Cererea de obligare a Fondului de Garantare a Asiguratilor la despagubiri ca urmare a producerii unor riscuri acoperite de asigurarea RCA. Procedura speciala de reglementare a legii. Inadmisibilitate.

Domeniu: Societati comerciale
Cererea de obligare a Fondului de Garantare a Asiguratilor la despagubiri ca urmare a producerii unor riscuri acoperite de asigurarea RCA. Procedura speciala de reglementare a legii. Inadmisibilitate.

Dreptul de despagubire a creditorilor de asigurari impotriva Fondului de Garantare este prevazut de lege, putand fi invocat numai in conditiile Legilor nr. 503/2004 si 213/2015.
Cum acestea prevad o procedura speciala, caracterizata printr-o etapa administrativa, urmata, daca este cazul, de una judiciara, valorificarea dreptului la despagubire se poate realiza numai cu respectarea acesteia.
Curtea constata ca niciunde in continutul celor doua legi speciale nu este prevazuta posibilitatea unei actiuni directe a creditorilor de asigurare impotriva Fondului de garantare. Prin urmare, intrucat obligatia de despagubire a acestuia din urma a luat nastere in temeiul legii (si nu a unui contract, ca in cazul asiguratorului) care reglementeaza strict conditiile de exercitare a dreptului asiguratilor, in mod corect prima instanta a apreciat ca cererea adresata direct instantei de drept comun este inadmisibila.


 (CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 863A din 08.05.2017)

Prin sentinta civila nr. 3087 din 20.05.2016 pronuntata in dosarul nr. 45532/3/2015 Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Civila a admis exceptia inadmisibilitatii si a respins ca inadmisibila cererea prin care  reclamantii P.I., M.A. si C.T. au solicitat obligarea paratului F G A, in contradictoriu si cu intervenientul fortat U.A.P., la plata de despagubiri pentru prejudiciul moral incercat prin decesul numitei S.C., dupa cum urmeaza: 450.000 lei pentru P.I., fiica victimei decedate; 450.000 lei, pentru M.A, fiica victimei decedate; 450.000 lei pentru C.T., fiul victimei decedate, precum si la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamanti in acest stadiu procesual.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguratilor prevad ca Fondul, ca schema de garantare in domeniul asigurarilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator. Conform alin. (3), Fondul garanteaza plata de indemnizatii/despagubiri rezultate din contractele de asigurare facultative si obligatorii, incheiate, in conditiile legii, in cazul falimentului unui asigurator, cu respectarea plafonului de garantare prevazut in prezenta lege si in limita resurselor financiare disponibile la momentul platii.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiara, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara in activitatea de asigurari, la data publicarii deciziei privind inchiderea procedurii de redresare financiara si constatarea starii de insolventa a societatii de asigurare/reasigurare se naste dreptul creditorilor de asigurari de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 213/2015: „(1) De la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului pronuntata impotriva unui asigurator, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este in drept sa efectueze plati din disponibilitatile sale, in vederea achitarii sumelor cuvenite creditorilor de asigurari, cu respectarea dispozitiilor legale. (2) Fondul va publica pe site-ul propriu informatii referitoare la demersurile necesare pentru obtinerea de la Fond a despagubirilor/ indemnizatiilor. (3) In vederea efectuarii platii sumelor cuvenite creditorilor de asigurari, Fondul procedeaza la verificarea dosarelor de dauna si a creantelor de asigurari inregistrate in evidentele sale, tinand seama de normele aplicabile in materie si de conditiile de asigurare generale si specifice prevazute in contractele de asigurare incheiate cu asiguratorul fata de care s-a stabilit starea de insolventa. (4) Aprobarea sau, dupa caz, respingerea sumelor pretinse de petenti este de competenta comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicata, cu modificarile ulterioare. (5) In caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Impotriva deciziei se poate formula contestatie, in conditiile prevazute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicata, cu modificarile ulterioare. (6) Dreptul la actiune contra Fondului pentru plata indemnizatiilor/despagubirilor se prescrie in termen de 5 ani calculati de la data nasterii dreptului, dar nu inainte de ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii de faliment. 
