InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Mures

Civil - revendicare imobiliara - STRAMUTARE

(Hotarare nr. 7069 din data de 13.07.2010 pronuntata de Judecatoria Targu-Mures)

Domeniu Locatiune. Inchiriere | Dosare Judecatoria Targu-Mures | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Mures

 Prin cererea inregistrata pe rolul judecatoriei Slatina data de 31.10.2006, sub nr. 11.346/311/2006, reclamanta BFSC a solicitat in contradictoriu cu paratii MN,  PN,  AV, DMM, DD, BNP Constantinescu Veronica, Pestritu Nicolae, Pestritu Marian  ca prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea paratilor sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 850 m p teren intravilan situat in Slatina str. Closca nr. 1, precum si stabilirea liniei de hotar. Cu cheltuieli de judecata.
In motivare s-a aratat ca suprafata de 850 mp teren la care face referire este ocupata de paratii anterior mentionati ca urmare a faptului ca acestia in decursul timpului si-au extins proprietatile profitand de faptul ca terenul a fost in administrarea Primariei Slatina ca urmare a nationalizarii.
Se invedereaza instantei ca prin hotarare judecatoreasca irevocabila a redobandit terenul din cauza.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispoz. 480 si 584 C. civ.
Prin precizarea depusa la dosar pentru termenul de judecata din 14.12.2007, reclamanta si-a precizat actiunea solicitand totodata introducerea in cauza in calitate de parati a numitilor MZ, MG, PM, Prefectura jud. Olt, Primaria Mun. Slatina prin primar in calitate de reprezentant al Comisiei Locale de Aplicare a legilor Fondului Funciar Slatina. De asemenea, si-a completat actiunea cu urmatoarele capete de cerere: compararea titlului de proprietate al autoarei sale Caba Iulia Margareta Corina, respectiv sentinta civila 8097/1996 cu titlurile de proprietate asupra terenurilor detinute de catre parati in baza Ordinului prefectului cu nr. 137/2000 si 4/2001. Constatarea nulitatii absolute partiale a Ordinului prefectului nr. 137/2000, respectiv constatarea nulitatii absolute a Ordinului prefectului nr. 4/2001.
La data de 02.05.2007, reclamanta a solicitat introducerea in cauza a mostenitorilor paratului PM, respectiv ID, GG, MVC, CD.
Prin precizarea depusa la dosar pentru termenul de judecata din data de 11.06.2007, reclamanta a solicitat introducerea in cauza in calitate de parata a Institutiei Prefectului Olt in locul Comisiei Jud. de Aplicare a Legii 18/1991.
1) Parata BNP Constantinescu Veronica a depus intampinare si cerere reconventionala ( fila 61 dosar Slatina) prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiate avand in vedere ca nu detine nici o suprafata de teren decat cea mentionata in titlul de proprietate.
Prin cererea reconventionala a aratat ca intelege sa revendice suprafata de 30 mp, fie prin obligarea reclamantei sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie aceasta suprafata de teren sau prin obligarea reclamantei sa-i achite contravaloarea acesteia.
In motivare a aratat ca la incheierea contractului nr. 3385/1997, s-a prevazut ca terenul este in suprafata de 1113 mp dar din masuratori a rezultat o diferenta in minus de 30 mp.
Fata de cererea reconventionala formulata de parata BNP Constantinescu Veronica, reclamanta parata reconventional a formulat intampinare ( f. 86,87 dosar Slatina), prin a solicitat respingerea cererii reconventionale ca neintemeiata avand in vedere faptul ca la data incheierii contractului 3385/1997 reclamata reconventionala nu a facut nici un fel de obiectie privind cuprinderea suprafetei si este posibil ca diferenta invocata de reclamanta reconventionala sa nu fie reala, ea datorandu-se unei diferente tehnice determinata de gradul diferit de precizie a instrumentelor de masurate utilizate la acea data.
2) Parata DMM a depus intampinare ( f. 74 dosar Slatina) prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata intrucat ocupa doar terenul pe care-l detine conform actelor de proprietate.
In motivare se arata ca autorii sai respectiv DN si DI au cumparat conform inscrisului autentificat sub nr. 1180/23.09.1964, suprafata de teren de 450 mp de la GAG. De la data achizitionarii terenului si pana in prezent nu s-a produs nici o modificare a acestuia si nici nu a existat vreun litigiu privind dreptul de proprietate.
La data de 07.05.2007, parata DMM impreuna cu , Parata DD au depus o noua intampinare prin  care au reiterat solicitarea de respingerii a cererii reclamantei  cu mentiunea ca inteleg sa solicite cheltuieli de judecata de 1000 lei.
3) Paratul PN a depus intampinare ( f. 3 vol. I) prin care a solicitat respingerea actiunii ca  neintemeiata, cu cheltuieli de judecata,  avand in vedere ca suprafata de teren pe care o detine este cea mentionata in actele de proprietate pe care le poseda. Astfel, prin actul de vanzare cumparare nr. 1103/26.03.1996 si certificatul de mostenitor nr. 47/11.03.1996, se atesta existenta unui teren de 630 mp plus constructii.
4) Paratul  AV a depus intampinare ( f. 23 vol I) prin care a solicitat respingerea actiunii ca  neintemeiata precizand ca imobilul pe care il stapaneste a fost dobandit prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 6666/27.06.1994, iar la momentul cumpararii ca si in prezent, terenul si casa erau imprejmuite de un gard din zidarie vechi de peste 90 de ani. Prin urmare perimetrul in care se afla terenul si casa sa nu a fost niciodata modificat.
De asemenea, se invedereaza instantei faptul ca desi reclamanta solicita teren de pe suprafata detinuta de parat, acesta nu se invecineaza cu imobilul sau.
5) Paratul  Pestritu Nicolae a depus intampinare( f. 44 vol I)prin care a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat pe motiv ca o cauza similara a fost solutionata de Judecatoria Slatina prin sentinta civila nr. 118/11.01.2006.
Reclamanta a formulat concluzii cu privire la exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de catre parat aratand ca obiectul prezentei cauze spre deosebire de cea care a facut obiectul dosarului 10793/2004 al Judecatoriei Slatina, este de revendicare a suprafetei de 850 mp, actiune formulata in contradictoriu cu 15 parati si care priveste totodata si stabilirea liniei de hotar, dar si anularea ordinelor de improprietarire emise de catre prefectul jud. Olt catre PM, Pestritu Nicolae si Pestritu Gheorghe Nicolae.
Se invedereaza instantei ca nu exista identitate cu privire la obiect, intrucat difera atat suprafata revendicata, cat si temeiul legal si limitele de investire a instantei avand in vedere ca in prezenta cauza se solicita si anularea Ordinului prefectului.
