Litigiu comercial. Competenta teritoriala alternativa. Reducerea onorariului de avocat. Conditii

Litigiu comercial. Competenta teritoriala alternativa. Reducerea onorariului de avocat. Conditii
      
      C. proc. civ. - art. 10, art. 12, art. 274 alin. (3)
      C. com. - art. 35
      
      In afara de instanta domiciliului paratului mai sunt competente, in cererile privitoare la executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract, instanta locului prevazut in contract pentru executarea, fie chiar in parte, a obligatiunii, iar in cererile privitoare la obligatii comerciale, instanta locului unde obligatia a luat nastere sau aceea a locului platii, reclamantul fiind cel care are, in astfel de cazuri, alegerea intre mai multe instante deopotriva competente.
      Prin reducerea onorariului platit avocatului partea care a castigat procesul ar fi in imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecata, desi nu se afla in culpa procesuala si nici in culpa de a fi convenit cu aparatorul un onorariu exagerat, recuperarea sumei avansate cu acest titlu nefiind in niciun caz un mijloc de imbogatire nejustificata, partea neprimind vreo suma in plus.
      
Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala,
Decizia civila nr. 26 din 25 ianuarie 2011, dr. C.B.N.
      
      Prin sentinta civila nr. 471 din 9 aprilie 2010 pronuntata in dosarul nr. 6999/30/2009 Tribunalul Timis a admis cererea formulata de reclamanta S.C. M S.A. Ghiroda in contradictoriu cu parata S.C. N Leasing S.A. Bucuresti, obligand-o pe aceasta din urma la plata sumei de 115.095 lei, la care se adauga dobanda legala aferenta, astfel: pentru suma de 652,69 (facturile fiscale nr. 68418/30.01.2009 si nr. 68419/30.01.2009) de la data de 14 februarie 2009, pentru suma de 27.589,67 lei (factura fiscala nr. 66600/21.11.2008) de la 6 decembrie 2008, iar pentru suma de 86.653,60 (factura fiscala nr. 28782/10.12.2008) de la data de 25 decembrie 2008. De asemenea, tribunalul a mai obligat-o pe parata sa plateasca reclamantei suma de 10.739,82 lei (c/v facturii nr. 71773/13.06.2009) si dobanda legala aferenta de 380,16 lei, suma de 11.111 lei (c/v facturilor nr. 23681/22.04.2008 si nr. 23684/22.04.2008) si dobanda legala aferenta de la data de 7 mai 2008, precum si suma de 14.443,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (6.443,85 lei taxa judiciara si 8.000 lei onorariu avocatial).
      Impotriva acestei sentinte au declarat apel ambele parti, reclamanta solicitand modificarea ei in parte, in sensul obligarii intimatei la plata intregului onorariu avocatial din prima instanta, considerand ca in mod nelegal prima instanta i-a diminuat onorariul de la 17.800,02 lei la 8.000 lei, iar parata respingerea apelului reclamantei si admiterea apelului sau, aratand ca desi a invocat in fata primei instante exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Timis, intrucat este o societate comerciala cu sediul in Bucuresti, competenta fiind, asadar, a Tribunalului Bucuresti, exceptia i-a fost respinsa, iar pe fond nu datoreaza sumele pretinse de reclamanta.
      Prin decizia civila nr. 26 din 25 ianuarie 2011 Curtea de Apel Timisoara a admis apelul reclamantei S.C. M S.A. Ghiroda si a schimbat in parte hotararea atacata, in sensul obligarii paratei intimate S.C. N Leasing S.A. Bucuresti la plata intregului onorariu avocatial in suma de 17.800,02 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instanta, mentionand-o in rest, respingand, totodata, apelul paratei.
