Proprietate. Teren afectat de o linie de cale ferata de tranzit. Despagubiri pentru lipsa de folosinta. Admisibilitate

- Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2004 - art. 14, art. 16 si art. 17

Elementul definitoriu al dreptului de proprietate consta in aceea ca titularul sau are dreptul sa beneficieze de toate serviciile unui bun, mai putin de cele exceptate prin lege sau prin conventie. Continutul dreptului de proprietate este dat, in principal, de atributele acestuia - posesia, folosinta si dispozitia -, iar jus utendi presupune exercitarea de catre titular a unei stapaniri efective asupra bunului in materialitatea sa, din punct de vedere fizic si/sau economic, direct si nemijlocit, prin putere proprie si in interes propriu, sau de a consimti ca stapanirea sa fie exercitata in numele si in interesul lui de o alta persoana.
Ceea ce se impune a fi luat in considerare, sub aspectul pretentiilor financiare ale proprietarului terenului afectat de linia de cale ferata, este faptul ca, desi acesta este tinut sa nu dezafecteze linia de tranzit, el are dreptul sa primeasca o despagubire corespunzatoare din partea beneficiarului, fiind lipsit, in virtutea unei dispozitii legale, de una dintre atributele dreptului sau de proprietate: folosinta terenului afectat, prin aceasta dreptul sau real fiind stirbit si, ca atare, legea da drept la reparatiune.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila,
Decizia civila nr. 149 din 30 ianuarie 2013

Prin sentinta civila nr. 113/PI din 4 mai 2012 pronuntata in dosarul nr. 4172/30/2011 Tribunalul Timis a admis actiunea formulata de reclamanta S.C. A S.A. Timisoara in contradictoriu cu parata S.C. E S.A. Timisoara, pe care a obligat-o sa deblocheze si sa permita reclamantei accesul pe linia ferata de tranzit aflata in proprietatea sa, admitand, totodata, in parte, si cererea reconventionala formulata de parata reclamanta reconventionala S.C. E S.A. Timisoara in contradictoriu cu reclamanta parata reconventionala S.C. A S.A. Timisoara, pe care a obligat-o la plata unui tarif de acces de 19.402 lei/an, respingand-o in rest.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs ambele parti.
Reclamanta S.C. A S.A. Timisoara a solicitat casarea hotararii tribunalului si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante in vederea efectuarii unei expertize de catre un specialist in exploatare de cai ferate industriale, sustinand ca sentinta este netemeinica si nelegala, prima instanta facand o gresita aplicare a prevederilor O.G. nr. 60/2004.
In schimb, recurenta S.C. E S.A. Timisoara a solicitat modificarea hotararii atacate, in sensul respingerii actiunii principale si admiterea cererii sale reconventionale, astfel cum a fost ea precizata. Pe cale reconventionala a solicitat obligarea intimatei la plata unui tarif de acces, care sa cuprinda atat impozitul pe terenul aferent infrastructurii liniei de cale ferata, cat si tariful de stationare pe linia proprietatea sa, conform art. 14 alin. (3) din O.G. nr. 60/2004 si art. 621 alin. (3) din noul Cod civil, in cuantum de 8.100 euro/luna, potrivit raportului de evaluare, ulterior precizandu-si cererea in sensul acordarii unor daune-interese in cuantum de 8.100 euro/luna, retroactiv pe 3 ani si pe toata durata folosintei terenului si a caii ferate. Cu toate acestea, judecatorul fondului s-a pronuntat asupra cererii sale prin admiterea petitului referitor la plata unui tarif de acces prevazut de art. 14 alin. (3) din O.G. nr. 60/2004, respingand celelalte capete de cerere privitoare la plata unui tarif de folosinta pentru utilizarea terenului traversat de linia ferata industriala, precum si plata contravalorii lipsei de folosinta pentru ultimii 3 ani, insa fara a motiva solutia.
Prin decizia civila nr. 149 din 30 ianuarie 2013 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de parata reclamanta reconventionala S.C. E S.A. Timisoara impotriva sentintei civile nr. 113/PI din 4 mai 2012 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4172/30/2011 si a modificat in parte hotararea atacata, in sensul ca a admis in parte cererea reconventionala formulata si precizata de societatea recurenta, obligand parata intimata S.C. A S.A. Timisoara si la plata sumei de 4.500 euro/luna, exclusiv T.V.A., echivalent in lei, incepand cu data de 13 iulie 2011, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului apartinand S.C. E S.A. Timisoara, afectat de linia de cale ferata, respingand-o in rest, mentinand celelalte dispozitii ale sentintei atacate. De asemenea, a respins recursul declarat de reclamanta parata reconventionala S.C. A S.A. Timisoara impotriva aceleiasi hotarari judecatoresti.
Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a retinut ca, intr-adevar, prima instanta, nu a acordat si nici nu a motivat de ce a respins capatul de cerere referitor la obligarea S.C. A S.A. Timisoara la plata catre societatea recurenta si a contravalorii lipsei de folosinta a terenului apartinand S.C. E S.A. Timisoara, afectat de linia de cale ferata, petit care, prin ultima precizare de actiune (depusa in data de 2 martie 2012) a fost determinat la suma de 4.500 euro/luna, echivalent in lei.
Articolul 7 din O.G. nr. 60/2004, modificata, prevede ca agentii economici care construiesc linii ferate industriale cu racordare directa la calea ferata administrata de Compania Nationala de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. au dreptul de utilizare, in acest scop, a terenului din domeniul public al statului, administrat de Compania Nationala de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. si din proprietatea Companiei Nationale de Cai Ferate "C.F.R." - S.A., pe zona strict necesara constructiei liniei ferate industriale si pe durata existentei liniei ferate industriale. Pentru terenul din domeniul public al statului, administrat de Compania Nationala de Cai Ferate "C.F.R." - S.A., ocupat de linii ferate industriale, nu se percep taxe de utilizare a terenului atata timp cat Compania Nationala de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. este scutita de la plata acestor taxe. Pentru terenurile din proprietatea privata a Companiei Nationale de Cai Ferate "C.F.R." - S.A., ocupate de linii ferate industriale, se va percepe un tarif de folosinta care se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului.
Inchiderea circulatiei pe o linie ferata industriala de tranzit se poate face, potrivit art. 16 din ordonanta, numai cu respectarea urmatoarelor conditii: a) in cazul in care detinatorul de linie ferata industriala nu mai are interes in mentinerea si/sau utilizarea acesteia, va notifica acest fapt, cu 6 luni inainte de termenul renuntarii la linia ferata industriala, Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului si tuturor detinatorilor de linii ferate industriale aflati in amonte; b) in situatia in care detinatorii de linii ferate industriale aflati in amonte fata de racordul la infrastructura feroviara publica nu sunt de acord cu inchiderea liniei ferate industriale, acestia au dreptul de preemtiune pentru inchirierea sau cumpararea liniei ferate industriale respective; c) in cazul in care detinatorul unei linii ferate industriale intra in faliment, autoritatea care administreaza falimentul va acorda detinatorilor de linii ferate industriale din amonte de linia ferata industriala intrata in faliment dreptul de preemtiune pentru preluarea acesteia; d) in cazurile prevazute la lit. b) si c), daca nici unul dintre detinatorii de linii ferate industriale aflati in amonte nu este interesat in preluarea liniei ferate industriale, dreptul de preemtiune poate fi acordat Companiei Nationale de Cai Ferate "C.F.R." - S.A.
Articolul 17 din acelasi act normativ, care prevedea ca, in situatia in care proprietarul unei linii ferate industriale de tranzit nu a obtinut acceptul conform art. 16 lit. a), acesta va mentine linia ferata industriala deschisa traficului feroviar, in conditiile in care proprietarii de linii ferate industriale aflati in amonte vor prelua integral costurile de intretinere si exploatare a liniei de tranzit si vor plati o chirie pentru utilizarea terenului, proprietate privata, pe care se afla linia ferata industriala, iar in cazul in care partile nu cad de acord asupra nivelului chiriei, acesta se va stabili pe baza evaluarii terenului din zona respectiva, facuta de un evaluator atestat, a fost abrogat prin Legea nr. 402/2004.
Insa, o asemenea imprejurare nu are relevanta juridica in cauza, pentru ca ar fi contrar principiilor care garanteaza proprietatea, stiut fiind faptul ca elementul definitoriu al dreptului de proprietate consta in aceea ca titularul sau are dreptul sa beneficieze de toate serviciile unui bun, mai putin de cele exceptate prin lege sau prin conventie, spre deosebire de celelalte drepturi reale, care acorda dreptul de a beneficia numai de un grup de servicii sau de anumite servicii determinate.
Este de necontestat ca terenul pe care se afla situata calea ferata de tranzit este proprietatea recurentei S.C. E S.A. Timisoara. Tocmai de aceea, respectiva persoana juridica are, potrivit art. 480 din vechiul Cod civil (noul Cod civil nefiind incident in speta, raportat la dispozitiile art. 6), dreptul de a se bucura si dispune de bun in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.
Continutul dreptului de proprietate este dat, in principal, de atributele acestuia: posesia, folosinta si dispozitia. Or, jus utendi presupune exercitarea de catre titularul dreptului de proprietate a unei stapaniri efective asupra bunului in materialitatea sa, din punct de vedere fizic si/sau economic, direct si nemijlocit, prin putere proprie si in interes propriu, sau de a consimti ca stapanirea sa fie exercitata in numele si in interesul lui de catre o alta persoana.
