Litigiu de munca. Suspendare contract individual de munca. Aplicabilitatea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279/2015. Natura juridica a drepturilor banesti aferente perioadei in care contractul individual de munca a fost suspendat.

Litigiu de munca. Suspendare contract individual de munca. Aplicabilitatea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279/2015. Natura juridica a drepturilor banesti aferente perioadei in care contractul individual de munca a fost suspendat.

Art. 52 alin. 1 lit. b, art. 52 alin. 2 din Codul muncii

Chiar daca dispozitiile art.52 alin.1 lit.b Codul muncii erau constitutionale la data emiterii deciziei contestata in prezenta cauza, Curtea nu poate ignora faptul ca aplicarea pentru viitor a deciziilor instantei de control constitutional vizeaza inclusiv situa?iile juridice pendinte, deci cele care nu au devenit facta praeterita, ca urmare a necontestarii lor, or prezentul litigiul aflat pe rolul instantei, avand ca obiect constatarea nulitatii deciziei de suspendare a contractului individual de munca, se incadreaza in ceea ce instanta de control constitutional a calificat ca fiind cauze pendinte la momentul publicarii deciziei sale de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate. Asadar, decizia nr.279/2015 isi gaseste aplicarea atat timp cat raportul juridic contestat nu a fost epuizat, prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
Curtea retine ca dispozitiile art.52 alin.1 lit.b Codul muncii, fiind constatate neconstitutionale, nu mai pot fi considerare drept temei legal al suspendarii contractului individual de munca al intimatului, motiv pentru care prima instanta a anulat in mod corect decizia contestata.
Cu privire la drepturilor banesti aferente perioadei in care contractul individual de munca a fost suspendat, Curtea constata ca fiind lipsit de relevanta juridica faptul ca intimatul nu a prestat munca pentru angajator in perioada in care contractul sau individual de munca a fost suspendat intrucat prima instanta a dispus obligarea angajatorului la plata unei despagubiri pentru acest interval, iar nu a unor drepturile salariale, care reprezinta contraprestatia muncii, dispozitiile art.159 din Codul muncii invocate de apelanta nefiind asadar incidente in cauza.

(Curtea de Apel Bucure?ti, Sectia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Munca ?i Asigurari Sociale, decizia Nr.1804 din 22 martie 2017)

Impotriva sentintei de fond a declarat apel, in termen legal si motivat, parata T.H.& T.  S.A. (fosta S.H.M.  S.A.), pentru urmatoarele motive:
Solutia de admitere a nulitatii deciziei nr.18/20.04.2015, prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de munca conform prevederilor art.52, alin.(1) lit. b) din Codul Muncii („Decizia de suspendare CIM"), astfel cum aceasta a fost pronuntata de Tribunalul Bucuresti, este nelegala, fiind rezultatul aplicarii eronate a dispozitiilor legale incidente.
Decizia de suspendare a contractului individual de munca a fost emisa si comunicata anterior pronuntarii de catre Curtea Constitutionala a deciziei nr.279/23.04.2015 privind neconstitutionalitatea dispozitiilor art.52 alin.(1) lit. b) din Codul muncii.
Decizia Curtii Constitutionale nr.279/23.04.2015 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei in data de 17.06.2015, la doua luni dupa data la care decizia de suspendare a contractului individual de munca a fost emisa.
Potrivit prevederilor art.147 alin.(4) din Constitutie „deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor".
Prin urmare, neconstitutionalitatea unei prevederi legale, pronuntata printr-o decizie a Curtii Constitutionale, nu produce efecte retroactive, ci doar ex nunc, pentru viitor, dupa momentul aducerii sale la cunostinta, respectiv dupa data publicarii deciziei de neconstitutionalitate in Monitorul Oficial al Romaniei.
Asadar, neconstitutionalitatea dispozitiilor legale nu poate fi opusa efectelor juridice produse de acte emise anterior momentului publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, ci doar efectelor juridice produse de acte emise ulterior acestui moment.
