Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Continut. Sanctiunea necuprinderii elementelor obligatorii in decizia de concediere

Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Continut. Sanctiunea necuprinderii elementelor obligatorii in decizia de concediere

-Legea nr. 53/2003, republicata privind Codul muncii: art. 65, art. 76, art. 79 si art. 80

Legalitatea unei decizii de concediere se analizeaza de catre instanta de judecata, potrivit art. 79 din Codul muncii, prin raportare la temeiul de drept al concedierii mentionat in cuprinsul acesteia si nu avand in vedere alte dispozitii legale invocate de catre angajator prin apararile formulate in fata instantei, chiar daca aceste prevederi legale ar fi fost precizate in alte inscrisuri intocmite de catre angajator, anterior emiterii deciziei de concediere, precum preavizul comunicat salariatului concediat.
Daca incetarea contractului individual de munca are loc in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa contina, sub sanctiunea nulitatii, elementele prevazute la art. 76 lit. a) - lit. c) din Codul muncii.
In situatia in care decizia de concediere nu cuprinde motivele de fapt care au determinat concedierea salariatului si doar art. 65 alin. (1) din Codul muncii este indicat ca temei de drept al concedierii acestuia, nu se poate stabili daca incetarea contractului individual de munca a fost consecinta unei concedieri individuale sau a unei concedieri colective care sa atraga si necesitatea mentionarii criteriilor de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d) din Codul muncii.
Pe de alta parte, in absenta din cuprinsul deciziei de concediere a motivelor de fapt ale concedierii, angajatul concediat si instanta de judecata nu pot aprecia legalitatea masurii luate de catre angajator, respectiv sa verifice existenta cauzei reale si serioase, precum si a caracterului obiectiv al masurii dispuse.
Nerespectarea cerintelor impuse de prevederile art. 76 din Codul muncii, sanctionata cu nulitatea absoluta a deciziei de concediere, face de prisos analizarea motivelor de netemeinicie a acesteia.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 172 din 12 martie 2014, dr. C.P.

Prin sentinta civila nr. 2574/01.10.2013, pronuntata in dosarul nr. 4591/108/2013, Tribunalul Arad a admis actiunea formulata de catre reclamanta J.M. in contradictoriu cu parata SC G.C.A. SA, reprezentata prin administrator judiciar Activ Grup IPURL Arad.
A anulat decizia de concediere nr. 58/06.03.2013 si a dispus repunerea reclamantei in situatia anterioara, in sensul reintegrarii pe postul detinut anterior incetarii contractului de munca.
A obligat parata la plata unor despagubiri banesti, egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi banesti de care ar fi beneficiat ca salariata, de la data concedierii si pana la reintegrarea efectiva
A obligat parata la plata tuturor contributiilor datorate in calitate de angajator, precum si la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1.000 lei, reprezentand onorariu avocat.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamanta a fost incadrata in functia de sef serviciu financiar la biroul contabilitate al SC "G.C.A." SA Arad, societate aflata in procedura reorganizarii, administrator judiciar fiind Activ Group IPURL Arad.
La data de 06.03.2013, parata a emis decizia nr. 58 de incetare a contractului de munca al reclamantei, incepand cu data de 08.03.2013, si a indicat temeiul de drept al masurii ca fiind art. 65 alin. (1) din Codul muncii, care reglementeaza concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului.
Daca decizia contestata ar fi fost intemeiata, in drept, pe dispozitiile art. 86 alin. (1) - (6) din Legea nr. 85/2006, contractul individual de munca ar fi fost denuntat de catre administratorul judiciar pentru debitoarea aflata in procedura reorganizarii, situatie ce reprezinta un caz special de incetare a contractului individual de munca, diferit de cele reglementate in Codul muncii, instanta neavand caderea de a se pronunta asupra oportunitatii masurii administratorului judiciar.
In conditiile in care din continutul deciziei contestate rezulta, fara echivoc, temeiul de drept ca fiind art. 65 alin. (1) din Codul muncii, Tribunalul a retinut inaplicabilitatea Legii insolventei si incidenta Codului muncii, astfel incat conditiile de forma ale deciziei de concediere au fost analizate prin raportare la art. 76 din Codul muncii. 
Prima instanta a constatat ca decizia contestata nu cuprinde o descriere a motivelor care au determinat concedierea, fiind astfel nesocotite dispozitiile art. 76 lit. a) din Codul muncii.
