Nesemnarea unei hotarari, in sens larg, constituie un motiv de ordine publica ce poate fi invocat din oficiu, intrucat presupune incalcarea unei norme juridice de ordine publica, respectiv cea care randuieste continutul hotararilor. Prin cele doua i...

Prin sentinta civila nr. 191 din 13 februarie 2008, Judecatoria Horezu a respins actiunea principala, a respins cererea de chemare in garantie ca ramasa fara obiect si a obligat-o pe reclamanta la plata sumei de 750 lei, cheltuieli de judecata catre paratii persoane fizice.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta.
Cu ocazia judecarii recursului tribunalul, in temeiul art. 306 alin. 2 din codul de procedura civila, a pus in discutie nulitatea incheierilor din 30 ianuarie si 6 februarie 2008 care nu au fost semnate de judecatorul care a alcatuit completul de judecata.
Cu privire la aceasta chestiune, tribunalul constata ca nesemnarea unei hotarari, in sens larg, constituie un motiv de ordine publica ce poate fi invocat din oficiu, intrucat presupune incalcarea unei norme juridice de ordine publica, respectiv cea care randuieste continutul hotararilor.
Cu privire la sanctiunea care intervine in cazul nesemnarii celor doua incheieri de catre judecatorul care a alcatuit completul , tribunalul apreciaza ca in temeiul art. 261 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedura civila aceasta este nulitatea absoluta. Astfel, prin cele doua incheieri au fost consemnate dezbaterile ce au avut loc la data de 30 ianuarie 2008 si s-a dispus amanarea pronuntarii succesiv pana la data de 13 februarie 2008, cand a fost pronuntata sentinta recurata in prezent.
Pe de o parte, semnatura judecatorului era un element esential al celor doua incheieri, atat in virtutea textului mentionat mai sus, cat si in virtutea incadrarii acestor acte in categoria inscrisurilor autentice, iar pe de alta parte nesemnarea nu mai poate fi complinita ulterior astfel cum prevedea pct. 8 al art. 261 in forma in vigoare anterior modificarilor aduse prin Legea nr. 219/2005.
Intrucat nulitatea celor doua incheieri nu se incadreaza in ipoteza prevazuta de art. 105 alin. 1 din codul de procedura civila, ea ar presupune necesitatea existentei unei vatamari, prezumata pana la proba contrara, in temeiul art. 105 alin. 2 din Cod. In acest sens, tribunalul constata ca vatamarea poate consta in speta  in imposibilitatea de a confirma existenta si realitatea sustinerilor partilor facute cu ocazia dezbaterilor, in scopul respectarii principiilor contradictorialitatii, al publicitatii si al dreptul la aparare precum si a datei la care a fost pronuntata sentinta recurata. Prezumtia simpla a existentei unei vatamari a celor doua acte intocmite fara respectarea conditiilor legale prevazute pentru valabilitatea lor nu mai poate fi rasturnata, presupunand chiar semnarea ulterioara a celor doua incheieri.
Avand in vedere considerentele anterioare si faptul ca sentinta este strans legata de cele doua incheieri, aceasta este lovita prin derivatie de nulitate.
In consecinta, in temeiul art. 312 alin. 5 din Codul de procedura civila, tribunalul va admite recursul, va casa sentinta si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.
                                                               Judecator Mirela Nicolaescu