Mai mult, motivele de nulitate ale unui act emis in temeiul unui prevederi declarate neconstitutionale, in speta decizia de suspendare a contractului individual de munca, trebuie analizata la momentul emiterii acesteia (cauzele de nulitate fiind anterioare sau concomitente emiterii actului). Or, in cauza decizia de suspendare a contractului individual de munca a fost emisa la data de 20.04.2015 si comunicata intimatului-reclamant in data de 22.04.2015, data la care dispozitiile art.52 alin.(1) lit. b) din Codul muncii erau in vigoare si, implicit, produceau efecte, societatea respectand toate conditiile prevazute de lege pentru emiterea actului respectiv.
Nu are relevanta faptul ca, ulterior emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de munca, prevederea legala in temeiul careia a fost emisa decizia de suspendare a contractului individual de munca a fost declarata neconstitutionala, aceasta fiind o chestiune ulterioara, si nu o chestiune prejudiciala, respectiv o problema juridica a carei rezolvare trebuie sa preceada solutionarea litigiului.
Solutia contrara ar determina nulitatea tuturor actelor individuale (in speta deciziile de suspendare) emise anterior constatarii neconstitutionalitatii dispozitiilor art.52 alin.(1) lit. b) din Codul muncii, situatie ce ar incalca principiul securitatii raporturilor juridice.
Prin urmare, solutia instantei de constatare a nulitatii deciziei de suspendare a contractului individual de munca este in mod evident eronata.
Referitor la nelegalitatea si netemeinicia sentintei apelate in ceea ce priveste solutionarea cererii completatoare formulata de intimatul-reclamant, arata ca sub acest aspect, in cauza cererea introductiva a fost precizata si completata, in sensul obligarii paratei la plata unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit intimatul-reclamant pe perioada suspendarii contractului de munca la zi.
Judecatorul fondului, folosind un rationament vag si oscilant si ignorand argumentele paratei din concluziile orale si scrise, incercand sa justifice solutia de admitere a nulitatii decizie de suspendare, a admis acest capat de cerere.
Potrivit art.159 din Codul muncii salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului de munca, salariatul avand dreptul la salariu pentru munca prestata.
Or, in cauza de fata, incepand cu data emiterii deciziei de suspendare (20.04.2015), intimatul-reclamant nu a prestat niciun fel de munca in favoarea societatii, nefiind prin urmare indreptatit la nicio plata salariala.
Codul muncii reglementeaza in mod expres cazurile in care un salariat are dreptul la despagubiri egale cu salariile de care ar fi beneficiat, respectiv in cazul concedierii nelegale, conform art.80 alin.(1) Codul muncii; in cazul suspendarii contractului de munca pe durata cercetarii disciplinare prealabile, daca se constata nevinovatia celui in cauza, conform art.52 alin.(2) Codul muncii coroborat cu art.52 alin.(1) lit. a); in cazul suspendarii contractului de munca al salariatului impotriva caruia s-a formulat plangere penala, daca se constata nevinovatia celui in cauza, conform art.52 alin.(2) Codul muncii coroborat cu art.52 alin.(1) lit. b).
In cauza de fata nu este incidenta niciuna dintre situatiile de mai sus si, prin urmare, intimatul-reclamant nu este indreptatit la despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului individual de munca la zi.
Cu toate acestea, chiar daca prin absurd instanta de fond ar fi inlaturat argumentele mentionate mai sus, nulitatea deciziei de suspendare a contractului individual de munca poate fi doar partiala, cu privire la efectele juridice ale acestei decizii dupa expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei nr.279/23.04.2015 in Monitorul Oficial al Romaniei (respectiv 45 de zile de la data de 17.06.2015), in temeiul art.147 alin.(1) din Constitutie, conform caruia dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.
Chiar daca instanta de fond ar fi apreciat ca decizia de suspendare a contractului individual de munca este nula, in virtutea aplicarii dispozitiilor art.147 alin.(1) din Constitutie, ar fi trebuit sa constate ca nulitatea acestei decizii poate fi doar partiala, in sensul ca efectele juridice ale nulitatii se aplica dupa expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei nr.279/23.04.2015 in Monitorul Oficial al Romaniei, respectiv incepand cu data de 1 august 2015 si ca pana la aceasta data societatea nu datoreaza niciun fel de despagubiri.
