Evacuare chiriasi din imobilul restituit in baza Legii nr.10/2001. Imposibilitatea incheierii unui nou contract de inchiriere in conditiile OUG nr.40/1999, modificata.

Evacuare chiriasi din imobilul restituit in baza Legii nr.10/2001. Imposibilitatea incheierii unui nou contract de inchiriere in conditiile OUG nr.40/1999, modificata.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.2001/4/2008 - DECIZIA CIVILA NR.53/19.01.2010)

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 4 Bucuresti, la data de 04.03.2008, sub nr.2001/4/2008, reclamanta D.I.M. a solicitat instantei evacuarea paratilor D.N., D.M., D.C., D.F., D.G., D.N., D.C., D.D si D.D. din apartamentul nr.3, situat in Bucuresti, str.Concordiei nr.9, corp A, parter, pentru lipsa titlului locativ.
Paratii au depus cerere reconventionala la data de 9.05.2008, prin care au solicitat, in principal, in contradictoriu cu reclamanta D.I. si parata P.M.B., desfiintarea dispozitiei nr.1081/2003, si, in subsidiar, obligarea reclamantei la incheierea unui nou contract de inchiriere, precum si la plata contravalorii investitiilor facute in apartament, in suma de 1.000 lei, si instituirea unui drept de retentie pana la plata sumei respective.
Prin incheierea de sedinta din data de 26.09.2008, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesul active a reclamantei parate si exceptia autoritatii de lucru judecat, in raport de sentinta civila nr.1532/2007, a admis exceptia lipsei calitatii procesual active a paratilor reclamanti, pe capatul de cerere privind anularea dispozitiei nr.1081/2003, si a unit cu fondul exceptia lipsei calitatii procesual pasive a reclamantei parate, pe capatul de cerere privind contravaloarea investitiilor.
Prin sentinta civila nr.6005/17.11.2008, Judecatoria sectorului 4 Bucuresti a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a reclamantei parate, invocata de aceasta, in ceea ce priveste capatul de cerere reconventionala, avand ca obiect obligarea sa la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de contravaloare investitii, a respins acest capat de cerere reconventionala, ca fiind formulat impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva; a respins, ca neintemeiate, celelalte capete de cerere reconventionala, avand ca obiect si obligarea reclamantei parate la incheierea unui contract de inchiriere pentru imobil si instituirea unui drept de retentie asupra acestuia; a admis cererea principala formulata de reclamanta parata D.I.M. si a dispus evacuarea paratilor din imobilul situat in Bucuresti, str. Concordiei nr.9, corp A, ap.3, sector 4.
Impotriva acestei sentinte, au declarat apel paratii D.N. si D.M., fiind inregistrat la Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, sub nr.2001/4/2008, la data de 16.01.2009.
Prin decizia civila nr.464/A/31.03.2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut urmatoarele:
Primul motiv de apel a fost gasit neintemeiat, instanta de fond solutionand corect exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantilor parati, pe capatul din cererea reconventionala, prin care s-a solicitat constatarea nulitatii absolute si desfiintarea Dispozitiei nr.1081/2003.
     Se observa ca apelantii parati reclamanti sunt terti fata de dispozitia mentionata, nefacand dovada faptului ca fac parte din categoria mentionata in art. 26 din 10/2001, pentru a putea ataca in justitie o dispozitie emisa in baza Legii nr.10/2001.
     Potrivit acestui articol, alin. 3, dispozitia emisa in baza Legii nr. 10/2001 poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita. Or, in speta, apelantii parati reclamanti nu au facut dovada interesului personal in desfiintarea dispozitiei nr. 1081/2003, imobilul ce face obiectul dispozitiei a fost ocupat de apelantii parati reclamanti, in calitate de chiriasi, nefiind detinut de acestia in baza vreunui titlu de proprietate.
     Chiar daca dispozitia nr.1081/2003 ar fi desfiintata, imobilul nu ar reveni in patrimoniul apelantilor, ci in patrimoniul P.M.B., care ar putea dispune cum doreste de acest bun. Revenirea in patrimoniul primariei nu indreptateste in mod automat pe apelantii parati reclamanti la incheierea unui contract de vanzare-cumparare asupra imobilului, intrucat unitatea detinatoare il poate vinde oricarei alte persoane decat apelantilor.
