Litigiu comercial. Reziliere contract de inchiriere. Reducerea onorariului de avocat. Conditii

Litigiu comercial. Reziliere contract de inchiriere. Reducerea onorariului de avocat. Conditii
                                             C. civ. , art. 942, art. 969, art. 1010, art. 1020-1021, art. 1079
                                                                                   C. proc. civ., art. 274 alin. (3)
      
      Efectul imediat al oricarui contract este acela de a da nastere unor drepturi si obligatii pentru partile sale. Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, ele putand fi revocate prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege. Conditia rezolutorie este subinteleasa totdeauna in contractele sinalagmatice, in caz cand una din parti nu indeplineste angajamentul sau.
      Cele doua clauze cuprinse in actele aditionale nu depind exclusiv de vointa debitorului, pentru a nu constitui un raport juridic civil, fiind vorba doar de o conditie potestativa simpla, folosirea terenului nedepinzand doar de vointa locatarului, ci si de un element exterior dat de realizarea planului urbanistic de detaliu.
      Prin reducerea onorariului platit avocatului partea care a castigat procesul ar fi in imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecata, desi nu se afla in culpa procesuala si nici in culpa de a fi convenit cu aparatorul un onorariu exagerat, recuperarea sumei avansate cu acest titlu nefiind in niciun caz un mijloc de imbogatire nejustificata, partea neprimind vreo suma in plus.
      
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
       Decizia civila nr. 207 din 15 decembrie 2009
      
      Prin sentinta civila nr. 588 din 16 iunie 2009 pronuntata in dosarul nr. 3127/30/2008 Tribunalul Timis a respins ca neintemeiata actiunea formulata de  reclamanta S.C. I S.R.L. Timisoara in contradictoriu cu parata S.C. C S.R.L. Jebel, respingand, totodata, si cererea de interventie in interesul reclamantei depusa de intervenienta S.C. P S.R.L. Timisoara, obligand societatea reclamanta la plata cheltuielilor de judecata avansate de parata.
      Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, solicitand schimbarea in tot a hotarari atacate, in sensul admiterii actiunii asa cum a fost ea formulata.
      Prin decizia civila nr. 207 din 15 decembrie 2009 pronuntata in dosarul nr. 3127/30/2008 Curtea de Apel Timisoara a respins apelul reclamantei, obligand-o pe aceasta la plata catre intimata S.C. C S.R.L. Jebel a cheltuielilor de judecata, precum si la plata taxelor judiciare datorate pentru faza procesuala anterioara.
      Pentru a hotari astfel instanta de control judiciar a aratat ca sentinta tribunalului este temeinica si legala, conforma cu dispozitiile incidente in cauza, ea nefiind rezultatul unei gresite aplicari a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate in dosar, cum in mod neintemeiat sustine apelanta, in considerente aratandu-se motivele, atat cele in fapt, cat si cele in drept, pentru care judecatorul fondului a considerat ca cererea de reziliere nu poate fi primita.
      Prin actiunea introductiva reclamanta a solicitat tribunalului "sa constate rezilierea contractului de inchiriere nr. 2/28.03.2006", prin cererea depusa la termenul din 9 septembrie 2009, intitulata "precizare de actiune", completandu-si doar motivele pentru care a actionat-o pe parata in judecata.
      Intr-adevar, intre apelanta S.C. I S.R.L. Timisoara, in calitate de locator, si intimata S.C. C S.R.L. Jebel, in calitate de locatar, la data de 28 martie 2006 a fost incheiat contractul de inchiriere nr. 2/2006, prin care prima societate a cedat celeilalte folosinta exclusiva a spatiului cu schelet metalic de 300 mp. si a terenului de 708 mp., aflat in spate, identificate conform C.F. nr. 240 Freidorf, nr. top. 554/22 si C.F. nr. 2503 Freidorf, nr. top. 554/21, contra sumei de 500 euro pe luna pentru hala si 300 euro pe luna pentru teren, chirie valabila pentru primii 7 ani, adica pana la 28 martie 2013, urmand ca ulterior chiria pentru ambele spatii sa insumeze 1.000 euro pe luna, pana la expirarea contractului, respectiv 28 martie 2020, data dupa care, in caz de prelungire, pretul locatiunii sa fie renegociat. Prin art. 8 partile au convenit ca, in cazul neachitarii chiriei in termen de 2 luni de la data eliberarii facturii, contractul se considera reziliat de drept, cu obligarea chiriasului de a elibera si preda bunul in termen de 30 de zile de la sesizare, prin art. 9, 10 si 11 din contract stabilindu-si fiecare anumite obligatii specifice. Nu in ultimul rand, in art. 14 si 16 cele doua parti au convenit, drept clauze specifice, faptul ca rezilierea conventiei inainte de termen este posibila doar la initiativa chiriasului, care are datoria notificarii celeilalte parti cu minimum 3 luni inainte si ca orice modificare sau completare a contractului se poate face numai in baza unui act aditional convenit si semnat de ambele parti.
