Raspundere civila delictuala. Prejudiciu adus onoarei si reputatiei persoanei. Reparare

Raspundere civila delictuala. Prejudiciu adus onoarei si reputatiei persoanei. Reparare

-Noul Cod civil - art. 71, art. 72, art. 74, art. 252, art. 253, art. 357
-Constitutia Romaniei - art. 30 alin. (6)
-Conventia Europeana a Drepturilor Omului - art. 10 alin. (2)

In situatia in care conditiile cerute pentru angajarea raspunderii civile delictuale sunt intrunite, cererea de reparare a prejudiciului cauzat prin atingerea onoarei si reputatiei persoanei este intemeiata, stabilirea modalitatii si a intinderii reparatiei presupunand pastrarea echilibrului necesar unei juste reparatii.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 1521 din 12 noiembrie 2013, F.S.

Prin sentinta civila nr. 2426/19.02.2013 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosar nr. 26164/325/2012, a fost admisa actiunea civila formulata de reclamanta G.L.R., in contradictoriu cu parata U.I. si, in consecinta, s-a constatat caracterul ilicit al faptelor paratei prin care aceasta a adus atingere onoarei si reputatiei reclamantei; a fost obligata parata la incetarea savarsirii faptelor prin care aceasta a adus atingere onoarei si reputatiei reclamantei, precum si de a se abtine de a mai savarsi fapte de aceeasi natura, indiferent de mijloace, in viitor; a fost obligata parata la publicarea, pe cheltuiala proprie, a hotararii judecatoresti intr-un cotidian de larga  audienta, la ramanerea irevocabila; a fost obligata parata la plata de daune morale catre reclamanta in suma de 20.000 euro, in echivalent lei la data platii; a fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 2.500 lei si 152,35 Euro in echivalent lei la data platii, cheltuieli de judecata. 
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca, prin sentinta civila nr. 7164/15.03.2012 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr.  27332/325/2011, definitiva si irevocabila la data pronuntarii in ceea ce priveste divortul, parata  U.I. si fostul sau sot, U.C. au fost de acord cu  desfacerea casatoriei lor, incheiata la data de 14.02.2009.
Din declaratia martorei V.M.S. a rezultat ca, dupa sarbatorile din luna ianuarie 2012, intalnindu-se cu fostul sot al paratei, i-a recomandat acestuia pe prietena sa, reclamanta G.L.R.
A mai afirmat aceeasi martora ca reclamanta G.L.R. i-a aratat mult mai tarziu, in luna mai 2012, 6-7 mesaje scrise de parata, aceasta pentru ca mai mult de atat nu a vrut sa citeasca, intrucat erau vulgare, groaznice, depaseau bunul simt si erau amenintatoare.
La dosar s-a depus un numar impresionant de mesaje transmise de parata prin Yahoo, SMS-uri si Facebook, in special catre reclamanta, catre fostul sau sot, catre martora M.M., administrator al unei firme colaboratoare a fostului sot, catre firma mama din Italia a firmei condusa de  reclamanta.
Din cuprinsul Plangerii penale adresata Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia - DIICOT de SC S. SRL, firma la care este angajat fostul sot al paratei si care colaboreaza cu firma reclamantei, rezulta ca  parata a accesat informatiile existente in cele doua aparate sustrase la 30.11.2011, trimitand corespondenta anonima si agresiv defaimatoare la adresa societatii catre aproximativ 500 de colaboratori, parteneri de afaceri si banci.
Mesajele au fost transmise de parata catre reclamanta in intervalul 8.05.2012 -18.11.2012 in diverse forme si atasate la dosar, regasindu-se intre 5-15 mesaje pe zi, in care se reiau aceleasi expresii, amenintari ori cuvinte jignitoare.
Parata a adresat injurii reclamantei inclusiv in public, chiar in prezenta unui agent de politie, in acest sens fiind sanctionata contraventional prin aplicarea unei amenzi in cuantum de 200 lei.
De asemenea, a sustinut reclamanta, parata a trimis cu intentia de a-i prejudicia acesteia din urma imaginea personala, un anunt la ziarul online P., in numele reclamantei, privind vanzarea de obiecte de o anumita natura. Anuntul respectiv este insotit de numarul de telefon mobil personal al reclamantei, care a aflat despre publicarea fara drept a acestui anunt in momentul in care a fost contactata de un eventual cumparator.