Tribunalul nu poate primi sustinerea apelantilor parati reclamanti, in sensul ca acestia prezinta interes in constatarea nulitatii si desfiintarii dispozitiei nr.1081/2003, intrucat ar putea cumpara apartamentul, in conditiile art.9 din Legea nr.112/1995, potrivit  caruia chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevazut de art.14, pentru cumpararea acestor apartamente, cu plata integrala sau in rate a pretului, intrucat optiunea de a cumpara apartamentul nu reprezinta si o obligatie pentru vanzator, contractul de vanzare-cumparare incheindu-se prin acordul de vointa al contractantilor.
Al doilea motiv de apel, prin care se sustine gresita solutionare a exceptiei autoritatii de lucru judecat, a fost inlaturat, ca neintemeiat, de tribunal, intrucat instanta de fond, in mod corect, a respins aceasta exceptie.
     Tribunalul a observat ca nu sunt intrunite cumulativ elementele autoritatii de lucru judecat, astfel cum sunt retinute in art.1201 Cod civil si art.166 Cod de procedura civila, intre litigiul de fata si litigiul solutionat definitiv si irevocabil prin sentinta civila nr.1532/2007, pronuntata de Judecatoria sectorului 4 Bucuresti, nu exista identitate de cauza, intrucat, in litigiul de fata, s-a solicitat evacuarea pentru lipsa titlului, iar, in procesul anterior, s-a solicitat evacuarea pentru neplata chiriei.
Motivul trei de apel, in care s-a sustinut ca cererea de evacuare a fost admisa in mod gresit, a fost gasit ca neintemeiat de tribunal.
S-a retinut ca instanta de fond a admis cererea de evacuare, prin prisma faptului ca paratii nu detin un titlu locativ valabil. Avand in vedere ca, la data de 08.05.2005, a expirat contractul de inchiriere, incheiat intre intimata si apelantul D.N., acesta din urma impreuna cu ceilalti parati nu mai au nici un drept locativ asupra imobilului pe care il ocupa. Constatand ca apelantii ocupa fara titlu imobilul proprietatea intimatei, instanta de fond a aplicat corespunzator dispozitiile art.480 Cod civil si a dispus evacuarea acestora.
Tribunalul a aplicat si art.1 din Protocolul nr.1 al C.E.D.O., prin care  se garanteaza dreptul de proprietate, o garantie similara regasindu-se si in dispozitiile constitutionale.
Astfel, s-a apreciat ca existenta fostilor chiriasi, in spatiul proprietatea sa, o impiedica pe intimata reclamanta sa dispuna de bunul sau, asa cum Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in cauzele contra Romaniei, ca proprietarului, ce a redobandit proprietatea locuintei sale, i-a fost impusa, de legiuitor, o sarcina deosebit de impovaratoare, vadit disproportionata fata de scopul legitim urmarit, si anume protejarea unei categorii sociale a chiriasilor imobilelor preluate abuziv dupa 1945 de Statul Roman.
Fata de imprejurarea ca dreptul de proprietate constituie un drept fundamental, instanta de fond a dispus in mod corect evacuarea apelantilor parati, ca singura modalitate prin care intimata reclamanta isi poate exercita toate prerogativele dreptului de proprietate, garantat de Constitutie, in conditiile in care apelantii paratii nu detin un titlu valabil asupra locuintei in litigiu.
Tribunalul a apreciat ca se impune evacuarea apelantilor parati, acestia continuand sa ocupe imobilul, fara a mai avea vreun titlu locativ, lipsind intimata reclamanta de atributul conferit de dreptul sau de proprietate asupra obiectului locatiunii, acela de usus.
Fata de cele retinute, tribunalul a apreciat neintemeiat si motivul patru de apel, ce se refera la solutia data cererii paratilor reclamanti, de obligare a reclamantei parate la incheierea unui contract de inchiriere.
A impune intimatei reclamante obligatia sa incheie contract de inchiriere cu fostii chiriasi inseamna a o priva, in fapt si in drept, de prerogativa cea mai importanta a dreptului de proprietate, si anume folosinta.
Nu in ultimul rand, este de subliniat, din aceeasi perspectiva a privarii de dreptul de proprietate, ca si prerogativa dreptului de a de dispune de bunul proprietate este in egala masura afectata, fiind previzibil ca nici o persoana nu va cumpara (sau daca o va face, tranzactia se va face la un pret mult mai mic) un imobil, pe care stie ca este foarte posibil sa nu-l poata folosi niciodata, din cauza ocuparii acestuia de chiriasi, care pot solicita prelungiri succesive ale termenelor inchirierii.
