Functionar public din sistemul administratiei penitenciarelor. Compensarea chiriei lunare.
(Sentinta civila nr. 302/CA din data de 24.11.2008 pronuntata de Tribunalul Vaslui)Prin decizia de imputare nr. M25/128 din 01.07.2008 directorul Penitenciarului Vaslui a imputat in sarcina contestatorului Doroftei Ioan suma de 1121 lei reprezentand contravaloarea chiriei pentru perioada 09.02.2008-29.02.2008 si luna martie2008.
Potrivit dispozitiilor art.38 alin.1, litera a din legea nr.293/2004, functionarul public din sistemul administratiei penitenciare, transferat in interesul serviciului in alta localitate decat cea in care isi are domiciliul beneficiaza de locuinta pentru serviciu, daca nu detine nici el, nici sotia/sotul in proprietate personala o locuinta in localitatea in care se transfera;pana la asigurarea locuintei de serviciu, beneficiaza de compensarea lunara a chiriei, in cuantum de pana la 50% din venitul realizat, dar nu mai mult decat chiria prevazuta in contractul de inchiriere, incheiat in conditiile legii.
Prin OUG nr.4/2008 s-au modificat prevederile art.38,privind acordarea compensatiei , astfel ca potrivit alin.6 al art.38, nu se acorda compensatia lunara pentru chirie in situatia in care contractul de inchiriere a fost incheiat cu rudele de pana la gradul II inclusiv ale functionarului public cu statut special ori ale sotiei/ sotului acestuia/acesteia.
La art.II din OG nr.4/2008 s-a prevazut ca la data intrarii in vigoare a prevederilor art.38alin.1-4 din legea nr.293/2004, functionarii publici cu statut special care beneficiaza de compensarea lunara a chiriei isi pastreaza acest drept pana la expirarea termenului pentru care a fost incheiat contractul de inchiriere.
Reclamantul a beneficiat de compensarea lunara a chiriei conform contractului de inchiriere din 09.08.2007 inregistrat la AFP Vaslui, astfel ca isi mentine acest drept si dupa intrarea in vigoare a OUG nr.4/2008 .
Plata compensatiei lunare nu era conditionata in vechea reglementare de gradul de rudenie dintre proprietar si chirias si nici art. II din OUG nr.4/2008 nu contine dispozitii exprese care sa-l excluda pe chirias de la beneficiul compensatiei.
Contestatia fiind intemeiata, urmeaza sa fie admisa.
Instanta va dispune anularea deciziei de imputare si va exonera petentul de la plata sumei imputate.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Chirii
Pretentii - Sentinta civila nr. 4606 din data de 10.12.2009Modificarea unilaterala a chiriei in baza unor factori obiectivi - Decizie nr. 815 din data de 20.03.2014
Actiune in evacuare. Contract de inchiriere. Ajungere la termen. Relocatiune tacita rezultata din primirea de catre proprietar a unor sume cu titlu de chirie in avans pentru o perioada de timp. Exigente probatorii. - Decizie nr. 337R din data de 21.09.2010
Evacuare chiriasi din imobilul restituit in baza Legii nr.10/2001. Imposibilitatea incheierii unui nou contract de inchiriere in conditiile OUG nr.40/1999, modificata. - Decizie nr. 53 din data de 19.01.2010
Prelungirea de drept a contractului de inchiriere conform OUG nr.40/1999 opereaza pana la incheierea contractului de inchiriere, dar nu mai mult decat prelungirea de drept acordata prin lege. - Decizie nr. 622 din data de 07.04.2009
Cererea privind obligarea la vanzarea prin negociere directa a unui spatiu comercial. Conditia existentei contractului de inchiriere. Fisa de calcul a chiriei. - Decizie nr. 979 din data de 06.04.2009
OUG nr. 40/1999. Interpretarea dispozitiilor art. 1 in ce priveste aplicabilitatea acesteia si raporturilor de locatiune in cadrul carora calitatea de chiriasi apartine unei organizatii neguvernamentale. Aplicarea dispozitiilor legale in concordanta ... - Decizie nr. 448R din data de 30.10.2008
Evacuare - Decizie nr. 152R din data de 18.04.2006
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 9 din data de 02.02.2012
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 933 din data de 04.11.2010
Somatie de plata - Sentinta civila nr. 590 din data de 19.07.2010
Chirii - Sentinta civila nr. 6956 din data de 30.06.2010
Pretentii - Sentinta civila nr. 209 din data de 15.01.2010
pretentii comerciale - Sentinta civila nr. 10936 din data de 23.12.2009