Condi?iile prevazute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pentru suspendarea contesta?iei administrative, justificarea conditionalita?ii ca infractiunile sesizate sa aiba o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in proc

Contencios administrativ ?i fiscal
Condi?iile prevazute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pentru suspendarea contesta?iei administrative, justificarea conditionalita?ii ca infractiunile sesizate sa aiba o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa.


Sesizarea organelor de cercetare penala, in vederea constatarii existentei infractiunii prevazute de art. 8 alin. (1) si art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, nu justifica masura suspendarii solutionarii contestatiei administrativ fiscale, obiectul acesteia fiind contestarea deciziei de impunere sub aspectul stabilirii obligatiei de plata a TVA si a impozitului pe profit stabilite suplimentar, precum si a accesoriilor aferente pentru argumentele de fapt si de drept expuse in contestatie, parata aflandu-se in posesia tuturor elementelor pentru a solutiona contestatia formulata de reclamanta.
Prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, pot constitui temei al suspendarii solutionarii contestatiei administrativ fiscale, insa nu este suficient ca organul fiscal sa fi sesizat organele de cercetare penala cu privire la savarsirea unei infractiuni, ci este necesar ca dezlegarea data de organele de cercetare penala cu privire la existenta faptei, identitatea si vinovatia autorului sa constituie in sine un temei pentru continuarea procedurii administrative, acesta fiind intelesul notiunii de inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa.

(Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal,
sentin?a civila nr. 196 din data de 27 ianuarie 2017)

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal la data de 28.04.2016 sub nr. 3061/2/2016, reclamanta P. S.A. a solicitat in contradictoriu cu parata D.G.R.F.P.T. - Serviciul de Solutionare a Contestatiilor anularea deciziei nr. 1678/501 din 27.10.2015 a Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Timisoara Serviciul de Solutionare a Contestatiilor, prin care s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei administrative a reclamantei impotriva deciziei de impunere nr F-AR 280/10.07.2015 si Raportului de inspectie fiscala nr. F-AR 246/10.07.2015 emise de AJFP Arad; obligarea paratei la solutionarea pe fond a contestatiei administrative formulata; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, s-au aratat urmatoarele:
In fapt, prin Decizia nr. 1678/501 din 27.10.2015, comunicata prin posta in data de 06.11.2015, D.G.R.F.P.T. Serviciul de Solutionare a Contestatiilor a dispus suspendarea solutionarii contestatiei administrative formulate de P. S.A. impotriva Deciziei de impunere nr F-AR 280/10.07.2015 si Raportului de inspectie fiscala nr. F-AR 246 /10.07.2015 emise de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arad, pana la solutionarea de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a sesizarii penale inaintate prin adresa nr. 8517 /25.08.2015, invocand in acest sens prevederile 214 alin. (l) lit. a) din OG nr. 92/2003 republicata.
Reclamanta a invocat nelegalitatea solutiei de suspendare a solutionarii contestatiei administrative, pentru neindeplinirea conditiei prevazute de art. 214 alin. (l), lit. a) C.pr.fisc. pentru a se dispune suspendarea solutionarii contestatiei administrative.
O abordare similara, cu privire la caracterul facultativ al suspendarii, se regaseste si in noul C.pr.civ., care prevede, la art. 413, caracterul facultativ al suspendarii cauzei pentru motiv de urmarire penala, chiar si in cazul in care o asemenea masura este de competenta instantei.
Chiar si in aceste conditii, la alin. (3) al art. 413, oportunitatea suspendarii este circumstan?iata astfel:
„[3] Cu toate acestea, instanta poate reveni motivat asupra suspendarii, daca se constata ca partea care a cerut-o nu are un comportament diligent in cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversand solutionarea acestuia, ori daca urmarirea penala care a determinat suspendarea dureaza mai mult de un an de la data Ia care a intervenit suspendarea, fara a se dispune o solutie in acea cauza. "
Din modul de redactare al textului legal de catre legiuitor, atat in ce priveste prevederile art. 214. alin. (l), lit. a) C.pr.fisc, cat si, prin similitudine, in cazul suspendarii judiciare reglementate de art. 413 C.pr.civ., se observa ca suspendarea este o masura supletiva, dispozitiva, iar nu imperativa, asa cum gresit considera parata DGRFP Timisoara, urmand a fi aplicata in functie de circumstantele concrete ale cauzei.