Interesul legitim de protejare a unei categorii sociale nu se poate realiza exclusiv prin grevarea dreptului de proprietate al particularilor. Desi este indiscutabil o modalitate facila de rezolvare a unor situatii locative urgente, o asemenea masura incalca, in mod evident, dreptul de proprietate, depasind limitele la care fac referire alin.2 al art.1 din Protocolul nr.1 al C.E.D.O.
Tribunalul nu a retinut sustinerile apelantilor parati, pe aspectul cererii reconventionale, in sensul ca se solicita incheierea unui nou contract de inchiriere, intrucat, in prezent, nu mai sunt aplicabile dispozitiile O.U.G. 40/1999, ci sunt aplicabile prevederile din materia locatiunii, prevazute in Codul civil si Legea nr.114/1996, iar cuantumul chiriei se stabileste in urma negocierii dintre partile contractante ale contractului de inchiriere, proprietarul neputand fi obligat sa accepte o chirie minima si sa tolereze, la nesfarsit, un chirias, intrucat nu persoanele fizice se ocupa de protectia sociala a persoanelor, ci statul.
Mai mult, se observa ca apelantul parat D.N., la momentul incheierii contractului de inchiriere, pe o durata de un an, a renuntat la beneficiul acordat prin O.U.G. nr.40/1999, de a incheia un contract de inchiriere pe o durata de 5 ani, astfel ca, dupa expirarea termenului de un an, nu se mai poate prevala de faptul ca este indreptatit la incheierea unui contract de inchiriere, pentru o perioada de 4 ani, restul ramas din 5 ani.
Tribunalul a apreciat ca instanta de judecata nu se poate substitui, in mod valabil, vointei proprietarului, in ceea ce priveste incheierea unui contract de inchiriere cu stabilirea chiriei datorate, o ipoteza contrara echivaland cu incalcarea libertatii recunoscute partilor de a incheia sau nu un act juridic.
Motivul al cincilea de apel, referitor la respingerea cererii privind contravaloarea investitiilor, in suma de 1.000 lei, a fost apreciat, ca neintemeiat, si, in consecinta, inlaturat.
Tribunalul a apreciat ca instanta de fond a facut in mod corect aplicarea prevederilor art.48 din Legea nr.10/2001, potrivit cu care, in cazul in care imobilul care se restituie a fost preluat fara titlu valabil, obligatia de despagubire revine statului sau unitatii detinatoare, acest articol fiind in vigoare la data pronuntarii hotararii judecatoresti.
Tribunalul a apreciat ca, in speta, nu devin aplicabile dispozitiile art.48 alin.2 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.1/2009 publicata in M. Of. nr.63/03.02.2009, conform carora, indiferent daca imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fara titlu, obligatia despagubirii revine persoanei indreptatite, avand in vedere principiul neretroactivitatii legii, consacrat in art.1 Cod civil, potrivit caruia legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactiva, adica pentru trecut; legea se aplica numai faptelor petrecute in intervalul de timp de la intrarea sa in vigoare si pana la iesirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrarii ei in vigoare, si principiul aplicarii imediate a legii civile noi, potrivit caruia legea civila noua se aplica tuturor situatiilor ivite dupa intrarea ei in vigoare, legea veche nefiind aplicabila din acest moment.
Tribunalul a considerat ca este injust ca fostul proprietar, caruia i s-a preluat abuziv o locuinta si, apoi, i s-a restituit, prin procedura prevazuta de Legea nr.10/2001, sa fie supus la obligatia de a suporta costul imbunatatirilor aduse de fostii chiriasi, imbunatatiri asupra caruia fostul proprietar nu si-a dat acordul si care, poate, nu vor fi folosite de acesta in viitor, intrucat nu corespund cerintelor de calitate, utilizate si frumusete, etc.
     Impotriva acestei decizii, au declarat recurs paratii - reclamanti D.N. si D.M..
     Un prim motiv de recurs, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, s-a raportat la faptul ca instanta de apel a inlaturat, ca neintemeiata, critica formulata in apel, cu privire la solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a paratilor, pe capatul de cerere avand ca obiect desfiintarea dispozitiei P.G. al M.B. nr. 1081/23.06.2003.
