Decizia de concediere individuala. Obligativitatea motivarii in fapt si in drept a masurii concedierii salariatului
(Decizie nr. 67 din data de 13.11.2013 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)Decizia de concediere individuala. Obligativitatea motivarii in fapt si in drept a masurii concedierii salariatului
Codul muncii, art. 76 lit. a) si art. 79
Dispozitiile art. 76 lit. a) din Codului Muncii prevad, in mod imperativ, necesitatea motivarii deciziei de concediere, in concret, pentru cazul salariatului concediat, pentru a permite, ulterior, salariatului concediat sa aprecieze asupra legalitatii masurii luate de catre angajator, respectiv instantei de judecata, in ipoteza contestarii deciziei de concediere, sa verifice existenta cauzei reale si retinerea caracterului obiectiv al masurii dispuse.
Mentionarea in decizia de concediere a temeiului juridic al concedierii si simpla trimitere la hotararea conducerii, fara o individualizare concreta a acestei hotarari si fara comunicarea ei salariatului, nu reprezinta o motivare corespunzatoare a deciziei de concediere in sensul art. 76 lit. a) din Codul muncii.
Avand in vedere art. 79 din Codul muncii, angajatorul nu poate suplini, prin alte inscrisuri administrate in timpul cercetarii judecatoresti a contestatiei formulata de catre angajat impotriva deciziei de concediere, absenta motivarii in fapt din cuprinsul deciziei de concediere.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 67 din 13 noiembrie 2013, dr. C.P.
Prin sentinta civila nr. 1915/08.07.2013, pronuntata in dosarul nr. 4619/30/2013, Tribunalul Timis a respins, ca neintemeiata, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta M.D.M. in contradictoriu cu parata SC A.H. SRL Timisoara si a obligat reclamanta la plata catre parata a sumei de 1.860 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamanta a fost angajata paratei pe postul de consilier/expert/referent/economist in economia generala pana la data de 05.03.2013, cand aceasta a fost concediata, in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii, prin decizia nr. 123/04.03.2013.
Motivul concedierii a fost cel al reorganizarii unitatii parate in baza Hotararii Administratorului nr. 824/28.12.2012, prin care s-a propus restrangerea activitatii societatii parate, precum si externalizarea serviciului de contabilitate, cu consecinta desfiintarii posturilor care deserveau acest serviciu.
Instanta de fond a retinut ca, in cadrul societatii parate, s-a efectuat o reorganizare, luandu-se hotararea de desfiintare a unor posturi din cadrul unitatii, printre care si cel al reclamantei, conducerea societatii parate procedand la externalizarea serviciului de contabilitate.
Din analiza deciziei contestate reiese ca ea a fost emisa cu respectarea obligatiei impuse de art. 65 si urmatoarele din Codul muncii, fiind respectat dreptul de preaviz, prevazut de art. 75 din Codul muncii, si cuprinzand toate mentiunile stabilite, sub sanctiunea nulitatii, de art. 76 din Codul muncii.
Reclamanta a invocat motive de nelegalitate a deciziei contestate, sustinand ca decizia nu cuprinde detalierea motivelor de fapt ce au determinat luarea masurii concedierii si durata preavizului, fiind omisa comunicarea catre salariata a listei cu toate locurile de munca disponibile in unitate.
Aceste alegatii nu au fost retinute de catre prima instanta, intrucat decizia contestata cuprinde, in mod clar, motivele care au condus la desfiintarea locului de munca ocupat de reclamanta, determinate de reorganizarea activitatii societatii, dificultatile economico-financiare si externalizarea serviciului de contabilitate, asa cum rezulta din Hotararea Administratorului nr. 824/28.12.2012.
Art. 76 din Codul muncii prevede obligatia angajatorului de a mentiona, in cuprinsul deciziei de concediere, suficiente motive si informatii, pe baza carora salariatul sa poata aprecia legalitatea si temeinicia masurii de concediere. In speta, parata nu a omis a insera in decizia contestata toate datele cerute de lege, care ar fi putut afecta legalitatea actului.
Sub aspectul omisiunii angajatorului de a insera, in cuprinsul deciziei de concediere, lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, tribunalul a constatat ca aceasta mentiune nu este aplicabila in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din Codul muncii, sens in care este decizia nr. 6/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Potrivit art. 65 alin. (2) din Codul muncii, desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza serioasa si reala.