Parata s-a prezentat si la imobilul in care locuieste reclamanta si a denigrat-o pe aceasta in fata a cel putin 3 vecini de apartament, aspect ce rezulta din sms-urile in care parata da detalii despre vecini, anexe la cererea introductiva.
Fata de cele de mai sus, prima instanta a inlaturat sustinerile paratei conform carora agresiunile sale verbale s-au derulat strict intre parti si au fost facute publice doar la initiativa reclamantei.
In cauza de fata, parata U.I. a adus grave incalcari ale dreptului reclamantei la viata privata  (art. 71 Noul Cod civil) si dreptului la demnitate (art. 74 Noul Cod civil).
Asa cum s-a aratat mai sus, parata, timp de peste 7 luni, intre mai 2012 - noiembrie 2012, a trimis zeci de sms-uri si e-mail-uri cu continut injurios, cu un grad ridicat de vulgaritate, prin care a adus numeroase acuzatii, nefondate, la adresa reclamantei.
Fapta ilicita a paratei consta, asadar, in aceea ca a trimis reclamantei, partenerilor de afaceri, dar si altor persoane cunoscute din tara si din strainatate zeci de e-mail-uri cu continut vadit defaimator, vulgar si amenintator, prin care i-a adus o grava atingere onoarei, demnitatii si reputatiei reclamantei in calitate de om, de femeie si de director al unei societati comerciale din Timisoara.
O astfel de fapta nu ar putea fi interpretata ca o manifestare a libertatii de exprimare a paratei, deoarece actiunile depasesc orice limita a libertatii de exprimare.
Potrivit art. 30 alin. (6) din Constitutia Romaniei "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine". Tot astfel, potrivit art. 10 alin. (2) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, exercitarea libertatii de exprimare poate fi supusa unor restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru protectia moralei si a reputatiei.
Asa fiind, prima instanta a admis primul petit al actiunii, in sensul constatarii caracterului ilicit al faptelor paratei, prin care aceasta a adus atingere onoarei, demnitatii si reputatiei reclamantei.
Potrivit art. 253 alin. (1) lit. c) Noul Cod civil persoana fizica ale carei drepturi nepatrimoniale au fost incalcate ori amenintate poate cere oricand instantei constatarea caracterului ilicit al faptei savarsite, daca tulburarea pe care a produs-o subzista; or, parata, si dupa promovarea actiunii la 26.09.2012, a continuat  savarsirea faptelor descrise mai sus, ultimele mesaje transmise atasate la dosar  fiind din 18.11.2012.
Cu aplicarea art. 252 alin. (1) lit. b) din Noul Cod civil, prima instanta a admis si cel de-al doilea petit, dispunand obligarea paratei la incetarea savarsirii faptelor prin care aceasta a adus atingere onoarei si reputatiei reclamantei, precum si obligarea acesteia de a se abtine de a mai savarsi fapte de aceeasi natura, indiferent de mijloace, in viitor.
Potrivit art.  252 alin. (3) lit. a) din Noul Cod civil, cel care a suferit o incalcare a unor asemenea drepturi poate cere instantei sa il oblige pe autorul faptei sa indeplineasca orice masuri socotite necesare de catre instanta spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt, intre altele, obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotararii de condamnare. Vazand conduita paratei care a adus o grava atingere  onoarei, demnitatii si reputatiei reclamantei, atat intre cunoscuti, cat si intre oamenii de afaceri cu care colaboreaza, prima instanta a admis si petitul 3 din cererea de chemare in judecata si a dispus obligarea paratei la publicarea, pe cheltuiala proprie, a hotararii judecatoresti pronuntate intr-un cotidian de larga  audienta, la ramanerea irevocabila.
In baza art. 252 alin. (4) din Noul Cod civil, persoana prejudiciata poate cere despagubiri sau, dupa caz, o reparatie patrimoniala pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, daca vatamarea este imputabila autorului faptei prejudiciabile. 