Ceea ce se impune a fi luat in considerare, sub aspectul pretentiilor financiare ale proprietarului terenului afectat de linia de cale ferata, este faptul ca, desi acesta este tinut sa nu dezafecteze linia de tranzit (art. 14 alin. 2 din ordonanta prevazand ca, in cazul in care una sau mai multe linii ferate industriale sunt racordate la infrastructura feroviara publica, prin intermediul uneia sau mai multor linii ferate industriale, proprietarii de linii ferate industriale de tranzit sunt obligati sa asigure, in limita capacitatii de transport existente, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor feroviare ale operatorilor care au contracte de transport cu proprietarii de linii ferate industriale aflati in amonte), el are dreptul sa primeasca o despagubire corespunzatoare din partea beneficiarului, fiind lipsit, in virtutea unei dispozitii legale, de una dintre atributele dreptului sau de proprietate: folosinta terenului afectat, prin aceasta dreptul sau real fiind stirbit si, ca atare, legea da drept la reparatiune, situatia fiind similara cu cea reglementata de art. 616 din Codul civil din 1864.
Fata de cele aratate, este mai mult decat evident ca solutia tribunalului se impune a fi schimbata in parte, in sensul obligarii intimatei S.C. A S.A. Timisoara si la acoperirea pagubei cauzata proprietarului imobilului afectat de linia de cale ferata, despagubirea fiind echivalentul lipsei de folosinta a terenului in cauza.
In ceea ce priveste cuantumul acestei despagubiri, Curtea va avea in vedere concluziile expertizei tehnice intocmita in primul ciclu procesual de dl. expert I.G., care a stabilit aceasta suma la 19.575 lei/luna, echivalentul a 4.500 euro/luna, exclusiv T.V.A., iar referitor la perioada pentru care lipsa de folosinta este datorata, pretentiile recurentei S.C. E S.A. Timisoara sunt justificate doar in parte, respectiv incepand cu data de 13 iulie 2011, si nu pentru 3 ani anteriori formularii cererii, pentru simplul motiv ca, numai prin notificarea din 12 iulie 2011, comunicata intimatei in 13 iulie 2011, parata reclamanta reconventional a incunostintat partea adversa de faptul ca nu mai are interes in utilizarea liniei si, in consecinta, nici in mentinerea acesteia, avand in vedere si starea avansata de degradare, in contextul in care linia de cale ferata nu a mai fost utilizata de o lunga perioada de timp de societate in activitatea desfasurata. Asadar, numai incepand cu data de 13 iulie 2011, intimata S.C. A S.A. Timisoara este tinuta, raportat la dispozitiile art. 17, coroborat cu art. 16 lit. a) din O.G. nr. 60/2004, sa o despagubeasca pe recurenta pentru lipsa de folosinta a terenul afectat de aceasta linie ferata industriala de tranzit. Criticile referitoare la gresita admitere a cererii principale sunt neintemeiate, pentru ca la dosar nu exista probe care sa ateste cu certitudine deblocarea caii ferate.
Recursul S.C. A S.A. Timisoara este nefondat, intrucat, pe de o parte, reclamanta, dupa depunerea raspunsului expertului la obiectiuni, nu a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare, in conformitate cu art. 212 din Codul de procedura civila, omologarea unei expertize extrajudiciare (depusa la dosar la termenul din 24 octombrie 2012) neputand avea loc, partea trebuind sa-si valorifice criticile formulate in legatura ca modul de calcul folosit de specialist in conditiile textului mentionat. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, la termenul de judecata din 13 aprilie 2012, reprezentantul recurentei reclamante, prezent la dezbateri, a declarat in mod expres in fata tribunalului ca nu are obiectiuni la raportul de expertiza, aspect consemnat in procesul-verbal de sedinta. Pe de alta parte, nici critica ce vizeaza defalcarea tarifului de acces la linia de cale ferata de tranzit proportional cu gradul de utilizare a liniei de catre fiecare dintre societatile aflate in amonte, in functie de numarul de vagoane care trec pe linia ferata pentru fiecare beneficiar, nu este intemeiata, de vreme ce niciuna dintre aceste companii nu a fost atrasa in prezentul litigiu, ceea ce, bineinteles, nu exclude dreptul reclamantei recurente de a solicita, de la respectivele societati, printr-o actiune in regres, acest lucru. Nu in ultimul rand, desi este real ca expertul nu a aratat daca tariful de 19.402 lei/an are sau nu inclusa taxa pe valoare adaugata, cata vreme tribunalul, atunci cand a obligat recurenta sa plateasca intimatei aceasta suma, nu a mentionat ca T.V.A.-ul ar fi datorat, la randul sau, nemultumirea partii cazuta in pretentii nu este justificata.