Totodata, a retinut ca din cuprinsul deciziei nu rezulta durata preavizului, cerinta impusa de lit. b) a articolului ante-mentionat. Parata nu a inserat, in cuprinsul deciziei, criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d) din Codul muncii.
Or, fata de carentele deciziei contestate, expuse anterior, concedierea a fost dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege, imprejurare ce atrage nulitatea absoluta a deciziei, conform art. 78 din Codul muncii, in conditiile in care, potrivit art. 79 Codul muncii, "in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei  alte motive de fapt  sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere".
Procedand la cercetarea temeiniciei deciziei contestate, prin raportare la dispozitiile art. 65 alin. (2) din Codul muncii, Tribunalul a retinut ca desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Din analiza comparativa a statelor de functii si a structurii organizatorice a paratei la data de 08.03.2013 si la data de 10.06.2013, respectiv dupa emiterea deciziei contestate, coroborata cu istoricul fondului de salarii si cu contractul individual de munca al numitei L.A.O., incheiat la data de 19.04.2013, in ceea ce priveste atributiile acesteia din urma, cele ale reclamantei, asa cum se desprind din contractul individual de munca al reclamantei, actele aditionale la acesta, precum si cu contractele de mandat si actele aditionale aferente, instanta de fond a apreciat ca desfiintarea locului de munca al reclamantei nu indeplineste conditia de a fi fost efectiva. Pentru a fi efectiva desfiintarea locului de munca era necesara inlaturarea acestuia din structura organizatorica a angajatorului, astfel incat sa nu se mai regaseasca in organigrama sau in statul de functii ale angajatorului. Schimbarea denumirii postului nu satisface conditia desfiintarii efective, dupa cum reorganizarea nu este reala nici atunci cand, dupa concedierea salariatului, personalul angajat ulterior concedierii are aceleasi  atributii cu ale reclamantei.
Or, in maniera sus-aratata a procedat parata cata vreme numarul posturilor de conducere a crescut de la 5 la 7 dupa concedierea reclamantei si a incheiat contractul individual de munca nr. 381/19.04.2013 cu numita L.A.O. pentru functia de sef birou serviciu financiar - contabilitate, fara a dovedi ca angajata reclamanta nu ar fi indeplinit conditiile pentru ocuparea acestui post. De altfel, insasi parata, prin notele de sedinta, confirma cele de mai sus.
Asa fiind, concedierea dispusa prin decizia contestata nu indeplineste  exigentele stipulate la alin. (2) al art. 65 din Codul muncii, astfel ca a fost privita ca nelegala de catre instanta de fond, care a dispus admiterea actiunii reclamantei.  
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, parata SC G.C. SA Arad, reprezentata prin administrator judiciar Activ Grup IPURL Arad, prin care a solicitat admiterea apelului si modificarea in tot a sentintei atacate, in sensul respingerii actiunii reclamantei ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii de apel se arata, in esenta, ca reclamanta a fost angajata societatii, in functia de contabil sef, iar prin decizia nr. 733/16.08.2012, i s-a comunicat, in temeiul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, preavizul de 15 zile lucratoare, urmand a se inceta raporturile de munca cu aceasta.
Termenul de preaviz a curs de la data de 22.08.2012 pana la data de 04.09.2012, fiind intrerupt la data de 05.09.2012, de la care reclamanta s-a aflat in concediu medical, pana la data de 28.02.2013, totalizandu-se, astfel, un numar de 171 de zile de concediu medical si 10 zile din preaviz.
La data de 01.03.2013, a inceput sa curga din nou termenul de preaviz pana la data de 07.03.2013, cand preavizul de 15 zile s-a sfarsit, iar cu data de 08.03.2013, prin decizia nr. 58/06.03.2013, a incetat contractul de munca al reclamantei.
Urmare a situatiei financiare, societatea a fost obligata, conform prevederilor legale, sa-si declare starea de insolventa. In consecinta, prin incheierea comerciala nr. 5/CC din 09.01.2012, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 5927/108/2011, s-a deschis procedura insolventei.
Scopul procedurii insolventei este reorganizarea activitatii debitorului, urmarindu-se in principal salvarea si mentinerea acestuia in campul relatiilor comerciale, precum si acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa.
Legiuitorul stipuleaza, la art. 20 alin. (1) lit. a) - n) din Legea nr. 85/2006, ca administratorul judiciar sa examineze situatia economica a debitorului si sa intreprinda toate masurile necesare si legale, precum elaborarea unui plan de reorganizare, prin care sa reorganizeze si sa eficientizeze activitatea debitorului in scopul salvarii societatii.
