Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci

Deliberand asupra recursului de fata, constata:
Prin sentinta civila nr. 809/CA/26.02.2014 Tribunalul Brasov – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a respins ca nefondata actiunea in contencios administrativ formulata de reclamanta S.C. R. S.R.L. in contradictoriu cu parata D.G.F.P. A JUDETULUI B..
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a constatat ca, in fapt, in baza raportului de inspectie fiscala nr. F-BV 493/13.07.2012 intocmit de parata DGFP B. s-a emis Decizia de impunere nr. F-BV 604/13.07.2012 de catre parata DGFP B. prin care s-a respins la rambursare TVA in valoare de 236.732 lei si s-au calculat accesorii in valoare de 1.875 lei aferente TVA de plata.
Impotriva acestor acte administrative fiscale societatea reclamanta a formulat contestatie administrativa, inregistrata sub nr. 50880/16.10.2010, iar prin Decizia nr. 549/19.11.2012 emisa de DGFP B. s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei formulata de S.C. R. S.R.L. referitoare la suma totala de 192.454 lei compusa din: 190.579 lei reprezentand TVA stabilita suplimentar de plata si 1.875 lei reprezentand dobanzi aferente TVA de plata. Prin aceasta decizie s-a respins ca neintemeiata contestatia cu privire la suma de 46.153 lei reprezentand TVA.
Prima instanta a mai retinut ca, de esenta contenciosului, este a se stabili daca masura suspendarii solutionarii contestatiei administrative dispusa de organul fiscal este legala.
In drept, prima instanta a constatat ca, potrivit dispozitiilor art. 214 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala „Organul de solutionare competent poate suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei atunci cand: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indicilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa”.
Potrivit acestor prevederi legale organul de solutionare a contestatiei poate suspenda prin decizie motivata solutionarea cauzei atunci cand organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare are o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza  sa fie data in procedura administrativa.
In speta, prima instanta a constatat ca, prin adresa nr. 493/13.07.2012 emisa de A.N.A.F – D.G.F.P. a Judetului B. - Activitatea de Inspectie Fiscala, in completarea adreselor nr. 542/23.042012 si nr. 823/04.07.2012 (filele 185 -189 dosar), rezulta ca s-a comunicat Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov Raportul de inspectie fiscala F-BV nr.493/13.07.2012 prin care s-a comunicat ca TVA solicitata la rambursarea de S.C. R. S.R.L. a fost diminuata cu suma de 190.579 lei, reprezentand TVA dedusa de aceasta, aferenta serviciilor facturate pe relatie S.C. E.C. S.R.L. – S.C. L.B. S.R.L., S.C. F.M. S.R.L. si S.C. R. S.R.L., pe considerentul ca furnizorul initial S.C. E.C. S.R.L. se sustrage verificarilor financiar contabile, nu functioneaza la sediul social declarat, existand susceptibilitatea ca tranzactiile derulate sa nu fie reale.
 Contrar sustinerii reclamantei, tribunalul a retinut ca masura suspendarii solutionarii contestatiei este intemeiata si in acest sens retinand, din adresa Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov (pag. 142 - vol. II ), ca cercetarile se efectueaza in dosarul penal nr. 898/P/2013 ca urmare a sesizarii formulata la data de 13.07. 2012, de catre D.G.F.P.B. fata de faptuitorii D.G. si S.C. R. S.R.L. H. care sunt cercetati pentru comiterea infractiunilor de tentativa la evaziune fiscala, prevazuta si  pedepsita de art. 8 alin.1 si 2 din Legea nr. 241/2005 si fals intelectual, prevazuta si pedepsita de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin.1 Cod penal, constand in aceea ca, pentru lunile iunie - iulie 2011, a solicitat rambursarea TVA, in suma de 190-579 lei aferenta sume de 794.083 lei facturata de S.C. F.M. S.R.L. in favoarea S.C. R. S.R.L. H., existand suspiciunea ca tranzactia nu a fost reala.
In aceste conditii, intre stabilirea obligatiilor bugetare respectiv a TVA in valoare de 190.579 lei, consemnate prin Decizia de impunere F-BV- nr.604/13.07.2012 pe perioada 01.05.2012 – 31.05.2012 emisa in baza Raportului de inspectie nr. F-BV 493/13.07.2012 si stabilirea caracterului infractional al faptei savarsite exista o stransa legatura de care desprinde solutia ce se va da in cadrul contestatiei administrative.
