Vanzarea catre chiriasi a imobilelor conform Legii nr. 10/2001.Drept de optiune.

Vanzarea catre chiriasi a imobilelor  conform Legii nr. 10/2001.Drept de optiune.

Din interpretarea art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001 rezulta vointa legiuitorului de a institui o vocatie si nicidecum o obligatie in sarcina detinatorilor actuali ai imobilelor aflate in administrarea acestora, in acest sens putand fi interpretata sintagma "pot fi instrainate" care are semnificatia facultatii de a instraina si nu a obligarii sale la instrainare.
Acest text legal devine aplicabil doar in situatia in care unitatea detinatoare care are in administrare imobilele cu destinatia de locuinta, ce nu s-au restituit in natura, isi manifesta intentia de a instraina, notificand chiriasului intentia de instrainare, iar in conditiile in care paratul Consiliul Local nu si-a exprimat vointa de a instraina apartamentul care face obiectul contractului de inchiriere incheiat cu parata reclamanta reconventional, nu se poate proceda la valorificarea dreptului de preemtiune instituit prin art.42 alin. 3 din Legea nr.10/2001 in favoarea acesteia.

(Tribunalul Arad,sectia civila, decizia civila  nr. 460 R /09  aprilie 2012,dosar nr. 12318/55/2011)
Prin sentinta civila nr.13.056 din 16.12.2011, pronuntata de Judecatoria Arad, in dosar nr.12.318/55/2011, s-a respins exceptia tardivitatii precizarii cererii reconventionale, exceptie invocata de paratul Consiliul Local Fantanele, s-a respins exceptia inadimisibilitatii cererii reconventionale, exceptie invocata de paratul Consiliul Local Fantanele, s-a luat act de renuntarea la judecata actiunii civile avand ca obiect pretentii, evacuare si reziliere contract de inchiriere formulata de reclamanta Comuna Fantanele prin Primar in contradictoriu cu paratii J. C., T. C. si T. C., de asemenea s-a respins cererea reconventionala formulata de paratii reclamanti reconventional J. C., Tuhut C. si T. C. avand ca obiect obligatia de a face in contradictoriu cu reclamantii parati reconventionali  Comuna Fantanele prin Primar si Consiliul Local Fantanele si au fost obligate paratele reconventionale J. C., T. C. si T.C. la plata sumei de 700 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca reclamanta Comuna Fantanele a solicitat instantei sa se dispuna rezilierea contractului de inchiriere inregistrat sub nr.3585/04.08.2010, incheiat asupra imobilului situat in comuna Fantanele, sat Tisa Noua, nr.102, jud.Arad, pentru neplata chiriei mai mult de 3 luni consecutiv, evacuarea neconditionata a paratelor din imobilul situat in Tisa Noua, nr.102, jud. Arad, obligarea paratei de ord.1, la plata sumei de 606,85 lei datorata cu titlu de chiriei pentru imobilul inchiriat, plus majorarile aferente pe care o datoreaza conform contractului, cu cheltuieli de judecata.
In sedinta din 10.10.2011 reclamanta a depus intampinare prin care a aratat ca renunta la judecata, avand in vedere ca parata-reclamanta reconventional a achitat suma restanta si raportat la art.246 al.1 c.pr.civ. care dau dreptul reclamantului sa renunte oricand la judecata, fie oral, fie in scris, instanta, in temeiul art.246 al.2c.pr.civ a luat act de aceasta manifestare de vointa.
In ceea ce priveste cererea reconventionala formulata privind obligarea paratului Consiliul Local sa vanda catre parata reclamanta reconventionala, imobilul situat in localitatea Tisa Noua nr.102,com. Fantanele,jud.Arad, instanta de fond a retinut ca parata-reclamanta reconventional este locatara imobilului situat in localitatea Tisa Noua nr.102, com. Fantanele, jud.Arad, in baza Contractului de inchiriere nr. 3585/04.08.2010. Initial, cu privire la acest apartament, calitatea de locatar a avut-o numitul T. C. C., fostul sot al paratei reclamante reconventional, in baza Contractului de inchiriere nr.108/24.01.2000 incheiat cu Consiliul Local, contract ce a fost reinnoit la data de 24.01.2005. La data de 20.01.2010, prin sentinta civila nr.519 pronuntata de Judecatoria Arad in dosarul nr.15284/55/2009 s-a desfacut casatoria incheiata intre parata reclamanta reconventional si numitul T. C. C. si i s-a atribuit acesteia beneficiul Contractului de inchiriere nr.108/24.01.2000.