Una din masurile de eficientizare a activitatii si de reducere a cheltuielilor in scopul cresterii la maxim a averii debitorului este decizia reducerii de personal, prin reducerea personalului societatii cu un numar de 22 de angajati. In conformitate cu planul de reorganizare al societatii, s-a prevazut reducerea cu 35% a fondului de salarii, prin disponibilizarea personalului excedentar si optimizarea atribuirii sarcinilor de serviciu pentru personalul ramas.
Asa cum rezulta din organigrama societatii, valabila incepand cu data de 01.09.2010, societatea avea un numar total de 105 angajati, din care 10 posturi de conducere, iar personal cu atributii economico-financiare: 1 post contabil sef, 1 post sef compartiment si 4 posturi de executie.
Conform organigramei valabile incepand cu data de 08.03.2013, societatea avea un numar total de 65 de angajati, din care 5 posturi de conducere, iar personal cu atributii economico-financiare: 1 post sef compartiment si 3 posturi de executie.
Din organigrama valabila la data de 10.06.2013 rezulta ca societatea avea un numar total de 64 de angajati din care 7 posturi de conducere, iar personal cu atributii economico-financiare: 1 post sef compartiment si 1 post de executie.
In concluzie, postul de contabil sef desfiintat nu a mai fost reinfiintat si nu exista o alta persoana angajata pe functia de contabil sef. Actualmente un numar de 2 angajati indeplinesc atributiile pe parte economico-financiara in cadrul societatii. Instanta de fond in mod eronat a retinut ca L.A. a fost angajata pe postul reclamantei.
Decizia nr. 58/06.03.2013 reprezinta o masura luata de administratorul judiciar, in temeiul si cu respectarea prevederilor art. 86 alin. (1) - (6) din Legea nr. 85/2006, iar prevederile Legii nr. 85/2006 au un caracter special si derogatoriu in raport cu legislatia dreptului muncii, in materia denuntarii contractelor de munca, fapt rezultat si din preavizul de incetare a contractului de munca comunicat reclamantei.
Legea generala, respectiv Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, se aplica in materia relatiilor de munca in toate cazurile, mai putin in acelea in care legiuitorul stabileste un regim special si derogatoriu, cum este cel instituit de legea speciala, respectiv Legea nr. 85/2006, care in anumite materii, cum este art. 86 alin. (6), contine reglementari speciale, prioritare fata de norma de drept comun, respectiv de Codul muncii.
In consecinta, decizia administratorului judiciar indeplineste conditiile de legalitate impuse de art. 86 alin. (1) - (6) din Legea nr. 85/2006, si anume: acordarea preavizului legal de 15 zile lucratoare, aceasta fiind singura cerinta a legii speciale.
Instanta de judecata poate si trebuie sa verifice doar daca au fost respectate dispozitiile art. 86 alin. (1) - (6) din Legea nr. 85/2006 si nu se poate pronunta asupra oportunitatii masurii luate de administratorul judiciar.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 466 si urmatoarele Cod procedura civila, art. 480 Codul de procedura civila, art. 36 din Legea nr. 85/2006, art. 86 alin. (1) - (6) din Legea nr. 85/2006, art. 2.553 Cod civil.
Intimata a depus intampinare, prin care solicita respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecata in apel.
Examinand apelul prin prisma motivelor invocate si a probelor administrate in cauza, Curtea a constatat ca este neintemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Reclamanta a contestat, prin actiunea pendinte, decizia nr. 58/6.03.2013 de incetare a contractului individual de munca, emisa de catre parata SC G.C. SA Arad, reprezentata prin administrator judiciar Activ Grup IPURL Arad, in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii.
Potrivit acestei decizii, contractul individual de munca al reclamantei, incadrata pe functia de sef serviciu financiar la biroul contabilitate, a incetat cu incepere de la data de 8.03.2013, conform art. 65 alin. (1) din Codul muncii.
Prin urmare, din aceasta decizie rezulta, fara echivoc, ca temeiul juridic al incetarii contractului individual de munca al reclamantei l-a constituit art. 65 alin. (1) din Codul muncii.
Art. 79 din Codul muncii prevede ca: "in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere".