Conform art. 214. alin. (1), lit. a) C.pr.fisc, pentru a se putea dispune suspendarea cauzei, organul de solutionare este obligat sa precizeze in mod fundamentat in ce masura solutia ce urmeaza a fi dispusa in cauza penala va avea "o inraurire hotaratoare" asupra solutiei ce va fi emisa in contestatia administrativa. Astfel, organul fiscal va trebui sa faca dovada existentei unei legaturi de interdependenta intre stabilirea obligatiilor fiscale in sarcina societatii si obiectul sesizarii penale, cu indicarea concreta a faptelor savarsite de reprezentantii societatii noastre.
In realitate, organul de solutionare a contestatiei arata ca nu se poate solutiona contestatia administrativa prealabila inainte de finalizarea cercetarilor penale efectuate asupra reprezentantilor societatii, cu privire la savarsirea infractiunilor prev. de art. 8 alin. (l) si (2) si art. 9 alin. (l) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005, fara a se indica care anume fapte savarsite de acesti reprezentanti ai societatii au fost avute in vedere la formularea sesizarii penale.
Lipsa acestor mentiuni din continutul deciziei nr. 1678/501 din 2015 determina imposibilitatea efectuarii oricarui control de legalitate a actului administrativ, motiv pentru care se impune anularea sa, in acest mod fiindu-ne incalcat si dreptul la aparare, prin necunoasterea aspectelor avute in vedere la emiterea actului.
Din continutul Raportului de expertiza contabila extrajudiciara, anexat in copie, rezulta ca relatiile comerciale dintre S.C. P. SA, in calitate de beneficiar si L.M. SRL, 1N. SRL si S.T.B.C. SRL, in calitate de prestatori de servicii, au fost desfasurate pe baza de contracte comerciale, servicii care au fost contractate de reclamanta in vederea desfa?urarii unor activitati ce intrau in obiectul sau de activitate (obiectivul 1), cheltuielile au fost inregistrate in evidenta contabila in baza unor facturi ce indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru acordarea dreptului de deducere a TVA si de recunoastere a caracterului deductibil al cheltuielii, ce au fost inregistrate in contabilitate si raportarile contabile periodice la organul fiscal teritorial (Obiectivul 2), iar serviciile prestate de societatile sus mentionate au fost destinate obtinerii de catre subsemnata a unor venituri impozabile (obiectivul 3).
Din continutul actelor administrative fiscale contestate, rezulta ca in sarcina reclamantei nu au fost identificate nereguli, obligatiile fiscale suplimentare contestate fiind stabilite in sarcina reclamantei doar datorita comportamentului fiscal al societatilor care ne-au prestat serviciile.
Insa, organul de inspectie fiscala a omis a prezenta ca aspectele privind comportamentul fiscal al altor contribuabili nu sunt prevazute in Codul fiscal ca fiind elemente de natura sa afecteze caracterul deductibil al cheltuielilor cu achizitiile de marfuri sau dreptul de deducere al TVA pentru societatile cumparatoare, cum este cazul sau.
Nu exista in niciun act normativ, national sau comunitar, vreo prevedere legala care sa conditioneze exercitarea dreptului de deducere a TVA sau nerecunoasterea deductibilitatii unei cheltuieli efectuate in baza unor documente justificative, de comportamentul fiscal al furnizorilor sai. Chiar organul fiscal nu a incadrat legal aceste constatari prin procesul verbal din 02.10.2013, nefiind mentionat articolul de lege din cuprinsul Codului Fiscal pe care isi intemeiaza, in drept, masura de estimare a impozitului pe profit suplimentar stabilit in sarcina reclamantei.
Se impune a se preciza ca toate facturile de achizitii de servicii sunt completate in mod complet si corespunzator, asa cum s-a retinut si prin concluziile raportului de expertiza contabila extrajudiciara, si, prin urmare, respecta atat prevederile legislatiei nationale, cat si pe cele ale Directivei TVA 112/2006, in sensul interpretat de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, si sunt suficiente, astfel, pentru exercitarea dreptului de deducere al TVA si recunoasterea caracterului deductibil al cheltuielilor efectuate de catre reclamanta.