In cursul cercetarii judecatoresti, a fost administrata proba cu inscrisurile depuse la dosar in probatiune:
- dosar Slatina: sentinta civila 8097/03.12.1996 pronuntata  de Judecatoria Slatina in dosar 9134/1996 ( f. 4-6 si 112-113), sentinta civ. 118/11.01.2006 pronuntata  de Judecatoria Slatina in dosar 10793/2004 ( f. 12-13), copie a Ordinului prefectului nr. 4/2001 ( f. 14-15), copie a deciziei civile nr. 584 A din 20.03.2003 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosar 3107/2002 ( f. 43-45), copie certificat fiscal ( f. 51), copie contract de vanzare cumparare autentificat sub nr. 3385/02.12.1997 ( f. 52,53), plan de situatie si releveu imobil ( f. 54-56),  copie a Ordinului prefectului nr. 136/2000 ( f. 57), act de vanzare autentificat sub nr. 1180/23.09.1964 ( f. 75), certificat de mostenitor nr. 1041/12.12.1989 ( f. 76), certificat de mostenitor nr. 858/03.11.1982 ( f. 77).
- Vol I- dosar constituit la Judecatoria Tg.Mures: contract de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1103/26.03.1996 ( f. 4), certificat de mostenitor nr. 47 din 11.03.1996 ( f. 5), schita imobil din str. Horea nr. 16( f. 6), procura 538/1996 ( f. 7), schita imobil str. Closca nr. 1( f. 8), contract de vanzare cumparare 6666 din 27.06.1994 ( f. 24), certificat de mostenitor 622/16.06.1994 ( f. 25), sentinta civ. 118/11.01.2006 pronuntata  de Judecatoria Slatina in dosar 10793/2004 (f. 46,47), copie raport de expertiza depus in dos. 681/311/2007 al Judecatoriei Slatina ( f. 76-79), copie a Ordinului prefectului nr. 4/2004 ( f. 87,88), precum si actele care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 4/2004  ( f. 90-95), Act de vanzare cumparare din 15.05.1977 ( f. 100), copie a Ordinului prefectului nr. 134/2000 ( f. 102), extras CF 14920 Slatina ( f. 103), incheiere OCPI ( F. 104), memoriu tehnic si plan de amplasament delimitare ( f. 105, 107-109), certificat de aliniere ( f. 126), autorizatie pentru executare lucrari nr. 3/1977 ( f. 127), adresa nr. 11950/1999 a Primariei Slatina, ( f. 129), Hotararea Comisiei Jud. Olt ( f. 130), raport de expertiza tehnica intocmit in dos. 107/93/2004 al Judecatoriei Slatina ( f. 131-142), actele care au stat la baza emiterii Ordinului Prefectului 134/2000 ( f. 147-158), contract de vanzare cumparare din 28.09.1922 ( f. 162-163), declaratie inscrisa la grefa Tribunalului Olt ( f. 164), act dotal ( f. 165), proces verbal 650/16.05.1931 ( f. 166,167), act de vanzare cumparare inscris in Notariatul de Stat Slatina din 23.09.1964 ( f. 220).
- Vol II- dosar constituit la Judecatoria Tg.Mures: plan de incadrare si plan de releveu pentru str. Horea ( f. 108,109), probe foto ( f. 111-112 si 255-259 ), copie a raportului de expertiza intocmit in dos. 9941/311/2008 al Judecatoriei Slatina avand ca obiect asigurare dovezi, ( f. 130-137), extras din Registrul aflat la grefa Tribunalului Olt privind actul de schimb transcris la nr. 247/1938 ( f. 140), contractul de vanzare cumparare din 16.05.1977 transcris sub nr. 477 in Registrul de transcriptiune ( f. 141), intampinarea depusa de Comisia Locala Municipala de Aplicare a legilor Fondului Funciar Slatina in dosarul 6845/311/2007 al Judecatoriei Slatina ( f. 167) intampinarea depusa de Comisia Judeteana de Aplicare a legilor Fondului Funciar Olt in dosarul 6845/311/2007 al Judecatoriei Slatina ( f. 168), copia sent. Civ. 6080/13.,11.2007 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul 6845/311/2007( f. 169,170), adresa nr. 236/30.03.1992 a Primariei Slatina ( f. 171), concluziile depuse de Caba Iulia in dos. 3033/1998 ( f. 175), copie sent. Civ. 2692/28.04.1998 in dos. 3033/1998 ( f. 176), extras CF 9950 Slatina , 12341 Slatina ( f. 180-183), act de dezlipire si contract de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1092-1093/08.02.2006 ( f. 185-188), certificat de mostenitor 1041/12.11.1989 ( f. 189), decizia nr. 51 a Baroului Olt ( f. 201), decizia 5415 pronuntata de Curtea de Apel Craiova in dos. 6304/1997 ( f. 202-203), listing ORC ( f. 204), cerere de receptie inregistrata sub nr. 517/2006 la OCPI  ( f. 207), cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de Caba Iulia ( f. 209-2010), copia incheierii civile 214/11.02.2009 pronuntata in dosar 9941/311/2008 ( f. 234), autorizatie de instrainare ( f. 241), contract de inchiriere nr. 72 ( f. 244), plan intocmit in 1974 ( f. 248, 249), decizia nr. 135 A Consiliului Popular Slatina ( f. 250).
- Vol III- dosar constituit la Judecatoria Tg.Mures: contract de inchiriere nr. 72( f. 329), copie incheiere 2222 in dosar 9722/311/2009 al Judecatoriei Slatina ( f. 390), copia sent. Civ. 8097/03.12.1996 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul 9134/1996 ( f. 391-392), copie sent. Civ. 2692/1998 ( f. 395), copie decizie 1246/1994 ( f. 396,397), contract de v/cumparare 1103/1995 ( f. 398), act de vanzare ( f. 453), certificat de mostenitor 622/16.06.1994 ( f. 455), copie sent. Civ. 118/2006 ( f. 457,458), copie decizie 452/2006 ( f. 459-460), copie raport efectuat in dosar 10793/2004 ( f. 461-463), bonuri fiscale, facturi si chitantei privind cheltuieli de deplasare ( f. 464-473),
De asemenea, a fost incuviintata si administrata in cauza proba cu expertiza tehnica in specialitatea topografie, fiind depus la dosar raportul de expertiza tehnica intocmit de expert Alexandru Dorin Martin ( f. 46-63 vol. II), precum si raspunsul la obiectiunile formulate de parti ( f. 419-434 vol III).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin contractul de vanzare cumparare incheiat in data de 28.09.1922 autentificat si inregistrat in grefa Tribunalului Olt sub nr. 2837/1922, Elisabeta I. Santa cumpara de la sotii Maior imobilul situat in Slatina, str. Maica Domnului compus din constructie si teren in suprafata de 1829 mp, avand vecini: la nord- Al. Ghirgiu pe 46,5 m, la sud pe str. Maica Domnului pe 45,15 m la rasarit colonel Posulescu pe latura de 42,55 m si la apus pe o latura de 37,40 m.
