Contract de fideiusiune incheiat sub imperiul vechiului Cod civil. Legea aplicabila

- Codul civil din 1864- art. 1662 si urm.
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil - art. 6
- Legea nr. 71/2011 - art. 4
- Legea nr. 85/2006 - art. 71 alin. (2)

Constituirea garantiilor este guvernata de legea in vigoare la data constituirii, indiferent de legea in vigoare la data la care s-ar formula ori solutiona cererea privind valabilitatea constituirii.
Cu toate ca nu exista o dispozitie expresa si pentru fideiusiune, avand in vedere ca aceasta garantie presupune in mod necesar incheierea unui contract, regula se desprinde din art. 6 alin. (3) din noul Cod civil si art. 4 din Legea nr. 71/2011, potrivit carora actele juridice lovite de nulitate absoluta ori relativa sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse dispozitiilor legii vechi, neputand fi considerate valabile ori, dupa caz, eficace potrivit dispozitiilor legii noi.
Un codebitor sau un fidejusor, care este indreptatit la restituire ori la despagubire din partea debitorului pentru suma platita, va fi trecut in tabelul de creante cu suma pe care a platit-o creditorului.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila,
Decizia civila nr. 224 din 13 ianuarie 2013

Prin sentinta comerciala nr. 2009 din 4 octombrie 2012 pronuntata in dosarul nr. 1838/30/2012/a1 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Timis a respins contestatiile formulate de creditorii F I.F.N. Bucuresti si S.C. G S.R.L. Timisoara impotriva tabelului preliminar al creantelor debitoarei S.C. M. S.R.L. Timisoara, intocmit de lichidatorul judiciar S.C.P. C S.P.R.L. Timisoara.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs doar creditoarea F I.F.N. Bucuresti, solicitand modificarea ei, in sensul admiterii contestatiei sale, sustinand ca in mod gresit administratorul judiciar a inscris-o pe tabelul preliminar al creantelor debitoarei cu suma de 85.000 lei, in loc de 110.254,92 lei, cat a solicitat prin declaratia de creanta.
Prin decizia civila nr. 224 din 13 februarie 2013 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de creditoarea F I.F.N. Bucuresti impotriva sentintei comerciale nr. 2009 din 4 octombrie 2012 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 1838/30/2012/a1 si a modificat in parte hotararea atacata, in sensul ca a admis in parte contestatia formulata de creditoare impotriva tabelului preliminar al creantelor debitoarei S.C. M S.R.L. Timisoara, intocmit de lichidatorul judiciar S.C.P. C S.P.R.L. Timisoara, dispunand inscrierea creditoarei contestatoare si cu suma de 120,3 lei, reprezentand taxe judiciare, respingand-o in rest.
Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a retinut ca prin declaratia de creanta nr. 1905/26.04.2012 recurenta a solicitat inscrierea sa pe tabelul preliminar al creantelor privind pe debitoarea S.C. M S.R.L. Timisoara cu suma de 110.254,92 lei, care se compune din 85.000 lei creanta principala, 25.134,62 lei dobanda bancara si 120,30 lei taxe de timbru, sustinand, in esenta, ca intre societatea declaranta si Banca C S.A. a intervenit Conventia cadru - Plafon de garantare nr. 91/13.10.2008 (RU 424/10.11.2008), avand ca obiect garantarea de catre recurenta a finantarilor individuale acordate de banca beneficiarilor (intreprinderi mici si mijlocii), in limita unui plafon de garantare confirmat de F I.F.N. Bucuresti.
In baza acestei conventii, creditoarea a acordat in favoarea bancii finantatoare, in conditiile Notificarii de includere in plafonul de garantare nr. 11847/24.07.2009 si a confirmarii de garantare nr. R 11395/25.08.2009, o garantie financiara in limita sumei maxime de 85.000 lei, reprezentand 50% din soldul creditului de care a beneficiat societatea debitoare in baza contractului de credit nr. 30/31.07.2006, modificat prin acte aditionale, din partea bancii C S.A.