Se invoca cele statuate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-277/14, PPUH Stehcemp sp. j. Florian Stefanek, Janina Stefanek Iaroslaw Stefanek.
Documentul de baza prin care se reflecta orice tranzactie comerciala intre par?i este reprezentat de factura, acesta fiind si documentul care, prin inregistrarea sa in contabilitate, dobandeste calitatea de document justificativ, in sensul dat de art. 6 alin. (1) din Legea contabilitatii nr 82/1991:
„Orice operatiune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ."
Intocmirea facturii de catre furnizorul de bunuri/servicii si primirea acesteia de catre beneficiar consimte si arata faptul ca livrarea/prestarea a avut loc, in acest scop neimpunandu-se o confirmare suplimentara prin alte documente care sa reflecte acelasi aspect.
In acest context, constatarea organului de inspectie fiscala privind faptul ca reclamanta nu poate face dovada realitatii acestor achizitii de servicii, in conditiile in care s-au emis facturi pentru aceste prestari servicii si acestea au fost inregistrate in evidenta contabila atat a reclamantei, este vadit eronata si lipsita de temei.
De aceeasi maniera a decis si Curtea de Justitie a Uniunii Europene prin decizia emisa in cauza C-80/11 si C-142/11, Mahageben kft vs Statul ungar.
In dovedirea nelegalitatii si netemeiniciei obligatiilor fiscale stabilite in sarcina reclamantei, invoca practica judecatoreasca in materie, respectiv decizia nr. 7405 /22.11.2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie Sectia contencios administrativ si fiscal.
Solutia de suspendare a contestatiei administrative prealabile, pana la solutionarea cauzei penale pe o perioada nedeterminata in timp, a devenit o practica in activitatea organelor fiscale, prin care se urmareste tergiversarea solutionarii cauzei, fiind impiedicati in exercitarea deplina a dreptului de acces la justitie si de solutionare a cauzei intr-un termen rezonabil, prevazute de art.21 alin. (3) din Constitutie si de art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Solutionarea unei contestatii pe cale administrativa doar la finalul solutionarii unui dosar penal are ca efect tergiversarea nejustificata a solutionarii cererii, perioada de timp in care se afla in imposibilitatea demonstrarii, prin intermediul instantelor de judecata, a caracterului nelegal si abuziv ale unor acte administrative fiscale care o aduce prejudicii materiale.
Astfel, prin Ordinele de plata nr. 430/22.06.2015, nr. 431/22.06.2015, nr. 432/22.06.2015, nr. 433/22.06.2015, nr. 500/10.07.2015, nr. 501/10.07.2015, nr. 693/22.09.2015 si nr.694/22.09.2015, anexate in copie, a achitat la bugetul general consolidat al statului, suma totala de 1.076.120 lei, in baza deciziei de impunere nr. F-AR 280/10.07.2015, suma ce a solicitat a le fi restituita in urma solutionarii contestatiei administrative prealabile.
Prin emiterea si mentinerea masurii de suspendare a solutionarii contestatiei administrative prealabile, este evident ca cererea sa subsecventa de restituire a sumelor de bani achitate in temeiul actelor administrative fiscale contestate va fi solutionata doar dupa solutionarea cauzei penale, masura ce, evident, este de natura sa o prejudicieze, fiind lipsita de utilizarea acestor sume de bani in activitatii comerciale curente. Se impune a se mai mentiona ca prin solutionarea contestatiei administrative pe fondul sau nu se produce nici un prejudiciu material in patrimoniul paratei, fiind singura modalitate prin care pot fi asigurate toate garantiile respectarii drepturilor constitutionale sus mentionate, in vederea aplicarii legii la situatia de fapt si restabilirea ordinii de drept incalcate.
In drept, au fost invocate disp. art. 218 alin. (2) C.pr.fisc, coroborate cu disp. art. 1 alin. (1) si art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum si pe toate textele de lege invocate in cuprinsul cererii.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, conform art. 411 alin. (l) pct. 2) C.pr.civ.