Cu referire la aprecierea prejudiciului suferit de reclamanta prin faptele paratei, prima instanta a constatat ca aceste acuzatii repetate si nefondate au afectat serios integritatea morala a reclamantei si au influentat negativ imaginea acesteia de profesionist in perceptia partenerilor de afaceri, a cunostintelor si a prietenilor. Prejudiciul suferit de reclamanta este, in principal, unul de natura morala, deoarece afectarea starii de sanatate a reclamantei pe durata celor 7 luni nu a fost masurata si analizata de medici, spre a se depune dovezi la dosar.
Cum legea nu ofera criterii clare de individualizare a sumelor reprezentand echivalentul prejudiciului moral, prima instanta, fata de probele depuse la dosar, de fapta ilicita a paratei, limbajul vulgar si agresiv la adresa reclamantei, numarul impresionant al mesajelor defaimatoare, a admis cererea reclamantei, dispunand  obligarea paratei la plata de daune morale catre reclamanta in cuantum de 20.000 euro, in echivalent lei la data platii, apreciind ca suma este rezonabila fata de  gravitatea faptelor paratei.
In cauza, exista si o relatie de cauzalitate intre faptelor paratei si urmarea imediata.  Consecinta directa si imediata a mesajelor electronice si sms-urilor printre cunoscutii si partenerii de afaceri ai reclamantei este prejudiciul  moral creat acesteia in mediile de afaceri, data fiind pozitia pe care o detine, dar si raportat la stima de sine a reclamantei.
Vinovatia sub forma intentiei rezulta chiar din mesajul transmis la data de 05.10.2012, in care parata ii comunica reclamantei ca "regret, dar te informez, eu imi asum toate sms-urile trimise catre tine", dar si din faptul ca parata a actionat cu vadita intentie de a deteriora imaginea personala a reclamantei prin zecile de sms-uri si e-mail-uri cu caracter defaimator pe care le-a transmis in mediul familial si profesional al acesteia, astfel cum s-a dovedit mai sus.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs (calificat de instanta ca fiind apel),  parata.
Apelanta a apreciat ca hotararea pronuntata se bazeaza pe premise incorecte, aratand ca instanta de fond nu a tinut cont de aspectele invocate de ea pe calea intampinarii si probate si a retinut in mod surprinzator numai cele mentionate in plangerea formulata de fostul sau sot. In primul rand, instanta civila este tinuta de solutionarea laturii penale de catre organele competente, motiv pentru care nu putea sa retina o stare de fapt infirmata de catre organele penale si cunoscuta la data pronuntarii hotararii. In al doilea rand, si daca nu ar fi fost solutionata plangerea penala, se pleaca de la prezumtia de nevinovatie. Or, in cazul de fata, instanta de fond a avut o atitudine vizibil partinitoare reclamantei.
A considerat ca plangerile penale formulate de catre fostul sau sot si societatea S. SRL, societate al carei asociat este fratele acestuia, au fost formulate in scop sicanator, pentru a o hartui, nefiind implicata in fapta de care este invinuita, si nesustragand respectivele bunuri. Scopul formularii acestora este acela de a o obliga sa renunte la plangerea penala depusa pentru faptul ca fostul sot a lovit-o in fata gradinitei fiului lor. Organele competente in a solutiona respectiva plangere au dat rezolutie de neincepere a urmaririi penale.
Mesajele trimise pe telefonul intimatei, mailuri pe care le-ar fi trimis partenerilor de afaceri, anuntul la ziar pe care se presupune ca l-ar fi trimis, nu fac dovada faptului ca ar fi prejudiciat-o in public pe intimata.
A mai aratat ca nu exista zeci de e-mailuri cu continut defaimator, nu exista nicio dovada la dosar pertinenta, concludenta din care sa reiasa ca apelanta i-ar fi adus o grava atingere onoarei, demnitatii si reputatiei intimatei.
Nu exista in considerentele sentintei recurate niciun criteriu obiectiv sau macar vreun criteriu utilizat de catre instanta in determinarea cuantumului daunelor morale acordate.
Pentru a fi antrenata raspunderea delictuala, trebuie sa fie intrunite urmatoarele conditii: fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul, culpa.