Avand in vedere continutul deciziei nr. 58/6.03.2013 de incetare a contractului individual de munca, contestata de catre reclamanta, si dispozitiile art. 79 din Codul muncii, Curtea constata ca, in mod corect, instanta de fond a analizat legalitatea si temeinicia acestei decizii prin raportare la dispozitiile art. 65 alin. 1 coroborate cu cele ale art. 76 din Codul muncii, fara a avea in vedere prevederile art. 86 alin. (1) - alin. (6) din Legea nr. 85/2006, invocate de catre parata, prin intampinare, in aparare, intrucat acestea nu sunt incidente in cauza, nefiind mentionate, in cuprinsul deciziei de concediere, ca temei de drept al incetarii contractului individual de munca al reclamantei.
Imprejurarea ca preavizul nr. 733/16.08.2012, emis de catre parata SC Gospodarirea Comunala SA Arad, reprezentata prin administrator judiciar Activ Grup IPURL Arad, se refera atat la dispozitiile art. 65 alin. (1) din Codul muncii, cat si la cele ale art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 nu are ca efect completarea temeiului de drept al incetarii contractului individual de munca al reclamantei in sensul indicat de catre parata-apelanta, atat prin intampinarea depusa la dosarul de fond, cat si prin cererea de apel pendinte, temei ce a fost inscris in decizia de concediere contestata, deoarece art. 79 din Codul muncii interzice, in mod expres, angajatorului ca, in caz de conflict de munca, sa invoce in fata instantei de judecata alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere.
Pe cale de consecinta, Curtea constata ca motivul de apel referitor la faptul ca legalitatea deciziei de concediere contestate trebuie analizata prin raportare la dispozitiile art. 86 alin. (1), alin. (5) si alin. (6) din Legea nr. 85/2006, ce au fost respectate in cauza de catre angajator, este nefondat, in conditiile in care art. 86 din Legea nr. 85/2006 nu a fost mentionat in aceasta decizie si nu poate fi avut in vedere de catre instanta de judecata la solutionarea pricinii.
In cazul in care incetarea contractului individual de munca are loc in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu, potrivit art. 76 din Codul muncii, urmatoarele elemente: "a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64".
Decizia nr. 58/6.03.2013, emisa de catre parata SC G.C. SA Arad, reprezentata prin administrator judiciar Activ Grup IPURL Arad, nu cuprinde durata preavizului acordat reclamantei si motivele de fapt care au determinat concedierea reclamantei, astfel incat, in speta, prin raportare doar la prevederile art. 65 alin. (1) din Codul muncii, indicate ca temei de drept al concedierii acesteia, nu se poate stabili daca incetarea contractului individual de munca al reclamantei a fost consecinta unei concedieri individuale a acesteia sau a unei concedieri colective care sa atraga si necesitatea mentionarii criteriilor de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d) din Codul muncii.
Pe de alta parte, conform art. 65 din Codul muncii, concedierea individuala pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi dispusa numai ca urmare a desfiintarii locului de munca ocupat de catre salariat, determinata de unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, aceasta desfiintare trebuind sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Reducerea de personal trebuie sa fie efectiva si sa corespunda unei nevoi reale a unitatii angajatoare, astfel incat desfiintarea postului sa nu constituie un pretext pentru indepartarea salariatului.
In absenta, din cuprinsul deciziei de concediere, a motivelor de fapt ale concedierii reclamantei, aceasta si instanta de judecata nu pot aprecia legalitatea masurii luate de catre angajator, respectiv sa verifice existenta cauzei reale si serioase, precum si a caracterului obiectiv al masurii dispuse, astfel incat nerespectarea de catre parata a dispozitiilor art. 76 lit. a) din Codul Muncii, la momentul emiterii deciziei de concediere nr. 58/6.03.2013, atrage nulitatea acesteia, conform art. 78 din Codul muncii.
Aceeasi sanctiune este incidenta si pentru incalcarea prevederilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, dat fiind ca neindicarea duratei preavizului acordat angajatului concediat are consecinte in ceea ce priveste verificarea de catre instanta de judecata a respectarii de catre angajator a prevederilor art. 75 din Codul muncii.
Nerespectarea cerintelor impuse de prevederile art. 76 din Codul muncii, sanctionata cu nulitatea absoluta a deciziei de concediere, face de prisos analizarea motivelor de netemeinicie a acesteia sustinute de catre reclamanta, prin cererea de chemare in judecata, si combatute de catre parata, prin apararile formulate in cauza, atat prin intampinarea depusa in dosarul de fond, cat si prin cererea de apel pendinte.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse anterior, in temeiul art. 480 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a respins apelul paratei ca nefondat.
In baza art. 453 din Codul de procedura civila, Curtea a obligat parata-apelanta la plata catre reclamanta-intimata a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in apel, constand in onorariu de avocat.