Neagravarea situatiei in propria cale de atac; retinerea circumstantelor atenuante prevazute de art.76 Cod penal

        Prin decizia penala nr.352/23.06.2009 pronuntata de Tribunalul Prahova au fost admise apelurile declarate de inculpatii V.C. si V.D. impotriva sentintei penale nr.92/28.04.2009 a Judecatoriei Sinaia, fiind desfiintata, in parte, in latura penala sentinta apelata, iar, in temeiul art.88 cod penal, au fost deduse din pedepsele aplicate celor doi inculpati, perioada retinerii preventive, din data de 10.02.2009.
        Instanta de apel a mentinut in rest dispozitiile sentintei, precum si arestarea preventiva a celor doi inculpati si deduce preventia cu incepere de la 10.02.2009 si pana la zi, cheltuielile judiciare avansate de stat ramanand in sarcina acestuia, urmand ca onorariul aparatorului din oficiu,de 600 lei sa fie avansat din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
        
       Tribunalul, examinand materialul probator prin prisma criticilor formulate de ambii inculpati, dar si din oficiu potrivit disp. art.371 alin.2 cod pr.penala, pe baza actelor si lucrarilor dosarului, constata ca apelurile declarate sunt fondate, dar pentru alte motive decat cele invocate, dupa cum se va arata in continuare :
       In data de 10.02.2009, in jurul orelor 20,30, V.C.si fratele sau V.D.  s-au urcat in trenul rapid 370 din statia CFR Ploiesti Vest ce circula  pe ruta Bucuresti Nord - Curtici, fara a poseda bilete de calatorie.
       Fiind descoperiti fara bilet de calatorie, insotitorii trenului le-au solicitat celor doi inculpati sa coboare in statia Campina, lucru pe care l-au facut, numai ca inainte ca trenul sa se puna in miscare, s-au urcat din nou in tren.
       In compartimentul trenului in care se aflau si alte persoane, inculpatii s-au manifestat zgomotos, deranjand linistea acestor persoane.
       Inainte ca trenul sa ajunga in statia CF Sinaia, desi nu aveau asupra lor nici un fel de bagaje, chiar daca inculpatii au sustinut ca au plecat din comuna Dumbrava cu o geanta asupra lor, dar pe care au pierdut-o pe drum, , fara a-si aminti daca o mai aveau asupra lor cand s-u urcat in tren in gara Ploiesti Vest, cei doi inculpati au observat in compartiment un rucsac de dimensiuni mari in care se aflau echipamente de alpinism ce apartinea partii vatamate Gal Ana Corina care se afla in acelasi compartiment.
       Profitand de lipsa de neatentie a partii vatamate, de faptul ca afara incepuse sa se intunece,  de faptul ca, compartimentul era slab iluminat, dar si de faptul ca pentru cateva momente proprietarul rucsacului a atipit, cei doi inculpati au luat hotararea de a sustrage rucsacul si a cobori in gara Sinaia.
       Partea vatamata sustine ca, inainte ca trenul sa ajunga in statia CF  Campina, a adormit datorita oboselii si s-a trezit din somn inainte ca acesta sa ajunga in statia CF Sinaia si cand s-a uitat la locul unde se afla rucsacul, as constatat ca acesta lipseste.
       Partea vatamata a intrebat pe ceilalti calatori si a aflat ca rucsacul ii fusese luat de doi barbati care au coborat in repezeala in Statia Sinaia.
       Intre timp, trenul s-a pus in miscare astfel ca a tras semnalul de alarma inainte ca acesta sa paraseasca statia si imediat a observat pe peron un lucrator de politie careia i-a spus ce sa-a intamplat si care a pornit in urmarirea inculpatilor.
       Din procesul-verbal incheiat de catre lucratorul de politie la 10.02.2009, rezulta ca a fost prezent la oparirea trenului prin tragerea semnalului de alarma, in nurul orei 21,40 si afland de la partea vatamata de sustragerea rucsacului a pornit in urmarirea celor doi inculpati care au fost gasiti pe raza orasului Sinaia, avand asupra lor rucsacul respectiv.
       V.C., cu ocazia prinderii, a declarat ca a calatorit cu rapidul 370, fara a avea bilet de calatorie si fiind surprins de catre conductorul de tren i s-a cerut sa coboare in statia Campina, lucru pe care nu l-a facut, iar cand s-a apropiat de statia Sinaia a observat rucsacul partii vatamate si crezand ca nu are proprietar l-a luat impreuna cu fratele sau si a coborat in statia Sinaia.
       Ulterior, s-au deplasat pe raza acestui oras cu rucsacul asupra lui pentru a merge la o ruda, numai ca au fost retinuti de catre organele de politie.
