Prelungirea duratei arestarii preventive. Justificarea prelungirii detentiei preventive, datorata pericolului de a fi tulburata ordinea publica si riscului de disparitie a inculpatului

- Conventia europeana asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului - art. 5 paragraf 3
- Codul de procedura penala - art. 143, art. 148 lit. a) si f), art. 155, art. 159
- Jurisprudenta CEDO: cauzele: Matznetter c. Austriei; Wemhoff c. Germaniei; Letellier c. Frantei; Neumeister c. Austriei

Potrivit dispozitiilor art. 155 C. pr. pen., arestarea inculpatului poate fi prelungita, in cursul urmaririi penale, daca temeiurile care au determinat luarea acestei masuri impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care justifica privarea de liberate. Curtea Europeana a  Drepturilor Omului, verificand respectarea dispozitiilor art. 5 paragraf 3 din Conventie, prin prisma aplicarii dreptului intern al statelor din Uniunea Europeana a aratat ca detentia este justificata daca se face dovada ca asupra procesului penal planeaza cel putin unul dintre urmatoarele pericole: pericolul de savarsire a unor noi infractiuni; pericolul de distrugere a probelor; riscul presiunii asupra martorilor; pericolul de disparitia a inculpatului; pericolul de a fi tulburata ordinea publica.
In cauza se mentin cel putin doua temeiuri care justifica prelungirea duratei arestarii preventive si anume: implicarea inculpatului la savarsirea unei infractiuni impotriva vietii persoanei, ceea ce a condus la o grava perturbare a ordinii publice; sustragerea inculpatului de la urmarire penala, concretizata prin disparitia inculpatului imediat dupa savarsirea faptei. In aceste conditii sunt indeplinite si cerintele prevazute in dreptul national, in concret, cele continute de art. 155 C. pr. pen. raportat la art. 148 lit. a) si f) C. pr. pen.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
Decizia penala nr. 126/R din 1 februarie 2013

Prin incheierea penala nr. 6/CC/30.01.2013 pronuntata de Tribunalul Timis, in baza art. 159 alin. (7) C. pr. pen., raportat la art. 155 C. pr. pen. si cu aplicarea art. 143 C. pr. pen., art. 148 alin. (1) lit. a), f) C. pr. pen., a fost admisa propunerea formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis si a fost prelungita masura arestarii preventive a inculpatului O.H., in prezent detinut in Arestul I.P.J. Timis in baza mandatului de arestare preventiva nr. 37/19.06.2012 emis de Tribunalul Timis, pentru o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 02.02.2013 pana la data de 03.03.2013 inclusiv.
In baza art. 139 alin. (1) C. pr. pen. a fost respinsa cererea inculpatului, prin aparator, de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea sau tara.
Analizand materialul probator administrat in cauza, tribunalul a retinut urmatoarea situatie de fapt:
Prin ordonanta Parchetului de pe langa Tribunalul Timis nr. 1602/P/2011 din data de 31.05.2012 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul O.H. pentru savarsirea infractiunii prevazute art. 20 C.pen. raportat la 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., constand in aceea ca la data de 09.12.2011, in jurul orei 05,00, a tras un foc de arma inspre partea vatamata C.M.F., provocandu-i leziuni in zona toracica, vindecabile in termen de 15 zile de ingrijiri medicale, fapta petrecuta in fata localului Lepa Brena, situat pe Calea Lugojului din Timisoara.
Prin incheierea penala nr. 54/CC/19.06.2012 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4398/30/2012 s-a dispus arestarea preventiva, in lipsa, a inculpatului O.H. pe o perioada de 30 zile, incepand cu data prinderii, fiind emis pe numele acestuia mandatul de arestare preventiva nr. 37/19.06.2012, instanta apreciind ca sunt incidente dispozitiile art. 148 alin. (1) lit. a), f) C. pr. pen., existand suficiente indicii temeinice din care sa reiasa ca inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea penala prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si ca lasarea inculpatului in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica - dedus din natura violenta a faptei, imprejurarile concrete si modalitatea de comitere (intr-un loc public, intens circulat), urmarile cauzate, precum si din starea de indignare si revolta generata societatii, precum si ca inculpatul a fugit si s-a ascuns in scopul de a se sustrage de la cercetare penala.