Cauza este reala cand prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de motive independente de buna sau reaua-credinta a angajatorului, si este serioasa, cand se impune din necesitatile evidente privind imbunatatirea activitatii.
Nimic nu impiedica un angajator sa externalizeze unele activitati, daca aceasta externalizare este eficienta pentru societate, iar denuntarea raporturilor de munca cu salariatul/salariatii de dovedeste a fi benefica pentru societate.
Disponibilizarea reclamantei s-a facut in concordanta cu Hotararea Administratorului nr. 824/28.12.2012.
In ce priveste postul pe care l-a ocupat reclamanta, din compararea organigramelor anterioare si ulterioare concedierii acesteia, rezulta suprimarea acestuia.
Ulterior concedierii reclamantei, parata a efectuat noi angajari, insa, din verificarea situatiei extrasa din REVISAL rezulta ca ele au fost efectuate pe alte specializari si nu pe un post similar celui detinut de reclamanta, astfel incat cauza serioasa avuta in vedere de angajator subzista.
Pentru aceste considerente, constandu-se ca decizia contestata este temeinica si legala, s-a respins, ca neintemeiata, contestatia impotriva acesteia, precum si cererile accesorii privind reincadrarea pe postul ocupat in cadrul societatii si obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi.
In baza art. 274 Cod procedura civila, retinandu-se culpa procesuala a reclamantei in promovarea litigiului, aceasta a fost obligata la plata catre parata a sumei de 1.860 lei, cu titlu de onorariu avocat.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, solicitand admiterea apelului si schimbarea in tot a sentintei civile atacate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata.
In motivarea apelului se arata, in esenta, ca decizia atacata este intocmita cu incalcarea flagranta a dispozitiilor art. 76 coroborate cu cele ale art. 78 din Codul muncii si denota, evident, atitudinea angajatorului ca fiind abuziva si in desconsiderarea dreptului constitutional la munca.
Raportarea la Hotararea Administratorului nr. 824/28.12.2012 din cuprinsul intampinarii paratei nu poate sa suplineasca lipsa, in contra dispozitiilor imperative legale, a mentiunilor din actul contestat. In conditiile in care reclamanta nu avea cunostinta despre aceasta dispozitie, ea fiindu-i comunicata abia in timpul demersului judiciar pendinte, ii este lezat dreptul la aparare.
In realitate, activitatea paratei nu necesita o astfel de restructurare, fiind nevoie de noi angajari, dovada fiind faptul ca au fost angajate alte persoane, astfel incat, la ora actuala, parata are mult mai multi angajati decat la momentul concedierii reclamantei, cu salarii foarte mari, neexistand o intentie de reducere o costurilor cu salariatii, iar hotararea de eficientizare nu are o cauza serioasa si reala.
S-a retinut in mod gresit ca parata a externalizat serviciul de specialitate, in conditiile in care si anterior acest serviciu avea acelasi statut, iar la incheierea noului contract, ianuarie 2013, a fost aleasa o alta companie partenera, costurile acestui contract fiind deosebit de mari, respectiv de peste patru ori salariul reclamantei din momentul concedierii.
Examinand apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 480 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
Conform Deciziei nr. 123/04.03.2013, emisa de catre parata-intimata, s-a dispus concedierea reclamantei-recurente, incadrata pe functia de economist, in temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) din Codul muncii.
In preambulul deciziei este mentionat temeiul juridic si faptul ca a fost avuta in vedere hotararea conducerii, fara o individualizare concreta a acestei hotarari, mentiune care nu se substituie motivarii deciziei de concediere.
Dispozitiile art. 76 lit. a) din Codului Muncii prevad, in mod imperativ, necesitatea motivarii deciziei de concediere, in concret, pentru cazul salariatului concediat, pentru a permite ulterior salariatului concediat sa aprecieze asupra legalitatii masurii luate de catre angajator, respectiv instantei de judecata, in ipoteza contestarii deciziei de concediere, sa verifice existenta cauzei reale si retinerea caracterului obiectiv al masurii dispuse.
Conform art. 65 din Codul muncii, concedierea individuala pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi dispusa numai ca urmare a desfiintarii locului de munca ocupat de catre salariat, determinata de unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, desfiintarea locului de munca trebuind sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Reducerea de personal trebuie sa fie efectiva si sa corespunda unei nevoi reale a unitatii angajatoare, desfiintarea postului neputand sa constituie un pretext pentru indepartarea salariatului.