Intimatul-reclamant si alti noua salariati au fost incadrati pe pozitii care nu existau in organigrama societatii si care nu erau necesare in activitatea societatii.
Astfel, fostul director general al societatii a angajat 11 persoane, din care noua cu functii de conducere, fara aprobarea Consiliului de Administratie si pe pozitii care nu existau in organigrama societatii, cu depasirea mandatului incredintat de Consiliul de Administratie.
De asemenea, conditiile in care au fost incheiate aceste contracte incalca atat practicile si uzantele societatii, cat si practicile si uzantele in materie, fiind evident ca salariatii au actionat in intelegere cu fostul director general.
Astfel, salariile acestor persoane sunt net superioare salariilor personalului deja existent in societate, asa cum rezulta din raportul de audit intern. Sase din cei 11 salariati au salariul mult mai mare decat remuneratia directorului general.
De asemenea, salariatii beneficiaza de un preaviz la concediere de 180 de zile care este neuzual si in cazul functiilor de conducere, si cu atat mai mult in cazul functiilor de executie, si nu s-a stabilit o perioada de proba, necesara pentru verificarea aptitudinilor salariatilor.
Este de remarcat ca intimatul-reclamant, angajat in functia director resurse umane incepand cu data de 19.02.2015, avea stabilit in contractul de munca o perioada de preaviz in caz de concediere de 180 de zile lucratoare, fiind complet neuzual acordarea unui termen de preaviz de jumatate de an chiar si pentru o functie de conducere. Totodata, salariul intimatului-reclamant este de 12.114 lei mult prea mare pentru functia pe care o detinea si disproportionata fata de salariile acordate de societate.
Este evident ca salariatii, inclusiv intimatul-reclamant, impreuna cu fostul director general si cu depasirea limitelor mandatului acestuia din urma, au agreat termenii contractului de munca in detrimentul intereselor societatii, in vederea unor castiguri materiale nedatorate.
Pentru aceste considerente, apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei apelate, cu consecinta respingerii in tot a cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
In completarea cererii de apel, apelanta a sustinut ca cererea de chemare in judecata a fost inregistrata de catre reclamant la Tribunalul Bucuresti la data de 14.05.2015, astfel incat, decizia Curtii Constitutionale nr.279/23.04.2015 nu se poate aplica, deoarece cauza nu este una pendinte cu momentul pronuntarii neconstitutionalitatii prevederilor art.52 alin.(1) lit. b) teza I din Codul muncii.
Din jurisprudenta Curtii se desprinde opinia ca o decizie de admiterea a exceptiei de neconstitutionalitate se aplica atat cauzelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti la momentul pronuntarii acesteia, situatie in care respectivele dispozitii sunt aplicabile, precum si in cele in care a fost invocata exceptia de neconstitutionalitate. Or, in cauza de fata nu se regaseste in niciuna din cele doua situatii, fapt ce face inaplicabila, in speta, decizia Curtii Constitutionale nr.279/23.04.2015.
Mai mult, solutia instantei este nelegala deoarece raportat la prevederile art.147 alin.(1) si alin.(4) din Constitutia Romaniei, decizia de constatare a neconstitutionalitatii are drept consecinta incetarea pentru viitor a efectelor prevederilor declarate neconstitutionale.
In acest sens, „decizia Curtii Constitutionale se va aplica exclusiv in privinta raporturilor juridice ce urmeaza a se naste dupa publicarea sa in Monitorul Oficial. Asadar, raportul juridic stabilit anterior publicarii decizie reprezinta o facta praeterita din perspectiva acestei decizii. Pronuntarea unei decizii a Curtii Constitutionale prin care se constata neconstitutionalitatea unei norme legale nu poate constitui temei legal pentru o actiune in justitie, intrucat, prin crearea situatiei litigioase, partea ar viza modificarea raporturilor juridice existente, cu consecinta extinderii efectelor deciziei Curtii pentru trecut. Or, o asemenea situatie ar contraveni in mod flagrant prevederilor art.147 alin.(1) si alin.(4) din Constitutie, care consacra expres efectul ex nunc al deciziilor instantei constitutionale”.