Parata D.G.R.F.P. Timisoara a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
In motivarea intampinarii, s-au aratat urmatoarele:
In fapt, prin Decizia de impunere nr. F-AR 280 /10.07.2015 privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala pentru persoane juridice, emisa de AJFP Arad - Inspectie Fiscala, in baza Raportului de inspectie fiscala nr. F-AR 246/10.07.2015, au fost stabilite obligatii suplimentare de plata in suma de 1.365.677 lei.
Activitatea de Inspectie Fiscala din cadrul AJFP Arad, ca urmare a faptelor constatate, a formulat plangerea penala nr. 8517/25.08.2015 inaintata Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti prin care solicita efectuarea de cercetari fata de dl. C.R.S., in calitate de fost asociat la SC P. SA din Bucuresti, si dna. C.A.M., in calitate de administrator la SC P. SA din Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunii de evaziune fiscala prevazuta si pedepsita de art. 8 alin. (1) si alin. (2) si art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005, constand in aceea ca a omis sa evidentieze in acte contabile ori in alte documente legale operatiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, cat si evidentierea in acte contabile ori in alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive.
Prin plangerea penala nr. 8517/25.08.2015, organele de inspectie fiscala precizeaza faptul ca: "ne constituim parte civila pentru prejudiciul in suma totala de 1.365.677 lei, reprezentand impozit pe profit in suma de 505.528 lei si pentru majorarile si penalitatile de intarziere aferente impozitului pe profit in suma totala de 179.041 lei, precum si debit TVA stabilit suplimentar in suma de 520.592 lei si pentru majorarile si penalitatile de intarziere aferente TVA stabilita suplimentar in suma totala de 160.516 lei".
Astfel, intre stabilirea obligatiilor fiscale suplimentare de plata stabilite prin decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala pentru persoane juridice nr. F-AR 280/10.07.2015, emisa de AJFP Arad - Inspectie Fiscala, contestata, si stabilirea caracterului infractional al faptelor savarsite exista o stransa legatura.
In cuprinsul plangerii penale inaintata Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, s-a solicitat dispunerea masurilor legale de incepere a cercetarilor in vederea constatarii existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunilor prevazute de art. 8 alin. (1) si alin. (2) si art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.
Potrivit doctrinei, actiunea penala are intaietate fata de actiunea civila deoarece, pe de o parte, cauza materiala unica a celor doua actiuni este savarsirea infractiunii sau existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni, iar, pe de alta parte, solutionarea actiunii civile este conditionata de solutionarea actiunii penale in privinta existentei faptei, astfel incat se retine ca institutia suspendarii este deosebit de utila pentru realizarea unei optime administrari a justitiei, fiind menita sa preintampine pronuntarea unor hotarari gresite sau contradictorii.
Prin Decizia nr. 72/28.05.1996, Curtea Constitutionala a retinut ca, nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. (l) C.pr.pen., devenit art. 28 alin. (l) din Legea nr. 135/2010 C.pr.pen., potrivit carora: „hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia".
Totodata, se retine ca prin Decizia nr. 95 / 2011, Curtea Constitutionala apreciaza ca: „in ceea ce priveste posibilitatea organului de solutionare a contestatiei de a suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei, Curtea a retinut ca adoptarea acestei masuri este conditionata de inraurirea hotaratoare pe care o are constatarea de catre organele competente a elementelor constitutive ale unei infractiuni asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa. Or, intr-o atare situatie este firesc ca procedura administrativa privind solutionarea contestatiei formulate impotriva actelor administrativ fiscale sa fie suspendata fie pana la incetarea motivului care a determinat suspendarea [...]".
Apreciaza ca prezenta speta se circumscrie considerentelor deciziilor Curtii Constitutionale mai sus enuntate, tinand seama de faptul ca AJFP Arad - Inspectie Fiscala a inaintata Plangerea penala nr. 8517/25.08.2015 catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, impotriva administratorului SC P. SA din Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, in conformitate cu art. 108 din OG nr. 92/2003, republicata, privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea constatarii existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunilor prevazute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, in vederea analizarii de catre organele de cercetare penala.