      Pentru a hotari astfel instanta de control judiciar a aratat ca sentinta primei instante este temeinica si legala in ceea ce priveste fondul raporturilor litigioase dintre parti, conforma cu dispozitiile incidente in cauza, ea nefiind rezultatul unei gresite aplicari a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate in dosar, cum in mod neintemeiat sustine parata apelanta, in considerente aratandu-se motivele, atat cele in fapt, cat si cele in drept, pentru care judecatorul a considerat ca cererea de chemare in judecata trebuie admisa.
      Exceptia de necompetenta teritoriala invocata de parata in mod corect a fost respinsa de instanta de fond, intrucat desi este adevarat ca potrivit art. 5 si 7 din Codul de procedura civila cererea se face la instanta domiciliului paratului, cererea impotriva unei persoane juridice de drept privat trebuie facuta la instanta sediului ei principal, iar societatea comerciala parata are sediul in Bucuresti, in speta nu-si gasesc aplicare aceste norme, ci cele ale art. 10 pct. 4 si 1, coroborat cu art. 12 din acelasi cod, care statueaza ca in afara de instanta domiciliului paratului, mai sunt competente urmatoarele instante: 1. in cererile privitoare la executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract, instanta locului prevazut in contract pentru executarea, fie chiar in parte, a obligatiunii; (_) 4. in cererile privitoare la obligatii comerciale, instanta locului unde obligatia a luat nastere sau aceea a locului platii, reclamantul fiind cel care are, in astfel de cazuri, alegerea intre mai multe instante deopotriva competente.
      Or, in prezentul litigiu, aplicand teoria informatiunii, adoptata si de legiuitorul roman, prin art. 35 din Codul comercial - contractul sinalagmatic intre persoane departate nu este perfect daca acceptarea n-a ajuns la cunostinta propitorului in termenul hotarat de dansul sau in termenul necesar schimbului propunerii si acceptarii dupa natura contractului -, pentru a determina momentul incheierii conventiei inter absentes, potrivit careia contractul se considera incheiat atunci cand ofertantul ia cunostinta de acceptarea ofertei, locul perfectarii contractului este localitatea in care se gaseste ofertantul, adica reclamanta, respectiv Timisoara, ceea ce ii confera acesteia din urma dreptul de a alege careia dintre instantele deopotriva competente teritorial - Tribunalul Bucuresti sau Tribunalul Timis - sa se adreseze, intimata S.C. M S.A. Ghiroda inregistrand cererea de chemare in judecata la cel din urma tribunal.
      Astfel, referitor la plata facturii fiscale nr. 28782/10.12.2008, care reprezinta contravaloarea autoturismului marca Peugeot Boxer vandut paratei in temeiul contractului nr. 1115/20.11.2008, pentru care ulterior aceasta a incheiat un contract de leasing cu utilizatorul S.C. P S.R.L. Timisoara, este evident ca atata timp cat vanzarea a fost realizata in loc. Timisoara sunt incidente prevederile art. 10 din Codul de procedura civila, situatia fiind similara si pentru factura fiscala nr. 66600/21.11.2008, in valoare de 27.589,67 lei, reprezentand contravaloarea utilitatilor conform contractului de comodat nr. 4959/07.04.2006, in temeiul caruia reclamanta a pus la dispozitia paratei un spatiu pentru birou situat in loc. Timisoara, Calea A, nr. 111, jud. Timis, contract care la art. 4 prevede ca toate costurile aferente desfasurarii activitatii in birou vor fi refacturate de S.C. M S.A. Ghiroda catre S.C. N Leasing S.A. Bucuresti in data de 5 a lunii pentru luna precedenta. Nu in ultimul rand, celelalte facturi a caror contravaloare a fost solicitata de reclamanta reprezinta taxa de parcare si paza aferente diverselor autovehicule, proprietatea paratei, care au fost lasate in curtea societatii reclamante si care a convenit cu parata sa i se plateasca o taxa lunara de 10 euro plus T.V.A./zi de stationare, toate aceste elemente fiind mai mult decat suficiente pentru a inlatura incidenta in cauza a prevederilor art. 5 din Codul de procedura civila.