La data de 05.10.2012 inculpatul a fost prins, iar prin incheierea din data de 08.10.2012, Tribunalul Timis a confirmat mandatul de arestare preventiva emis pe numele acestuia, dispunand punerea lui in executare incepand cu data de 05.10.2012. Prin incheierile penale nr. 112/CC/30.10.2012, nr. 135/CC/29.11.2012 si nr. 146/28.12.2012 starea de arest preventiv a inculpatului a fost prelungita in mod succesiv cu cate 30 de zile, pana la data de 02.02.2013 inclusiv, apreciindu-se ca subzista temeiurile avute in vedere la luarea respectivei masuri.
Potrivit dispozitiilor art. 155 C. pr. pen., in cursul urmaririi penale arestarea inculpatului poate fi prelungita daca temeiurile care au determinat luarea acestei masuri impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate.
In momentul solutionarii propunerii de prelungire a masurii arestului preventiv, judecatorul trebuie deci sa se raporteze la perioada de timp cuprinsa intre momentul ramanerii definitive a incheierii prin care s-a dispus luarea masurii arestului preventiv si momentul solutionarii prezentei propuneri, urmand sa stabileasca daca temeiurile care au justificat privarea de libertate a inculpatului se mentin ori s-au schimbat, sau daca au aparut temeiuri noi care sa determine o asemenea masura.
In cauza, din examinarea dosarului de urmarire penala, tribunalul a constatat, pe de o parte, ca luarea, iar ulterior prelungirea masurii arestarii preventive fata de inculpat s-a facut cu respectarea conditiilor de legalitate, iar, pe de alta parte, ca din datele existente rezulta suficiente indicii rezonabile referitoare la posibilitatea ca inculpatul sa fi comis o fapta prevazuta de legea penala sanctionata cu inchisoarea mai mare de 4 ani, indicii care sa convinga un observator independent ca persoana in cauza este posibil sa fi comis acea fapta, precum si faptul ca lasarea acestuia in libertate prezinta pericol pentru ordinea publica, fiind astfel evident ca temeiurile care au determinat initial arestarea preventiva nu s-au modificat, justificand in continuare privarea de libertate a inculpatului.
In ceea ce priveste existenta unor probe sau indicii temeinice cu privire la savarsirea de catre inculpat a unei fapte prevazute de legea penala, tribunalul a avut in vedere declaratiile partii vatamate C.M.F., ale martorilor B.A., G.S.C., S.L.L., B.C.F., P.L.I., recunoasterea dupa plansa foto, proces-verbal de perchezitie domiciliara, proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procese-verbale de constatare, de cercetare la fata locului, raport de constatare medico-legala, raport de constatare tehnico-stiintifica, toate acestea fiind suficiente pentru a determina presupunerea rezonabila ca inculpatul este implicat in comiterea infractiunilor retinute in sarcina sa prin actul de inculpare.
In ceea ce priveste cea de-a doua conditie ceruta de art. 148 lit. f) C. pr. pen. din analiza actelor existente la dosar prin raportare la temeiurile avute in vedere la luarea si ulterior prelungirea masurii preventive, s-a constatat ca aceste temeiuri nu s-au modificat, continuand sa justifice privarea de libertate a inculpatului.
Este evident ca raportat la natura faptei savarsite, imprejurarile concrete de savarsire a acesteia si valorile sociale puse in pericol: infractiune contra vietii persoanei, savarsita pe o strada a municipiului Timisoara, in imediata vecinatate a unui local public, printr-o modalitate extrem de violenta, de natura sa puna in pericol viata oricarei persoane care trecea pe acolo - respectiv prin impuscarea victimei cu o arma de foc letala pe care inculpatul o detinea fara drept, pe fondul unui conflict spontan ivit in acea seara, precum si la usurinta cu care inculpatul, pe fondul unui simplu conflict, a hotarat sa foloseasca un pistol - instrument apt sa produca decesul unei persoane - asupra victimei, se poate observa faptul ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta in continuare un pericol concret pentru ordinea publica, care justifica mentinerea masurii preventive a arestarii fata de acesta.
