Plangere contra solutiei procurorului. Marturie mincinoasa.

Constata ca prin sentinta penala nr. 184/2009 a Judecatoriei Medias, in baza art. 2781 al. 8 lit. a C.p.p., s-a respins plangerea formulata de petentul H. N., domiciliat in Dumbraveni, ., jud. Sibiu, in contradictoriu cu intimatul M. I., domiciliat in com... jud. Sibiu, impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale din 11 februarie 2009 data in dosar nr. 2303/P/2008 de procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Medias mentinuta prin rezolutia prim procurorului din 17 aprilie 2009 nr. 135/II/2/2009.
A fost mentinuta solutia procurorului.
A fost obligat petentul sa plateasca intimatului 400 lei cheltuieli de judecata.
A fost obligat petentul sa plateasca cheltuieli judiciare catre stat de 50 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut in esenta urmatoarele:
Prin rezolutia din 11 februarie 2009 data in dosar nr. 2303/P/2008 Parchetul de pe langa Judecatoria Medias a dispus neinceperea urmaririi penale fata de intimat, motivat de faptul ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de marturie mincinoasa, neputandu-se retine ca intimatul cu intentie a facut afirmatii mincinoase cu ocazia audierii sale in calitate de martor in cele doua cauze civile aflate pe rolul Judecatoriei Medias.
Prin rezolutia din 17 aprilie 2009 nr. 135/II/2/2009, prim-procurorul de pe langa Judecatoria Medias a respins plangerea formulata de catre petent contra solutiei de neincepere a urmaririi penale luata de procuror, motiv pentru care petentul a formulat plangere in instanta.
Petentul a fost audiat ca martor in cadrul dosarului nr. 62/2006 pentru dovedirea cererii reconventionale formulate in proces de numitul C.I. in contradictoriu cu petentul H. N. avand ca petit prestatie tabulara.
Cu acest prilej intimatul a declarat ca legat de act a inteles ca C. I. urma sa-l ingrijeasca pe reclamant pana la deces si tot asa sa-i permita sa foloseasca si casa, de asemenea si cu privire la interdictia de instrainare pe timpul vietii reclamantului (fila 38 dosar parchet).
Ulterior, in cadrul dosarului nr. 1223/157/2008 al Judecatoriei Medias avand ca obiect constatare drept uzufruct, actiune promovata de petentul H. N. in contradictoriu cu C. I., in baza conventiei sub semnatura privata care a fost validata in cadrul dosarului nr. 62/2006.
Aspectele relatate de martorul petent in acest dosar, dupa aproximativ 2 ani de la data cand a dat precedenta declaratie au fost urmatoarele: „am fost prezent ca martor la intocmirea contractului dintre parti… cand am intrat in casa am observat ca actul era deja scris si aruncand o privire asupra lui am constatat ca se intitula contract de vanzare-cumparare…inainte de a semna actul in 2005 el a fost citit de catre reclamant si nu se vorbea nimic in continutul lui despre uzufruct, despre prestarea vreunei intretineri sau de suportarea cheltuielilor de inmormantare…de asemenea, nu cred ca era o precizare in act ca paratul n-ar putea vinde imobilul fara acordul reclamantului…cat am fost eu prezent la incheierea actului nu s-a discutat nimic intre parti despre uzufruct”. Mai precizeaza martorul ca „atunci cand mi-a fost citit actul…”, iar in declaratia data cu ocazia cercetarilor penale efectuate acesta declara ca „legat de precizarea facuta de catre mine in fata judecatorului din data de 24.03.2006, referitor la faptul ca legat de documentul intocmit nu am inteles ca paratul adica C. I. urma sa-l ingrijeasca pe reclamant, respectiv pe H. N. pana la decesul acestuia si de asemenea sa-i permita sa foloseasca casa si cu privire la interdictia de instrainare pe timpul vietii reclamantului, acest lucru l-am aflat ulterior intocmirii actului de la C. I., care mi-a povestit la serviciu ca H. N. nu mai este de acord sa-i treaca casa la nume decat in conditiile de mai sus”.
Mai arata acolo ca despre modificarile ce ar fi fost efectuate in act i-a adus la cunostinta C. I.care i-ar fi spus ca aceste modificari si adaugiri ar fi fost facute de petent. Mai arata ca a citit personal actul.
Instanta a retinut ca este adevarat ca exista contradictii intre cele doua declaratii cu privire la aspectele semnalate, insa nu reiese din probe ca acestea au fost facute cu intentie. Astfel, martorul intimat a aratat ca „a inteles” unele imprejurari aratate, fiindu-i aduse la cunostinta ulterior de catre C. I. (declaratie de la parchet). Avand in vedere timpul scurs intre momentul cand a luat la cunostinta despre aceste imprejurari si datele cand a declarat ca martor, precum si faptul ca aceste aspecte privesc alte persoane, instanta a precizat ca perceptia martorului este posibil sa nu fi fost tocmai exacta, amintirile sale sa fi fost alterate, iar acesta sa fi dat faptelor o interpretare si o semnificatie proprie, ci nu cea reala.