Pentru a verifica indeplinirea cerintelor anterior expuse, era absolut obligatoriu ca angajatorul sa respecte dispozitiile art. 76 lit. a) din Codul muncii, la momentul emiterii deciziei de concediere, conditie de forma care nu este indeplinita in speta si care atrage sanctiunea nulitatii deciziei de concediere.
Potrivit art. 79 din Codul muncii, in situatia unui conflict de munca, angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt si de drept, decat cele precizate in decizia de concediere. Prin urmare, angajatorul nu poate suplini, prin alte inscrisuri, omisiunile de forma, prevazute de art. 76 lit. a) din Codul muncii.
Nerespectarea cerintei impusa de art. 76 lit. a) din Codul muncii face de prisos analizarea motivelor de temeinicie, sustinute de catre reclamanta si inlaturate de catre instanta de fond.
Constatand nulitatea deciziei de concediere, Curtea a acordat eficienta dispozitiilor art. 80 din Codul muncii, in sensul dispunerii reincadrarii reclamantei pe functia detinuta anterior emiterii deciziei si obligarii angajatorului la plata unei despagubiri egale cu toate drepturile salariale, indexate, majorate si reactualizate, de la data emiterii deciziei de concediere si pana la reincadrarea efectiva.
Instanta de apel a mentinut solutia de respingere a contestatiei reclamantei referitoare la anularea Preavizului nr. 08/08.01.2013, intrucat, in privinta incetarii raporturilor de munca, produce efecte decizia de concediere emisa ulterior instiintarii salariatului cu privire la termenul de preaviz acordat.
Avand in vedere considerentele de fapt si de drept expuse anterior, in conformitate cu prevederile art. 480 Cod procedura civila, Curtea a admis apelul formulat de catre reclamanta si a schimbat in parte sentinta civila apelata, in sensul admiterii in parte a actiunii, al anularii Deciziei de concediere nr. 123/04.03.2013, emisa de catre parata, si al repunerii partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere, dispunand reincadrarea reclamantei pe functia detinuta anterior emiterii deciziei, obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu toate drepturile salariale, indexate, majorate si reactualizate, de la data emiterii deciziei de concediere si pana la reincadrarea efectiva, mentinand in rest sentinta civila apelata.
Codul muncii, art. 76 lit. a) si art. 79
Dispozitiile art. 76 lit. a) din Codului Muncii prevad, in mod imperativ, necesitatea motivarii deciziei de concediere, in concret, pentru cazul salariatului concediat, pentru a permite, ulterior, salariatului concediat sa aprecieze asupra legalitatii masurii luate de catre angajator, respectiv instantei de judecata, in ipoteza contestarii deciziei de concediere, sa verifice existenta cauzei reale si retinerea caracterului obiectiv al masurii dispuse.
Mentionarea in decizia de concediere a temeiului juridic al concedierii si simpla trimitere la hotararea conducerii, fara o individualizare concreta a acestei hotarari si fara comunicarea ei salariatului, nu reprezinta o motivare corespunzatoare a deciziei de concediere in sensul art. 76 lit. a) din Codul muncii.
Avand in vedere art. 79 din Codul muncii, angajatorul nu poate suplini, prin alte inscrisuri administrate in timpul cercetarii judecatoresti a contestatiei formulata de catre angajat impotriva deciziei de concediere, absenta motivarii in fapt din cuprinsul deciziei de concediere.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 67 din 13 noiembrie 2013, dr. C.P.
Prin sentinta civila nr. 1915/08.07.2013, pronuntata in dosarul nr. 4619/30/2013, Tribunalul Timis a respins, ca neintemeiata, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta M.D.M. in contradictoriu cu parata SC A.H. SRL Timisoara si a obligat reclamanta la plata catre parata a sumei de 1.860 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamanta a fost angajata paratei pe postul de consilier/expert/referent/economist in economia generala pana la data de 05.03.2013, cand aceasta a fost concediata, in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii, prin decizia nr. 123/04.03.2013.
Motivul concedierii a fost cel al reorganizarii unitatii parate in baza Hotararii Administratorului nr. 824/28.12.2012, prin care s-a propus restrangerea activitatii societatii parate, precum si externalizarea serviciului de contabilitate, cu consecinta desfiintarii posturilor care deserveau acest serviciu.