Fapta ilicita nu exista in acest caz, a mai motivat apelanta, intrucat din analiza probatiunii administrate, atat cat i s-a permis in fata instantei de fond coroborata cu prevederile legale aplicabile in speta, faptele sale nu se incadreaza in campul de aplicare al raspunderii civile delictuale.
Pentru a putea discuta de afectarea grava a imaginii si a reputatiei unei persoane, trebuie sa ne raportam la savarsirea faptelor in raport cu terte persoane, cu publicul. Or, in aceasta speta lipseste tocmai acest element pentru a putea vorbi despre savarsirea unei fapte ilicite. Iar acest element lipseste pentru ca nu exista, corespondenta fiind purtata numai intre persoanele implicate.
In aceste conditii, nu exista fapta ilicita.
Cu privire la prejudiciul cauzat, a aratat ca in speta nu numai ca nu a fost dovedit, dar nici nu exista prejudiciu.
Instanta de fond a retinut ca in cauza faptele savarsite ar fi influentat negativ imaginea de profesionist al intimatei in fata partenerilor de afaceri. Nu exista la dosarul cauzei nicio dovada in acest sens si nici macar nu s-a facut referire la modul in care s-a manifestat aceasta influenta negativa.
Raport de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita, nu exista, in opinia apelantei, intrucat reclamanta nu a facut dovada afectarii imaginii ei.
Prin decizia civila nr. 460/104.06.2013, Tribunalul Timis a admis apelul declarat de parata impotriva sentintei primei instante, pe care a schimbat-o in parte; a obligat parata la publicarea pe cheltuiala proprie a considerentelor si deciziei de apel intr-un cotidian de larga audienta, in termen de 30 de zile de la ramanerea irevocabila a hotararii; a obligat parata la plata daunelor morale catre reclamanta in suma de 2000 euro, in echivalent in lei la data platii si a mentinut in rest dispozitiile sentintei.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca apelul este fondat in parte, in ce priveste cuantumul daunelor morale acordate, iar schimbarea hotararii se impune si din perspectiva rolului instantei de a asigura respectarea ordinii publice, a bunelor moravuri.
In ce priveste motivele de apel invocate de parata, primul dintre acestea are in vedere retinerea faptului ca aceasta a luat bunuri din casa fostului sot, fapt confirmat de plangerea penala depusa de acesta din urma. Instanta de fond nu a retinut savarsirea faptei, asa cum incearca apelanta sa induca ideea, intrucat a aratat in mod expres ca in dosarul penal s-a dispus neinceperea urmaririi penale. De altfel, acest aspect nu are legatura cu faptele reclamate de reclamanta, in sensul ca ele au fost amintite pentru a releva imaginea de ansamblu a relatiilor dintre parti si dintre acestea cu fostul sot.
De asemenea, instanta de fond a retinut ca a accesat informatii existente in aparatele pe care i le-ar fi sustras apelanta fostului sot, trimitand astfel corespondenta anonima si agresiv defaimatoare la adresa societatii catre aproximativ 500 de colaboratori, parteneri de afaceri si banci, fiind facuta trimitere la probele existente la acel moment la dosar, adica plangerea formulata de societatea prejudiciata.
Apelanta a invocat si a depus in aparare rezolutia organelor de urmarire penala, prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale pentru savarsirea infractiunilor de acces fara drept intr-un sistem informatic in scopul obtinerii de date informatice si interceptarea fara drept a unei transmisii de date informatice care nu este publica.
Din analiza ei, tribunalul a retinut ca se confirma concluzia instantei de fond privind adresarea de catre apelanta a unor e-mailuri calomnioase partenerilor de afaceri ale fostului sot, astfel ca nici acest motiv de apel nu este fondat.
In ce priveste anuntul din ziar pentru vanzarea de obiecte de anumita natura, este adevarat ca oferta de pe internet nu precizeaza autorul anuntului, astfel ca retinerea de catre instanta de fond a savarsirii acestei fapte de catre parata este eronata si a fost inlaturata.