Pe de alta parte, asa cum a subliniat Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Kemmache impotriva Frantei, in situatia in care masura arestarii preventive a fost dispusa pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitima doar atata timp cat ordinea publica este efectiv amenintata. Or, in prezenta cauza, fiind vorba de savarsirea de catre inculpat a unei fapte grave prin care s-a adus atingere dreptului la viata - una dintre valorile fundamentale care trebuie protejate -, tinand cont si de circumstantele concrete in care a fost savarsita, tribunalul a apreciat ca lasarea in libertate a inculpatului, prin gravitatea deosebita a activitatii acestuia si prin reactia opiniei publice referitoare la persoanele implicate in comiterea unor astfel de apte, este susceptibila de a conduce la o tulburare a ordinii publice, de a spori sentimentul de nesiguranta al cetatenilor, care au dreptul de a beneficia de protectia autoritatilor impotriva oricarei persoane care, prin comportamentul sau violent, a adus o atingere grava dreptului absolut la viata al unei alte persoane.
In acest sens, Tribunalul a retinut ca notiunea de "probe" ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, nu poate fi interpretata in sensul ca ar avea ca obiect imprejurari petrecute sau pe cale sa se petreaca cu certitudine, care duc la dovedirea vinovatiei intr-un proces penal. Inclusiv Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Letellier contra Frantei, a recunoscut posibilitatea ca, atunci cand anumite infractiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care il au asupra opiniei publice, pot crea in cadrul societatii o reactie de nesiguranta, de revolta, sa se poata dispune privarea de libertate a autorului, cel putin pentru o perioada de timp.
Nu in ultimul rand, tribunalul a apreciat ca in privinta inculpatului este incident in continuare si temeiul prevazut de art. 148 alin. (1) lit. a) C. pr. pen., materialul probatoriu administrat in cauza conferind indicii pertinente in sensul ca, imediat savarsirii prezumtivei fapte, inculpatul a fugit si s-a ascuns in scopul de a se sustrage de la urmarirea penala, riscul unui asemenea comportament planand in continuare asupra inculpatului. Relevante in acest sens sunt imprejurarile ca, imediat dupa comiterea prezumtivei fapte, inculpatul a parasit locul faptei si, desi a fost urmarit de organele de politie, a fugit si s-a ascuns, profitand de o padure din apropiere, a incercat sa scape de obiectul folosit la savarsirea faptei si sa impiedice descoperirea acestuia de catre organele de politie, aruncandu-l in curtea unui imobil, si apoi si-a parasit domiciliul, plecand in strainatate, precum si comportamentul inculpatului dupa prinderea sa de catre organele de urmarire, respectiv refuzul categoric al acestuia de a i se recolta probe biologice in vederea efectuarii expertizei genetice, desi aceasta proba apare ca deosebit de relevanta in vederea adevarului si justa solutionare a cauzei.
Raportat si la dispozitiile art. 136 alin. (1) C. pr. pen. Tribunalul a constatat ca masura prelungirii arestarii preventive se impune si pentru a permite efectuarea cu celeritate a actelor de urmarire penala necesare finalizarii acesteia (efectuarea si depunerea expertizei genetice), din inscrisurile dosarului reiesind ca au fost demarate demersurile pentru efectuarea acestor acte.
Pentru toate aceste considerente, apreciind ca la acest moment procesual interesul general de desfasurare in bune conditii a anchetei judiciare, precum si de protectie a cetatenilor primeaza fata de interesul inculpatului de a fi judecat in stare de libertate, in conditiile in care temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpatului nu s-au schimbat, tribunalul a admis cererea parchetului si a dispus prelungirea arestarii preventive a inculpatului cu inca 30 de zile.
In contextul in care a apreciat ca se mentin temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive, tribunalul a respins cererea inculpatului O.H., prin aparator, de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea sau tara, ca nefondata.
Impotriva acestei, incheieri a declarat recurs inculpatul fara a-l motiva, sustinerile orale ale acestuia si ale aparatorului ales fiind consemnate in partea introductiva a prezentei decizii.
Examinand sentinta recurata atat prin prisma motivelor invocate, cat si sub toate aspectele de fapt si de drept, in conditiile prevazute de art. 3856 alin. (1) si (3) C. pr. pen., Curtea a constat ca recursul este nefondat.