     In sustinerea acestui motiv, recurentii au aratat ca dispozitia nr. 1081/23.06.2003 reprezinta un veritabil titlu de proprietate al intimatei si, ca orice inscris, poate face obiectul controlului de legalitate din partea instantelor judecatoresti de drept comun, aceasta fiind si practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie, interesul pe care-l pot invoca in promovarea acestei cereri fiind acela reglementat de prevederile Legii nr.112/1995, potrivit carora, in eventualitatea desfiintarii dispozitiei, ar avea acces la procedura reglementata de art.9 al Legii nr.112/1995.
     Un al doilea motiv de recurs, intemeiat, de asemenea, pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, s-a raportat la respingerea, ca neintemeiata, a exceptiei autoritatii de lucru judecat.
     Astfel, recurentii au aratat ca aveau un titlu locativ valabil, la data introducerii cererii de chemare in judecata, intemeiat pe existenta unui raport locativ nascut in virtutea art.14 din O.U.G. nr.40/1999, republicata, aspect care a intrat in autoritate de lucru judecat, conform sentintei civile nr.1532/2007, definitiva si irevocabila, si care este obligatorie si pentru reclamanta din prezenta cauza, ceea ce determina concluzia ca recurentii ar mai avea titlu locativ, cel putin pana la data de 09.05.2009.
     Un alt motiv de recurs s-a raportat la solutia admiterii cererii de evacuare a recurentilor, pe care acestia o considera nelegala, pentru mai multe argumente.
     Un prim argument l-ar constitui faptul ca recurentii sunt indreptatiti la un contract de inchiriere pe minimum 5 ani, incepand cu data la care locatoarea, beneficiara dispozitiei nr.1081/23.06.2003, a solicitat incheierea unui nou contract de inchiriere, aceasta fiind obligata sa respecte, in raport cu chiriasii actuali, dispozitiile O.U.G. nr.40/1999, modificata prin Legea nr.241/2001, iar un al doilea argument se intemeiaza pe imprejurarea ca, si in ipoteza in care s-ar accepta ca recurentii nu mai au un titlu locativ, in temeiul art.14 din O.U.G. nr.40/1999, acest titlu locativ este reprezentat de contractul de inchiriere, inregistrat la A.F.P., sub nr. 39941/06.05.2004.
     Astfel, chiar daca termenul contractual a expirat la data de 09.05.2005, totusi, dupa aceasta data, recurentii au ramas netulburati in folosinta imobilului inchiriat, iar reclamanta s-ar prevala de calitatea de locatoare, din moment ce a incasat in continuare chiria ce se cuvenea acesteia, contractul de inchiriere fiind prelungit, prin tacita relocatiune, conform art.1437 Cod civil.
     Un argument suplimentar al acestei teze a fost acela ca, in dosarul civil nr.14115/4/2006, reclamanta a solicitat rezilierea contractului  de inchiriere, deci incetarea numai pentru viitor a acestui contract, ceea ce inseamna ca reclamanta a avut in vedere un contract valabil si actual, la data introducerii cererii, contract ce nu poate inceta prin denuntare, asa cum a apreciat prima instanta, care nu a luat in considerare ca, in dosarul mentionat, nu s-a cerut denuntarea contractului, ci s-a formulat actiunea in "rezolutiune", incercandu-se angajarea raspunderii contractuale, actiune care a fost respinsa, ca neintemeiata.
     O alta critica, intemeiata pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, s-a raportat la respingerea, ca neintemeiata, a cererii paratilor - reclamanti de obligare a reclamantei - parate la incheierea unui nou contract de inchiriere, pentru o perioada de 4 ani, in considerarea faptului ca, la data de 06.05.2004, au incheiat cu reclamanta un contract numai pentru o perioada de un an, iar, la solicitarea formulata in anul 2007, de a incheia un nou contract de inchiriere, nu au primit nici un raspuns.
     Ultimul motiv de recurs a criticat respingerea ca neintemeiata a cererii recurentilor de obligare a reclamantei la achitarea contravalorii investitiilor aduse imobilului, in valoare de 1.000 lei, precum si cererii de instituire a unui drept de retentie asupra imobilului, pana la data platii valorii solicitate anterior.
