Legalitatea acordarii – pentru politisti a sporului de fidelitate si a primei de concediu. Drepturile salariale suspendate nu au fost anulate prin actele normative care au determinat suspendarea, anume legile bugetului de stat pe anul 2001-2006

Legalitatea acordarii – pentru politisti a sporului de fidelitate si a primei de concediu. Drepturile salariale suspendate nu au fost anulate prin actele normative care au determinat suspendarea, anume legile bugetului de stat pe anul 2001-2006

       Curtea a constatat ca prin SC nr.197/CA/14.03.2008 a Tribunalului Brasov - sectia comerciala si de contencios administrativ (9357/62/2007) au fost dispuse urmatoarele: s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finantelor.
                S-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de paratul Inspectoratul General al Politiei Romane.
             S-a  admis in parte actiunea formulata si precizata de reclamantul RONEA GRIGORE, in contradictoriu cu paratii  Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Inspectoratul General al Politiei Romane, Inspectoratul de Politie al Judetului Brasov, si, in consecinta:
        A obligat  paratii sa plateasca reclamantului:
     -     prima de concediu pentru anii 2004, 2005 si 2006 si
                -    sporul de fidelitate pentru anul 2005, sume actualizate cu rata inflatiei la data efectuarii platii, precum si dobanda legala aferenta acestor sume, de la data scadentei platii sumelor si pana la data platii debitelor.
                  A obligat paratul Ministerul Internelor si Reformei Administrative sa cuprinda in bugetul propriu sumele necesare platii primei de concediu.
             A respins actiunea formulata de reclamantul RONEA GRIGORE, in contradictoriu cu paratul Ministerul Economiei si Finantelor, ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
                  A respins exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie.
                  A  admis cererea formulata de paratul Ministerul Internelor si Reformei Administrative privind chemarea in garantie a Ministerul Economiei si Finantelor , cu sediu ales in Brasov, B-dul Mihai Kogalniceanu, Nr. 7 ( la D.G.F.P. Brasov )si, in consecinta:
            A obligat Ministerul Economiei si Finantelor sa vireze catre Ministerul Internelor si Reformei Administrative sumele necesare platii primei de concediu si a  sporului de fidelitate aratate anterior.
             Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
              Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finantelor a fost  admisa, paratul neputand fi obligat la plata catre  angajatii altor institutii a unor drepturi  salariale, ci doar la virarea catre Ministerul Internelor si Reformei Administrative a fondurilor necesare achitarii primei de concediu si a sporului de fidelitate, Ministerul Economiei si Finantelor fiind singurul abilitat in acest sens.
          Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Inspectoratul General al Politiei Romane a fost respinsa, reclamantul RONEA GRIGORE fiind angajat al I.P.J. Brasov aflat in subordinea paratului I.G.P.R.
          Exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor invocata de paratul Ministerul Internelor si Reformei Administrative (M.I.R.A.) a fost  respinsa, avand in vedere ca potrivit dispozitiilor Legii 500/2002 si H.G. 208/2005 Ministerul Economiei si Finantelor este singura institutie in masura sa prevada si sa aloce in bugetul M.I.R.A. sumele necesare efectuarii platii sumelor stabilite prin  prezenta hotarare.
          In fapt,  reclamantul este angajat in cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Brasov din data de 02.07.1990, avand calitatea de functionar public cu statut special, aspect ce rezulta din  adeverinta nr. 784/10.03.2008 emisa de I.P.J.Brasov.
          In drept, instanta de fond a apreciat ca in cadrul raportului de serviciu existent intre reclamant si parat pe perioada lucrata de catre acesta in intervalul 2004-2006,  paratului ii incumba obligatia corelativa drepturilor prevazute de prevederile art. 37 alin. 2 si art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, care stabileste ca „ la plecarea in concediu de odihna politistul primeste o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu „ si ca „pentru activitatea desfasurata in institutiile din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, in calitate de militar, politist, functionar public si personal contractual, politistilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20 % din salariul de baza, in conditiile stabilite prin ordin al ministerului de interne”, astfel ca in ipoteza cererii reclamantului de obligare la plata sumelor reprezentand prima de concediu pentru anii 2004, 2005 si a sumei reprezentand sporul de fidelitate pentru anul 2005, paratul are calitate procesuala pasiva, revenindu-i obligatia corelativa acestor drepturi.
