Prescriptia executarii pedepsei principale a inchisorii. Cauze de intrerupere. Emitere mandat european de arestare.

1. Prescriptia executarii pedepsei principale a inchisorii. Cauze de intrerupere. Emitere mandat european de arestare.
      
      Drept penal. Parte generala. Prescriptia executarii pedepsei. Mandat european de arestare.
      
      Mandatul european de arestare reprezinta o procedura simplificata de extradare si are acelasi efect de intrerupere a prescriptiei executarii pedepsei.
      
      Curtea de Apel Baca – Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie
       Decizia penala nr.8 din 07 ianuarie 2010
      
      Prin sentinta penala nr.343/D/24.09.2009, pronuntata in dosarul nr.3521/110/2009 al Tribunalului Bacau s-a dispus, in baza art.461, lit.d Cod pr. pen., respingerea ca nefondata a contestatiei la executare formulata de condamnatul D. S - I.
      Pentru a dispune astfel , prima instanta a aratat ca:
      Condamnatul D. S-I, prin contestatia inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau sub nr.3521/110/18 iunie 2009 formulata de avocatul sau, in temeiul art.461 lit.c din C.p.p., a solicitat a se constata ca s-a implinit termenul de prescriptie a executarii pedepsei de 4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.40/5 febr.1998 a Tribunalului Bacau, pronuntata in dosar nr. 7093/1996, intrucat de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare a trecut o perioada de 9 ani, o luna si o saptamana, fiind astfel indeplinite cerintele art.126 alin.1 lit.b din C.p.
In dovedirea contestatiei contra executarii, s-a depus in xerocopie hotararea de condamnare: sentinta penala nr.40/D/5 febr.1998 a Tribunalului Bacau, formulata in dosar nr.7093/1996 (fila 4-10).
Pentru verificarea sustinerilor contestatorului, s-a atasat dosarul Tribunalului Bacau in care s-a pronuntat hotararea de condamnare, cat si dosarul nr.1662/1992 al C.A. Bacau si dosarul nr.4503/1998 al C.S.J..
Examinand contestatia la executare pe marginea actelor si lucrarilor din dosarele atasate, s-a constatat ca este neintemeiata pentru motivele ce vor fi aratate in continuare:
Prin sentinta penala nr.40/D/5 febr.20900 a Tribunalului Bacau, D S-I, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de punere in circulatie de bancnote straine false, la care a fost adaugata pedeapsa de 2 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.1732/5 oct.1994 a Judecatoriei Onesti, care a fost revocata potrivit art. 83 Cod penal.
Hotararea de condamnare a ramas definitiva la data de 11 mai 2000, prin decizia penala 2059/2000 a C.S.J.
Pe numele condamnatului s-a emis de catre instanta de executare mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr.40/D/12 iunie 2000, care insa nu a putut sa fie pus in executare, deoarece D S-I s-a sustras de la executare.
Avand in vedere data ramanerii definitive a hotararii de condamnare si anume 11 mai 2000, termenul de prescriptie a executarii pedepsei este de 9 ani, ceea ce inseamna ca s-ar fi implinit la 10 mai 2009, daca n-ar fi existat o cauza de intrerupere a cursului prescriptiei.
Condamnatul sustragandu-se de la executarea mandatului, prin Dispozitia I.G.P.R. 150607/17 oct.2003, a fost dat in urmarire generala, iar prin mesajul Biroului National Interpol nr.9766/22 iunie 2005, a fost pus in urmarire internationala.
La data de 13 martie 2009, Tribunalul Bacau a emis pe numele condamnatului D S-I, mandatul de urmarire internationala in vederea extradarii, cat si  mandatul european de arestare.
Mandatul european de arestare a fost emis anterior implinirii termenului de prescriptie prevazut de legea romana, respectandu-se prevederile art.81 din Legea nr.302/2004, asa cum a fost modificata prin Legea nr.222/28 oct.2008.
Potrivit art.35 din legea nr.302/2004, depunerea cererii de extradare intrerupe prescriptia neimplinita anterior.
Pentru infractiunea care a atras condamnarea contestatorului D S-I nu a intervenit gratierea si nici amnistia, potrivit legii romane.
Art.35, 36 si 37 din Legea nr.302/2004 nu au fost abrogate si nici modificate prin Legea nr.222/2008. Ca urmare a aderarii Romaniei la U.E., in relatiile cu statele membre, dispozitiile Titlului III din Legea nr.302/2004, care transpun in dreptul intern Decizia-cadru a Consiliului U.E. nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre ale U.E., au inlocuit dispozitiile cu privire la extradare.
Decizia –Cadru a Consiliului U.E. nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a avut ca scop ca, intre statele membre sa fie eliminata procedura formala de extradare pentru persoanele care incearca sa se sustraga justitiei, dupa ce au facut obiectul unei condamnari definitive.
Procedura complicata a extradarii intre statele membre fiind inlocuita cu un sistem simplificat de predare intre autoritatile judiciare, aceasta nu inseamna ca extradare nu mai exista, ci mandatul european de arestare, asa cum este definit prin art.77 din legea nr.302/2004, modificat prin Legea nr.222/2008 constituie o cerere de extradare.