Conform art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguratilor: „(1) Pentru incasarea de la Fond a indemnizatiilor/despagubirilor, orice persoana care pretinde un drept de creanta de asigurari impotriva societatii de asigurare trebuie sa completeze o cerere de plata motivata in acest sens, conform modelului prevazut in anexa nr. 6. Cererea de plata se poate depune incepand cu data publicarii deciziei Autoritatii de Supraveghere Financiara de inchidere a procedurii de redresare financiara, in conditiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicata, cu modificarile ulterioare, si in maximum 90 de zile de la ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creantele de asigurari nascute ulterior ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plata poate fi depusa in maximum 90 de zile de la data nasterii dreptului de creanta al creditorului de asigurari. Cererea de plata se adreseaza Fondului si se depune la sediul acestuia, direct sau prin posta, cu scrisoare recomandata, cu confirmare de primire, prin posta electronica ori prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia. Cererea de plata se poate depune si la mandatarii desemnati de catre Fond in acest scop. La cererea de plata se anexeaza, in copie legalizata, actele/inscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creante de asigurari […]. (2) In cuprinsul cererii de plata, petentul declara pe propria raspundere, sub sanctiunile prevazute de Codul penal, daca suma pretinsa de la Fond a fost incasata in cadrul procedurii de faliment si/sau in urma exercitarii altor actiuni de recuperare a sumelor cuvenite, indreptate impotriva asiguratorului debitor fata de care s-a stabilit starea de insolventa. (3) Pe masura inregistrarii si analizarii cererilor de plata ale petentilor si a documentatiei justificative aferente, Fondul intocmeste listele creditorilor de asigurari ale caror creante certe, lichide si exigibile urmeaza a fi platite din disponibilitatile sale. Listele creditorilor de asigurari se intocmesc dupa verificarea si avizarea dosarelor de dauna de catre directiile de specialitate ale Fondului […]. (4) Dupa aprobarea acestor liste de catre comisia speciala, se efectueaza platile indemnizatiilor/despagubirilor catre creditorii de asigurari, cu respectarea prevederilor legale.”
Raportand dispozitiile legale mai sus evocate la situatia din speta, tribunalul constata ca reclamantii au investit instanta cu o actiune intemeiata atat pe dispozitiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile ?i completarile ulterioare, care stabilesc raspunderea civila a asiguratorului RCA pentru prejudiciile cauzate in accidente de circulatie de asigurati, cat si pe dispozitiile speciale ale Legii nr. 503/2004, ale Legii nr. 213/2015 si ale Normei ASF nr. 16/2015 care stabilesc raspunderea Fondului de Garantare a Asiguratilor pentru plata despagubirilor rezultate din contractele de asigurare obligatorii, incheiate, in conditiile legii, in cazul falimentului unui asigurator.
Aceasta intrucat SC A R A SA – care a emis polita de asigurare de raspundere civila a persoanei vinovate de producerea accidentului in care a survenit decesul mamei reclamantilor – se afla in procedura falimentului, ca urmare a pronuntarii sentintei civile nr. 9661/03.12.2015 de catre Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila, iar reclamantii au sustinut ca, in aceste conditii, au actiune directa impotriva F G A pentru plata despagubirii.
Tribunalul retine insa ca, asa cum in mod corect a aratat paratul, dispozitiile Legii nr. 213/2015 si ale Normei ASF nr. 16/2015 coroborate cu cele ale Legii nr. 503/2004 instituie o procedura speciala (administrativa) pe care creditorii de asigurari sunt obligati sa o parcurga pentru a obtine plata despagubirii, dupa intrarea in faliment a asiguratorului de raspundere civila. Aceste dispozitii au caracter de norma speciala, derogatorie de la norma generala, astfel ca se aplica prioritar fata de aceasta.
