Decizie de imputare a prejudiciului provocat de un preot parohiei. Competenta de solutionare a contestatiei formulate impotriva unei astfel de decizii. Legalitatea deciziei de imputare

Decizie de imputare a prejudiciului provocat de un preot parohiei. Competenta de solutionare a contestatiei formulate impotriva unei astfel de decizii. Legalitatea deciziei de imputare

Legea nr. 53/2003, republicata privind Codul muncii: art. 164 alin. (2), art. 270, art. 273
Hotararea Guvernului nr. 53/2008, art. 50 lit. e), art. 64 alin. (1), art. 156 alin. (6)

Pentru administrarea si gestionarea defectuoasa a averii bisericesti, parohul, care este administratorul intregii averi parohiale mobile si imobile impreuna cu Consiliul parohial si sub controlul Centrului eparhial, raspunde in fata instantelor civile, in baza legislatiei civile si penale, astfel incat contestatia formulata de catre preot impotriva deciziei de imputare a prejudiciului pe care l-ar fi provocat parohiei sale este supusa normelor de drept material si de drept procesual cuprinse in Codul muncii si in Legea nr. 62/2011 referitoare la solutionarea unui conflict individual de munca si la raspunderea patrimoniala a salariatului.
Totodata, parohul raspunde canonic-disciplinar si administrativ-bisericesc in fata Centrului eparhial. In virtutea autonomiei cultelor, prevazuta de lege si a competentelor specifice lor, instantele de judecata bisericeasca solutioneaza probleme de disciplina interna, iar hotararile instantelor bisericesti la toate nivelurile nu sunt atacabile in fata instantelor civile.
Conform art. 164 alin. (2) din Codul muncii, nu se poate realiza nici o retinere din salariu, cu titlu de daune, decat daca s-a stabilit, printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, caracterul scadent, lichid si exigibil al datoriei, astfel incat o decizie de imputare angajatului a unei sume de bani, cu titlu de prejudiciu provocat angajatorului, este nelegala.
Accesul la instanta civila nu poate fi ingradit pentru lipsa aprobarii prealabile scrise a chiriarhului, prevazuta de art. 50 lit. e) din Hotararea Guvernului nr. 53/2008, deoarece dispozitiile constitutionale garanteaza dreptul oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor si intereselor sale legitime, iar Codul de procedura civila nu cuprinde o dispozitie in temeiul careia sa se poata dispune respingerea, de catre instanta de judecata, a cererii reclamantului pentru absenta unei astfel de aprobari.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 2655 din 6 noiembrie 2013, dr. C.P.

Prin sentinta civila nr. 1369/15.04.2013, pronuntata in dosarul nr. 5431/30/2009, Tribunalul Timis a admis cererea formulata de catre reclamantul M.M. in contradictoriu cu parata M.B. - A.O.R.T. si a anulat Decizia de imputare nr. 2010-E/2009, emisa de A.O.R.T. la data de 27.08.2009, obligand parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in suma de 8400 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut, in esenta, ca reclamantul a fost angajat cu contract individual de munca, ca preot, incepand cu data de 01.09.2009.
La data de 27.08.2009, a fost emisa Decizia nr. 2010-E/2009, prin care s-a imputat reclamantului un prejudiciu in suma de 253.802,34 lei.
Intrucat recuperarea prejudiciului, prin emiterea deciziei de imputare, s-a facut de catre angajator in timpul derularii unui raport de munca, cererea privind anularea deciziei de imputare este supusa reglementarilor aplicabile raporturilor de munca.
Exceptia lipsei aprobarii prealabile de a comparea in instanta, invocata de parata, este denumita impropriu "exceptie", nefiind o exceptie procesuala care se solutioneaza conform art. 137 Cod procedura civila, ci o aparare de fond care nu poate inlatura dreptul reclamantului de acces la o instanta.
O norma dintr-un statut nu poate ingradi dreptul de acces la instanta, deoarece vine in contradictie cu legea fundamentala, care prevede ca orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor si a intereselor sale legitime si nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept, cu atat mai putin un statut de organizare si functionare a unei institutii.