Prin declaratia inregistrata in Registrul de transcriptiuni al Tribunalului Olt sub nr. 1888/12.05.1923, vanzatorii, respectiv sotii Maior precum si colonel Posulescu in calitate de vecin au mentionat ca actul de vanzare cumparare anterior mentionat se modifica in sensul ca laturile spre Maica Domnului sunt pe o latime de 47,65 m, iar latura spre Al. Ghirgiu are cu 2, 50 m mai mult decat s-a trecut in act.
Prin actul dotal inregistrat la tribunalul Olt, la data de 16 mai 1931, sotii Santa  transfera fiicei lor Maria  Santa (Niculescu) proprietatea asupra imobilului din Slatina, str. Sergent Radulescu (fosta Maica Domnului)
La data de 15.03.1991 Caba Iulia Margareta, fiica lui Niculescu Maria, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 1950 mp situat in Slatina, str. Closca.
Prin sentinta civila 8097/03.12.1996 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosar 9134/1996, definitiva si irevocabila s-a admis actiunea in revendicare formulata de Caba Iulia Margareta in contradictoriu cu Consiliul Local Slatina si RAGCL Slatina care au fost obligati sa-i lase in deplina proprietate si posesie suprafata de teren de 1950 mp, intravilan, situat in str. Closca, nr. 1.
La data de 2 decembrie 1997 prin contractul de vanzare cumparare nr. 3385, Caba Iulia Margareta Corina a instrainat catre parata BNP Constantinescu Veronica imobilul compus din 1113 mp, teren si constructii.
La data de 10.03.2000,  Caba Iulia Margareta Corina  formuleaza cerere inregistrata la Primaria Slatina sub nr. 4757, prin care arata ca i s-a reconstituit prin hotarare judecatoreasca imobilul din str. Closca si care a fost anterior proprietatea mamei sale. In acelasi timp prin cerere se arata ca potrivit actului de vanzare-cumparare imobilul dobandit de bunicii sai avea suprafata de 1829 mp iar in anul 1997 prin schita cadastrala efectuata de SC Balada s-au regasit doar 1113 mp. Petenta Caba Iulia Margareta Corina  a aratat totodata ca diferenta de teren a fost atribuita de Primaria Slatina d-lui Pestritiu care si-a construit o vila pe terenul sau.
Reclamanta, in calitate de legatar cu titlu universal al defunctei Caba Iulia Mrgareta Corina, conform deciziei civile nr. 584/A din 20.03.2003 a Tribunalului Bucuresti, a solicitat reconstituirea de catre Comisia Locala Municipala de Aplicare a legilor Fondului Funciar Slatina a suprafetei de 850 mp. reprezentand diferenta de teren intre suprafata restituita conform sentintei civile 8097/03.12.1996 si terenul vandut prin contractul de vanzare cumparare nr. 3385. Prin hotarare a Comisiei Judetene contestatia reclamantei a fost respinsa cu motivarea ca dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost reconstituit prin sentinta civila 8097/03.12.1996 astfel incat cei 850 mp fac parte din suprafata de 1950 mp reconstituita conform sentintei anterior mentionate. Prin sentinta civila nr. 5060/13.11.2007 pronuntata de Judecatoria Slatina, definitiva, s-a respins contestatia reclamantei impotriva hotararii a Comisiei Judetene motivat de faptul ca pentru suprafata de teren de 837 mp, petenta are titlu de proprietate reprezentat de sentinta civila 8097/03.12.1996.
Avand in vedere inscrisurile in probatiune depuse la dosar, instanta retine ca in fapt antecesoarei reclamantei, prin sentinta civila 8097/03.12.1996, irevocabila, i s-a recunoscut ca atare dreptul de proprietatea asupra imobilului  din str. Closca. In ceea ce priveste suprafata efectiva a imobilului cu privire la care s-a purtat litigiul, trebuie avut in vedere faptul ca, astfel cum rezulta din sentinta anterior mentionata, in cauza nu s-a efectuat o expertiza topografica sens in care imobilul revendicat de Caba Iulia Margareta Corina  nu a fost in mod efectiv masurat datele privind suprafata, indicate de instanta, avand strict rol de individualizare a acestuia. Actiunea a fost admisa de instante avand in vedere pe de o parte faptul ca imobilul din str. Closca nr. 1 aparea pe numele mamei reclamantei iar pe de alta parte faptul ca RAGCL Slatina si Consiliul local nu au facut dovada unui titlu in baza caruia detineau imobilul. Prin urmare, suprafata efectiva a imobilului, dincolo de valoarea acesteia ca si element de individualizare, nu a fost pusa in discutie si supusa probatiunii, instanta pronuntandu-se cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului din str. Closca nr.1, astfel cum acesta a fost dovedit ca fiind anterior in proprietatea numitei Niculescu Maria, imobil aflat in administrarea RAGCL Slatina. Avand in vedere aceste aspecte precum si mentiunile exprese ale antecesoarei reclamantei (f. 210 vol 2) privind suprafata de 1829 mp a imobilului si nu de 1950 mp, aspect ce se coroboreaza totodata cu mentiunile din contractul de vanzare cumparare incheiat in data de 28.09.1922 si a declaratiei ce a completat acest act, instanta retine ca in fapt antecesoarea reclamantei a revendicat si primit conform sentintei civile un imobil a carui suprafata este mai mica decat cea mentionata in cuprinsul hotararii judecatoresti, suprafata indicata de instanta avand asadar un rol orientativ, nefiind un aspect supus controlului jurisdictional si transat cu autoritate de lucru judecat. Astfel, antecesoarea reclamantei nu putea revendica un imobil mai mare decat cel dobandit prin act de vanzare-cumparare de bunicii sai si transmis prin act dotal mamei sale.  In acelasi sens sunt si concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza. Astfel, expertul a identificat imobilul ce a apartinut antecesorilor reclamantei atat prin raportare la cuprinsul sentintei civile cat si prin raportare la actele de proprietate prezentate de reclamanta (actul de vanzare-cumparare din 1922 precum si actul rectificativ al conventiei) si a ajuns la concluzia ca acesta are o suprafata de 1914,16 mp. Concluziile expertului fiind justificate prin prisma actelor in probatiune depuse la dosar si detaliate de catre acesta prin raspunsul la obiectiunile stabilite de instanta vor fi avute in vedere ca atare la solutionarea prezentei cauze, in conditiile in care astfel cum s-a aratat deja, mentiunile din dispozitivul sentintei civile 8097/03.12.1996 au rol de identificare a imobilului, nereprezentand aspecte supuse controlului judecatoresc.