     In acest sens, recurentii au sustinut ca, la imobilul in litigiu, au realizat investitii cu privire la instalatia de gaze si de apa curenta, ce nu fac parte din categoria cheltuielilor locative, ce ar cadea, in temeiul art.1447 Cod civil, numai in sarcina locatarului, instanta neluand act de faptul ca reclamanta a recunoscut pretentiile lor, la ultimul termen de judecata, si facand o confuzie intre preluarea abuziva, respectiv neabuziva a imobilului, si preluarea cu titlu sau fara titlu a acestuia, in cauza, fiind incidente dispozitiile art.48 alin.2 din Legea nr.10/2001.
     Intimata Dumitru Iulia nu a formulat intampinare, in termenul legal reglementat de art. 308 alin. 2 Cod procedura civila, depunand insa concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
     In etapa procesuala a recursului, nu a fost administrata proba cu inscrisuri noi, in sensul art.305 Cod procedura civila, fiind depusa doar o decizie de speta.
     Examinand decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, si analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
     Asupra primului motiv de recurs, prin care se invoca nelegala solutionare a exceptiei procesuale de fond, absoluta, peremptorie a lipsei calitatii procesuale active a paratilor - reclamanti D.N. si D.M., pe capatul de cerere avand ca obiect desfiintarea dispozitiei P.G. al M.B. nr.1081/2003, pentru nelegalitate, ce decurge din pretinsa nelegalitate a actelor ce au stat la baza emiterii sale, Curtea il apreciaza ca nefondat, pentru urmatoarele argumente:
     Prin dispozitia nr. 1081/23.06.2003, emisa de P.G. al M.B., s-a restituit in natura, in proprietatea intimatei din prezenta cauza, D.I.M., imobilul situat in Bucuresti, str.C., nr.9, sector 4 compus din teren in suprafata de 328,92 mp, din terenul in suprafata totala de 383 mp, construit si neconstruit si constructii Corp A si B, mai putin apartamentele vandute, conform contractelor de vanzare - cumparare nr.135/1996 si nr.2095/1997, cu cotele de teren aferente de 54,08 mp, intimata fiind pusa in posesie la data de 3.07.2003, conform procesului-verbal de la aceeasi data.
      In dezlegarea acestui motiv de recurs, esentiala este stabilirea calitatii de chiriasi a recurentilor, calitate ce ar putea determina legitimare procesuala activa, in sustinerea capatului cererii reconventionale, avand ca obiect desfiintarea dispozitiei nr.1081/23.06.2003 a P.G. al M.B..
     Or, Curtea constata ca acesta este principalul aspect ce se disputa in cauza, astfel incat analiza acestui motiv nu va putea fi realizata decat subsecvent analizezi titlului locativ al recurentilor.
     In acest punct, Curtea retine ca, la data de 06.05.2004, intimata - reclamanta D.I.M. a incheiat cu recurentul D.N. un contract de inchiriere, pentru locuinta situata la parterul imobilului din Bucuresti, str.C., nr.9, sector 4, compus din doua camere si dependinte, durata inchirierii fiind de 12 luni, de la 01.05.2004, la 08.05.2005, contract ce a fost inregistrat la A.F.P. a sectorului 4 Bucuresti, sub nr.39941.
Anterior, recurentii - paratii au ocupat acest imobil, in calitate de chiriasi ai statului, in virtutea unui contract de locatiune, inregistrat sub nr.238/3/7.02.1995, prelungit ope legis, ca efect al Legii nr.17/1994 (fila 108, dosar fond).
In drept, in conformitate cu art.1 si 2 din OUG nr.40/1999, modificata prin Legea nr. 241/2001, durata contractelor de inchiriere pentru suprafetele cu destinatie de locuinta, prelungite sau reinnoite conform Legii nr.17/1994, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se prelungeste, la cererea chiriasului, pentru o perioada de 5 ani de la data intrarii in vigoare a acestui act normativ. (articolul 2, in forma initiala a ordonantei, avea urmatorul continut: durata contractelor de inchiriere, incheiate dupa prelungirea sau reinnoirea acestora in baza Legii nr. 17/1994, pentru suprafetele cu destinatie de locuinta, redobandite de fostii proprietari sau de mostenitorii acestora, se prelungeste, la cererea chiriasului, pentru o perioada de 3 ani de la data intrarii in vigoare a ordonantei).