Instanta de fond a retinut ca, in cadrul societatii parate, s-a efectuat o reorganizare, luandu-se hotararea de desfiintare a unor posturi din cadrul unitatii, printre care si cel al reclamantei, conducerea societatii parate procedand la externalizarea serviciului de contabilitate.
Din analiza deciziei contestate reiese ca ea a fost emisa cu respectarea obligatiei impuse de art. 65 si urmatoarele din Codul muncii, fiind respectat dreptul de preaviz, prevazut de art. 75 din Codul muncii, si cuprinzand toate mentiunile stabilite, sub sanctiunea nulitatii, de art. 76 din Codul muncii.
Reclamanta a invocat motive de nelegalitate a deciziei contestate, sustinand ca decizia nu cuprinde detalierea motivelor de fapt ce au determinat luarea masurii concedierii si durata preavizului, fiind omisa comunicarea catre salariata a listei cu toate locurile de munca disponibile in unitate.
Aceste alegatii nu au fost retinute de catre prima instanta, intrucat decizia contestata cuprinde, in mod clar, motivele care au condus la desfiintarea locului de munca ocupat de reclamanta, determinate de reorganizarea activitatii societatii, dificultatile economico-financiare si externalizarea serviciului de contabilitate, asa cum rezulta din Hotararea Administratorului nr. 824/28.12.2012.
Art. 76 din Codul muncii prevede obligatia angajatorului de a mentiona, in cuprinsul deciziei de concediere, suficiente motive si informatii, pe baza carora salariatul sa poata aprecia legalitatea si temeinicia masurii de concediere. In speta, parata nu a omis a insera in decizia contestata toate datele cerute de lege, care ar fi putut afecta legalitatea actului.
Sub aspectul omisiunii angajatorului de a insera, in cuprinsul deciziei de concediere, lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, tribunalul a constatat ca aceasta mentiune nu este aplicabila in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din Codul muncii, sens in care este decizia nr. 6/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Potrivit art. 65 alin. (2) din Codul muncii, desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza serioasa si reala.
Cauza este reala cand prezinta un caracter obiectiv, adica este impusa de motive independente de buna sau reaua-credinta a angajatorului, si este serioasa, cand se impune din necesitatile evidente privind imbunatatirea activitatii.
Nimic nu impiedica un angajator sa externalizeze unele activitati, daca aceasta externalizare este eficienta pentru societate, iar denuntarea raporturilor de munca cu salariatul/salariatii de dovedeste a fi benefica pentru societate.
Disponibilizarea reclamantei s-a facut in concordanta cu Hotararea Administratorului nr. 824/28.12.2012.
In ce priveste postul pe care l-a ocupat reclamanta, din compararea organigramelor anterioare si ulterioare concedierii acesteia, rezulta suprimarea acestuia.
Ulterior concedierii reclamantei, parata a efectuat noi angajari, insa, din verificarea situatiei extrasa din REVISAL rezulta ca ele au fost efectuate pe alte specializari si nu pe un post similar celui detinut de reclamanta, astfel incat cauza serioasa avuta in vedere de angajator subzista.
Pentru aceste considerente, constandu-se ca decizia contestata este temeinica si legala, s-a respins, ca neintemeiata, contestatia impotriva acesteia, precum si cererile accesorii privind reincadrarea pe postul ocupat in cadrul societatii si obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi.
In baza art. 274 Cod procedura civila, retinandu-se culpa procesuala a reclamantei in promovarea litigiului, aceasta a fost obligata la plata catre parata a sumei de 1.860 lei, cu titlu de onorariu avocat.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, solicitand admiterea apelului si schimbarea in tot a sentintei civile atacate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata.
In motivarea apelului se arata, in esenta, ca decizia atacata este intocmita cu incalcarea flagranta a dispozitiilor art. 76 coroborate cu cele ale art. 78 din Codul muncii si denota, evident, atitudinea angajatorului ca fiind abuziva si in desconsiderarea dreptului constitutional la munca.
Raportarea la Hotararea Administratorului nr. 824/28.12.2012 din cuprinsul intampinarii paratei nu poate sa suplineasca lipsa, in contra dispozitiilor imperative legale, a mentiunilor din actul contestat. In conditiile in care reclamanta nu avea cunostinta despre aceasta dispozitie, ea fiindu-i comunicata abia in timpul demersului judiciar pendinte, ii este lezat dreptul la aparare.