       Aceeasi declaratie este facuta si de Vasile Damian, in sensul ca a discutat cu fratele sau si ulterior au convenit ca acesta din urma sa ia rucsacul si sa coboare in statia CFR Sinaia.
       Declaratiile ulterioare date de inculpat sunt nerelevante in ceea ce priveste pozitia procesuala a acestora.
       Inculpatii au incercat sa se apere intr-o modalitate in care sa le fie inlaturata raspunderea penala, in sensul ca au avut asupra lor o geanta pe care au asezat-o la compartimentul de bagaje si cand au coborat din tren in loc sa ia aceasta geanta, au luat rucsacul partii vatamate care se afla in apropiere.
       In realitate, versiunile expuse de catre ambii inculpati nu au nici un suport probatoriu, mai ales ca au sustinut ca nici nu-si mai aminteau daca aveau asupra lor o geanta, iar cei doi insotitori de tren, respectiv martorii Olteanu Marian si Dobre Paulica au declarat ca, cei doi inculpati nu aveau asupra lor nici un fel de bagaj, astfel ca nu era posibila nici o confuzie cu rucsacul partii vatamate.
       De altfel, declaratiile initiale ale celor doi inculpati se coroboreaza cu declaratiile partii vatamate, referitor la imprejurarile in care inculpatii au calatorit cu trenul pana in statia CFR Sinaia si imprejurarile in care rucsacul partii vatamate aflat la compartimentul de bagaje a disparut in timp ce trenul se apropia de statia CFR Sinaia, ca urmare a sustragerii acestuia de catre inculpati.
       De asemenea, declaratiile ulterioare ale inculpatilor referitoare la lipsa gentii pe care o avea inculpatul V.D.la momentul urcarii in tren, in statia CFR Ploiesti Vest, se coroboreaza cu declaratiile celor doi martori mai sus-mentionati.
       Dupa cum rezulta din acelasi proces-verbal de constatare incheiat de catre organele de politie, cei doi inculpati au fost gasiti pe raza orasului Sinaia si nicidecum in apropierea peronului Garii Sinaia, asa cum au declarat acestia.
       Acest aspect dovedeste faptul ca inculpatii au urmarit sa-si insuseasca rucsacul respectiv intrucat, daca l-ar fi luat din greseala, s-ar fi deplasat imediat la biroul sefului de statie sau la biroul de politie ce exista de regula, in incinta statiilor CFR, cum este si cazul statiei CFR Sinaia.
       Apararea inculpatilor in sensul ca, au avut credinta ca bunul respectiv nu are nici un fel de proprietar pentru a justifica actiunea de sustragere, nu poate fi insusita de catre instanta, avand in vedere imprejurarile in care a fost luat rucsacul din compartimentul de tren.
       Astfel, partea vatamata a sustinut ca avea asupra sa doi rucsaci, dintre care unul mai mic si altul mai mare, iar in acesta din urma se afla echipamentul de alpinism.
       Dupa ce s-a urcat in tren in Gara Bucuresti Nord, s-a asezat pe locul inscris pe biletul de calatorie si a asezat cei doi rucsaci in suportul pentru bagaje.
       Prin urmare, bagajele se aflau in apropierea locului in care statea partea vatamata, iar inculpatii puteau sa-si dea seama cu usurinta ca aceste bagaje apartin acesteia sau unui alt calator din compartimentul respectiv.
       Ca atare, versiunea expusa de catre inculpati, nu poate fi luata in considerare si pentru faptul ca, bunurile se aflau in sfera de stapanire a partii vatamate.
       In mod corect a fost retinuta vinovatia celor doi inculpati, numai ca incadrarea juridica data faptei retinuta in sarcina inculpatului Vasile Damian, in complicitate la furt calificat, nu este legala, deoarece contributia acestuia este specifica coautoratului.
       Astfel, cei doi inculpati sunt coautori la fapta de furt calificat, intrucat s-au inteles in prealabil sa sustraga rucsacul partii vatamate, chiar daca actiunea de luare a fost comisa numai de catre inculpatul Vasile Constantin.
       Aceasta sustinere rezulta si din faptul ca cei doi inculpati au coborat in statia Sinaia impreuna, s-au deplasat impreuna avand asupra lor rucsacul si se aflau tot impreuna cand au fost retinuti de catre lucratorul de politie.
       Insa, in apelul declarat de catre acest inculpat nu se poate schimba incadrarea juridica din complicitate la furt calificat in coautorat, intrucat acest lucru ar presupune aplicarea unei pedepse mai mari acestui inculpat,  incalcandu-se principiul neagravarii situatiei inculpatului in propria cale de atac prev.de art.372 cod pr.penala.
