Acordare personalitate juridica
(Sentinta civila nr. 46 din data de 15.11.2011 pronuntata de Judecatoria Suceava)Prin sentinta civila nr. x din 15.11.2011 instanta a admis cererea, a acordat personalitate juridica Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Z.M.S., avand obiectul de activitate stabilit conform statutului autentificat sub nr. 6607 din data de 11.11.2011 de B.N.P. V. I. din Suceava si a dispus inscrierea acestei asociatii fara scop patrimonial in Registrul asociatiilor si fundatiilor aflat la grefa instantei. Pentru aceasta a retinut:
Prin cererea adresata acestei instante in 14.11.2011, petentul I. P.Daniel in calitate de imputernicit, a solicitat dobandirea personalitatii juridice a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Z.M.S. conform actului constitutiv si statutului autentificat sub nr. x si respectiv y din data de 11.11.2011 de B.N.P. V. I. din Suceava, precum si inregistrarea asociatiei in Registrul asociatiilor si fundatiilor aflat la grefa acestei judecatorii.
In motivarea cererii, s-a aratat ca Adunarea Generala a membrilor fondatori, a hotarat constituirea asociatiei, stabilind totodata scopul, activitatea si componenta primelor organe de conducere.
In drept, a fost invocata Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, modificata si aprobata prin Legea 246/2005.
In dovedirea cererii s-au depus la dosar: dovada disponibilitatii denumirii nr. 100271 din 22.06.2011, eliberata de Ministerul Justitiei, valabilitatea acesteia fiind prelungita pana in data de 22.12.2011, actul constitutiv si statutul asociatiei autentificate, dovada sediului si a patrimoniului initial in valoare de 700 lei, cazierele fiscale ale membrilor fondatori, precum si taxa judiciara de timbru si timbru judiciar aferente.
Verificand legalitatea cererii de inscriere si a intregii documentatii anexate, in conformitate cu prevederile disp. art. 200 - 202 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, ale art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 26/2000 modificata si aprobata prin L. 246/2005, instanta constata ca ele indeplinesc conditiile cerute de art. 12 din acelasi act normativ, fapt pentru care va dispune inscrierea asociatiei in Registrul asociatiilor si fundatiilor, aflat la grefa judecatoriei, dobandind astfel personalitate juridica din momentul inscrierii.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Asociatii, Fundatii, Corporatii
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010Actiunea formulata impotriva Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, in baza Legii nr. 290/2003; aplicarea prevederilor HG nr. 1120/2006. Admisibilitatea actiunii pe baza de probe raportat la prevederile legale – plata transelor de despa - Decizie nr. 2152 din data de 23.04.2013
- Sentinta civila nr. 2338 din data de 26.03.2004
Asociatii, fundatii. Inregistrare partid politie. Conditii cu privire la sediu si denumire - Decizie nr. 588A din data de 13.09.2016
Art. 56 alin. 1 din Ordonanta 26/2000 raportat la art. 4 din Legea nr. 230/2007 - Decizie nr. 919R din data de 10.05.2012
Presedintele asociatiei de proprietari reprezinta asociatia in derularea contractelor si isi asuma obligatii in numele acesteia. - Decizie nr. 1605R din data de 28.09.2012
Dizolvare asociatie si nulitatea hotararilor adunarii generale - Decizie nr. 1163 din data de 02.10.2009
Aplicarea dispozitiilor art.243 C.pr.civ. Neindicarea succesorilor Asociatiei Salariatilor, in conditiile in care asociatia a fost radiata din evidentele Registrului persoanelor juridice, nu este cauza de suspendare de drept in temeiul art.243 C.pr.civ. - Decizie nr. 154 din data de 23.03.2007
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Asociatii - Sentinta civila nr. 66 din data de 28.01.2010
Asociatia de proprietari - Decizie nr. 777/R din data de 07.10.2009
Asociatii si fundatii - Decizie nr. 9 din data de 08.04.2009