Din cauza caracterului extrem de vulgar al afirmatiilor, acestea nu au fost  redate in prezenta decizie, dar gravitatea lor, agresivitatea cu care au fost formulate, frecventa trimiterii mesajelor confirma fapta ilicita savarsita de apelanta, dar, mai ales, prejudiciul adus reclamantei, atat in plan personal, cat si profesional. Amenintarile si injuriile produc prin ele insele o tulburare evidenta la nivel psihic, afectand linistea si aprecierea propriei persoane.
Cum au fost stabilite in cauza existenta faptei, a prejudiciului, a legaturii de cauzalitate dintre acestea, ramane de verificat daca suma acordata de instanta corespunde cerintelor unei juste despagubiri, in conditiile art. 1357 Noul Cod civil.
Tribunalul a constatat ca parata a fost sanctionata prin sentinta apelata in trei modalitati, toate permise lege, dar se impune modificarea in parte a doua dintre acestea, sub aspectul individualizarii lor.
Instanta de fond a dispus publicarea hotararii sale intr-un cotidian de larga audienta, dar asa cum s-a aratat si la inceputul considerentelor, aceasta dispozitie nu poate fi mentinuta in aceasta forma, intrucat hotararea de fond contine un limbaj defaimator ca urmare a redarii continutului mesajelor trimise de apelanta. Publicarea hotararii ar determina diseminarea acestor cuvinte, contrar rolului educativ ce caracterizeaza si o hotarare judecatoreasca civila, cu consecinta vatamarii reputatiei intimatei, astfel ca instanta de control judiciar nu a putut gira aceasta diseminare prin redarea insultelor.
In mod firesc, dispozitia a fost inlocuita cu obligatia paratei de a publica exclusiv considerentele si dispozitivul prezentei decizii, in loc de hotararea instantei de fond. Instanta a apreciat ca nu se impune publicarea practicalei hotararii, aceasta parte a deciziei cuprinzand elemente care nu sunt utile restabilirii drepturilor intimatei reclamante.
Tribunalul a modificat si cuantumul despagubirilor acordate, apreciind ca, desi cuvintele adresate sunt grave si in numar mare, nu se justifica plata daunelor de 20.000 euro, asa cum a solicitat reclamanta, ci doar a sumei de 2.000 euro, parata fiind sanctionata si mai ferm prin publicarea hotararii.
Intrucat apelul declarat a fost admis, dar tribunalul a valorificat in parte si apararile formulate de reclamanta G.L.R., nu a acordat cheltuielile de judecata solicitate de parti in calea de atac, urmand ca acestea sa fie suportate de fiecare parte.
Impotriva acestei hotarari au declarat recursuri reclamanta si parata.
Prin recursul sau, reclamanta a solicitat modificarea in parte a deciziei, in ceea ce priveste cuantumul daunelor morale, mentinand hotararea primei instante cu privire la acest aspect ca temeinica si legala.
A invederat ca, desi instanta de apel a retinut in mod corect si legal culpa paratei in ceea ce priveste incalcarea dreptului la viata privata si a dreptului la demnitate si prejudiciul ce i-a fost cauzat apreciind, totodata, ca fiind nefondate sustinerile paratei, solutia de admitere in parte a apelului este una incorecta, netemeinica si nelegala. A apreciat netemeinica si nelegala decizia doar in ce priveste diminuarea nejustificata a daunelor de la suma rezonabila de 20.000 de Euro la suma de 2.000 de Euro.
In niciun moment al litigiului, parata nu a infirmat faptul ca i-a produs grave incalcari ale dreptului la viata privata si demnitate prin zecile de sms-uri, email-uri si injurii adresate in prezenta altor persoane, marginindu-se sa sustina, absolut neadevarat, de altfel, ca injuriile incalificabile i-ar fi fost adresate strict ei, alte persoane cunoscandu-le doar datorita aducerii lor la cunostinta publicului prin vointa sa.
Ambele instante de fond au statuat, in baza art. 71 si 74 Cod civil, ca, relativ la faptele savarsite de catre parata, nu exista vreo conditie legata de publicitate, ceea ce inseamna ca textele de lege care apara dreptul la viata privata si dreptul la demnitate vor sanctiona prejudiciile aduse vietii private si demnitatii unei persoane indiferent daca faptele au fost aduse la cunostinta publicului sau nu.
