EXCEPTIE DE NELEGALITATE A HCL DE DENUNTARE A UNOR CONTRACTE DE CONCESIUNE

Prin  cererea introdusa la aceasta instanta si inregistrata la nr. 2291/292 din 13 iunie 2013, reclamantul Municipiul Rosiorii de Vede  prin Primar a chemat in judecata pe parata S.C. pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta,  sa se dispuna evacuarea acesteia din spatiul comercial situat in Rosiorii de Vede, judetul Teleorman, in suprafata de 87,2 mp si terenul aferent acestuia, pe care o folosesc in prezent fara  drept, obligarea acesteia  la plata sumei de 21.194,55 lei daune interese pentru repararea voluntara a prejudiciului prin lipsirea de folosinta bunului concesionat; cu cheltuieli de judecata.
In fapt, a aratat ca la data de 15 august 2003 a incheiat cu parata contractul de cesiune nr. 80 cu privire la spatiul comercial mai sus aratat, pentru o perioada de 25 ani . Ulterior, prin hotararea nr.49/29.04.2011 a Consiliului Local al municipiului Rosiorii de Vede s-a dispus incetarea la data de 1.05.2011 a contractelor de cesiune avand ca obiect folosirea unor spatii comerciale apartinand domeniului public al municipiului situate in zona respectiva, intre care si cel concesionat de parata,  in temeiul art.9 lit.b din contract, respectiv in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile in sarcina concedentului. Hotararea consiliului local a fost atacata la instanta de contencios administrativ de catre societatea parata, privitor la art.2,3,4,5 iar prin sentinta nr.1056/21 noiembrie 2011 instanta a admis in parte actiunea formulata de aceasta, respingand capatul de cerere referitor la acordarea unui drept de retentie pentru parata, ulterior sentinta devenind irevocabila prin nerecurare. Mentioneaza reclamantul ca parata nu a inteles sa conteste si art.1 referitor la incetarea contractelor de concesiune incheiate intre parti, ci doar articolele mai sus mentionate.
Mai arata reclamantul ca, urmare adoptarii hotararii Consiliului Local, societatea era  obligata la predarea pe baza de proces verbal a spatiului ce a facut obiectul contractului de concesiune, lasandu-l liber de orice sarcini, precum si de a plati integral debitul datorat, insa aceasta refuza, asa incat a chemat-o la conciliere directa, iar in data de 27.03.2013  s-a prezentat administratorul  societatii, care a refuzat predarea  spatiului concesionat, incheindu-se un procesul verbal  nr.6927 in acest sens.  Hotararea consiliului, art.1, isi produce efectele, nefiind suspendata sau anulata prin nici o hotarare a instantei de judecata, asa incat parata refuza in mod nejustificat si detine in mod abuziv spatiul comercial , desi avea obligatia ca la incetarea concesiuni, sa restituie  autoritatilor administratiei publice locale bunurile de retur pe care le detine in temeiul contractului de concesiune si sa ridice bunurile proprii si pe cele de preluare.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 866, 868, 869, 870, 871 si urm. art.1430, 1530 Cod civil, art.1 din HCL 49/2011
In  ceea ce priveste capatul de cerere referitor la obligarea paratei la plata sumei de 21.194,55 lei reprezentand daune interese, arata reclamantul ca este scutit de plata taxei judiciare de timbru conform art.17 din legea 146/1997 actualizata, fiind vorba de o actiune a unei institutii publice.
In dovedire, reclamantul a depus la dosar inscrisuri (filele 7 - 20).
In temeiul art.  223 alin.3 Cod procedura civila s-a solicitat judecata cauzei in lipsa.