Prin cererea reconventionala formulata parata-reclamanta reconventional a solicitat obligarea paratului Consiliul Local sa-i vanda   imobilul situat in localitatea Tisa Noua nr.102, com Fantanele, jud.Arad. cerere fata de care paratul Consiliul Local a invocat exceptia tardivitatii modificarii actiunii cu privire la temeiul juridic al acesteia, precum si inadmisibilitatea actiunii.
Instanta de fond, analizand cu prioritate conform dispozitiilor  art.137 C.pr.civ, exceptia tardivitatii precizarii temeiului juridic si a inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa de temei, exceptii invocate de paratul Consiliul Local le-a respins ca nefondate, intrucat, paratul a invocat exceptia tardivitatii si inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa de temei legal, avand in vedere ca art.43 din Legea 10/2001 indicat de parata reclamanta reconventional a fost abrogat prin Legea nr.1/2009.
Judecatoria a  mai retinut ca, prin precizarea cererii reconventionale, parata reclamanta reconventional a inteles sa cheme in judecata in calitate de parat pe Consiliul Local Fantanele si a indicat ca temei juridic dispozitiile art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001, ca urmare a acestei completari a cadrului procesual, instanta a dispus in sedinta din 14.11.2011 citarea paratului Consiliul Local si a acordat termen la data de 28.11.2011, termen pentru care paratul a formulat cerere de amanare in vederea angajarii unui aparator, cerere care a fost incuviintata de catre instanta, cauza fiind amanata pentru data de 12.12.2011, cand paratul a fost reprezentat si a depus intampinare.
Cu privire la tardivitatea indicarii temeiul juridic al actiunii, prima instanta a retinut ca potrivit art.134 cod pr.civ. prima zi de infatisare este aceea in care partile, legal citate pot pune concluzii, ori, in cauza de fata, se constata ca paratul consiliul Local Fantanele a fost legal citat pentru termenul din 28.11.2011, data la care a formulat cerere de amanare, admisa de instanta, astfel incat pentru acest parat, prima zi de infatisare este 12.12.2011.Ca atare, instanta a apreciat ca nu sunt aplicabile dispozitiile art.132 C.pr.civ.
Pe de alta parte, in exercitarea rolului sau activ, potrivit art.84 Cod procedura civila, instanta trebuie sa solutioneze cererea in raport cu continutul acesteia, iar nu potrivit denumirii date de parte sau temeiul juridic indicat. Pentru a caracteriza o actiune, instanta nu trebuie sa se orienteze dupa sensul literal sau juridic al termenilor folositi, ci dupa cel pe care reclamantul a inteles sa-l atribuie acelor termeni, dupa natura dreptului si scopului urmarit prin exercitarea actiunii in justitie. Ori parata reclamanta reconventional a solicitat instantei obligarea paratului Consiliul Local Fantanele sa ii  vanda  imobilul situat in localitatea Tisa Noua nr. 102, com. Fantanele, jud. Arad. 
In masura in care obiectul cererii este precizat, in sensul ca rezulta din motivele de fapt invocate in sustinerea ei, orice eroare cu privire la temeiul de drept al cererii nu poate sa influenteze solutionarea cauzei, deoarece instanta are obligatia de a judeca cauza in cadrul legal corespunzator pretentiilor formulate, iar indicarea gresita ori indicare ulterioara a temeiul juridic nu atrage decaderea sau nulitatea actiunii, instanta fiind obligata sa-i dea o calificare corecta,considerente fata de care instanta de fond a respins exceptiile invocate de paratul Consiliul Local.
Cu privire la fondul cauzei, instanta a retinut ca potrivit art.9 din Legea 112/1995 "Chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, pot opta, dupa expirarea termenului prevazut la art.14, pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului".
Instanta a mai retinut ca in cauza de fata nu sunt incidente dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995 intrucat paratei reclamante reconventional i-a fost atribuit beneficiul Contractului de inchiriere in anul 2010, acest contract fiind incheiat in anul 2000,ori conform art.42 din Legea nr.10/2001 imobilele cu destinatia de locuinte,care nu se restituie persoanelor indreptatite in urma procedurilor prevazute de lege,raman in administrarea detinatorilor actuali si pot fi instrainate potrivit legislatiei in vigoare, chiriasii avand drept de preemtiune.
