Calitatea de organ fiscal a Directiei Seviciilor Publice in ce priveste colectarea creantelor bugetului local

      Prin cererea inregistrata la Judecatoria Braila sub nr.2773/196/26.03.2009,  contestatoarea SC T. SA Brasov a chemat in judecata pe intimatul Consiliul Local al municipiului Braila-Directia Serviciilor Publice, formuland contestatie la executare impotriva somatiei nr. 3547/11.03.2009 si a titlului executoriu nr.1/11.03.2009 si  solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea actelor mentionate si suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei, precum si plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentinta civila nr.3017/13.05.2009 Judecatoria Braila a admis contestatia la executare si a anulat titlul executoriu nr.1/11.03.2009 si somatia nr.3547/11.03.2009, respingand cererea contestatoarei privind cheltuielile de judecata. 
      Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca prin somatia nr.3547/11.03.2009 contestatoarea a fost somata sa plateasca suma de 9.065,70 lei, suma stabilita prin titlul executoriu nr.1/11.03.2009 emis de intimata si reprezentand chirie restanta pentru ap. 19 din bl. A4 si ap. 16 din bl. A5 in cuantum de 6.040,76 lei, majorari de intarziere in cuantum de 1.816,94 lei si taxa judiciara de timbru in cuantum de 1208 lei.
      Prima instanta a avut in vedere ca, potrivit art. 137 Cod procedura fiscala, executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis de catre organul de executare competent, iar potrivit art. 17 din acelasi act normativ organele fiscale sunt Agentia Nationala de Administrare Fiscala si unitatile subordonate acesteia, precum si compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale.
      Fata de aceste prevederi legale a concluzionat ca intimata nu este organ fiscal, astfel ca nu poate emite titluri executorii fiscale in baza carora sa procedeze la executarea silita.
      Totodata, fata de dispozitiile art.22 din OG nr.92/2003 instanta a retinut ca obligatia constand in plata chiriei si care face obiectul cauzei nu este o obligatie fiscala, iar intimata nu detine un titlu executoriu in baza caruia sa demareze executarea silita.
      Desi prin sentintele civile nr. 1660/10.03.2008 si nr. 654/24.01.2008 contestatoarea a fost obligata la plata unor sume de bani cu titlu de chirie, acestea nu au fost investite cu formula executorie, astfel ca, fata de dispozitiile art.374 Cod procedura civila, nu pot fi executate silit.
      Fata de aceste considerente, instanta a constatat ca executarea silita nu a fost pornita de intimata cu respectarea dispozitiilor legale.
      Cu privire la cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata constand in taxa judiciara de timbru si timbru judiciar,  a apreciat ca aceasta este neintemeiata avand in vedere ca potrivit art. 23 din Legea nr.146/1997 sumele achitate cu titlu de taxe judiciare se restituie la cererea petitionarului cand contestatia la executare a fost admisa, iar hotararea a ramas irevocabila, contestatoarea avand astfel posibilitatea sa ceara restituirea taxei.
      Impotriva acestei sentinte intimata Directia Serviciilor Publice Braila a declarat recurs in termen legal.
      In motivarea recursului a invocat, printre altele, faptul ca instanta de fond a apreciat in mod gresit probele administrate in cauza si a admis contestatia la executare retinand ca Directia Serviciilor Publice Braila nu ar avea calitatea de organ de executare fiscala, desi acest aspect nu a fost pus in discutie pentru ca intimata recurenta sa poata face dovezi in acest sens.
      Ca argumente, recurenta a invocat dispozitiile art.16 din Legea nr.213/1998 si ale art.126 din O.G. nr.92/2003, precum si faptul ca este o institutie publica ce are in obiectul de activitate si inchirierea locuintelor din fondul locativ de stat, cu obligatia virarii catre bugetul local a unei cote de 50% din incasari, ceea ce o face sa se incadreze in dispozitiile legale mentionate.
      Totodata, a invocat existenta unei hotarari emise de Consiliul Local Municipal Braila prin care a fost abilitata sa puna in aplicare prevederile O.G. nr.39/2003, modificata de O.G. nr.92/2003 si care a fost emisa tocmai pentru a se scurta formalitatile de recuperare a debitelor in cazul chiriasilor restanti.
      Ca dovada a celor aratate, recurenta a depus copie de pe hotararile nr.81/9.05.2003 si 165/29.05.2009 ale Consiliului Local Municipal Braila.
               Prin decizia civila nr.128/18.03.2010, Tribunalul Braila a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
          Prin hotararea nr.81/9.05.2003 a Consiliului Local Municipal Braila, depusa la dosar de recurenta, aceasta a fost imputernicita sa aplice prevederile O.G. nr.39/2003 privind procedurile de administrare a creantelor bugetelor locale.
          Ordonanta mentionata (abrogata la data intrarii in vigoare a Codului de procedura fiscala) prevedea la art.3 alin.1 ca obiect al colectarii il constituie "creantele bugetelor locale provenind din impozite, taxe locale, chirii, redevente, contributii, amenzi si alte venituri ale bugetelor locale, precum si accesoriile acestora, respectiv dobanzi, penalitati si penalitati de intarziere", iar la art.5 ca "sunt competente sa gestioneze colectarea creantelor bugetelor locale autoritatile administratiei publice locale, prin compartimentele de specialitate ale acestora, ori alte institutii publice abilitate sa administreze veniturile bugetelor locale."
               Ulterior, prin art.1 din hotararea nr.165/29.05.2009, Consiliul Local Municipal Braila a stabilit o cota-parte de 50% pe care institutiile si serviciile publice sau de utilitate publica au dreptul sa o incaseze din inchirierea bunurilor proprietate publica a Municipiului Braila, diferenta de 50% urmand a fi virata in contul colector al bugetului local.
               Din analiza coroborata a celor doua hotarari tribunalul a retinut ca recurenta a fost imputernicita sa gestioneze colectarea creantelor bugetului local rezultate din inchirierea bunurilor proprietate publica a Municipiului Braila.
          Prin art.17 alin.4 din Codul de procedura fiscala (in forma in vigoare la data pronuntarii sentintei recurate) s-a prevazut ca "unitatile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritatile administratiei publice locale, precum si de compartimentele de specialitate ale acestora, in limita atributiilor delegate de catre autoritatile respective", iar conform alin.5 din acelasi articol "Agentia Nationala de Administrare Fiscala si unitatile subordonate acesteia, precum si compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale sunt denumite in prezentul cod organe fiscale".
                    Rezulta, asadar, ca intimata recurenta are calitatea de organ fiscal, dar numai in ce priveste colectarea creantelor bugetului local rezultate din inchirierea bunurilor proprietate publica a municipiului.
                      Or, desi a criticat sentinta pentru faptul ca instanta de fond nu i-a dat posibilitatea sa faca dovada calitatii sale de organ de executare fiscala, in fata tribunalului recurenta nu a propus nici o proba care sa dovedeasca faptul ca apartamentele pentru a caror chirie a inceput executarea silita sunt in proprietatea publica a municipiului, iar nu in cea privata.
         Fata de cele aratate, s-a constatat ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia si nici prevederile art.126 din O.G. nr.92/2003 (Codul de procedura fiscala - forma initiala), invocate de recurenta.
                    Pentru aceleasi considerente nu s-a mai impus analizarea celorlalte aspecte mentionate in motivele de recurs, intrucat vizeaza chestiuni referitoare la fondul executarii.
               

   

2