Achitare. Prezumtia de nevinovatie. Necoroborarea interceptarilor convorbirilor telefonice cu alte mijloace de proba

Prin sentinta penala nr. 1169 din 06.05.2014, instanta a dispus urmatoarele:
"In baza dispozitiilor art. 386 Cod procedura penala, respinge cererea formulata de inculpatii G.V.  si B.V., prin aparator ales, in sensul schimbarii incadrarii juridice a faptelor cu privire la care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor prin rechizitoriul intocmit de Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi in dosarul de urmarire penala avand nr. 9830/P/2011, din infractiunile de "marturie mincinoasa", prevazuta de art. 260 din Codul penal din 1968 in infractiunile de "marturie mincinoasa", prevazute de art. 273 alin. 1 Cod penal, cu retinerea dispozitiilor art. 5 Cod penal.
In temeiul dispozitiilor art. 396 alin. 5 Cod procedura penala raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedura penala, achita inculpatul G.V. , in ceea ce priveste comiterea, in datele de 14.02.2011 si 06.04.2011 a  infractiunii de "marturie mincinoasa", prevazuta de art. 260 din Codul penal din 1968, intrucat fapta nu este prevazuta de legea penala.
In temeiul dispozitiilor art. 396 alin. 5 Cod procedura penala raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedura penala, achita inculpatul B. V.,, in ceea ce priveste comiterea, in datele de 04.02.2011 si 07.04.2011, a  infractiunii de "marturie mincinoasa", prevazuta de art. 260 din Codul penal din 1968, intrucat fapta nu este prevazuta de legea penala."

Pentru a ajunge la aceasta solutie, instanta a avut in vedere urmatoarele:

In cauza nu s-a dovedit, dincolo de orice indoiala rezonabila, ca fapta materiala a inculpa?ilor, de a depune declara?ii in calitate de martori in acea cauza penala este prevazuta de legea penala, intrucat nu se poate stabili cu certitudine, atat existen?a caracterului mincinos al acestor declara?ii, cat ?i omisiunea, cu ?tiin?a, a inculpa?ilor de a declara anumite fapte sau imprejurari, din urmatoarele considerente, ce vor fi expuse in ceea ce urmeaza.
Rezulta astfel ca raportat la specificul prezentei cauze, pentru a se putea dispune o solu?ie de condamnare a celor doi inculpa?i, este necesar a se stabili existen?a neindoielnica ?i cumulativa a doua situa?ii distincte, una principala ?i una subsecventa ?i subsidiara, dar la fel de indispensabila.
I.Ar fi necesar astfel ca instan?a sa poata sa stabileasca, dincolo de orice indoiala rezonabila, ca acuza?iile formulate impotriva inculpa?ilor din cauza penala aflata pe rolul I.C.C.J. la momentul de fa?a sunt reale, ace?tia fiind vinova?i dincolo de orice indoiala rezonabila.
Stabilirea prealabila a acestei imprejurari se impune cu necesitate intrucat fundamentul acuza?iilor aduse inculpa?ilor din prezenta cauza se intemeiaza tocmai pe faptul, considerat cert, ca a existat o in?elegere ilicita in cadrul termenilor folosi?i in rechizitoriul DNA, prin care Catargiu Gheorghe sa fi remis o suma de 1.000 EUR in schimbul exercitarii unei pretinse influen?e de catre inculpatul MRE asupra procurorului de caz,C.G..
In aceste condi?ii, trebuie facute doua men?iuni.
In primul rand, inculpa?ii din cauza pendinte in fa?a ICCJ-Sec?ia penala beneficiaza pe deplin de prezum?ia de nevinova?ie consacrata in articolul 4 din Codul de procedura penala, conform caruia "orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinova?iei sale printr-o hotarare penala definitiva".
Instan?a nu poate realiza, in cadrul acestui proces, o readministrare a probatoriului efectuat in cadrul urmaririi penale de catre DNA intrucat nu dispune de mijloacele procedurale necesare in acest sens, iar singura instan?a competenta sa stabileasca cu titlu definitiv daca inculpa?ii sunt sau nu vinova?i de comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea acestora in judecata este Inalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie.
In al doilea rand, instan?a recunoa?te ca din ansamblul textului de incriminare a infrac?iunii de "marturie mincinoasa" ( prevazuta de art. 260 din Codul penal din 1968, respectiv art. 273 alin. 1 Cod penal) nu se releva necesitatea  existen?ei unei hotarari definitive in cauza in raport de care se pretinde ca s-ar fi comis o infrac?iune de marturie mincinoasa ?i eventual, ca instan?a care pronun?a hotararea definitiva de condamnare, sa fi inlaturat din ansamblul probator declara?iile apreciate ca fiind nereale.
Cu toate acestea considera ca in unele situa?ii, precum cea de fa?a, in care situa?ia premisa face obiectul unei cercetari judecatore?ti aflate in derulare, stabilirea in prealabil cu titlu definitiv, a existen?ei incontestabile a imprejurarii/faptului ilicit pretins a fi cunoscut de catre persoana cu privire la care se pretinde ca face declara?ii mincinoase intr-o cauza penala se impune cu necesitate.
Or, in prezenta cauza, instan?a nu poate decat sa constate existen?a unor indicii referitoare la pretinsa vinova?ie a inculpa?ilor trimi?i in judecata prin rechizitoriul intocmit de DNA, intrucat, daca ar proceda altfel la acest moment, ar incalca in mod direct prezum?ia de nevinova?ie de care ace?ti inculpa?i beneficiaza, in condi?iile in care respectarea acestei prezum?ii se impune cu necesitate tuturor autorita?ilor statului.
Sintetizand, in baza celor aratate anterior, instan?a apreciaza ca nu se afla in ipoteza in care ar putea constata, chiar ?i pe cale incidentala, ca faptele asupra carora poarta obiectul pretinsei fapte de marturie mincinoasa au existat ?i au fost comise cu vinova?ia prevazuta de lege.
 Neputand stabili realitatea acestor fapte, in mod subsevent nu se poate stabili cu certitudine, la acest moment procesual, daca in legatura cu acestea s-au dat sau nu declara?ii mincinoase de catre inculpa?ii din prezenta cauza.
II. Situa?ia subsecventa, incidenta doar in ipoteza in care instan?a ar porni de la premisa ca faptele pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpa?ilor in cauza intrumentata de DNA sunt reale ?i ar fi comise cu vinova?ia prevazuta de lege, face obiectul unei proba?iuni distincte, prin care s-ar urmari sa se stabileasca cu certitudinea necesara ca inculpa?ii din prezenta cauza au cunoscut aceste imprejurari ?i au dat declara?ii nereale sau au omis cu ?tiin?a sa relateze unele fapte sau imprejurari
Chiar pornind de la ipoteza existen?ei situa?iei principale, instan?a apreciaza ca din probele administrate rezulta o probabilitate egala ca inculpa?ii sa fi cunoscut aceste imprejurari ?i sa fi dat declara?ii mincinoase la momentul audierii lor sau ca inculpa?ii sa nu fi cunoscut detalii legate de activitatea ilicita desfa?urata ?i sa fi relatat adevarul.
In aceste condi?ii, sunt aplicabile dispozi?iile art. 4 alin. 2 Cod procedura penala, in conformitate cu care, "dupa administrarea intregului probatoriu, orice indoiala in formarea convingerii organelor judiciare se interpreteaza in favoarea suspectului sau a inculpatului".
Singurul probatoriu in raport de care s-a argumentat prin actului de sesizare existen?a vinova?iei celor doi inculpa?i este reprezentat de con?inutul proceselor-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate intre inculpa?i ?i numitul C.G-, in raport de care s-au formulat diferite deduc?ii ?i presupuneri de catre procurorul de caz.
Este adevarat ca in procesul coroborarii ?i evaluarii probelor, instan?a poate sa stabileasca cu caracter de certitudine o anumita situa?ie de fapt pe baza recurgerii la anumite silogisme, insa acest procedeu trebuie sa se bazeze pe elemente certe ?i sa conduca la o concluzie rezonabila.
Adevarul judiciar nu se poate stabili insa numai pe baza interpretarilor con?inutului convorbirilor telefonice, intrucat elementele de fapt ale acestora con?in relatari ale unor fapte, iar cuvintele, ca mod de transmitere ale unor ganduri sau idei nu pot prin ele insele conduce la concluzia ca faptele au fost in mod obiectiv transpuse in practica. Necoroborarea acestora cu alte probe duce la concluzia ca relatarea verbala a unei imprejurari nu poate fi verificata daca a fost sau nu urmata de derularea faptelor.
Raportat strict la elementele care formeaza obiectul acuza?iei penale indreptate impotriva celor doi inculpa?i, in condi?iile in care ace?tia sunt trimi?i in judecata sub aspectul comiterii unor fapte concrete, obiective, descrisa in rechizitoriu, instan?a nu imparta?e?te argumentele expuse de catre procurorul de caz ?i dincolo de faptul ca singura raportare se face la o anumita interpretare a con?inutului unor convorbiri telefonice.
Referitor la ambii inculpa?i, avand in vedere natura infrac?iunii pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a acestora, instan?a re?ine ca, in mod necesar, pentru dovedirea acuza?iilor formulate, trebuie dovedit faptul cunoa?terii de catre inculpa?i a unor imprejurari esen?iale cauzei in care ace?tia au fost audia?i.
Avand in vedere pregnantul caracter subiectiv al procesului intern al recep?iei informa?iilor, in astfel de situa?ii trebuie probat in plus ca, in raport de condi?iile ?i de imprejurarile in care s-a inregistrat informa?ia, aceasta nu avea cum sa nu fie recep?ionata de martor in condi?iile ?i in maniera in care evenimentul sau faptul asupra caruia poarta sa fi avut loc.
Or, pe langa caracterul echivoc al convorbirilor telefonice, se impune a se sublinia ca, nu in toate cauzele/situa?iile,  informa?ia transmisa de emi?ator, in forma eliptica in care a avut loc aceasta transmitere, se plia pe existen?a unor informa?ii preexistente ale receptorului, in raport de care aceasta avea sensul conferit de acuza?iile formulate impotriva celor doi inculpa?i.
In plus, in anumite cazuri, se poate recurge, pentru stabilirea existen?ei faptei, ?i a posibilita?ii unui mobil care, in cazul infrac?iunilor de marturie mincinoasa poate fi reprezentat de legatura afectiva ?i inten?ia (ilicita) de a acorda sprijin unei persoane vizate de ancheta penala.
Aceasta legatura subiectiva putea fi presupusa la momentul la care se afla inca in via?a inculpatul C.G., insa ulterior acestui moment, inculpa?ii puteau sa-?i retracteze declara?iile date anterior, beneficiind astfel de cauza de nepedepsire prevazuta la art. 260 alin. 2 Cod penal din 1968, lucru pe care nu l-a facut.
In raport de toate aceste elemente, instan?a a conchis ca pe baza proba?iunii administrate in cauza ?i a constatarii ca nu mai pot fi administrate alte probe nu ?i-a format convingerea ca faptele inculpa?ilor sunt prevazute de legea penala.