Avand in vedere suprafata de 1914,16 mp, reconstituita de expert in baza inscrisurilor in probatiune depuse la dosar de reclamanta si avand in vedere planul topo, anexa 2A la raportul de expertiza, completat (f. 425 vol. 3), instanta va proceda la compararea titlurilor partilor, inclusiv analiza valabilitatii acestora prin prisma sustinerilor reclamantei privind nulitatea celor doua ordine de prefect. In acest sens, trebuie verificat, avand in vedere ca  potrivit adreselor depuse la dosar de Primaria Slatina aliniamentele stradale au ramas nemodificate, in ce masura paratii in cauza ocupa fara titlu vreo portiune din terenul revendicat de reclamanta.
In ceea ce priveste pe parata BNP Constantinescu Veronica instanta retine ca potrivit concluziilor raportului de expertiza, acesta ocupa suprafata de teren de 1.077,84 mp. Conform contractului de vanzare cumparare nr. 3385 parata a dobandit de la antecesoarea reclamantei imobilul in suprafata de 1113 mp, teren si constructii. Instanta constata ca in fapt intreg terenul  in cauza, identificat de expert conform planului topo de la f. 425 dosar, prin punctele 13-21-20-19-16-17-18-11-12-13,  este ocupat de parata BNP Constantinescu Veronica in baza unui titlu pe deplin opozabil reclamantei sens in care  actiunea in revendicare a reclamantei fata de aceasta parata apare ca neintemeiata. In fapt, parata BNP Constantinescu Veronica nu ocupa nicio portiune din terenul revendicat de reclamanta, teren ce consta in diferenta intre terenul reconstituit prin sentinta civila 8097/03.12.1996 si terenul vandut de Caba Iulia prin contractul 3385/1997.
Paratele DMM si DD,  conform raportului de expertiza efectuat in cauza ocupa o suprafata de teren de 440,61 mp. Conform concluziilor expertului, din aceasta suprafata, 23,55 mp se suprapun pe terenul de 1914.16 mp, care constituie punctul de referinta in prezenta analiza. In ceea ce priveste titlu de care cele doua parate se prevaleaza, acesta este reprezentat de actul de vanzare-cumparare nr. 1180 din 23.09.1964, act prin care Ghirgiu Alexandrul Gheorghe (care apare mentionat ca vecin in actul de vanzare-cumparare din 1922) a instrainat catre DN si DI imobilul -teren si constructii situat in str. Horia.  Potrivit certificatelor de mostenitor 1041/1989  si 858/1982 imobilul, in suprafata totala de 450 mp. a fost transmis pe cale succesorala paratelor.
Paratul AV,  conform raportului de expertiza efectuat in cauza si modificat ca urmare a obiectiunilor formulate, ocupa o suprafata de teren de 550,90 mp din care suprafata de  98,20 mp se suprapune pe terenul revendicat de reclamanta. In dovedirea dreptului sau de proprietate paratul AV a depus la dosar contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 6666 din 27.06.1994, contract din care reiese ca acesta a cumparat de la Tudoran Viorica, imobil, constructie  plus teren in suprafata de 400 mp. Vanzatoarea, conform certificatului de mostenitor nr. 622/1994 mostenise acest imobil in suprafata totala de 500 mp  de la defunctul Mantiu Nicolae, decedat in 1947.
Paratul PN conform raportului de expertiza ocupa 641,15 mp din care 78,06 mp fac parte din terenul revendicat de reclamanta. Imobilul in suprafata de 630 mp a fost dobandit de paratul PN prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1103 din 26.03.1996, de la Ghimisescu Natalia. Aceasta la randul sau dobandise imobilul pe cale succesorala, de la Ghimisescu Liviu, conform certificatului de mostenitor nr. 47/1996
Avand in vedere faptul ca potrivit raportului de expertiza imobilele paratilor DMM si DD,  AV, PN se afla pe acelasi aliniament, reprezentand latura nordica a imobilului revendicat de reclamanta, si potrivit expertizei toate cele trei imobile se suprapun partial cu terenul ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare din 1922, avand in vedere totodata inscrisurile depuse in probatiune, instanta va analiza in acelasi cadru actiunea reclamantei fata de cei trei parati sus-mentionati. Astfel, desi se retine pe de o parte faptul ca o parte din vecinii aflati la nordul proprietatii ocupa suprafete de teren mai mari decat cele mentionate in titlurile de proprietate, in acelasi timp trebuie avut in vedere faptul ca proprietatile sunt delimitate astfel inca din anul 1945. In acest sens instanta are in vedere  raportul de expertiza efectuat in dosarul 9941/311/2008, dosar aflat pe rolul Judecatoriei Slatina si avand ca obiect "asigurare de dovezi". Conform acestui raport de expertiza linia de hotar dintre imobilul paratului AV si imobilul paratilor BNP Veronica Constantinescu respectiv paratii MN si MZ (linia fiind aceeasi si pentru imobilele apartinand fam. Dobrescu si Popescu)  este identificata printr-un gard despartitor cu o vechime de cel putin 60 de ani. In acest sens trebuie totodata avut in vedere faptul ca potrivit expertizei efectuate in prezenta cauza (plan topo f. 425) imobilul construit de paratii Pestritiu este practic lipit de gardul ce desparte proprietatile paratilor Dobrescu si Achimescu. In actele de proprietate de care acesti parati se prevaleaza (inclusiv certificate de mostenitor) se mentioneaza ca au dobandit imobile  care se invecineaza la sud cu Pestritiu Nicolae si Marin. Acest aspect confirma pe de o parte vechimea zidului despartitor iar pe de alta parte demonstreaza fara echivoc ca nici unul dintre paratii sus-mentionati nu si-a extins spre sud limita proprietatii, in detrimentul reclamantei. In acest sens trebuie avut in vedere faptul ca suprafetele de teren indicate de expert ca fiind suprapuse pe terenul solicitat de reclamata sunt relativ reduse raportat la intreg imobilul situat in str. Horea iar pe de alta parte faptul ca desi doi dintre parati ocupa suprafete mai mari decat cele din titlu de proprietate, cel de al treilea, respectiv fam. Dobrescu ocupa in fapt o suprafata mai mica. Toate aceste inadvertente intre suprafetele masurate de expert si cele efectiv ocupate de parati (fie ca sunt in plus sau in minus) pot fi explicate prin inexactitatea sau chiar inexistenta  masuratorilor la momentul la care au fost intocmite actele de proprietate. Dat fiind faptul ca paratii respecta intrutotul aliniamentul proprietatilor precum si vecinatatile acestora conform actelor prin care au dobandit imobilele, instanta retine ca  neintemeiate sustinerile reclamantei privind faptul ca acestia si-ar fi extins proprietatile.