Instanta de fond, in continuare, a retinut ca, potrivit art.42.alin.1 lit B din HG nr.250/2007 pentru imobilele cu destinatia  de locuinte, care nu s-au restituit in natura, detinatorul actual dobandeste vocatia de a le instraina catre chiriasi, insa aceasta instrainare se va face potrivit legislatiei in vigoare,respectiv potrivit prevederilor Legii nr.112/1995 si Legii nr.10/2001, republicata, iar chiriasul beneficiaza, potrivit art.42 din Legea nr.10/2001, de un drept de preemtiune, drept care presupune ca in cazul instrainarii imobilului chiriasul are prioritate la cumpararea acestuia.
Asadar, s-a retinut ca numai in masura in care unitatea detinatoare intentioneaza sa vanda bunul, legea confera un drept prioritar la cumparare - drept de preemtiune - chiriasului. Ca natura juridica dreptul de preemtiune are natura legala, fiind instituit printr-o norma imperativa iar vointa proprietarului - vanzator nu are nici un rol in nasterea si exercitarea dreptului de catre titularul lui astfel incat in situatia in care s-a decis sa vanda bunul, trebuie sa respecte dreptul de preemtiune, sub sanctiunea prevazuta de lege.
Rezulta asadar ca, instituirea acestui drept reprezinta o derogare de la principiul liberei circulatii a bunurilor si de la principiul potrivit caruia proprietarul dispune liber, exclusiv si absolut, de bunul sau.
In ipoteza in care dreptul de preemtiune este incalcat, sanctiunea care se intervine este nulitatea relativa a contractului de vanzare-cumparare, intrucat nu se incalca norme care protejeaza interese generale, insa dreptul de preemtiune al chiriasului se naste numai in masura in care unitatea detinatoare intentioneaza sa vanda imobilul.
Instanta a retinut ,de asemenea ca, prin dispozitiile Legii nr.10/2001 nu se mai prevede obligatia unitatii de a vinde imobilul daca se opteaza pentru cumparare de catre chirias (asa cum se stabilea prin art. 9 din Legea nr. 112/1995), ci numai vocatia, adica dreptul unitatii detinatoare de a vinde imobilul oricui, insa cu respectarea dreptului de preemtiune al chiriasului.
Din continutul articolului 42 alin.3 din Legea nr.10/2001, rezulta, in mod evident, vointa legiuitorului de a institui o vocatie si nicidecum o obligatie in sarcina detinatorilor actuali ai imobilelor aflate in administrarea acestora, in acest sens putand fi interpretata sintagma "pot fi instrainate" care are semnificatia facultatii de a instraina si nu a obligarii sale la instrainare. Daca vointa legiuitorului ar fi fost ca prin acest text de lege sa se instituie o astfel de obligatie, in continutul textului mentionat s-ar fi regasit formularea "vor fi vandute", ori s-ar fi pastrat formularea din art.9 al Legii nr.112/1995, "Chiriasii (..) pot opta,(...) pentru cumpararea acestor apartamente " text care nu lasa la latitudinea autoritatii disponibilitatea de a instraina bunul.
Asadar, instanta de fond a retinut ca din textele de lege enuntate rezulta ca legiuitorul a avut in vedere imobilele cu destinatia de locuinta, nerestituite fostilor proprietari, care sunt in administrarea unei persoane juridice de drept public, proprietar fiind statul instituind, totodata, ca element de noutate, vocatia unitatii detinatoare de a instraina bunul cu respectarea dreptului de preemtiune al chiriasului, inteleasa ca disponibilitate a detinatorului de a vinde si nicidecum ca obligatie stabilita in sarcina acestuia.
Prin urmare, instanta a apreciat ca dispozitiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicata, devin incidente numai in situatia in care unitatea detinatoare care are in administrare imobilele cu destinatia de locuinta, ce nu s-au restituit in natura,isi manifesta disponibilitatea de a instraina, notificand chiriasului intentia de instrainare, iar in conditiile in care paratul Consiliul Local nu si-a exprimat vointa de a instraina apartamentul care face obiectul contractului de inchiriere incheiat cu parata reclamanta reconventional, nu se poate proceda la valorificarea dreptului de preemtiune, instituit prin art.42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 in favoarea acesteia, acest drept nascandu-se in momentul in care detinatorul apartamentului isi exprima disponibilitatea de a-l instraina.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata J. C., solicitand admiterea recursului si modificarea in parte a sentintei atacate in sensul admiterii actiuni reconventionale, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, se arata ca, instanta de fond in mod gresit a apreciat si a interpretat dispozitiile legale invocate in sustinerea actiunii reconventionale.
