Programare consultatie online avocat
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Timisoara

Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 165/2013. Masuri reparatorii

(Decizie nr. 114 din data de 30.01.2014 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)

Domeniu Despagubiri, penalitati; Restituiri; Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Curtea de Apel Timisoara | Jurisprudenta Curtea de Apel Timisoara

Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 165/2013. Masuri reparatorii

-Legea nr. 10/2001, republicata: art. 1 alin. (2)
-Legea nr. 165/2013, modificata prin Legea nr. 368/2013: art. 1 alin. (2)

Articolul 1 alineatul (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 368/2013, prevede ca "In situatia in care restituirea in natura a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist nu mai este posibila, masurile reparatorii in echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite in echivalent de entitatea investita cu solutionarea cererii formulate in baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, masurile prevazute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si masura compensarii prin puncte, prevazuta in cap. III."
Din economia textelor legale de mai sus, reiese ca alegerea masurilor reparatorii pentru imobilele care intra sub incidenta Legii nr. 10/2001 se supune regulilor impuse prin dispozitiile  art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 368/2013, astfel ca regula in materie o constituie restituirea in natura, apoi compensarea cu bunuri oferite in echivalent, iar a treia masura o constituie compensarea prin puncte.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 114 din 30 ianuarie 2014, G.O.