      Articolul 942 din Codul civil, defineste contractul ca fiind acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic. Efectul imediat al oricarui contract, implicit si al celui de locatiune, este acela de a da nastere unor drepturi si obligatii pentru partile sale. In conformitate cu art. 969 din acelasi cod, conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, ele putand fi revocate prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege. Cu alte cuvinte, contractul este legea partilor, acestea fiind tinute sa-l respecte intocmai potrivit adagiului latin pacta sunt servanda, contractele civile si comerciale legal incheiate impunandu-li-se autorilor lor intocmai ca legea, intrucat contractele juridice sunt obligatorii pentru parti, si nu facultative.
      Potrivit art. 1020 din Codul civil, conditia rezolutorie este subinteleasa totdeauna in contractele sinalagmatice, in caz cand una din parti nu indeplineste angajamentul sau. Una din consecintele reciprocitatii obligatiilor din contractele sinalagmatice o constituie rezolutiunea sau rezilierea, dupa cum este vorba de un contract cu executare uno ictu ori de unul cu executare succesiva, pentru neexecutare prevazuta de articolul sus citat. Rezolutiunea sau rezilierea contractului pentru neexecutare in intregime sau in parte a obligatiilor luate de catre una din parti, intemeindu-se pe ideea de culpa, urmeaza sa nu opereze de plin drept, ci se pronunta, la cererea partii de instanta judecatoreasca ce va aprecia conditiile si importanta neexecutarii obligatiei. In principiu, debitorul este raspunzator pentru neexecutarea obligatiei sale, afara numai daca ar dovedi ca neexecutarea se datoreaza unor cauze exterioare care nu-i sunt imputabile. In materie de executare a contractului, prin culpa se intelege orice neconformare a debitorului la corecta indeplinire a obligatiei.
      Cu toate acestea, chiar cand partile reproduc in conventia lor prevederile art. 1020, ceea ce ele pot face tocmai pentru a-si atrage reciproc atentia asupra consecintelor pe care le-ar produce neexecutarea obligatiilor corelative, contractul nu este desfiintat de drept, prin simpla manifestare de vointa a creditorului, care trebuie sa se adreseze instantei cu actiunea in rezolutiune sau in reziliere, dupa caz. Intrucat, conform art. 1079 din Codul civil, ajungerea la termen a unei obligatii contractuale nu constituie, prin ea insasi, o punere in intarziere a debitorului, partile pot sa prevada in contract rezolutiunea (rezilierea) conventionala, potrivit careia, in caz de neexecutare a obligatiilor de catre oricare dintre ele, rezolutiunea sau rezilierea contractului opereaza de plin drept, fara somatie, punere in intarziere sau chemare in judecata. In cazul in care pactul comisoriu nu prevede in mod expres rezolutiunea (rezilierea) contractului fara chemare in judecata urmeaza ca aceasta nu opereaza decat daca debitorul a fost chemat in judecata. Intrucat rezolutiunea (rezilierea) contractului nu produce efecte decat daca s-a introdus o actiune in justitie, se intelege ca nu-si va produce efecte decat din momentul in care hotararea pronuntata de instanta a dobandit autoritate de lucru judecat. Daca pana in acest moment paratul executa obligatia contractuala, rezolutiunea (rezilierea) nu mai poate fi pronuntata. Cu alte cuvinte, in situatia in care pactul comisoriu nu prevede in mod expres rezilierea contractului fara chemare in judecata, cum este cazul in speta, inseamna ca aceasta nu opereaza decat daca debitorul a fost actionat in instanta, si chiar dupa introducerea unei actiuni in reziliere contractul subzista si debitorul poate sa previna rezilierea executandu-si obligatiile, dar numai pana la pronuntarea unei hotarari definitive.
