul-reclamant a aratat ca nu i s-a adus la cunostinta modificarea contractului de munca sub aspectul termenului de preaviz, ca fiind de 30 de zile. De asemenea, desi la data de 12 mai 2009 expirase perioada de preaviz, i s-a intocmit o convocare sa se prezinte la comisia de disciplina. Nu s-a prezentat la o comisie de disciplina pentru ca nu mai avea statut de salariat. Motivatia desfacerii disciplinare invocata de recurenta S.C. "C.Q." S.R.L. a fost ca preavizul era de 30 zile asemenea unui cadru de conducere (sef de punct de lucru fara decizie, fara act aditional la contract de modificare a functiei, fara salariu corespunzator conform art. 79 alin. 4).
Intimatul a aratat ca la data expirarii preavizului - 11.05.2009 - cand a inceput sa isi faca fisa de lichidare, respectiv sa procedeze la predarea autoturismului pe care l-a folosit pentru transportul muncitorilor de la si la punctele de lucru in diferite localitati, i s-a adus la cunostinta ca are de achitat un prejudiciu de 3.493 lei, constand in avariile produse masinii.
Referitor la situatia drepturilor salariale restante, acestea nu i-au fost platite in totalitate, fiindu-i virata pe card suma de 1.617 lei. la data de 22.06.2010.
Examinand probele cauzei in raport de motivele de recurs invocate, apararile intimatului si dispozitiile legale aplicabile, curtea de apel a observat ca prin actiunea introductiva, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr.504 din 27.05.2009 emisa de S.C. "C.Q." S.R.L, emiterea unei decizii privind incetarea, prin demisie, a contractului individual de munca, eliberarea carnetului de munca, a fisei de lichidare, obligarea angajatorului la plata despagubirilor egale cu recalcularea salariilor restante reprezentand diferenta de drepturi salariale pentru perioada lucrata, compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat aferent perioadei lucrate in 2009 si plata orelor lucrate in calitate de conducator auto transport salariati de la si la locul de munca.
Prin decizia nr.504 din 27.05.2009 s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al reclamantului U.C., in baza prevederilor art.61 lit.a si 264 alin.1 lit.f, incepand cu data de 27.05.2009. S-a retinut in fundamentarea deciziei faptul ca salariatul U.C., dupa momentul depunerii demisiei, 27.04.2009, s-a prezentat la serviciu doar 15 zile, lipsind fara justificare incepand cu data de 12.05.2009, perioada in care se afla inca in derularea celor 30 de zile de preaviz corespunzatoare functiei de conducere ce o exercita, aceea de sef punct de lucru.
Curtea a notat ca problema litigioasa consta in determinarea perioadei de preaviz, aspect de a carui stabilire depindea curgerea momentului de la care devenea activa demisia inaintata de salariatul U.C. In acest sens, se impunea a se stabili daca reclamantul a detinut o functie de executie ori de conducere in cadrul societatii recurente si care era termenul de preaviz conform art.74 (4) din Codul muncii, deoarece, conform art.74 (5) din Codul muncii, pe durata preavizului contractul individual de munca continua sa-si produca toate efectele. Prin urmare, in functie de perioada de preaviz, neprezentarea la serviciu poate fi interpretata ca fiind legala, cu toate consecintele ce decurg de aici sub aspectul deciziei de concediere si a momentului in care demisia isi produce efectele, ori, dimpotriva ca fiind fara justificare legala, si ca atare decizia de concediere isi produce efectele.
In aceste circumstante, pentru darea unei solutii legale si temeinice in ceea ce priveste raporturile de munca intre U.C. si S.C. "C.Q." S.R.L se impunea solutionarea la instanta de fond si a capatului de cerere privind anularea deciziei nr.504 din 27.05.2009 emisa de S.C. "C.Q." S.R.L., capat de cerere asupra careia aceasta nu s-a pronuntat.
Data fiind legatura indisolubila dintre capatul de cerere privind anularea decizie de concediere si capetele de cerere privind drepturile salariale pe lunile aprilie, mai 2009, cu obligatia societatii de a emite decizie pe temeiul art.79 din Codul muncii, a cererilor privind compensarea in bani a concediului aferent perioadei lucrate si a obligatiei societatii de a-i elibera carnetul de munca, fisa de lichidare si decizia de incetare a contractului de munca, curtea de apel a constatat ca se impunea trimiterea acestora spre rejudecare.
In ceea ce priveste solutia de respingere a cererii reconventionale, curtea a constatat ca aceasta este legala si temeinica pentru urmatoarele considerente:
Tribunalul a retinut, in esenta, ca angajatorul nu a dovedit efectuarea reparatiilor la autovehicul si achitarea sumei de 3.493 lei si ca atare nu s-a dovedit crearea in patrimoniul sau a unui prejudiciu.
Recurenta a criticat aceasta argumentare, aratand faptul ca prejudiciul exista din momentul in care patrimoniul angajatorului a inregistrat un minus, or acest minus provenea din valoarea actuala a autoturismului, fata de valoarea lui inainte de avariere.
Curtea de apel a constatat ca intr-adevar, asa cum a retinut si tribunalul, recurenta S.C. "C.Q." S.R.L. nu a dovedit crearea unui prejudiciu patrimoniului sau. Din contabilitatea recurentei nu au iesit sume de bani cu destinatia remedierii defectiunilor autoturismului, pentru a se analiza in ce masura avariile autoturismului ce ar fi necesitat reparatii se incadrau sau nu in riscul normal al serviciului, date fiind conditiile de trafic invocate de intimat.
Curtea a notat ca autoturismul in discutie nu era proprietatea societatii recurente, ci a societatii de leasing "I.L.R." IFN.
Recurenta S.C. "C.Q." S.R.L. se gasea in derularea unui contract de leasing avand ca obiect autoturismul in cauza si prin urmare, avea doar folosinta si posesia acestuia, in scopul exploatarii sale comerciale sau pentru consumul final. Diminuarea valorii de piata a autoturismului ca urmare a folosirii sale putea crea un eventual prejudiciu in patrimoniul proprietarului, societatea de leasing si nicidecum a utilizatorului, care asa cum s-a subliniat anterior putand invoca reducerea patrimoniului numai in cazul efectuarii efective a reparatiilor.
In acest context, curtea de apel a constatat ca in mod corect a retinut prima instanta neindeplinirea cerintelor art.270 C.muncii, pentru a se atrage raspunderea patrimoniala a salariatului.
Pentru considerentele expuse mai sus, curtea de apel, in temeiul dispozitiilor art.312 pct.3 C.pr.civ., coroborat cu art.312 pct.5 C.pr.civ., a admis si a casat in parte sentinta, dispunand trimiterea spre rejudecare aceleiasi instante, a contestatiei impotriva deciziei nr. 504/27.05.2009, a cererilor privind drepturile salariale pe lunile aprilie, mai 2009, cu obligarea societatii de a emite decizie pe temeiul art.79 din Codul muncii, a cererilor privind compensarea in bani a concediului aferent perioadei lucrate si a obligatiei societatii de a-i elibera carnetul de munca, fisa de lichidare si decizia de incetare a contractului de munca. Au fost mentine dispozitiile de respingere a capatului de cerere privind plata orelor lucrate in calitate de conducator auto (capat de cerere ce nu a fost recurat) si de respingere a cererii reconventionale.