La data de 27 iunie 2013, parata a formulat intampinare prin care a solicitat: admiterea exceptiei lipsei calitatii active a reclamantului Municipiul Rosiorii de Vede, in baza art.32 alin.(1) lit. b) si art.36 C.p.c.; suspendarea cauzei, in baza art.413 C.p.c. pana la solutionarea dosarului nr.3072/87/2011 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti si, in subsidiar, respingerea cererii formulate de reclamant ca netemeinica si nelegala si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
Cu privire la exceptia invocata, arata ca reclamantul nu a depus la dosar nici o dovada care sa ateste  dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu si nici extras de carte funciara a acestuia, prin urmare instanta este sesizata cu o cerere de evacuare dintr-un imobil fara ca reclamantul  sa faca dovada calitatii de proprietar a acestuia, ci doar calitatea de concedent, care nu poate fi asimilata calitatii de proprietar si nu justifica titlul de proprietate asupra imobilului respectiv. Printre conditiile de exercitare a actiunii civile, codul de procedura civila enumara si existenta calitatii procesuale care, potrivit art.36 din acest act normativ, rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum  este dedus judecatii, dovada acestei calitati revenind reclamantului, care este obligat sa probeze si calitatea procesuala a paratului. Mai mult, instanta are obligatia de a verifica din oficiu daca partile din proces au calitate procesuala activa sau pasiva, oricare din parti putand invoca  exceptia lipsei calitatii procesuale.
Cu privire la capatul de cerere privind suspendarea cauzei, arata ca a incheiat contractul de concesiune cu reclamantul pentru o perioada de 25 de ani iar prin hotararea nr.49 a Consiliului Local Rosiorii de Vede reclamantul si-a incalcat obligatiile contractuale, dispunand in mod unilateral incetarea acestuia, incalcand disp. Art.5.3. din contract conform caruia  avea dreptul sa modifice unilateral clauzele doar din motive exceptionale legate de interesul national, inainte fiind obligat la notificarea paratei. A formulat actiune pentru anularea hotararii nr.49, suspendarea acesteia, obligarea reclamantului la plata  despagubirilor provizorii si achitarea unui drept d e retentie paratei pana la achitarea efectiva si integrala a despagubirilor solicitate, care urmau a fi majorate conform unor expertize contabile si tehnice.
Tribunalul Bucuresti, potrivit legii 554/2004, in mod corect, a dispus suspendarea hotararii nr.49/29.04.2011, deoarece am aratat si dovedit in fata instantei de fond ca aceasta este contrara legii si contractului de concesiune pe care l-am incheiat, care are putere de lege si numai pentru motive de interes national sau local putand fi reziliat unilateral.  Instanta a respins capatul de cerere privind obligarea intimatului la plata despagubirilor majorate si nu ne-a invederat sa achitam  diferenta de timbraj si cuantumul acesteia, astfel incat in prezent  dosarul se afla pe rolul Curti de Apel Bucuresti, in recurs. Referitor la capatul de cerere privind suspendarea cauzei, parata arata ca disp. art.413 C.p.c. isi au aplicabilitatea in cauza de fata in sensul ca nu se poate solutiona o cerere  de evacuare care este intemeiata pe un act administrativ atata vreme cat acesta constituie obiectul unui alt proces, respectiv anularea acestuia.
In subsidiar, parata solicita respingerea cererii principale formulate de reclamant ca netemeinica si nelegala, intrucat solicitarea de evacuare a sa nu este justificata avand in vedere ca si-a indeplinit  obligatiile contractuale izvorate din contractul de concesiune, a achitat lunar redeventa la valoare si in modul stabilit in contract, a exploatat eficace, in regim de continuitate si permanenta, bunul ce face obiectul contractului, neputandu-se dispune evacuarea sa cat timp  contractul isi produce  pe deplin efectele juridice si reclamantul incaseaza lunar redeventa.  In alta ordine de idei,  parata arata ca actul administrativ  pe care reclamantul isi intemeiaza pretentia de evacuare a sa este actul juridic unilateral  emis in cadrul activitati executive a autoritatii publice in calitatea lui de subiecte special investite cu atributii  de realizare a puteri in stat, prin care se creeaza, se modifica sau se sting raporturi de drept administrativ iar trasaturile  acestui act reprezinta acel ansamblu de insusiri ce determina includerea lui in categoria actelor juridice si in mod concomitent le diferentiaza de alte specii de acte juridice apartinand diferitelor ramuri de drept, elementele esentiale fiind acele trasaturi fara de care manifestarea de vointa nu se poate constitui ca act juridic. Conditiile de valabilitate reprezinta acel ansamblu de cerinte care asigura actelor de drept administrativ producerea integrala si in mod valabil a efectelor juridice. Caracteristicile specifice actelor administrative reprezinta acele insusiri care, rezultand din reunirea cumulativa a elementelor esentiale si a conditiilor de valabilitate, diferentiaza aceste acte de alte categorii de acte juridice. Actele administrative  fiind emise pe baza si in executarea legii, nu pot contine dispozitii contrare legilor, dar printr-o lege se poate oricand  modifica sau anula un act administrativ, aceste acte fiind supuse regim,ului  juridic administrativ, avand in acest sens un regim juridic propriu, distinct de al altor acte juridice, regim ce se manifesta cu privire la legalitatea actelor administrative, forta lor juridica, puterea lor probanta, modul de intrare in vigoare, modul de executare si de incetare a efectelor juridice.  In fine, parata  arata ca hotararii nr.49 a Consiliului Rosiorii de Vede ii lipsesc elementele mai sus enumerate, astfel ca simpla vointa a  reclamantului, lipsita de temei legal, ca si de interes national, urmeaza sa fie anulata de Curtea de Apel Bucuresti, asa incat pana la solutionarea dosarului mai sus mentionat nu se poate dispune evacuarea sa , contractul de concesiune avand putere de lege intre parti.