      In mod judicios prima instanta a retinut ca prin cererea de chemare in judecata reclamanta a prezentat trunchiat starea de fapt, omitand sa mentioneze existenta celor trei actele aditionale incheiate intre parti, ulterior semnarii contractului de inchiriere, avand nr. 1/03.05.2006, nr. 2/2006 si cel din 22 octombrie 2006, toate fiind legalizate la Biroul Notarului Public I.E. din Timisoara sub. nr. 3856/08.05.2007, nr. 3855/ 08.05.2007, respectiv nr. 3854/08.05.2007.
      Prin primul act aditional s-a consemnat faptul ca, pe de o parte, intimata a achitat suma de 1.500 euro pentru scheletul metalic, reprezentand chiria pe trei luni, respectiv pentru perioada 28.03.2006-28.06.2006, betonatul cu plasa si tabla de acoperis pentru schelet urmand sa fie efectuate de chirias, valoarea lucrarilor deducandu-se din chirie, dupa data de 28 iunie 2006, iar pe de alta parte, ca chiria de 300 de euro pentru teren se va percepe incepand cu momentul inceperii folosirii acestuia si dupa deducerea costurilor lucrarilor mentionate. De asemenea, cele doua parti au convenit ca, intrucat pentru teren nu exista P.U.D. si nu se poate construi, apelanta se obliga sa o sprijine pe chiriasa ca aceasta sa obtina respectivul plan de urbanism pentru a monta hala de metal, intimata obligandu-se, la randul sau, sa efectueze un drum lat de 3,5 m, lung de 21 m, adica in suprafata de 73 mp., in partea stanga a terenului, in schimbul acestor lucrari apelanta fiind de acord ca sa-i cedeze folosinta unui alt teren pentru realizarea unei fose de colectare a apei.
      Ulterior, prin actul aditional nr. 2/2006, partile au convenit ca reclamanta, incepand cu 28 martie 2006, data semnarii contractului in litigiu, sa nu pretinda chirie pentru terenul inchiriat de parata pe perioada finalizarii proiectului de P.U.D., deoarece pentru acest imobil nu exista un asemenea plan de urbanism, ceea ce face ca pe teren sa nu se poata construi, urmand ca proiectul tehnic sa fie realizat de catre o firma de specialitate, costurile sa fie avansate de chirias, iar suma respectiva dedusa din chirie, dupa finalizarea documentatiei. Tot prin acest act aditional, cele doua societati au stabilit ca suma de 1.500 euro, achitata de intimata pentru lunile aprilie, mai si iunie 2006, sa se compenseze cu alte trei luni, dupa finalizarea si obtinerea planului urbanistic de detaliu.
      In fine, prin cel de-al treilea act aditional la contractul de inchiriere nr. 2/28.03.2006, semnat la data de 22 noiembrie 2006, s-au convenit urmatoarele: deoarece intimata nu poate sa-si desfasoare activitatea de spalatorie auto in hala inchiriata fiindca aceasta nu este inscrisa in cartea funciara, apelanta nu pretinde chirie pana la momentul intabularii cladirii, operatiune care se va realiza de catre locator; sumele platite de locatar, precum si contravaloarea lucrarilor efectuate de catre acesta se vor deduce din chirie, dupa ce constructia va fi intabulata in cartea funciara.