Decizia de imputare a fost emisa de reprezentantul legal al A.O.R.T., reclamantul sustinand ca aceasta nu are calitatea de angajator.
Conform art. 43 din Statutul de organizare si functionare a Bisericii Ortodoxe Romane, parohia este subordonata, din punct de vedere administrativ si patrimonial arhiepiscopiei, astfel incat reprezentantul legal al arhiepiscopiei poate emite, in mod legal, decizii privind activitatea desfasurata de preotul paroh.
Decizia de imputare este lovita de nulitate absoluta, intrucat incalca o norma legala imperativa.
Astfel, conform art. 164 alin. (2) din Codul Muncii, in numerotarea textelor la data emiterii deciziei, nici o retinere din salariu, cu titlu de daune cauzate angajatorului, nu poate fi efectuata, daca nu s-a stabilit, prin hotarare judecatoreasca irevocabila, caracterul scadent, lichid si exigibil al datoriei.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata, solicitand admiterea recursului, casarea hotararii recurate si respingerea cererii reclamantului ca inadmisibila, avand in vedere normele de drept speciale, cuprinse in Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, adoptat prin Hotararea de Guvern nr. 53/16.01.2008, care reglementeaza activitatea Bisericii Ortodoxe Romane si care reprezinta legea speciala, a carei aplicabilitate are prioritate fata de dreptul comun in materie. Potrivit dispozitiilor legale mentionate, Biserica Ortodoxa Romana are organe proprii de judecata si un mod specific de organizare si functionare, iar calitatea de preot a reclamantului il circumscrie sferei de reglementare a acestor norme.
Parata a sustinut ca hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, neavand temei legal si netinand seama de normele care reglementeaza competenta de ordine publica a altei instante, respectiv a consistoriilor bisericesti, instanta de fond depasind atributiile puterii judecatoresti.
Dispozitiile art. 164 alin. (2) din Codul muncii, invocate de catre instanta de fond, se refera la "angajator", iar art. 230 din Codul muncii defineste aceasta notiune. Mitropolia Banatului, respectiv Arhiepiscopia Ortodoxa Romana a Timisoarei, nu se circumscrie, sub nici o forma, calitatii de angajator, astfel cum aceasta calitate este definita prin art. 230 din Codul muncii, neavand capacitatea legala de a administra si utiliza capital, in scopul obtinerii de profit, in conditii de concurenta.
Normele de drept cuprinse in Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, adoptat prin Hotararea de Guvern nr. 53/16.01.2008 si care reprezinta legea speciala, a carei aplicabilitate are prioritate fata de dreptul comun in materie, sunt norme imperative, de ordine publica.
Cu privire la caracterul special al modului de organizare si functionare al unitatilor religioase de cult, reglementat prin statute proprii, s-a pronuntat, in cateva decizii de speta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, recunoscand autonomia si particularitatile unitatilor de cult. In acest sens, art. 156 alin. 6 din Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane dispune cu privire la disciplina interna, inclusiv cea financiar-contabila, dupa cum urmeaza: "in virtutea autonomiei cultelor, prevazuta de lege, si a competentelor specifice lor, instantele de judecata bisericeasca solutioneaza probleme de disciplina interna, iar hotararile instantelor bisericesti, la toate nivelurile, nu sunt atacabile in fata instantelor civile".
In sensul celor mentionate mai sus, parata a ridicat, in fata primei instante, exceptia privind lipsa aprobarii prealabile scrise a chiriarhului: episcop, arhiepiscop sau mitropolit, pentru ca preotul reclamant sa poata comparea in fata instantelor judecatoresti civile, inclusiv in cauzele de interes personal, prevazuta printr-o dispozitie speciala imperativa canonica, cuprinsa in art. 50 lit. e) din Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, adoptat prin Hotararea Guvernului nr. 53/16.01.2008.