In realitate, activitatea paratei nu necesita o astfel de restructurare, fiind nevoie de noi angajari, dovada fiind faptul ca au fost angajate alte persoane, astfel incat, la ora actuala, parata are mult mai multi angajati decat la momentul concedierii reclamantei, cu salarii foarte mari, neexistand o intentie de reducere o costurilor cu salariatii, iar hotararea de eficientizare nu are o cauza serioasa si reala.
S-a retinut in mod gresit ca parata a externalizat serviciul de specialitate, in conditiile in care si anterior acest serviciu avea acelasi statut, iar la incheierea noului contract, ianuarie 2013, a fost aleasa o alta companie partenera, costurile acestui contract fiind deosebit de mari, respectiv de peste patru ori salariul reclamantei din momentul concedierii.
Examinand apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 480 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
Conform Deciziei nr. 123/04.03.2013, emisa de catre parata-intimata, s-a dispus concedierea reclamantei-recurente, incadrata pe functia de economist, in temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) din Codul muncii.
In preambulul deciziei este mentionat temeiul juridic si faptul ca a fost avuta in vedere hotararea conducerii, fara o individualizare concreta a acestei hotarari, mentiune care nu se substituie motivarii deciziei de concediere.
Dispozitiile art. 76 lit. a) din Codului Muncii prevad, in mod imperativ, necesitatea motivarii deciziei de concediere, in concret, pentru cazul salariatului concediat, pentru a permite ulterior salariatului concediat sa aprecieze asupra legalitatii masurii luate de catre angajator, respectiv instantei de judecata, in ipoteza contestarii deciziei de concediere, sa verifice existenta cauzei reale si retinerea caracterului obiectiv al masurii dispuse.
Conform art. 65 din Codul muncii, concedierea individuala pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi dispusa numai ca urmare a desfiintarii locului de munca ocupat de catre salariat, determinata de unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, desfiintarea locului de munca trebuind sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Reducerea de personal trebuie sa fie efectiva si sa corespunda unei nevoi reale a unitatii angajatoare, desfiintarea postului neputand sa constituie un pretext pentru indepartarea salariatului.
Pentru a verifica indeplinirea cerintelor anterior expuse, era absolut obligatoriu ca angajatorul sa respecte dispozitiile art. 76 lit. a) din Codul muncii, la momentul emiterii deciziei de concediere, conditie de forma care nu este indeplinita in speta si care atrage sanctiunea nulitatii deciziei de concediere.
Potrivit art. 79 din Codul muncii, in situatia unui conflict de munca, angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt si de drept, decat cele precizate in decizia de concediere. Prin urmare, angajatorul nu poate suplini, prin alte inscrisuri, omisiunile de forma, prevazute de art. 76 lit. a) din Codul muncii.
Nerespectarea cerintei impusa de art. 76 lit. a) din Codul muncii face de prisos analizarea motivelor de temeinicie, sustinute de catre reclamanta si inlaturate de catre instanta de fond.
Constatand nulitatea deciziei de concediere, Curtea a acordat eficienta dispozitiilor art. 80 din Codul muncii, in sensul dispunerii reincadrarii reclamantei pe functia detinuta anterior emiterii deciziei si obligarii angajatorului la plata unei despagubiri egale cu toate drepturile salariale, indexate, majorate si reactualizate, de la data emiterii deciziei de concediere si pana la reincadrarea efectiva.
Instanta de apel a mentinut solutia de respingere a contestatiei reclamantei referitoare la anularea Preavizului nr. 08/08.01.2013, intrucat, in privinta incetarii raporturilor de munca, produce efecte decizia de concediere emisa ulterior instiintarii salariatului cu privire la termenul de preaviz acordat.
