Necesitatea reinfiintarii postului desfiintat in cazul unei concedieri efectuate in baza art. 65 Codul muncii, care a fost anulata.

Reintegrarea salariatului in postul detinut anterior concedierii, in cazul in care anterior acest post fusese desfiintat, presupune in mod logic reinfiintarea postului respectiv, intrucat art. 80 alin. 2 Codul muncii nu prevede o reintegrare formala, ci una efectiva, adica reluarea raporturilor de munca dintre parti cu inlaturarea situatiei create ca urmare a desfiintarii initiale a postului.
Reinfiintarea postului desfiintat anterior unei concedieri nelegale si/sau netemeinice operate in baza art. 65 Codul muncii nu se poate face in mod valabil decat in cadrul structurii interne in care acest post s-a aflat anterior desfiintarii, astfel incat postul reinfiintat sa fie exact acelasi cu cel anterior desfiintat, inclusiv cu privire la localitatea in care este situat.

Art. 65, art. 80 din Codul Muncii

I. Sentinta apelata:
Prin sentinta civila nr. 1221/15.05.2014, Tribunalul Constanta, sectia I civila, a admis cererea formulata la 27.11.2013 de reclamanta DM in contradictoriu cu parata SC [_] SA, dispunand anularea deciziei nr. 184/25.11.2013 emisa de parata si respingand ca nefondata cererea reclamantei de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea sentintei, tribunalul a retinut urmatoarele:
Reclamanta [_] a formulat actiune prin care a contestat decizia nr. 184/25.11.2013, prin care s-a dispus ca, incepand cu data de 25.11.2013, sa-si desfasoare activitatea in functia de economist, cu acelasi salariu de incadrare, in cadrul compartimentului financiar-contabilitate, la punctul de lucru Statia de betoane "23 August" din cadrul societatii.
Decizia contestata a fost emisa in aplicarea sentintei civile nr. 3992/25.10.2013 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul nr. 5497/118/2013, prin care s-a dispus reintegrarea reclamantei in functia detinuta anterior concedierii, hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea apelurilor declarate de parti, conform deciziei civile nr. 111/CM/24.03.2014 pronuntata de Curtea de Apel Constanta, sectia civila in dosarul nr. 5497/118/2013.
Reclamanta a contestat aceasta decizie de reintegrare, cu motivarea ca parata nu a respectat in tot dispozitivul sentintei civile nr. 3992/25.10.2013 pronuntata de Tribunalul Constanta, intrucat a fost schimbat locul muncii la un punct de lucru al societatii, desi la data concedierii sale lucra la sediu.
Sub aspect formal, instanta retine ca decizia contestata include motivatia care a stat la baza schimbarii locului de munca, intrucat face referire expresa la Cap. D al. 1 din contractul individual de munca al reclamantei, prin care aceasta si-a dat acordul ca activitatea sa se poata desfasura si la punctele de lucru din cadrul societatii.
Prin urmare, temeinicia deciziei contestate va fi analizata numai din perspectiva acestei motivatii, fara a fi luate in considerare celelalte temeiuri invocate in intampinare, respectiv restructurarea activitatii societatii, nevoia eficientizarii acesteia, imprejurarea ca la nivelul societatii a fost initiat si este in desfasurare un program mai amplu de disponibilizari.
In schimb, invocarea Cap. D alin. 1 din contractul individual de munca al reclamantei echivaleaza cu o recunoastere tacita a faptului ca reclamanta nu a fost reintegrata pe functia detinuta anterior.
De altfel, parata a recunoscut la interogatoriu ca anterior reclamanta a detinut functia de contabil si si-a desfasurat activitatea timp de 19 ani doar la sediul central, deoarece la acel moment era nevoie de un contabil la sediul central din B-dul _ din Constanta.
Tot din raspunsul la interogatoriu reiese ca parata nu considera ca a nesocotit dispozitivul hotararii judecatoresti, de vreme ce nu se mentioneaza ca reclamanta trebuie sa isi desfasoare activitatea la sediul central, ci se specifica numai faptul ca partile sunt repuse in situatia anterioara.
Instanta retine insa ca in sentinta civila nr. 3992/25.10.2013 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a motivat anularea deciziei de desfiintare a postului reclamantei tocmai pentru neindeplinirea conditiilor privind caracterul real, efectiv si serios al concedierii. Instanta de fond a apreciat ca incetarea contractului de munca al reclamantei nu a avut la baza o reducere reala de personal si nici nu a fost impusa de nevoile societatii. Instanta a stabilit in considerente ca, de vreme ce decizia nr. 93/29.04.2013 a fost anulata, unitatea trebuia sa decida nu numai asupra drepturilor salariale ale reclamantei, ci si asupra masurii desfiintarii postului de economist din cadrul Biroului contabilitate.
Fata de considerentele care au stat la baza pronuntarii sentintei civile nr. 3992/25.10.2013 a Tribunalului Constanta, este evident ca nu se impuneau precizari suplimentare in dispozitiv cu privire la locul de munca pe care urma sa-l ocupe reclamanta in urma restabilirii situatiei anterioare.