Instanta de apel a remarcat in mod coerent si caracterul extrem de vulgar al afirmatiilor, gravitatea lor, agresivitatea cu care au fost formulate, frecventa trimiterii mesajelor, toate confirmand fapta ilicita savarsita de catre intimata, dar si prejudiciul suferit de ea prin faptele acesteia.
A prezentat in detaliu probele administrate in cauza care, in opinia sa, dovedesc fara niciun dubiu faptul ca intimata a actionat cu buna-stiinta atunci cand a intreprins actiunile denigratoare la adresa sa, scopul acesteia fiind acela de a o desparti de fostul sau sot.
Prin cererea sa de recurs, parata a solicitat modificarea in parte a hotararii recurate si, pe cale de consecinta, admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Parata a criticat decizia instantei de apel prin prisma motivelor de recurs prevazute de art. 304 alin. (7) si alin. (9) Cod procedura civila. A reiterat dispozitiile legale aplicabile in cauza (art. 1357, art. 1358, art. 71 si art. 74 din Codul civil) din care rezulta ca, pentru a fi antrenata raspunderea delictuala, trebuie sa fie intrunite urmatoarele conditii: fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul, culpa.
Instanta de apel a retinut ca ea a incalcat prevederile art. 71 si art. 74 din Codul Civil, savarsind astfel o fapta ilicita care antreneaza raspunderea sa delictuala, dar parata a apreciat ca nu sunt indeplinite in speta conditiile susmentionate, niciuna din faptele savarsite de catre ea neputand constitui fapte prin care se aduce atingere drepturilor aparate prin prevederile invocate.
Astfel, fapta ilicita nu exista in acest caz. Din analiza probatoriului administrat, coroborat cu prevederile legale aplicabile in speta rezulta ca faptele sale nu se incadreaza in campul de aplicare al raspunderii civile delictuale.
Niciuna dintre faptele imputate ei nu se circumscrie aplicarii dispozitiilor legale invocate de catre intimata si retinute de catre instanta de apel ca fiind incalcate.
In primul rand, in ciuda celor retinute de catre instanta de apel, faptele care pot constitui atingeri aduse dreptului la viata privata si la imagine contin in mod necesar elementul de opozabilitate tertilor, publicului. Acest fapt se poate observa din chiar textele legale invocate de catre instanta.
In al doilea rand, instanta de apel a motivat intr-un mod contradictoriu decizia data, contrazicandu-se pe sine insasi in analiza pe care a efectuat-o cu privire la starea de fapt si de drept aplicabila.
In ciuda faptului ca instanta a retinut ca nerelevante unele aspecte si i-a respins toate cererile de probatiune, tot instanta de apel ia in considerare aceleasi afirmatii si probe pentru a retine savarsirea de catre ea a faptelor ilicite imputate.
Cu privire la prejudiciul cauzat, in speta nu numai ca nu a fost dovedit, dar nici nu exista prejudiciu. Ambele instante au retinut ca, in cauza, faptele savarsite de catre ea ar fi influentat negativ imaginea de profesionist al intimatei in fata partenerilor de afaceri si ar fi afectat relatiile de afaceri ale acesteia, insa nu exista la dosarul cauzei nicio dovada in acest sens si nici macar nu s-a facut referire la modul in care s-a manifestat aceasta influenta negativa.
Cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, tribunalul nu a aratat care sunt criteriile pe care le-a aplicat pentru a cuantifica respectivul prejudiciu.
Cu privire la existenta unui raport de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita, a aratat ca reclamanta nu a facut dovada afectarii imaginii. Or, din moment ce nu exista prejudiciu, nu exista nici raport de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita.
Nici conditia culpei nu este indeplinita, din moment ce nu a avut intentia de a o prejudicia pe reclamanta.
Examinand decizia atacata, prin prisma motivelor invocate, in limitele trasate de art. 304 si art. 306 alin. (2) Cod procedura civila, fata de prevederile art. 299 si urm. Cod procedura civila, coroborate cu prevederile art. 71, art. 74, art. 1357, art. 1358 Noul Cod civil, Curtea a avut in vedere urmatoarele:
Ca un aspect preliminar, se impune a constata ca prin cele doua cereri de recurs se invoca motive ce vizeaza in mod preponderent starea de fapt, pe care recurentele o apreciaza a fi gresit stabilita, ca urmare a analizarii deficitare si incomplete a probelor administrate in cauza.