Or, Curtea observa ca partile, prin acordul lor, au derogat de la termenul impus de OUG nr.40/1999, modificata prin Legea nr.241/2001, convenind incheierea unui contract de inchiriere pe o perioada de 12 luni, al carui termen a expirat la data de 8.05.2005, argumentele invocate de recurentul D.N., in sensul ca ar fi incheiat acest contract in necunostinta de cauza, fiind nestiutor de carte, neavand relevanta juridica pentru solutionarea prezentei cauze.
     Astfel, Curtea apreciaza ca prelungirea contractului de inchiriere, chiar si in ipoteza neindeplinirii procedurii reglementate de art.10 si 11 din ordonanta, ar fi operat, in conditiile art. 1 si urmatoarele din OUG nr. 40/1999, pana la incheierea contractului de inchiriere, dar nu mai mult decat prelungirea de drept acordata prin lege si, anume, timp de 5 ani de la data in vigoare a legii, respectiv pana la data de 8.04.2004.
Aceasta interpretare teleologica corespunde ratiunii legii, aceea de protectie a chiriasilor pe o perioada determinata de timp, si a interpreta altfel ar insemna crearea de situatii diferite si discriminatorii, in functie de momentul emiterii dispozitiilor de catre unitatea detinatoare sau pronuntarii hotararilor irevocabile de restituire a imobilelor in favoarea fostilor proprietari, cu consecinte  diferite in ceea ce priveste dreptul locativ al chiriasilor, desi toti au avut situatia de chiriasi in fostele imobile preluate abuziv de catre stat si li s-a recunoscut posibilitatea de a mai locui in astfel de spatii, doar pe o perioada de 5 ani de la intrarea in vigoare a OUG nr.40/1999.
Acest argument este sustinut si de faptul ca prorogarea contractului de  inchiriere ii va fi opozabila proprietarului, ca o obligatie scriptae in rem, pana la implinirea termenului de 5 ani, in situatia in care acesta nu incheie el insusi un nou contract de inchiriere cu locatarii, pentru o perioada determinata, conform vointei partilor contractante, proprietarul neputand fi obligat la incheierea unui contract de inchiriere pe o perioada mai mare decat cea ramasa pana la expirarea prorogarii legale.
Consecventa interpretarii rezulta si din modalitatea in care s-a reglementat prorogarea locatiunii dupa data de 8.04.2004, locatiune care are ca obiect numai imobilele din fondul locativ de stat, conform OUG nr.8/2004.
In acest context si relativ la inexistenta unui titlu locativ legal, care sa justifice in continuare locatiunea recurentilor, Curtea considera necesar a face aplicarea directa a  Conventiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Primului Protocol aditional la Conventie care garanteaza dreptul la respectarea bunurilor si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, reamintind ca textul Conventiei nu poate fi disociat de jurisprudenta dezvoltata de instanta de contencios european, ca acestea formeaza impreuna un bloc de conventionalitate, care se impune cu forta obligatorie instantelor nationale, conform art.11 si 20 din Constitutia Romaniei si art. 46 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care prevede ca hotararile definitive pronuntate de Curte sunt executorii si obligatorii pentru statul parte la acest tratat international.
     Astfel, in conformitate cu articolul 1 al Primului Protocol aditional la Conventie: "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decat pentru  cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor in conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contributii sau amenzilor."
     Din interpretarea acestor dispozitii conventionale, rezulta ca dreptul de proprietate nu este unul absolut si ca el poate fi supus limitarilor care, insa, trebuie sa fie prevazute de o lege accesibila si previzibila, sa urmareasca un scop legitim, sa fie necesare intr-o societate democratica si sa pastreze un raport rezonabil de proportionaliate intre interesele balansate, intre scopul urmarit si mijloacele folosite.
     In cauzele impotriva Romaniei, analizate in aceasta materie, Curtea a relevat ca ca nu se contesta ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.40/1999, a instituit prin dispozitiile sale o reglementare a folosintei bunurilor si ca al doilea alineat al articolului 1 al Protocolului nr. 1 intra prin urmare in joc (cauzele Radovici si Stanescu, Cleja si Mihalcea, Popescu si Toader, Oancea c. Romaniei).