Trebuie totodata mentionat faptul ca reclamanta se prevaleaza in prezenta cauza de sentinta civila 8097/03.12.1996 pronuntata  de Judecatoria Slatina in dosar 9134/1996, definitiva si irevocabila, aceasta reprezentand titlul pe care il supune comparatiei. Prin sentinta civila sus-mentionata s-a retinut faptul ca terenul aflat anterior in proprietatea d-nei Niculescu Maria se afla in administrarea RAGCL Slatina fara nici un titlu si paratii Consiliul Local Slatina si RAGCL Slatina au fost obligati sa-i lase antecesoarei reclamantei, in deplina proprietate si posesie suprafata de teren de 1950 mp. In acelasi timp, aceasta sentinta civila desi stabileste implicit un drept real de proprietate in favoarea reclamantei in ceea ce priveste imobilul in litigiu, se raporteaza strict la imobilul aflat in administrare la acea data, la parata RAGCL Slatina si este opozabila strict partilor in proces, respectiv Primariei Slatina si RAGCL Slatina. In mod evident, aspectele  consfintite jurisdictional, respectiv recunoasterea dreptului de proprietate asupra imobilului in cauza trebuie respectate ca atare dar in egala masura nu pot fi absolutizate efectele hotararii judecatoresti, in sensul ca nu pot fi extinse cu privire la persoane care nu au avut calitatea de parte in cauza si pe cale de consecinta nu le este opozabila hotararea, in sensul ca actul jurisdictional nu creeaza nici drepturi si nici obligatii in sarcina tertilor. Pornind de la aceste consideratii, instanta retine ca paratii Dobrescu, Achimescu si Popescu au dobandit imobilele, in limitele si cu vecinatatile din prezent (astfel cum s-a mentionat anterior acestia nu si-au modificat limitele imobilelor stapanite) prin acte juridice cu data certa anterioara pronuntarii hotararii judecatoresti de care se prevaleaza reclamanta. De asemenea trebuie avut in vedere faptul ca in lipsa unor legi speciale de reparatie, la acea data actiunile in revendicare formulate in contradictoriu cu statul roman aveau un pronuntat caracter constitutiv in sensul ca stabileau inexistenta unui titlu prin care imobilul fusese preluat de stat si se dispunea restituirea. Or, prin aceasta nu se putea aduce atingere drepturilor castigate anterior de alte persoane. In acest sens de altfel, sentinta civila de care se prevaleaza reclamanta priveste strict imobilul aflat la acel moment in detentia Primariei Slatina si RAGCL Slatina, instanta retinand doar prin raportare la aceste doua parate ca este afectata proprietatea reclamantei. Or, la acea data imobilele paratilor sus-mentionati existau deja, in configuratia actuala sens in care sentinta civila nu doar ca nu le este opozabila in calitate de terti dar nici nu priveste, sub aspectul obiectului imobilele care se aflau si se afla in proprietatea paratilor Dobrescu, Achimescu si Popescu.
Fata de cele ce preced instanta retine ca titlul de care se prevaleaza reclamanta nu priveste imobilele detinute de paratii Dobrescu, Achimescu si Popescu. De asemenea instanta retine ca paratii au facut dovada faptului ca au dobandit imobilele, in limitele actuale, anterior  recunoasterii dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantei prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. In aceste conditii instanta retine ca o eventuala modificare in timp a limitei nordice a proprietatii antecesorilor reclamantei, pe de o parte in mod cert nu poate fi imputata paratilor iar pe de alta parte nu a fost probata in cauza si nici nu poate fi prezumata ca atare, in detrimentul actualilor vecini, mai ales in conditiile in care date fiind diferentele mici de suprafata aceste inadvertente se pot explica prin simple deficiente de masurare sau chiar de transcriere avand in vedere vechimea documentelor. Prin urmare, actiunea in revendicare a reclamantei fata de paratii  Dobrescu Mihaela si DD, AV si PN va fi respinsa ca neintemeiata, neputandu-se retine in cauza ca acestia ar folosi fara drept, vreo suprafata de teren din imobilul proprietatea reclamantei.
In ceea ce priveste actiunea in revendicare formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratii Mihai  Nicolae, MZ,  MG,  Pestritu Nicolae, decedat, prin mostenitori, PM, decedat prin mostenitori, aceasta implica nu doar o comparare a titlurilor ci si o analiza a acestora avand in vedere faptul ca s-a solicitat de reclamanta anularea Ordinelor Prefectului Judetului Olt, ordine care reprezinta in fapt titlul de proprietate al acestor parati.
In acest cadru instanta va analiza totodata si exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de paratul Pestritiu Nicolae.
Prin sentinta civila nr. 118/11.01.2006 pronuntata  de Judecatoria Slatina in dosar 10793/2004, a fost respinsa actiunea reclamantei BFSC in contradictoriu cu paratul Pestritiu Nicolae, avand ca obiect obligarea acestuia sa lase in deplina proprietate si posesie suprafata de teren de 837 mp din str. Closca. In considerente instanta a retinut ca paratul ocupa o suprafata de teren de 328 mp in baza Ordinului Prefectului iar aceasta suprafata nu afecteaza proprietatea reclamantei deoarece diferenta solicitata de aceasta, de 837 mp nu este detinuta de parat.
Conform art. 1201 C.civ autoritatea de lucru judecat presupune o tripla identitate de obiect, cauza si parti. In analiza acestor conditii  trebuie pornit de la principiul securitatii raporturilor juridice, autoritatea de lucru judecat fiind un atribut al hotararii judecatoresti, recunoscut ca atare de legiuitor tocmai pentru a evita reluarea unui litigiu definitiv solutionat fiind asadar interzisa reluarea verificarilor jurisdictionale asupra aspectelor transate cu ocazia unei alte judecati. In egala masura este necesar a se avea in vedere strict aspectele verificate jurisdictional anterior, in caz contrar respingerea ca inadmisibila a unei cereri de chemare in judecata pe motiv ca ar fi fost deja solutionata de o alta instanta desi cuprinde elemente diferite, ar echivala cu o incalcare a dreptului de acces la justitie, garantat de art. 6 CEDO. Astfel, relevanta apare hotararea data de Curtea europeana in cauza Lungoci impotriva Romaniei, caz in care s-a statuat ca a avut loc o incalcare a art. 6 intrucat respingerea actiunii in revendicare a reclamantei pe exceptie de autoritate de lucru judecat a reprezentat o incalcare a dreptului de acces la justitie. Desi s-a retinut de catre Curte ca respingerea unei actiuni ca urmare a admiterii exceptiei de lucru judecat reprezinta o limitare legitima si justificata a dreptului de acces la justitie, in acelasi timp s-a apreciat ca in conditiile in care in a doua actiune in revendicare reclamanta a indicat un nou temei, prevalandu-se de aspecte noi in sustinerea cererii, omisiunea instantei de a verifica aceste sustineri a reprezentat o incalcarea a dreptului la un proces echitabil.
