InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Targu-Mures

Legea nr. 85/2006 rep. Angajarea raspunderii personale patrimoniale a persoanelor care au cauzat starea de insolventa a debitoarei aflate sub incidenta Legii nr. 85/2006 rep. in situatia in care debitoarea este o asociatie familiala.

(Decizie nr. 247/R din data de 17.03.2009 pronuntata de Curtea de Apel Targu-Mures)

Domeniu Asociatii, Fundatii, Corporatii | Dosare Curtea de Apel Targu-Mures | Jurisprudenta Curtea de Apel Targu-Mures

• Legea nr. 85/2006 rep. Angajarea raspunderii personale patrimoniale a persoanelor care au cauzat starea de insolventa a debitoarei aflate sub incidenta Legii nr. 85/2006 rep. in situatia in care debitoarea este o asociatie familiala.
• Analiza statutului juridic pe care il are o asociatie familiala anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 44/2008 si dupa aceasta reglementare, inclusiv prin prisma disp. cu caracter general cuprinse in D. nr. 31/1954 precum si a dispozitiilor Decretului Lege nr. 54/1990.
• Art. 1; 126 si 138 din Legea nr. 85/2006 rep.; art. 30 alin. 1 din OUG nr. 49/2008; art. 26 lit. "e" din Decretul nr. 31/1954 si Legea nr. 507/2002 prin care s-a abrogat Decretul Lege nr. 54/1990.
Cererea de angajare a raspunderii personale patrimoniale a membrilor asociatiei familiale fiind formulata anterior intrarii in vigoare a OUG nr. 44/2008, nu se poate retine drept argument al inadmisibilitatii faptul ca intreprinderea familiala nu are patrimoniu propriu si nu dobandeste personalitate juridica prin inregistrarea in registrul comertului.
In raport de actele normative aflate in vigoare la data constituirii asociatiei familiale (anul 2000 potrivit datelor oferite de ORC) nu se poate sustine ca asociatia familiala, odata ce are statutul de comerciant nu are si un patrimoniu propriu afectat special scopului pe care il indeplineste. Creantele cu care creditorii s-au inscris la masa credala intra in notiunea "obligatiei" specifica sferei patrimoniale de drepturi si obligatii pe care le are ca si comerciant asociatia familiala debitoare. Aceasta din urma, la randul sau, in operatiunile si contractele comerciale la care a fost parte, a avut si drepturi, nu numai obligatii. Din perspectiva Decretului Lege nr. 54/1990 coroborat cu art. 26 lit. "e" din Decretul nr. 31/1954 este indeplinita conditia existentei unui patrimoniu destinat interesului obstesc. De asemenea, in relatiile cu tertii, activitatea asociatiei familiale s-a desfasurat potrivit Legii nr. 507/2002 si 300/2004 dar si sub imperiul Decretului Lege nr. 54/1990, in virtutea unei organizari proprii. Membrii asociatiei familiale intra in sfera larga a persoanelor prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rep., care pot fi trase la raspundere iar din acest punct de vedere, cererea lichidatorului judiciar poate fi cercetata in raport cu fiecare membru al asociatiei familiale.
Prin sentinta civila nr.2370/20.10.2008, pronuntata de Tribunalul Harghita in dos. nr. 2599/2004, a fost respinsa cererea de suspendare a judecarii pana la solutionarea irevocabila a cauzelor penale ce fac obiectul dosarelor nr. 1231/96/2006 si nr. 3718/2007 ale Tribunalului Harghita.
A admis exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de paratii D.L., D.C. si D.J. si, in consecinta, a dispus respingerea cererii formulata in baza art. 138 din Legea 85/2006 de lichidatorul LEX FORI I.P.U.R.L. Miercurea Ciuc.