Astfel, s-a apreciat ca masura prelungirii valabilitatii contractelor de inchiriere in curs, desi urmareste un scop de interes general, si anume protectia chiriasilor in fata penuriei acute de locuinte, mostenite din perioda comunista, ceea ce ar achivala, in opinia instantei de recurs, cu circumstante exceptionale, relevate de Curte in jurisprudenta impotriva altor state, absenta unor proceduri sau mecanisme legislative previzibile si coerente, care sa reglementeze anumite garantii pentru punerea lor in practica si incidenta lor asupra dreptului de proprietate al locatorului, care sa nu fie nici arbitrare nici imprevizibile implica riscul de a impune locatorului o sarcina excesiva in privinta posibilitatii de a dispune de bunul sau, statul avand obligatias pozitiva de adopta astfel de mecanisme (a se vedea, mutatis mutandis, Imobiliare Saffi contra Italiei, Scollo contra Italiei, hotararea din 28 septembrie 1995 si Hutten-Czapskaca contra Poloniei , par. 221 si 222).
Or, Curtea nu este convinsa ca ordonanta de urgenta a Guvernului a instaurat o asemenea piedica pentru a evita riscurile de imprevizibilitate sau de arbitrar. Doua dispozitii ale ordonantei de urgenta a Guvernului atrag in special atentia sa in aceasta privinta, respectiv articolul 11 par. 1 si articolul 13 din OUG nr. 40/1999 si consecintele ce decurg din aplicarea sa de catre tribunalele nationale. Evaluand dispozitiile OUG nr.40/1999 si consecintele aplicarii acestora, Curtea Europeana a considerat ca este inacceptabil sa se impuna proprietarilor o sarcina speciala si exorbitanta, ca aceea de a mentine locatarii in imobilul lor timp de mai multi ani, fara nici o posibilitate concreta si reala de a incasa o chirie si ca restrictiile suferite de proprietari in privinta folosirii bunului lor imobiliar nu au inlesnit pastrarea justului echilibru intre protectia dreptului individului la respectarea bunurilor sale si cerintele interesului general.
     Rationamentul Curtii poate fi aplicat si in cauza dedusa judecatii, intrucat instanta de recurs nu poate ignora faptul ca dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, Bd.D. nr. 29, ap. 3, sector 1, al intimatei D.I. - M. a fost recunoscut cu efect retroactiv si, deci, nerevocabil, din anul 2003, in virtutea dispozitiei nr.1081/23.06.2003 a P.G. al M.B..
     In acelasi sens, Curtea observa ca, timp de 6 ani,  intimata reclamanta nu a putut exercita, in mod deplin, atributele dreptului de proprietate, neputand folosi bunul si neincasand nici o indemnizatie proportionala pentru aceasta lipsa de folosinta.
     Or, daca putem fi de acord ca prelungirea contractului de inchiriere in virtutea Legii nr.17/1994 si, chiar, in virtutea OUG nr.40/1999, intra in notiunea de reglementare a folosintei bunului, privita ca limitare a dreptului de proprietate, daca are o durata rezonabila in timp si este insotita de o indemnizare proportionala, este evident ca a aprecia ca prelungirea contractului de inchiriere opereaza, si dupa expirarea termenului legal, 8 aprilie 2004, ar determina impunerea asupra proprietarului a unei sarcini excesive si disproportionate, de natura a ii aduce atingere dreptului sau de proprietate, astfel cum este acesta reglementat de actele normative interne si internationale relevante in aceasta materie.
     In acelasi sens, Curtea apreciaza ca sanctiunea imposibilitatii continuarii locatiunii intervine, in cauza, pentru expirarea, la data de 8 aprilie 1999, a termenului legal instituit de OUG nr.40/1999 pentru prelungirea locatiunii.
     Asupra celui de-al doilea motiv de recurs, prin care se critica respingerea, ca neintemeiata, a exceptiei autoritatii de lucru judecat, exceptie absoluta, peremptorie, pe planul dreptului procesual civil, conform art. 166 Cod procedura civila, prezumtie legala irefragabila, pe planul dreptului civil, conform art.1201 pct.4 Cod civil, Curtea considera ca este, de asemenea, neintemeiat.