Potrivit art. 3 lit. t) din regulament, constituie delict "administrarea incorecta a bunurilor bisericesti, insusirea sau intrebuintarea lor in alte scopuri". Acesta este delictul care s-a retinut pe seama preotului M.M. si care s-a cuantificat prin stabilirea prejudiciului in suma de 253.802,34 lei, in urma administrarii unui probatoriu bine fundamentat si consistent.    
Apararea reclamantului, conform careia ar fi avut acordul Arhiepiscopului si
Mitropolitului IPSNB la declansarea prezentului demers judiciar,
prin includerea acestui acord in decizia de imputare, nu subzista fata de textele
sus-mentionate, intrucat el se refera la posibilitatea atacarii deciziei la
instantele de judecata bisericesti si nicidecum la cele civile, asa cum prevad
dispozitiile art. 148 alin. (1) si alin. (2) privitoare la instantele disciplinare si de judecata bisericeasca si ale art. 53 din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane.
Faptul ca a existat un contract de munca al preotului, care a fost partial platit si din fondurile statului, nu inseamna ca normele de drept aplicabile sunt cele cuprinse in Codul muncii, intrucat calitatea sa de preot il subordoneaza unei ierarhii bisericesti si unor norme speciale, derogatorii de la dreptul comun. In speta, nu este suficienta o interpretare literala a denumirii actelor emise: decizie de imputare sau contract individual de munca, fara a se retine caracterul special al calitatii de preot pe care a avut-o reclamantul.    
Desi Statutul Bisericii Ortodoxe Romane cuprinde norme speciale si canoane bisericesti, acesta a fost adoptat printr-o lege laica, respectiv prin Hotararea de Guvern nr. 53/16.01.2008, fiind recunoscut practic de organul legislativ, recunoastere care a vizat insesi specificitatea organizarii si functionarii Bisericii Ortodoxe Romane, validand-o.
Prin angajamentul de plata, semnat personal de catre reclamant la data de 28.08.2009, acesta si-a recunoscut vinovatia cu privire la pagubele produse Parohiei Ortodoxe Romane Timisoara Mehala, dupa ce, in prealabil, i-a fost prezentat Raportul 1952/19.08.2009, si s-a obligat sa plateasca suma de 253.802,34 lei, in modalitatea specificata in cuprinsul sau. Suma stabilita drept prejudiciu adus de reclamant parohiei in cauza este rezultatul unor cercetari judicioase, concretizate prin raportul mentionat anterior. Faptul ca exista o hotarare definitiva a Judecatoriei Timisoara, care confirma rezolutia de scoatere de sub urmarire penala a invinuitului M.M., nu inseamna ca prejudiciul produs de acesta parohiei in cauza nu a existat, ci doar ca faptele sale nu constituie infractiuni.
In contestatie, reclamantul recunoaste ca a semnat angajamentul de plata, cunoscand dispozitiile art. 50 lit. e) din Statutul Bisericii Ortodoxe Romane, astfel incat recunoaste dispozitiile de drept speciale si canoanele bisericesti pe care s-a angajat sa le respecte, in calitatea sa de preot.
O alta critica se refera la faptul ca, prin hotararea recurata, parata a fost obligata la plata catre reclamant a sumei de 8.400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in onorariu avocatial, desi speta are un grad de dificultate redus si derularea ei a avut loc pe parcursul a numai sapte termene de judecata, astfel incat, raportat la dispozitiile art. 274 alin. (3) din Codul de procedura civila, se impunea micsorarea acestui onorariu, motivat de faptul ca este nepotrivit de mare.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 299, art. 304 pct. 3, pct. 4 si pct. 9, art. 274 alin. (3) din Codul de procedura civila, art. 291 din Codul muncii, Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate si a probelor administrate in cauza, Curtea a constatat ca este intemeiat pentru considerentele ce vor fi redate in continuare.