Pentru a pronunta in acest sens, judecatorul sindic a retinut urmatoarele:
La data de 12.11.2007, se arata in considerentele hotararii atacate, lichidatorul judiciar a solicitat, in temeiul art. 138 lit. a) si d) din Legea 85/2006, stabilirea raspunderii solidare a celor trei parati motivand in sensul celor indicate in raportul privind cauzele intrarii societatii in insolventa, in sensul in care au fost evidentiate minusuri in inventarul societatii, lipsa unor obiecte de inventar, disponibilitati banesti care nu se regasesc in casierie. De asemenea, cu privire la lit. d) a art.138, lichidatorul arata ca potrivit registrelor contabile, in luna aprilie 2005 stocul de marfa in valoare de 486.425,96 lei a fost instrainat ilegal catre S.C. "D.M." S.R.L., iar facturile nu au fost identificate, astfel ca exista prezumtia ca paratii au facut sa dispara documentele privind operatiunea contabila in scopul sustragerii de la urmarire.
Ulterior, lichidatorul judiciar si-a precizat angajarea raspunderii in sensul obligarii paratilor la plata sumei de 272.027,04 lei, respectiv intregul pasiv al debitoarei.
Prin intampinarea depusa, paratii au invocat inadmisibilitatea actiunii in sensul in care starea de insolventa priveste o asociatie familiala ce nu are personalitate juridica, pe cand
dispozitiile art. 138 alin. 1 se aplica persoanelor juridice. De asemenea, se arata in continuare in considerentele hotararii atacate, paratii au solicitat respingerea ca neintemeiata a actiunii fata de paratii D.C. si D.J., precum si respingerea pentru suma solicitata fata de D.L.. Au solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru a verifica cele constatate.
In ce priveste solicitarea suspendarii judecatii, judecatorul sindic retine ca potrivit art. 138 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 stabilirea raspunderii in temeiul art. 138 este independenta de incidenta legii penale cu privire la faptele savarsite de membrii organelor de supraveghere sau control ai debitoarei si care constituie infractiuni.
In ce priveste exceptia de fond, a inadmisibilitatii actiunii, invocata de parati, judecatorul sindic retine ca la data infiintarii, sub imperiul Legii 300/2004, Asociatia Familiala "Demeter" nu stabilea ca asociatiile familiale ar avea personalitate juridica, iar in lipsa unei dispozitii exprese, caracterul personalitatii juridice nu se prezuma. In acelasi sens, judecatorul sindic invoca si dispozitiile OUG 44/2008, ce defineste intreprinderea familiala ca fiind intreprindere economica fara personalitate juridica.
Nu a retinut argumentele lichidatorului judiciar, potrivit carora s-ar aplica O.G. 26/1990, in sensul in care acest din urma act normativ reglementeaza organizarea si functionarea asociatiilor si fundatiilor si nu asociatiile familiale.
Fata de aceasta hotarare a declarat, in termen recurs, lichidatorul judiciar LEX FORI IPURL solicitand sa dispuna, ca urmare a admiterii recursului, respingerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii invocata de paratii - intimati si sa dispuna obligarea acestora la plata sumei de 272.027,04 lei reprezentand intregul pasiv. In esenta se sustine ca procedura insolventei, potrivit art. 1 alin. 2 lit. b, se aplica si asociatiilor familiale, iar art. 138 alin. 1 din acelasi act normativ enumera generic persoanele fata de care se poate atrage raspunderea personala special delictuala, singura conditie fiind aceea ca prin fapta personala, enumerata in cuprinsul aliniatului 1, sa fi cauzat starea de insolventa. De asemenea, se mai aduce ca si argument si dispozitia din O.U.G. 44/2008 referitoare la raspunderea solidara a membrilor intreprinderilor familiale pentru datoriile contractate de reprezentant in exploatarea intreprinderii cu patrimoniul de afectatiune. In continuare, motivele de recurs cuprind argumentele pe fondul cererii, respectiv pe ceea ce considera lichidatorul judiciar ca ar fi probe in sustinerea ca s-ar impune angajarea raspunderii personale a celor trei intimati, argumente prezentate si judecatorului sindic.
Prin intampinarea formulata, intimatii solicita respingerea recursului ca neintemeiat. Ca argumente se aduc dispozitiile art. 126 din Legea 85/2006, care chiar daca se refera doar la acoperirea pasivului societatilor comerciale care raspund nelimitat pentru acoperirea pasivului societatilor comerciale in comandita sau in nume colectiv, prin analogie acest articol se aplica si asociatiei familiale.