Justa intelegere a prevederilor legale mai sus invocate trimite la concluzia ca decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luata ori de cate ori este vadit ca solutia laturii penale a cauzei are o inraurire hotaratoare asupra dezlegarii pricinii, suspendarea solutionarii avand natura de a preintampina emiterea unor hotarari contradictorii.
Avand in vedere ca faptele constatate prin Raportul de inspectie fiscala nr. F-AR 246/10.07.2015 pe baza carora a fost emisa Decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala pentru persoane juridice nr. F-AR 280/10.07.2015, fac obiectul cercetarii penale, intrucat AJFP Arad - Inspectie Fiscala a inaintat Plangerea penala nr. 8517 /25.08.2015 catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, organele de cercetare penala urmand sa se pronunte asupra existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunii, rezulta ca organul fiscal nu se poate pronunta asupra fondului cauzei, pana la solutionarea definitiva a laturii penale.
Potrivit Codului de procedura penala, cercetarea penala reprezinta activitatea specifica desfasurata de organele de urmarire penala, avand drept scop strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptasilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata. Aceste aspecte pot avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa.
Astfel, organele administrative nu se pot pronunta pe fondul cauzei inainte de a se finaliza solutionarea laturii penale, avand in vedere ca in speta, veniturile nedeclarate, evidentierea cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive au implicatii fiscale, pentru care se ridica problema realitatii acestora.
In drept, au fost invocate prevederile art. 205 C.pr.civ.
De asemenea, in baza art. 411, alin. (1), pct. 2 teza a II-a C.pr.civ., a solicitat judecarea prezentei cauze si in lipsa sa  la dezbateri.
La termenul de azi, 27.01.2017, Curtea a incuviintat proba cu inscrisuri, pentru ambele parti.
Asupra fondului cauzei, fata de motivele invocate de reclamanta, fata de apararile paratei si fata de inscrisurile depuse la dosar, Curtea constata urmatoarele:
In fapt, impotriva Deciziei de impunere nr F-AR 280/10.07.2015 (filele 47-71 vol. I) si Raportului de inspectie fiscala nr. F-AR 246 /10.07.2015 (filele 72-127 vol. I) emise de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arad, reclamanta a formulat contestatie (filele 321-347 vol. II).
Prin Decizia nr. 1678/501 din 27.10.2015 (filele 12-44 vol. I), comunicata prin posta in data de 06.11.2015, D.G.R.F.P.T. Serviciul de Solutionare a Contestatiilor, a dispus suspendarea solutionarii contestatiei administrative formulate de P. S.A. impotriva Deciziei de impunere nr F-AR 280/10.07.2015 si Raportului de inspectie fiscala nr. F-AR 246/10.07.2015 emise de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Arad, pana la solutionarea de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a sesizarii penale inaintate prin adresa nr. 8517/25.08.2015 (filele 276-320 vol. II), invocand in acest sens prevederile 214 alin. (l) lit. a) din OG nr. 92/2003 republicata.
Pentru a dispune in acest sens, s-a retinut faptul ca organul fiscal a sesizat organele de cercetare penala in vederea constatarii savarsirii infractiunii prevazute de art. 8 alin. (1) si art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.
S-a retinut in esenta, in cuprinsul deciziei de solutionare a contestatiei, ca intre stabilirea obligatiilor fiscale constatate prin raportul de inspectie fiscala, in baza caruia s-a emis decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare stabilite de inspectia fiscala contestata, si stabilirea caracterului infractional al faptelor savarsite exista o stransa interdependenta de care depinde solutionarea cauzei pe cale administrativa.
Reclamanta a invocat nelegalitatea solutiei de suspendare a solutionarii contestatiei administrative, pentru neindeplinirea conditiei prevazute de art. 214 alin. (l), lit. a) C.pr.fisc. pentru a se dispune suspendarea solutionarii contestatiei administrative.
Curtea constata, in raport de continutul actului de sesizare a organelor de cercetare penala dar si de cele rezultate din raportul de inspectie fiscala ca in cauza nu este indeplinita cea de a doua conditie de fond prevazuta de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, respectiv parata nu a justificat conditionalitatea ca infractiunile sesizate sa aiba o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa.