Obiectul prezentului demers judiciar il reprezinta anularea Deciziei de imputare emisa pe seama reclamantului M.M., de catre Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului, la data de 29.08.2009, prin care preotului M.M. i-a fost imputat prejudiciul produs parohiei, in suma de 253.802,34 lei, reprezentand sume provenite din donatii pentru care nu s-au prezentat documente justificative pentru platile efectuate, plata facturilor de energie electrica, precum si contravaloare chirie neincasata. La punctul 2 al deciziei contestate, se mentioneaza ca prejudiciul va fi recuperat prin retinerea unei treimi din drepturile salariale lunare nete, conform art. 273 din Codul muncii, pana la acoperirea totala a prejudiciului, iar la pct. 3 din decizie, se precizeaza ca aceasta poate fi atacata, in termen de 15 zile de la data comunicarii, la instanta competenta.
Pentru a justifica incidenta, in cauza, a prevederilor art. 304 pct. 3 si pct. 4 din Codul de procedura civila, parata-recurenta pretinde ca solicitarea de anulare a deciziei de imputare nu trebuie analizata prin raportare la dispozitiile Codului muncii, data fiind calitatea de preot a reclamantului.
Aceasta sustinere a fost apreciata ca nefondata de catre instanta de recurs, deoarece decizia de imputare, emisa de catre parata, nu cuprinde nici o referire la vreo dispozitie din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane, invocat de catre recurenta, care sa reglementeze modalitatea de stabilire si recuperare a prejudiciului produs unitatii de cult, al carei rezultat sa fie contestat in fata instantelor de judecata bisericesti.
Dimpotriva, in cuprinsul deciziei se face trimitere la dispozitiile art. 270 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, mentionandu-se ca recuperarea prejudiciului, in cuantum de 253.802,34 lei, se face prin retinerea unei treimi din drepturile salariale lunare, conform art. 273 din Codul muncii.
La dosarul cauzei, parata a depus: contractul individual de munca nr. 62/2006, incheiat intre Protopopiatul Ortodox Roman Timisoara si M.M. pentru activitatea desfasurata incepand cu data de 15.01.2006, ca preot, in cadrul Parohiei Ortodoxe Romane Timisoara Mehala; contractul individual de munca nr. 2007/2009, pentru activitatea inceputa la data de 01.09.2009 in cadrul Parohiei Ortodoxe Romana Timisoara Fabric, in care sunt mentionate drepturile si obligatiile partilor, si carnetul de munca al reclamantului, conform caruia, incepand cu data de 01.09.2006, reclamantul apare incadrat ca preot paroh la Parohia Mehala din cadrul Protopopiatului Ortodox Roman Timisoara, fiind indicate si drepturile de natura salariala, carnet de munca ce a fost vizat de catre Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei.
In fine, un argument decisiv in sensul admisibilitatii actiunii reclamantului, il reprezinta dispozitiile art. 64 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 53/2008 privind Statutul pentru Organizarea si Functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, mentionate in considerentele deciziei de imputare, alaturi de prevederile art. 270 din Codul muncii, Potrivit art. 64 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 53/2008, "parohul este administratorul intregii averi parohiale mobile si imobile impreuna cu Consiliul parohial, sub controlul Centrului eparhial, si raspunde canonic-disciplinar si administrativ-bisericesc in fata acestuia, iar pentru administrarea si gestionarea defectuoasa a averii bisericesti raspunde in fata instantelor civile, in baza legislatiei civile si penale".
Prin urmare, dispozitiile art. 156 alin. (6) din statut, invocate de catre parata-recurenta nu sunt incidente, cata vreme aceasta norma se refera la solutionarea problemelor de disciplina interna, iar in speta, decizia de imputare a fost emisa pentru a fi atrasa raspunderea patrimoniala a reclamantului.