Critica vizand gresita stabilire a situatiei de fapt ca urmare a interpretarii eronate a probatoriului administrat nu mai poate fi valorificata pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs in actuala reglementare a art. 304 Cod procedura civila, pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea in recurs a greselilor grave de fapt, consecutive gresitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
Ca atare, Curtea a inlaturat, ca neputand face obiectul controlului judiciar in prezentul recurs, criticile privind starea de fapt retinuta in cauza.
Pornind de la starea de fapt retinuta de tribunal (care nu poate fi schimbata, potrivit celor deja aratate), Curtea a procedat la analiza incidentei dispozitiilor art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila in speta.
Astfel, raportat la starea de fapt retinuta in baza probatoriului amplu administrat in cauza, s-a facut o justa interpretare si aplicare a dispozitiilor legale incidente in cauza, atat cu privire la cerintele legale pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratei, cat si cu privire la respectul vietii private si al demnitatii persoanei umane, respectiv la cuantificarea prejudiciului produs reclamantei si formele optime pentru repararea acestuia.
S-au constatat ca prevederile art. 71 din Noul Cod civil protejeaza viata privata si demnitatea persoanei umane impotriva oricaror ingerinte, fara a se cere conditia publicitatii unei fapte pentru angajarea raspunderii civile in baza acestui text de lege, iar art. 74 din actul normativ aratat enumera diferite forme de protectie, din care unele privesc viata intima a unei persoane, fara cerinta savarsirii unei fapte in mediul public, iar altele se refera la protectia imaginii publice a unei persoane.
Ambele instante de fond au statuat in mod just, in baza art. 71 si art. 74 Cod Civil, ca, relativ la faptele imputate paratei, nu exista vreo conditie legata de publicitate, ceea ce inseamna ca textele de lege care apara dreptul la viata privata si dreptul la demnitate vor sanctiona faptele aducatoare de prejudicii de aceasta natura indiferent daca faptele au fost savarsite in public sau aduse la cunostinta publicului ori nu.
Potrivit art. 74 din Noul Cod civil, "sub rezerva aplicarii dispozitiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vietii private: ... b) interceptarea fara drept a unei convorbiri private, savarsita prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, in cunostinta de cauza, a unei asemenea interceptari;... e) tinerea vietii private sub observatie, prin orice mijloace, in afara de cazurile prevazute expres de lege;... i) difuzarea sau utilizarea corespondentei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, resedinta, precum si numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fara acordul persoanei careia acestea ii apartin sau care, dupa caz, are dreptul de a dispune de ele".
Din analiza acestor dispozitii legale rezulta cu evidenta faptul ca aceste fapte nu trebuie savarsite in mod public sau aduse la cunostinta publicului pentru a putea fi calificate ca ingerinte in viata privata a unei persoane, apte sa atraga angajarea raspunderii civile delictuale a persoanei care le savarseste.
Atat judecatoria, cat si tribunalul au constatat, pe baza probatoriului administrat in cauza, ca parata a savarsit fapte ce se incadreaza in textele de lege precitate, iar aceste retineri, asa cum s-a aratat deja, nu mai pot face obiectul controlului judiciar in recurs sub aspectul existentei lor si al formelor de manifestare, intrucat criticile paratei sub acest aspect vizeaza netemeinicia deciziei, nu nelegalitatea hotararii tribunalului.  
S-a mai constatat ca, in cauza, atat judecatoria, cat si tribunalul au facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale privind modul de incuviintare si administrare a probelor, respectiv de apreciere a acestora, fiind incuviintate si administrate probele necesare si utile cauzei, probe ce au fost analizate prin coroborare, fiind just inlaturate cele cu nu se sprijineau si pe alt mijloc de proba.