          Pe fondul acestei cereri, instanta de fond a considerat ca, desi prin efectul legilor bugetului de stat ulterioare OG 38/2003, exercitiul dreptului de a incasa prima de concediu, prevazut de prevederile art.  37 al. 2 din O.G. nr. 38/2003, a fost suspendat pana la sfarsitul anului 2006, iar prin efectul O.U.G. nr. 118/24-11-2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor si Reformei Administrative – art.  2, exercitiul dreptului de a incasa sporul de fidelitate, prevazut de prevederile art.  6 din O.G. nr. 38/2003, a fost suspendat in anul 2005, totusi aceasta imprejurare nu echivaleaza cu stingerea drepturilor, ci are ca efect numai imposibilitatea realizarii prerogativelor sale in intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercitiul drepturilor.
          Dreptul la prima de concediu si, respectiv, la sporul de fidelitate, continua sa existe pana la momentul adoptarii unei dispozitii legale exprese contrare, deoarece, in materia dreptului  muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivand din „ teoria a drepturilor castigate”, astfel incat nu poate fi acceptata ipoteza unei abrogari im plicite a un ei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al functionarului public este similar unui raport de munca in ceea ce  priveste drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil si in situatia functionarilor publici.
          Ca atare, orice restrangere adusa acestor drepturi, categoria in care intra si suspendarea, poate avea loc numai daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 53 din Constitutie ( fostul art. 49 ). Or, nici una din legile prin care s-a suspendat exercitarea drepturilor la prima de vacanta si la sporul de fidelitate nu intruneste cerintele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apararea  sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor sau pentru desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor un ei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu in perioada 2001-2006 si a sporului de fidelitate in anul 2005 au avut un caracter temporar, iar in prezent nu mai sunt in  vigoare, astfel incat nu mai pot forma obiectul controlului de neconstitutionalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicata.
          Instanta de fond , analizand textele in discutie, in aplicarea principiului prevazut de art. 3 Cod civil, a apreciat ca dispozitiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existentei dreptului la prima de concediu si la sporul de  fidelitate, si deci, nu au avut drept consecinta suprimarea acestuia in materialitatea sa pentru perioada in care au fost in fiinta. Aceasta suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizarii acestuia in intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercitiul sau.
          Desi nu poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispozitii legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerintelor impuse  de art. 56 si 64 din Legea nr. 24/2000.
          Succesiunea in timp a actelor normative la care s-a facut referire impune sa retina ca dreptul al prima pentru concediu de odihna al politistilor in baza O.G. nr. 38/2003, instituit prin art. 37 alin. 2, a fost introdus in aceasta lege inca de la adoptarea sa si si-a produs efectele incepand din 2007, continuand sa existe si in prezent, fiind prevazut de acelasi art. 37 la. 2 din acelasi act normativ. La fel, dreptul la sporul de fidelitate al politistilor, instituit prin art. 6, a fost introdus in  O.G. 38/2003 inca de la adoptarea sa si si-a produs efectele incepand din  01 ianuarie 2004, continuand sa existe si in prezent, si producand consecinte si in anul 2005.
          Asa fiind si cum, in raport cu principiul activitatii legii civile,  ce decurge din art. 15 din Constitutie si art. 1 din Codul civil, dispozitiile art. 37 al.2 din  O.G. nr.38/2003 fiind in vigoare in toata aceasta perioada, rezulta ca dreptul la prima  pentru concediul de odihna acordat politistilor prin acest text a existat in perioada anilor 2004, 2005, fiind in fiinta in intreaga perioada mentionata si, fiind conforme cu principiile inscrise in art. 38 alin. (2) din Constitutia anterioara [art.41 alin (2) din Constitutia revizuita in anul 2003], nu s-a constatat ca ar fi neconstitutionale.