In raport de datele concrete ale spetei mentionate mai sus, de faptul ca decizia  contestata a fost emisa in temeiul dispozitiilor Codului muncii, de formalitatile efectuate privind inregistrarea activitatii in evidenta Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei si de dispozitiile art. 64 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 53/2008, care, pentru litigiile ce sunt determinate de modul de administrare si gestionare a averii bisericesti, reglementeaza, in mod expres, competenta instantelor civile, ce solutioneaza cauzele in baza legislatiei civile, Curtea a constatat ca in mod corect instanta de fond a analizat cererea reclamantului prin prisma dispozitiilor art. 164 din Codul muncii. Procedand in acest fel, instanta de judecata nu vine in contradictie cu normele de organizare si functionare al unitatilor religioase de cult, care reglementeaza raporturi specifice unitatilor de cult si nici cu practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat asupra dreptului de asociere al preotilor in privinta compatibilitatii cu normele conventiei.
Fata de dispozitiile legale indicate in decizia de imputare cu privire la modalitatea de stabilire a prejudiciului si procedura de recuperare a acestuia, Curtea a retinut ca parata nu a respectat prevederile art. 164 alin. (2) din Codul muncii, conform carora nu se poate realiza nici o retinere din salariu, cu titlu de daune, decat daca s-a stabilit, printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, caracterul scadent, lichid si exigibil al datoriei, astfel incat Decizia de imputare nr. 2010-E/2009, emisa de catre Arhiepiscopia Ortodoxa Romana Timisoara la data de 27.08.2009, este neegala.
Instanta de fond nu a analizat existenta sau inexistenta prejudiciului pretins a fi produs, ci doar legalitatea emiterii deciziei de imputare, respectiv a procedurii de stabilire si imputare a prejudiciului, astfel incat aprecierile asupra efectelor juridice ale angajamentului de plata si ale Raportului nr. 1952/18.09.2009 sunt premature in cauza.
In ceea ce priveste dispozitiile art. 304 pct. 4 Cod procedura civila, prin sintagma "depasirea atributiilor puterii judecatoresti", se intelege incursiunea autoritatii judecatoresti in sfera activitatii autoritatii executive si legislative, astfel cum a fost reglementata de Constitutie sau de o lege organica. In speta, nu se poate retine ca instanta de judecata a savarsit acte care intra in atributiile unor organe apartinand altei autoritati constituite in stat.
Accesul la instanta civila nu poate fi ingradit pentru lipsa aprobarii prealabile scrise a chiriarhului, prevazuta de art. 50 lit. e) din statut, deoarece dispozitiile constitutionale garanteaza dreptul oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor si intereselor sale legitime. Codul de procedura civila nu cuprinde o dispozitie de invalidare a cererii reclamantului, respectiv de respingere a acesteia in situatia absentei unei astfel de aprobari.
Recursul a fost apreciat ca intemeiat cu privire la solutia pronuntata asupra cererii accesorii de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 8400 lei.
Dispozitiile art. 274 alin. (3) Cod procedura civila permiteau instantei de judecata sa diminueze onorariul avocatial achitat de catre reclamant, avocatului angajat, in conditiile in care constata ca acesta este nepotrivit de mare fata de valoarea pricinii, de complexitatea cauzei ori de munca indeplinita de avocat.
Avand in vedere complexitatea cauzei, activitatea indeplinita de avocat si cuantumul prejudiciului din decizia de imputare, Curtea a considerat ca suma de 5000 lei reprezinta un cuantum rezonabil al cheltuielilor de judecata, ce urmeaza a fi suportate de catre parata. Conform dispozitiilor art. 274 din Codul de procedura civila, culpa procesuala obliga la suportarea cheltuielilor de judecata, insa acestea trebuie stabilite intr-un cuantum rezonabil, in raport de criteriile mentionate de norma juridica, astfel incat sa se mentina un echilibru procesual, de natura a garanta, in cauza, dreptul la aparare al partii care a pierdut procesul.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse anterior, in conformitate cu dispozitiile art. 312 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul formulat de parata si a modificat in parte sentinta recurata, in sensul ca a obligat parata la plata sumei de 5000 lei catre reclamant, reprezentand cheltuieli de judecata partiale acordate in prima instanta, mentinand in rest dispozitiile hotararii recurate. 
Totodata, instanta a luat act de faptul ca parata-recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecata in recurs.