Ca urmare a neindeplinirii de catre debitoarea imprumutata a obligatiilor contractuale asumate in baza contractului de credit bancar, finantatorul a formulat cererea de plata a garantiei constituita de F I.F.N. Bucuresti, cu ordinul de plata nr. 2332/09.09.2010 recurenta platind catre banca suma de 85.000 lei.
Este fara indoiala ca garantia acordata de societatea recurenta este de fideiusiune, in conditiile art. 1662 si urm. din vechiul Cod civil, contrar sustinerilor recurentei, care considera ca in speta ar fi incidente si dispozitiile Codului civil din 2009 [art. 2280-2292, art. 2305 si art. 2306 alin. (1) Cod civil, raportate la art. 1593, art. 1596 pct. c) si art. 1597], in care se regasesc prevederi similare referitoare la subrogare si fideiusiune.
Aceasta, motivat de imprejurarea ca, raportat la legea aplicabila garantiilor, regula este urmatoarea: constituirea garantiilor este guvernata de legea in vigoare la data constituirii, indiferent de legea in vigoare la data la care s-ar formula ori solutiona cererea privind valabilitatea constituirii. Regula mentionata este prevazuta in mod expres pentru scrisorile de garantie [art. 150 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, textul stabilind ca si efectele sunt supuse regulilor aplicabile la data emiterii scrisorii de garantie], pentru privilegii [art. 155 alin. (1) din lege, textul dispunand ca si continutul, precum si opozabilitatea privilegiului sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data cand s-a nascut], pentru ipoteci, atat imobiliare, cat si mobiliare (art. 168 si art. 170 din lege), pentru gaj [art. 187 alin. (1) din lege] si pentru dreptul de retentie [art. 189 alin. (1) din Legea nr. 71/2011]. Cu toate ca nu exista o dispozitie expresa si pentru fideiusiune, avand in vedere ca aceasta garantie presupune in mod necesar incheierea unui contract, regula se desprinde din art. 6 alin. (3) din noul Cod civil si art. 4 din Legea nr. 71/2011.
Aceste texte statueaza ca actele juridice lovite de nulitate absoluta ori relativa sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse dispozitiilor legii vechi, neputand fi considerate valabile ori, dupa caz, eficace potrivit dispozitiilor legii noi. Asadar, validitatea sau eficacitatea actelor juridice se apreciaza potrivit conditiilor stabilite de legea in vigoare in momentul incheierii actului juridic, fiind fara relevanta faptul ca legea noua (ulterioara momentului incheierii actului) ar adauga o conditie de validitate sau eficacitate a actului juridic sau ar suprima o asemenea conditie. De aceea, orice trimitere a recurentei la prevederile Codului civil din 2011 este neavenita si va fi omisa de Curte.
Fideiusiunea sau cautiunea este un contract prin care o persoana, numita fideiusor, se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia celui pentru care garanteaza, daca acesta nu o va executa. Daca fideiusorul a platit datoria, el se poate intoarce impotriva debitorului principal [art. 1669 alin. (1) din vechiul Cod civil], temeiul regresului constituindu-l, de regula, subrogatia legala in dreptul creditorului platit (art. 1108 pct. 3 si art. 1670 din acelasi cod).
Intr-adevar, art. 1669 prevede urmatoarele: cautionatorul ce a platit are regres contra debitorului principal, atat cand a garantat cu stiinta debitorului, cat si pe nestiinta lui. Regresul se intinde atat asupra capitalului, cat si asupra dobanzilor si a spezelor; cu toate acestea, garantul nu are regres decat pentru spezele facute de dansul dupa ce a notificat debitorului principal reclamatia pornita asupra-i. Fidejusorul are regres si pentru dobanda sumei ce a platit, chiar cand datoria nu produce dobanda, si inca si pentru daune-interese, daca se cuvine. Cu toate acestea, dobanzile ce ar fi fost datorite creditorului nu vor merge in favoarea garantului decat din ziua in care s-a notificat plata.