Faptul ca parata ar fi trimis mesaje telefonice sau pe e-mail sub imperiul emotiei puternice cauzate de comportamentul fostului sau sot, care, afirmativ, i-ar fi impiedicat relationarea cu fiul lor minor nu este de natura sa justifice comportamentul paratei fata de reclamanta. Comportamentul paratei s-a intins pe o durata considerabila de timp si a presupus activitati repetate si diverse, prin care reclamanta a fost sicanata, in viata privata si in cea profesionala, comportament ce depaseste limitele rezonabile acceptabile intr-o societate civilizata, astfel ca in mod just s-a constatat intrunirea cerintei faptei ilicite pentru antrenarea raspunderii civile delictuale a paratei.
Criticile privind inexistenta prejudiciului, a raportului de cauzalitate precum si a culpei privesc starea de fapt retinuta in cauza, nu interpretarea si aplicarea legii, astfel ca nu pot fi valorificate in prezentul recurs. Singurul aspect ce se impune a fi analizat este forma culpei ceruta de lege pentru angajarea raspunderii civile delictuale. Astfel, art. 1357 alin. (2) Cod civil prevede ca autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa; or, in speta, aceasta conditie este indeplinita.
Sustinerea paratei ca nu este intrunita aceasta cerinta intrucat nu a avut intentia de a o prejudicia pe reclamanta nu poate fi retinuta ca intemeiata, fiind evident din starea de fapt relevata in cauza ca a actionat cel putin cu intentie indirecta.
De altfel, din modul de reglementare a culpei in sistemul nostru de drept rezulta ca se angajeaza raspunderea civila delictuala indiferent de forma culpei, astfel ca aceasta distinctie nu prezinta relevanta juridica in speta.
Cu privire la modalitatea de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei prin activitatile ilicite ale paratei, Curtea a constatat ca solutia Tribunalului este urmarea aplicarii corecte a prevederilor legale precitate raportat la starea de fapt retinuta.
Astfel, o prima observatie care se impune este aceea ca repararea integrala a prejudiciului moral suferit de catre reclamanta ar presupune repunerea acesteia in situatia avuta anterior comportamentului ilicit al paratei, ceea ce este imposibil.
In al doilea rand, acordarea de despagubiri banesti ori de alte compensatii materiale reprezinta doar o modalitate de reparare a prejudiciului moral, ce nu poate fi niciodata suficienta deoarece pretul suferintei psihice nu poate fi estimat.
Aceasta modalitate de reparatie trebuie insotita de mijloace de natura nepatrimoniala, combinarea celor doua modalitati de reparatie putand conduce la o compensare echitabila a prejudiciului de natura morala.
Fata de cele de mai sus, la stabilirea despagubirii acordate reclamantei pentru repararea daunelor morale incercate, pe langa criteriile anterior enuntate,  tribunalul a avut in vedere in mod just si necesitatea respectarii principiului proportionalitatii, apreciind ca, prin cuantumul sau, despagubirea nu trebuie sa se transforme intr-o imbogatire fara justa cauza.
De asemenea, cu referire la jurisprudenta Curtii Europene, instanta a constatat ca regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie sa fie unele care sa asigure o satisfactie morala pe baza unei aprecieri echitabile.
Ca atare, Curtea a constatat ca este justa concluzia tribunalului ca repararea adecvata a prejudiciului moral al reclamantei se realizeaza, in principal, prin publicarea partiala a deciziei intr-un ziar de larga circulatie, fapt de natura sa atraga o satisfactie morala pentru reclamanta si sa repare imaginea acesteia in ochii partenerilor de afaceri si cunoscutilor, prin recunoasterea comportamentului neadecvat al paratei. Aceasta forma specifica de reparare a prejudiciului produs reclamantei se impunea a fi suplimentata de o suma de bani, cu titlu de daune morale, dar, pentru a se obtine efectul scontat nu trebuie acordata o suma prea mare, pentru ca fapta paratei sa nu se transforme intr-o sursa de imbogatire nejustificata a reclamantei.
In consecinta, Curtea a constatat ca nu este intemeiat, sub acest aspect, nici recursul declarat de reclamanta, neimpunandu-se acordarea unor despagubiri in cuantumul solicitat pentru a nu rupe echilibrul necesar pentru o justa reparare a prejudiciului, dar nici recursul paratei, suma acordata nefiind excesiva in raport de faptele savarsite de aceasta.