Ca urmare a celor mai sus aratate, solicita a se observa ca neconstitutionalitatea dispozitiilor legale nu poate fi opusa efectelor juridice produse de acte emise anterior momentului publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, ci doar efectelor juridice produse de acte emise ulterior acestui moment.
Mai mult, motivele de nulitate ale unui act emis in temeiul unei prevederi declarate neconstitutionale, in speta decizia de suspendare a contractului individual de munca, trebuie analizate la momentul emiterii acestuia (cauzele de nulitate neputand fi decat anterioare sau concomitente emiterii actului). Or, in cauza decizia de suspendare a contractului individual de munca a fost emisa la data de 20.04.2015, data la care dispozitiile art.52 alin.(1) lit. b) din Codul muncii erau in vigoare si, implicit, produceau efecte, societatea respectand toate conditiile prevazute de lege pentru emiterea actului respectiv.
Nu are relevanta faptul ca, ulterior emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de munca, prevederea legala in temeiul careia a fost emisa decizia de suspendare a contractului individual de munca a fost declarata neconstitutionala, aceasta fiind o chestiune ulterioara, si nu o chestiune prejudiciala, respectiv o problema juridica a carei rezolvare trebuie sa preceada solutionarea litigiului.
Solutia contrara ar determina nulitatea tuturor actelor individuale (in speta deciziile de suspendare) emise anterior constatarii neconstitutionalitatii dispozitiilor art.52 alin.(1) lit. b) din Codul muncii, situatie ce ar incalca principiul securitatii raporturilor juridice.
Prin urmare, solutia instantei de constatare a nulitatii decizie de suspendare a contractului individual de munca este in mod evident eronata.
In sustinerea nelegalitatii si netemeiniciei sentintei apelate, invoca dispozitiile art.57 alin.(5) din Codul muncii care prevad ca "persoana care a prestat munca in temeiul unui contract individual de munca nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzator modului de indeplinire a atributiilor de serviciu”, dispozitii care pot fi transpuse oricarei alte situatii de anulare a unui act incheiat de angajator, in speta in cazul anularii deciziei de suspendare a contractului individual de munca.
In acelasi sens dispune legiuitorul si prin art.159 alin.(1) din Codul muncii care prevede ca "Salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca."
Or, intimatul-reclamant nu a prestat munca in cadrul societatii reclamante, anterior emiterii deciziei de suspendare, inca din data de 18.03.2015, data la care Consiliului de Administratie a constatat ca directorul general de la acel moment, prin depasirea contractului de mandat, a incheiat o serie de contractele de munca (printre care si cel al intimatului-reclamant), fara a cere avizul Consiliului de Administratie si fara a respecta organigrama societatii.
Ca urmare, fiind salariul contraprestatia muncii efectuate, iar munca fiind o prestare succesiva, acesta se plateste numai la finalul prestarii muncii, adica numai dupa ce se presteaza munca si numai pentru munca prestata. Or, in cauza de fata, anterior datei de 20.04.2015 cand a fost emisa decizia de suspendare, reclamantul nu a prestat niciun fel de munca in favoarea societatii, nefiind prin urmare indreptatit la nicio plata salariala.
In plus fata de cele precizate, Codul muncii reglementeaza in mod expres cazurile in care un salariat are dreptul la despagubiri egale cu salariile de care ar fi beneficiat, respectiv in cazul concedierii nelegale, conform art.80 alin.(1) Codul muncii; in cazul suspendarii contractului de munca pe durata cercetarii disciplinare prealabile, daca se constata nevinovatia celui in cauza, conform art.52 alin.(2) Codul muncii coroborat cu art.52 alin.(1) lit. a); in cazul suspendarii contractului de munca al salariatului impotriva caruia s-a formulat plangere penala, daca se constata nevinovatia celui in cauza, conform art.52 alin.(2) Codul muncii coroborat cu art.52 alin.(1) lit. b).
