Delegarea salariatului. Continutul deciziei de delegare

Delegarea salariatului. Continutul deciziei de delegare
      
      C. muncii, art. 41, art.42, art.43, art.44
      
      Din coroborarea dispozitiilor art. 43 si art. 44 din Codul muncii rezulta ca decizia de delegare trebuie sa cuprinda durata delegarii. In absenta unei astfel de mentiuni nu se poate stabili caracterul temporar al masurii unilaterale a angajatorului de modificare a locului de munca al salariatului, fara acordul acestuia, pe o perioada de pana la 60 de zile, iar masura contravine prevederilor art. 41 din Codul muncii, conform carora contractul individual de munca poate fi modificat doar prin acordul partilor.
      .
Curtea de Apel Timisoara,
Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr.  1778 din 18 noiembrie 2009
      
      Prin sentinta civila nr. 1079/2.04.2009, pronuntata in dosarul nr. 7425/30/2008, Tribunalul Timis a admis actiunea formulata de reclamanta C.R. impotriva paratei S.C. P.C.I. S.A. Timisoara, a anulat Decizia nr. 1969/12.09.2008 si a dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei, in sensul reluarii activitatii in munca la locul stabilit prin contractul de munca, respectiv la punctul de lucru Dudestii Vechi.
      Totodata, a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 1000 lei, reprezentand onorariu avocat.
      Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca reclamanta este angajata paratei, conform contractului individual de munca, inregistrat la ITM Timis sub numarul 1912467 din 12.03.2007, desfasurandu-si activitatea la punctul de lucru Dudestii Vechi.
      Prin decizia nr. 1969 din 12.09.2008, parata a dispus ca, incepand cu data de 01.10.2008, reclamanta C.R. sa-si desfasoare activitatea la sediul firmei din Timisoara. Aceasta decizie a fost apreciata ca fiind un act prin care angajatorul a modificat unilateral contractul individual de munca, incheiat cu salariatul, in sensul modificarii locului muncii, fiind incalcate astfel dispozitiile art. 41 alin. (1)din Codul Muncii.
      Apararea paratei cu privire la faptul ca, prin decizia 1969 din 12.09.2008, a avut loc o delegare a reclamantei, nu a fost retinuta, deoarece delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca. Or, prin decizia contestata s-a realizat o modificare definitiva a locului muncii.
      Parata a formulat, in termen legal, recurs impotriva sentintei civile nr. 1079/2.04.2009 a Tribunalului Timis, solicitand admiterea recursului si modificarea in tot a hotararii atacate, in sensul respingerii actiunii ca nefondata.
      In motivarea cererii de recurs se arata ca prima instanta a retinut in mod neintemeiat si nemotivat ca, prin decizia contestata, s-a realizat o modificare definitiva a locului de munca, desi angajatorul a luat masura modificarii unilaterale a locului de munca pentru o perioada de maxim 60 de zile, conform Codului muncii, fiind respectat caracterul temporar al delegarii.
  Aceasta masura unilaterala a fost determinata de randamentul foarte scazut al grupei 84.01, care a desfasurat activitate la punctul de lucru din Dudestii Vechi, de pericolul pierderii unui client principal si de necesitatea perfectionarii profesionale a salariatelor din aceasta grupa, iar nu de intentia de a inchide punctul de lucru din Dudestii Vechi.
  Faptul ca modificarea locului de munca a avut caracter temporar, rezulta din preambulul deciziei contestate, in care se mentioneaza necesitatea dobandirii de catre salariatele delegate a unor cunostinte avansate, precum si din temeiul de drept invocat in decizie, respectiv dispozitiile art. 41 si urmatoarele din Codul muncii, fiind inclus astfel si art. 44 alin. (1) din Codul muncii. Pe de alta parte, la data depunerii contestatiei: 30.09.2008, termenul de 60 de zile, prevazut de lege nu era depasit.
  Fata de dispozitiile art. 40 alin. (1) din Codul muncii, deschiderea, mentinerea si inchiderea unui punct de lucru este la latitudinea angajatorului, care apreciaza eficienta unei astfel de actiuni.
  Instanta de fond a apreciat, in mod absurd si nefondat, ca se poate relua activitatea intr-un spatiu pe care unitatea nu-l mai detine de la data de 1.12.2008, asa cum rezulta din probele depuse la dosar.
  Recurenta a solicitat si reducerea sumei de 1.000 lei, reprezentand onorariu avocat, la a carei plata a fost obligata, deoarece suma este ceruta de catre acelasi aparator in fiecare din cele 8 dosare in care s-a angajat in contradictoriu cu societatea si pentru care a formulat aceeasi contestatie, cu acelasi continut, schimband doar numele contestatoarei, numarul dosarului si al deciziei atacate.
  In drept, se invoca dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 si art. 3041 C. proc. civ.
  Intimata a depus intampinare, prin care solicita respingerea recursului ca neintemeiat, cu cheltuieli de judecata, aratand ca motivul de recurs referitor la ignorarea caracterului temporar al modificarii locului de munca al reclamantei este nefondat, deoarece din probatoriul administrat in cauza rezulta ca intentia angajatorului a fost desfiintarea punctului de lucru din Dudestii Vechi.
  Totodata, sustine ca temeiul si motivele de fapt invocate in cuprinsul deciziei contestate nu pot conduce la concluzia ca, in cauza, a fost dispusa masura delegarii. In lipsa indicarii art. 43 si art. 44 din Codul muncii, ca temei juridic al deciziei atacate si a perioadei pentru care s-a dispus delegarea, salariatul si instanta de judecata nu pot presupune vointa angajatorului.
  Motivul de recurs referitor la drepturile consacrate de art. 40 alin. 1 din Codul muncii in favoarea angajatorului contrazice celelalte sustineri ale recurentei, intrucat inchiderea punctului de lucru nu este compatibila cu masura delegarii, care presupune intoarcerea salariatilor la locul de munca initial.
