InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Timisoara

Raspundere civila delictuala. Fapta ilicita. Natura

(Decizie nr. 49 din data de 09.07.2014 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)

Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.); Raspundere civila delictuala | Dosare Curtea de Apel Timisoara | Jurisprudenta Curtea de Apel Timisoara

Raspundere civila delictuala. Fapta ilicita. Natura 

Codul civil: art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (1)
Legea nr. 303/2004: art. 17
Constitutie: art. 124, art. 126

Nelegalitatea hotararii judecatoresti poate fi invocata doar in cadrul cailor de atac prescrise de lege si nu in cadrul unei actiuni in raspundere civila delictuala.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 49 din 9 aprilie 2014, F.S.

Prin sentinta civila nr.2627/PI/19.11.2013 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr.11040/30/2012* a fost respinsa actiunea civila formulata de reclamanta V.V.
Pentru a dispune astfel, instanta a avut in vedere ca prin cererea precizata, reclamanta a chemat in judecata paratii Judecatoria Timisoara reprezentata prin Tribunalul Timis, Tribunalul Timis, Curtea de Apel Timisoara si Inalta Curte de Casatie si Justitie, solicitand instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa constate ca a suferit incalcarea unor drepturi personale nepatrimoniale si sa oblige para?ii la repararea prejudiciul cauzat, inclusiv prin acordarea de despagubiri materiale si morale pentru prejudiciul nepatrimonial in cuantum de 2.000.000 euro, vatamarea fiind imputabila autorilor faptelor prejudiciabile; paratii sa raspunda civil delictual, implicand raspunderea pentru fapta altuia.
Analizand inscrisurile depuse la dosarul cauzei, tribunalul a retinut ca reclamanta V.V. a invocat nemultumiri cu privire la modul de instrumentare a unor cauze ce au format obiectul a trei dosare ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ale Curtii de Apel Timisoara si ale Tribunalului Timis.
Sustinerile reclamantei cu privire la pretinsele incalcari de drepturi subiective (drepturi prezentate doar la nivel general) cu ocazia judecarii unor procese in care a avut calitatea de parte, in sensul ca nu este multumita de solutia judiciara adoptata, nu sunt de natura a antrena raspunderea organelor judiciare, pretinsele drepturi putand fi valorificate pe calea exercitarii cailor de atac, in conditiile prevazute de lege.
Hotararile judecatoresti pronuntate de instante reprezinta actul final al judecatii care, potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare "pot fi desfiintate sau modificate numai in caile de atac prevazute de lege si exercitate conform dispozitiilor legale", respectiv in conditiile stabilite de normele procedurale in vigoare.
Hotararile judecatoresti, fiind supuse in privinta conditiilor de legalitate in mod exclusiv dispozitiilor procedurale, eventualele nemultumiri ale partilor privind solutiile instantelor pot fi luate in considerare numai prin intermediul cailor de atac stabilite de lege, fiind evidenta imposibilitatea atacarii hotararilor judecatoresti prin alte mijloace decat cele instituite in mod legal.
Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta, care a solicitat anularea ei cu consecinta evocarii fondului in rejudecare.
In motivare a invocat nelegala sa citare pentru termenul de judecata din 19.11.2013, in conditiile in care din luna august 2013 nu mai locuieste la adresa din Timisoara, str. O., ci la domiciliul procesual ales indicat in cuprinsul cererii de apel.
A invocat incalcarea conditiilor de legalitate, a procedurilor in situatia in care la curte a invocat un drept de rezistenta la opresiunea instantelor si la nesupunere civica.