Prin urmare, in considerarea celor de mai sus, instanta a aratat ca nu se poate retine ca ar fi indeplinite toate elementele constitutive ale infractiunii de marturie mincinoasa, respectiv ca ar fi facut afirmatii mincinoase cu intentie si a respins plangerea sa.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs petentul H. N., solicitand casarea hotararii si trimiterea cauzei la Judecatoria Medias spre a proceda la judecarea intimatului M.I. pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa, prevazuta de art. 260 Cod penal, intrucat probele administrate dovedesc vinovatia acestuia, iar in subsidiar a solicitat admiterea plangerii si restituirea cauzei la parchet in vederea inceperii urmaririi penale in cauza intrucat acest lucru se impune fata de actele dosarului.
Intimatul M. I. prin aparator a solicitat respingerea recursului si mentinerea hotararii ca legala si temeinica, iar solutia pronuntata fiind in acord cu probele administrate.
Examinand hotararea de fata prin prisma motivelor invocate in calea de atac, a actelor dosarului si din oficiu conform art. 385/6, 385/7 C.p.p., se retine ca recursul este nefondat astfel ca el va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b C.p.p. pentru cele ce se vor arata in continuare:
In mod corect au retinut procurorul si instanta de fond ca fapta de marturie mincinoasa, prevazuta de art. 260 Cod penal, pentru care faptuitorul M. I. a fost cercetat nu este realizata sub toate elementele sale constitutive, respectiv nu este realizata sub aspectul laturii subiective.
Astfel, inadvertentele reale si de necontestat existente intre variantele prezentate de martor pe parcursul celor doua procese civile sunt rezultatul erorii de perceptie a carui victima a fost faptuitorul M. I. si nu intentiei acestuia de a induce in eroare judecatorul cu prilejul solutionarii cauzei privind stabilirea nudei proprietatii a reclamantului asupra imobilului in litigiu. De altfel, nici nu a produs o astfel de consecinta juridica, declaratia sa fiind inlaturata de la stabilirea adevarului, in dosarul mentionat.
Martorul M. I. a declarat in fata instantei de judecata la data de 24.03.2006 ca a auzit despre existenta unei clauze si obligatii dintre parti, abia dupa incheierea si semnarea conventiei civile de la 8 noiembrie 2005. Aceste imprejurari a declarat ca le-ar fi auzit de la rudele lui H. N.. Ulterior a afirmat ca aceste precizari legate de uzufruct nu s-ar fi discutat cu prilejul incheierii contractului si ca le-a aflat de la C. I. ulterior, care i-ar fi povestit ca recurentul H. N. nu ar mai fi vrut sa-i treaca casa pe nume doar in conditiile obtinerii unui drept de uzufruct.
In mod corect instanta de fond a apreciat ca fata de timpul scurs intre momentul in care a luat cunostinta despre aceste imprejurari si fata de datele la care a fost audiat in calitate de martor, exista posibilitatea ca fiind vorba despre interesele altor persoane si nu al sau propriu, perceptia si amintirile martorului M. I. sa fi fost alterate si nu tocmai exacte si mai mult, acesta sa fi dat faptelor o semnificatie si o interpretare proprie si care sa nu fie reala si in acord cu ceea ce s-a discutat, dar acest lucru nu poate face dovada intentiei de a induce in eroare si de a altera adevarul, fapt ce face ca infractiunea prevazuta de art. 260 Cod penal sa nu fie realizata sub toate elementele sale constitutive.
Asa fiind, fata de cele de mai sus, cum solutia procurorului si a instantei de fond sunt legale si temeinice, nu se impune nici trimiterea cauzei la parchet in vederea completarii probatoriului si nici casarea cu trimitere a cauzei in vederea punerii in miscare a actiunii penale si judecarii intimatului M. I.pentru fapta reclamata.
Pe cale de consecinta, recursul petentului H. N. va fi respins ca nefondat conform art. 385/15 pct. 1 lit. b C.p.p.
In baza art. 192 al. 2 C.p.p., va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare catre stat in recurs in suma de 100 lei.
In baza art.193 al. 6 C.p.p., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare catre intimatul M. I. in recurs in suma de 340 lei reprezentand onorariul de avocat si contravaloare transport.
Pentru aceste motive,

IN NUMELE LEGII
    DECIDE:

Respinge recursul formulat de petentul H. N., domiciliat in Dumbraveni, , jud. Sibiu, impotriva sentintei penale nr. 184/16.06.2009 a Judecatoriei Medias,pe care o mentine.
In baza art. 192 al. 2 C.p.p., obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare catre stat in recurs in suma de 100 lei.
In baza art. 193 al. 6 C.p.p., obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare catre intimatul M. I. in recurs, in suma de 340 lei reprezentand onorariul de avocat si contravaloare transport.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi 26.10.2009.