In speta - mai arata parata - efectele juridice ale actului administrativ sunt ilicite si au la baza intentia directa de evacuare a sa din spatiul concesionat pe 25 de ani, fara ca aceasta evacuare sa fi fost justificata si fara ca in speta sa existe o dovada a existentei unui interes national in acest sens. Atat intentia, cat si efectele urmarite si produse, trebuie sa fie in concordanta cu legea, intrucat legalitatea constituie o caracteristica esentiala pentru existenta actului juridic, in special a celui administrativ iar in speta intentia autorului actului administrativ atacat nu este in concordanta cu efectele pe care legea le recunoaste acestei categorii de acte, dreptul obiectiv determinand continutul vointei interne, stabilind conditiile in care actul juridic produce efectele scontate.
Atunci cand emit acte, organele administratiei publice trebuie sa indice intotdeauna actul normativ superior care constituie temeiul  lor legal, in speta un astfel de temei legal neexistand sau, in conditiile in care s-ar fi invocat un astfel de temei, acesta ar fi trebuit sa fie dovedit.
Prin urmare, solicitarea de evacuare a reclamantului este inadmisibila, conform admiterii exceptiei prematuritatii acesteia, in lipsa unei despagubiri juste si prealabile, asa cum arata textul legii 219/1998.
In continuare, parata arata ca incetarea de indata a efectelor juridice ale contractului de cesiune i-ar crea prejudicii incomensurabile , ea aflandu-se in pragul pierderii spatiului concesionat cat si in cel al pierderii despagubirilor la care este indreptatita, evacuarea ei din spatiu avand consecinte grave asupra societatii prin pagube iminente  din cauza investitilor facute corespunzator cu perioada concesiunii, lipsirea d e profit realizat anual pe care ar urma sa-l obtina in urma activitatii ce urma sa o desfasoare pana la implinirea termenului de 25 de ani, conform contractului; pierderea unui vad comercial bun; perioada de inactivitate pana la gasirea unui alt spatiu asemanator, care ar duce, implicit, la concedierea unor salariati, situatie care ar putea duce la falimentul societatii, la o executare silita de nedorit, fiind in imposibilitatea de a-si onora contractele de credit.  De asemenea, nu a avut loc despagubirea justa si prealabila, reclamantul urmarind doar evacuarea spatiului, in mod ilegal si abuziv.
In drept, parata a invocat dispozitiile legii 219/1998, ale codului de procedura civila si ale legii 554/2004, intelegand sa se foloseasca de proba cu inscrisuri si de alte probe a caror necesitate ar reiesi din  dezbateri, depunand la dosar un  set de inscrisuri doveditoare (filele 35 - 45).