Prin Decizia civila nr. 114 din 30 ianuarie 2014, pronuntata in dosarul nr. 3375/30/2009*, Curtea de Apel Timisoara a admis recursurile declarate de reclamanta M.O. si de paratii Primar M.T., M.T. si C.L.M.T. impotriva Sentintei civile nr. 1911 din 5 iulie 2013, pronuntata de Tribunalul Timis.
A casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timis.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a avut in vedere considerentele de mai jos.
Curtea retine ca in mod corect a observat prima instanta ca prin Decizia civila nr. 36 din 11.01.2012 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in primul ciclu procesual, s-a statuat in mod irevocabil si cu caracter obligatoriu pentru instanta de fond conform art. 315 alin. (1) C. pr. civ. ca reclamanta este persoana indreptatita in sensul Legii 10/2001, astfel incat motivul de recurs al paratilor in sensul ca reclamanta nu ar avea aceasta calitate nu este intemeiat.
In ceea ce priveste motivul de recurs invocat de parati referitor la imprejurarea ca antecesorul reclamantei, M.S.M. a primit despagubiri in baza Legii nr. 112/1995 conform Hotararii nr. 1079/18.03.1998 a Consiliului Judetean Timis - Comisia Judeteana pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 112/1995, Curtea constata ca acesta nu reprezinta un impediment in solutionarea notificarii, dispozitiile art. 20 alin. (1) din Legea 10/2001 prevazand ca persoanele care au primit despagubiri in conditiile Legii nr. 112/1995 trebuie sa returneze suma reprezentand despagubirea primita, actualizata cu indicele de inflatie.
Este insa fondat motivul de recurs invocat de reclamanta privind acordarea masurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensarii cu alte bunuri. Astfel, prima instanta a retinut ca pe parcursul solutionarii prezentului litigiu a aparut Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, dispozitiile acesteia aplicandu-se, conform art. 4 din lege, si cauzelor aflate pe rolul instantelor, lege care pastreaza regula consfintita de Legea nr. 10/2001 vizand restituirea in natura a imobilelor, aratand insa ca, in situatia in care nu poate fi dispusa restituirea in natura, vor fi acordate masuri compensatorii sub forma de puncte, care se determina potrivit art. 21 alin. (6) si (7) din lege (art. 16 din Legea nr. 165/2013). Ca urmare, Tribunalul Timis nu a mai solutionat pe fond petitul privind acordarea masurii reparatorii prin compensare cu alte bunuri a imobilelor care nu pot fi restituite in natura, retinand modificarea textului legal care permitea aceasta forma de restituire.
Insa, ulterior pronuntarii hotararii de prima instanta, prin Legea nr. 368/2013 publicata in Monitorul Oficial nr. 819/21.12.2013, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat, avand urmatorul cuprins: "In situatia in care restituirea in natura a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist nu mai este posibila, masurile reparatorii in echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite in echivalent de entitatea investita cu solutionarea cererii formulate in baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, masurile prevazute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 si ale Legii nr.169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si masura compensarii prin puncte, prevazuta in cap. III."
Conform art. 4 din Legea nr. 165/2013, aceasta lege se aplica cererilor formulate si depuse, in termen legal, la entitatile investite de lege, nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instantelor, precum si cauzelor aflate pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului suspendate in temeiul Hotararii-pilot din 12 octombrie 2010, pronuntata in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, la data intrarii in vigoare a prezentei legi. Prin urmare, se retine ca art. 4 din Legea nr. 165/2013 se aplica tuturor cererilor aflate pe rolul instantelor judecatoresti, si nu numai celor care au ca obiect plata de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor, asa cum a sustinut reclamanta. Confirmarea ca aceasta a fost vointa legiuitorului este data chiar de modificarea mai sus mentionata a art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prin Legea nr. 368/2013.
In consecinta, modificarea legii avute in vedere la pronuntare de prima instanta si care este aplicabila prezentului litigiu conform dispozitiilor exprese ale art. 4 din Legea nr. 165/2013 impune solutionarea fondului cererii reclamantei si sub acest aspect, solutionare ce presupune administrarea si evaluarea de probe de catre prima instanta.
Alegerea masurilor reparatorii pentru imobilele care intra sub incidenta Legii nr. 10/2001 se supune regulilor impuse prin dispozitiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, asa cum a fost modificat de Legea nr. 368/2013. Astfel, regula in materie o constituie restituirea in natura, apoi compensarea cu bunuri oferite in echivalent de entitatea investita cu solutionarea cererii, apoi masura compensarii prin puncte, prevazuta in cap. III din Legea 165/2013.
In aceste conditii, acordarea masurii reparatorii prin compensare cu bunuri depinde de situatia juridica prezenta a imobilului solicitat a fi restituit in compensare si de posibilitatea concreta de a da eficienta acestei solicitari.
Deoarece, asa cum s-a aratat mai sus, din cauza modificarilor legislative aplicabile spetei care au intervenit intre momentul pronuntarii hotararii de prima instanta si solutionarea recursului, se constata ca tribunalul nu a solutionat pe fond cererea reclamantei privind acordarea masurii compensarii cu bunuri pentru imobilele ce au facut obiectul notificarii si nu au putut fi restituite in natura, fiind necesara deci casarea cu trimitere spre rejudecare conform art. 312 alin. (5) C. pr. civ. (in forma in vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecata, 27.05.2009, in conformitate cu art. XXII din Legea nr. 202/2010).
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Despagubiri, penalitati; Restituiri; Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Schimbarea calificarii legale a infractiunii, potrivit noului Cod penal. Impacarea partilor. Consecinte: incetarea procesului penal - Decizie nr. 404/A din data de 07.05.2014
Infractiunea de tentativa de omor si infractiunea de loviri sau alte violente. Delimitarea continutului constitutiv al celor doua infractiuni. Schimbarea incadrarii juridice in raport de criteriile care caracterizeaza, potrivit probelor administrate, c - Decizie nr. 391/A din data de 05.05.2014
Individualizarea judiciara a regimului sanctionatoriu penal. Aplicarea noului Cod penal. Renuntarea la aplicarea pedepsei. Conditii - Decizie nr. 393/A din data de 05.05.2014
Fapta penala prevazuta de Codul penal anterior, dezincriminata de noul Cod penal. Aplicarea legii penale mai favorabile - Decizie nr. 420/A din data de 12.05.2014
Citarea inculpatului in procesul penal. Schimbarea locului de citare. Neinformarea organului judiciar de catre inculpat asupra locului in care urmeaza a fi citat. Solutionarea cauzei penale cu citarea inculpatului la domiciliul cunoscut si prin afisare - Decizie nr. 340/A din data de 14.04.2014
Revizuire intemeiata pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Cerere nefondata - Decizie nr. 4802 din data de 27.05.2014
Recurs nul. Imputernicire avocatiala emisa fara contract de asistenta juridica - Decizie nr. 3932 din data de 06.05.2014
Cheltuieli medicale efectuate in Germania. Cuantumul sumei de restituit - Decizie nr. 4241 din data de 13.05.2014
Revizuire drepturi de pensie. Emiterea deciziei de revizuire a pensiei - Decizie nr. 552 din data de 04.06.2014
Recalculare pensie. Imposibilitatea valorificarii unor venituri pentru care s-a emis, anterior, o decizie de respingere, ce nu a fost contestata - Decizie nr. 551 din data de 04.06.2014
Demisie fara preaviz. Consecinta neindeplinirii cerintelor legale privitoare la demisia fara preaviz. Momentul pana la care se poate emite o decizie de concediere disciplinara a salariatului care a formulat o cerere de demisie - Decizie nr. 457 din data de 14.05.2014
Decizie de imputare. Nulitatea absoluta a deciziei de imputare - Decizie nr. 536 din data de 04.06.2014
Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Continut. Sanctiunea necuprinderii elementelor obligatorii in decizia de concediere - Decizie nr. 273 din data de 02.04.2014
Societate cu raspundere limitata. Cererea asociatului indreptatit, potrivit legii, de convocare a adunarii generale a asociatilor, de catre administratorul societatii. Refuzul convocarii. Remediul legal - autorizarea convocarii adunarii generale de cat - Decizie nr. 515 din data de 03.07.2014
Societate cu raspundere limitata. Actiune in anulare a hotararii adunarii generale a asociatilor. Convocarea asociatului reclamant la adresa cunoscuta de organul de administratie al societatii. Schimbarea adresei asociatului reclamant. Obligatia asocia - Decizie nr. 299/R din data de 08.05.2014
Procedura insolventei. Renuntarea practicianului in insolventa de a exercita, in continuare, mandatul de administrator judiciar, in consortiu cu un alt practician in insolventa. Regim juridic aplicabil. Dreptul practicianului in insolventa renuntator - Decizie nr. 213 din data de 02.04.2014
5. Procedura insolventei. Contestatie impotriva hotararii adunarii creditorilor, cu referire la nelegala constituire a comitetului creditorilor. Natura juridica a conflictului de interese pentru exercitiul dreptului de vot in cadrul adunarii creditorilor - Decizie nr. 296/R din data de 08.05.2014
Contract de asigurare "CASCO". Producerea evenimentului asigurat. Regimul juridic al efectelor contractului asupra obligatiei de despagubire, intinderii daunei si exonerarii asiguratorului de plata despagubirii. Lipsa dovezii privind intentia asiguratu - Decizie nr. 232 din data de 09.04.2014
Conflict material de competenta negativ. Caracterul special si unitar al reglementarii cererilor institutiei debitoare potrivit O.G. nr. 22/2002. Instanta competenta material sa solutioneze cererile formulate sub acest regim juridic-instanta de executare - Decizie nr. 12 din data de 03.07.2014
Bilet la ordin "in alb". Opozitie la executare. Cercetarea cerintelor de valabilitate in raport cu specia biletului la ordin, normele BNR si Legea nr. 58/1934. Conditia semnarii biletului la ordin de catre emitent. Dreptul beneficiarului si posesorilor - Decizie nr. 211 din data de 31.03.2014