Astfel, in decizia de solu?ionare a contesta?iei fiscale se men?ioneaza faptul ca  Activitatea de Inspectie Fiscala din cadrul AJFP Arad, ca urmare a faptelor constatate, a formulat plangerea penala nr. 8517/25.08.2015 inaintata Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti prin care solicita efectuarea de cercetari fata de dl. C.R.S., in calitate de fost asociat la SC P. SA din Bucuresti, si dna. C.A.M., in calitate de administrator la SC P. SA din Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunii de evaziune fiscala prevazuta si pedepsita de art. 8 alin. (1) si alin. (2) si art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005, constand in aceea ca a omis sa evidentieze in acte contabile ori in alte documente legale operatiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, cat si evidentierea in acte contabile ori in alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive.
Prin plangerea penala nr. 8517 /25.08.2015, organele de inspectie fiscala precizeaza faptul ca se constituie parte civila pentru prejudiciul in suma totala de 1.365.677 lei, reprezentand impozit pe profit in suma de 505.528 lei si pentru majorarile si penalitatile de intarziere aferente impozitului pe profit in suma totala de 179.041 lei, precum si debit TVA stabilit suplimentar in suma de 520.592 lei si pentru majorarile si penalitatile de intarziere aferente TVA stabilita suplimentar in suma totala de 160.516 lei.
Raportat la aceste aspecte, Curtea apreciaza ca sesizarea organelor de cercetare penala, in vederea constatarii existentei infractiunii prevazute de art. 8 alin. (1) si art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, nu justifica masura suspendarii solutionarii contestatiei administrativ fiscale, obiectul acesteia fiind contestarea deciziei de impunere sub aspectul stabilirii obligatiei de plata a TVA si a impozitului pe profit stabilite suplimentar, precum si a accesoriilor aferente pentru argumentele de fapt si de drept expuse in contestatie, parata aflandu-se in posesia tuturor elementelor pentru a solutiona contestatia formulata de reclamanta.
Prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, pot constitui temei al suspendarii solutionarii contestatiei administrativ fiscale, insa nu este suficient ca organul fiscal sa fi sesizat organele de cercetare penala cu privire la savarsirea unei infractiuni ci este necesar ca dezlegarea data de organele de cercetare penala cu privire la existenta faptei, identitatea si vinovatia autorului sa constituie in sine un temei pentru continuarea procedurii administrative, acesta fiind intelesul notiunii de inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa.
Altfel spus, nu coexistenta raspunderii penale cu obligatia fiscala este premisa dispozitiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, ci se justifica suspendarea solutionarii contestatiei administrativ fiscale numai atunci cand organul fiscal este nevoit sa astepte solutionarea definitiva a sesizarii penale, in sensul constatarii existentei sau dupa caz, a inexistentei infractiunii sesizate (in speta evaziunea fiscala) pentru a dezlega, la randul sau, raportul juridic de drept fiscal cu care a fost investit, pornind de la concluziile anchetei penale, conditie ce nu este indeplinita in cauza.
Concret, autoritatea fiscala trebuie sa verifice legalitatea ?i temeinicia actelor fiscale contestate, in lumina dispozi?iilor legale incidente, de drept material ?i de drept procesual, din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de partea reclamanta, fara ca acest proces sa fie in vreun fel condi?ionat de intrunirea ori nu a elementelor constitutive ale infrac?iunii prevazute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.
Din explica?iile oferite in continuare, in justificarea deciziei adoptate, se constata ca unicul considerent pentru care organele fiscale au suspendat solu?ionarea contesta?iei este reprezentat de faptul ca au apreciat ca exista indicii ca prin modalitatea de derulare a opera?iunilor economice au fost diminuate obliga?iile datorate bugetului de stat.
Or, concluziile cercetarii penale, daca in fapt respectivele opera?iuni prin care s-ar fi prejudiciat bugetul de stat constituie sau nu deopotriva fapta penala incriminata prin dispozitiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, cu consecin?a antrenarii raspunderii penale, este lipsita de orice relevan?a in prezenta cauza, in care ceea ce prezinta interes este raspunderea fiscala. Altfel spus, raspunderea fiscala poate fi antrenata ?i daca fapta nu constituie in acela?i timp infrac?iune; imprejurarea neantrenarii raspunderii penale nu determina in mod necesar neplata datoriilor catre bugetul de stat daca se dovede?te ca se impune men?inerea concluziilor fiscale ini?iale.