Insa, ca o prima observatie, recurenta nu a cerut acordarea dobanzii legale calculata la suma platita bancii finantatoare, pentru ca in speta sa fie aplicabil alin. 3 al art. 1669, ci dobanda conventionala, stabilita prin contractul de credit bancar; pe de alta parte, pentru ca aceasta sa aiba dreptul sa fie inscrisa la masa credala si cu suma de 25.134,62 lei, reprezentand dobanda bancara la creanta principala de 85.000 lei, care a fost platita creditorului de fideiusor, ar fi fost imperios necesar ca partea sa dovedeasca faptul ca, potrivit contractului de garantie, avea dreptul sa se subroge in locul bancii finantatoare si pentru aceasta suma. Art. 1670 prevede: cautionatorul ce a platit datoria intra in dreptul ce avea creditorul contra datornicului.
Cum recurenta nu a facut dovada faptului ca ar fi platit bancii creditoare si dobanda bancara cu care nu a fost inscrisa la masa credala a falitei si nici nu a depus la dosar, desi instanta a citat-o cu mentine expresa in acest sens (a se vedea fila 55 din dosarul de recurs), contractul de garantie care sa justifice pretentiile sale financiare, Curtea constata ca in mod corect si legal practicianul nu i-a acceptat suma de 25.134,62 lei.
Cu toate acestea, recursul sau este fondat, intrucat in mod gresit judecatorul-sindic i-a respins contestatia la tabelul preliminar in privinta taxei judiciare de timbru de 120 lei si a timbrului judiciar de 0,3 lei, aferente cererii de creanta, pentru ca, de vreme ce legea impune ca orice declaratie de creanta sa fie timbrata, creditorii ale caror cereri sunt admise nu mai au nicio posibilitate legala sa isi recupereze sumele achitate cu titlu de taxe de timbru, ceea ce nu este echitabil, asemenea sume fiind imputabile, in cele din urma, tot debitorului aflat in procedura insolventei.
Nu pot fi primite sustinerile recurentei de a fi inscrisa pe tabel cu doua taxe de timbru de 120,30 lei, pentru ca in contestatia formulata la judecatorul-sindic partea nu a solicitat ambele taxe judiciare (atat cele datorate pentru declaratia de creanta, cat si cele achitate pentru contestatia formulata in baza art. 73 din Legea nr. 85/2006, modificata). Or, este cunoscut faptul ca art. 294 din Codul de procedura civila stabileste fara dubiu ca, in apel, nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile si la judecarea recursului, potrivit art. 316 din acelasi cod. Actiunea judiciara reprezinta mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instantei realizarea acelui drept, recunoasterea lui sau incetarea piedicilor in exercitarea acestuia. Conceptul de "cerere noua" folosit de art. 294 alin. (1) se raporteaza cu necesitate la introducerea unei noi pretentii de catre parti in faza judecatii in apel sau in recurs, pretentie care nu a format obiect al judecatii in prima instanta, aceasta solutie decurgand din functia fundamentala a instantei de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotararii primei instante cu privire la pretentiile ce au fost deduse in fata acesteia, prin continutul conceptului de "cereri noi" in apel sau in recurs intelegandu-se toate acele acte de procedura care au natura unei cereri de chemare in judecata. Conotatia conceptului de "cerere noua" este aceea de a desemna "ideea de schimbare de actiune". Prin urmare, modificarea pretentiilor in recurs, in sensul inscrierii sale la masa credala si cu o a doua taxa de timbru de 120,30 lei, cerere care nu a fost formulata in prima instanta, judecatorul-sindic nefiind investit cu un asemenea capat de cerere, astfel cum s-a aratat mai sus, este inadmisibila, o astfel de modificare a obiectului cererii neputand forma obiect de judecata pentru prima data in recurs.
In fine, solicitarea recurentei ca practicianul sa fie obligat sa mentioneze corect in tabelul preliminar al creantelor datele sale de identificare, lasand la o parte faptul ca nu pe calea contestatiei formulata in temeiul art. 73 din legea-cadru se impune a fi facuta, impunandu-se depunerea unei cereri de indreptare a erorilor materiale, in prezent nu mai are obiect, dupa cum a mentionat in cuprinsul intampinarii depuse si lichidatorul judiciar, datele de identificare ale F I.F.N. Bucuresti fiind inscrise in mod corect, dovada in acest sens fiind noul tabel de creante atasat intampinarii la recurs.