 Din aceasta perspectiva, instanta retine ca in prezenta cauza reclamanta a inteles sa solicite inclusiv anularea Ordinului Prefectului in temeiul caruia paratul si-a justificat posesia imobilului in procesul anterior, aspect care nu a facut obiectul unei verificari jurisdictionale. Eventuala admitere a actiunii reclamantei in anularea Ordinului Prefectului Judetului Olt nr. 4 din data de 14.05.2001 ar avea ca efect direct lipsirea paratului Pestritiu Nicolae de titlul in baza caruia detine imobilul. Or, tocmai existenta acestui titlu a motivat decizia instantei de respingere a cererii reclamantei. Prin urmare actiunea reclamantei in prezentul dosar are o alta justificare, respectiv inexistenta unui titlu al paratului, spre deosebire de situatia verificata jurisdictional in dosarul 10793/2004 in care s-a verificat strict daca paratul ocupa o alta suprafata decat cea pe care o poate justifica in baza Ordinului Prefectului. Fata de aceste aspecte instanta apreciaza ca exista o diferenta de cauza juridica intre cele doua dosare, astfel incat va proceda la respingerea ca neintemeiata exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de paratul Pestritiu Nicolae.
In ceea ce priveste cererea reclamantei de anulare a Ordinului Prefectului Judetului Olt nr. 4 din data de 14.05.2001, instanta retine ca acest Ordin a fost emis la aproximativ 5 ani de la data la care antecesoarei reclamantei i se recunoscuse  dreptul de proprietate asupra imobilului din str. Closca, nr. 1 prin sentinta civila 8097/03.12.1996.  Astfel, ordinul atacat a fost emis ca urmare a cererii formulate de Pestritiu Nicolae si Pestritiu Marin in anul 2000 (f. 145 vol 1), asadar ulterior recunoasterii dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantei asupra aceluiasi imobil. Cererea a fost admisa de Primaria Municipiului Slatina prin Hotararea 15/30.04.2001, cei doi parati fiind inscrisi in tabelul nominal nr. 1927/2001 ca fiind persoane al caror teren agricol a intrat in proprietatea statului si se afla in administrarea consiliului local, fiind restituit in conditiile art. 36 din legea 18/1991.
Art. 36 alin. 6 din legea 18/1991 - la data emiterii hotararii mentionate, prevedea insa ca atribuirea in proprietate a terenurilor se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primariilor, pe baza verificarii situatiei juridice a terenurilor.  Or, in cazul de fata  Primaria Slatina nu doar ca avea obligatia de a face verificari in ceea ce priveste terenul cu privire la care a formulat cerere de atribuire, dar in calitate de parte in procesul finalizat prin sentinta civila 8097/03.12.1996 era obligata sa respecte ca atare dreptul de proprietate al reclamantei conform dispozitiilor instantei.  Mai mult, la data de 25.05.1999 Primaria Slatina emite o adresa catre Caba Iulia (f. 212 vol. 3) prin care raspunde ca cererea acesteia de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 830 mp nu poate fi solutionata intrucat in str. Closca nr. 1 nu este teren disponibil iar acesta nici nu a facut obiectul Legii 18/1991 pentru ca ulterior sa propuna atribuirea terenului catre paratii Pestritiu. In aceeasi ordine de idei, solicitarile reclamantei de reconstituire a dreptului de proprietate asupra diferentei de teren au fost respinse de Municipiul Slatina cu motivarea ca dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost reconstituit prin sentinta civila 8097/03.12.1996 astfel incat cei 850 mp fac parte din suprafata de 1950 mp reconstituita conform sentintei anterior mentionate. Sentinta civila nr. 5060/13.11.2007 a confirmat aceasta solutie. In aceste conditii propunerea Primariei Municipiului Slatina, propunere ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 4/2001 reprezinta o incalcarea in primul rand a obligatiei ce-i incumba in calitate de parte in dosarul 9134/1996 a Judecatoriei Slatina, respectiv de a lasa in deplina proprietate si linistita posesie reclamantei, terenul din str. Closca nr. 1.  Mai mult, aceasta actiune a reprezentat in sine o incalcare a obligatiei ce le revenea acestor institutii, in calitate de depozitari ai autoritatii de stat de a respecta ca atare dreptul de proprietate consfintit printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. In acest sens Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in cauza Paduraru c. Romaniei ca, in calitatea sa de gardian al ordinii publice, statul are o obligatie morala de a stabili un exemplu, a carei respectare trebuia asigurata de organele sale investite cu misiunea de protectie a ordinii publice. Din aceasta perspectiva, intr-o situatie similara celei analizate in prezenta cauza,  Curtea a stabilit ca vanzarea imobilului de catre stat ulterior recunoasterii dreptului unui tert asupra imobilului, nu este o simpla vanzare a bunului altuia intrucat aceasta vanzare a survenit cu incalcarea flagranta a unei hotarari judecatoresti pronuntate in favoarea reclamantului. Mutatis mutandis concluzia este valabila pentru orice actiune de instrainare, fie ea si cea de emitere a titlului de proprietate in favoarea unui tert conform prevederilor legale. Recunoasterea dreptului unui tert - in cazul de fata paratii Pestritiu - nu se putea face de autoritati prin incalcarea drepturilor deja recunoscute reclamantei. Astfel, trebuie avut in vedere faptul ca la momentul emiterii Ordinului prefectului, ca urmare a admiterii actiunii in revendicare prin sentinta civila nr. 8097/03.12.1996, Municipiul Slatina nu mai avea in proprietate/administrare imobilul in cauza astfel incat acesta nu putea face obiectul unei dispozitii in temeiul art. 36 din Legea 18/1991 care stabileste ca si situatie premisa existenta unor terenuri proprietate de stat, situate in intravilanul localitatilor.
Emiterea Ordinului atacat a avut ca efect intre altele imposibilitatea reclamantei de a redobandi posesia asupra imobilului, in ciuda faptului ca s-a pronuntat in acest sens o sentinta ramasa definitiva, aspect care  prin prisma jurisprudentei CEDO constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantei, ingerinta apreciata ca fara baza legala in conditiile in care statul, conform unei sentinte judecatoresti definitive nu avea nici un titlu asupra imobilului (cauza Paduraru c. Romaniei). Prin urmare, revine instantei judecatoresti sesizate cu cererea de anulare a ordinului, obligatia ca in limitele competentei sale sa interpreteze si sa aplice dreptul intern avand totodata in vedere necesitatea de a respecta drepturile si libertatile fundamentale, astfel cum sunt recunoscute si protejate de Conventie. In cazul de fata, instanta are in principal in vedere faptul ca spre deosebire de situatia paratilor Dobrescu Mihaela si DD, AV si PN ale caror drepturi au luat nastere anterior pronuntarii sentintei civile 8097/03.12.1996, drepturile paratilor Pestritiu Nicolae si Pestritiu Marin au fost recunoscute prin acte ulterioare, emise cu incalcarea dispozitiilor legale in vigoare la acea data.