          In baza aceluiasi rationament, si dreptul la sporul de fidelitate prevazut de art. 6 din  O.G. 38/2003 a existat si trebuie sa produca consecinte pentru anul 2005.
          Pe de alta parte, dispozitiile prevazute in legile bugetelor pe anii 2004-2006 si dispozitiile art. 2 din O.U.G. nr. 118/24.11.2004, necontinand vreo referire la eventualitatea desfiintarii dreptului la prima de concediu si, respectiv, la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercitiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere in aplicare, nu pot fi considerate nici ele ca ar inlatura insasi existenta lui.
          Mai mult, suspendarea exercitiului dreptului nu echivaleaza cu insasi inlaturarea lui, cat timp prin nicio dispozitiei legala nu i-a fost inlaturata existenta pentru anii 2004 – 2007.
          Suspendarea ulterioara a dreptului la prima de concediu, pe fiecare din  anii urmatori, acestui drept recunoscut recunoscut  si garantat nu poate inlatura existenta lui anterioara, pentru ca s-ar contraveni atat art. 53 din Constitutia revizuita (art. 49 din Constitutia anterioara) privind cazurile cand se poate restrange exercitiul unui exercitiul uni drept,  cat si reglementarilor data prin art. 1 din Protocolul  nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
          Din moment ce printr-o lege anterioara s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihna, iar acesta a continuat sa fie prevazut si ulterior perioadei in care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera ca acel drept nu a existat in perioada respectiva deoarece s-ar incalca principiul constitutional care garanteaza realizarea drepturilor acordate.
          Ca urmare, pentru ca un drept prevazut sa nu devina doar o obligatie lipsita de continut, redusa la nudum jus, ceea ce ar constitui o ingradire nelegitima a exercitarii lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu exista in perioada celor 7 ani, pentru care exercitiul lui a fost suspendat, iar nu inlaturat. Astfel, s-ar ajunge la situatia ca un  drept patrimonial, a carui existenta este recunoscuta, sa fie vidat de substanta sa si, practic, sa devina lipsit de orice valoare.
          De aceea, respectarea principiului increderii in statul de drept, care implica asigurarea aplicarii legilor adoptate in spiritul si litera lor,  concomitent cu eliminarea oricarei tendinte de reglementare a unor situatii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa  nu poata fi obstaculati de a se bucura efectiv de aceasta pentru perioada in care au fost prevazute de lege.
          Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amanare a punerii in aplicare a dispozitiei legale referitoare la dreptul dobandit, nu pot fi limitate decat in situatia in care nu mai este in vigoare actul normativ care a prevazut dreptul respectiv, aspect statuat  cu forta juridica obligatorie, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia 23/2005 data in interesul legii, in privinta interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihna pentru magistrati, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 si 2005 [ art. 10 alin. (3) din  Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 si art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004],  ce confereau acelasi drept categoriei magistratilor judecatori si procurori si personalul auxiliar de specialitate.
          Ca urmare, ordonatorilor principali de credite si, dupa caz, ordonatorilor de credite de rang inferior le revine obligatia sa plateasca politistilor, pentru anii 2004-2006 primele de concediu de odihna cuvenite acestora in conformitate cu art. 37 alin.  2 din O.G. nr. 38/2003,  privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor si sporul de fidelitate prevazut de art. 6 din acelasi act normativ.
          Raportat considerentelor expuse, Tribunalul a admis in parte actiunea formulata si, pe cale de consecinta, au fost obligati paratii Ministerul Internelor si Reformei  Administrative, Inspectoratul General al Politiei Romane si Inspectoratul de Politie al Judetului Brasov sa plateasca reclamantului sumele reprezentand primele de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, aferente anilor 2004 si 2005, in conditiile art. 37 alin. 2 din O.G. nr. 38/2003, si sumele reprezentand sporul de fidelitate aferent anului 2005 in conformitate cu dispozitiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003.