Temeiul de drept in baza caruia s-a dispus privarea de libertate inculpatului este prevazut de art. 143 C. pr. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. a) si f) C. pr. pen, subzista si in prezent si este de natura sa justifice in continuare privarea de libertate a inculpatului.
Din coroborarea textelor de lege rezulta conditiile ce trebuie intrunite pentru ca masura arestarii preventive sa fie legala si temeinica: existenta unor probe sau indicii temeinice ca persoana suspectata a savarsit fapte de natura penala; legea sa prevada pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau inchisoarea mai mare de 4 ani, existenta unui probatoriu din care sa rezulte ca lasarea in libertate a persoanei prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, verificand temeiurile de arestare din dreptul intern in respectarea art. 5 paragraful 3 din Conventie - a apreciat asupra caracterului rezonabil al detentiei preventive, acceptand doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre. Astfel, detentia este justificata doar daca se face dovada ca asupra procesului penal planeaza cel putin unul dintre urmatoarele pericole, care trebuie apreciate in concret, pentru fiecare caz in parte : pericolul de savarsire a unor noi infractiuni - Hotararea Matznetter c. Austriei/ 10.11.1969, pericolul de distrugere a probelor - Hot. Wemhoff c. Germaniei/27.06.1968, riscul presiunii asupra martorilor -Hot. Letellier c. Frantei/26.06. 1991, pericolul de disparitie al inculpatului - Hot. Neumeister c. Austriei/27.06.1968 sau pericolul de a fi tulburata ordinea publica - Hot. Letellier c. Frantei/26.06. 1991.
Curtea a constatat ca, in speta dedusa judecatii, in privinta inculpatului planeaza pericolul de a fi tulburata ordinea publica si riscul disparitiei acestuia.
In sarcina inculpatului s-a retinut ca in la data de 09.12.2011, in jurul orei 05,00, a tras un foc de arma inspre partea vatamata C.M.F., provocandu-i leziuni in zona toracica, vindecabile in termen de 15 zile de ingrijiri medicale, fapta petrecuta in fata localului Lepa Brena, situat pe Calea Lugojului din Timisoara.
Starea de fapt retinuta rezulta din, declaratiile partii vatamate C.M.F., ale martorilor B.A., G.S.C., S.L.L., B.C.F., P.L.I., recunoasterea dupa plansa foto, proces-verbal de perchezitie domiciliara, proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procese-verbale de constatare, de cercetare la fata locului, raport de constatare medico-legala, raport de constatare tehnico-stiintifica.
Prin urmare, exista indicii temeinice referitoare la implicarea inculpatului in comiterea faptei de natura penala retinuta in sarcina acestuia prin actul de sesizare, fapta pentru care legea prevede pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 4 ani.
Imprejurarea sustragerii de la urmarire penala prevazuta de art. 148 lit. a) C. pr. pen. aspect ce a reiesit din faptul ca, in chiar noaptea comiterii faptei, inculpatul a disparut de la domiciliul sau, iar ulterior masura arestarii a fost luata in lipsa.
Asa cum a subliniat Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Kemmache impotriva Frantei, in situatia in care masura arestarii preventive a fost dispusa pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitima doar atata timp cat ordinea publica este efectiv amenintata. Or, in prezenta cauza, fiind vorba de savarsirea de catre inculpat a unei infractiuni grave impotriva vietii persoanei, Curtea a apreciat ca lasarea in libertate a acestuia, prin gravitatea deosebita si prin reactia opiniei publice referitoare la persoanele implicate in asemenea fapte, este susceptibila de a conduce la o tulburare a ordinii publice.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Timisoara a constatat ca prelungirea duratei arestarii preventive este premisa efectuarii cu celeritate a actelor indicate in cuprinsul propunerii, in temeiul art. 159 C. pr. pen. raportat la art. 155 C. pr. pen. si cu aplicarea art. 143 C. pr. pen. si art. 148 alin. (1) lit. a) f) C. pr. pen. si a considerat ca propunerea Parchetului este intemeiata, astfel cum a apreciat si prima instanta, motiv pentru care, in baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pr. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.H. impotriva incheierii penale nr. 6/CC/30.01.2013 pronuntata de Tribunalul Timis.