In acest sens sunt si prevederile Deciziilor nr. 449/2004, nr. 1173/2008 si nr. 189/2010 ale Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 183 alin.1 lit. a) din O.G nr. 92/2003, devenind art. 214 alin. 1 lit. a) dupa renumerotare.
De asemenea, tribunalul a mai retinut ca, prin Decizia nr. 4461/20.11.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a stabilit ca „fata de scopul avut de masura suspendarii prevazuta de dispozitiile art. 184 alin.1 lit. a Cod procedura fiscala (actualmente art. 214 alin. 1 lit. a), respectiv clarificarea si eliminarea tuturor banuielilor privind savarsirea unei fapt penale a carei constatare ar avea o directa influenta asupra solutiei date in procedura administrativa de solutionare a contestatiei deciziei administrativ – fiscale, faptul ca sesizarea organelor de cercetare s-a facut cu privire la trei dintre furnizorii societatii contestatoare si nu fata de vreun angajat al acesteia din urma, nu este de natura  sa afecteze caracterul legal al luarii acestei masuri.
Necesitatea determinarii relatiilor operatiunilor comerciale evidentiate prin facturile emise de catre cele trei societati si inregistrate in contabilitatea contestatoarei, cu efect direct asupra cuantumului obligatiilor bugetare ale acesteia, face ca legatura stransa dintre posibilul caracter infractional al faptelor si solutionarea contestatiei administrative a societatii in cauza sa fie pe deplin demonstrata.
Masura suspendarii solutionarii contestatiei administrative este justificata cu atat mai mult cu cat, in speta, se efectueaza cercetari si fata de faptuitorii D.G. si societatea contestatoare si nu numai fata de S.C. F.M. S.R.L. si S.C. E.C. S.R.L.
In ceea ce priveste TVA in valoare de 46.153 lei aferenta achizitiei unui autovehicul marca Mercedas Benz ML, contestata de societatea reclamanta ca urmare a respingerii de la rambursare, tribunalul a retinut ca aceasta este cuprinsa in decontul de TVA depus in data de 23.08.2011 pentru perioada 01.07.-31-07.2011, iar potrivit dispozitiilor art. 145, art. 146 din Codul fiscal o persoana impozabila inregistrata in scopuri de TVA are dreptul la deducerea TVA la momentul exigibilitatii taxei in conditiile in care achizitiile sunt destinate a fi utilizare in folosul operatiunilor taxabile si detine o factura care sa cuprinda informatiile prevazute la art. 155 alin. 5 Cod fiscal.
Pentru achizitia autovehiculelor, tribunalul a retinut ca sunt aplicabile si dispozitiile art. 145 indice 1 alin.1 Cod fiscal care limiteaza dreptul de deducere, respectiv stipuleaza ca se elimina dreptul de deducere a TVA aferenta achizitiilor de vehicule cu greutate sub 3,5 zone destinate exclusiv transportului de persoane inclusiv pentru combustibilul necesar functionarii vehiculelor aflate in proprietatea sau folosinta persoanelor impozabile.
Tribunalul a mai avut in vedere ca potrivit dispozitiilor art. 145 indice 1 lit. a Cod fiscal nu intra sub incidenta limitarilor dreptului de deducere vehiculele utilizate exclusiv de agentii de vanzari si in acest sens reclamanta a sustinut ca autoturismul achizitionat a fost utilizat de domnul D.G. asociat unic, avand functia de administrator si incepand cu data de 01.07.2011 in baza actului aditional 30.06.2011 ocupa functia de agent de vanzari.
De asemenea, tribunalul a constatat ca la pct. 45 indice 1 din Norme dat in aplicarea art. 145 indice 1 lit. a Cod fiscal sunt definite autovehiculele care fac obiectul exceptiei de la limitarea dreptului de deducere respectiv „vehiculele destinate exclusiv utilizarii de agentii de vanzari reprezinta vehiculele utilizate in cadrul activitatii unei persoane impozabile de catre angajatii acesteia care se ocupa in principal cu prospectarea pietei, desfasurarea activitatii de merchandising, negocierea conditiilor de vanzare, derularea vanzarii bunurilor, asigurarea de servicii postvanzare si monitorizarea clientilor”.
