ASISTENTA JURIDICA. NOTIUNEA DE INTERESE CONTRARE. MOTIVAREA INCHEIERII PRIN CARE S-A DISPUS MENTINEREA ARESTARII PREVENTIVE

ASISTENTA JURIDICA. NOTIUNEA DE INTERESE CONTRARE. MOTIVAREA INCHEIERII PRIN CARE S-A DISPUS MENTINEREA ARESTARII PREVENTIVE

Decizia penala nr. 36 din 20.01.2010

Prin incheierea din data de 15.01.2010 pronuntata de Tribunalul Bacau – Sectia Penala in dosarul penal nr. 6948/110/2009 s-a dispus in temeiul art. 300 ind. 2 C. p. p . raportat la art. 160 ind. b al. 3 C.p.p mentinerea starii de arest preventiv a inculpatilor D. V., N.N. V. si A. O. V. .
S-a dispus amendarea aparatorilor alesi I. P., C. C. si A. M. cu cate 2000 lei fiecare si a lucratorului din cadrul Baroul Bacau cu suma de 1500 lei, cu precizarea ca pot formula cerere de scutire de la plata amenzii.
In baza art. 192al. 3 C. p. p . cheltuielile judiciare raman in sarcina statului.
Impotriva acestei incheieri au formulat recurs cei trei inculpati. In motivarea recursului aparatorul inculpatului A. O. V. a criticat incheierea recurata pe motiv ca nu a fost analizata si cererea de inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara, incheierea nu a fost corespunzator motivata, prima instanta nepronuntandu-se punctual asupra motivelor invocate, nu s-a dat atentia asupra contrarietatii de interese dintre inculpatii N. si A., imprejurare in raport de care acestia trebuiau sa beneficieze de asistenta juridica separata.
Si aparatorul inculpatului N. N. V. a sustinut aceleasi motive de recurs, precum si in faptul ca in mod nejustificat a fost respinsa cererea de amanare a judecatii. Atat aparatorul inculpatului D. V. au facut referiri la situatia de fapt concreta expusa judecatii, apreciind ca in raport de probele administrate pana in prezent nu e impune aplicarea unei masuri preventive prin care inculpatii sa fie privati de libertate.
Curtea, procedand la analiza incheierii recurate in raport de actele si lucrarile dosarului si de motivele de recurs invocate retine urmatoarele:
Referitor la critica privind nepronuntarea asupra cererii de inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara, se observa ca obiectul dedus judecatii a constat in verificarea din oficiu a legalitatii si temeiniciei judecatii in timpul judecatii la 60 de zile. Inainte de a se acorda cuvantul asupra verificarii starii de arest instanta a intrebat in mod expres partile daca mai au cereri de formulat, acestea raspunzand in sens negativ. In aceste conditii faptul ca in cuprinsul concluziilor orale s-a facut referire, „in subsidiar”, la inlocuirea masurii arestarii cu cea a obligarii de a nu parasi tara, nu obliga instanta sa se pronunte in mod separat cu privire la o astfel de alternativa, cu atat mai mult cu cat in cadrul procedurii de analiza asupra verificarii si legalitatii starii de arest instanta cerceteaza daca subzista temeiurile arestarii, iar in situatia in care acestea s-au modificat poate dispune din oficiu inlocuirea masurii arestarii cu cea a obligarii de a nu parasi tara sau localitatea.
Privitor la motivul de recurs ce vizeaza nemotivarea hotararii se retine ca in cauza instanta de control judiciar a casat doua incheieri anterioare prin care s-a dispus asupra mentineri masurii arestarii preventive pe motiv ca instanta de fond s-a limitat la aprecieri globale fara a face referiri la situatia concreta a fiecaruia inculpat si la imprejurarea daca in raport de probele administrate pana in prezent se impune mentinerea starii de arest a acestora. In rejudecare prima instanta s-a conformat deciziilor de casare si a expus pe larg, cu privire la fiecare inculpat in parte, imprejurarile care impun in continuare privarea de libertate a inculpatilor.
Pe de alta parte atunci cand examineaza starea de arest instantele trebuie sa manifeste o anumita prudenta in expunerea motivelor care fac oportuna mentinerea acestei masuri arestari preventive, existand riscul antepronuntarii asupra vinovatiei inculpatului, a culpabilizarii acesteia mai inainte ca fondul a fie judecat. In acest sens a procedat justificat prima instanta expunand situatia de fapt, astfel cum a fost prezentata in actul de sesizarea instantei, iar nu ca pe o proprie constatare.