De vreme ce parata recunoaste ca, anterior, activitatea reclamantei s-a desfasurat la sediul central al societatii, nu se poate sustine ca executarea intocmai a sentintei mentionate se conciliaza cu numirea reclamantei in functia de economist la un punct de lucru al societatii, chiar si in conditiile mentinerii aceluiasi salariu de incadrare.
Reclamanta era pe deplin indreptatita sa refuze a se prezenta la noul loc de munca, intrucat sentinta de prima instanta este executorie si trebuie respectata in virtutea autoritatii de lucru judecat provizorii care ii este recunoscuta inca de la momentul pronuntarii sale.
La termenul de judecata din data de 24.03.2014 aparatorul reclamantei a invederat ca la punctul de lucru din 23 August nu sunt decat cinci angajati, respectiv doi betonisti, doi mecanici si un paznic, neexistand birouri pentru contabili, aspect pe care parata nu l-a lamurit.
Dreptul comun statorniceste norma cu valoare de principiu, potrivit careia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. In concordanta cu aceasta norma generala, Codul muncii, la randul sau, edicteaza, principiul stabilitatii muncii, incluzand in cadrul drepturilor principale ale persoanei incadrate in munca si dreptul sa i se asigure stabilitatea in munca, contractul de munca neputand sa inceteze sau sa fie modificat decat in cazurile prevazute de lege.
Art. 41 din Codul muncii statorniceste ca modificarea contractului de munca este posibila numai prin acordul partilor, ceea ce inseamna ca  exista limite in care unitatea poate, unilateral, sa paseasca la modificarea contractului, fiind indatorirea unitatii angajatoare de a lua toate masurile ce se impun pentru stabilirea unei structuri organizatorice rationale.
In esenta, potrivit practicii si teoriei dreptului muncii, nu se pot modifica, unilateral, elementele esentiale ale contractului de munca, si anume: felul muncii, locul muncii si salariul, cu precizarea ca felul muncii este determinat atat de calificarea profesionala, cat si de functia ori meseria si categoria ce fac obiectul contractului de munca, iar prin locul muncii se are in vedere localitatea (municipiul, orasul, comuna) unde, in temeiul contractului, persoana in cauza urmeaza sa presteze munca.
Decizia contestata concretizeaza in fapt o masura de modificare unilaterala a contractului de munca, cu caracter definitiv, cel putin sub aspectul unui element esential: locul muncii, in conditiile in care in cauza nu este incidenta niciuna dintre situatiile de exceptie prevazute de art. 48 C. muncii care sa permita angajatorului sa modifice unilateral contractul de munca si nici nu s-a facut dovada existentei consimtamantului celui in cauza.
Reclamanta nu era obligata sa se prezinte la noul loc de munca pana la solutionarea definitiva a contestatiei, de vreme ce sentinta prin care s-a dispus reintegrarea sa era executorie, susceptibila deci de aplicare fara intarziere.
Nu poate fi retinuta nici apararea formulata pe care de exceptie, prin care parata a invederat ca decizia este un act intern al societatii, nesusceptibil de contestare in instanta.
De vreme ce decizia atacata a fost emisa in vederea executarii unei hotarari judecatoresti care a ramas definitiva, impiedicarea instantei de a observa respectarea acesteia din urma o lipseste de orice valoare, constituind o incurajare a arbitrariului in procesul de decizie a angajatorului si constituie in plus o incalcare a art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului referitor la accesul liber la justitie.
Aceasta deoarece intr-o societate democratica, aplicarea legii, in cazul de fata respectarea unei hotarari judecatoresti prezumata a reflecta adevarul nu poate fi sustrasa controlului judecatoresc. Mai mult decat atat, practica Curtii Europene a Drepturilor Omului este constanta in promovarea preeminentei dreptului, considerand puterea discretionara atribuita unui organ cu privire la drepturile individului ca fiind o infrangere prin lege a acelui drept. II. Apelul:
1. Impotriva acestei sentinte a formulat apel parata SC [_] SA, solicitand schimbarea acesteia in sensul respingerii cererii de chemare in judecata.
In motivarea cererii de apel, apelanta parata a aratat ca, plecand de la principiul restabilirii situatiei anterioare, reclamanta urma sa presteze activitatea conform contractului individual de munca nr. 817/22.03.2011. Decizia atacata nu modifica acest contract, care prevede ca activitatea se desfasoara la punctele de lucru din cadrul societatii.
Atacand decizia in instanta, reclamanta nu s-a mai prezentat la locul de munca, astfel ca a fost concediata disciplinar.
In dovedirea faptului ca societatea a aplicat o reducere de personal in mod real si efectiv datorita conditiilor economice grele si reducerii drastice a activitatii, apelanta a aratat ca a efectuat ulterior si concedieri colective, prin reducerea a 22 de posturi.