In speta, tribunalul a retinut ca reclamanta nu a dovedit ca autoturismul marca Mercedes a fost utilizat de domnul D.G., in calitate de agent de vanzari pentru prospectarea pietei, desfasurarea de activitati de merchandisig, negocierea conditiilor de vanzare, derularea vanzarii bunurilor, asigurarea de servicii post vanzare si monitorizarea clientilor pentru a demonstra indeplinirea conditiilor exclusive de aplicare a exceptiilor prevazute de lege.
Pe cale de consecinta, tribunalul a apreciat ca in mod corect parata a procedat la ajustarea dreptului de deducere a TVA potrivit dispozitiilor art. 149 Cod fiscal.
Impotriva acestei hotarari, reclamanta S.C. R. S.R.L. B. a declarat recurs, in termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea in parte a sentintei, admiterea in parte a actiunii, anularea in parte a deciziei nr. 549/19.11.2012 in ce priveste punctul 2 al dispozitivului acesteia, in sensul, admiterii contestatiei si a anularii raportului de inspectie fiscala si a deciziei de impunere identificate mai sus in ceea ce priveste suma de 46.153 lei reprezentand TVA aferenta achizitiei unui autoturism in luna iulie 2011, cuprinsa in decontul de TVA nr. 148592228/23.08.2011, iar pe de alta parte a rambursarii acestui TVA in suma de 46.153 lei, cu cheltuieli de judecata.
Recurenta reclamanta a criticat pe calea recursului numai solutia de respingere ca nefondata a actiunii in ceea ce priveste TVA in valoare de 46.153 lei aferenta achizitiei unui autoturismului marca Mercedes, in data de 29.07.2011, de la furnizorul S.C. T.B.  ML, potrivit facturii nr. 425450/29.07.2011.
In motivarea cererii de recurs, recurenta a aratat ca prima instanta a respins toate sustinerile sale, in fapt si in drept, toate apararile si probele efectuate, fara a analiza si raspunde, in concret, tuturor acestora.
Astfel, recurenta a aratat ca, intrucat avea la dispozitie pentru justificarea achizitiei autoturismului doar doua zile calendaristice, respectiv zilele de 30 si 31 iulie, care au fost sambata, respectiv duminica, zile declarate nelucratoare conform Codului muncii, nu a putut dovedi destinatia acestei achizitii in cele doua zile ramase din perioada fiscala a lunii iulie. Insa, in opinia sa, organul fiscal si prima instanta trebuiau sa verifice modul de utilizare a autoturismului respectiv in lunile ulterioare, respectiv august 2011 – iulie 2012, astfel incat sa determine corect starea de fapt fiscala.
Recurenta a mai aratat ca motivarea in fapt a organelor de inspectie fiscala, in sensul ca „societatea nu poate face dovada utilizarii in scopul operatiunilor sale taxabile”, motivare ce are ca suport probator faptul ca „situatia intocmita pentru justificarea combustibilului, insotita de centralizatorul pentru benzina, cu defalcarea pe mijloacele de transport folosite, nu contine date care sa confirme utilizarea autoturismului Mercedes Benz”, este gresita, deoarece autovehiculul achizitionat functioneaza pe motorina, nu pe benzina.
Recurenta a mai sustinut ca dreptul de deducere prevazut la articolul 17 si urmatoarele din a sasea directiva a CE este o parte integranta din mecanismul TVA-ului si, in principiu, nu poate fi limitat. Din legislatia fiscala interna, din jurisprudenta CJUE rezulta ca dreptul de deducere a TVA este pe deplin justificat atunci cand se dovedeste ca persoana impozabila a efectuat o serie de cheltuieli in scopul realizarii de operatiuni taxabile, inclusiv investitii, iar dreptul de deducere a TVA nu poate fi conditionat de aprecierile organului de inspectie fiscala, mai ales ca eligibilitatea taxei aferenta achizitiei vehiculului in discutie a intervenit la 27.07.2011, data la care s-a efectuat transferul dreptului de a dispune ca si un proprietar de acest bun.