A invederat ca paratele au invocat doar texte generice, fara a observa ca instantele inferioare nu au independenta si autonomie (art. 136 din Legea nr. 304/2004 neaplicandu-se nici anul acesta), iar Judecatoria Timisoara nu are personalitate juridica.
A invederat ca instantele parate se prevaleaza de art. 2, art. 17 din Legea nr. 304/2004 si ale art. 24 din Constitutie, fara a observa nemultumirile reclamantei ce vizeaza competente si proceduri.
A invederat ca Inalta Curte de Casatie si Justitie este discriminata pozitiv in raport cu celelalte instante si nu poate fi garantul respectarii Constitutiei, cata vreme instantele sunt subordonate puterii executive prin Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii neputand garanta independenta justitiei in litigiile reclamantei, curtea si tribunalul manifestandu-se in raporturile cu reclamanta de pe pozitii de forta si nu de drept.
A invederat ca hotararile judecatoresti au forta probanta a unor inscrisuri autentice susceptibile de fals intelectual.
A invederat ca dispozitivul sentintei nu mentioneaza calea de atac, astfel ca este nula de drept fata de dispozitiile art. 2611 pct. 7 C. pr. civ. si nici termenul, fiind incidente dispozitiile art. 294 alin. (1) teza a doua, art. 105, 108/1/4 C. pr. civ.
In drept, a invocat dispozitiile art. 282, art. 294, art. 295, art. 296, art. 297 s.a. C. pr. civ., temeiurile de drept din actiune si dreptul national si Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
Examinand sentinta prin prisma sustinerilor apelantei si in baza art. 295 alin. (1) C. pr. civ., fata de inscrisurile de la dosar si de normele legale ce vor fi mai jos aratate, instanta a retinut urmatoarele:
Pe calea cererii de chemare in judecata, reclamanta si-a indicat domiciliul ca fiind in Timisoara, str. O., la aceasta adresa fiind citata pentru termenul de judecata din 19.11.2013.
Contrar sustinerilor apelantei, din examinarea inscrisurilor de la dosar nu rezulta ca aceasta ar fi adus la cunostinta instantei alegerea unui alt domiciliu in conditiile art. 98 C. pr. civ. de la 1865 [incident in cauza, fata de data sesizarii instantei - 14.11.2012 - raportata la dispozitiile art. 24, art. 25 alin. (1) N. C. pr. civ.].
Cum reclamanta nu s-a conformat sus-mentionatei norme, ea nu poate invoca o eventuala mutare de la domiciliul indicat pe calea cererii de chemare in judecata pentru a obtine anularea sentintei, dispozitiile art.108 alin. (4) C. pr. civ. fiind pe deplin incidente.
In continuare, instanta de apel a retinut ca sunt intemeiate sustinerile apelantei vizand lipsa din dispozitivul sentintei a mentiunilor privind calea de atac si termenul in care se poate exercita, dispozitiile art. 261 alin. (1) pct. 7 C. pr. civ. nefiind respectate.
Aceasta omisiune nu este, insa, de natura a atrage nulitatea sentintei, cata vreme potrivit dispozitiilor art. 105 alin. (2) C. pr. civ., aceasta sanctiune va fi aplicata doar in situatia in care actul efectuat cu nerespectarea dispozitiilor legale a produs o vatamare ce nu poate fi inlaturata altfel.
In cauza, o vatamare ar fi cauzata reclamantei daca prin omisiunea mentionarii in dispozitiv a caii de atac ce poate fi urmata impotriva sentintei si a termenului in care calea de atac poate fi exercitata, aceasta ar fi exercitat o cale de atac apreciata ca fiind inadmisibila ori tardiva de instanta de control judiciar.
Or, instanta sesizata cu apelul reclamantei l-a retinut ca fiind admisibil si declarat in termen, astfel ca o vatamare nu este identificata in cauza, iar dispozitiile art.105 alin. (2) C. pr. civ. referitoare la nulitate nu sunt incidente in cauza.
