De asemenea, se completeaza si cu cele ale Legii nr.76/2002 privind asigurarile de somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, potrivit carora, in cadrul restructurarii activitatii care conduce la modificarea substantiala a numarului si struct...

   Prin actiunea civila precizata, reclamanta B.M. a chemat  in judecata pe
parata S.C.N.T.B.S.R.L., solicitand ca prin hotararea  judecatoreasca ce se va pronunta sa se
pronunte sa se dispuna anularea deciziei nr.35/25.02.2009 emisa de S.C.N.T.B.S.R.L., sa fie
reintegrata in functie detinuta anterior concedierii si obligarea paratei  la plata salariilor care ar fi
beneficiat de la data  concedierii si pana la reintegrarea efectiva pe postul detinut anterior
concedierii .
                  In motivarea  actiunii reclamanta  a aratat ca  desfiintarea postului  sau nu a
avut la baza  o  cauza reala  si  serioasa  intrucat desfiintarea  postului  pe care il ocupa nu era  
de natura sa eficientizeze   activitatea societatii parate.
                  Mai arata reclamanta ca a comunicat paratei  ca este de acord cu orice post
in cadrul societatii, insa i s-a comunicat ca s-a hotarat disponibilizarea  sa ca urmare a demisiei
sotului  sau din cadrul  societatii.
                  De asemenea, societatea parata  a luat decizia disponibilizarii sale fara a
notifica  cazul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, multumindu-se  numai sa
mentioneze in decizia de disponibilizare  ca : "societatea  nu are locuri disponibile pentru
pregatirea profesionala a salariatei" .
                 In urma probelor administrate in cauza, Tribunalul Arges - prin sentinta civila
nr.1396/CM/6 noiembrie 2009 - a admis contestatia formulata de reclamanta si a anulat decizia
nr. 35/25.02.2009 emisa de S.C.N.T.B.S.R.L.
                A dispus reintegrarea contestatoarei in functia detinuta anterior concedierii
                  A obligat pe intimata la plata salariilor actualizate, majorate, indexate si a
celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii si pana la
reintegrarea efectiva a acesteia.
                  S-a retinut de instanta de fond la pronuntarea acestei sentinte ca, prin
decizia civila nr.35/25.02.2009 emisa de S.C.N.T.B.S.R.L. s-a  dispus incetarea contractului
individual  de munca al contestatoarei, conform art. 65 din Codul muncii, incepand cu data de
06.03.2009.
                  Analizand legalitatea acestei decizii, prin prisma motivelor invocate de
contestatoare, instanta a retinut ca, potrivit disp. art. 76 din Codul muncii, masura concedierii
este lovita de nulitate absoluta, deoarece nu s-au respectat dispozitiile art. 74 alin1 lit. (d)   rap la
art. 64 din Codul muncii .
                  Astfel, art. 74 lit. (d)  Codul muncii prevede ca decizia de  concediere se
comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu lista tuturor   locurilor de
munca  disponibile in unitate si termenul in care salariatii  urmeaza sa opteze pentru a  ocupa 
un  loc de munca vacant, in conditiile art. 64 Codul muncii.
                  Art.64 din Codul muncii  la care se face trimitere  stipuleaza  la  alin.(1)  ca
in cazul in care concedierea  se dispune pentru  motivele prevazute la art. 61  lit ( c) si (d),
precum si in cazul in care contractul individual  de munca a incetat  de drept in temeiul .art. 56
lit. (f),angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului  alte locuri de munca vacante in unitate 
compatibile cu pregatirea profesionala sau dupa caz, cu capacitatea  de munca stabilita de
medicul de medicina a muncii .
                  Conform alin 2 al aceluiasi articol, in situatia in care angajatorul nu dispune
de locuri de munca vacante  potrivit  alin.(1), acesta are obligatia de a solicita sprijinul  agentiei
teritoriale de ocupare a fortei de munca in vederea redistribuirii salariatului, corespunzator
pregatirii  profesionale  si/sau, dupa caz, capacitatii de munca  stabilite  de medicul de medicina
a muncii .
                  In decizia contestata, intimata a mentionat doar ca unitatea nu dispune de
alte locuri de munca potrivit pregatirii profesionale a contestatoarei, al carei post se desfiinteaza.
                  In plus, potrivit art.64 alin.4 Codul muncii, angajatorul poate dispune
concedierea salariatului dupa notificarea cazului catre A.T.O.F.M., conform alin.2 .
                  In cauza , intimata nu a solicitat sprijinul agentiei teritoriale pentru ocuparea
fortei de munca in vederea redistribuirii  contestatoarei, corespunzator pregatirii sale
profesionale .
                  In concluzie, intimata a incalcat legea, decizia de concediere  fiind lovita de
nulitate absoluta.
                  De asemenea, a incalcat dispozitiile art. 74 din  Carta Sociala  Europeana
privitoare la masurile  sociale care vizeaza ajutorul pentru  redistribuirea sau recalificarea
lucratorilor si dispozitiile Directivei nr. 78/59/CE/20.07.1998  privind legislatia statelor membre .
                  Impotriva acestei sentinta a declarat recurs, in termen legal, parata
S.C.N.T.B.S.R.L..
                  Se arata in motivarea recursului formulat ca sentinta instantei de fond este
nelegala fata de motivul de casare prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, solicitand