La data de 12 iulie 2013 reclamantul a depus la dosar raspuns la intampinare  prin care a solicitat respingerea exceptiei lipsei calitatii sale procesuale active, ca nefondata, motivat de aspectul ca intre parti s-a incheiat un contract de concesiune al caror obiect, potrivit art.3 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul acestor contracte, o fac bunurile care sunt proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ teritoriale potrivit constitutiei si reglementarilor legale privind proprietatea publica, astfel ca acest contract nu ar fi putut  lua fiinta daca bunul concesionat nu ar apartine domeniului public al municipiului Rosiorii de Vede.  Faptul ca pentru bunul boxe situate in Rosiorii de Vede, apartinand de asemenea, domeniului public al municipiului Rosiorii de Vede, nu detine carte funciara nu este o conditie esentiala a dreptului de proprietate.
In cea ce privire suspendarea cauzei, solicita respingerea acestei cereri, ca nefondata, intrucat faptul ca  parata a introdus la Curtea de Apel Bucuresti cerere de repunere in termenul de recurs nu are nici o legatura cu obiectul prezentei cauze, curtea fiind investita cu reanalizarea  HCL 49/2011 iar Judecatoria Rosiorii de Vede cu o cerere de evacuare, parata incercand doar sa amane eliberarea spatiului prin introducerea unei contestatii in anulare sau alte cereri, cu scopul clar de a tergiversa solutionarea cauzei. 
Referitor la fondul cauzei, considera cererea pe care a formulat-o ca fiind admisibila, contractul de cesiune nu mai poate produce efecte  juridice din moment ce a incetat prin  HCL 49/2011 iar parata isi desfasoara activitatea in acest spatiu fara drept, motiv pentru care a fost nevoit sa introduca cererea de evacuare. De asemenea, incetarea contractului de cesiune a fost comunicata paratei ar faptul ca aceasta s-ar putea confrunta cu lipsuri  financiare este  total nejustificat atata vreme cat aceasta a avut suficient timp pentru a-si gasi un alt spatiu in care sa-si desfasoare activitatea, reaua credinta  fiind cea care  a determinat-o pe parata sa refuze eliberarea spatiului. Legalitatea  HCL 49/2011 si faptul ca indeplineste  anumite criterii impuse, sunt aspecte care au fost analizate de Tribunalul Teleorman, Judecatoria Rosiorii de Vede neputand  analiza aceste aspecte.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca actiunea este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
In fapt, din inscrisurile de le filele 7-11, instanta retine ca intre parti, la data de 15 august 2003, a intervenit contractul de concesiune nr. 80/15.08.2013, prin care reclamanta a  concesionat spatiul comercial situat in Rosiorii de Vede, in suprafata de 87,2 mp. si a terenul aferent, aflat in domeniul public al reclamantei, in favoarea paratei pe o perioada de 25 de ani incepand, cu data de  15 august 2003.
Prin Hotararea nr. 49/29.04.2011, Consiliului Local al Municipiului Rosiorii de Vede, la art. 1 a constatat , in temeiul art. 9 lit. b din contracte, incetarea la data de 01.05.2011 a  mai multor contracte de concesiune, inclusiv contractul de concesiune nr. 80/15.08.2013.
Totodata, ca urmare a dispozitiilor  art. 1 din Hotararea nr. 49/29.04.2011, articolele 2, 3, 4, 5, 6 si 7 din Hotarare au prevazut conditiile de aplicare si executare a prevederilor art. 1.
Prin sentinta civila nr.1056 din 21.11.2011 pronuntata de Tribunalul Teleorman in dosarul nr.3072/87/2011 ramasa definitiva si irevocabila, s-a dispus anularea art. 2, 3, 4, si 5 din Hotararea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Rosiorii de Vede ca fiind nelegale si s-a respins ca nedovedit capatul de cerere referitor la obligarea mun. Rosiorii de Vede la plata despagubirilor.
Instanta retine ca art. 1, 6 si 7 din din Hotararea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Rosiorii de Vede nu au fost anulate.
In drept,
I. Cu privire la exceptia de nelegalitate Hotararii nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Rosiorii de Vede.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea 554/2004 legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate.
Alin. 2 al aceluiasi articol prevede ca instanta investita cu fondul litigiului si in fata careia a fost invocata exceptia de nelegalitate, constatand ca de actul administrativ cu caracter individual depinde solutionarea litigiului pe fond, este competenta sa se pronunte asupra exceptiei, fie printr-o incheiere interlocutorie, fie prin hotararea pe care o va pronunta in cauza. In situatia in care instanta se pronunta asupra exceptiei de nelegalitate prin incheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacata odata cu fondul.