In jurisprudenta sa referitoare la art.6 paragraful 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, care consacra prezumtia de nevinovatie, Curtea a statuat ca aceasta este incalcata atunci cand o decizie judiciara referitoare la un acuzat reflecta sentimentul ca este vinovat, cata vreme vinovatia sa nu a fost legal stabilita;  este suficienta, chiar in lipsa unei constatari formale, o motivare care sa dea de gandit ca judecatorul considera persoana respectiva ca fiind vinovata, de aici rezultand importanta termenilor folositi de agentii statului in motivarile pe care le formuleaza inainte ca o persoana sa fie judecata si recunoscuta ca fiind vinovata de savarsirea unei infractiuni (Hotararea Daktaras contra Lituania nr.42095/98).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca trebuie facuta o distinctie intre hotararile care reflecta sentimentul vinovatiei persoanei acuzate si cele care se limiteaza sa descrie o stare de suspiciune. Primele incalca prezumtia de vinovatie, in timp ce ultimele au fost considerate conforme spiritului art.6 din Conventie (Hotararea Leutscher contra Olandei din data de 26.03.2006).
Pronuntandu-se cu privire la o eventuala mentinere in stare de arest, instantele apreciaza sumar datele disponibile pentru a determina daca la o prima vedere, banuielile de care este acuzat au consistenta. Nu s-ar putea asimila banuielile cu o constatare a culpabilitatii (Hotararea Gosselin contra Franta din data de 06.04.2004).
De aceea hotararile privind mentinerea starii de arest trebuie sa constate doar existenta unor motive plauzibile pentru o banuiala legitima si nu sa constate vinovatia persoanei private de libertate.
Privitor la motivul de recurs vizand contrarietatea de interese dintre inculpatii N. si A., analizand declaratiile date de acestia pana in momentul de fata se observa ca cei doi inculpati nu au interese contrare. Ambii inculpati recunosc partial fapta, iar intre declaratiile acestora exista doar anumite diferente de amanunt, care nu pot fi asimilate contrarietatii de interese. In acest sens ICCJ, prin decizia penala nr. 2638 din 14 mai 2004 a aratat ca exista contrarietate de interese intre inculpati atunci cand unul dintre inculpati neaga savarsirea faptei iar altul o recunoaste, implicandu - l si pe cel dintai, situatie care nu se regaseste in speta de fata.
Pe de alta parte instanta de control judiciar observa ca prima instanta a facut demersuri mai mult decat suficiente pentru a asigura prezenta aparatorilor alesi la judecata, a luat legatura telefonic cu acestia desi nu ii revenea aceasta obligatie, insa initial toti cei trei aparatori nu s-au prezentat in instanta invocand diferite motive, neprobate pana in prezent, si neasigurand substituirea, astfel cum le impuneau normele procedurale. In aceasta situatie initial instanta a emis adrese pentru desemnarea unor aparatori din oficiu insa la reluarea cauzei s-a prezentat aparatorul unuia dintre inculpati, care i-a aparat prin substituire si pe ceilalti doi inculpati, cu acordul acestora, dupa cum rezulta din concluziile orale ale inculpatului N. formulate in fata instantei de control judiciar, acesta afirmand ca a preferat ca inculpatul  N. sa fie aparat de aparatorul inculpatului Dobos decat de un aparator din oficiu care nu ar fi putut asigura o aparare eficienta. Practic se invoca de catre aparatori propria culpa, iar in acest sens se poate afirma ca exista indicii cu privire la incercarea de tergiversare a cauzei si la exercitarea cu rea credinta a drepturilor procesuale, cu consecinta punerii in imposibilitate a instantei de a verifica in interiorul termenului de 60 de zile starea de arest preventiv si a incetari de drept a acesteia.
In ceea ce priveste argumentele de fond retinute de catre instanta pentru mentinerea starii de arest preventiv, in mod absolut justificat aceasta a apreciat in sensul existentei indiciilor si probelor temeinice care ii incrimineaza in prezent pe inculpati cu privire la acuzatiile retinute in sarcina acestora precum si asupra pericolului concret pe care l-ar prezenta punerea in libertate a inculpatilor, pericol care decurge inclusiv din gravitatea deosebita a faptelor retinute in sarcina inculpatilor.
Pentru motivele expuse vor fi respinse ca nefondate recursurile si vor fi obligati inculpatii la plata cheltuielilor judiciare catre stat.