     Astfel, Curtea apreciaza ca instanta de fond a dezlegat in mod legal aceasta exceptie, prin raportare la sentinta civila nr. 1532/9 martie 2007, pronuntata de Judecatoria sectorului 4 Bucuresti, in dosarul nr.14.115/4/2006 (fila 64, dosar fond), atunci cand a apreciat ca nu este intrunita tripla identitate - de parti, de obiect si de cauza juridica - ce caracterizeaza autoritatea de lucru judecat, intrucat cererea de reziliere a contractului de inchiriere nr. 39.941/2004 si de evacuare, ce a format obiectul acelui dosar, a avut drept cauza juridica neplata chiriei, iar cererea de evacuare ce formeaza obiectul prezentei cauze este determinata de absenta titlului locativ al paratilor. 
     In acest sens, nu se poate considera ca recurentii au in continuare un titlul valabil pentru imobilul in litigiu, in virtutea considerentelor expuse de acea instanta in continutul sentintei civile nr. 1532/9 martie 2007, instanta care a apreciat ca, desi termenul locatiunii a expirat, contractul a fost reinnoit tacit, intrucat, in opinia Curtii, chiar daca s-ar invoca de catre recurenti tacita relocatiune, contractul de inchiriere cu termen, la expirarea duratei locatiunii, s-ar transforma intr-un contract pe durata nedeterminata, iar prezenta cerere de evacuare ar echivala cu anuntarea concediului, insa, in cauza dedusa judecatii, argumentul peremptoriu sustinut de instanta de recurs nu functioneaza in aceasta paradigma, ci se sprijina pe inexistenta unui temei legal intern, temei inlaturat si din perspectiva conventionala, care sa mai justifice locatiunea recurentilor, dupa data de 8 aprilie 2004, in absenta unui contract de inchiriere care sa exprime vointa tuturor partilor contractante, astfel cum s-a expus anterior.
     Apreciind ca recurentii parati D.N. si D.M. nu mai justifica un titlu locativ legal pentru imobilul situat in Bucuresti, Bd.D. nr. 29, ap. 3, sector 1, Curtea concluzioneaza ca acestia nu mai au legitimare procesuala activa, in sustinerea capatului cererii reconventionale, avand ca obiect desfiintarea dispozitiei nr.1081/23.06.2003 a P.G. al M.B., intrucat nu mai pot pretinde nici un drept in raportul juridic dedus judecatii, fiind terti desavarsiti, in raport de acest act juridic, si nu mai au nicio calitate de a pretinde ca efectele nulitatii absolute a acestei dispozitii, prin care s-a restituit in natura, in proprietatea intimatei D.I.M., imobilul situat in Bucuresti, str.C., nr.9, sector 4, compus din teren in suprafata de 328,92 mp, din terenul in suprafata totala de 383 mp, construit si neconstruit si constructii Corp A si B, mai putin apartamentele vandute, conform contractelor de vanzare - cumparare nr.135/1996 si nr.2095/1997, cu cotele de teren aferente de 54,08 mp, s-ar putea produce in favoarea lor.
     In ceea ce priveste ultimul motiv de recurs, prin care s-a criticat respingerea, ca neintemeiata, a cererii recurentilor de obligare a intimatei reclamante la achitarea contravalorii investitiilor aduse imobilului, in valoare de 1.000 lei, precum si cererii de instituire a unui drept de retentie asupra imobilului, pana la data platii valorii solicitate anterior, Curtea considera ca este neintemeiat, intrucat instanta de fond a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art.48 alin.2 din Legea 10/2001, astfel cum erau acestea in vigoare la data pronuntarii sentintei civile nr.6005/17.11.2008, admitand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a reclamantei parate D.I.M., in ceea ce priveste capatul cererii reconventionale, avand ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de contravaloare investitii, si respingand, in absenta stabilirii existentei unui drept de creanta al paratilor - reclamanti, impotriva reclamantei - parate, instituirea unui drept de retentie pana la achitarea pretinsei creante.
     Pentru considerentele expuse, retinand ca recurentii parati D.N. si D.M. nu mai justifica un titlu locativ legal pentru imobilul situat in Bucuresti, Bd.D. nr. 29, ap. 3, sector 1, si ca nu este incident, in cauza, motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul exercitat de recurentii impotriva deciziei civile nr.464 A/31.03.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, in dosarul nr. 2001/4/2008, in contradictoriu cu intimata - reclamanta D.I. - M. si cu intimatii - parati D.C., D.F., D.G., D.N., D.C., D.D., P.M.B., prin P.G..