Conform art. 4 alin. 3 din Legea 554/2004 in cazul in care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanta in fata careia a fost invocata exceptia de nelegalitate va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata.
Instanta retine ca potrivit art. 4 alin. 4 din Legea 554/2004 actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al exceptiei de nelegalitate. Controlul judecatoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercita de catre instanta de contencios administrativ in cadrul actiunii in anulare, in conditiile prevazute de prezenta lege.
Actul administrativ normativ cuprinde reglementari de principiu, formulate in abstract, si sunt destinate unui numar nedeterminat de persoane.
Actul administrativ individual este manifestarea de vointa care produce efecte juridice cu privire la persoane determinate, sau, intr-o formula mai explicita, care creeaza, modifica sau desfiinteaza drepturi si obligatii in beneficiul sau sarcina unor persoane dinainte determinate.
In aceste conditii, instanta retine ca Hotararea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Rosiorii de Vede produce efecte juridice cu privire la persoane determinate - partile din contractele de concesiune mentionate, astfel incat  reprezinta un act administrativ cu caracter individual, care poate fi suspus controlului instantei prin intermediul exceptiei de nelegalitate in conditiile art. 4 din Legea 554/2004.
Exceptia nelegalitatii actului administrativ invocata in temeiul art. 4 din Legea 554/2001 de catre instanta nu este o veritabila exceptie procesuala ci doar o modalitate specifica de cercetare pe cale incidentala a legalitatii unui act administrativ individual de care depinde  solutionarea cauzei.
In cazul in care instanta admite exceptia de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual, instanta in fata careia a fost invocata exceptia de nelegalitate va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata, asa cum prevede art. 4 alin. 3 din Legea 554/2004.
In acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie statuand  ca admiterea excep?iei de nelegalitate nu afecteaza validitatea actului, ci actul declarat nelegal devine inopozabil partii  impotriva careia a fost invocat, ramanand inoperant in cadrul litigiului respectiv. (Decizia nr. 1080 din 28 februarie 2012 pronun?ata in recurs de Sec?ia de contencios administrativ a Inaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie avand ca obiect excep?ia de nelegalitate a unui act administrativ)
Potrivit art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, legea aplicabila litigiului avand in vedere data incheierii contractului incheiat intre parti, contractele de concesiune inceteaza in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile in sarcina concedentului.
De asemenea, potrivit art. 9 alin. 1 lit. b din contractul de concesiune nr. 80/15.08.2013, partile au stabilit ca poate inceta contractul dintre ele in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile in sarcina concedentului.
Avand in vedere aceste dispozitii, instanta considera ca dispozitiile legale si conventionale enuntate, instituie o exceptie de principiile irevocabilitatii si fortei obligatorii a contractelor, exceptie justificata tocmai de natura si specificul contractului de concesiune.
Astfel, s-a recunoscut posibilitatea concedentului, ca in cazul in care interesul national sau local o impune, sa dispuna denuntarea unilaterala a contractului de concesiune, insa aceasta denuntare unilaterala este conditionata de plata catre concesionar a unei despagubiri juste si prealabile.
Asadar, legalitatea si efectele juridice ale denuntarii unilaterale a contractului de concesiune sunt subordonate platii catre concesionar, inainte ca denuntarea sa aiba loc, a unei juste despagubiri pentru prejudiciul suferit prin incetarea prematura a contractului.  
Rezumand, instanta retine ca pentru ca denuntarea unilaterala a contractului de concesiune sa fie una legala si sa produca efecte juridice, concedentul trebuia sa ii achite in prealabil concesionarului o despagubire justa, plata ce trebuia sa aiba loc inainte de efectuarea denuntarii unilaterale prin art. 1 din Hotararea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Rosiorii de Vede.
In aceste conditii, instanta constata ca art. 1 din Hotararea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Rosiorii de Vede este nelegal intrucat denuntarea unilaterala a contractului de concesiune nr. 80/15.08.2013 s-a efectuat cu incalcarea flagranta a art. 9 alin. 1 lit. b din contract si a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, in sensul ca denuntarea a avut loc in lipsa platii catre concesionar a unei juste si prealabile despagubiri.