Analizand actele de la dosar, atat prin prisma motivelor de recurs, cat si a apararilor formulate de intimati, dar si in virtutea principiului devolutiv prevazut de art. 304¹ Cod procedura civila, instanta de recurs retine urmatoarele:
In cazul de fata, discutia esentiala poarta asupra admisibilitatii actiunii, exceptie de fond in raport cu care se poate proceda, in functie de admiterea sau respingerea ei, la analiza fondului cererii de angajare.
Instanta de recurs, in limitele devolutive ale prezentei cai de atac extraordinare, urmeaza a analiza recursul formulat din perspectiva admisibilitatii actiunii formulate de lichidatorul judiciar, in functie de care urmeaza a da o solutie asupra recursului si, eventual, a se pronunta asupra casarii ori modificarii hotararii date de judecatorul sindic.
Asadar, discutia poarta asupra sintagmei folosite de legiuitor in art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, "_, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului,
persoana juridica, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa_". Cu alte cuvinte, trebuie stabilit, in primul rand, daca debitoarea Asociatia Familiala "Demeter" este persoana juridica si, in al doilea rand, daca aceasta este persoana juridica, intimatii intra in una din categoriile de persoane enumerate de aliniatul 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006:
1. Judecatorul sindic s-a oprit asupra ideii ca asociatia familiala nu poate fi considerata persoana juridica, pentru argumentele aratate in considerentele hotararii atacate.
Mai intai, in cauza judecatorul sindic a invocat dispozitiile art. 30 alin. 1 din O.U.G. 44/16.04.l2008 care prevad textual ca "Intreprinderea familiala nu are patrimoniu propriu si nu dobandeste personalitate juridica prin inregistrarea in registrul comertului".
Acest act normativ a fost publicat in Monitorul oficial al Romaniei nr. 328/25.04.2008, ceea ce inseamna ca ordonanta de urgenta a intrat in vigoare de la aceasta data (art. 11 alin. 2 din Legea 24/2000 rep.), ceea ce inseamna ca acest act normativ nu poate retroactiva, in acord cu principiul constitutional instituit de art. 15 paragraf 2 din Constitutia Romaniei, care prevede ca legea nu dispune decat numai pentru viitor, exceptia fiind legea penala si cea contraventionala mai favorabila.
Asadar, din acest punct de vedere, este evident gresit temeiul juridic invocat de judecatorul sindic, respectiv art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 44/2008, avand in vedere ca, pe de-o parte, a fost sesizat cu cerere de angajare a raspunderii personale a celor trei intimati la data de 12.11.2007, deci anterior intrarii in vigoare a acestui act normativ, astfel ca actul normativ in cauza nu putea retroactiva, si, pe de alta parte, insusi raportul de drept substantial, referitor la raspunderea civila delictuala special prevazuta de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 avea ca si continut presupuse fapte delictuale (cele indicate in cererea de atragere a raspunderii formulata de lichidatorul judiciar) pretins savarsite si, ca atare, epuizate anterior intrarii in vigoare a O.U.G. 44/2008.
Ca atare, ramane de stabilit daca, pana la reglementarea invocata de judecatorul sindic, respectiv art. 30 alin. 1 din O.U.G. 44/2008, se poate considera ca asociatia familiala avea statutul de persoana juridica, conform dispozitiilor generale ale art. 26 lit. e din Decretul 31/19954 privitor la persoanele fizice si juridice, care prevedea ca este considerata persoana juridica "orice alta organizatie _ care are o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui anume scop in acord cu interesul obstesc".
Asadar, instanta va cerceta daca, in acord cu actele normative potrivit carora asociatia familiala debitoare s-a infiintat si a functionat, putea fi considerata ca este persoana juridica din prisma celor doua conditii cumulative prevazute de art. 26 lit. e din Decretul 31/1954, respectiv daca avea patrimoniu care sa fi fost afectat realizarii unui anumit scop in acord cu interesul "obstesc" si daca avea o organizare de sine statatoare.