Prin intampinare, intimata reclamanta a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
2. In cadrul judecatii in apel a fost atasat dosarul de fond si nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza apelului:
1. Prin sentinta civila nr. 3992/25.10.2013 a Tribunalului Constanta, sectia I civila, definitiva prin decizia civila nr. 111/CM/24.03.2014 a Curtii de Apel Constanta, sectia I civila, s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 114/24.052013 emisa in baza art. 65 Codul muncii si repunerea partilor in situatia anterioara emiterii acestei decizii.
Prin decizia nr. 178/18.11.2013, in executarea cestei sentinte, apelanta a dispus reintegrarea intimatei, incepand de la 19.11.2013, in functia de economist detinuta anterior, conform contractului individual de munca nr. 817/22.03.2011, completat prin actul aditional nr. 2308/21.03.2012.
Prin decizia contestata nr. 184/25.11.2013, apelanta a dispus ca, avand in vedere cap. D din contractul individual de munca nr. 817/22.03.2011, intimata sa isi desfasoare activitatea, incepand de la 25.11.2013, in functia de economist, cu acelasi salariu de incadrare, in cadrul compartimentului financiar-contabilitate, la punctul de lucru Statia de betoane 23 August din cadrul societatii.
2. Prima instanta a retinut in mod corect ca, procedand in modul descris mai sus, angajatorul nu si-a indeplinit obligatia de reintegrare a reclamantei in functia detinuta anterior, asa cum instanta de judecata a dispus prin hotarare definitiva, motiv pentru care a dispus anularea deciziei contestate.
In acest sens, trebuie retinut ca reintegrarea salariatului in postul detinut anterior concedierii, in cazul in care anterior acest post fusese desfiintat, presupune in mod logic reinfiintarea postului respectiv, intrucat art. 80 alin. 2 Codul muncii nu prevede o reintegrare formala, ci una efectiva, adica reluarea raporturilor de munca dintre parti cu inlaturarea situatiei create ca urmare a desfiintarii initiale a postului.
Reinfiintarea postului desfiintat anterior unei concedieri nelegale si/sau netemeinice operate in baza art. 65 Codul muncii nu se poate face in mod valabil decat in cadrul structurii interne in care acest post s-a aflat anterior desfiintarii, astfel incat postul reinfiintat sa fie exact acelasi cu cel anterior desfiintat, inclusiv cu privire la localitatea in care este situat.
In speta, apelanta nu a procedat, anterior reintegrarii intimatei in postul detinut anterior primei concedieri, la reinfiintarea postului de economist in cadrul punctului de lucru la care intimata isi desfasurase activitatea anterior concedierii, anume la sediul central din Constanta, ceea ce dovedeste ca a procedat la o reintegrare formala, pe un post care, nefiind reinfiintat dupa desfiintare, nu exista.
Prin aceasta, apelanta a creat premisele ca reintegrarea efectiva a intimatei sa se faca nu in postul detinut anterior concedierii, ci intr-un alt post, anume cel existent in cadrul punctului de lucru din comuna 23 August.
3. Rezumand, desi a fost obligata de instanta sa reintegreze intimata in postul detinut anterior concedierii (aceasta fiind semnificatia repunerii partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere), ceea ce presupunea in mod obligatoriu si reinfiintarea postului desfiintat in vederea concedierii, apelanta a efectuat o reintegrare formala pe un post care nu mai exista intrucat nu fusese reinfiintat dupa desfiintare, reintegrare care a dobandit un caracter efectiv abia prin decizia contestata, dar care nu s-a facut insa in postul detinut anterior concedierii, ci intr-un alt post, situat in alta localitate.
Stabilind locul de munca al intimatei in comuna 23 August prin decizia contestata, apelanta nu si-a indeplinit obligatia de reintegrare efectiva in postul detinut de intimata anterior concedierii, care ar fi trebuit sa fie, ca efect al sentintei civile nr. 3992/25.10.2013 a Tribunalului Constanta, in cadrul sediului central din Constanta.
Problema mutarii locului de munca al reclamantei in alta localitate, in baza pc. D din contractul individual de munca al acesteia, se poate pune pe parcursul derularii contractului individual de munca, nu insa si cu ocazia reintegrarii in postul detinut anterior concedierii, care trebuie facuta intr-un post identic cu cel desfiintat, deci inclusiv situat in cadrul aceleiasi structuri interne si in aceeasi localitate.
Apelanta a afirmat de altfel prin intampinare si prin cererea de apel ca a dispus reintegrarea "pe aceeasi functie, cu acelasi salariu, in acelasi compartiment (financiar-contabilitate), la punctul de lucru al societatii statia de betoane 23 August", ceea ce constituie o confirmare expresa a faptului retinut mai sus de curte ca emiterea deciziei contestate nr. 184/25.11.2013 nu este subsecventa reintegrarii, ci face parte integranta din operatiunea de reintegrare.
Asa fiind, decizia este nelegala intrucat a prevazut ca reintegrarea intimatei sa se faca in alt post decat cel detinut anterior concedierii, contrar art. 80 alin. 2 Codul muncii.
Constatand astfel ca prima instanta a facut o corecta aplicare a legii, pronuntand o hotarare legala si temeinica, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, in baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat in cauza ca nefondat.