In continuare, instanta a retinut ca, pe calea cererii de chemare in judecata, reclamanta a invocat ca modalitatea in care paratele instante de judecata au facut aplicarea normelor materiale si procedurale in litigii cu a caror solutionare au fost anterior sesizate si in care reclamanta din prezenta cauza a fost parte are natura unei fapte ilicite producatoare de prejudicii ce se impun a fi reparate, cata vreme o serie de drepturi subiective i-au fost incalcate.
Se observa ca, invocand caracterul ilicit al masurilor dispuse in litigiile solutionate de parate, reclamanta aduce critici de nelegalitate modalitatii in care instantele s-au pronuntat asupra cererilor reclamantei ori au dispus in ceea ce o priveste.
Or, o verificare a actelor instantelor parate in sensul celor solicitate de reclamanta echivaleaza cu o examinare in prezenta pricina a modului in care aceste instante au aplicat si interpretat normele de drept material si procesul pe o alta cale decat cea reglementata de dispozitiile art. 17 din Legea nr. 304/2004, in forma in vigoare la data sesizarii instantei, potrivit carora "Hotararile judecatoresti pot fi desfiintate sau modificate numai in caile de atac prevazute de lege si exercitate conform dispozitiilor legale", dispozitiile retinute in mod corect de prima instanta ca fiind incidente in cauza.
Sunt nerelevante ca temeiuri de anulare ori schimbare a sentintei sustinerile apelantei vizand lipsa personalitatii juridice a judecatoriei, cata vreme, potrivit art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 303/2004, justitia se realizeaza si prin judecatorii.
Sustinerile reclamantei-apelante vizand raporturile dintre Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante si lipsa autonomiei si independentei acestora din urma sunt neintemeiate, cata vreme potrivit art.124 alin. (3) din Constitutie, judecatorii sunt independenti si se supun numai legii, pentru acelasi considerent neintemeiate fiind si sustinerile vizand existenta unui conflict de interese si incalcarea principiului potrivit caruia nimeni nu poate fi judecator in propria cauza, faptul ca judecatorul isi desfasoara activitatea la o anumita instanta nefiind de natura a face personal litigiul in care acea instanta are calitatea de parte.
La fel, cata vreme art. 1 alin. (4) din Constitutie statueaza principiul separatiei puterilor in stat, sunt nefondate sustinerile apelantei vizand "instapanirea" instantelor judecatoresti de puterea executiva.
Nu pot fi primite ca fiind critici intemeiate de schimbare ori anulare a sentintei nici sustinerile apelantei vizand imposibilitatea Consiliului Superior al Magistraturii de a garanta independenta justitiei in cauzele acesteia, cata vreme o atare imposibilitate nu rezulta din lucrarile de la dosar.
Conform celor mai sus-aratate, nemultumirile reclamantei rezultate din modalitatea in care instantele parate au interpretat si aplicat dispozitiile legale (materiale si procedurale) nu pot face obiect al cercetarii judecatoresti decat pe caile stabilite de lege, aspect consacrat constitutional de art.126 alin. (2) potrivit caruia "Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege" .
Or, urmand alta cale decat cea prevazuta de lege, reclamanta nu poate obtine recunoasterea afirmatelor nereguli (materiale ori procedurale) savarsite de instantele parate care au solutionat litigiile in care a fost parte.
Cum una dintre conditiile cerute pentru angajarea raspunderii delictuale este savarsirea unei fapte ilicite iar, in cauza, reclamanta a invocat ca fapt ilicit masurile dispuse de instantele parate si cum aceste masuri nu pot fi calificate in sensul celor solicitate de reclamanta pentru considerentele mai sus-aratate, in mod corect a retinut prima instanta ca pretentiile reclamantei sunt neintemeiate.
In consecinta, in baza dispozitiilor art. 296 C. pr. civ., instanta a respins apelul declarat de reclamanta.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.); Raspundere civila delictuala