Este de observat ca asociatia familiala a fost constituita in anul 2000, asa cum rezulta din datele oferite de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Harghita, sub imperiul Decretului Lege nr. 54/1990 (f. 53, vol. I, dos. Trib. Harghita).
In ce priveste subconditia interesului "obstesc", este evident ca, potrivit acestui decret lege, art. 1, acest interes era indeplinit intrucat scopul infiintarii unei asociatii familiale era acela al "satisfacerii in conditii mai bune a cerintelor de bunuri si servicii ale populatiei, folosirii eficiente a resurselor de materii prime si materiale, indeosebi locale, precum si cresterii gradului de utilizare a fortei de munca _" (art. 1 lit. c).
In ce priveste subconditia patrimoniului, instanta porneste de la definitia larga a conceptului data de dreptul civil, si anume "totalitatea drepturilor si obligatiilor unei persoane".
Legiuitorul nu a prevazut, in Decretul Lege 54/1990, expres in ce ar consta patrimoniul unei asociatii familiale, in masura in care se poate considera ca aceasta avea patrimoniu. Doar art. 24 facea trimitere la art. 8 alin. 1 din acelasi act normativ, acest din urma text prevazand ca mijloacele financiare necesare activitatii se asigura din resurse proprii, precum si prin credite acordate de banci, pe baza de garantii asiguratorii.
Dar, nu se poate spune ca asociatia familiala, in cazul particular de fata debitoarea, odata ce are statutul de comerciant (art. 19 coroborat cu art. 24 din Decretul Lege 54/1990) nu are si un patrimoniu propriu afectat special scopului pe care il indeplineste. De altfel, creantele cu care creditorii s-au inscris la masa credala intra in notiunea de "obligatii" specifica sferei patrimoniale de drepturi si obligatii pe care le are ca si comerciant asociatia familiala debitoare. La randul ei, asociatia familiala, in operatiunile si contractele comerciale la care a fost parte, a avut drepturi, nu numai obligatii.
Concluzia care se desprinde este ca una din conditii, in ce priveste aprecierea asociatiei familiale din perspectiva Decretului Lege 54/1990 coroborat cu art. 26 lit. e din Decretul 31/1954, este indeplinita, in sensul in care aceasta a avut un patrimoniu propriu destinat interesului "obstesc".
In ce priveste "organizarea proprie", este evident ca aceasta exista din moment ce art. 23 prevede ca asociatia familiala se constituie din membrii unei familii, ceea ce inseamna ca
prin simpla lor constituire asociatia familiala este independenta de fiecare persoana in parte membra a asociatiei. Mai mult, potrivit Legii 507/12.07.2002, art. 2 alin. 2, asociatia familiala era reprezentata in relatiile cu tertii fie de persoana care a infiintat-o, fie de persoana imputernicita de aceasta, dispozitie care a fost preluata si de Legea 300/28.06.2004 (Decretul Lege 54/1990 fiind abrogat de Legea 507/2002). Or, se observa ca activitatea asociatiei familiale, fiind desfasurata potrivit Legii 507/2002, perioada in care s-au desfasurat marea majoritate a relatiilor comerciale sub imperiul carora s-au nascut debitele debitoarei asociatii familiale, era condusa in virtutea unei organizari proprii data chiar de dispozitiile art. 2 alin. 2 din Legea 507/2002 si, respectiv, art. 2 alin. 4 din Legea nr. 300/2004, tinand cont ca s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei prin sentinta civila nr. 97/24.01.2005 (f. 56 vol. I, Trib. Harghita), astfel ca asociatia familiala si-a desfasurat activitatea, iar raporturile substantiale ce fac obiectul prezentei cereri de angajare, s-au desfasurat sub imperiul legilor 507/2002 si 300/2004, dar si sub imperiul Decretului Lege 54/1990.
De altfel, trebuie observat ca practica judiciara a consemnat posibilitatea ca o persoana fizica autorizata (obiect al acelorasi acte normative indicate anterior) sa fie trasa la raspundere (a se vedea decizia 100/R/18.03.2008 a Curtii de Apel Brasov -JURINDEX200964976).