Recurenta sustine ca exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata in suma de 46.153 lei nu este conditionat de realizarea in perioada fiscala respectiva de venituri impozabile din operatiuni taxabile, cata vreme potrivit art. 147/1 alin. 4 din Codul fiscal dreptul de deducere se exercita chiar daca nu exista o taxa colectata sau taxa de dedus este mai mare decat cea colectata. In cele doua zile nelucratoare (30-31.07.2011) autoturismul a fost parcat in parcul auto al societatii si neutilizat, urmand a fi folosit de agentul de vanzari D.G., fost administrator pana la data de 01.07.2011, cand i s-a modificat contractul individual de munca. Recurenta sustine ca in lunile urmatoare lunii iulie autovehiculul a fost utilizat de numitul D.G. in calitatea sa de agent de vanzari, depunand la dosar foile de parcurs si o serie de inscrisuri datand din perioada august-septembrie din care rezulta ca acesta a desfasurat activitatea de agent de vanzari, astfel cum este definita aceasta activitate in art. 45/1 din Normele date in aplicarea art. 145/1 din Codul fiscal.
In drept a fost invocata aplicarea art. 20 din Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cererea de recurs a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 25,6 lei si timbru judiciar in valoare de 0,6 lei.
Intimata DGRFP B., prin intampinare formulata cu respectarea cerintelor prevazute de art. 115-116 c.pr.civ. (filele 61-63), a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta reclamanta.
In motivarea acestei pozitii procesuale a aratat ca recurenta nu a facut dovada indeplinirii conditiilor cerute prin Legea nr. 571/2003, cata vreme, din balanta aferenta lunii iulie 2011 (data achizitionarii vehiculului), rezulta ca nu a inregistrat venituri din derularea activitatii principale inscrisa in actul sau constitutiv, respectiv cresterea pasarilor, iar situatia intocmita pentru justificarea combustibilului pe fiecare mijloc de transport folosit nu contine date care sa confirme uzul acestui vehicul in cursul lunii iulie 2011.
Intimata a mai aratat ca TVA-ul aferent achizitiei vehiculului in suma de 46.153 lei a fost inregistrat in evidentele contabile in luna iulie 2011 si declarat in decontul de TVA din cursul aceleiasi luni, ceea ce denota ca sunt lipsite de relevanta sustinerile recurentei potrivit carora in cele doua zile calendaristice ramase din perioada fiscala nu a avut cum sa faca dovada utilizarii autoturismului in folosul operatiunilor taxabile ale societatii. Totodata, se invoca aspectul ca recurenta nu a prezentat documente din care sa rezulte ca, ulterior controlului, autoturismul a fost utilizat de catre numitul D.G. in calitate de agent de vanzari, exclusiv pentru prospectarea pietii, negocierea conditiilor de vanzare, derularea vanzarii bunurilor, monitorizarea clientilor.
Partile nu au mai solicitat administrarea altor probe in recurs.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma dispozitiilor art. 304 ind. 1 c.pr.civ., a art. 304 c.pr.civ. si recursul declarat de reclamanta S.C. R. S.R.L. B., curtea constata ca acesta este neintemeiat.
Primul motiv de recurs invocat de catre recurenta, ce se refera la faptul ca prima instanta a respins toate sustinerile sale, in fapt si in drept, toate apararile si probele efectuate, fara a analiza si raspunde, in concret, tuturor acestora, se incadreaza in dispozitiile art. 304 pct. 7 c.pr.civ., dar nu este fondat.
Astfel, prima instanta a retinut situatia de fapt prin raportare la inscrisurile administrate in cursul procesului si a facut aplicarea, in mod corect, a dispozitiilor legale aplicabile, raspunzand succint, dar suficient, asupra sustinerilor sale. Faptul ca instanta a grupat argumentele recurentei reclamante si a raspuns pe scurt acestora nu echivaleaza cu nemotivarea hotararii.
Nici motivul de recurs referitor la stabilirea eronata a situatiei de fapt fiscale, atat de catre prima instanta, cat si de catre intimata parata, motiv de recurs care va fi analizat prin prisma art. 304 ind. 1 c.pr.civ., nu este fondat.
Astfel, Curtea retine ca, in temeiul facturii cu nr. 425450/29.07.2011 emisa de S.C. T.A. S.R.L., recurenta a achizitionat autoturismul nou marca Mercedes Benz ML, in baza careia a dedus TVA in valoare de 46.153 lei, pe considerentul ca achizitia s-a facut in folosul operatiunilor sale taxabile. Aceasta valoare a fost cuprinsa in decontul de TVA depus de societatea recurenta in data de 23.08.2011, pentru perioada 01.07-31.07.2011. Vehiculul a fost achizitionat in data de 29.07.2011, insa pentru cele doua zile calendaristice ramase din perioada fiscala aferenta lunii iulie, zile nelucratoare, recurenta nu a putut face dovada utilizarii vehiculului in folosul operatiunilor sale taxabile.
