Inadmisibilitatea plangerii penale. Organul caruia trebuie sa i se adreseze partea vatamata. Art.221, art.279 Cod pr.penala.

Inadmisibilitatea plangerii penale. Organul caruia trebuie sa i se adreseze partea vatamata. Art.221, art.279 Cod pr.penala.

  Prin plangere penala trebuie sa se reclame o  vatamare reala, de catre o persoana care sa-si insuseasca cele reclamate in cuprinsul plangerii.
  Plangerea este inadmisibila si trebuie respinsa, iar nu sesizate organele de urmarire penala, pentru efectuarea de cercetari in legatura cu o fapta
 ce nu a fost vreodata comisa.

(Decizia penala nr.415/R din 16 iunie 2009 - cu majoritate)   

  Nu instantei de judecata ii revine competenta de a analiza temeinicia acuzatiilor, ci organului de cercetare penala, in speta Parchetul de pe langa
 Judecatoria Ramnicu Valcea, care va adopta una din solutiile de neincepere, de incetare, de scoatere de sub urmarire penala ori de trimitere in judecata a
faptuitorilor.

 (opinie separata)

Prin sentinta penala nr.43 din 8 aprilie 2009, pronuntata de Tribunalul Valcea, in temeiul dispozitiilor art.222 alin.7 Cod pr.penala, s-a dispus scoaterea
cauzei de pe rol si trimiterea plangerii formulata de partea vatamata la Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti, spre competenta solutionare, iar in
temeiul art.192 alin.3 Cod pr.penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas in sarcina acestuia.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut, in esenta, ca la data de 17 martie 2009, partea vatamata a formulat plangere penala, prin
care a solicitat condamnarea mai multor persoane, toate detinute in Penitenciarul Colibasi, pentru savarsirea infractiunii de talharie, prevazuta si
pedepsita de art.211 alin.2 lit.c si alin.2/1 lit.a Cod penal.
Tribunalul a constatat ca nu a fost legal sesizat, plangerea fiind gresit indreptata, astfel ca nu se poate lua act de faptul ca partea vatamata nu isi
insuseste plangerea, asa cum acesta a precizat in fata instantei de judecata, decat dupa stabilirea competentei.
In termen legal, impotriva acestei sentinte a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Valcea, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie,
pentru urmatoarele motive: 1)in mod gresit instanta de judecata a trecut la judecarea cauzei, avand in vedere lipsa de procedura cu inculpatii si 2) in
conditiile in care petentul a precizat in fata instantei ca nu formuleaza plangere, ca semnatura nu-i apartine si ca nu cunoaste locul comiterii faptei,
nu se poate vorbi de existenta unei fapte penale, caracterizate de principiul oficialitatii procesului penal.
Prin decizia penala nr.415/R din 16 iunie 2009, pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, cu majoritate, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa
Tribunalul Valcea, s-a casat in intregime sentinta si, rejudecand cauza, s-a respins plangerea ca inadmisibila.
Pentru a pronunta aceasta decizie, in opinia majoritara, s-a retinut urmatoarele:
In cazul de fata, nu numai ca sesizarea nu priveste o persoana ale carei interese legitime sa fi fost vatamate printr-un act al procurorului, dar se
 reclama o fapta inexistenta caci, intrebata fiind "persoana vatamata", mai intai de tribunal si apoi de curte, aceasta a invederat, in primul rand, ca
nu a fost victima vreunei fapte penale la data de 24 martie 2007 ori la o alta data, iar in al doilea rand, ca plangerea, de a carei existenta nu avea
cunostinta, a fost scrisa si semnata de o alta persoana, probabil un alt detinut din penitenciar, in ideea de a-i atrage ura celor reclamati, aflati cu
 totii in Penitenciarul Colibasi.
In atare situatie, art.222 alin.7 din Codul de pr.penala, nu poate fi aplicat, intrucat acesta presupune, potrivit art.222 alin.2 si 3 din acelasi cod,
 ca prin plangere sa se reclame o vatamare reala, iar nu imaginara, de catre o persoana care sa-si insuseasca cele reclamate in cuprinsul plangerii.
Asa fiind, instanta de recurs a concluzionat, in complet majoritar, ca plangerea este inadmisibila si trebuie respinsa ca atare, iar nu sesizate organele
de urmarire penala, pentru efectuarea de cercetari in legatura cu o fapta ce nu a fost vreodata comisa.
Opinia separata vizeaza solutia de admitere a recursului, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de fond, cu
consecinta avansarii de catre stat a cheltuielilor judiciare, pentru urmatoarele considerente:
Contrar opiniei majoritare, opinia separata a relevat inca din preambulul argumentatiei sale nelegalitatea hotararii recurate.