Astfel dispozitiile art.42 alin.3 din Legea nr. 10/2001, potrivit carora imobilele cu destinatia de locuinte, ce nu se restituite persoanelor indreptatite, pot fi instrainate potrivit legislatiei in vigoare, chiriasii avand drept de preemtiune, trebuie interpretate in sensul ca optiunea cumpararii acelei locuinte o are chiriasul, iar nu in sensul ca unitatea detinatoare poate opta in a nu instraina locuinta (in acest sens s-a pronuntat intr-o cauza similara Curtea de Apel lasi prin Decizia civila nr.204 din 4 mai 2008).
In considerarea dispozitiilor art.9 din Legea nr. 112/1995, rezulta ca, "chiriasii titulari de contract pot opta pentru cumpararea apartamentului detinut", iar potrivit art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001 imobilele cu destinatie de locuinta pot fi instrainate potrivit legislatiei in vigoare, acordandu-se totodata chiriasilor un drept de preemtiune la cumpararea locuintelor detinute in baza unui contract de inchiriere. Mai mult chiar art.52 din Legea nr.10/2001 prevede ca la data intrarii in vigoare a legii, orice alte dispozitii contrare se abroga. In acest context recurenta apreciaza ca a operat o abrogare implicita a dispozitiilor art.4 din H.G.nr.11/1997 care limita dreptul de a cumpara doar la chiriasii care la momentul aparitiei Legii nr. 112/1995 aveau contract de inchiriere valabil incheiat si ocupau efectiv spatiul. In fapt, aceasta hotarare de guvern privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 a restrans in mod nelegal, prin adaugare la lege, sfera de aplicare a dispozitiilor art.9, stabilind in art.6 ca au dreptul la cumparare doar categoriile enuntate mai sus.
Recurenta arata ca este beneficiara contractului de inchiriere din data de 04.08.2010, inregistrat sub nr.3585/04.08.2010( obtinut in urma divortului in baza Sentintei civile nr.519/20.01.2010 pronuntata de Judecatoria Arad, in dosarul nr.15284/55/2009) si locatara a acestuia din anul 1995, cu toate ca a formulat cerere in acest sens inregistrata sub nr.3589/04.08.2010, Consiliul Local Fantanele i-a respins cu rea- credinta cererea de vanzare a imobilului in cauza.
Recurenta invoca dispozitiile art.43 lit.b din H.G nr.498/18.04.2003 potrivit caruia pentru imobilele cu destinatia de locuinte care nu s-au restituit in natura, detinatorul actual dobandeste vocatia de a le instraina catre chiriasi, cu mentiunea ca pretul de vanzare al locuintelor se va stabili potrivit dispozitiilor legale aplicabile in materie, iar potrivit art.43 alin.1 si 3 din Legea nr.10/2001 "imobilele cu destinatia de locuinte (...) pot fi instrainate cu respectarea legislatiei in vigoare". Referirea la legislatia in vigoare vizeaza in mod cert legile si nu o hotarare de guvern. Refuzul Consiliului Local Fantanele, detinatorul acestui imobil de a-l instraina este nejustificat, intrucat dispozitiile art.43 alin.3 din Legea nr. 10/2001 constituie cadrul legal pentru vanzarea imobilului detinut de subsemnata cu chirie.
Dreptul de preemtiune instituit de art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001, presupune ca la egalitate de pret sa fie preferat un anumit subiect al actului juridic civil, avand in vedere calitatea acestuia. Pretul unui asemenea imobil este fix, fiind stabilit potrivit Criteriilor elaborate de Ministerul Finantelor, independent de calitatea cumparatorului, iar in momentul in care locatarul isi exprima optiunea de cumparare, detinatorul este tinut practic sa-l vanda acestuia, neputand vinde unui tert la un pret mai mare, chiar in situatia in care tertul ar consimti la un astfel de pret.