           Actiunea reclamantului fata de paratul Ministerul Economiei si Finantelor  a fost respinsa ca fiind indreptata impotriva unei  persoane fara calitate procesuala pasiva.
          Suma reprezentand sporul de fidelitate a fost  actualizata in raport cu rata de inflatie de la data nasterii dreptului pana la data platii efective, avand in vedere faptul ca in materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de munca, se prezuma punerea in intarziere a angajatorului, odata cu nasterea dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nasterii prejudiciului. Pentru prima de concediu reclamantul nu a cerut actualizarea, asa incat nu va fi acordata pentru a nu se incalca principiul disponibilitatii partilor.
          Instanta de fond a apreciat ca vointa legiuitorului a fost exprimata in mod evident prin suspendarea exercitiului dreptului pe perioada in care bugetul de stat s-a aflat in dificultate, fara a recurge la institutia abrogarii, dupa care, in Legea nr. 486 din 27 decembrie 2006 bugetului  de stat pe anul 2007 nu s-a mai prelungit suspendarea exercitarii acestui drept, astfel incat nu se poate aprecia ca prin obligarea paratilor la plata unor drepturi prevazute de lege s-ar aduce atingere legilor bugetului de stat pentru acei ani, intrucat tocmai recunoasterea dreptului la sumele reprezentand prima de concediu si sporul de fidelitate, pe cale judiciara, creeaza obligatia paratului  de a face demersurile necesare, in calitatea lor de ordonator de credite, pentru obtinerea sumelor necesare  executarii obligatiei.
          De altfel, dreptul reclamantului de a obtine plata primelor de concediu este confirmat si de O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea platii primelor de concediu de odihna suspendate.
          Cu privire la cererea de chemare in garantie formulata de paratul Ministerul Internelor si Reformei Administrative, aceasta este fondata si, in temeiul dispozitiilor art. 60, 63 Cod procedura civila si a Legii nr. 500/2002 si H.G. nr. 208/2005 a fost  admisa, avand in vedere ca Ministerul Economiei si Finantelor este singurul in masura sa vireze in bugetul Ministerului Internelor si Reformei Administrative sumele necesare efectuarii platii sumelor stabilite prin prezenta hotarare. Ministerul  Economiei si Finantelor nu a fost obligat la plata, catre angajati altor institutii, a unor drepturi salariale, ci la virarea catre Ministerul  Internelor si Reformei Administrative a fondurilor necesare achitarii primei de concediu si sporului de fidelitate, Ministerul Economiei si Finantelor fiind singurul abilitat in acest sens.
     In cauza a declarat recurs paratul - chemat in garantie Ministerul Economiei si Finantelor prin DGFP Brasov, solicitand instantei de recurs modificarea sentintei in sensul admiterii recursului, respingerii cererii de chemare in garantie a MEF formulata de paratul MIRA si respingerii in totalitate a actiunii reclamantului.
In sustinerea recursului, MEF a motivat urmatoarele:
     In ceea ce priveste cererea de chemare in garantie a MEF formulata de paratul MIRA, considera ca, in mod gresit, instanta de fond a admis cererea de chemare in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor; invedereaza instantei de recurs faptul ca asa cum este reglementata in art. 60-63 Cod. proced. civila institutia chemarii in garantie reprezinta acea forma de participare a tertilor la activitatea judiciara care confera uneia din parti posibilitatea de a solicita introducerea in cauza a acelor persoane ce ar avea obligatia de garantie sau de despagubire in ipoteza in care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta institutie se intemeiaza pe existenta unei obligatii de garantie sau de despagubire care nu exista in sarcina Ministerului Economiei si finantelor: cererea de chemare in garantie este o actiune pe care reclamantul sau paratul o poate introduce in procesul civil impotriva unei alte persoane pentru ea aceasta sa participe la apararea sa. iar in cazul pierderii procesului pentru a obtine, prin aceeasi hotarare, obligarea chematului in garantie la plata sumelor retinute eu titlu de salarii. Temeiul unei astfel de cereri trebuie sa il constituie obligatia de garantie ce ii revine chematului in garantie in ba/a legii sau a contractului ori a unei obligatii de restituire, conditii care nu se regasesc in cauza de fata.