Ca atare, instanta conchide ca cele doua conditii prevazute de art. 26 lit. e din Decretul 31/1954 sunt indeplinite, avand in vedere nasterea, desfasurarea si stingerea raporturilor juridice ce stau la baza angajarii raspunderii personale a intimatilor au avut loc sub imperiul acelor acte normative care nu prevedeau ca asociatia familiala nu ar avea patrimoniu propriu si personalitate juridica prin inregistrare, ceea ce inseamna ca asociatia familiala era persoana juridica atat la data derularii raporturilor juridice substantiale, cat si la data la care s-a formulat cererea de angajare a raspunderii personale.
Asadar, este indeplinita conditia ceruta de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, care prevede ca doar in cazul persoanelor juridice poate fi angajata raspunderea personala;
1)       A doua chestiune este cea a persoanelor care pot fi trase la raspundere
potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Aici, legiuitorul a prevazut o sfera larga a persoanelor care pot fi trase la raspundere, intrucat orice persoana care a contribuit la starea de insolventa a debitoarei intra in aceasta categorie.
Evident ca intimatii, ca membri ai asociatiei familiale, intra in aceasta sfera, astfel ca din acest punct de vedere cererea lichidatorului judiciar poate fi cercetata in raport cu fiecare intimat.
Sigur, instanta de recurs nu poate cerceta in aceasta cale de atac extraordinara elementele raspunderii civile delictuale speciale prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in raport cu faptele pretins a fi fost savarsite de acestia, aceste fapte fiind indicate de lichidatorul judiciar, ci aceste elemente vor fi cercetate de judecatorul sindic avand in vedere ca prin admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii, gresita in opinia instantei de recurs, de fapt nu a fost cercetat fondul cauzei.
Ca atare, instanta va dispune ca urmare a admiterii recursului, casarea sentintei atacate si va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare judecatorului sindic, urmand ca acesta din urma sa aiba in vedere motivele care au dus la casarea hotararii initiale, respectiv faptul ca asociatia familiala, in raport cu actele normative indicate mai sus, este persoana juridica, iar in ce priveste persoana intimatilor, acestia intra in sfera de cuprindere a persoanelor indicate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, urmand ca judecatorul sindic sa cerceteze faptele pretins a fi fost savarsite din perspectiva conditiilor raspunderii civile delictuale special prevazute de acest text.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Asociatii, Fundatii, Corporatii

Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Actiunea formulata impotriva Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, in baza Legii nr. 290/2003; aplicarea prevederilor HG nr. 1120/2006. Admisibilitatea actiunii pe baza de probe raportat la prevederile legale – plata transelor de despa - Decizie nr. 2152 din data de 23.04.2013
- Sentinta civila nr. 2338 din data de 26.03.2004
Asociatii, fundatii. Inregistrare partid politie. Conditii cu privire la sediu si denumire - Decizie nr. 588A din data de 13.09.2016
Art. 56 alin. 1 din Ordonanta 26/2000 raportat la art. 4 din Legea nr. 230/2007 - Decizie nr. 919R din data de 10.05.2012
Presedintele asociatiei de proprietari reprezinta asociatia in derularea contractelor si isi asuma obligatii in numele acesteia. - Decizie nr. 1605R din data de 28.09.2012
Dizolvare asociatie si nulitatea hotararilor adunarii generale - Decizie nr. 1163 din data de 02.10.2009
Aplicarea dispozitiilor art.243 C.pr.civ. Neindicarea succesorilor Asociatiei Salariatilor, in conditiile in care asociatia a fost radiata din evidentele Registrului persoanelor juridice, nu este cauza de suspendare de drept in temeiul art.243 C.pr.civ. - Decizie nr. 154 din data de 23.03.2007
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Asociatii - Sentinta civila nr. 66 din data de 28.01.2010
Asociatia de proprietari - Decizie nr. 777/R din data de 07.10.2009
Asociatii si fundatii - Decizie nr. 9 din data de 08.04.2009
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010