Prin obligatia autoritatii publice de a comunica informatiile de interes public solicitate nu se intelege obligatia acesteia de a evalua probleme de drept sau de fapt, ci doar de a comunica date privind activitatea desfasurata.

Domeniu. Drept administrativ
Comunicare informatii de interes public



- Legea nr. 544/2011, art. 1, art. 2 si art. 6, art. 21, art. 22

Prin obligatia autoritatii publice de a comunica informatiile de interes public solicitate nu se intelege obligatia acesteia de a evalua probleme de drept sau de fapt, ci doar de a comunica date privind activitatea desfasurata. A pretinde autorita?ii parate sa ii comunice, ca informa?ie de interes public, un act intr-o anume forma ?i cu un anume con?inut, dorit sau afirmat de solicitant, dupa efectuarea unor rectificari (…), analize ?i luarea unor decizii, echivaleaza cu a pretinde paratei sa efectueze opera?iuni tehnico-administrative sau sa emita acte administrative, ceea ce nu se incadreaza in obliga?iile prevazute de Legea nr. 544/2001, ci pot face obiectul unei ac?iuni intemeiate pe dispozi?iile Legii nr. 554/2004, cu reguli specifice (inclusiv plata unei taxe judiciare de timbru).

(Sectia a VIII-a Contencios administrativ si fiscal – decizia civila nr. 3255 din data de 7.09.2017)



