Efectele contractului de mandat.
(Decizie nr. 277 din data de 24.06.2009 pronuntata de Tribunalul Dambovita)Efectele contractului de mandat
Potrivit art. 1546 Cod civil, mandantul este indatorat a indeplini obligatiile, contractate de catre mandatar in limita puterilor sale, dar nu este indatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi facut afara din limitele puterilor sale. Asupra apelului civil de fata :
Prin sentinta civila nr.4218/19.12.2008 pronuntata de Judecatoria Racari in dosarul nr.2561/284/2008, s-a admis in parte cererea principala formulata de catre reclamantul H N, impotriva paratilor C N, C M, C G, astfel cum a fost completata.
S-a dispus obligarea paratilor C N, C G si C M la plata sumei de 175.000 lei reprezentand daune ca urmare a nerespectarii obligatiei asumate prin antecontractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.943/ 15.11.2006 si actul aditional la antecontract, autentificat sub nr.469/21.03.2007.
A obligat paratii la plata catre reclamant a sumei de 5.998 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca la data de 15.11.2006 a fost incheiat la Biroul Notarului Public Enache Amalia Florina antecontractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.943, prin care paratii-prin mandatar S S au promis reclamantului H N- reprezentat si acesta prin mandatar S M- instrainarea unui teren in suprafata de 5000 mp., pretul vanzarii fiind stabilit la suma de 72.500 lei, din are s-a achitat de catre reclamant, drept avans, suma de 15.000 lei, diferenta urmand a fi achitata la data semnarii actului de vanzare-cumparare, dar nu mai tarziu de 15.02.2007, prin actul aditional autentificat sub nr.469/ 21.03.2007 convenind partile ,prin aceiasi reprezentanti,prelungirea termenului de perfectare a contractului de vanzare-cumparare la data de 21.05.2007, ocazie cu care s-a mai achitat suma de 20.000 lei, tot cu titlu de avans.
Prin antecontractul de vanzare-cumparare incheiat partile s-au obligat a contracta pe viitor, astfel incat sa poata opera transferul proprietatii, fiecare avand atat calitatea de promitent cat si de beneficiar.
A retinut instanta ca, la momentul la care a fost investita cu solutionarea actiunii avand ca obiect hotarare care sa tina loc de act de vanzare-cumparare, promitentii vanzatori nu mai erau titularii dreptului de proprietate asupra bunului promis a-l instraina reclamantului facand obiectul unui contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1057/ 11.06.2008, dreptul de proprietate asupra terenului fiind dobandit de numitul S N care l-a si intabulat in cartea funciara.
In aceste conditii reclamantul- beneficiar-cumparator nu mai putea cere incheierea contractului de vanzare-cumparare, vanzare incheiata de o alta persoana fiind cu rezerva fraudei valabila, astfel ca instanta a respins cererea reclamantului de pronuntare a unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare.
Cu privire la daunele-interese solicitate pentru nerespectarea de catre promitentii-vanzatori a clauzelor negociate prin antecontractul de vanzare-cumparare, s-a apreciat ca mandatarul S S nu si-a depasit limitele mandatului deoarece dreptul de a antecontracta nu era necesar a fi stipulat in mod expres, dreptul de a contracta incluzandu-l si pe acela de a antecontracta.
De altfel, culpa pentru neincheierea contractului a apartinut paratilor promitenti-vanzatori care au instrainat terenul unei alte persoane, acestia urmand a raspunde pentru prejudiciile aduse promitentului cumparator conform conventiei incheiate.
Impotriva acestei hotarari au declarat apel paratii aratand ca mandatarul S S a depasit limitele mandatului in ceea ce priveste clauza referitoare la plata de cinci ori a avansului dat in cazul neincheierii contractului, mandatul neprevazand o astfel de posibilitate.
Cererea nu a fost motivata in drept.
Tribunalul, examinand cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, atat prin prisma motivelor de apel invocate, cat si din oficiu, potrivit dispozitiilor art.295 Cod procedura civila retine ca, la data de 15.11.2006 paratii l-au imputernicit pe S S ca in numele lor si pentru ei sa vanda suprafata de teren de 5000 mp. situata in comuna Crevedia, sat Crevedia, jud.Dambovita,sa negocieze pretul in scopul obtinerii unui pret cat mai avantajos, sens in care se va putea prezenta oriunde este nevoie pentru obtinerea actelor necesare vanzarii si scoaterii din circuitul agricol, va indeplini formalitatile legale si va semna pentru primirea sumelor de bani, precum si oriunde va fi necesar.
La aceeasi data, mandatarul, in numele paratilor a incheiat un antecontract de vanzare-cumparare cu H N, reprezentat prin mandatar S M, pentru suprafata de 5000 mp. avand inserata o clauza prin care promitentii-vanzatori se obligau ca, in caz de neexecutare a contractului sa achite promitentului- cumparator de cinci ori avansul primit, adica 85.000 lei.