      In ceea ce priveste fondul raporturilor litigioase, Curtea constata ca hotararea tribunalului este temeinica si legala, in mod corect prima instanta admitand cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta. Sub acest aspect, trebuie mentionat ca intregul debit a fost acceptat si recunoscut expres de catre parata apelanta prin confirmarea de sold nr. 133/12.01.2009 (lista facturilor si cuantumul debitului catre societatea parata fiind inscrise chiar de apelanta in extrasul de sold), aceasta nefacand dovada pretinsei compensari (desi la termenul de judecata din 18 ianuarie 2011, cu ocazia dezbaterilor, a solicitat acordarea unui nou termen pentru a proba respectiva compensare, ulterior nu a mai produs o asemenea dovada). Asa cum a retinut si tribunalul, intre cele doua societati nu a intervenit o compensare, ca mod de stingere a obligatiilor paratei, pentru simplul motiv ca reclamanta intimata a achitat integral debitul sau catre apelanta. Intr-adevar, aceasta din urma a recunoscut, prin confirmarea de sold, ca intimata are fata de ea un debit de 242.019,48 lei, la randul sau ea avand un debit de 115.095.96 lei fata de societatea reclamanta, diferenta care urma sa fie achitata de intimata fiind de 126.923,52 lei. Sunt nereale sustinerile paratei in sensul ca reclamanta ar fi achitat doar diferenta de 126.923,52 lei, in realitate compensarea intre cele doua sume neoperand dat fiind faptul ca intimata a efectua doua plati catre apelanta, stingand astfel integral datoria sa prin plata sumelor de 121.111,43 lei, achitata cu O.P. nr. 129/20.01.2009, plata confirmata in scris de catre Banca V prin adresa nr. 906/31.03.2009, respectiv prin plata sumei de 136.069,84 lei, achitata cu O.P. nr. 404/27.03.2009, plata confirmata in scris de catre aceeasi banca prin adresa nr. 907/31.03.2009, suma totala platita fiind de 257.181.27 lei, plata integrala a debitului fiind confirmata de S.C. N Leasing S.A. Bucuresti prin e-mailul din 16 iunie 2009 si fisa de cont anexata al S.C. M S.A. Ghiroda.
      Reaua-credinta a paratei apelante rezulta si din faptul ca desi prin adresa nr. 274/27.01.2010, pe de o parte, recunoaste expres datoria ce rezulta in urma emiterii facturii fiscale nr. 28782/10.12.2008, in cuantum de 86.653,60 lei, reprezentand pretul unei autoutilitare cumparate de societate, obligandu-se sa o achite ("am gasit ca justa achitarea facturii"), ulterior nu mai procedeaza in consecinta, iar pe de alta parte, nu recunoaste si facturile fiscale nr. 68418/30.01.2009, nr. 68419/30.01.2009 si nr. 70991/19.05.2009, reprezentand contravaloare parcare autovehicule cu motivarea ca la data emiterii acestora, dar si in prezent, nu exista si nu exista contracte incheiate intre parti ori acte normative care sa asigure temeiul nasterii acestui debit, cu toate ca in alte ocazii similare aceasta a achitat reclamantei o astfel de taxa de parcare (a se vedea factura fiscala nr. 20642/10.12.2007 si extrasul de cont din 14 ianuarie 2008, depuse in dosarul de fond la filele 63-63), iar prin e-mailurile din 12 iunie 2008, respectiv 16 iunie 2008 reclamanta a aratat ca "exact ca si pana acum, taxa de parcare si paza se ridica la valoarea de 10 euro plus T.V.A./zi de stationare", parata raspunzandu-i ca "taxa de parcare si paza va fi achitata de catre S.C. E Leasing S.A. - fosta denumire - sbl. ns. -, respectiv S.C. N Leasing S.A. - actuala denumire a societatii - sbl. ns.").