In continuare, recurenta invoca faptul ca, reglementarile introduse de Legea nr.10/2001, aduc dispozitiilor anterioare ale Legii nr.112/1995 un element de noutate prin introducerea dreptului de preemtiune al chiriasilor, textul putand fi interpretat si in sensul ca, asemenea imobile  ar putea fi vandute si altor persoane, nu numai chiriasilor. Asemenea posibilitate nu inseamna ca vanzarea imobilelor nerestituite este lasata la latitudinea detinatorilor actuali, ca si sub imperiul legilor anterioare Legea nr.112/1995, Legea nr.85/1992, Decretul-lege nr.61/1990, H.G. nr.389/1996 - vanzarea imobilelor ce fac obiectul reglementarilor acestora, nu este lasata la latitudinea detinatorilor chiar daca legiuitorul a folosit de fiecare data termeni dispozitivi, iar literatura de specialitate si practica judiciara a fost consecventa si a interpretat aceste dispozitii legale in sensul ca, in momentul in care persoana fizica sau juridica indreptatita la cumpararea imobilului, si-a manifestat vointa de a cumpara prin formularea cererii de cumparare, unitatile detinatoare au obligatia vanzarii acestora.
Recurenta apreciaza ca, momentul incheierii contractului este acela al obtinerii acordului dintre partile contractante si stabilirea pretului,ca prin formularea cererilor de cumparare de catre titulara contractelor de inchiriere s-a propus intalnirea celor doua manifestari de vointa si ca, unitatea detinatoare are obligatia perfectarii contractului de vanzare daca sunt indeplinite celelalte conditii ale legii.
Contractul sau de inchiriere dateaza dupa aparitia Legii 112/1995, insa, in conditiile descrise mai sus, a limita drepturile acelor persoane care nu aveau contract de inchiriere valabil incheiat la data intrarii in vigoare a Legii 112/1995, echivaleaza cu crearea unui regim discriminatoriu intre diferitele categorii de chiriasi, ori principiul egalitatii in fata legii si a autoritatilor publice se aplica prin natura sa tuturor drepturilor si libertatilor consacrate prin constitutie si lege, conform art.14 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a libertatilor fundamentale.
 Astfel, Curtea Europeana a retinut in aplicarea principiului mai sus enuntat ca orice diferenta de tratament facuta de stat intre indivizi aflati in situatii analoage, trebuie sa-si gaseasca o justificare obiectiva si rezonabila. Astfel trebuie data eficienta vointei partilor si aceasta cu atat mai mult cu cat nu a fost exprimata in scopuri ilicite sau in fraudarea intereselor altor persoane.
Arata ca in cauza de fata, refuzul Consiliului Local Fantanele de a-i vinde imobilul in cauza este nejustificat, simpla invocare a unui pretins vid legislativ putand fi cu usurinta lamurita de instanta, ori, atata timp cat legiuitorul a precizat ca si tertele persoane pot cumpara astfel de locuinte, cu atat mai mult chiriasul poate opta pentru incheierea unei astfel de operatii juridice, pentru ca, in caz contrar, aceasta si-ar pierde garantia drepturilor ce deriva din contractul de locatiune, iar in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a sanctionat, prin hotarari pronuntate impotriva Romaniei cauza Beian, jurisprudenta contradictorie a instantelor romane avand drept consecinta diferenta de tratament intre persoane aflate in aceeasi situatie, in drept, recurenta invocand dispozitiile art.304 ind.1, art.304 pct.9, art.274 C.pr.civ., art.42 alin. 3 din Legea 10/2001.
Prin intampinare, intimatii  Consiliul Local al Comunei Fantanele  si Comuna Fantanele, au solicitat respingerea recursului, mentinerea ca temeinica si legala a sentintei atacate.
In motivare, se arata in esenta ca,  prima instanta in mod temeinic si legal a retinut faptul ca, reglementarile noi introduse de Legea 10/2001, aduc dispozitiilor anterioare ale Legii 112/1995, un element de noutate prin introducerea dreptului de preemtiune al chiriasilor,care presupune asadar un drept prioritar al acestuia in cazul in care unitatea detinatoare intentioneaza sa vanda bunul, drept de preemtiune care se naste in momentul in care unitatea detinatoare isi manifesta intentia de a vinde imobilul.