In cauza de fata nu este incidenta niciuna dintre situatiile de mai sus si, prin urmare, intimatul-reclamant nu este indreptatit la despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului individual de munca.
Cu toate acestea, chiar daca prin absurd instanta de fond ar fi inlaturat argumentele mentionate mai sus, nulitatea deciziei de suspendare a contractului individual de munca poate fi doar partiala, cu privire la efectele juridice ale acestei decizii, dupa expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei nr.279/23.04.2015 in Monitorul Oficial al Romaniei.
Astfel, in aceasta teza pot fi aplicabile prevederile art.147 alin.(1) din Constitutie, conform carora dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. In speta, 45 de zile urmand a fi calculate de la data de 17.06.2015, astfel data de la care ar putea fi aplicabila, prin absurd in prezenta cauza decizia Curtii, este data de 01.08.2015, data pana la care societatea nu datoreaza niciun fel de despagubiri.
Pentru toate aceste motive, solicita admiterea apelului, schimbarea in parte a sentintei apelate, cu consecinta respingerii in tot a cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
Prin intampinarea formulata de intimatul-reclamant T.A.N.  s-a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat, cu consecinta pastrarii in tot a sentintei civile atacate ca fiind temeinica si legala, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces, constand in contravaloarea onorariului de avocat si alte cheltuieli.
Analizand actele dosarului prin prisma criticilor formulate, in limitele cererii de apel, conform art.477 din Codul de procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Prin decizia nr.18/20.04.2015 emisa de apelanta intimata, contestata in cauza, s-a dispus suspendarea contractului individual de munca nr.114/19.02.2015 al intimatului contestator, avandu-se in vedere plangerea penala inregistrata sub nr.xxxxxx/8.04.2015 la DGPMB Sectia 6 Politie cu privire la cercetarea acestui salariat cu privire la savarsirea infractiunilor de abuz de incredere si constituirea unui grup infractional organizat, suspendarea fiind dispusa de angajator incepand cu data comunicarii deciziei pana la solutionarea plangerii penale, in temeiul art.52 alin.1 lit.b Codul muncii, care permite angajatorului sa suspende contractul individual de munca in cazul in care a formulat plangere penala impotriva salariatului.
Dispozitiile art.52 alin.(1) lit. b) Codul muncii au fost declarate neconstitutionale prin decizia nr.279/23.04.2015 pronuntata de Curtea Constitutionala, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 431 din 17 iunie 2015, astfel ca prima instanta a anulat decizia nr.18/20.04.2015, ca efect al acestei decizii pronuntata de instanta de contencios constitutional.
Apelanta a criticat solutia adoptata de prima instanta, sustinand ca suspendarea contractului individual de munca al intimatului este anterioara deciziei nr.279/2015 a Curtii Constitutionale, care nu este aplicabila in cauza, fiind pronuntata anterior sesizarii instantei.
Curtea retine ca fiind nefondate criticile aduse sentintei apelate intrucat cererea de chemare in judecata dedusa judecatii, prin care se solicita anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca al intimatului, a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale anterior publicarii Deciziei nr.279/2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, pronuntata de Curtea Constitutionala, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 431 din 17 iunie 2015, fiind asadar pendinte la momentul publicarii Deciziei nr. 279/2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, pronuntata de Curtea Constitutionala, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 431 din 17 iunie 2015, cu consecinte juridice in cauza dedusa judecatii.
In ceea ce priveste efectul deciziilor pronuntate de instanta de control constitutional asupra proceselor pendinte, Curtea retine ca prezinta relevanta in cauza dispozi?iile art.31 alin.1 si 3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit carora decizia prin care se constata neconstitu?ionalitatea unei legi sau ordonan?e ori a unei dispozi?ii dintr-o lege sau dintr-o ordonan?a in vigoare este definitiva ?i obligatorie.