Intre Ministerul Economici si Finantelor si Ministerul Internelor si Reformei Administrative nu exista nici o obligatie de garantie, iar simplul fapt ca ordonatorul principal de credite nu a acordat in mod nejustificat indemnizatiile cuvenite de drept reclamantului, nu ii confera  acestuia  aici o garantie egala din  partea  Ministerului Economici si Finantelor pentru eventualele sume ce ar trebui sa le plateasca intr-un raport   de   munca   izvorand   din   contractul   de   munca:   ministrul   finantelor   publice, ministrul internelor si reformei administrative suni ordonatori principali de credite, iar conform aii. 23 alin. 3 din Legea nr. 72 1996. privind finantele publice (in vigoare pana la viata de 01.01.2003 si nr. 500 2002 care intra in vigoare la 01.01.2003. art. 10-35) creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetara anuala nu pot fi utilizate pentru finantarea altui ordonator principal de credite": Guvernul este cel raspunzator de reali/arca prevederilor bugetare si repartizarea ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinatiilor bugetare stabilite in conformitate cu legea bugetara anuala.
     Doctrina juridica (1. Ees. Participarea partilor in procesul civil) a statuat ca cererea de chemare nu poate fi admisa in cadrul actiunilor personal nepatrimoniale si nici in litigiile de munca, pe acelasi considerent ca raporturile de numea exista intre institutia angajatoare, alta decat Ministerul Economiei si Finantelor si angajati - reclamantii din litigiu.
    Pentru considerentele dezvoltate mai sus cererea de chemare in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor este inadmisibila.
     In mod gresit instanta de fond a admis cererea de chemare in garantie dispunand obligarea M.E.F. la virarea fondurilor de bani necesare achitarii diferentelor de drepturi de natura salariata, reactualizate ce fac obiectul cererii introductive.
    Ministrul Economiei si Finantelor este ordonator principal de credite asa cum este Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Ministrul Economiei si Finantelor neputand fi obligat la plata si acordarea de drepturi pentru salariatii altor institutii.
    Atributii in angajarea, salarizarea, acordarea drepturilor reclamantului are Ministerul Internelor si Reformei Administrative, prin institutiile sale subordonate, raporturile de munca exista intre reclamant si institutiile parate, fara ea Ministerul Economiei si Finantelor sa fie implicat in vreun fel.
    Examinand sentinta atacata si actele si lucrarile dosarului prin prisma art.304 ind.1 C.pr.civ. si prin prisma motivelor de recurs, Curtea constata ca recursul este nefondat si urmeaza a fi respins, pentru urmatoarele considerente:
    In privinta calitatii procesuale pasive, a Ministerului Economiei si Finantelor: Prima instanta a admis cererea de chemare in garantie a MEF, formulata de paratul MIRA, admitand actiunea reclamantului in contradictoriu cu MIRA si IPJ BRASOV,  dar obligand MEF numai la virarea catre paratul MIRA a sumelor de bani necesare pentru plata drepturilor banesti recunoscute reclamantului prin hotararea judecatoreasca, dispozitie care a fost corect data de instanta, prin retinerea calitatii de chemat in garantie a MEF la cererea paratului MIRA si, corelativ, respingerea actiunii reclamantului in contradictoriu cu paratul MEF .
    Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 modificata, Ministerul Finantelor Publice (actualul Minister al Economiei si Finantelor) are printre principalele atributii si pe urmatoarele: pregateste proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie; aproba clasificatiile bugetare si modificarile acestora, analizeaza propunerile de buget; asigura monitorizarea executiei bugetare; blocheaza sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fara temei legal sau fara justificare in bugetele ordonatorilor de credite etc.