Solicita sa se retina temeinicia si legalitatea celor retinute de prima instanta referitoare la faptul ca prin dispozitiile Legii nr. 10/2001, nu se mai prevede obligatia unitatii detinatoare de a vinde imobilul, daca se opteaza pentru cumpararea acestuia de catre chirias (asa cum prevedea art.9 din Legea 112-1995), ci numai vocatia, adica dreptul unitatii detinatoare de a vinde imobilul oricui, insa cu respectarea dreptului de preemtiune al chiriasului.
Din prevederile legale rezulta clar vointa legiuitorului de a institui o vocatie si nicidecum o obligatie in sarcina detinatorilor actuali ai imobilelor aflate in administrarea acestora. Sintagma "pot fi instrainate" are semnificatia facultatii de a instraina si nu a obligarii la instrainare. In cuprinsul legii nu este inscris " vor fi vandute" pentru ca detinatorul sa fie obligat in acest sens.
Asadar, atata timp cat unitatea detinatoare nu si-a manifestat intentia de a vinde, chiriasul nu-si poate valorifica dreptul de preemtiune.
Mai mult decat atat, solicita  sa fie avut in vedere faptul ca nu i s-a vandut imobilul recurentei nici pana la aparitia acestor modificari, deoarece erau incidente prevederile Legii 10/2001 si pentru ca reclamanta reconventional a instrainat dupa 1990 un apartament proprietate, si faptul ca detine nuda proprietate asupra unui imobil pe raza localitatii unde este situat imobilul litigios, alaturi de fostul sau sot, dobandit prin intretinere.
De asemenea, intimata, solicita sa fie avut in vedere faptul ca intre parti nu exista vreun raport juridic din care sa rezulte obligatia sa de a incheia in viitor un contract de vanzare-cumparare sau vreo promisiune de vanzare.
Analizand recursul prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor  art.304 si art.3041 Cod procedura civila,tribunalul a  constatat ca acesta nu este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs ce vizeaza imprejurarea ca, dispozitiile art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001, potrivit carora imobilele cu destinatia de locuinte, ce nu se restituite persoanelor indreptatite, pot fi instrainate potrivit legislatiei in vigoare, chiriasii avand drept de preemtiune si trebuie interpretate in sensul ca optiunea cumpararii acelei locuinte o are chiriasul, iar nu in sensul ca unitatea detinatoare poate opta in a nu instraina locuinta, Tribunalul Arad l-a inlaturat ca nefondat .
Astfel, din interpretarea art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001, rezulta, intr-adevar, vointa legiuitorului de a institui o vocatie si nicidecum o obligatie in sarcina detinatorilor actuali ai imobilelor aflate in administrarea acestora, in acest sens putand fi interpretata sintagma "pot fi instrainate" care are semnificatia facultatii de a instraina si nu a obligarii sale la instrainare.
Acest text legal devine aplicabil, doar in situatia in care unitatea detinatoare care are in administrare imobilele cu destinatia de locuinta, ce nu s-au restituit in natura, isi manifesta intentia de a instraina, notificand chiriasului intentia de instrainare, iar in conditiile in care paratul Consiliul Local nu si-a exprimat vointa de a instraina apartamentul care face obiectul contractului de inchiriere incheiat cu parata reclamanta reconventional, nu se poate proceda la valorificarea dreptului de preemtiune, instituit prin art.42 alin. 3 din Legea nr.10/2001 in favoarea acesteia.
Critica de recurs privind imprejurarea ca,  contractul de inchiriere al recurentei dateaza dupa aparitia Legii 112/1995 si in conditiile descrise mai sus, a limita drepturile acelor persoane care nu aveau contract de inchiriere valabil incheiat la data intrarii in vigoare a Legii 112/1995, echivaleaza cu crearea unui regim discriminatoriu intre diferitele categorii de chiriasi, de asemenea, este neintemeiata, raportat le cele mai sus expuse, atata timp cat unitatea detinatoare nu si-a manifestat intentia de a vinde.
 In plus , se retine ca, intre parti nu exista vreun raport juridic din care sa rezulte obligatia intimatelor Consiliul Local al Comunei Fantanele  si Comuna Fantanele,  de a incheia  cu recurenta, in viitor, un contract de vanzare-cumparare sau vreo promisiune  in acest sens.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse, nefiind incidente  nici unul dintre motivele de casare sau de modificare prevazute de art.304. Codul de procedura civila si nici art.304 ind.1 Codul de procedura civila, Tribunalul Arad, in baza art.312 al.1 Codul de procedura civila, a respins recursul declarat de recurenta J. C.