Avand in vedere aspectele sus-mentionate, instanta apreciaza intemeiata cererea reclamantei de anulare a Ordinului Prefectului Judetului Olt nr. 4 din data de 14.05.2001 sens in care va dispune ca atare.
 Astfel, instanta, raportat la cuprinsul raportului de expertiza aflat la dosar constata ca paratii Pestritiu Nicolae prin mostenitori: Pestritu Floarea, Pestritu Marian, Burciu Daniela si PM, decedat prin mostenitori: ID, GG, MVC CD nu au un titlu opozabil reclamantei in ceea ce priveste terenul in suprafata de 322,47 mp.  Pe cale de consecinta va obliga paratii sus-mentionati sa respecte si sa recunoasca dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului identificat conform planului topo aflat la fila 425 dosar - anexa 2A la raportul de expertiza, efectuat de d-l expert Martin Alexandru-Dorin, delimitat prin punctele 13-21-20-19-16-15-14.
In ceea ce priveste cererea reclamantei de anulare in parte Ordinul Prefectului Judetului Olt nr.  134 din data de 22.08.2000 instanta constata ca potrivit adresei MAI nr. 195354/19.06.2009 (f. 301 vol. 2), actele care au stat la baza emiterii ordinului 134/2000 nu pot fi identificate, Institutia Prefectului justificand lipsa acestora prin aceea ca si-a schimbat sediul. Prin urmare, in verificarea valabilitatii acestui ordin instanta va avea in vedere inscrisurile depuse in probatiune de paratii MN, MZ si MG (acte depuse de acestia prin registratura la f. 99-102 vol.1). Conform actului de vanzare-cumparare incheiat intre Baloiu Profira la data de 16 mai 1977, aceasta le-a instrainat paratilor imobilul compus din casa si terenul aferent, situat in str. Bujorului nr. 15, cu mentiunea ca imobilul a fost dobandit de vanzatoare prin actul de schimb autentificat sub nr. 2647/1938. Conventia nu face nici un fel de referire la suprafata imobilului, singura mentiune fiind cea privind trecerea terenului in proprietatea statului conform Legii 58/1974.  De asemenea din  extrasul de la Arhivele Statului (f.140 vol. 2) nu se poate stabili care era suprafata de teren care a facut obiectul actului de schimb transcris sub nr. 2647.
Conform autorizatiei aflate la f. 241 dosar, Baloiu Profira a fost autorizata sa vanda strict imobilul compus din constructii  in timp ce terenul a trecut in proprietatea statului. In aceste conditii, apar ca intemeiate sustinerile reclamantei vizand faptul ca nu se poate justifica Ordinul Prefectului pentru suprafata de teren de 680 mp., din moment ce niciunul dintre actele de care se prevaleaza paratii nu contin referiri cu privire la suprafata de teren achizitionata. In egala masura trebuie avut in vedere faptul ca, astfel cum s-a aratat in cazul paratilor Pestritiu, ordinul prefectului care constituie titlul paratilor MN, MZ si MG a fost emis in baza propunerii Municipiului Slatina din data de 17.07.2000, asadar la 4 ani dupa ce se recunoscuse dreptul de proprietate al antecesoarei reclamantei asupra terenului. Astfel, in ceea ce priveste valabilitatea acestui ordin, sunt de asemenea incidente consideratiile anterioare privind necesitatea recunoasterii si respectarii dreptului  de proprietate al reclamantei, conform hotararii judecatoresti anterioare, definitive si irevocabile. Solutia se impune cu atat mai mult cu cat reclamanta a dovedit prin inscrisurile depuse la dosar calitatea de proprietar asupra imobilului in timp ce actele care sustin Ordinul Prefectului nu confirma pentru parati decat dreptul de proprietate asupra constructiei. Practic in cauza niciunul din inscrisurile de care se prevaleaza paratii nu confirma dreptul de proprietate al acestora asupra unei suprafete de 680 mp.
Conform raportului de expertiza efectuat de dl expert Martin Alexandru-Dorin, paratii MN,  MZ si MG ocupa o suprafata de teren de 314,34 mp din imobilul recunoscut ca fiind proprietatea reclamantei prin sentinta judecatoreasca. Avand in vedere acest aspect, instanta va admite cererea reclamantei in ceea ce priveste anularea partiala a ordinului Prefectului nr. 134/2001, sens in care va anula ordinul  pentru suprafata de teren stabilita de expert ca fiind in proprietatea reclamantei parcela delimitata prin punctele 11-27-26-18, conform planului topo aflat la fila 425 dosar - anexa 2A la raportul de expertiza completat ca urmare a obiectiunilor.
Pe cale de consecinta va obliga paratii MN,  MZ si MG sa lase reclamantei in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de 314,34 mp delimitat conform planului topo aflat la fila 425 dosar - anexa 2A la raportul de expertiza completat ca urmare a obiectiunilor, efectuat de d-l expert Martin Alexandru-Dorin, parcela delimitata prin punctele 11-27-26-18.
Avand in vedere solutia data de instanta cererii reclamantei avand ca obiect revendicare, ca urmare a recunoasterii dreptului de proprietate al acesteia asupra  terenurilor aflate in posesia paratilor Pestritiu Nicolae prin mostenitori: Pestritu Floarea, Pestritu Marian, Burciu Daniela si PM, decedat prin mostenitori: ID, GG, MVC CD respectiv paratii MN,  MZ si MG, instanta va analiza cererea reclamantei de stabilire a liniei de hotar precum si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratii MN, MZ, MG, AV si PN.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, aceasta a fost invocata de parati la termenul de judecata din data de 10.11.2008 si motivata pe faptul ca paratii MN, MZ, MG, AV si PN nu se invecineaza cu reclamanta nefiind asadar posibil nici sa fi preluat teren din proprietatea acesteia nici sa se stabileasca o linie de hotar intre parti. In cadrul concluziilor pe fond la termenul de judecata din data de 25.05.2010 paratii prin reprezentant au reiterat aceste aspecte, aratand ca din moment ce Pestritiu nu ocupa teren de la reclamanta, sunt excluse raporturile de vecinatate si granituire.
Cu privire la aceste aspecte, instanta a stabilit anterior ca Ordinul Prefectului nr. 4/2000 a fost emis in mod nelegal sens in care s-a dispus anularea acestuia si s-a recunoscut in contradictoriu cu paratii Pestritiu, prin mostenitori, dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului in suprafata de 322,47 mp delimitat conform planului topo aflat la fila 425 dosar - anexa 2A la raportul de expertiza  efectuat de d-l expert Martin Alexandru-Dorin, parcela delimitata prin punctele 13-21-20-19-16-15-14. prin urmare, fata de sustinerile paratilor MN, MZ, MG, AV si PN si avand in vedere configuratia terenurilor potrivit raportului de expertiza depus la dosar, instanta constata existenta raporturilor de vecinatate sens in care va respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratii MN, MZ, MG, AV si PN.