      Din cele prezentate rezulta fara putinta de tagada ca societatea intimata nu se face vinovata de nerespectarea principalei sale obligatii, aceea de a plati apelantei pretul locatiunii, la termenele stipulate, ceea ce, intr-adevar, ar fi deschis locatorului dreptul de a o actiona in instanta pentru a obtine fie executarea silita a contractului, fie rezilierea acestuia in temeiul alin. 2 al art. 1439 din Codul civil, care statueaza ca, in caz cand una din parti nu implineste indatoririle sale principale, cealalta parte poate cere desfiintarea contractului. Aceasta, intrucat initial parata a achitat reclamantei suma de 1.500 euro cu titlu de chirie pentru scheletul metalic, pentru perioada 28.03.2006-28.06.2006, suma care ulterior, conform invoielii partilor, urmeaza a fi compensata cu alte trei luni, dupa "finalizarea si obtinerea P.U.D.-ului" aferent terenului ce formeaza si el obiectul locatiunii. Mai apoi, datorita faptului ca intimata nu putea sa-si desfasoare activitatea de spalatorie auto in hala inchiriata, aceasta nefiind inscrisa in cartea funciara, apelanta a declarat ca nu pretinde chirie pana la momentul intabularii cladirii, operatiune care-i revenea in sarcina. Tot partile, au convenit ca suma achitata de chrias, impreuna cu contravaloarea lucrarilor efectuate de acesta, "sa se deduca din chirie dupa ce constructia va fi intabulata in cartea funciara". Nu in ultimul rand, intrucat in lipsa planului de urbanism mentionat, societatea intimata se afla in imposibilitate de a-si desfasura activitatea comerciala pentru care a incheiat contractul a carui reziliere apelanta o solicita, prin toate cele trei acte aditionale susamintite reclamanta s-a declarat de acord sa nu perceapa, incepand cu 28 martie 2006, adica data semnarii contractului in litigiu, chiria de 300 euro pe luna convenita pentru folosirea terenului, decat din momentul in care chiriasa va fi in masura sa se foloseasca efectiv de acest bun.
      Sustinerile reclamantei in cuprinsul petitiei de apel la initiala admitere a cererii sale de chemare in judecata nu prezinta nicio relevanta juridica, cum in mod corect a aratat si intimata prin intampinare, pentru simplul motiv ca sentinta civila nr. 6272 din 19 iunie 2007 a Judecatoriei Timisoara pronuntata in dosarul nr. 5848/325/ 2007 a fost desfiintata de Tribunalul Timis prin decizia civila nr. 5/A din 7 martie 2008, care a admis apelul paratei, trimitand cauza spre rejudecare, in prima instanta, la tribunal, recursul formulat de S.C. I S.R.L. Timisoara fiind respins de Curtea de Apel Timisoara prin decizia civila nr. 533 din 24 iunie 2008 pronuntata in dosarul nr. 13.795/325/2007, astfel ca referirile sale la tardivitatea caii de atac nu mai pot fi reanalizate, intrand in puterea lucrului judecat.
      Imprejurarea, reala de altfel, ca in ipoteza in care nu s-ar rezilia aceasta conventie, partile s-ar afla in prezenta a doua contracte de inchiriere privind acelasi imobil, dar cu doi locatari diferiti, nu poate determina, prin ea insasi, admiterea cererii de chemare in judecata, paratei neputandu-i-se imputa acest lucru. De asemenea, sunt neintemeiate afirmatiile apelantei in sensul ca, avand in vedere ca spatiul inchiriat initial catre parata intimata era alcatuit dintr-un teren liber si un schelet metalic, iar prin investitiile facute intervenienta intimata a schimbat in totalitate insasi esenta imobilului, obiectul contractului nr. 2/28.03.2006 nu ar mai exista, astfel ca oricum conventia nu ar mai putea continua, deoarece obiectul locatiunii il reprezinta, pe de o parte, lucrul inchiriat, care in speta este un imobil, deci un bun corporal individual determinat, iar pe de alta parte, pretul platit de locatar in schimbul folosintei temporare a bunului, adica chiria. Indiferent ce investitii ar fi facut intervenienta in acel imobil, acestea dau nastere doar la un drept de creanta, si nu pot determina disparitia imobilului a carui folosinta a fost cedata catre parata in schimbul unei sume de bani. Cum martora S.F. nu a declarat decat ca locatarul nu a realizat lucrarile de betonare cu plasa si acoperirea cu tabla a acoperisului, nu si faptul ca acestea ar fi fost efectuate de catre locator, in speta nu se pune problema operarii vreunei compensatii.