Schimbarea calificarii legale a infractiunii, potrivit noului Cod penal. Impacarea partilor. Consecinte: incetarea procesului penal - Decizie nr. 404/A din data de 07.05.2014
Infractiunea de tentativa de omor si infractiunea de loviri sau alte violente. Delimitarea continutului constitutiv al celor doua infractiuni. Schimbarea incadrarii juridice in raport de criteriile care caracterizeaza, potrivit probelor administrate, c - Decizie nr. 391/A din data de 05.05.2014
Individualizarea judiciara a regimului sanctionatoriu penal. Aplicarea noului Cod penal. Renuntarea la aplicarea pedepsei. Conditii - Decizie nr. 393/A din data de 05.05.2014
Fapta penala prevazuta de Codul penal anterior, dezincriminata de noul Cod penal. Aplicarea legii penale mai favorabile - Decizie nr. 420/A din data de 12.05.2014
Citarea inculpatului in procesul penal. Schimbarea locului de citare. Neinformarea organului judiciar de catre inculpat asupra locului in care urmeaza a fi citat. Solutionarea cauzei penale cu citarea inculpatului la domiciliul cunoscut si prin afisare - Decizie nr. 340/A din data de 14.04.2014
Revizuire intemeiata pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Cerere nefondata - Decizie nr. 4802 din data de 27.05.2014
Recurs nul. Imputernicire avocatiala emisa fara contract de asistenta juridica - Decizie nr. 3932 din data de 06.05.2014
Cheltuieli medicale efectuate in Germania. Cuantumul sumei de restituit - Decizie nr. 4241 din data de 13.05.2014
Revizuire drepturi de pensie. Emiterea deciziei de revizuire a pensiei - Decizie nr. 552 din data de 04.06.2014
Recalculare pensie. Imposibilitatea valorificarii unor venituri pentru care s-a emis, anterior, o decizie de respingere, ce nu a fost contestata - Decizie nr. 551 din data de 04.06.2014
Demisie fara preaviz. Consecinta neindeplinirii cerintelor legale privitoare la demisia fara preaviz. Momentul pana la care se poate emite o decizie de concediere disciplinara a salariatului care a formulat o cerere de demisie - Decizie nr. 457 din data de 14.05.2014
Decizie de imputare. Nulitatea absoluta a deciziei de imputare - Decizie nr. 536 din data de 04.06.2014
Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Continut. Sanctiunea necuprinderii elementelor obligatorii in decizia de concediere - Decizie nr. 273 din data de 02.04.2014
Societate cu raspundere limitata. Cererea asociatului indreptatit, potrivit legii, de convocare a adunarii generale a asociatilor, de catre administratorul societatii. Refuzul convocarii. Remediul legal - autorizarea convocarii adunarii generale de cat - Decizie nr. 515 din data de 03.07.2014
Societate cu raspundere limitata. Actiune in anulare a hotararii adunarii generale a asociatilor. Convocarea asociatului reclamant la adresa cunoscuta de organul de administratie al societatii. Schimbarea adresei asociatului reclamant. Obligatia asocia - Decizie nr. 299/R din data de 08.05.2014
Procedura insolventei. Renuntarea practicianului in insolventa de a exercita, in continuare, mandatul de administrator judiciar, in consortiu cu un alt practician in insolventa. Regim juridic aplicabil. Dreptul practicianului in insolventa renuntator - Decizie nr. 213 din data de 02.04.2014
5. Procedura insolventei. Contestatie impotriva hotararii adunarii creditorilor, cu referire la nelegala constituire a comitetului creditorilor. Natura juridica a conflictului de interese pentru exercitiul dreptului de vot in cadrul adunarii creditorilor - Decizie nr. 296/R din data de 08.05.2014
Contract de asigurare "CASCO". Producerea evenimentului asigurat. Regimul juridic al efectelor contractului asupra obligatiei de despagubire, intinderii daunei si exonerarii asiguratorului de plata despagubirii. Lipsa dovezii privind intentia asiguratu - Decizie nr. 232 din data de 09.04.2014
Conflict material de competenta negativ. Caracterul special si unitar al reglementarii cererilor institutiei debitoare potrivit O.G. nr. 22/2002. Instanta competenta material sa solutioneze cererile formulate sub acest regim juridic-instanta de executare - Decizie nr. 12 din data de 03.07.2014
Bilet la ordin "in alb". Opozitie la executare. Cercetarea cerintelor de valabilitate in raport cu specia biletului la ordin, normele BNR si Legea nr. 58/1934. Conditia semnarii biletului la ordin de catre emitent. Dreptul beneficiarului si posesorilor - Decizie nr. 211 din data de 31.03.2014