Avand in vedere dispozitiile 584 C.civ. si fata de cuprinsul raportului de expertiza instanta va stabili linia de hotar intre terenurile proprietatea reclamantei ( terenul in suprafata de 314,34 mp delimitat conform planului topo aflat la fila 425 dosar - anexa 2A la raportul de expertiza si terenul in suprafata de 322,47 mp delimitat conform aceluiasi plan topo) si terenurile proprietatea paratilor astfel cum aceasta linie de hotar rezulta din planul topo aflat la fila 425 dosar - anexa 2A la raportul de expertiza respectiv pe liniile delimitate de punctele 13-21-20-19-16-15-14 si pe liniile delimitate de punctele 11-27-26-18.
In ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de parata reclamanta-reconventional BNP Constantinescu Veronica, instanta retine ca aceasta priveste suprafata de 30 mp, reprezentand diferenta intre suprafata de teren vanduta conform contractul de vanzare cumparare nr. 3385/1997 si suprafata efectiv ocupata de parata reclamanta-reconventional.
Conform contractului de vanzare cumparare nr. 3385/1997, parata reclamanta-reconventional a achizitionat o suprafata de teren de 1113 mp., pretul vanzarii fiind de 500.000.000 lei, fiind asadar o vanzare "altfel decat pe masura" in exprimarea art. 1328 C.civ. Textul de lege anterior mentionat dispune ca in cazul vanzarii pe un pret global diferenta in plus sau in minus intre intinderea declarata si cea reala nu se ia in consideratie. Doar in cazul in care diferenta este de 1/20  din imobilul vandut ( in cazul de fata echivalentul a 1/20 este de 55,65 mp) cumparatorul are dreptul de a cere completarea pretului, conform art. 1329 C.civ. Conform raportului de expertiza efectuat in cauza, reclamanta-reconventionala are in folosinta o suprafata de 1.077,84 mp. Diferenta de 35,16 mp putand fi justificata prin erori de masurare si apreciata de legiuitor ca fiind derizorie prin raportare la intreg imobilul, vandut global, nu da nastere unui drept in patrimoniul reclamantei - reconventionale in calitate de cumparator nici in ceea ce priveste despagubiri si cu atat mai putin unui drept real. Solutia se impune in conditiile in care reclamanta - reconventionala a achizitionat imobilul global, individualizat prin vecinatatile si in  limitele actuale, conform unei documentatii topografice pe care si-a insusit-o ca atare si care face parte din contractul de vanzare-cumparare. Asadar, in concret reclamanta-reconventionala stapaneste imobilul pentru care a achitat pretul, astfel cum acest imobil a fost delimitat prin conventie si schita anexa la aceasta. Prin urmare, actiunea fata de succesorul vanzatoarei pentru diferenta de 35,16 mp va fi respinsa ca neintemeiata.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, avand in vedere solutia data cererii reclamantei, instanta in aplicarea dispozitiilor art. 274 c.pr.civ. va obliga paratii care au cazut in pretentii, respectiv Pestritu Nicolae prin mostenitori: Pestritu Floarea, Pestritu Marian, Burciu Daniela si PM, decedat prin mostenitori: ID, GG, MVC CD precum si paratii MN,  MZ si MG, in solidar, la plata cheltuielilor de judecata suportate de reclamanta respectiv taxa de timbru si cheltuieli aferente expertizei topografice.
Cererea paratilor BNP Constantinescu Veronica,  DMM,  DD si PN de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata va fi respinsa ca neintemeiata. Astfel, desi pretentiile reclamantei fata de acestia au fost respinse, paratii sus-mentionati nu au facut dovada suportarii unor cheltuieli determinate de desfasurarea prezentului litigiu. De asemenea, cererea paratei reclamanta-reconventionala BNP Constantinescu Veronica de obligare a reclamantei in calitate de parat-reconventional la plata cheltuielilor de judecata se impune a fi respinsa avand in vedere solutia data cererii reconventionale.
In ceea ce-l priveste pe paratul AV, avand in vedere faptul ca cererea reclamantei fata de acesta a fost respinsa, instanta va admite cererea sa de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, prin raportare la inscrisurile depuse la dosar (f. 464- 473), inscrisuri ce fac dovada suportarii unor cheltuieli determinate de deplasarea d-lui AV in vederea participarii la proces. In acest sens instanta va obliga reclamanta la plata catre paratul AV a sumei de 1146,91 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, din care suma de 786,74 lei costuri determinate de cazare iar 360,17 lei reprezentand contravaloarea combustibilului.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Locatiune. Inchiriere

Evacuare - Decizie nr. 138 din data de 01.03.2011
OUG 40/99 - Sentinta civila nr. 860 din data de 10.02.2009
Locatiune, Inchiriere - Sentinta civila nr. 2441 din data de 07.04.2008
Locatiune - Sentinta civila nr. 1421 din data de 11.02.2010
Locatiune - Sentinta civila nr. 903 din data de 28.01.2010
contractul de locatiune - Hotarare nr. 7365 din data de 25.05.2010
Ordonanta presedintiala - Decizie nr. 1609 din data de 08.07.2010
Contract de inchiriere. Reziliere. Nelegalitate - Sentinta comerciala nr. 7202 din data de 11.06.2008
Act juridic. Efecte juridice. Incetare raporturi de locatiune - Sentinta comerciala nr. 297 din data de 10.01.2007
Chemarea in judecata a paratilor privind respectarea contractelor de inchiriere-teren, solicitand respectarea obligatiilor asumare - Sentinta civila nr. 32 din data de 17.12.2008
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 2693 din data de 09.12.2008
Evacuare - Decizie nr. 586 din data de 30.09.2016
Actiune in evacuare respinsa intrucat paratul a prezentat ca titlu un contract de inchiriere incheiat cu o alta persoana decat locatarul initial. Necesitatea clarificarii situatiei juridice a imobilului inchiriat. - Decizie nr. 161 din data de 02.05.2011
Locatiune, Inchiriere - Sentinta civila nr. 2441 din data de 07.04.2008
Locatiune - Sentinta civila nr. 1421 din data de 11.02.2010
Locatiune - Sentinta civila nr. 903 din data de 28.01.2010
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 2693 din data de 09.12.2008
Actiune in evacuare respinsa intrucat paratul a prezentat ca titlu un contract de inchiriere incheiat cu o alta persoana decat locatarul initial. Necesitatea clarificarii situatiei juridice a imobilului inchiriat. - Decizie nr. 161 din data de 02.05.2011
Evacuare - Decizie nr. 138 din data de 01.03.2011
Civil - obligatie de a face - stab. competenta - Hotarare nr. 8291 din data de 15.09.2010