Prin sentinta civila nr. 608/02.02.2017, Tribunalul Bucuresti a respins exceptiile invocate de parati si a respins ca neintemeiata cererea reclamantului X in contradictoriu cu paratii X, X.
Prin cererea de recurs, reclamantul X a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii instantei de fond si, prin rejudecarea cauzei, admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, a aratat ca hotararea instantei de fond este nelegala si netemeinica, deoarece  s-a incalcat dreptul la aparare, prin neamanarea cauzei la cerere, pentru imposibilitatea de prezentare.
De asemenea, constituie o incalcare a drepturilor reclamantului, drepturi garantate de prevederea art. 1 din Legea nr. 544/2001, care impun accesul liber la informatiile de interes public. Informatiile referitoare la un monument istoric sunt informatii publice si trebuie comunicate.
Instanta avea obligatia de a verifica daca este legala afirmatia paratei referitoare la faptul ca nu detine nici un dosar de clasare si nici un fel de inscrisuri referitoare la clasarea imobilului in cauza.
Conform art. 12 din Legea nr. 422/2001 privind inventarierea bunurilor declarate monument istoric, art. 14 alin. (3) si (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 422/2001, parata avea obligatia de a completa dosarul in anumite termene, care deja sunt scadente si de la data solicitarii informatiilor de catre reclamant.
Nu se poate aprecia ca un imobil / casa este sau nu monument istoric, acest aspect fiind probat numai cu citarea rubricii si codului din lista monumentelor istorice, in condi?iile in care in Cartea funciara nu exista nici o mentiune despre faptul ca acest imobil - Corp A - ar fi monument istoric.
Prin intampinare, paratul X a solicitat anularea cererii de recurs, aratand ca recurentul nu isi motiveaza in fapt si nici in drept cererea de recurs..
Curtea a respins exceptia nulitatii recursului.
Analizand recursul prin prisma criticilor formulate si in conformitate cu dispozitiile art. 496 C.pr.civ., Curtea a constatat ca acesta este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Motivul de recurs prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ. („cand, prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii”) este nefondat, atat in ceea ce prive?te respectarea dreptului la aparare, cat ?i in ceea ce prive?te incuviin?area probelor de catre prima instan?a.
In ceea ce prive?te respectarea principiului contradictorialita?ii, reclamantul a fost legal citat pentru termenul de judecata din 02.02.2017, la care instan?a a avut in vedere cererea de amanare depusa la data de 31.01.2017, facandu-se referire expresa la aceasta, insa a constatat ca in cauza s-a solicitat judecarea in lipsa, fiind incuviin?ata proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei, in considerentele sentin?ei fiind aratate motivele pentru care s-a dispus in acest mod.
In ceea ce prive?te imposibilitatea de prezentare pentru motive medicale, recurentul a criticat modalitatea in care prima instan?a a interpretat ?i aplicat dispozi?iile art. 222 C.pr.civ., potrivit carora „amanarea judecatii pentru lipsa de aparare poate fi dispusa, la cererea partii interesate, numai in mod exceptional, pentru motive temeinice si care nu sunt imputabile partii sau reprezentantului ei”. In spe?a, adeverin?a medicala atesta un istoric medical ?i a fost eliberata cu suficient timp inainte de termenul de judecata stabilit, astfel ca reclamantul avea suficient timp pentru a-?i asigura reprezentarea de catre un alt avocat. Prin urmare, nu se afla intr-o situa?ie excep?ionala pentru a se dispune amanarea judeca?ii, nici nu a solicitat amanarea pronuntarii in vederea depunerii de concluzii scrise.
In privinta motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. 1 pct. 6 C.pr.civ., Curtea a retinut ca instanta de fond a prezentat argumentele de fapt ?i de drept pe care s-a intemeiat solutia pronuntata, fara a exista motive contradictorii sau straine de natura pricinii.
Motivul de recurs analizat priveste situatiile in care instanta de control judiciar nu poate deslusi starea de fapt retinuta de prima instanta sau nu poate stabili motivele care au stat la baza solutiei, din cauza motivelor contradictorii sau straine de natura pricinii, iar nu situatiile in care instanta citeaza dispozitii legale, iar ulterior realizeaza o interpretare a acestora, considerata de partea interesata a fi contradictorie.
Instanta de fond a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, astfel ca au fost respectate cerintele unui proces echitabil. Obligatia instantelor nationale de a-si motiva hotararile judecatoresti nu presupune existenta unui raspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar raspunsul poate fi si implicit, rezultand din considerentele exprimate in legatura cu chestiunile aflate in legatura directa.
In privinta motivelor invocate de recurent cu privire la incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material, Curtea a retinut ca instanta de fond a realizat o analiza judicioasa a dispozitiilor legale incidente in cauza, fiind prezentate argumentele de fapt si de drept ce au format convingerea instantei, fara a se interpreta gre?it actul juridic dedus judeca?ii.
In fapt, prin adresa nr. 2226/22.08.2016, reclamantul a solicitat comunicarea urmatoarelor informatii: dosarul de clasare a monumentului istoric (…), respectiv comunicarea tuturor informatiilor referitoare la imobil cu precizarea valorii acesteia, (daca este de interes national, sau de interes local); planul de amplasament (…); institutia care are obligatia de a monta placutele de marcare a cladirii ca monument istoric astfel cum impun normele art. 20 din Normele metodologice de clasare si inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul 2260/2008, prin care se impune in mod obligatoriu marcarea cladirii cu un semn distinctiv, pentru ca proprietarii sa cunoasca faptul ca este monument istoric si prin aceasta sa cunoasca faptul ca au obligatia de a obtine autorizatii de construire si pentru zugraveli; scoaterea imobilului (…) de pe lista cu imobile monument istorice conform procedurii impusa de art. 21 din Normele metodologice, respectiv faptul ca, neexistand dosar de clasare inregistrarea in lista monumentelor, este o eroare materiala.