Ulterior depunerii decontului de TVA, intimata parata a emis raportul de inspectie fiscala nr. F-BV 493/13.07.2012 si Decizia de impunere nr. F-BV 604/13.07.2012 prin care s-a respins la rambursare aceasta suma, iar contestatia administrativa a societatii recurente a fost respinsa prin Decizia nr. 549/19.11.2012.
Motivarea organului fiscal pentru adoptarea solutiei de respingere de la rambursare a fost aceea ca „in luna iulie 2011, data achizitionarii autoturismului Mercedes Benz ML, potrivit balantei de verificare, societatea nu a obtinut venituri din activitatea principala, respectiv „cresterea pasarilor”, iar situatia intocmita pentru justificarea combustibilului, insotita de centralizatorul pentru benzina, cu defalcarea pe mijloacele de transport folosite, nu contine date care sa confirme utilizarea autoturismului Mercedes Benz” (pag. 28 RIF – fila 78 dosar tribunal).
Prima instanta a retinut in considerentele sentintei recurate ca societatea nu a facut dovada ca autoturismul a fost utilizat de catre dl. D.G., in calitatea sa de agent de vanzari. Prima instanta nu a detaliat, sub aspectul perioadei de timp analizate, neindeplinirea acestei conditii pentru acordarea deductibilitatii TVA-ului aferent achizitiei respective, insa, cele retinute sunt corecte, argumentele recurentei sub acest aspect nefiind fondate.
Curtea retine ca potrivit dispozitiilor art. 145 din Codul fiscal, corect retinute si de catre instanta de fond, orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, numai daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul operatiunilor taxabile si daca detine o factura emisa conform art. 155 alin. 5 din Codul fiscal.
Recurenta reclamanta s-a prevalat insa de dispozitiile art. 145 ind. 1 alin. 3 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal (in forma in vigoare la data de 29.07.2011), conform carora „in cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maxima autorizata care sa nu depaseasca 3.500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, nu se deduce taxa pe valoarea adaugata aferenta achizitiilor acestor vehicule si nici taxa aferenta achizitiilor de combustibil destinat utilizarii pentru vehiculele care au aceleasi caracteristici, aflate in proprietatea sau in folosinta persoanei impozabile, cu exceptia vehiculelor care se inscriu in oricare dintre urmatoarele categorii: a) vehiculele utilizate exclusiv pentru: interventie, reparatii, paza si protectie, curierat, transport de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, precum si vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenti de vanzari si de agenti de recrutare a fortei de munca”.
Pe perioada controlului fiscal, recurenta a pus la dispozitia organului de control inscrisuri ce atesta ca numitului D.G. a indeplinit functia de administrator al S.C. R. S.R.L., in intervalul 19.03.2008 – 30.06.2011, iar ulterior i s-a modificat contractul individual de munca, acesta ocupand functia de agent de vanzari incepand cu data de 01.07.2011, urmand a utiliza acest autoturism pentru a-si indeplini atributiile din fisa postului (filele 89-95 dosar tribunal).
Fata de data modificarii raportului de munca – in luna in care s-a facut achizitia – si fata de maniera de realizare a acestei modificari, respectiv administratorul si asociatul unic al societatii, dl. D.G., a preluat functia de agent de agent de vanzari incepand cu data de intai a lunii in care s-a facut achizitia autovehiculului marca Mercedes Benz, o marca putin utilizata in vanzari prin prisma costurilor mari de achizitie si intretinere ulterioare, Curtea retine ca exista un dubiu referitor la realitatea acestora, in sensul ca au caracter de inscrisuri preconstituite in scopul obtinerii unei situatii fiscale favorabile prevazute de art. 145 ind. 1 alin. 3 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal.