Avand in vedere ca articolele 2-7 din Hotararea nr. 49/29.04.2011 reprezinta doar consecintele firesti ale dispozitiei de la art. 1, instanta considera ca si acestea sunt nelegale, majoritatea acestora fiind deja anulate prin sentinta civila nr.1056 din 21.11.2011 pronuntata de Tribunalul Teleorman in dosarul nr.3072/87/2011 ramasa definitiva si irevocabila.
Dreptul la despagubirea prevazuta de art. 9 alin. 1 lit. b din contract si a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, este total diferit de un eventual drept la despagubiri izvorat din faptul efectuarii de catre concesionar a unor lucrari de modernizare a spatiilor comerciale primite in concesiune, despagubiri la care se refera art. 5 din  Hotararea nr. 49/29.04.2011.
Instanta retine ca despagubirea justa si prealabila la care se refera art. 9 alin. 1 lit. b din contract si a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, este recunoscuta in favoarea concesionarului tocmai pentru a se asigura repararea prejudiciului evident suferit de catre acesta prin incetarea contractului inainte de termenul stabilit (25 de ani).
Asadar, dreptul la o justa si prealabila despagubire pe care il are concesionarul impotriva concedentului, reprezinta o incercare de restabilire a echilibrului contractual dintre parti si de atenuare a efectelor negative a exceptiei de la principiile irevocabilitatii si fortei obligatorii a contractelor, exceptie incidenta in materia contractelor de concesiune.
Totodata, dreptul la o justa si prealabila despagubire pe care il are concesionarul impotriva concedentului, reprezinta in aceeasi masura si o garantie recunoscuta concesionarului impotriva unei eventuale denuntari unilaterale abuzive  provenita din partea concedentului.
Faptul ca prin sentinta civila nr.1056 din 21.11.2011 pronuntata de Tribunalul Teleorman in dosarul nr.3072/87/2011 ramasa definitiva si irevocabila, s-a respins ca nedovedit capatul de cerere referitor la obligarea mun. Rosiorii de Vede la plata despagubirilor, nu inseamna ca reclamanta a fost scutita de obligatia  prevazuta art. 9 alin. 1 lit. b din contract si a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998, intrucat plata catre concesionar a unei despagubiri juste si prealabile este o conditie de legalitate si eficacitate a denuntarii unilaterale  a contractului de concesiune.
In aceste conditii, instanta constata ca Hotararea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Rosiorii de Vede prin care s-a denuntat unilateral contractul de concesiune, este nelegala intrucat a fost dispusa cu incalcarea flagranta a art. 9 alin. 1 lit. b din contract si a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, in sensul ca denuntarea a avut loc in lipsa platii catre concesionar a unei juste si prealabile despagubiri.
In consecinta, instanta urmeaza sa admita exceptia de nelegalitate invocata din oficiu si va solutiona cauza, fara a tine seama de Hotararea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Rosiorii de Vede a carui nelegalitate a fost constatata.
II. Cu privire la cererea de evacuare si celelalte cereri accesorii
Potrivit art. 11  din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, contractul de concesiune este contractul prin care o persoana, denumita concedent, transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, denumita concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun in schimbul unei redevente.
Potrivit art. 969 alin. 1 Cod Civil (in vigoare la data incheierii contractului), conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.
Avand in vedere solutia data exceptiei de nelegalitate, instanta retine ca nu exista nicio dovada a incetarii contractului de concesiune nr. 80/15.08.2013 incheiat intre parti, astfel incat acesta produce efecte juridice si in prezent in conditiile stabilite prin clauzele contractuale.
Asa fiind, instanta considera ca reclamanta nu a dovedit nici un motiv pentru care parata sa fie evacuata din imobilul pe care in exploateaza in temeiul contractului de concesiune si nici pentru obligarea acesteia la plata sumei de 21.194,55 lei.
Instanta considera ca fiind neintemeiata cererea formulata de catre reclamanta de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, nefiind indeplinite conditiile art. 453 Cod procedura civila.
De asemenea, instanta a respins, ca neintemeiata, cererea formulata de catre parata de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, avand in vedere ca parata nu a facut dovada niciunei cheltuieli efectuate cu ocazia judecarii cauzei.