Indemnizatie veteran de razboi decorat cu "Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial 1941 - 1945", calculata in baza Legii nr. 44/1994, modificata prin OUG nr. 12/2004.
(Decizie nr. 17/AS/ din data de 05.02.2008 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)Prin cererea formulata la Tribunalul Constanta reclamantul S.S. a solicitat in contradictoriu cu parata C.J.P. Constanta obligarea acesteia la calcularea rentei ca indemnizatie de veteran de razboi in cuantumul legal din solda de grad si de functie a unui sublocotenent, in conformitate cu prevederile OUG 12/23.03.2004.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca in prezent primeste o renta lunara calculata numai in raport de solda de grad.
Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondata.
In motivare a invocat faptul ca OUG 12/2004 a fost adoptata in vederea inlaturarii discriminarii create prin aparitia OUG 2/2004, ordonanta ce a majorat coeficientul de ierarhizare in cazul personalului din cadrul MAN, al nivelului soldei de grad, respectiv de functie a sublocotenentului din acest sistem.
Prin OUG 12/2004 s-a precizat ca incepand cu luna martie 2004 renta lunara prevazuta la art. 13 si 14 se calculeaza dupa caz in functie de nivelul soldei de grad si al soldei de functie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apararii Nationale, stabilite conform legii.
Prin urmare, ordonanta inlatura diferentele ce ar fi aparut intre indemnizatia acordata veteranilor de razboi proveniti din sistemul MAN si cea acordata celor proveniti din cadrul celorlalte sisteme, fara insa a modifica art.13 si 14 din legea 44/1994, care stabilesc clar drepturile de care beneficiaza veteranii de razboi, in functie de importanta distinctiilor ce le-au fost conferite.
Prin sentinta civila nr.335/12.10.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis actiunea reclamantului, in contradictoriu cu parata CASA JUDETEANA DE PENSII CONSTANTA.
A fost obligata parata sa recalculeze renta lunara de veteran de razboi a reclamantului, ca fiind 25% din solda de grad si solda de functie la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN.
A fost obligata parata sa plateasca reclamantului drepturile rezultate ca diferenta din recalcularea, incepand cu luna martie 2004, a rentei lunare de veteran de razboi reprezentand 25% din solda de grad si solda de functie la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN si renta efectiv achitata, pana la data acordarii integrale a acestui drept.
In motivarea hotararii prima instanta a retinut urmatoarele considerente:
Prin O.U.G. nr. 12/23.03.2004 (aprobata prin Legea nr. 210/2004) a fost completata Legea nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, in sensul includerii art. 14 1, care prevede ca ,,Incepand cu luna martie 2004, renta lunara prevazuta la art. 13 si 14 se calculeaza, dupa caz, in functie de nivelul soldei de grad si al soldei de functie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apararii Nationale, stabilite conform legii.
Reclamantul se incadreaza, astfel, in categoria beneficiarilor rentei lunare calculate in raport de art. 14 din Legea nr. 44/1994, caz in care beneficia (pana la data introducerii noului text ) de o renta lunara echivalenta cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.
Astfel fiind, in absenta oricarei alte prevederi legale care sa inlature interpretarea neechivoca a textelor incidente, se va retine ca, din luna martie 2004, reclamantul era indreptatit sa primeasca renta lunara in cuantum de 25% din nivelul soldei de grad si al soldei de functie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apararii Nationale, stabilite conform legii.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata C.J.P. Constanta.
In motivare recurenta a invocat urmatoarele motive de recurs:
In mod gresit instanta de fond a obligat institutia la recalcularea rentei lunare de veteran de razboi datorata reclamantului ca fiind 25% din solda de grad si solda de functie la minimum al unui sublocotenent din cadrul MAN.
Potrivit art. 14 din legea 44/1994 veteranii de razboi care nu sunt decorati cu ordine medalii sau cruci de razboi prevazute la art. 13 al.1 lit.a), b), c), dar carora le-a fost conferita Medalia "Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial, 1941 - 1945, beneficiaza de o renta lunara echivalenta cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.
OUG 12/2004 inlatura diferentele ce ar fi aparut intre indemnizatia acordata veteranilor de razboi proveniti din sistemul MAN si cea datorata celor proveniti din cadrul celorlalte sisteme militare, fara insa a modifica art. 13 si 14 din Legea 44/1994, care stabileste clar drepturile de care beneficiaza veteranii de razboi, in functie de importanta distinctiilor ce le-au fost conferite.