  Cu privire la cererea de reducere a cheltuielilor de judecata, intimata arata ca este nefondata, deoarece parata se afla in culpa procesuala.
  In drept, se invoca dispozitiile art. 115 si urmatoarele Cod procedura civila.
  Recurenta a depus concluzii scrise, prin care solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat, aratand ca punctul de lucru de la Dudestii Vechi a fost desfiintat, dupa ce angajatorul a constatat ca nu mai exista forta de munca in zona, astfel incat dispozitia instantei de fond de repunere a partilor in situatia anterioara este imposibil de executat.
  Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. pct. 8 si 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constata ca este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
  Avand in vedere specificul activitatii desfasurata de societate, complexitatea produselor executate pentru principalul client, marirea comenzilor de lucru, necesitatea dobandirii de catre salariati a unor cunostinte avansate si competente profesionale, a unor metode si procedee moderne necesare pentru realizarea activitatilor profesionale si actualizarea deprinderilor specifice postului, precum si dispozitiile art. 17, art. 40, art. 41 si urmatoarele si art. 188 din Codul muncii, parata a dispus, prin decizia nr. 1969/12.09.2008, ca "incepand cu data de 1 octombrie 2008, doamna C.R., avand functia de muncitor necalificat, in cadrul grupei 84.01, sa desfasoare activitatea pe acelasi post la sediul firmei din Timisoara, str. Jiul nr. 2, et. V. Salariata beneficiaza de acelasi salariu si de transport platit de angajator".
  Art. 43 din Codul muncii prevede ca "delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca".
  Conform art. 44 din Codul muncii, delegarea poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 60 de zile si prelungita, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile, iar salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de judecata de transport si cazare, precum si la indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.  
      Vazand dispozitiile art. 43 si art. 44 din Codul muncii si cuprinsul deciziei contestate, Curtea a constatat ca, in mod corect, prima instanta a apreciat ca, in speta, nu a fost dispusa delegarea reclamantei, deoarece decizia nu cuprinde durata delegarii si mentiuni privitoare la plata unei indemnizatii de delegare. Din modul de formulare a masurii dispuse si fata de argumentele de fapt expuse in preambulul deciziei rezulta ca angajatorul a urmarit modificarea definitiva a locului de munca al reclamantei. Mentionarea art. 41 si urmatoarele ca temei de drept al deciziei nu conduce la concluzia ca masura contestata reprezinta o delegare.
      Imprejurarea ca, la data inregistrarii actiunii pendinte, respectiv la data de 30.09.2008,  nu a expirat termenul de 60 de zile, prevazut de art. 44 alin. 1 din Codul muncii, nu are  relevanta, atata timp cat decizia contestata nu indica o perioada pentru modificarea locului de munca al reclamantei. De altfel, acest termen nu putea expira pana la data de 30.09.2008, deoarece decizia urma sa produca efecte cu incepere de la data de 1.10.2008.
      Potrivit art. 41 alin. (1), alin. (2) si alin. (3) lit. b) din Codul muncii, modificarea locului muncii se poate realiza doar prin acordul partilor, fiind posibila modificarea unilaterala a acestuia doar in cazurile si conditiile prevazute de Codul muncii.
      Locul muncii se refera la localitatea si unitatea in care salariatul isi desfasoara activitatea, astfel incat schimbarea localitatii in care angajatul trebuie sa presteze munca reprezinta o modificare a locului muncii in sensul art. 41 din Codul muncii, fiind necesar acordul salariatului pentru modificarea localitatii de desfasurare a activitatii sale.
      In temeiul art. 40 alin. (1) lit. a) - lit. d) din Codul muncii, angajatorul are posibilitatea sa dispuna mutarea salariatului intr-un alt birou, intr-un alt compartiment, la o alta sectie sau la un sediu secundar din aceeasi localitate, deoarece el are prerogativa de a alege varianta pe care o considera optima pentru desfasurarea activitatii. Prin urmare, aceste prevederi legale nu indreptatesc angajatorul sa modifice unilateral locul de munca al salariatului dintr-o localitate intr-o alta localitate.
      Daca o societate apreciaza ca se impune inchiderea unui punct de lucru, ea trebuie sa aduca la cunostinta angajatilor aceasta imprejurare, iar daca salariatii refuza mutarea la un sediu din alta localitate devin incidente prevederile art. 65 si urmatoarele din Codul muncii.
      Deoarece prin decizia contestata s-a dispus modificarea unilaterala a locului de munca al reclamantei fara acordul acesteia, fiind astfel incalcate dispozitiile art. 41 din Codul muncii, Curtea a apreciat ca instanta de fond a admis in mod legal si temeinic actiunea reclamantei si a dispus anularea acestei decizii, precum si repunerea partilor in situatia anterioara emiterii ei, in sensul reluarii activitatii in munca la locul stabilit prin contractului individual de munca, respectiv la punctul de lucru din Dudestii Vechi, nefiind incidente motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.
      Desfiintarea punctului de lucru de la Dudestii Vechi nu este de natura a justifica admiterea recursului, deoarece, intr-o astfel de ipoteza, devin incidente prevederile art. 65 si urmatoarele din Codul muncii.
      Cererea de reducere a onorariului de avocat, la a carui plata a fost obligata recurenta de catre prima instanta, este nefondata prin raportare la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., intrucat acest onorariu nu este nepotrivit de mare fata de complexitatea cauzei si munca indeplinita de avocat, care a formulat cererea de chemare in judecata, interogatoriu pentru parata si concluzii scrise, prezentandu-se la fiecare termen de judecata in fata instantei de fond.