Punctul de plecare al opiniei separate il constituie dispozitiile art.291 Cod pr.penala, potrivit carora judecata poate avea loc numai daca partile sunt
legal citate si procedura este indeplinita.
Revenind la speta, s-a apreciat, in acord cu opinia exprimata de procuror in dezvoltarea recursului declarat, ca, la judecarea cauzei la tribunal,
faptuitorii nu au fost citati.
Aceasta s-ar fi impus, cu atat mai mult cu cat faptuitorii sunt arestati, iar prezenta lor era obligatorie.
In alta ordine de idei, intrucat opinia majoritara avanseaza ideea inadmisibilitatii plangerii, magistratul opiniei separate a fost nevoit a se pronunta
asupra acesteia si a aratat motivele pentru care nu a achiesat la punctul de vedere exprimat de ceilalti membri ai completului de judecata.
Nu a agreat opinia majoritara si cea exprimata in cel de-al doilea motiv de recurs in sensul inadmisibilitatii plangerii, pe considerentul ca partea
vatamata a afirmat ca nu a formulat plangere.
Aceasta, deoarece, plangerea se adreseaza organului de cercetare penala, conform art.221 Cod pr.penala, rap. La art.279 Cod pr.penala, si nu instantei de
 judecata.
Din aceasta perspectiva, nu instantei de judecata ii revine competenta de a analiza temeinicia acuzatiilor, ci organului de cercetare penala, in speta,
 Parchetul de pe langa Judecatoria Ramnicu Valcea, care va adopta una din solutiile de neincepere, de incetare, de scoatere de sub urmarire penala ori
de trimitere in judecata a faptuitorilor.
Daca pe fond, s-a apreciat ca solutia este corecta, nu acelasi lucru s-a putut afirma despre indeplinirea procedurii de citare a tuturor partilor, cu
ocazia judecarii cauzei la tribunal, asa cum amplu s-a analizat anterior.
In baza acestei argumentatii, s-a conchis, ca este irelevanta pozitia partii vatamate de necunoastere a formularii plangerii asa cum, in mod corect a
 sustinut si tribunalul care a apreciat plangerea ca fiind gresit indreptata la instanta.
                             
3. Mentinerea arestarii preventive a inculpatului. Criterii de apreciere. Starea precara de sanatate a inculpatului.   Starea precara de sanatate a inculpatului este lipsita de relevanta, daca se mentin temeiurile care au justificat arestarea preventiva a acestuia.
                                                    
(Decizia penala nr.395/R/MF din 5 iunie 2009)

Prin incheierea din 3 iunie 2009, pronuntata de Tribunalul Valcea, in dosarul nr.786/90/2009, in baz art.300/2 rap. La art.160/b rap. La art.139 alin.1
Cod pr.penala, s-a inlocuit masura arestarii preventive a inculpatei cu masura prevazuta de art.145 Cod pr.penala, a obligarii de a nu parasi localitatea
de domiciliu.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, s-a retinut, printre altele, ca inculpata are varsta de 58 de ani, precum si o stare de sanatate alterata, suferind
de afectiuni cardiace, diabet zaharat, fiind si suspecta de ciroza hepatica, dupa cum rezulta din actele depuse la dosar.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Pitesti.
Prin decizia penala nr.395/R/MF din 5 iunie 2009, pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, s-a admis recursul declarat, s-a casat, in parte, incheierea si,
rejudecand cauza, s-a inlaturat dispozitia de inlocuire a masurii arestarii preventive privind pe inculpata, iar in baza art.300/2 combinat cu art.160/b
Cod pr.penala, s-a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive, care a fost mentinuta.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a constatat ca, in ceea ce priveste pe inculpata, asa cum a retinut si prima instanta, temeiurile avute in vedere
 la momentul luarii masurii arestarii preventive subzista si in prezent.
In favoarea mentinerii masurii arestarii preventive a inculpatei, Curtea a invocat modalitatea in care au fost savarsite faptele de trafic de persoane in
forma continuata vizand un numar mare de parti vatamate, gravitatea acestora cat si periculozitatea in mod concret a inculpatei, a carei lasare in libertate ar produce un sentiment de insecuritate in randul opiniei publice, perseverenta inculpatei intr-o conduita antisociala de mai mult timp, condamnarile anterioare.
S-a mai argumentat ca starea de sanatate a inculpatei si varsta acesteia nu o pun intr-o situatie incompatibila cu regimul carceral, iar toate afectiunile