Asadar, reclamantii nu au drept de optiune intre, pe de o parte, depunerea cererii de plata la F G A si parcurgerea procedurii prevazute de lege – finalizata fie prin plata despagubirii, fie prin contestarea la instanta a deciziei de respingere a sumelor pretinse, emisa de comisia speciala constituita potrivit legii – si, pe de alta parte, promovarea actiunii direct in instanta impotriva F G A pentru plata despagubirii.
Nici dispozitiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, nici cele ale art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, invocate de reclamanti, nu consacra posibilitatea creditorilor de asigurari de a se adresa direct instantei cu o actiune in raspundere civila impotriva F G A, ci se refera la nasterea dreptului la actiune pentru plata sumelor cuvenite cu titlu de indemnizatie/despagubire de la F G A.
Dreptul la actiune nu se confunda, insa, cu dreptul de a sesiza instanta. Potrivit art. 29 C.proc.civ., actiunea civila este ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protectia dreptului subiectiv pretins de catre una dintre parti sau a unei alte situatii juridice, precum si pentru asigurarea apararii partilor in proces. Cererea de chemare in judecata reprezinta numai una dintre formele concrete de manifestare a actiunii civile (prin care aceasta se pune in miscare), insa actiunea civila exista inainte de cerere, chiar daca titularul acesteia nu sesizeaza instanta.
Retinand, asadar ca reclamantii nu au deschisa calea sesizarii instantei cu o actiune impotriva F G A in mod direct, ci au la dispozitie o procedura speciala, obligatorie pentru plata sumelor pretinse de la acesta cu titlu de despagubiri datorate de societatea de asigurare aflata in faliment, tribunalul a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii si a respins cererea de chemare in judecata ca inadmisibila, ceea ce a facut de prisos analiza celorlalte exceptii invocate si a fondului.
Impotriva acestei sentinte reclamantii au declarat apel prin care au solicitat, in principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante si, in subsidiar, schimbarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulata, aratand, in esenta, ca aceasta este nelegala, incalcand efectiv dreptul reclamantilor de a avea acces liber la justitie.
In motivare, reclamantii au aratat ca dreptul lor a luat nastere potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004, obligatia paratului de despagubire fiind prevazuta de art. 2 alin. 1, art. 11 si art. 12 din Legea nr. 503/2004. Este adevarat ca prin aceasta lege se instituie si o procedura necontencioasa, insa nicaieri nu se prevede faptul ca Fondul nu poate fi chemat in judecata. Aceasta procedura necontencioasa este prevazuta pentru a veni in sprijinul persoanelor prejudiciate, creditori de asigurare, si in nici un caz nu este prevazuta pentru a ingradi liberul acces la justitie, asa cum a interpretat instanta de fond prin admiterea exceptiei. Reclamantii au mai aratat ca din interpretarea sistematica a textelor de lege invocate nu rezulta obligativitatea parcurgerii exclusiv a procedurii necontencioase in detrimentul procedurii judicioase si nici nu sunt prevazute sanctiuni cum ar fi decaderea sau prematuritatea. Pe de alta parte, Legea nr. 213/2015 nu prevede expres ca procedura administrativa, fara caracter jurisdictional, este exclusiva. Reclamantii au invocat art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie si art. 13 alin. 6 din Legea nr. 213/2015 in care este stipulat in mod clar dreptul creditorilor de asigurare de a introduce o actiune contra Fondului pentru plata despagubirilor in termen de 5 ani de la nasterea dreptului. Cat priveste art. 19 alin. 2 din Legea nr. 503/2004, acesta vizeaza modalitatea de contestare existenta la indemana asiguratorului si in nici un caz a creditorului creantei de a formula contestatie.