      Sustinerile partii ca nu este obligata sa plateasca facturile reprezentand taxe de parcare deoarece obligatiile ar reveni utilizatorilor sunt neintemeiate, motivat de imprejurarea ca sumele pretinse de reclamanta se refera la autovehicule pentru care a fost reziliat contractul de leasing, apelanta mentinandu-si calitatea de proprietar, fiind singura obligata fata de terti, debitele fata de intimata nascandu-se exclusiv din actiunile sale si nu ale utilizatorilor, astfel ca ea nu se poate prevala de dispozitiile art. 10 si art. 18 din O.G. nr. 51/1997, republicata, potrivit carora locatarul/utilizatorul este obligat ca suporte cheltuielile de intretinere, precum si orice alte cheltuieli aferente bunului, asumandu-si, totodata, pentru intreaga perioada a contractului toate obligatiile care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepusii sai, locatorul/finantatorul fiind exonerat de orice raspundere fata de terti pentru prejudiciile provocate prin folosirea bunului, fapta sau omisiunea locatarului/utilizatorului.
      In schimb, apelul reclamantei apare ca fiind fondat. Astfel, fara sa existe macar vreo contestatie din partea reprezentantului S.C. N Leasing S.A. Bucuresti, judecatorul fondului a retinut din oficiu ca, desi parata, ca parte cazuta in pretentii, trebuie sa plateasca reclamantei cheltuielile de judecata dovedite a fi efectuate cu purtarea procesului, fiind avute in vedere taxele judiciare (6.443,85 lei) si onorariul avocatial achitat potrivit extrasului de cont din 5 februarie 2010, conform facturii nr. 14/11.01.2010, in ceea ce priveste onorariul, se impune aplicarea art. 274 alin. (3) din Codul de procedura civila, reducandu-l de la 17.800,02 lei la 8.000 lei, apreciind ca aceasta suma este echivalenta cu volumul de munca pe care natura si complexitatea cauzei l-a presupus, considerand ca suma initiala este nejustificat de mare.
      Curtea constata ca criticile reclamantei sunt intemeiate deoarece, de principiu, onorariul aparatorului este stabilit inter partes, conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, tinand seama de elementele prevazute in alin. (3) al textului mentionat, care sunt: timpul si volumul de munca solicitate pentru executarea mandatului primit sau activitatii solicitate de client; natura, noutatea si dificultatea cazului; importanta intereselor in cauza; imprejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client il impiedica pe avocat sa accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, daca aceasta imprejurarea poate fi constatata de client fara investigatii suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea in munca, experienta, reputatia si specializarea avocatului; conlucrarea cu experti sau specialisti impusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului; avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situatia financiara a clientului; constrangerile de timp in care avocatul este obligat de imprejurarile cauzei sa actioneze pentru a asigura servicii legale performante.
      In primul rand, trebuie retinut faptul ca alin. (3) al art. 274 din Codul de procedura civila, care permitea instantei sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ori de cate ori constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat, face referire la "tabloul onorariilor minimale", care nu mai exista in prezent, reglementarea fiind astfel superflua. In al doilea rand, aceasta norma a avut menirea sa impiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justitiabilului sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului. In al treilea rand, valoarea obiectului litigiului si proportionalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregatire a apararii in cauza, determinat de complexitatea, dificultatea sau noutatea procesului, ca elemente de raportare posibil a fi avute in vedere la aprecierea cuantumului onorariului, este in speta de peste 240 mii lei, pana la pronuntarea hotararii de prima instanta avand loc trei infatisari, la care aparatorul reclamantei a fost prezent, sustinand in mod profesionist interesele societatii. Nu in ultimul rand, prin reducerea onorariului platit avocatului reclamanta ar fi in imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecata, desi nu se afla in culpa procesuala si nici in culpa de a fi convenit cu aparatorul un onorariu exagerat (cca. 7% din valoarea obiectului procesului), recuperarea sumei avansate cu acest titlu nefiind in niciun caz un mijloc de imbogatire nejustificata, partea neprimind vreo suma in plus.