    De asemenea, potrivit HG 208/2005 (vechea reglementare) si HG nr.386/2007 (noua reglementare) privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei si Finantelor, rolul Ministerului Economiei si Finantelor este acela de a elabora proiectul de buget de stat si proiectul de rectificare a bugetului de stat, precum si de a aproba includerea diferitelor propuneri de cheltuire a banilor publici formulate de ceilalti ordonatori principali de credite, iar potrivit art.3 alin1 lit. A pct.10, are atributia de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecarui ordonator principal de credite in cadrul fiecarui exercitiu bugetar, ceea ce presupune o limitare evidenta a libertatii de actiune a ordonatorilor principali de credite sub aspectul platii unor drepturi salariale care nu fusesera incluse in bugetul anual sau rectificarea bugetara a acelui ordonator principal de credite, plati impuse pe calea hotararilor judecatoresti.
Ordonatorii de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu si pentru bugetele institutiilor publice ierarhic inferioare potrivit art. 21 din aceeasi lege si au o serie de responsabilitati prevazute de art. 22.
De asemenea, legea mai stabileste ca proiectele legilor bugetare se elaboreaza de Guvern prin  Ministerul Finantelor Publice (art. 28 din Legea nr. 500/2002). Chiar daca aceste proiecte au la baza si propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite puterea de decizie o are conform legii Ministerul Finantelor Publice, care poate sa cuprinda sau nu in proiectul legii bugetului cheltuielile propuse de ordonatorii principali de credite. De asemenea doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetara pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea in executare  a dispozitiilor hotararilor judecatoresti.
Chematul in garantie MEF nu a fost obligat pentru a plati el drepturile salariale unor persoane angajate la institutii subordonate altui ordonator de credite (in speta Ministerul Internelor si Reformei Administrative), ci a fost obligat sa asigure aceste sume in conformitate cu atributiile ce-i revin conform Legii privind finantele publice, sa le vireze paratilor pentru a se putea achita drepturile banesti cuvenite reclamantului.
         Ministerul Internelor si Reformei Administrative nu poate cere direct rectificarea bugetului sau si alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie sa se realizeze prin intermediul Ministerului Finantelor Publice.
Pentru aceasta s-a admis cererea formulata de paratul MIRA, de chemare in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor, pentru ca Ministerul Economiei si Finantelor sa cuprinda in proiectul legii de buget sau in propunerea de rectificare si aceste sume pentru ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor si Reformei Administrative.
Pe fondul cauzei, instanta de recurs constata ca hotararea si motivarea primei instante sunt corecte si lamuritoare referitor la admiterea actiunii reclamantului privind plata primei de concediu si a sporului de fidelitate: intrucat reclamantul intimat este politist in cadrul IPJ Brasov, iar art.37 alin.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor prevede ca la plecarea in concediu de odihna politistul primeste o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, este neindoielnic faptul ca acestora li se cuvine prima de concediu. De asemenea, art.6 din OG nr.38/2003 prevede ca politistilor li se acorda spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza pentru activitatea desfasurata in sectorul de ordine publica, aparare nationala si siguranta nationala in calitate de militar, politist, functionar public si personal contractual, in conditiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.