Totodata, prin art.147 alin.1 din Constitu?ie se stabile?te, in privin?a legilor ?i ordonan?elor in vigoare, constatate ca fiind neconstitu?ionale, ca acestea „i?i inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Cur?ii Constitu?ionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitu?ionale cu dispozi?iile Constitu?iei. Pe durata acestui termen, dispozi?iile constatate ca fiind neconstitu?ionale sunt suspendate de drept”, iar potrivit alin.4 din acelasi articol „deciziile Cur?ii Constitu?ionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii ?i au putere numai pentru viitor”.
Textul enuntat constituie o norma imperativa de ordine publica, iar aplicarea acesteia generala si imediata nu poate fi inlaturata, deoarece altfel ar insemna ca un act neconstitutional sa continue sa produca efecte juridice, ceea ce nu poate fi acceptat, aceasta constituind un element esential al ordinii de drept.
Cum prima instanta a fost chemata sa se pronunte asupra unor situatii juridice in curs de constituire (facta pendentia), in temeiul Codului muncii, acestea sunt supuse evident efectelor deciziei Curtii Constitutionale, care este imediata si generala aplicare.
Problema aplicarii deciziei Curtii Constitutionale nu se mai pune in situatia unor raporturi juridice incheiate definitiv, mai inainte de aparitia acesteia.
Asadar, desi a fost pronuntata ulterior emiterii deciziei contestate si mai inainte de sesizarea primei instante cu solutionarea prezentei contestatii, decizia nr.279/23.04.2015 a instantei de control constitutional se aplica in cauza intrucat raportul juridic guvernat de dispozitiile art.52 alin.1 lit.b teza intai din Codul muncii, declarate neconstitutionale, nu a fost definitiv consolidat, prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive.
In privinta efectelor in timp ale deciziilor instantei de control constitutional, de adaugat ca prin decizia nr.223 din 13.03.2012 a Curtii Constitutionale s-a retinut ca deciziile sale se aplica de catre instantele judecatoresti in cauzele pendinte la momentul publicarii, cauze in care respectivele dispozitii sunt aplicabile, precum si in cauzele in care a fost invocata exceptia de neconstitutionalitate, in aceasta ultima ipoteza decizia pronuntata de Curtea Constitutionala constituind temei al revizuirii potrivit art.322 pct. 10 din Codul de procedura civila. De asemenea, s-a retinut ca puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor Curtii Constitutionale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.
De asemenea, prezinta relevanta si decizia nr.12/19.09.2011 a instantei supreme, prin care s-a retinut ca la momentul la care instanta este chemata sa se pronunte asupra pretentiilor formulate, norma juridica, odata declarata neconstitutionala, nu mai exista si nici nu poate fi considerata ca ultraactivand, in absenta unei dispozitii legale exprese.
Asadar, Curtea retine ca decizia nr. 279/23.04.2015 pronuntata de Curtea Constitu?ionala se aplica tuturor raporturilor juridice care nu s-au stins inca la data publicarii deciziei, respectiv tuturor cauzelor care se afla pe rolul instan?elor judecatore?ti ?i carora li se aplica in continuare dispozi?iile legale declarate neconstitu?ionale, cum este si cazul dedus judecatii, precum ?i, pe calea revizuirii, cauzei/cauzelor in care a fost ridicata excep?ia, dar care, intre timp, din cauza eliminarii suspendarii de drept a judecarii pe durata solu?ionarii excep?iei au fost solu?ionate definitiv.
Prin admiterea excep?iei de neconstitutionalitate de dispozitiilor art.52 alin.1 lit.b Codul muncii, efectele deciziei nr.279/23.04.2015 a Cur?ii Constitu?ionale se produc erga omnes intrucat aplicarea acesteia in litigiile aflate in curs nu este conditionata de ridicarea unei excep?ii de neconstitu?ionalitate anterior publicarii sale in Monitorul Oficial, relevant fiind numai ca raportul juridic guvernat de dispozi?iile legii declarate neconstitu?ionale sa nu fi fost solutionat definitiv, iar nu exercitarea unui mijloc procesual de aparare.