Cum insa Tribunalul Bacau, ca instanta de executare a emis mandatul european la data de 13 martie 2009, termenul de prescriptie a fost intrerupt.
De la data de mai sus a inceput sa curga un alt termen de prescriptie, timpul scurs pana la aparitia cauzei de intrerupere neputand sa mai fie luat in calcul.
In cauza a formulat recurs contestatorul, prin aparatorul ales, in care arata ca extradarea nu este pasiva, ci una activa intrucat persoana nu se afla in Romania. De asemenea, considera ca mandatul european de arestare nu echivaleaza cu o cerere de extradare si, oricum, cererea nu ar fi adresata instantei competente straine. Ar fi fost nevoie pe langa mandat si de o cerere de extradare adresata statului strain.
Analizand actele si lucrarile dosarului, precum si sentinta penala recurata, prin prisma tuturor motivelor, Curtea de Apel retine urmatoarele:
Hotararea primei instante este legala si temeinica.
      In mod corect s-a retinut de Tribunalul Bacau ca emiterea mandatului european de arestare, transmis ulterior pe canalele Organizatiei Internationale a Politiei Criminale (Interpol), echivaleaza cu „depunerea cererii de extradare”, potrivit dispozitiilor art.35 alin.2 din Legea nr. 302/2004, cu modificarile ulterioare.
      In acest sens interpreteaza si Curtea de Apel natura juridica a mandatului european de arestare, transmis autoritatii de executare, discutiile doctrinare aparute pe aceasta tema concluzionand, in cea mai mare parte, in mod identic.
      Asa cum in mod expres o prevad dispozitiile art.761 si 766 din legea nr.302/2004, mandatul european de arestare nu este altceva decat o procedura simplificata de extradare, aplicabila intre statele membre ale Uniunii Europene, care, pe langa cooperarea economica si politica ce constituie pilonul principal, au considerat ca rezultatele apropierii lor in toate domeniile vietii impun si o procedura avansata de cooperare in materia justitiei penale.
      Acesta fiind scopul declarat si urmarit al transpunerii in legislatia nationala a Deciziei Cadru nr.2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene, instantele de judecata nu pot, pe cale de interpretare, sa o transforme exact in opusul ei, adica, in cazul de fata, intr-o piedica la punerea in executare a unui mandat cu pedeapsa inchisorii, pentru simplul motiv ca persoana condamnata s-a sustras de la executare prin deplasarea  pe teritoriul unui stat membru, in care este aplicabil mandatul european de arestare, iar nu intr-un stat nemembru in care sa fie aplicabila procedura comuna a cererii de extradare.
      Intr-o astfel de interpretare condamnatul aflat pe teritoriul unui stat nemembru  s-ar putea considera discriminat fata de situatia aceluia aflat intr-un stat membru, cu privire la care nu s-ar putea formula in mod formal o „cerere de extradare”. S-ar ajunge la situatia, in mod evident neurmarita de legiuitorul comunitar si national, ca spatiul european sa constituie o „umbrela” mai eficienta pentru  persoanele urmarite, in raport de spatiul extracomunitar.
      In consecinta, emiterea mandatului european de arestare pe numele contestatorului la data de 13.03.2009, anterior implinirii termenului de prescriptie a executarii pedepsei, de 9 ani, constituie o cauza speciala de intrerupere a prescriptiei executarii pedepsei, prevazuta de art.35 alin.2 din Legea nr.302/2004.
      Revenind la motivele de recurs, trebuie aratat ca si aparatorul ales al recurentului admite implicit caracterul de extradare a mandatului european de arestare atunci cand invoca diferenta dintre extradarea pasiva si cea activa, sustinand ca intreruperea prescriptiei este valabila doar in cazul primeia.
      Curtea de Apel constata  ca si acest motiv este nefondat intrucat prevederile art.65 alin.1 din Legea nr.302/2004 permit aplicabilitatea cauzei speciale de intrerupere si in cazul extradarii active.
      In ceea ce priveste „depunerea” mandatului european de arestare, se constata ca dispozitiile art.82 si 83 din Legea nr.302/2004 prevad mai multe modalitati de transmitere a acestuia, in cazul de fata fiind remis Biroului National Interpol, ce are obligatia de a-l difuza  prin Sistemul Informatic Schengen sau pe canalele Organizatiei Internationale a Politiei Criminale (Interpol), ceea ce echivaleaza, in procedura  speciala si simplificata aplicabila intre statele membre ale Uniunii Europene, cu indeplinirea acestei conditii ulterioare.
      Pentru aceste considerente, neconstatandu-se intemeiat niciunul din motivele de recurs invocate de recurent, precum si faptul ca, in cauza, nu este incident vreun caz de casare, in baza art.38515, pct.1, lit.b C. pr. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul D S - I.