Trecand peste acest aspect, Curtea retine ca, desi recurenta sustine ca autoturismul a fost achizitionat si repartizat pentru a fi utilizat potrivit exceptiei prevazute la art. 145 ind. 1 alin. 3 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal (in forma in vigoare la data de 29.07.2011), respectiv de catre un agent de vanzari, recurenta reclamanta nu a prezentat documente din care sa rezulte respectarea conditiilor impuse expres de Codul fiscal, neproband ca, ulterior achizitiei autoturismul in discutie, a fost folosit de angajatul D.G. exclusiv pentru prospectarea pietii si celelalte activitati enuntate mai sus.
Inscrisurile depuse in fata instantei de fond (filele 157-170 dosar tribunal) atesta efectuarea unor activitati specifice functiei de agent de agent de vanzari, dar nu sunt completate in mod corespunzator (data/ora/km/traseu), astfel ca societatea nu poate justifica faptul ca agentul de vanzari, caruia i-a fost repartizat acest autovehiculul, l-a utilizat exclusiv in scopul desfasurarii activitatii sale, astfel cum prevede art. 145 ind. 1 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal.
Or, utilizarea in scopul activitatii economice a unui vehicul cuprinde deplasari in tara sau in strainatate la clienti/furnizori pentru prospectarea pietei, deplasari de pilda la locatii unde se afla punctele de lucru, la oficiile postale, la autoritatile fiscale, deplasari pentru service, reparatii, iar foile de parcurs trebuie sa contina cel putin urmatoarele informatii: categoria de vehicul utilizat, scopul si locul deplasarii, kilometrii parcursi, norma proprie de consum carburant pe kilometru parcurs, informatii inexistente pe inscrisurile anexate la dosar in probatiune. Un vehicul nu este utilizat exclusiv in scopul activitatii economice, in sensul art. 145/1 din Codul fiscal in situatia in care, pe langa utilizarea in scopul activitatii economice, vehiculul este folosit ocazional sau de o maniera continua si pentru uz personal.
Fata de aceasta analiza, efectuata de altfel si de catre instanta de fond, insa la un mod succint, este evident ca la stabilirea situatiei fiscale au fost avute in vedere documentele prezentate de societatea reclamanta si intocmite si ulterior lunii iulie 2011, contrar afirmatiilor sale din cererea de recurs, dar ca, din analiza acestora, rezulta ca recurenta reclamanta nu se incadreaza in dispozitiile legale invocate in favoarea sa.
Curtea mai are in vedere faptul ca legislatia comunitara da statelor membre puterea de a stabili regulile pentru supravegherea exercitarii drepturilor de deducere a TVA, instituind obligatia persoanei care solicita deducerea taxei pe valoarea adaugata sa demonstreze ca sunt indeplinite toate conditiile legale pentru acordarea deducerii.
Curtea constata, astfel cum corect sustine recurenta, ca dreptul de deducere prevazut la art. 17-20 din A sasea directiva TVA face parte integranta din mecanismul TVA, iar fiecare stat membru UE are obligatia sa adopte toate masurile cu caracter legislativ si administrativ corespunzatoare pentru a asigura colectarea in integralitate a TVA datorata pe teritoriul sau, insa, corelativ acestei obligatii a statului roman, persoanele impozabile vor tine o contabilitate suficient de detaliata pentru a permite aplicarea TVA si controlarea aplicarii acesteia de catre autoritatile fiscale, obligatie pe care, in cauza, recurenta nu a indeplinit-o, documentele invocate nefiind suficiente pentru a-i sustine pozitia exprimata in fata organului fiscal.
Potrivit dispozitiilor art. 22 alin. 8 din directiva sus-mentionata statele membre pot impune alte obligatii pe care le considera necesare pentru perceperea si colectarea corecta a taxei si pentru a preveni evaziunea. Din cuprinsul art. 17 rezulta ca persoana impozabila poate deduce TVA aplicata bunurilor si serviciilor achizitionate in exercitarea activitatilor sale taxabile. In aplicarea acestor norme comunitare sunt si dispozitiile art. 145 si 145 ind. 1 din Legea nr. 571/2003, norme analizate detaliat anterior si cu privire la care nu s-a constatat prin hotarari ale CJUE ca nu respecta normele comunitare in materie de TVA.
Pentru toate aceste considerente, constatand incidenta art. 312 alin. 1 c.pr.civ., curtea va respinge recursul declarat de recurenta reclamanta S.C. R. S.R.L. B. impotriva sentintei civile nr. 809/CA/26.02.2014 pronuntata de Tribunalul Brasov - Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, pe care o va mentine.