La aceasta adresa, paratul a raspuns: imobilul (…) este inregistrat ca monument istoric in anul (…) de catre Comisia Nationala a Monumentelor, Ansamblurilor si Siturilor istorice prin hotararea (…); nu exista nici o informatie referitoare la motivele si considerentele pentru care una din cele (…) corpuri de cladire a fost inregistrata ca monument istoric; Directia pentru Cultura a Municipiului Bucuresti nu detine nici un dosar de clasare si nici un fel de inscrisuri referitoare la clasarea imobilului (…) in cauza; in concluzie toate corpurile de cladire de la adresa (…) au statut juridic de monument istoric; toate anexele si restul corpurilor au statut de monument istoric, anexe care sunt intabulate si cadastrate pe adresa (…); marcarea imobilului cu insemnul de monument istoric distinctiv in conditiile legii intra in atributiile Primariei Municipiului Bucuresti.
Curtea a retinut art. 1 raportat la art. 6 din Legea 544/2001, conform caruia: ,,orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, in conditiile prezentei legi, informatiile de interes public".
Art. 2 dispune: In sensul prezentei legi: b) prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei.
Potrivit art. 22 din Legea 544/2001, pe dispozitiile careia reclamantul si-a intemeiat prezentul demers judiciar, in cazul in care persoana se considera vatamata in drepturile sale prevazute de prezenta lege, aceasta poate face plangere la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carei raza teritoriala domiciliaza sau in a carei raza teritoriala se afla sediul autoritatii sau institutiei publice; Instanta poate obliga autoritatea parata sa furnizeze informatia de interes public si sa plateasca daune morale si/sau patrimoniale.
Iar art. 21 din aceeasi lege prevede ca doar refuzul explicit sau tacit in aplicarea prevederilor legii constituie abaterea si atrage raspunderea disciplinara a celui vinovat.
Din interpretarea sistematica a dispozi?iilor legale citate anterior, se desprinde concluzia ca doar refuzul nejustificat, care se intemeiaza pe exces de putere, poate fi sanctionat de lege.
Scopul Legii nr. 544/2001 este de a asigura informarea cetatenilor cu privire la datele de interes public detinute de autoritati, iar nu de a constitui un mijloc de constrangere sau sanctionare folosind obligatia de strangere si comunicare a informatiilor drept pretext.
Asadar, paratul a comunicat punctual informatiile solicitate.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantului de a proceda la scoaterea imobilului (…) de pe lista cu imobile monument istorice conform procedurii impusa de art. 21 din Normele metodologice, in mod corect a re?inut prima instan?a ca nu se circumscrie dispozitiilor Legii nr. 544/2001 referitoare la comunicarea informatiilor publice.
Prin obligatia autoritatii publice de a comunica informatiile de interes public solicitate nu se intelege obligatia acesteia de a evalua probleme de drept sau de fapt, ci doar de a comunica date privind activitatea desfasurata. A pretinde autorita?ii parate sa ii comunice, ca informa?ie de interes public, un act intr-o anume forma ?i cu un anume con?inut, dorit sau afirmat de solicitant, dupa efectuarea unor rectificari (actualizarea listei monumentelor istorice), analize ?i luarea unor decizii, echivaleaza cu a pretinde paratei sa efectueze opera?iuni tehnico-administrative sau sa emita acte administrative, ceea ce nu se incadreaza in obliga?iile prevazute de Legea nr. 544/2001, ci pot face obiectul unei ac?iuni intemeiate pe dispozi?iile Legii nr. 554/2004, cu reguli specifice (inclusiv plata unei taxe judiciare de timbru).
Retinand ca reclamantului i-au fost comunicate, pe de o parte, informatiile care se incadreaza in categoria informatiilor de interes public, si, pe de alta parte, justificarea men?iunii privind clasarea imobilului ?i a lipsei unei decizii de declasare prin aceea ca s-ar depasi competentele institutiei parate, instanta de fond a apreciat in mod temeinic ca solicitarea reclamantului, in sensul obligarii paratului sa raspunda in sensul dorit, este neintemeiata.
In consecinta, nu a existat un refuz nejustificat de comunicare a informatiilor de interes public, asa cum pretinde recurentul, neputand fi valorificate in aceasta procedura speciala argumentele privind pretinsele neconcordan?e cu men?iunile din Cartea funciara, nelegalitatea clasarii, interpretarea ?i aplicarea art. 12 din Legea nr. 422/2001 privind inventarierea bunurilor declarate monument istoric, respectiv a art. 14 alin. (3) si (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 422/2001, in legatura cu care reclamantul solicitase ?i administrarea probelor cu interogatoriu ?i inscrisuri suplimentare, ce au fost respinse in mod temeinic, acestea nefiind concludente in acest cadru procesual, al Legii nr. 544/2001, in care autoritatea publica poate fi obligata doar la a comunica o informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice, iar nu la efectuarea de opera?iuni tehnico-administrative sau la emiterea de acte administrative.
In mod evident, solu?ia capetelor accesorii de cerere depinde de admiterea cererii principale, care in spe?a s-a dovedit nefondata.
Fata de aceste considerente, Curtea a re?inut ca instanta de fond a interpretat in mod corect dispozitiile legale si a facut o judicioasa aplicare a acestora la situatia de fapt retinuta in cauza.
In raport de toate aceste considerente, s-a constatat ca recursul este nefondat si a fost respins ca atare, conform art. 496 alin. 1 C.pr.civ.