       Aceasta chestiune putea fi rezolvata de catre instanta de fond chiar din oficiu, conform art.334 c.pr.p. sau de catre instanta de apel, insa numai daca procurorul declara apel din acest motiv.
       Pedepsele aplicate fiecarui inculpat au fost just individualizate potrivit disp. art.72 cod penal, tinandu-se seama atat de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de scopul urmarit, de urmarire faptei, dar si de circumstantele care caracterizeaza persoana acestora.
       Astfel, inculpatul V.C .a mai fost condamnat anterior de trei ori la pedepse cu inchisoarea pentru savarsirea unor infractiuni de furt calificat (sentinta penala nr.196/2003 a Judecatoriei Urziceni) si talharie (sentinta penala nr.147/1999 a Tribunalului Prahova).
       Ultima condamnare de 11 ani inchisoare pentru fapta de talharie a fost executata de la 27.04.1999 si pana la 31.07.2007, cand s-a liberat conditionat, avand un rest ramas neexecutat de 1000 de zile.
       In raport de aceasta condamnare, fapta dedusa judecatii a fost comisa in stare de recidiva postcondamnatorie.
       La stabilirea pedepsei de 4 ani inchisoare, prima instanta a tinut seama si de aceasta stare de agravare a pedepsei, dar si de celelalte doua condamnari anterioare.
       Cu toate acestea, a stabilit o pedeapsa orientata catre minimul special prevazut de lege, situatie in care nu se justifica in nici un fel reducerea pedepsei, mai ales ca inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, avand o pozitie nesincera.
       In ceea ce-l priveste pe inculpatul Vasile Damian, instanta de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsa de 3 ani inchisoare, tinand seama ca a retinut fapta de complicitate, adica minimul special prevazut de lege, in conditiile in care aceasta fapta a fost comisa in stare de recidiva postexecutorie prev.de art.37 lit.b cod pr.penala.
       Din fisa de cazier judiciar a acestui inculpat, rezulta ca a suferit condamnari anterioare la cate 2 ani, respectiv 3 ani inchisoare pentru furt calificat (sentinta penala nr.959/2002 a Judecatoriei Ploiesti si sentinta penala nr.301/2005 a aceleiasi instante), dar si pentru infractiuni de distrugere, vatamare corporala (sentinta penala nr.31/1989 a Tribunalului Prahova si sentinta penala nr.77/2000 a Judecatoriei Ploiesti), inclusiv pentru o infractiune de tentativa la omor, ultraj si ultraj contra bunelor moravuri si furt calificat - prin sentinta penala nr.31/1989 mai sus-mentionata).
       Avand in vedere aceste aspecte, prima instanta a stabilit o pedeapsa minima, desi pozitia procesuala a acestui inculpat este identica cu a celuilalt inculpat, insa a dat eficienta si altor elemente personale, cum ar fi situatia familiala a inculpatului, care are in intretinere mai multi copii minori si este singura persoana din familie care obtine venituri.
       Cu toate acestea, nu se justifica coborarea pedepsei sub minimul special prevazut de lege, chiar daca prejudiciul a fost acoperit prin restituirea bunurilor.
       Acest element singular este insuficient pentru a retine circumstante atenuante in favoarea celor doi inculpati si pentru a cobori pedeapsa sub minimul special prevazut de lege, potrivit art.76 cod pr.penala, mai ales ca coborarea pedepsei nu este obligatorie daca se retin astfel de circumstante, in cazul in care exista si recidiva.
       Insa, din oficiu, tribunalul constata ca prima instanta a omis sa deduca din pedepsele aplicate celor doi inculpati arestati preventiv, perioada retinerii de 24 de ore din data de 10.02.2009, data la care acestia au fost retinuti de catre organele de politie, dupa cum rezulta din cele doua ordonante aflate la dosar, incalcand astfel disp. art.357 c.pr.p. si art.88 cod penal.
       Ca atare, cele doua apeluri sunt intemeiate numai cu privire la acest motiv, astfel ca, in temeiul art.379 pct.2 lit.a c.pr.p., constatand ca prima instanta a facut o gresita aplicare a legii cu privire la deducerea preventiei, va admite apelurile declarate, va desfiinta numai in parte in latura penala sentinta apelata si va deduce retinerea preventiva din 10.02.2009.
       Potrivit art.383 rap. la art.381 c.pr.p., va mentine starea de arest preventiv a inculpatilor si va deduce preventia de la 10.02.2009, la zi.
       Avand in vedere ca celelalte dispozitii ale hotararii sunt legale, tribunalul le va mentine.

2