Asadar, la solutionarea prezentului litigiu urmeaza a fi avut in vedere caracterul obligatoriu si imperativ al deciziei nr.279/23.04.2015, prin care instanta de contencios constitutional a retinut ca „art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, instituind o masura de protectie pentru drepturile salariatului suspendat a carui nevinovatie a fost constatata, prevede posibilitatea reluarii de catre acesta a activitatii anterioare si plata, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, a unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului. De asemenea, salariatul suspendat ar putea ocupa un alt loc de munca pe perioada suspendarii, asa cum a retinut chiar Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa. Garantiile mai sus aratate se refera la pastrarea locului de munca si la asigurarea dreptului la salariu dupa incetarea suspendarii, precum si la dreptul salariatului de a alege in mod liber un alt loc de munca pe durata suspendarii. Chiar si in aceste conditii, Curtea apreciaza ca reglementarea cauzelor de suspendare nu poate lasa deschisa posibilitatea emiterii unor decizii arbitrare ori netemeinice, pentru ca protectia dreptului la munca presupune, intre altele, ca restrangerea exercitiului acestui drept sa respecte cerintele constitutionale impuse de art. 53 alin. (2) referitoare la proportionalitate, si nu doar asigurarea unor masuri cu caracter reparator ori a unor solutii alternative. 37. Asa fiind, Curtea constata ca, in urma efectuarii testului de proportionalitate vizand masura restrangerii exercitiului dreptului la munca, suspendarea contractului individual de munca, ca efect al formularii unei plangeri penale de catre angajator impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 sunt neconstitutionale. ”
Prin urmare, chiar daca dispozitiile art.52 alin.1 lit.b Codul muncii erau constitutionale la data emiterii deciziei contestata in prezenta cauza, Curtea nu poate ignora faptul ca aplicarea pentru viitor a deciziilor instantei de control constitutional vizeaza inclusiv situa?iile juridice pendinte, deci cele care nu au devenit facta praeterita, ca urmare a necontestarii lor, or prezentul litigiul aflat pe rolul instantei, avand ca obiect constatarea nulitatii deciziei de suspendare a contractului individual de munca, se incadreaza in ceea ce instanta de control constitutional a calificat ca fiind cauze pendinte la momentul publicarii deciziei sale de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate. Asadar, decizia nr.279/2015 isi gaseste aplicarea atat timp cat raportul juridic contestat nu a fost epuizat, prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
Curtea retine ca dispozitiile art.52 alin.1 lit.b Codul muncii, fiind constatate neconstitutionale, nu mai pot fi considerare drept temei legal al suspendarii contractului individual de munca al intimatului, motiv pentru care prima instanta a anulat in mod corect decizia contestata.
Cu privire la drepturilor banesti aferente perioadei in care contractul individual de munca a fost suspendat, Curtea constata ca fiind lipsit de relevanta juridica faptul ca intimatul nu a prestat munca pentru angajator in perioada in care contractul sau individual de munca a fost suspendat intrucat prima instanta a dispus obligarea angajatorului la plata unei despagubiri pentru acest interval, iar nu a unor drepturile salariale, care reprezinta contraprestatia muncii, dispozitiile art.159 din Codul muncii invocate de apelanta nefiind asadar incidente in cauza.
Curtea constata ca nu sunt aplicabile in cauza, prin analogie, nici dispozitiile art.80 Codul muncii or prevederile art.52 alin.2 Codul muncii invocate de apelanta, problema de drept dedusa judecatii fiind dezlegata de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr.19/13.06.2016, publicata in Monitorul Oficial nr.1010/15.12.2016, obligatorie potrivit art.521 alin.3 Cod de procedura civila, prin care s-a admis sesizarea privind pronuntarea unei hotarari prealabile si s-a stabilit ca, urmare a deciziei nr.279/23.04.2015, dispozitiile art.52 alin.1 lit.b teza intai din Codul muncii nu isi mai produc efectul si dau nastere unui drept de creanta constand intr-o despagubire echivalenta cu remuneratia cuvenita salariatilor, pe durata suspendarii, in cauzele nesolutionate defintiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial al Romaniei.