      Reclamanta nu s-a conformat exigentelor impuse de art. 1169 din Codul civil, potrivit caruia cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca, si de alin. 1 al art. 129 din Codul de procedura civila, care statueaza, de asemenea, ca partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului, avand, totodata, obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile, simpla sustinere privitoare la nerespectarea de catre chirias a obligatiilor contractuale asumate nefiind suficienta pentru a determina convingerea instantei ca actiunea de reziliere ar fi intemeiata, din declaratia martorei propusa de reclamanta nerezultand, contrar celor afirmate de apelanta, ca realizarea conductei de apa si canalizare s-ar fi facut de catre reclamanta si ca in urma unor lucrari defectuoase ar fi fost pusa in pericol structura unor alte cladiri apartinand societatii, martora nefiind de profesie inginer constructor, o asemenea imprejurare neputand fi dovedita cu o declaratie simplista de genul "S.C. C S.R.L. Jebel a efectuat sapaturi pentru canalizare care au condus la surparea terenului, afectand alta hala", ci, eventual, printr-o expertiza tehnica. Tot astfel, nerespectarea de catre intimata a obligatiei de a obtine toate autorizatiile necesare functionarii spatiului, asumata potrivit art. 10 din contract, nu-i poate fi imputata acesteia in conditiile in care, pe de o parte, in urma demersurilor intreprinse pentru obtinerea avizelor necesare desfasurarii activitatii, Primaria Timisoara, prin adresa nr. PC2006-1353/09.11.2006, i-a comunicat ca, intrucat spatiul necesar desfasurarii activitatii de comert nu este intabulat, nu i se poate elibera acordul de prestari-servicii, culpa apartinand, deci, apelantei S.C. I S.R.L. Timisoara, care avea obligatia de a-si inscrie imobilul in cartea funciara. Pe de alta parte, parata a insistat pe langa reclamanta prin adresele din 05.02.2007, 23.04.2007 si 04.06.2007 ca aceasta sa urgenteze inscrierea imobilului pentru a putea incepe desfasurarea activitatii pentru care a inchiriat spatiul.
      Criticile apelantei privitoare la nulitatea partiala a actelor aditionale nr. 1/03.05.2006 si nr. 2/2006 cu motivarea ca acestea ar contine o conditie potestativa pura din partea debitorului, adica a celui ce se obliga, nu sunt intemeiate. Conditia, ca eveniment viitor de a carei incerta indeplinire depinde insasi existenta obligatiei (nasterea sau stingerea ei), dupa criteriul legaturii cu vointa partilor a realizarii ori nerealizarii evenimentului, poate fi cazuala (a carei existenta depinde de hazard, niciuna dintre parti neputand-o influenta), potestativa (a carei existenta depinde de vointa fiecareia dintre parti) si mixta (care depinde atat de vointa uneia dintre parti, cat si de vointa unei alte persoane). La randul sau, conditia potestativa, este de doua feluri: a) pur potestativa, adica aceea in virtutea careia evenimentul viitor si nesigur care afecteaza obligatia depinde de vointa exclusiva a uneia dintre parti (si voulero) si pentru care, art. 1010 din Codul civil, prevede sanctiunea nulitatii obligatiei care s-a contractat sub o conditie potestativa din partea acelui ce se obliga; b) conditia potestativa simpla, in temeiul careia evenimentul viitor si nesigur depinde, atat de vointa uneia dintre parti, cat si de un element exterior acesteia. Or, in speta nu ne aflam in prezenta unei conditii pur potestative stipulata in favoarea debitorului, pentru a fi incidenta sanctiunea prevazuta de articolul citat, neputandu-se sustine cu temei ca cele doua clauze cuprinse in actele aditionale nr. 1 si 2 ar depinde exclusiv de vointa societatii intimate, pentru a nu constitui un raport juridic civil, fiind vorba doar de o conditie potestativa simpla, folosirea terenului nedepinzand doar de vointa locatarului, cum eronat a inteles apelanta, ci si de un element exterior dat de realizarea planului urbanistic de detaliu.
      In ceea ce priveste "casarea" sentintei tribunalului in temeiul art. 261 pct. 5 din Codul de procedura civila, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare, Curtea constata ca, pe de o parte, apelul fiind devolutiv, casarea nu poate fi dispusa, o atare solutie fiind reglementata doar pentru calea de atac extraordinara a recursului, iar pe de alta parte, eventuala nemotivare temeinica a solutiei date nu poate atrage trimiterea dosarului spre rejudecare primei instante, intrucat si pentru recurs, pct. 7 al art. 304 din acelasi cod, prevede doar posibilitatea modificarii hotararii atacate.