Asa cum corect a retinut instanta de fond, aceste drepturi au fost suspendate prin suspendarea actelor normative care le-au consacrat, suspendare intervenita prin legile bugetului de stat din perioada 2001-2006 pentru prima de concediu, respectiv pentru intregul an 2005 pentru sporul de fidelitate, care a fost suspendat prin art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004. Cu toate acestea, dreptul la prima de vacanta nu a fost desfiintat, textul de lege care a consacrat acest drept nefiind abrogat intre timp, ci doar a fost suspendat exercitiul acestuia. Prin ea insasi, suspendarea nu inlatura existenta dreptului, ci amana pentru un timp exercitiul acestuia, determinand concluzia ca acel drept ar  naste o obligatie lipsita de continut. Aceasta concluzie nu poate fi, insa, primita, deoarece un drept prevazut de un act normativ cu putere de lege nu poate deveni o obligatie lipsita de continut. Existenta acestui drept patrimonial este recunoscuta, dreptul recunoscut neputand fi vidat de substanta sa, intrucat ar fi golit de continut, de valoare practica, de o maniera contrara literei si spiritului constitutional, in special dispozitiilor art.41 alin2 din Constitutia revizuita. Mai mult, prevederea legala care consacra, care recunoaste dreptul la prima de vacanta nu a fost abrogata, asadar dreptul a existat si exista in continuare, in masura in care o norma juridica de forta juridica egala cu aceea care l-a consacrat nu va abroga explicit norma juridica initiala.
Referitor la prescriptia dreptului la actiune al reclamantei, dar si la recunoasterea dreptului in sine de a  i se plati prima de concediu, Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie au statuat in spete similare, prin Decizia nr.XXIII / 12.12.2005, Decizia nr.XII din 05.02.2007 si Decizia nr.LXXVII din 05 noiembrie 2007, ca , fiind vorba despre un drept afectat de termene legale suspensive, pe perioada acestor termene legale suspensive prescriptia extinctiva a dreptului la actiune al beneficiarilor dreptului la prima de vacanta a fost intrerupta.
    De altfel, prin Ordonanta de Urgenta nr.146 din 19 decembrie 2007, Guvernul Romaniei a optat pentru plata din oficiu a primelor de concediu (numite si prime de vacanta), in baza prevederilor din actele normative a caror aplicare a fost suspendata prin legile bugetare anuale succesive si actele normative de salarizare, in perioada 2001-2006, legiuitorul recunoscand astfel existenta dreptului functionarilor la primele de vacanta, respectiv legitimitatea si temeinicia categoriilor de cereri prin care se solicita plata acestor prime, precum si imprejurarea intreruperii cursului prescriptiei extinctive pe perioada suspendarii acestor drepturi banesti. Un rationament identic opereaza cu privire la sporul de fidelitate, care trebuie acordat si platit efectiv reclamantului, pentru perioada in care a fost suspendat si , desigur, numai pentru perioada pentru care nu a fost platit, anume anul 2005, asa cum in mod corect a retinut instanta de fond. Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in cauza Beian contra Romaniei in sensul ca daca anumitor categorii de persoane le-au fost recunoscute anumite drepturi patrimoniale, cu trimitere la drepturi de natura salariala, atunci nerecunoasterea pentru categorii similare de reclamanti a acelorasi drepturi ar reprezenta o discriminare. In privinta sporului de fidelitate s-a conturat practica judecatoreasca in sensul acordarii acestui spor pentru politisti, in conditiile suspendarii sale pentru anul 2005 prin OUG nr.118/2004.
    In privinta dispozitiei instantei de fond, de plata catre intimatul reclamant  a sumelor actualizate cu rata inflatiei si dobanda legala aferenta la scadenta, Curtea retine urmatoarele: actualizarea cu indicele de inflatie a sumelor datorate, precum si cu dobanda legala, corect acordate de prima instanta, reprezinta un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit. Indexarea cu indicele de inflatie si plata dobanzii legale contribuie la pastrarea valorii reale a obligatiei banesti, actualizarea acesteia la momentul platii efective, potrivit dispozitiilor art.1082 Cod civil.
    Curtea retine ca in mod corect a interpretat prima instanta dispozitiile legale si a solutionat actiunea introdusa de reclamant.
Pentru considerentele aratate, Curtea in baza art. 312 alin.1 Cod procedura civila raportat la prevederile art. 304 pct.9 Cod procedura civila si art. 304 indice 1 Cod procedura civila a respins recursul declarat de chematul in garantie Ministerul Economiei si Finantelor si sa mentina sentinta civila atacata cu completarea motivarii din prezenta decizie.
Decizia nr. 434/R/CA din 1 iulie 2008 – S.G.B.