In considerentele acestei decizii s-a retinut ca de la data incetarii efectelor art.52 alin.1 lit.b teza intai din Codul muncii se naste dreptul la despagubire al angajatului echivalent cu remuneratia pentru perioada in care a fost suspendat, ca urmare a disparitiei normei care nu mai poate produce niciun efect juridic, cu mentiunea ca lipsirea de efecte juridice a dispozitiilor art.52 alin.1 lit.b teza intai Codul muncii, ca urmare a deciziei pronuntate de Curtea Constitutionala, este distincta de problema acordarii despagubirilor banesti salariatului pe perioada suspendarii contractului individual de munca. Consecinta directa a lipsirii de efecte a textului in discutie duce la ineficienta actului juridic emis in temeiul normei de drept declarate neconstitutionale si la reactivarea raporturilor de munca, pentru procesele pendinte. Asadar, ca efect al reactivarii raporturilor de munca ia nastere un drept de creanta, pentru salariat, a carui existenta trebuie, insa confirmata pe cale judecatoreasca.
Instanta suprema a retinut in mod expres ca, in cauzele pendinte, ca urmare a declararii neconstitutionalitatii art.52 alin.1 lit.b teza intai Codul muncii, dreptul la despagubire se acorda salariatului pe toata durata suspendarii contractului individual de munca, astfel ca nu se poate dispune in cauza obligarea angajatorului la plata despagubirii catre intimat de la o alta data, in acest context fiind irelevanta data publicarii deciziei nr.279/23.04.2015 in Monitorul Oficial.
Curtea retine ca fiind nefondate si criticile apelantei referitoare la nelegalitatea contractului individual de munca suspendat, de vreme ce prima instanta nu a fost investita cu verificarea acestuia, cunoscut fiind ca in faza apelului poate fi repus in discutie numai ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea de chemare in judecata, fara a se putea largi cadrul procesual stabilit in fata primei instante (tantum devolutum quantum iudicatum) intrucat apelul exercitat provoaca o noua judecata in fond a litigiului, prin care instanta de apel statueaza atat in fapt, cat si in drept, potrivit art.476 alin.1 C.pr.civ., dar numai in limita cadrului procesual stabilit deja in fata primei instante, care nu mai poate fi schimbat sub aspectul partilor, cauzei si nici al obiectului cererii de chemare in judecata, conform art.478 alin.1 si 3 C.pr.civ.
Astfel, pretentiile deduse judecatii pot fi cercetate numai in cadrul procesual strict determinat de reclamant in fata primei instante, prin indicarea persoanelor chemate in judecata in calitate de parate, a obiectului (ceea ce se pretinde prin cerere), precum si a cauzei cererii (temeiul juridic al acesteia) intrucat obiectul si limitele procesului civil, potrivit art.9 alin.2 C.pr.civ., sunt stabilite prin cererile si apararile partilor, ceea ce inseamna ca instanta civila nu se poate investi din oficiu, ci numai ca urmare a formularii unei cereri, la initiativa celui care are o pretentie impotriva altei persoane.
Or, de vreme ce prima instanta a fost investita numai cu anularea deciziei nr.18/20.04.2015 de suspendare a contractului individual de munca, obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului individual de munca la a-i permite reclamantului sa se prezinte la locul de munca, in cauza nu se impune a se verifica si legalitatea contractului individual de munca al intimatului
De altfel, prin decizia nr.6591/19.12.2016 pronuntata de catre Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr.xxxxx/3/2015, s-a respins ca neintemeiata cererea angajatorului, avand ca obiect constatarea nulitatii contractului individual de munca al intimatului si ca lipsita de interes cererea de constatare a lipsei oricarei obligatii a angajatorului de plata a vreunei remuneratii fata de intimat, incepand cu 18.03.2015.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge apelul ca nefondat, in baza dispozitiilor art.480 din Codul de procedura civila.