Raportat la aceste aspecte concrete, Curtea nu poate primi argumentele intemeiate pe decizii ale Cur?ii Constitu?ionale ori jurispruden?a Cur?ii de Justi?ie, neputand fi vorba din nicio perspectiva de necesitatea stabilirii cu prioritate a situa?iei de fapt de catre organele de cercetare penala, respectiv de obliga?ia respectarii principiului autorita?ii de lucru judecat a hotararii definitive a instan?ei penale.
Tot astfel, este neintemeiata sus?inerea in sensul ca prin solu?ionarea contesta?iei fiscale anterior finalizarii procesului penal ar insemna a fi ignorate cercetarile organelor de urmarire penala efectuate in cauza. Art. 108 din OG nr. 92/2003 nu obliga organele fiscale, ca autori ai sesizarii cu privire la indiciile existen?ei unei infrac?iuni, sa suspende solu?ionarea contesta?iei cu care au fost investite ?i in a caror competen?a intra; textul legal prevede necesitatea sesizarii organelor de cercetare penala din perspectiva principiului oficialita?ii in cadrul procesului penal.
Asadar, Curtea conchide in sensul ca nu sunt indeplinite conditiile suspendarii, putandu-se in mod pertinent afirma ca, mai exact, solutia din perspectiva laturii penale depinde de solutia pronuntata de autoritatile fiscale deoarece numai acestea din urma au competenta legala a reincadra faptele si a decide asupra legalitatii operatiunilor intreprinse de autoritatea reclamanta, sub aspectul tratamentului fiscal realizat de aceasta.
De observat, punctual, din faptele constatate de organul fiscal si respectiv din sesizarea penala conceputa, ca nu exista nicio inraurire asupra hotararii din contencios fiscal. De altfel, nici in motivare nu se invedereaza, de o maniera convingatoare, de ce ar trebui suspendata solutionarea contestatiei fiscale. Raspunderea fiscala si penala pot fi angajate concomitent, conditiile antrenarii acestora mergand in paralel, fara ca una sa depinda de cealalta.
Asadar, se impune a analiza legalitatea deciziei de impunere, elaborata in baza raportului de inspectie fiscala, din perspectiva criticilor formulate de reclamanta pe calea contestatiei administrative, fara ca solutionarea acesteia sa depinda de rezultatul anchetei penale care va statua daca respectivele fapte imbraca sau nu continutul constitutiv al vreunei infractiuni.
In sfarsit, suspendarea solutionarii contestatiei nu este obligatorie, ci este facultativa, iar solutia se impune inclusiv in ipoteza in care sunt indeplinite conditiile textului legal (inclusiv deci referitoare la existenta unei dependente intre solutia din penal si cea din litigiul fiscal), considerent pentru care ea trebuia riguros motivata, odata adoptata, de vreme ce nu este obligatorie dar, in acelasi timp, implica incalcarea dreptului reclamantei de acces la instanta (in solutionarea demersului promovat impotriva unor acte fiscale vatamatoare pentru aceasta). Or, o astfel de motivare lipseste, astfel cum s-a retinut in cele ce preced.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 18 din Legea nr. 554/ 2004 raportat la art. 218 C.pr.fisc., Curtea va admite cererea; va anula in parte decizia nr. 1678/501 din 27.01.2015 emisa de parata DGRFP Timisoara, in ceea ce priveste punctul 1 din dispozitiv si va obliga parata DGRFP Timisoara sa solutioneze pe fond contestatia administrativa formulata de reclamanta impotriva Deciziei de impunere nr. F-AR 280/ 10.07.2015 si impotriva Raportului de Inspectie Fiscala nr. F-AR 246/ 10.07.2015 emise de AJFP Arad, ce privesc obliga?ii fiscale de 1 188 473 lei.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata pretinse de reclamanta prin cererea introductiva de instanta, Curtea va da prevalenta concluziilor formulate in sedinta publica cu ocazia cuvantului acordat in dezbateri, ocazie cu care aparatorul partii reclamante a solicitat sa se ia act de faptul ca reclamanta va solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.