reanalizarea cauzei si sub aspectul prevazut de art.3041 Cod procedura civila.
                  In mod gresit instanta de fond a retinut ca desfacerea contractului de munca
al contestatoarei este nelegala.
                  Din actele dosarului rezulta ca inca de la sfarsitul primului semestru al
anului 2008 societatea s-a confundat cu serioase probleme economice ce au impus masuri de
reorganizare a societatii, inclusiv de reducere a numarului de posturi prin concedieri colective de
personal, situatie care a determinat si concedierea contestatoarei si care a fost facuta cu
respectarea dispozitiilor legale in materia concedierii individuale pentru motive care nu tin de
persoana salariatului.
                  Instanta de fond nu a avut in vedere ca desfiintarea locului de munca a fost
efectiva, reala si serioasa, postul neregasindu-se in organigrama ulterioara concedierii,
desfiintarea s-a bazat pe motive obiective, care nu au legatura cu persoana salariatei.
Contestatoarea a beneficiat de un preaviz de 20 de zile si de drepturile care decurg din
contractul de munca.
                  Dispozitiile Legii nr.76/2002, invocate de instanta de fond, vizeaza
concedierea colectiva de personal si nu cea individuala, care formeaza obiectul prezentei cauze.
                  Fata de motivele aratate se solicita admiterea recursului, desfiintarea
hotararii instantei de fond si respingerea contestatiei ca neintemeiata.
                  Recursul declarat de intimata este nefondat.
                  In mod corect instanta de fond a apreciat ca, la emiterea deciziei nr.35 din
25 februarie 2009, prin care s-a dispus incetarea contractului individual de munca al
contestatoarei conform art.65 din Codul muncii, intimata nu a solicitat sprijinul A.T.O.F.M. in
vederea redistribuirii contestatoarei in conformitate cu pregatirea sa profesionala.
                  Intr-adevar, potrivit art.64 din Codul muncii, angajatorul poate dispune
concedierea salariatului dupa notificarea cazului catre A.T.O.F.M.
                  Textul art.64 nu are in vedere situatia concedierii pentru motive care nu tin
de persoana salariatului, fie ca este vorba de o concediere individuala sau de una colectiva, de
unde ar rezulta ca intr-o atare situatie angajatorul nu are obligatia propunerii altor locuri de
munca vacante sau, in caz contrar, de a solicita sprijinul A.T.O.F.M..
                  O asemenea solutie ar fi insa contrara spiritului dispozitiilor legislatiei
muncii. Nu ar fi logic ca in cazul concedierii pentru inaptitudine fizica sau psihica ori
necorespundere profesionala sa se ofere un alt loc de munca, or, dupa caz, sa se intervina la
A.T.O.F.M., iar pentru desfiintarea locului de munca, pentru motive care nu tin de persoana
salariatului, sa nu se procedeze la fel.
                  De altfel, dispozitiile Codului muncii se completeaza cu cele ale
C.C.M.U.N.N., care prevede, atunci cand disponibilizarile de personal nu pot fi evitate, a se
comunica fiecarui salariat daca i se ofera sau nu un loc de munca.
                  De asemenea, se completeaza si cu cele ale Legii nr.76/2002 privind
asigurarile de somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, potrivit carora, in cadrul restructurarii
activitatii care conduce la modificarea substantiala a numarului si structurii profesionale a
personalului, angajatorii au obligatia de a instiinta A.T.O.F.M. In practica judiciara s-a apreciat
ca in pofida formularii limitative a art.64 alin.1 si 2, dispozitiile sale trebuie aplicate si in situatiile
vizate de art.65 alin.1, intrucat relatiile de munca se bazeaza si pe principiul bunei-credinte si a
garantarii dreptului la protectie impotriva somajului.
                  Astfel s-a decis ca obligatia respectiva este prealabila desfacerii
contractului, incat omisiunea de a o aduce la indeplinire atrage nulitatea acelei masuri.
                  Cum intimata-recurenta nu si-a indeplinit obligatia de a notifica situatia la
A.T.O.F.M., in mod corect instanta de fond a apreciat ca decizia de incetare a contractului de
munca a contestatoarei este lovita de nulitate absoluta.
                  Sentinta astfel pronuntata fiind legala si temeinica, recursul formulat
impotriva acesteia este nefondat si, in baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, urmeaza a fi
respins.

CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

25. Criterii incredintare minor unuia din parinti.

Art.38 alin.4 din Codul familiei
 Art. 2 si 5 din Legea nr.272/2004

                  Cu toate ca nici dispozitiile art.42 si 97 din Codul familiei si nici ale art.
2 din Legea nr. 272/2004  nu stabilesc in concret care sunt criteriile in privinta
incredintarii copiilor minori la unul din parinti, din aceste texte de lege se desprinde
concluzia ca  aceste criterii sunt legate nu numai de posibilitatile materiale  ale parintilor,
ci si de varsta copilului, de gradul de atasament al copilului, de masura in care fiecare
dintre parinti se poate preocupa de ingrijirea acestuia. In aprecierea criteriilor de
incredintare a minorei trebuie sa primeze interesul acesteia, si nu al parintilor sau al
bunicilor cu care aceasta a locuit.

(Decizia civila nr. 41/R-MF/14 Ianuarie 2010)