Se constata asadar ca o astfel de clauza nu a fost prevazuta in contractul de mandat, depasind limitele acestuia.
Potrivit art.1545 Cod civil pentru actele sale excesive mandatarul este insa raspunzator fata de terti, in sensul ca este obligat sa le garanteze validitatea actelor.
In continuare, art.1546 cod civil prevede ca, mandantul este indatorat a indeplini obligatiile contractate de catre mandatar in limita puterilor sale dar nu este indatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi facut afara din limitele puterilor sale.
Astfel,se constata ca apelantii -parati nu pot fi raspunzatori pentru ceea ce s-a obligat mandatarul lor peste limita mandatului dat,respectiv pentru clauza care prevede plata de cinci ori a avansului primit in caz de neexecutare a contractului.
De altfel, avand in vedere ca terenul ce a facut obiectul antecontractului de vanzare-cumparare din 15.11.2006 a fost instrainat ulterior la data de 11.06.2008, reiese ca nu mai este posibila incheierea contractului de vanzare-cumparare cu reclamantul care, in baza art.1073 Cod civil are dreptul la dezdaunare.
Fata de toate aceste considerente, in baza art.296 Cod procedura civila tribunalul, va admite apelul, va schimba in parte hotararea atacata si pe fond, va obliga apelantii paratii la plata sumei de 35.000 lei catre reclamantul-intimat reprezentand pretul achitat.
Vor fi pastrate restul dispozitiilor sentintei.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Mandat, mandatari
Emiterea a doua mandate de executare pentru aceeasi pedeapsa; existenta a doua hotarari definitive de condamnare ce nu se pot concilia; calea legala de rezolvare a situatiei. - Decizie nr. 702 din data de 13.11.2008Rejudecarea cauzei la cererea inculpatului extradat. - Decizie nr. 218 din data de 20.03.2009
Prescriptia executarii pedepsei principale a inchisorii. Cauze de intrerupere. Emitere mandat european de arestare. - Decizie nr. 8 din data de 07.01.2010
Mandat european de arestare. Semnalare in sistemul informatic Schengen. Conditii. - Sentinta penala nr. 14 din data de 14.01.2012
Necesitatea de a supune unei interpretari restrictive clauzele conven?iei de mandat - Decizie nr. 704A din data de 22.09.2011
Contractul de mandat este guvernat, in ceea ce priveste forma, de principiul simetriei. - Decizie nr. 1218 din data de 10.10.2011
Notificare formulata in temeiul Legii nr.10/2001. Decesul titularului notificarii intervenit dupa semnarea actului, dar anterior depunerii acestui ala executorul judecatoresc. Obligatiile mandatarului. - Decizie nr. 250A din data de 02.11.2010
Mandatul european de arestare. - Sentinta penala nr. 139 din data de 17.05.2010
Mandatul european de arestare. Executarea mandatului european de arestare. - Sentinta penala nr. 33 din data de 08.02.2010
Modificarea dispozitiei emisa in baza Legii nr.10/2001 in urma retinerii gresite a calitatii de persoana indreptatita a mandatarului. - Decizie nr. 399A din data de 24.06.2009
Asistenta juridica internationala in materie penala. Mandat european de arestare. Punerea in executare. Parasirea teritoriului Romaniei in cursul procedurii. Respingerea sesizarii autoritatilor judiciare emitente. - Sentinta penala nr. 262F din data de 12.10.2009
Reprezentarea partilor in judecata. Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare in judecata. - Decizie nr. 273R din data de 22.02.2007
Mandat - Decizie nr. 595 din data de 16.06.2009
Emiterea a doua mandate de executare pentru aceeasi pedeapsa; existenta a doua hotarari definitive de condamnare ce nu se pot concilia; calea legala de rezolvare a situatiei. - Decizie nr. 702 din data de 13.11.2008
Rejudecarea cauzei la cererea inculpatului extradat. - Decizie nr. 218 din data de 20.03.2009
Prescriptia executarii pedepsei principale a inchisorii. Cauze de intrerupere. Emitere mandat european de arestare. - Decizie nr. 8 din data de 07.01.2010
Mandat - Decizie nr. 595 din data de 16.06.2009
RESTITUIRE BUN IMOBIL. MANDAT FARA REPREZENTARE - Sentinta civila nr. 3242 din data de 23.05.2005
mandat intre soti - Sentinta civila nr. 7127 din data de 21.09.2006
contract de mandat.Folosirea de catre mandatar, in interesul sau, a sumelor incasate in numele mandantului, reprezinta o fapta grava, motiv pentru care art.1544 C.civ. il obliga sa plateasca dobanzi pentru aceste sume, dobanzi care se datoreaza din ... - Sentinta civila nr. 4590 din data de 10.06.2004