Avand in vedere considerentele de fapt si de drept expuse anterior, in conformitate cu prevederile art. 480 Cod procedura civila, Curtea a admis apelul formulat de catre reclamanta si a schimbat in parte sentinta civila apelata, in sensul admiterii in parte a actiunii, al anularii Deciziei de concediere nr. 123/04.03.2013, emisa de catre parata, si al repunerii partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere, dispunand reincadrarea reclamantei pe functia detinuta anterior emiterii deciziei, obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu toate drepturile salariale, indexate, majorate si reactualizate, de la data emiterii deciziei de concediere si pana la reincadrarea efectiva, mentinand in rest sentinta civila apelata.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte de munca; Desfacerea contractului de munca
Drept de semnatura preaviz si decizie de concediere. Analiza oportunitatii desfiintarii postului - Decizie nr. 2671R din data de 14.04.2014contestatie decizie de sanctionare - Sentinta civila nr. 815/2013 din data de 29.01.2013
Schimbarea calificarii legale a infractiunii, potrivit noului Cod penal. Impacarea partilor. Consecinte: incetarea procesului penal - Decizie nr. 404/A din data de 07.05.2014
Infractiunea de tentativa de omor si infractiunea de loviri sau alte violente. Delimitarea continutului constitutiv al celor doua infractiuni. Schimbarea incadrarii juridice in raport de criteriile care caracterizeaza, potrivit probelor administrate, c - Decizie nr. 391/A din data de 05.05.2014
Individualizarea judiciara a regimului sanctionatoriu penal. Aplicarea noului Cod penal. Renuntarea la aplicarea pedepsei. Conditii - Decizie nr. 393/A din data de 05.05.2014
Fapta penala prevazuta de Codul penal anterior, dezincriminata de noul Cod penal. Aplicarea legii penale mai favorabile - Decizie nr. 420/A din data de 12.05.2014
Citarea inculpatului in procesul penal. Schimbarea locului de citare. Neinformarea organului judiciar de catre inculpat asupra locului in care urmeaza a fi citat. Solutionarea cauzei penale cu citarea inculpatului la domiciliul cunoscut si prin afisare - Decizie nr. 340/A din data de 14.04.2014
Revizuire intemeiata pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Cerere nefondata - Decizie nr. 4802 din data de 27.05.2014
Recurs nul. Imputernicire avocatiala emisa fara contract de asistenta juridica - Decizie nr. 3932 din data de 06.05.2014
Cheltuieli medicale efectuate in Germania. Cuantumul sumei de restituit - Decizie nr. 4241 din data de 13.05.2014
Revizuire drepturi de pensie. Emiterea deciziei de revizuire a pensiei - Decizie nr. 552 din data de 04.06.2014
Recalculare pensie. Imposibilitatea valorificarii unor venituri pentru care s-a emis, anterior, o decizie de respingere, ce nu a fost contestata - Decizie nr. 551 din data de 04.06.2014
Demisie fara preaviz. Consecinta neindeplinirii cerintelor legale privitoare la demisia fara preaviz. Momentul pana la care se poate emite o decizie de concediere disciplinara a salariatului care a formulat o cerere de demisie - Decizie nr. 457 din data de 14.05.2014
Decizie de imputare. Nulitatea absoluta a deciziei de imputare - Decizie nr. 536 din data de 04.06.2014
Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Continut. Sanctiunea necuprinderii elementelor obligatorii in decizia de concediere - Decizie nr. 273 din data de 02.04.2014
Societate cu raspundere limitata. Cererea asociatului indreptatit, potrivit legii, de convocare a adunarii generale a asociatilor, de catre administratorul societatii. Refuzul convocarii. Remediul legal - autorizarea convocarii adunarii generale de cat - Decizie nr. 515 din data de 03.07.2014
Societate cu raspundere limitata. Actiune in anulare a hotararii adunarii generale a asociatilor. Convocarea asociatului reclamant la adresa cunoscuta de organul de administratie al societatii. Schimbarea adresei asociatului reclamant. Obligatia asocia - Decizie nr. 299/R din data de 08.05.2014
Procedura insolventei. Renuntarea practicianului in insolventa de a exercita, in continuare, mandatul de administrator judiciar, in consortiu cu un alt practician in insolventa. Regim juridic aplicabil. Dreptul practicianului in insolventa renuntator - Decizie nr. 213 din data de 02.04.2014
5. Procedura insolventei. Contestatie impotriva hotararii adunarii creditorilor, cu referire la nelegala constituire a comitetului creditorilor. Natura juridica a conflictului de interese pentru exercitiul dreptului de vot in cadrul adunarii creditorilor - Decizie nr. 296/R din data de 08.05.2014
Contract de asigurare "CASCO". Producerea evenimentului asigurat. Regimul juridic al efectelor contractului asupra obligatiei de despagubire, intinderii daunei si exonerarii asiguratorului de plata despagubirii. Lipsa dovezii privind intentia asiguratu - Decizie nr. 232 din data de 09.04.2014