Raportat la data promovarii actiunii respectiv inregistrarea cererii de chemare in judecata la 20.06.2007, instanta de fond in mod gresit a obligat institutia la plata diferentelor rezultate din recalculare, incepand cu luna martie 2004, dreptul de a solicita eventuale diferente fiind prescris pentru perioada martie 2004 - 20.06.2004.
Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru urmatoarele considerente:
Reclamantul S.S. este veteran de razboi conform legitimatiei eliberate de Asociatia Nationala a Veteranilor de razboi, fiind decorat cu Medalia "Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial 1941 - 1945".
Potrivit art. 14 din Legea 44/1.07.1994 republicata: "veteranii de razboi care nu sunt decorati cu ordine, medalii sau cruci de razboi prevazute la art. 13 al.1 lit.a), b) si c), dar carora le-a fost conferita Medalia " Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial 1941 - 1945", beneficiaza de o renta echivalenta cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.
Prin OUG 12/23.03.2004 aprobata prin legea 210/2004 a fost completata legea 44/1994 privind veteranii de razboi, in sensul includerii art.141, care prevede ca: incepand cu luna martie 2004, renta lunara prevazuta la art. 13 si 14 se calculeaza, dupa caz, in functie de nivelul soldei de grad si al soldei de functie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apararii Nationale, stabilite conform legii".
Legiuitorul foloseste distinctia "dupa caz", cazurile referindu-se la articolelele 13 si 14 din legea 44/1994 care au ramas nemodificate si care stabilesc clar drepturile de care beneficiaza veteranii de razboi, in functie de importanta distinctiilor ce le-au fost conferite.
OUG 12/2004 a fost adoptata in vederea inlaturarii discriminarii create prin aparitia OUG 2/2004, ordonanta ce a majorat coeficientul de ierarhizare in cazul personalului din cadrul MAN, al nivelului soldei de grad, respectiv de functie al sublocotenentului din acest sistem.
Pana la data de 01.03.2004, soldele de grad si de functie ale unui sublocotenent, in raport de care se stabileste renta lunara acordata veteranilor de razboi avea aceeasi valoare atat in sistemul de aparare nationala cat si in celelalte sisteme militare.
Legea nr.138/1999 a fost completata prin OUG 2/2004, majorandu-se coeficientul de ierarhizare in cazul personalului din cadrul MAN, majorandu-se si nivelul soldei de grad si respectiv a functiei sublocotenentului din acest sistem.
Astfel, existau reglementate doua cuantumuri diferite ale soldei de grad a unui sublocotenent, unul pentru MAN si altul pentru celelalte sisteme militare, ceea ce atragea aplicarea in mod discriminatoriu a prevederilor legii nr.44/1994.
Prin OUG 12/2004 a fost completata legea 44/1994 inlaturandu-se diferentele ce ar fi aparut intre indemnizatia acordata veteranilor de razboi proveniti din sistemul MAN si cea acordata celor proveniti din cadrul celorlalte sisteme.
Insa prin OUG 12/2004 nu au fost modificate prevederile art. 13 si 14 din Legea 44/1994 care stabilesc clar drepturile de care beneficiaza veteranii de razboi, in functie de importanta distinctiilor ce le-au fost conferite.
In functie de importanta distinctiilor prevazute dupa caz la art. 13 si 14 din Legea 44/1994, renta lunara se calculeaza raportat: fie numai la solda de grad al unui sublocotenent din cadrul MAN, fie la solda de grad si solda de functie la minim ale unui sublocotenent din cadrul MAN.
In cauza, reclamantul fiind decorat cu medalia "Crucea comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial 1941 - 1945 beneficiaza de o renta lunara echivalenta cu25% din solda de grad al unui sublocotenent din cadrul MAN, stabilita conform legii.
In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de recurs referitor la prescriptia dreptului la actiune pentru pretentiile referitoare lunii iunie 2004, Curtea a apreciat ca si acesta este intemeiat.
Potrivit art. 1 din Decretul 167/1958 privind prescriptia extinctiva, dreptul la actiune avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
In conformitate cu prevederile art. 3 din acelasi act normativ termenul de prescriptie este de 3 ani.
Avand in vedere faptul ca prin cererea formulata reclamantul a solicitat plata rentei lunare incepand cu martie 2004, iar actiunea a fost introdusa in iunie 2007, Curtea a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru pretentiile anterioare datei de iunie 2004, cu consecinta respingerii acestor pretentii ca prescrise.
Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 C.proc.civ. Curtea a admis recursul formulat si a modificat in parte sentinta recurata conform dispozitivului acestei decizii.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Veterani de razboi
Veteran de razboi decorat cu medalia „Crucea comemorativa al celui de-al doilea razboi mondial 1941-1945”. Calcul renta lunara. - Decizie nr. 304 din data de 07.04.2014Modalitate de calcul a rentei cuvenite veteranilor de razboi - Decizie nr. 469 din data de 19.04.2010
Renta lunara privind veteranii de razboi se calculeaza conform prevederilor art. 13 si 14 din Legea nr. 44/1994, in raport cu solda de grad si/sau solda de functie, dupa caz, a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apararii - Decizie nr. 2041 din data de 01.04.2009
Veterani de razboi. Acordare drepturi in conformitate dispozitiile Legii nr.44/1994, republicata. - Sentinta civila nr. 71/CA din data de 12.03.2008
Modalitate de calcul a rentei cuvenite veteranilor de razboi - Decizie nr. 469 din data de 19.04.2010
Veterani de razboi. Acordare drepturi in conformitate dispozitiile Legii nr.44/1994, republicata. - Sentinta civila nr. 71/CA din data de 12.03.2008
Aplicarea dispozitiilor art. 14 ind. 1 din Legea nr.44/1994. Cuantumul rentei lunare cuvenite veteranilor de razboi decorati cu ordine si medalii - Decizie nr. 496 din data de 22.08.2008
Renta acordata veteranilor de razboi. - Decizie nr. 833 din data de 08.12.2008
Calculul rentei lunare a unui veteran de razboi in urma intrarii in vigoare a Legii nr.210/2004. - Sentinta civila nr. 877 din data de 24.04.2007
Vaduvele de razboi sunt indreptatite sa ceara recalcularea rentei care li se cuvine de pe urma veteranilor de razboi cu luarea in consideratie a art. 14/1 din Legea 44/1994 introdus prin OUG 12/2004, aprobat prin Legea 210/2004 - Decizie nr. 800 din data de 22.04.2009
2. Vaduva de veteran de razboi. Recalculare renta. Stabilirea bazei de calcul - Decizie nr. 348 din data de 20.02.2009
Contestatie formulata impotriva unei hotarari emise in procedura administrativa de contestare a deciziilor de pensie. Obligatia instantei de a proceda la un examen efectiv al sustinerilor reclamantului. - Hotarare nr. 70/AS din data de 08.04.2014
Contestatie decizie de pensionare. Interzicerea cumulului pensiei de stat cu veniturile de natura salariala provenite de la bugetul de stat daca nivelul acesteia depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie. - Hotarare nr. 113/AS din data de 30.09.2014
Contestatie decizie de pensionare. Recuperarea debitului rezultat in urma recalcularii drepturilor de pensie cuvenite reclamantei prin revizuirea stagiului de cotizare realizat de aceasta. - Hotarare nr. 128/AS din data de 10.06.2014
Conditionarea dreptului de a obtine recalcularea sau revizuirea pensiei de efectuarea unui demers administrativ: contestatie, cerere de revizuire sau de recalculare. - Hotarare nr. 13/AS din data de 04.02.2014
Aplicarea indicelui de corectie prevazut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 si art. IV alin. 1 din OUG nr. 1/2014 persoanelor pensionate pentru limita de varsta in perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, care anterior anului 2011 au beneficiat de pen - Hotarare nr. 179/AS din data de 12.11.2014
Aplicabilitatea art. 149 - 151 din Legea nr. 263/2010 numai in cazul contestatiilor impotriva deciziilor caselor teritoriale si sectoriale de pensii - Hotarare nr. 17/AS din data de 24.02.2014
Raspunderea patrimoniala a salariatilor. Incasarea unor drepturi salariale necuvenite raportat la criteriile stabilite in contractul colectiv de munca pentru acordarea lor. - Decizie nr. 262/CM din data de 24.06.2014
Protectia drepturilor salariatelor care efectueaza concediul pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani. Situatia gradatiei de merit acordate in invatamantul preuniversitar. - Decizie nr. 203/CM din data de 27.05.2014
Necesitatea reinfiintarii postului desfiintat in cazul unei concedieri efectuate in baza art. 65 Codul muncii, care a fost anulata. - Decizie nr. 386/CM din data de 14.10.2014