Prin intampinare intimatul F G A a solicitat respingerea apelului ca nefondat, aratand, in esenta, ca procedura administrativa de plata prevazuta de Legea nr. 213/205 este unica procedura prevazuta de lege pentru ca despagubirile solicitate de creditorii de asigurari ai unui asigurator falit sa poata fi platite de Fond, aceasta nefiind o limitare a vreunui drept al creditorilor de asigurari, ci, dimpotriva, le permite acestora crearea de raporturi juridice intre acestia si FGA. Intimatul a mai aratat ca in mod gresit apelantii sustin ca se incalca accesul liber la justitie, acesta fiind asigurat potrivit art. 19 din Legea nr. 503/2004 intrucat decizia emisa de Fond poate fi contestata la Sectia de Contencios Administrativ a Curtii de Apel Bucuresti.
Analizand sentinta apelata prin raportare la motivele de apel invocate, Curtea a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiara, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara in activitatea de asigurari, la data publicarii deciziei privind inchiderea procedurii de redresare financiara si constatarea starii de insolventa a societatii de asigurare/reasigurare se naste dreptul creditorilor de asigurari de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.
Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguratilor, orice persoana care invoca vreun drept de creanta impotriva asiguratorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o polita de asigurare valabila, intre data inchiderii procedurii de redresare financiara si cea a denuntarii contractelor de asigurare, dar nu mai tarziu de 90 de zile de la data pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de dauna printr-o cerere adresata Fondului.
Potrivit art. 13 alin. 3 si 4 din Legea nr. 213/2015, in vederea efectuarii platii sumelor cuvenite creditorilor de asigurari, Fondul procedeaza la verificarea dosarelor de dauna si a creantelor de asigurari inregistrate in evidentele sale, tinand seama de normele aplicabile in materie si de conditiile de asigurare generale si specifice prevazute in contractele de asigurare incheiate cu asiguratorul fata de care s-a stabilit starea de insolventa. Aprobarea sau, dupa caz, respingerea sumelor pretinse de petenti este de competenta comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicata, cu modificarile ulterioare.
Potrivit art. 13 alin. 5 din Legea nr. 213/2015, impotriva deciziei emisa de comisia speciala din cadrul Fondului se poate face contestatie la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia de Contencios administrativ.
Curtea a constatat, asadar, ca dreptul de despagubire a creditorilor de asigurari impotriva Fondului de Garantare este prevazut de lege, putand fi invocat numai in conditiile Legilor nr. 503/2004 si 213/2015.
Cum acestea prevad o procedura speciala, caracterizata printr-o etapa administrativa, urmata, daca este cazul, de una judiciara, valorificarea dreptului la despagubire se poate realiza numai cu respectarea acesteia. Curtea constata ca niciunde in continutul celor doua legi speciale nu este prevazuta posibilitatea unei actiuni directe a creditorilor de asigurare impotriva Fondului de garantare. Prin urmare, intrucat obligatia de despagubire a acestuia din urma a luat nastere in temeiul legii (si nu a unui contract, ca in cazul asiguratorului) care reglementeaza strict conditiile de exercitare a dreptului asiguratilor, in mod corect prima instanta a apreciat ca cererea adresata direct instantei de drept comun este inadmisibila.
Cat priveste pretinsa incalcare a accesului liber la instanta, Curtea retine ca art. 13 alin. 5 din Legea nr. 213/2015 asigura reclamantilor garantia unui control jurisdictional efectiv, in fapt si in drept, al legalitatii deciziei emise de Fond, si, implicit, al pretentiilor lor. Accesul liber la justitie, ca drept garantat de Conventia Europeana a Drepturilor Omului si de Constitutia Romaniei nu este un drept absolut, ci se preteaza la anumite limitari, statul bucurandu-se de o anumita marja de apreciere; or, in cauza, reglementarea acestei proceduri speciale de plata a sumelor cuvenite asiguratilor este o limitare care raspunde exigentelor art. 6 din CEDO intrucat are un scop legitim - protejarea creditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator si inlesnirea obtinerii de despagubiri de catre acestia, pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit si nu restrange accesul intr-o asemenea masura incat dreptul este atins chiar in substanta sa.
Pentru toate aceste considerente, constatand ca in mod corect prima instanta a admis exceptia inadmisibilitatii, in temeiul art. 480 NCPC Curtea a respins apelul ca nefondat.