      Referitor la critica privitoare la cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecata pretinse si acordate de tribunal, respectiv 5.000 lei onorariu de avocat, suma care ar fi nejustificat de mare raportat la obiectul cauzei, solicitand reducerea ei la 500 lei, cu motivarea ca demersurile litigioase nu trebuie sa fie un mijloc de imbogatire nejustificata, Curtea apreciaza ca nici aceasta nu este intemeiata deoarece, de principiu, onorariul aparatorului este stabilit inter partes, conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, tinand seama de elementele prevazute in alin. 3 al textului mentionat, care sunt: timpul si volumul de munca solicitate pentru executarea mandatului primit sau activitatii solicitate de client; natura, noutatea si dificultatea cazului; importanta intereselor in cauza; imprejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client il impiedica pe avocat sa accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, daca aceasta imprejurarea poate fi constatata de client fara investigatii suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea in munca, experienta, reputatia si specializarea avocatului; conlucrarea cu experti sau specialisti impusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului; avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situatia financiara a clientului; constrangerile de timp in care avocatul este obligat de imprejurarile cauzei sa actioneze pentru a asigura servicii legale performante.
      In primul rand, trebuie retinut faptul ca alin. (3) al art. 274 din Codul de procedura civila, care permitea instantei sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ori de cate ori se constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat, face referire la "tabloul onorariilor minimale", care nu mai exista in prezent, reglementarea fiind astfel superflua. In al doilea rand, aceasta norma a avut menirea sa impiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justitiabilului sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului. In al treilea rand, valoarea obiectului litigiului si proportionalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregatire a apararii in cauza, determinat de complexitatea, dificultatea sau noutatea procesului, ca elemente de raportare posibil a fi avute in vedere la aprecierea cunatumului onorariului, este in speta de 140.800 euro, ceea ce inseamna, la cursul B.N.R. din 17 aprilie 2007 de 3,3306 lei/1 euro, data introducerii actiunii, 468.948,5 lei (RON), pana la pronuntarea hotararii de prima instanta avand loc 11 infatisari, la care aparatorul paratei a fost prezent, sustinand in mod profesionist interesele societatii. Nu in ultimul rand, prin reducerea onorariului platit avocatului parata intimata ar fi in imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecata, desi nu se afla in culpa procesuala si nici in culpa de a fi convenit cu aparatorul un onorariu exagerat, recuperarea sumei avansate cu acest titlu nefiind in niciun caz un mijloc de imbogatire nejustificata, cum eronat a inteles reclamanta, partea neprimind vreo suma in plus.
      Retinand culpa procesuala a apelantei, la cererea intimatei S.C. C S.R.L. Jebel, vazand si dispozitiile art. 274 din Codul de procedura civila, Curtea va obliga reclamanta S.C. I S.R.L. Timisoara la plata sumei de 2.000 lei catre societatea parata reprezentand onorariu de avocat in calea ordinara de atac, potrivit chitantei nr. 012/11.12.2009 eliberata de Cabinet de Avocat I.P. din Baroul Olt.
      Totodata, vazand dispozitiile alin. 5 al art. 20 din Legea nr. 146/1997, cu modificarile ulterioare, potrivit carora in situatia in care instanta judecatoreasca investita cu solutionarea unei cai de atac ordinare sau extraordinare constata ca in fazele procesuale anterioare taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, va dispune obligarea partii la plata taxelor judiciare aferente, dispozitivul hotararii constituind titlu executoriu, executarea silita urmand a se efectua prin organele de executare ale unitatilor teritoriale subordonate Ministerului Finantelor Publice in a caror raza teritoriala isi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislatiei privind executarea silita a creantelor bugetare, si constatand ca reclamanta S.C. I S.R.L. Timisoara, desi a promovat o cerere evaluabila in bani, datorand taxa judiciara raportat la cele 155 de luni, cat nu ar mai fi ramas de executat contractul daca i s-ar fi admis rezilierea solicitata pe cale judecatoreasca, aceasta nu a platit decat suma modica de 20 de lei, o va obliga la plata sumei de 7.860,7 lei cu titlu de taxe judiciare de timbru datorate pentru judecata in prima instanta, un exemplar al deciziei urmand sa fie comunicat si unitatii teritoriale a Ministerului Finantelor Publice, in vederea incasarii acesteia.